Limita maximă aplicabilă investițiilor fondurilor de pensii private în titluri de stat | Proiect. update: Publicarea în Monitorul Oficial
07.04.2021 | JURIDICE.ro

În Monitorul Oficial, Partea I nr. 347 din 6 aprilie 2021 a fost publicată Norma nr. 8/2021 pentru modificarea Normei Autorității de Supraveghere Financiară nr. 22/2020 privind modificarea temporară a limitei maxime aplicabile investițiilor fondurilor de pensii private în titluri de stat.
Potrivit prezentei norme, administratorul fondului de pensii privat va putea decide ca, pe o perioadă de 2 ani de la data intrării în vigoare a prezentei norme, să investească în titluri de stat emise de România, de state membre ale UE sau SEE, în procent mai mare de 70% din valoarea totală a activelor fondului de pensii private, prevăzut la art. 25 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 411/2004 și la art. 87 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 204/2006.
Intrare în vigoare: 6 aprilie 2021
***
Marţi, 16 martie 2021, Autoritatea de Supraveghere Financiară a lansat în dezbatere publică proiectul de Normă pentru modificarea Normei Autorității de Supraveghere Financiară nr. 22/2020 privind modificarea temporară a limitei maxime aplicabile investițiilor fondurilor de pensii private în titluri de stat.
:: Proiect
:: Referat de aprobare