Secţiuni » Arii de practică » Business » Health & Pharma
Health & Pharma
CărţiProfesionişti
 

Avocatul Poporului. Recomandare ref. necesitatea reglementării la nivel național a contenționării pacienților care sunt internați în alte secții decât cele de psihiatrie. UPDATE: Solicitare
29.03.2021 | JURIDICE.ro

JURIDICE - In Law We Trust

Luni, 29 martie 2021, Avocatul Poporului a dat publicității Solicitarea adresată ministrului sănătății privind comunicarea un punct de vedere referitor la necesitatea reglementării la nivel național a contenționării pacienților care sunt internați în alte secții decât cele de psihiatrie.

:: Solicitarea

***

Joi, 11 martie 2021, Avocatul Poporului a dat publicității recomandarea adresată ministrului sănătății privind comunicarea un punct de vedere referitor la necesitatea reglementării la nivel național a contenționării pacienților care sunt internați în alte secții decât cele de psihiatrie.

Redăm textul integral al recomandării:

„Stimate Domnule Ministru Vlad Vasile Voiculescu,

Prin prezenta vă aducem la cunoştinţă faptul că Instituția Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu plecând de la declarațiile unei foste asistente de la Spitalul Județean Sibiu preluate în presă în ultimele zile (mediafax.ro, digi24.ro, G4media.ro) referitoare la faptul că, la secția de terapie intensivă a Spitalului, pacienţii cu COVID ar fi legați de paturi, cu răni la mâini din cauza feşelor şi sedați cu anestezice şi sedative extrem de puternice pentru a nu se mai agita. În urma verificării prevederilor legale aplicabile pentru situaţiile în care personalul medical recurge la metoda contenționării pacienților agitaţi/violenți, am constatat că Ordinul Ministrului Sănătății nr. 488/2016 de aprobare a normelor de aplicare a Legii sănătății mintale şi a protecției persoanelor cu tulburări psihice nr. 487/2002 reglementează în detaliu contenționarea pacienților cu afecțiuni psihice, respectiv cazurile în care această măsură se aplică, persoana decidentă, durata maximă a măsurii, mijloacele de contenționare, informațiile ce trebuie consemnate în foaia de observaţie şi în Registrul măsurilor de izolare şi contenţionare.

Însă, în cazul pacienților care sunt internați în alte secții decât cele de psihiatrie, nu există o reglementare similară. În Anexa 10 („Sedarea şi analgezia la pacientul critic”) a Ordinului Ministrului Sănătății nr. 1529/2010 privind aprobarea ghidurilor de practică medicală pentru specialitatea anestezie şi terapie intensivă, ghiduri care sunt obligatorii pentru toate unitățile sanitare, este prevăzut în detaliu protocolul medical de gestionare a pacientului critic, inclusiv în situaţiile în care acesta devine agitat sau violent faţă de sine sau față de persoanele din jur, fără a se specifica regulile aplicabile în cazul necesității contenţionării acestuia. Există o singură referire la contenția pacientului, respectiv în tabelul în care se specifică parametrii de evaluare a sedării şi agitaţiei: Scor 6 pe Scala Riker – pacient foarte agitat – descriere: ”Agitat în pat, necesită contenție, muşcă sonda”.

Această problematică referitoare la contenţionarea pacienţilor a mai fost în atenţia instituţiei noastre. Astfel, în anul 2016, Avocatul Poporului a emis o recomandare Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Sfântul Apostol Andrei din Constanța, prin care a solicitat acestuia să efectueze demersuri pe lângă Ministerul Sănătății în vederea reglementării la nivel național a modului în care se pot aplica măsurile de contenționare în secțiile spitaliceşti de altă specialitate decât de psihiatrie, să completeze protocolul intern referitor la contentionare cu durata maximă a măsurii şi să instruiască în mod corespunzător personalul în legătură cu protocolul existent, recomandare care a fost însuşită de Spital.

Tot în anul 2016, instituția Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu şi a efectuat o anchetă la Spitalul Municipal de Urgență Elena Beldiman din Bârlad pentru a verifica realitatea informațiilor din presă referitoare la sedarea şi contenţionarea abuzivă a unei paciente care fusese internată la Secția de Medicină Internă şi care dezvoltase un episod psihotic acut. În acest caz, dosarul a fost închis, acuzațiile aparţinătorului pacientei neconfirmându-se.

Astfel, supunem atenției dumneavoastră această situație și vă rugăm să ne comunicați un punct de vedere referitor la necesitatea reglementării la nivel național a contenționării pacienţilor care sunt internați în alte secții decât cele de psihiatrie şi la măsurile care urmează a fi luate pentru adoptarea unei proceduri care să prevadă criteriile în baza cărora se poate dispune contenționarea, durata maximă a acesteia, dispozitivele care pot fi utilizate, intervalul de timp la care trebuie să se verifice starea pacientului contenționat, conduita obligatorie a personalului medical, etc.

Menţionăm că prezenta adresă se întemeiază pe prevederile art. 22 și ale art. 34 din Constituție privind dreptul la viață și la integritate fizică şi psihică şi, respectiv, dreptul la ocrotirea sănătăţii, coroborate cu cele ale art. 4 din Legea nr. 35/1997 privind organizarea şi funcţionarea instituției Avocatul Poporului, republicată.”

Secţiuni: Content, Dreptul sanatatii | Toate secţiunile

Cuvinte cheie: ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

JURIDICE CORPORATE
JURIDICE MEMBERSHIP
Juristi
JURIDICE pentru studenti









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

Secţiuni        Selected     Noutăţi     Interviuri        Arii de practică        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie        Cariere     Evenimente     Profesionişti
SERVICII JURIDICE.RO