ÎCCJ. RIL respins ref. aplicarea principiului nominalismului monetar
15.03.2021 | JURIDICE.ro

În ședința din 15 martie 2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursurilor în interesul legii, legal constituit, a soluționat un recurs în interesul legii, fiind pronunțată următoarea soluție:
Prin Decizia nr. 3/2021, ÎCCJ a decis:
„Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Cluj pentru pronunţarea unui recurs în interesul legii asupra următoarei probleme de drept: „Principiul nominalismului monetar, reglementat prin dispoziţiile art. 1578 din Codul civil de la 1864 şi art. 1488 alin. (1) din noul Cod civil, este aplicabil şi contractelor de împrumut încheiate pe teritoriul României între un consumator şi un furnizor de servicii financiare, în cazul cărora suma împrumutată este stabilită în monedă străină, iar restituirea împrumutului prin plăţi periodice (lunare) se realizează în aceeaşi monedă?”.
Obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 15 martie 2021.”