« Secţiuni « Jurisprudenţă « CEDOCJUECCRÎCCJCurţi de apelTribunaleJudecătorii
Jurisprudenţă CEDO (Curtea Europeană a Drepturilor Omului)
CărţiProfesionişti

CEDO. Hassine c. România. Expulzare de pe teritoriul României din motive de securitate națională. Prof. univ. dr. Iulia Motoc, membru în completul de judecată
16.03.2021 | Georgiana UNGHIANU

JURIDICE - In Law We Trust Video juridice
Georgiana Unghianu

Georgiana Unghianu

Prof. univ. dr. Iulia Motoc, judecătorul României la CEDO, a fost membru în completul de judecată.

În fapt

Cererea formulată în prezenta cauză vizează, în esență, procedura de îndepărtare (expulzare) a reclamantului de pe teritoriul României din motive de securitate națională. Se referă, în special, la legalitatea măsurii reținerii (luarea în custodie publică) dispuse împotriva reclamantului și la respectarea drepturilor procedurale ale acestuia.

Reclamantul, cetățean tunisian, a ajuns în România în cursul anului 2007, s-a stabilit în Cluj-Napoca, unde s-a căsătorit cu un cetățean român, obținând un permis de ședere valabil până în anul 2015.

La data de 6 noiembrie 2012, parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a sesizat Curtea de Apel București solicitând instanței să declare reclamantul persoană indezirabilă și să îi interzică acestuia șederea în România pentru o perioadă de 5 ani. Parchetul și-a întemeiat solicitarea pe faptul că, din informații clasificate (strict secret) puse la dispoziție de Serviciul Român de Informații (SRI), au rezultat indicii temeinice cu privire la activități ale reclamantului de natură să pună în pericol securitatea națională. În drept au fost invocate dispozițiile art. 85 din O.U.G. nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, ale art. 3 lit. i) și l) din Legea nr. 51/1991 privind securitatea națională a României și ale art. 44 din Legea nr. 535/2004 privind prevenirea și combaterea terorismului. În dovedire, Parchetul transmite Curții de Apel înscrisuri cu caracter clasificat (secret).

La data de 7 noiembrie 2012, ora 17.00, reclamantului îi este transmisă o citație pentru a se înfățișa la data de 9 noiembrie 2012, ora 9.00, în fața Curții de Apel, citația având atașată solicitarea formulată de către Parchet.

În cadrul procedurii derulate în primă instanță în fața Curții de Apel, reclamantul a formulat o cerere de amânare a judecății, în vederea angajării unui avocat și a pregătirii apărării, iar soția acestuia formulează o cerere de intervenție, întemeiată pe dreptul la respectarea vieții de familie. La termenul din 9 noiembrie 2012, motivat de caracterul urgent al cauzei și de informațiile oferite de Inspectoratul General de Imigrări, în sensul că reclamantul a luat deja legătura cu un avocat, instanța a respins cererea de amânare a cauzei, fiindu-i comunicată reclamantului de urgență o nouă citație pentru a se înfățișa în aceeași zi, ora 13.30, cu mențiunea că prezenta cauză se soluționează și în lipsa acestuia. La aceeași dată, la termenul de la ora 13.30, în absența reclamantului, instanța a respins cererea de intervenție formulată în cauză, a încuviințat proba cu înscrisurile clasificate depuse la dosar și a reținut cauza în pronunțare. Prin hotărârea din 9 noiembrie 2012, Curtea de Apel declară reclamantul persoană indezirabilă pe teritoriul României pentru o perioadă de 5 ani și dispune reținerea acestuia, luarea în custodie publică, până la executarea măsurii îndepărtării.

Procedura derulată în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție a avut ca obiect recursul formulat de către reclamant, prin avocat, la data de 20 noiembrie 2012 împotriva hotărârii Curții de Apel, prin care critică modalitatea de citare și încălcarea dreptului la apărare și a principiului contradictorialității, având în vedere că nu a avut acces la informațiile clasificate transmise de către SRI. Prin hotărârea din data de 12 decembrie 2012 Înalta Curte a respins recursul formulat, reținând legala procedură de citare a reclamantului, precum și legalitatea și temeinicia hotărârii primei instanțe. De asemenea, Înalta Curte a reținut că limitarea dreptului la informare este prevăzută de dispozițiile art. 83 din O.U.G. nr. 194/2002 și cele ale art. 31 alin. 3 din Constituție și este instituită pentru a nu prejudicia securitatea națională. A mai precizat că articolul 6 din Convenție nu a fost încălcat în condițiile în care reclamantul a avut acces la o instanță și s-a putut prevala de garanțiile procedurale, precum și că în temeiul art. 1 §2 din Protocolul nr. 7 la Convenție un străin poate fi expulzat înainte de exercitarea drepturilor enumerate la primul paragraf, când expulzarea este necesară în interesul ordinii publice sau se întemeiază pe motive de securitate națională.

Reclamantul invocă, în cererea sa, încălcarea art. 5 §1 și a art. 8 din Convenție, precum și a art. 1 din Protocolul nr. 7 la Convenție.

Dispoziții legale și practică interne pertinente

Au fost reținute de către Curte ca fiind incidente dispozițiile art. 85 – Declararea unui străin ca persoană indezirabilă, art. 86 – Recursul împotriva hotărârii prevăzute la art. 85 alin. (5), art. 92 – Interzicerea îndepărtării și ale art. 97 – Luarea în custodie publică a străinilor, toate din O.U.G. nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România.

Curtea a menționat că articolele pertinente din Legea nr. 51/1991 privind securitatea națională a României, din Legea nr. 535/2004 privind prevenirea și combaterea terorismului, din Legea nr. 182/2002 privind protecția informațiilor secrete și din H.G. nr. 585/2002 pentru aprobarea standardelor naționale de protecție a informațiilor clasificate în România, au fost prezentate în hotărârea Muhammad și Muhammad c. României (nr. 80982/12, Hotărârea din 15 octombrie 2020, par. 49-51 și 53). A subliniat faptul că art. 28 din Legea nr. 182/2002 permite accesul la informații secrete doar persoanelor care dețin un certificat de autorizare a accesului la acest tip de înscrisuri (Certificat ORNISS). Nu în ultimul rând, s-a reținut că procedura pe care trebuie să o urmeze un avocat pentru a obține un atare certificat precum și jurisprudența internă pertinentă au fost de asemenea analizate în cauza Muhammad și Muhammad c. României, citată anterior.

Aprecierea Curții

În ceea ce privește încălcarea art. 5 §1 f) și 4 din Convenție – susținută de către reclamant prin raportare la măsura reținerii administrative (luarea în custodie publică) dispusă împotriva sa și considerată de către acesta o privare ilegală de libertate împotriva căreia nu a beneficiat de un recurs efectiv – Curtea a făcut trimitere la principiile generale aplicabile în materie de neepuizare a căilor de atac interne, astfel cum au fost stabilite în cauzele Vučković și alții împotriva Serbiei (nr. 17153/11, Hotărârea din 25 martie 2014, par. 69-77) și Gherghina împotriva României (42219/07, Hotărârea din 9 iulie 2015, par. 83-89). Se reamintește, în mod special, că Statele sunt exonerate de răspundere pentru actele lor în fața unui organism internațional până la momentul la care au posibilitatea de a remedia neregulile prin intermediul propriului sistem juridic.

Observând cele două părți ale excepției de neepuizare a căilor de atac interne invocate de către Guvern – și anume că reclamantul ar fi putut uza de contestația împotriva măsurii de luare în custodie publică prevăzută de art. 97 alin. 9 din O.U.G. nr. 194/2002 și că în recursul formulat împotriva hotărârii Curții de Apel el nu contestă niciun moment măsura privării sale de libertate – Curtea stabilește, pe de o parte, că acea contestație prevăzută de art. 97 alin. 9 din O.U.G. nr. 194/2002 nu se aplică și în cazul reclamantului. De cealaltă parte, a reținut că, deși avea această posibilitate, într-adevăr în cadrul recursului formulat împotriva hotărârii Curții de Apel, reclamantul nu a contestat și măsura privării sale de libertate, ci doar lipsa de procedură și încălcarea dreptului său la viață privată.

Prin urmare, în temeiul art. 35 §1 și 4 din Convenție, Curtea a apreciat ca fiind inadmisibil acest capăt de cerere, referitor la încălcarea art. 5 din Convenție, pentru neepuizarea căilor de atac interne.

Referitor la încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 7 la Convenție, reclamantul a susținut că nu a beneficiat de garanții împotriva arbitrariului, în cadrul procedurii de declarare a acestuia drept persoană indezirabilă, neavând acces nici el, nici avocatul său, la informațiile și înscrisurile clasificate pe care s-au întemeiat cele două hotărâri pronunțate în cauza sa.

Curtea a făcut trimitere la principiile generale reținute în cauza Muhammad și Muhammad împotriva României (par. 125-157) și anume că art. 1 din Protocolul nr. 7 impune, pe de o parte, ca străinii vizați să fie informați mai întâi despre elementele factuale relevante care au condus autoritățile naționale competente la concluzia că aceștia constituie un pericol la adresa securității naționale și, pe de altă parte, ca acestora să li se asigure accesul la conținutul documentelor și al informațiilor din dosarul cauzei, pe care autoritățile s-au bazat atunci când au decis expulzarea lor (Idem., par. 129). Se reamintește totodată că drepturi garantate de art. 1 din Protocolul nr. 7 nu sunt unele absolute, însă restricțiile permise în privința acestor drepturi nu trebuie să nege protecția procedurală garantată de art. 1 din Protocolul nr. 7, afectând însăși esența garanțiilor stabilite prin această dispoziție.

Așadar, s-a apreciat ca fiind necesar să se stabilească dacă autoritatea independentă competentă a constatat că limitările impuse „drepturilor procedurale” ale străinului au fost justificate în mod corespunzător și dacă aceste limitări au fost suficient compensate de factori de contrabalansare. De asemenea, s-a subliniat că, din această perspectivă, cu cât mai puțin stringentă este examinarea făcută de către instanțele naționale, cu atât mai riguroasă va fi analiza Curții asupra factorilor de contrabalansare. Două principii directoare au fost reținute pentru o atare analiză și sunt reiterate de către Curte, și anume cu cât mai limitat accesul străinului la informațiile disponibile în cauză, cu atât mai importante garanțiile oferite acestuia, respectiv unde circumstanțele cauzei presupun repercusiuni deosebit de importante pentru situația străinului, garanțiile de contrabalansare trebuie întărite în mod corespunzător. Au fost reamintite, ca elemente susceptibile de compensare a restricțiilor aduse „drepturilor procedurale” ale străinului, relevanța informațiilor dezvăluite străinului și asigurarea accesului la conținutul documentelor pe care se întemeiază expulzarea, dezvăluirea informațiilor referitoare la procedură și la mecanismele instituite la nivel național pentru contrabalansarea restricțiilor, precum și reprezentarea străinilor și intervenția unei autorități independente (Idem., par. 147-156).

Făcând aplicarea acestor principii la speță, se reține în primul rând că, în temeiul dispozițiilor art. 85 alin. 5 din O.U.G. nr. 194/2002, atunci când declararea străinului indezirabil se întemeiază pe rațiuni de securitate națională, în cuprinsul hotărârii pronunțare nu se menționează datele și informațiile care au stat la baza soluției adoptate. Totodată, și prevederile Legii nr. 182/2002 exclud posibilitatea de divulgare a informațiilor clasificate către persoane care nu dețin un certificat de autorizare a accesului la astfel de informații. Astfel, reclamantul nu a avut acces la înscrisurile din dosar, acestea fiind clasificate (secrete), de unde rezultă o limitare în drepturile sale garantate de art. 1 din Protocolul nr. 7 la Convenție.

Analizând în ce măsură restricțiile asupra „drepturilor procedurale” au fost necesare, dacă măsuri compensatorii au fost aplicate de către autoritățile naționale în contrabalansarea acestor restricții, precum și impactul lor concret asupra situației reclamantului, Curtea a reținut în primul rând că expulzarea a avut drept consecință separarea temporară a acestuia din urmă de familie în exercitarea dreptului său la respectarea vieții de familie. A constatat, de asemenea, că instanțele naționale au stabilit încă de la început că reclamantul nu are acces la înscrisurile clasificate din dosar, fără însă a face și o analiză asupra necesității unei astfel de restrângeri în drepturile acestuia. Nu în ultimul rând, din punct de vedere al factorilor de contrabalansare, Curtea a constatat că informații relevante nu au fost aduse la cunoștința reclamantului, doar textele de lege care reglementează conduita persoanei în cauză, fără însă o descriere a comportamentului concret care a condus la declararea acestuia drept persoană indezirabilă. Inclusiv în hotărârea Curții de Apel, faptele reproșate reclamantului au fost calificate drept acte de terorism, de aderare și sprijinire a actelor de terorism, doar prin indicarea temeiului de drept din Legea nr. 51/1991, fără a transmite informații specifice ori suplimentare. Or, după cum a statuat deja în cauza Muhammad și Muhammad împotriva României, Curtea apreciază că simpla enumerare a textelor de lege și indicarea de o manieră generală a faptelor care pot constitui infracțiunile reținute în sarcina reclamantului nu reprezintă o informare suficientă pentru a contrabalansa limitările aduse în drepturile acestuia din urmă.

De asemenea, Curtea a reținut că cererea de amânare a reclamantului a fost respinsă, perioada scurtă pentru citare în condițiile în care acesta locuia într-un alt oraș, precum și soluționarea cauzei în lipsă, apreciind că reclamantul nu a primit informații relevante referitoare la procedură și nici nu a beneficiat de o posibilitate efectivă de a angaja un avocat pentru a-l reprezenta în fața Curții de Apel, eventual unul care să posede un certificat ORNIS.

Desigur că a fost avut în vedere faptul că soluționarea cauzei, având ca obiect declararea reclamantului ca persoană indezirabilă, a revenit unor instanțe competente superioare din România, ce îndeplinesc cerința de autoritate independentă, și reprezintă o garanție importantă în cauză, însă în condițiile informațiilor foarte limitate și generale de care a dispus reclamantul în fața acestor instanțe, Curtea a apreciat că, în atare situație, controlul efectuat cu privire la temeinicia soluției de expulzare ar trebui să fie aprofundat. Din acest punct de vedere, nici hotărârea Curții de Apel, nici cea a Înaltei Curți de Casație și Justiție nu au fost considerate a sugera un astfel de control temeinic asupra credibilității și realității informațiilor clasificate furnizate.

Așadar, Curtea a constatat că, în cauză, drepturile procedurale ale reclamantului au fost supuse unor limitări semnificative, fără ca necesitatea acestora să fie analizată corespunzător de către o autoritate independentă la nivel național. De asemenea, s-a constatat că reclamantul nu a primit informații cu privire la comportamentul său concret care a fost considerat a pune în pericol securitatea națională și nici cu privire la modalitatea de desfășurarea a procedurii de declarare a sa ca persoană indezirabilă pe teritoriul României. Nu în ultimul rând, s-a apreciat că soluționarea cauzei de către autorități independente, dar fără posibilitatea de a se constata că acestea au exercitat în mod concret puterea pe care legea română le-o conferă, nu este de natură să compenseze limitările aduse în drepturile procedurale ale reclamantului.

În ceea ce privește încălcarea art. 8 din Convenție, invocată de către reclamant, Curtea a stabilit că nu se impune o examinare a cererii și prin raportare la dispozițiile art. 8, având în vedere constatările sale din perspectiva articolului 1 din Protocolul nr. 7 la Convenție.

Concluziile Curții

Analizând per ansamblu limitările aduse „drepturilor procedurale” și elementele de contrabalansare din prezenta cauză și ținând cont de marja de apreciere de care dispun Statele în materie, Curtea a apreciat că restricțiile aduse reclamantului în drepturile sale derivând din articolul 1 din Protocolul nr. 7 la Convenție nu au fost compensate în cadrul procedurii naționale, astfel încât să se păstreze însăși esența acestor drepturi. Astfel,  a fost reținută încălcarea articolului 1 din Protocolul nr. 7 la Convenție.

Opinia concordantă a judecătorului național

Prof. univ. dr. Iulia Motoc, membru al completului de judecată, a votat în prezenta cauză pentru încălcarea articolului 1 din Protocolul nr. 7 la Convenție pentru a respecta opinia majoritară exprimată în Cauza Muhammad și Muhammad împotriva României, însă își păstrează opinia separată formulată în această din urmă cauză, împreună cu judecătorii Yudkivsaka și Paczolay.

Reamintim că cei trei membrii ai completului de judecată nu s-au raliat opiniei majoritare în Cauza Muhammad și Muhammad împotriva României pentru două considerente esențiale. Pe de o parte pentru că, în opinia acestora, soluția adoptată de majoritate se îndepărtează considerabil de soluția adoptată în Cauza Regner c. Republica Cehă (nr. 35289/11, Hotărârea din 19 septembrie 2017), apropiindu-se mai degrabă de opinia separată formulată în această din urmă cauză de judecătorii Raimondi, Sicilianos, Spano, Ravarani et Pastor Vilanova. De asemenea, pentru că soluția majoritară nu ține cont de posibilitatea, prevăzută și oferită de legea română, a avocaților titulari ai unui certificat ORNISS de a accesa informații clasificate din dosar. Au apreciat că, de această manieră, protecția oferită de articolul 1 din Protocolul nr. 7 la Convenție devine net superioară celei oferite de articolul 6 din Convenție, situația devenind paradoxală. Or, așa cum rezultă din preambulul raportului explicativ al Protocolului nr. 7 la Convenție, Statele au convenit asupra unor garanții procedurale minime.

:: Hotărârea

Jud. Georgiana Unghianu, Judecătoria Sectorului 1
Stagiar – Curtea Europeană a Drepturilor Omului

 
Secţiuni: Articole, CEDO, Content, Jurisprudență, Selected | Toate secţiunile
Cuvinte cheie: , , , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

Lex Discipulo Laus
Gratuit pentru studenţi
Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează SmartBill

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


.
PLATINUM Signature      

PLATINUM  ACADEMIC

GOLD                        

VIDEO   STANDARD