Secţiuni » Arii de practică » Litigation » Drept penal
Drept penal
DezbateriCărţiProfesionişti
UNBR Caut avocat
UNBR Caut avocat
UNBR Caut avocat
Masterclass US Litigators
Creepy cases Drept penal Next SELECTED

Curtea de Apel Timișoara. Tăiat cu drujba

23 ianuarie 2024 | Ștefania-Elena VASILE
Ștefania-Elena Vasile

Ștefania-Elena Vasile

În fapt, inculpatul a cumpărat de la victimă un autoturism, dar fiind nemulțumit de aceasta, l-a căutat în nenumărate rânduri. Întrucât victima nu a fost de acord, inculpatul a luat decizia să se răzbune și să-l omoare. Astfel, inculpatul a pătruns fără drept în imobilului victimei, iar cu drujba pe care o avea, a tăiat ușa de la intrare. Victima împreună cu fiul său au fugit spre gardul din spatele grădinii cu scopul de a scăpa. Minorul a reușit să treacă, dar victima a fost prinsă de inculpat și a început să o taie cu drujba în zona gâtului, trunchiului și a brațelor. La un moment dat a sărit lanțul de la drujbă, iar inculpatul s-a dus la autoturism ca să o repare, după care s-a întors în grădină reluându-și acțiunea. Inculpatul nefiind convins că victima este moartă, a început să taie capul victimei cu drujba pentru a se asigura că aceasta va muri. După ce s-a oprit, inculpatul s-a deplasat la autoturism, unde a constatat că era închis deoarece când a reparat lanțul drujbei, din neglijență, a introdus cheia autoturismului în portbagaj. La scurt timp s-a deplasat la fața locului un echipaj de poliție, unde l-au văzut pe inculpat care avea asupra sa drujba pe care se aflau numeroase pete de sânge, dar și pe hainele și încălțămintea inculpatului.

În drept, faptele inculpatului întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de omor calificat. La individualizarea pedepsei, instanța va avea în vedere modalitatea concretă de săvârșire a faptei, gravitatea infracțiunii comise, periculozitatea infractorului, împrejurările concrete și modul de săvârșire a faptei.

Pedeapsa aplicată: Inculpatul este condamnat la pedeapsa detențiunii pe viață, o pedeapsă complementară a interzicerii inculpatului de a exercita drepturile prevăzute de articolul 66 alineatul (1)  litera a), b), h) și n), dreptul de a comunica cu părțile civile și de a se apropia de aceștia la o distanță mai mică de 100 m pe durata executării pedepsei principale, obligă inculpatul la plata sumei de 5.000 lei daune materiale și 100.000 euro către fiecare parte civilă implicată.

Decizia penală nr. 53 din 2020, Curtea de Apel Timișoara, disponibilă aici.

Ștefania-Elena Vasile
Studentă – Facultatea de Drept a Universității Titu Maiorescu din București

Interviuri JURIDICE.ro

Evenimente juridice

Servicii JURIDICE.ro

Arbitraj comercial

Citeşte mai mult despre , , , , , ! Pentru condiţiile de publicare pe JURIDICE.ro detalii aici.
Urmăriţi JURIDICE.ro şi pe LinkedIn LinkedIn JURIDICE.ro WhatsApp WhatsApp Channel JURIDICE Threads Threads JURIDICE Google News Google News JURIDICE

(P) JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă SmartBill.

Arii de practică
Achiziţii publice
Afaceri transfrontaliere
Arbitraj
Asigurări
Banking
Business
Concurenţă
Construcţii
Contencios administrativ
Contravenţii
Corporate
Cyberlaw
Cybersecurity
Data protection
Drept civil
Drept comercial
Drept constituţional
Drept penal
Dreptul familiei
Dreptul muncii
Dreptul Uniunii Europene
Dreptul penal al afacerilor
Dreptul sportului
Drepturile omului
Energie
Fiscalitate
Fuziuni & Achiziţii
Gambling
Health & Pharma
Infrastructură
Insolvenţă
Litigation
Malpraxis medical
Media & publicitate
Mediere
Piaţa de capital
Procedură civilă
Procedură penală
Proprietate intelectuală
Protective
Protecţia animalelor
Protecţia consumatorilor
Protecţia mediului
Recuperare creanţe
Sustenabilitate
Telecom
Transporturi

Parteneri arii de practică  Specialişti


JURIDICE.ro
Main page
Cariere
Evenimente ⁞ 
Dezbateri
Profesionişti
Lawyers Week
WinLaw.ro
VIDEO
Servicii
Flux noutăţi
Selected ⁞ 
Comunicate
Avocaţi
Executori
Notari
Sistemul judiciar
Studenţi / JURIDICE NEXT
RSS  Publicare comunicate profesionale
Articole
Essentials
Interviuri
Opinii
Revista de note, studii şi opinii juridice
ISSN 2066-0944
       Studii şi note de studiu
Revista revistelor
Autori  Condiţii de publicare articole
Jurisprudenţă
Curtea Europeană a Drepturilor Omului
Curtea de Justiţie a Uniunii Europene
Curtea Constituţională
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
       Jurisprudenţă curentă ÎCCJ
       Dezlegarea unor chestiuni de drept
       Recurs în interesul legii
Curţi de apel ⁞ 
Tribunale ⁞ 
Judecătorii

Legislaţie
Proiecte legislative
Monitorul Oficial al României
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

Proiecte speciale
Cărţi
Covid-19 Legal React
Creepy cases
Life
Mesaje de condoleanţe
Povestim cărţi
Războiul din Ucraina
Wisdom stories

Servicii J   Cont profesional [membership]   Catalog   Documentare   Comunicare   Revealing   Vizual   Website   Logo   Foto   Video   Talent Search   Recrutare   Evenimente   Directoare internaţionale