« Flux noutăţi
Selected Top LegalVideo
JurisprudenţăCEDOCJUECCRÎCCJJurisprudenţa curentă ÎCCJDezlegarea unor chestiuni de dreptRILCurţi de apelTribunaleJudecătorii
Noutăţi legislativeProiecte legislativeMOF - Monitorul Oficial al RomânieiJOUE - Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
Opinii

De-a dreptul și cinematografia: Viețile altora
12.03.2021 | Lavinia TEC

JURIDICE - In Law We Trust Video juridice
Lavinia Tec

Lavinia Tec

La Editura Universității de Vest din Timișoara a apărut volumul De-a dreptul și cinematografia (coordonatori: Lavinia Tec, Florentin Țuca).

Continuăm azi cu publicarea unor extrase din secțiunea Situații juridice.

O sonată, o piesă, o poezie
Despre bunătatea omului și răutatea lumii în Viețile altora

Dan-Adrian Cărămidariu[*]

”Das Leben der Anderen, Viețile altora în traducerea românească, este primul film prin care cinematografia germană tratează dictatura comunistă din fosta RDG în cheie serioasă. Până la apariția sa, producții de succes precum Sonnenallee (1999) sau Good Bye, Lenin (2003) se folosiseră de mijloacele comediei, chiar triste precum în cel de-al doilea film, pentru a expune ridicolul unui regim totalitar aflat în descompunere, în care milițienii nu puteau fi decât imbecili, conducătorii de partid jenanți în prostia lor, iar supușii versați în fentarea absurdelor reguli ale sistemului. În Viețile altora, regimul comunist este atotputernic, abuzul de putere omniprezent. Potentații săi se folosesc de aparatul represiv în scopuri personale, iar acesta lovește cu putere la cel mai mic pericol care i-ar putea pune la îndoială existența. Fiecare pas este urmărit, fiecare cuvânt ascultat, fiecare rostire cenzurată, fiecare gest observat. De pe urma unui asemenea regim nu rămâne decât un uriaș morman de dosare și procese-verbale, de rapoarte ale informatorilor și ofițerilor, de casete audio și video, tehnică operativă cu ajutorul căreia paranoidul sistem se insinuase în viețile banale ale cetățenilor.”

(…)

”Ideea de bază a filmului pare să îi fi venit regizorului în 1997, în timpul studiilor în domeniu, când, ascultând celebra Sonată a Lunii a lui Beethoven, și-a adus aminte de o lectură din Maxim Gorki. Autorul sovietic reda o afirmație a lui Lenin despre Beethoven. Fondatorul Uniunii Sovietice ar fi spus că nu poate asculta prea des creațiile compozitorului german pentru că ar ajunge să spună prostii simpatice și să îi mângâie pe oameni pe cap, când de fapt ar trebui să le spargă fără milă capetele, fiindcă numai așa revoluția ar putea învinge.[i] Există, deci, a concluzionat Donnersmarck opere muzicale care te fac să pui umanismul și iubirea asupra oricăror ideologii severe. Iar Lenin ar fi putut fi închis într-un spațiu anost și obligat să îl asculte pe Beethoven la căști.”[ii]

(…)

”În 1984, pe când sistemele comuniste din Europa de Est erau deja afectate de nenumăratele crize care aveau să le provoace sfârșitul, căpitanul Wiesler este însărcinat să preia supravegherea operativă a dramaturgului Dreyman, unul dintre autorii preferați ai regimului. Deși îl consideră pe Dreyman „demn de a fi supravegheat”, pentru că, în fond, orice om al literelor este potențial periculos pentru un sistem totalitar, Wiesler, o mică rotiță în angrenajul formidabil al poliției politice, nu înțelege la început care sunt motivele pentru care însuși puternicul ministru al culturii, Bruno Hempf, ordonă spionarea dramaturgului. La mijloc nu există niciun motiv politic, întrucât Dreyman, deși conștient de tarele regimului, este un element mai degrabă docil, care se autoiluzionează, alegând să creadă că arta și cultura pot exista în afara politicului. Interesul lui Hempf este de a-l elimina pe Dreyman, partenerul de viață al actriței Christa-Maria Sieland, pentru că spera într-o aventură amoroasă cu aceasta, promițându-i sprijin în cariera actoricească.”

(…)

”În fond, care este tema filmuluiViețile altora? Care sunt mesajele pe care filmul le transmite și care sunt întrebările la care caută răspunsuri? Cred că tema majoră este aceea a iertării, a împăcării și a amintirii, care marchează toate societățile care au experimentat tranziția de la sistemul totalitar al dictaturii comuniste la democrație. Din acest punct de vedere, Viețile altora este un film despre lumea de dinainte de 1989 și se înrudește cu producțiile similare din celelalte state post-comuniste, între care peliculele românești au reușit să ocupe un rol important și să obțină recunoașterea internațională. Este suficient să amintesc filmul 4 luni, 3 săptămâni și 2 zile al lui Cristian Mungiu, care a apărut la un an după Viețile altora și a fost, de asemenea, multiplu premiat.

Wiesler, dar și Dreyman, exemplifică foarte bine criza de conștiință pe care au trăit-o aceia, care, indiferent de motiv, au crezut în mod sincer în idealurile comunismului. Poate că Wiesler a fost un true believer, un drept-credincios soldat al cauzei, poate că și Dreyman a crezut, până la un moment dat, în utopia egalitaristă, cu toate că personajul său nu scapă de doza de oportunism pe care i-o ghicim în debutul filmului decât atunci când, marcat de sinuciderea amicului său, se hotărăște să rupă tăcerea. Amândoi au parcurs, în felul lor, un drum bătătorit deja, presărat cu nume precum iugoslavul Milovan Djilas, autorul fulminantelor Convorbiri cu Stalin, evreul maghiar Arthur Koestler, autorul tulburătorului roman Întuneric la amiază, sau, dacă vreți, românul Panait Istrati, care, observând ororile nașterii comunismului în Uniunea Sovietică, n-a putut să nu se întrebe, văzând că ouăle au fost sparte, unde este, totuși, omleta.[iii] Ironia filmului lui Donnersmarck este aceea că atât Wiesler, cât și Dreyman se consideră cetățeni absolut loiali ai RDG, cred în comunism și ajung să realizeze cât de pervers este sistemul numai în momentul în care același sistem îl asmute pe primul împotriva celui de-al doilea.

Viețile altora deschide calea iertării și a împăcării. Victimele și călăii par să descopere calea reconcilierii, în momentul în care și unii, și alții, regăsesc principiile acelui umanism pe care sistemul l-a proclamat numai pentru a-l călca în picioare de la început până la sfârșit. Nu știm, însă, cum ar fi evoluat lucrurile dacă Wiesler nu ar fi parcurs transformarea dintr-un anost element al represiunii comuniste într-o persoană care, capabilă să facă în continuare rău, alege să nu-l mai facă, respectiv dacă scenariul lui Donnersmarck nu i-ar fi acordat această șansă. I se poate reproșa filmului că abuzează, într-o manieră ușor hollywoodiană, de speranța publicului într-un happy end, aceasta fiind, de fapt, principala explicație pentru succesul repurtat în America.

Moralmente, finalul este corect. Puterea sa de consolare este negreșit mai mare decât dacă Wiesler, călăul, nu ar fi parcurs lungul drum spre sine pe care reușește să îl străbată, din cantina școlii de securitate în care, împreună cu șeful său, îi terorizează pe recruții care își permit glume pe seama ineptului secretar general Erich Honecker[iv], până în fața librăriei „Karl Marx”de pe bulevardul omonim al Berlinului începutului anilor 1990, când își găsește definitiva alinare în dedicația de pe prima filă a romanului care îl prezintă drept un om bun.

Wiesler este, până la momentul când realizează că nu e decât nefericita unealtă a unui sistem odios, prototipul perfect al germanului supus autorității. Istoria nazismului și a comunismului pe pământ german depun o cuprinzătoare mărturie despre tendința poporului german de a se supune autorității, chiar și atunci când aceasta o ia razna. În debutul peliculei, Wiesler, mic zelot comunist fără viață personală, crede orbește în socialism și urăște de moarte elementele dușmănoase.

Fără rude, parteneră de viață sau prieteni, Wiesler este instrumentul de care aparatul totalitar are cea mai mare nevoie. Răutatea lui Wiesler își găsește cea mai facilă explicație în deficitul de viață de care acesta suferă. De aceea îl poate urî pe boemul Dreyman și viața plină de plăceri a acestuia. Dar pentru că urmărirea operativă a scriitorului nu vizează distrugerea dușmanilor regimului, ci doar eliberarea locului pentru ministrul amorezat de frumoasa actriță Sieland, Wiesler nu mai găsește în ură niciun răspuns. Inventând banalități pentru a-și umple rapoartele și pentru a nu mai oferi sistemului, în care și-a pierdut credința, informațiile de care Hempf are nevoie pentru a-l distruge pe Dreyman, șters și anonim, așa cum rămâne până la capăt, Wiesler devine, neintenționat, autor de ficțiune.”

(…)

”Umanismul transpare lesne din Viețile altora; asemenea altor mari creatori din cultura sa[v], Donnersmarck fiind și el marcat de obsesia umanismului german, pe care îl contrapune totalitarismului. Subliniată și în film, posibilitatea ridicării morale a omului prin artă, iubire și sacrificiu de sine este un element central al culturii clasice germane, care pleacă de la Friedrich Schiller și Johann Wolfgang von Goethe și ajunge până la Thomas Mann sau Bertolt Brecht.”

(…)

”În fine, „sonata despre omul bun” trimite la piesa lui Brecht, Omul cel bun din Seciuan. Parabola omului cel bun din Seciuan este o dură critică a capitalismului, în care Brecht arată că nimeni nu poate fi bun într-o lume rea și că, de fapt, într-un sistem totalitar, tensiunea dintre individ și stat nu poate fi suportată decât la modul schizofrenic, prin intermediul unei măști. Prin dedublare. Donnersmarck pare să creadă același lucru, protagoniștii săi sfârșind prin a conștientiza schizofrenia în care regimul îi face să trăiască, dar ne sugerează că, într-o lume rea, binele este posibil. Acesta este marele merit al Vieților altora.”


[*] Dan-Adrian Cărămidariu este lector universitar la Facultatea de Drept din cadrul Universității de Vest din Timișoara, unde predă Drept comercial și European Union Law of Financial Institutions. A fost reactor- șef la Allgemeine Deutsche Zeitung für Rumänien/Demokratisches Forum der Deutschen in Rumänien.
[i] Aș preciza, din rațiuni de acuratețe, că lui Lenin nu îi displăcea muzica clasică. De altfel, ar fi sugerat tovarășilor săi de luptă că artele burgheze nu sunt de lepădat, ci ar trebui chiar să facă parte din viața proletariatului. Afirmația despre muzica lui Beethoven nu ar trebui înțeleasă în sensul exprimării unui dispreț față de arta acestuia, ci în sensul că, prin sublimul ei, îl distrage pe revoluționarul de profesie de la chestiunile arzătoare, care trebuie rezolvate mai întâi.
[ii] A se vedea Florian Henckel von Donnersmarck, Das Leben der Anderen. Filmbuch, Suhrkamp, Frankfurt am Main, 2008, pp. 169–170.
[iii] A se vedea Panait Istrati, Spovedanie pentru învinși. Trecut și viitor, Editorial Art, București, 2012.
[iv] Erich Honecker a condus Republica Democrată Germană din 1971 până în 1989. Aparițiile și discursurile sale erau subiect generalizat de bancuri în societatea est-germană.
[v] Într-un context similar, am discutat despre romanul Cititorul de Bernhard Schlink, care gravitează în jurul crimelor nazismului. Și acolo, simbolistica umanistă este prezentă. A se vedea D.-A. Cărămidariu, Juristul ca povestitor. Citind cu Bernhard Schlink despre drept, dreptate și iubire, în R. Bercea (ed.), De-a dreptul și literatura, Editura Universității de Vest din Timișoara, Timișoara, 2019, pp. 65-77.


Av. conf. univ. dr. Lavinia Tec
Facultatea de Drept, Universitatea de Vest din Timișoara

Cuvinte cheie: , , , , ,
Secţiuni: Opinii, SELECTED TOP LEGAL, _CONTENT | Toate secţiunile
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

Lex Discipulo Laus Încurajăm utilizarea RNPM - Registrul Naţional de Publicitate Mobiliară Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează SmartBill

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


.
PLATINUM Signature      

PLATINUM  ACADEMIC

GOLD                        

VIDEO   STANDARD