« Flux noutăţi
BusinessAchiziţii publiceAfaceri transfrontaliereAsigurăriBankingConcurenţăConstrucţiiCorporateCyberlawDrept comercialEnergieFiscalitateFuziuni & AchiziţiiGamblingHealth & PharmaInfrastructurăInsolvenţăMedia & publicitatePiaţa de capitalProprietate intelectualăTelecomTransporturi
ProtectiveDrepturile omuluiDreptul Uniunii EuropeneDrept constituţionalDrept civilData protectionDreptul familieiDreptul munciiDreptul sportuluiMalpraxis medicalProtecţia animalelorProtecţia consumatorilorProtecţia mediului
LitigationArbitrajContencios administrativContravenţiiDrept penalMediereProcedură civilăRecuperare creanţe
Drept civil
ConferinţeDezbateriCărţiProfesionişti
STOICA & Asociatii
 
 1 comentariu

Uzucapiunea de 30 de ani. Calitatea procesuală pasivă. Probleme întâlnite în practică
19.03.2021 | Laura SOCOL

JURIDICE - In Law We Trust Video juridice
Laura Socol

Laura Socol

1. Considerații introductive

În practica judiciară, la nivel de judecătorie, sunt relativ frecvente acțiunile având ca obiect constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin efectul uzucapiunii de 30 ani (art. 1.890 C.civ. de la 1864).[1]

Calitatea procesuală pasivă în cazul acestor acțiuni continuă să ridice probleme, astfel că prezentul studiu își propune să analizeze diferitele situații care pot interveni în practică, cu indicarea soluției corespunzătoare.

În primul rând, pentru dezlegarea problemei calității procesuale pasive în cazul acestor acțiuni trebuie pornit de la natura juridică a uzucapiunii.

Astfel cum s-a arătat în mod constant în literatura de specialitate și în practica judiciară, uzucapiunea reprezintă, pe lângă un mod originar de dobândire a drepturilor reale principale (art. 1.837 și art. 645 C.civ. de la 1864), și o sancțiune de drept civil îndreptată împotriva fostului adevărat proprietar, care, prin pasivitatea lui, a lăsat timp îndelungat ca bunul să se afle în posesia altei persoane ce s-a comportat ca un adevărat proprietar.

Prin urmare, este necesar ca acțiunea în constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin efectul uzucapiunii să fie soluționată în contradictoriu cu fostul adevărat proprietar.[2]

Pornind de la această regulă generală, în cadrul prezentului studiu, urmează să fie analizate următoarele trei mari ipoteze:

(1) ipoteza în care fostul adevărat proprietar poate fi identificat și este în viață la data înregistrării acțiunii (în acest context, vor fi aduse explicații cu privire la rolul posesorului intermediar – al celui care nu deține titlu de proprietate valabil cu privire la imobil și care a transmis posesia printr-o convenție informă încheiată cu reclamantul sau cu autorii acestuia);

(2) ipoteza în care fostul adevărat proprietar poate fi identificat, dar a decedat anterior înregistrării acțiunii în constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin efectul uzucapiunii: (i) fie lăsând moștenitori, care pot fi identificați, (ii) fie fără moștenitori, (iii) fie lăsând foarte mulți moștenitori, care eventual, au decedat la rândul lor, lăsând de asemenea mulți moștenitori, dintre care o parte nu pot fi identificați;

(3) ipoteza în care fostul adevărat proprietar nu poate fi identificat.

2. Prima ipoteză: fostul adevărat proprietar poate fi identificat și este în viață la data înregistrării acțiunii la instanță

Prima ipoteză, cea mai simplă, dar care se întâlnește arareori în practică, este aceea în care fostul adevărat proprietar este cunoscut (poate fi identificat) și este în viață la data înregistrării acțiunii.

În această situație, calitatea procesuală pasivă în cazul acțiunii având ca obiect constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin efectul uzucapiunii de 30 ani îi aparține fostului adevărat proprietar.

În acest context, trebuie subliniat că, astfel cum s-a arătat în mod judicios în literatura de specialitate[3], calitatea procesuală pasivă îi aparține fostului titular legitim al dreptului real, astfel cum acesta rezultă din actele de constituire sau de transmitere a dreptului real, neavând legitimare procesuală pasivă posesorii intermediari ai bunului, întrucât aceștia nu au dobândit vreun drept asupra bunului.

Astfel, de cele mai multe ori în practică, reclamantul (sau autorul acestuia) a intrat în stăpânirea materială a terenului a cărui uzacapare se solicită în urma încheierii unui înscris sub semnătură privată intitulat „chitanță” cu o persoană care la rândul său nu deținea un titlu valabil de proprietate cu privire la imobil.

Această persoană (cocontractantul din „chitanță”) nu are calitate procesuală pasivă într-o acțiune având ca obiect constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin efectul uzucapiunii, fiind un simplu posesor intermediar al imobilului.

Din moment ce nu i-a aparținut niciodată dreptul de proprietate asupra imobilului, „transmițătorul” din „chitanță” nu poate fi sancționat pentru inactivitatea în exercitarea unui drept pe care nu l-a avut.

Sub un alt aspect, înscrisul sub semnătură privată în baza căruia reclamantul (sau autorul acestuia) a dobândit posesia nu a putut produce efectul translativ de proprietate, pentru că nu a fost încheiat în forma autentică ad validitatem.

În consecință, imobilul a rămas în proprietatea celui care l-a deținut în baza unui titlu de proprietate încheiat în mod valabil, de exemplu cumpărătorului dintr-un contract de vânzare-cumpărare încheiat în formă autentică [cu respectarea art. 11 alin. (2) din Decretul nr. 144/1958], înainte de intrarea în vigoare a Legilor nr. 58/1974 și nr. 59/1974 (care au instituit interdicția generală de înstrăinare a terenurilor prin acte juridice).

Prin urmare, este greșită formularea acțiunii în constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin efectul uzucapiunii în contradictoriu sau și în contradictoriu cu posesorul intermediar al imobilului.

Calitatea procesuală pasivă aparține, după cum s-a arătat, fostului titular legitim al dreptului real asupra imobilului, astfel cum acesta rezultă din cel mai recent act de constituire sau de transmitere a dreptului real, încheiat în mod valabil.

3. A doua ipoteză: fostul adevărat proprietar poate fi identificat, dar a decedat anterior înregistrării acțiunii la instanță

A doua ipoteză, care se întâlnește mai des în practică, privește situația în care fostul adevărat proprietar este cunoscut (poate fi identificat), dar a decedat anterior înregistrării acțiunii în constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin efectul uzucapiunii.

Desigur, în acord cu regula generală, în această situație, (i) calitatea procesuală pasivă aparține succesorilor universali sau cu titlu universal ai fostului adevărat proprietar, în calitate de continuatori ai personalității autorului lor, însă, în practică, există două mari probleme care se pot întâlni.

O primă problemă vizează situația în care nu poate fi identificat niciun moștenitor (ii).

În această situație, de cele mai multe ori, data decesului fostului adevărat proprietar este cunoscută (de exemplu, a fost posibilă identificarea fostului adevărat proprietar, pornind de la adresa de domiciliu înscrisă în titlul de proprietate, prin efectuarea de verificări în cadrul Direcției pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date – D.E.P.A.B.D.), iar din relațiile comunicate de către Camera Notarilor Publici și de către CNARNN – INFONOT rezultă că moștenirea acestuia nu a fost dezbătută, nu au existat înregistrate declarații de acceptare ori de renunțare la succesiune și nu a existat testament, iar reclamantul nu cunoaște dacă fostul adevărat proprietar a lăsat succesibili.[4]

Astfel, în cazul în care fostul adevărat proprietar a decedat fără moştenitori, în funcție de data decesului (art. 91 din Legea nr. 71/2011), devin aplicabile fie prevederile art. 477, art. 646 și art. 680 din C.civ. de la 1864, potrivit cărora în lipsă de moștenitori legali sau testamentari, bunurile lăsate de defunct trec în proprietatea statului, fie prevederile art. 553 alin. (2) și (3), art. 963 și 1.138 C.civ., potrivit cărora, în lipsa moștenitorilor legali sau testamentari, patrimoniului defunctului se transmite comunei, orașului sau, după caz, municipiului în a cărui rază teritorială se aflau bunurile la data deschiderii moștenirii[5], cu excepția moștenirilor vacante aflate în străinătate, care se cuvin statului român.

În lipsa eliberării de către notarul public a unui certificat de vacanță succesorală, în conformitate cu art. 118 din Legea nr. 36/1995 a notarilor publici şi a activităţii notariale, se poate solicita și instanței constatarea vacanţei succesorale de pe urma fostului adevărat proprietar, procedura succesorală notarială nereprezentând o procedură prealabilă obligatorie sesizării instanței, în sensul art. 193 C.proc.civ.

În situaţia în care data decesului fostului adevărat proprietar este cunoscută, din relațiile comunicate instanței rezultă că moștenirea acestuia nu a fost dezbătută, succesibilii nu pot fi identificați și nu a fost eliberat certificat notarial de vacanță succesorală, în opinia noastră, riguros este ca reclamantul să formuleze, în primul rând, capăt de cerere privind constatarea vacanţei succesorale de pe urma fostului adevărat proprietar, în contradictoriu cu statul român (conform art. 680 din C.civ. de la 1864, dacă fostul adevărat proprietar a decedat fără moştenitori înainte de 01.10.2011, situația cea mai frecvent întâlnită în practică) sau împotriva  comunei, orașului sau, după caz, municipiului în a cărui rază teritorială se afla imobilul la data deschiderii moștenirii [în conformitate cu art. 553 alin. (2) și (3), art. 963 și 1.138 C.civ., dacă fostul adevărat proprietar a decedat fără moştenitori după data de 01.10.2011], precum şi capăt de cerere având ca obiect uzucapiune.

Nu suntem de acord cu acțiunile în constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin efectul uzucapiunii de 30 ani formulate în contradictoriu cu unitatea adminstrativ-teritorială, atunci când identitatea fostului adevăratul proprietar, persoană fizică, este cunoscută, întrucât rezultă din înscrisurile aflate la dispoziția reclamantului.

Fie anterior formulării acțiunii, fie cu sprijinul instanței, reclamantul este dator să întreprindă verificări cu privire la fostul adevărat proprietar, pentru a se stabili dacă acesta mai este în viață, dacă moștenirea acestuia a fost dezbătută, iar dacă acesta a decedat fără moștenitori și nu a fost eliberat certificat notarial de vacanță succesorală, în opinia noastră, este necesar să fie formulat capăt de cerere distinct privind vacanța succesorală.

Totodată, în opinia noastră, atunci când decesul fostului adevărat proprietar a intervenit anterior datei de 01.10.2011, capătul de cerere privind constatarea vacanței succesorale urmează să fie soluţionat în contradictoriu cu statul român, în temeiul art. 477, art. 646 și art. 680 din C.civ. de la 1864, întrucât prezintă importanță data deschiderii moștenirii (în caz de moștenire vacantă, statul dobândește moștenirea ope legis, de la deschiderea ei, potrivit regulilor generale).

Nu suntem de acord cu opinia potrivit căreia capătul de cerere privind constatarea vacanței succesorale urmează să fie soluţionat în contradictoriu cu unitatea administrativ-teritorială, în temeiul art. 35 alin. (1) din Legea nr. 18/1991 (în forma la intrarea legii în vigoare, având în vedere că la acel moment s-au produs efectele cu privire la bunurile rămas fără stăpân anterior), potrivit căruia „terenurile aflate în proprietatea statului, situate în intravilanul localităţilor şi care sînt (sic) în administrarea primăriilor, la data prezentei legi, trec în proprietatea comunelor, oraşelor sau municipiilor, urmând regimul juridic al terenurilor prevăzute la art. 25”.

Numai capătul de cerere privind uzucapiunea trebuie formulat în contradictoriu cu ultimul (cel mai recent) fost adevărat proprietar, prezentând astfel importanță în patrimoniul cărei persoane/instituţii a fost transmis bunul, în mod valabil, ulterior datei decesului. În ceea ce privește vacanța succesorală, prezintă importanță, după cum am arătat, data deschiderii moștenirii.

Din același motiv, nu suntem de acord cu formularea unui singur capăt de cerere în situația analizată (în care fostul adevărat proprietar a decedat anterior datei de 01.10.2011, data decesului fiind cunoscută, nu a fost dezbătută succesiunea, nu a fost eliberat certificat notarial de vacanță succesorală și succesibilii nu pot fi identificați), având ca obiect uzucapiune, numai în contradictoriu cu unitatea administrativ-teritorială, în lipsa primului capăt de cerere privind vacanța succesorală, cu depășirea unui pas în raționamentul juridic (moștenirea fiind vacantă, fostul adevărat proprietar a fost moștenit de către stat, iar ulterior, în baza Legii nr. 18/1991, bunul a trecut din patrimoniul statului în patrimoniul unității administrativ-teritoriale).

În sprijinul soluției potrivit căreia statului îi revine calitatea procesuală pasivă pentru capătul de cerere având ca obiect constatare vacanță succesorală poate fi amintită Decizia nr. 2/04.04.2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, completul competent să judece recursul în interesul legii[6], sub imperiul C.civ. de la 1864, prin care a fost analizată o altă problemă (dacă statul are calitate procesuală pasivă într-o acțiune prin care reclamantul solicită instanței să se constate că este unic moștenitor), dar din care rezultă că s-a pus problema dacă statul ar putea sau nu ar putea figura într-o asemenea acțiune, întrucât statul culege moștenirile vacante, iar nu unitatea administrativ-teritorială.

În continuare, și calitatea procesuală pasivă cu privire la capătul de cerere având ca obiect uzucapiune este controversată, atunci când proprietarul a decedat fără moștenitori anterior datei de 01.10.2011, fiind pronunțate soluții în contradictoriu fie cu unitatea administrativ-teritorială căreia îi este arondat imobilul, în temeiul art. 35 din Legea nr. 18/1991 (în forma avută la intrarea legii în vigoare), indicat anterior, fie în contradictoriu cu statul român, în temeiul art. 477, art. 646 C.civ. și art. 680 din C.civ. de la 1864.

În practică, au fost pronunțate și hotărâri prin care s-a reținut că, în ceea ce privește capătul de cerere având ca obiect uzucapiune, în situația anlizată, calitatea procesuală pasivă aparține atât statului român, cât și unității administrativ-teritoriale căreia îi este arondat imobilul (de exemplu, Municipiul București), pe considerentul că, mai întâi, imobilul a intrat în patrimoniul statului român, urmare a admiterii primului capăt de cerere, având ca obiect constatarea vacanței succesorale, conform art. 680 din C.civ. de la 1864, după care terenul a trecut în proprietatea unității administrativ-teritoriale, în temeiul art. 35 alin. (1) din Legea nr. 18/1991 (în forma la intrarea legii în vigoare), astfel că se justifică legitimarea procesuală pasivă a ambelor instituții.

De menționat că opinia majoritară este în sensul că, atunci când proprietarul terenului a decedat anterior datei de 01.10.2011, fără moştenitori, iar succesiunea este vacantă, calitatea procesuală pasivă pentru capătul de cerere având ca obiect uzucapiune aparține numai unității administrativ-teritoriale căreia îi este arondat imobilul, nu și statului, conform art. 25 alin. (1) şi art. 35 alin. (1) din Legea nr. 18/1991 (în forma la intrarea legii în vigoare), art. 4 din Legea nr. 213/1998, art. 477, art. 646 şi art. 680 din C.civ. de la 1864.

Această soluție a fost reținută și în considerentele Deciziei nr. 24/2017, pronunțate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept[7], prin care, deși a fost respinsă ca inadmisibilă sesizarea în discuție, întrucât chestiunea de drept supusă analizei nu era nouă, au fost aduse explicații cu privire la problema care interesează.

În finalul acestor considerente, mai menționăm că, astfel cum s-a subliniat în mod judicios în literatura de specialitate[8], în niciun caz acțiunea nu poate fi formulată în contradictoriu cu primăria de la locul situării terenului (greșeală care se întâlnește în continuare în practică), care nu are în primul rând capacitate procesuală civilă de folosință, astfel cum rezultă din art. 5 lit. hh) din Codul administrativ, ci numai capacitate administrativă, care nu prezință importanță în cazul suspus analizei, fiind vorba despre un litigiu civil, iar nu de contencios administrativ.

A doua problemă care poate interveni în practică în ipoteza în care adevăratul proprietar a decedat (pe lângă situația în care nu poate fi identificat niciun moștenitor) privește ipoteza în care adevăratul proprietar a lăsat foarte mulți moștenitori, care eventual, au decedat la rândul lor anterior înregistrării acțiunii la instanță, lăsând de asemenea mulți moștenitori (iii).

În această situație, fie completarea cadrului procesual pasiv poate dura o perioadă îndelungată de timp, mai ales atunci când unii dintre moștenitori domiciliază în străinătate în afara Uniunii Europene, eventual fără a li se cunoaște adresa din străinătate, fie reclamantul nu poate indica cadrul procesual pasiv complet, nefiind posibilă identificarea tuturor moștenitorilor, pentru că nu au fost dezbătute toate succesiunile deschise succesiv de-a lungul anilor.

Două soluții au fost identificate în practică, pentru ipoteza în care există un număr ridicat de moștenitori ai fostului adevărat proprietar, iar reclamantul, cu toate că a întreprins diligențe în acest sens, nu i-a putut identifica pe toți.

Potrivit unei prime opinii, sunt aplicabile prevederile art. 643 C.civ., în conformitate cu care fiecare coproprietar poate sta singur în justiţie, indiferent de calitatea procesuală, în orice acţiune privitoare la coproprietate, inclusiv în cazul acţiunii în revendicare.

Astfel, în lipsa unei convenții sau sentințe de partaj, moștenitorii fostului adevărat proprietar dețin în proprietate comună pe cote-părți terenul a cărui uzucapare se solicită.

Acțiunea având ca obiect constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin efectul uzucapiunii de 30 ani este o acțiune reală, iar formularea art. 643 C.civ. este una generală („… în orice acţiune privitoare la coproprietate”).

Cu toate că de cele mai multe ori în practică invocarea art. 643 C.civ. se face pentru a justifica calitatea procesuală activă a reclamantului-coproprietar al unui bun pentru introducerea cererii de chemare în judecată de unul singur, fără ceilalți coproprietari ai aceluiași bun, art. 643 C.civ. permite aplicarea dispozițiilor acestuia și pe latură pasivă („fiecare coproprietar poate sta singur în justiţie, indiferent de calitatea procesuală…”).

Consecința aplicării art. 643 C.civ. este pronunțarea hotărârii judecătorești numai în contradictoriu cu moștenitorii fostului adevărat proprietar, care au putut fi identificați, în urma probatoriului administrat în cauză.

Această soluție este în concordanță cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului referitoare la asigurarea liberului acces la justiție (art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului).

Impunerea obligației în sarcina reclamantului de indicare a tuturor moștenitorilor fostului adevărat proprietar ar putea reprezenta, în funcție de circumstanțele concrete ale cauzei, o sarcină disproporționată, care ar rupe justul echilibru dintre, pe de o parte, preocuparea legitimă de a proteja drepturile tuturor moștenitorilor fostului adevărat proprietar și pe de altă parte, dreptul reclamantului de acces la o instanță pentru verificarea îndeplinirii condițiilor pentru dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune.

Potrivit unei alte opinii, sunt aplicabile prevederile art. 78 alin. (2) C.proc.civ., referitoare la introducerea forţată în cauză, din oficiu, a altor persoane, respectiv a moștenitorilor fostului adevărat proprietar (sau a moștenitorilor moștenitorilor fostului adevărat proprietar).

Avantajul aplicării art. 78 alin. (2) C.proc.civ. apare mai ales în situațiile în care a fost depășit momentul primului termen de judecată, până la care reclamantul putea modifica cererea de chemare în judecată fără acordul expres al tuturor pârâților, iar identitatea unora dintre moștenitori a reieșit în urma probelor administrate pe parcursul judecății.

Cu toate acestea, aplicabilitatea art. 78 alin. (2) C.proc.civ. este o problemă deschisă dezbaterii, fiind de discutat în ce măsură raportul dedus judecății impune introducerea forțată din oficiu a moștenitorilor fostului adevărat proprietar, față de prevederile art. 643 C.civ., care au o formulare largă.

În opinia noastră, în lipsa unei convenții sau sentințe de partaj, desfășurarea procesului cu indicarea tuturor moștenitorilor fostului adevărat proprietar prezintă avantaje și conduce la prevenirea apariției de probleme, ulterior pronunțării hotărârii judecătorești, cum ar fi inopozabilitatea hotărârii față de coproprietarii care nu au fost parte în proces.

Astfel, norma cu caracter special din art. 643 alin. (2) teza a doua C.civ. instituie o excepţie sau o derogare de la norma cu caracter general din art. 435 alin. (2) C.proc.civ., astfel că hotărârea judecătorească potrivnică va putea fi ignorată de către coproprietarul terţ şi ca realitate juridică, respectiv ca fapt juridic în sens restrâns, astfel cum a stabilit Înalta Curte de Casație și Justiție, completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin Decizia nr. 18/2020.[9]

În aceste condiții, este necesară administrarea de probe în vederea identificării tuturor moștenitorilor fostului adevărat proprietar.

În funcţie de circumstanţele concrete ale cauzei, şi anume în situația în care, în ciuda probatoriului administrat și a demersurilor efectuate de către reclamant, eventual cu sprijinul judecătorului, identificarea tuturor moștenitorilor nu a fost posibilă, urmează a se face aplicarea art. 643 C.civ., pentru ca accesul reclamantului la justiție să nu fie îngrădit.

4. A treia ipoteză: fostul adevărat proprietar nu poate fi identificat

A treia ipoteză se întâlnește atunci când pot fi identificați, eventual, numai posesorii intermediari, nu și fostul titular legitim al dreptului de proprietate.

Sunt valabile explicațiile și opiniile expuse cu ocazia analizei calității procesuale pasive pentru capătul de cerere având ca obiect uzucapiune, atunci când fostul adevărat proprietar a decedat fără moștenitori.

Astfel, calitatea procesuală pasivă în cazul acțiunilor având ca obiect constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin efectul uzucapiunii de 30 ani, atunci când fostul adevărat proprietar nu a putut fi identificat, este controversată, fiind pronunțate soluții în contradictoriu fie cu unitatea administrativ-teritorială căreia îi este arondat imobilul, în temeiul art. 35 din Legea nr. 18/1991 (în forma avută la intrarea legii în vigoare), fie în contradictoriu cu statul român, în temeiul art. 477, art. 646 C.civ. și art. 680 din C.civ. de la 1864, fie în contradictoriu atât cu unitatea administrativ-teritorială, cât și cu statul român.

Opinia majoritară a instanțelor, reținută și în considerentele Deciziei nr. 24/2017, pronunțate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, menționate anterior (para. 86-89 din decizie), este în sensul că „atât timp cât nu există alte persoane (fizice sau juridice) care să exhibe un titlu de proprietate asupra imobilului în legătură cu care s-a cerut a se constata intervenită prescripţia achizitivă, se consideră că nemişcătorul aparţine domeniului public sau privat al unităţii administrativ-teritoriale, din raza imobilului, care are calitate procesuală pasivă”, în temeiul art. 26 alin. (1) şi art. 36 alin. (1) din Legea nr. 18/1991, republicată [art. 25 alin. (1) şi art. 35 alin. (1) din Legea nr. 18/1991, în forma la intrarea legii în vigoare], art. 4 din Legea nr. 213/1998, art. 477, art. 646 şi art. 680 din C.civ. de la 1864.

În acest context, două observații mai sunt necesare. În primul rând, reiterăm că nu suntem de acord cu formularea acțiunii în constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin efectul uzucapiunii direct în contradictoriu cu unitatea administrativ-teritorială căreia îi este arondat imobilul, fără efectuarea unui minim de verificări referitoare la identitatea fostului adevărat proprietar. Numai în situația în care, în ciuda demersurilor întreprinse de către reclamant și probatoriului administrat cu sprijinul instanței, fostul adevărat proprietar nu poate fi identificat, hotărârea se va pronunța în contradictoriu cu unitatea administrativ-teritorială de la locul situării imobilului.

În al doilea rând, dacă din probatoriul administrat în cauză rezultă că imobilul a cărui uzucapare se solicită face parte din domeniul public al statului sau al unității administrativ-teritoriale, calitatea procesuală pasivă aparține Statului Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, județului, municipiului, orașului sau comunei, în patrimoniul cărora se găsește înscris dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu[10], însă cererea se va respinge ca neîntemeiată, întrucât uzucapiunea nu se poate aplica în privința bunurilor imobile proprietate publică, care sunt inalienabile și imprescriptibile, conform art. 136 alin. (4) din Constituție, art. 5 alin. (2) din Legea nr. 18/1991, art. 861 C.civ. [art. 11 din Legea nr. 213/1998, art. 120 alin. (2) din Legea nr. 215/2001 și art. 1.844 C.civ. de la 1864].

5. Concluzii

Prin prezentul studiu, ne-am concentrat asupra problemelor pe care le-am întâlnit în practică referitoare la calitatea procesuală pasivă în cazul acțiunilor având ca obiect constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin efectul uzucapiunii de 30 ani (art. 1.890 C.civ. de la 1864) și am încercat să expunem soluții pentru fiecare ipoteză analizată în parte.

Astfel, în concluzie, calitatea procesuală pasivă în cazul acestor acțiuni revine fostului titular legitim al dreptului de proprietate asupra imobilului, astfel cum acesta rezultă din cel mai recent act de constituire sau de transmitere a dreptului, încheiat în mod valabil (și niciodată posesorului intermediar). Dacă fostul adevărat proprietar a decedat, în lipsa unei convenții sau sentințe de partaj, trebuie să figureze în proces moștenitorii acestuia, care dețin în proprietate comună pe cote părți imobilul a cărui uzucapare se solicită.

Dacă fostul adevărat proprietar a decedat, moștenirea acestuia nu a fost dezbătută (conform relațiilor comunicate de către Camera Notarilor Publici), nu pot fi identificați moștenitorii și nu a fost emis certificat notarial de vacanță succesorală, în opinia noastră, este necesar să fie formulate două capete de cerere, primul având ca obiect constatare vacanță succesorală, iar al doilea uzucapiune.

Atât în situația în care fostul adevărat proprietar a decedat fără moștenitori, cât și în situația în care fostul adevărat proprietar nu poate fi identificat, opinia majoritară este în sensul că, în ceea ce privește uzucapiunea, calitatea procesuală pasivă aparține unității administrativ-teritoriale căreia îi este arondat imobilul (și niciodată primăriei).

Practica instanțelor fiind în continuare neunitară, ar fi binevenită pronunțarea unei hotărâri în recurs în interesul legii de către instanța supremă, pentru clarificarea problemelor care au făcut obiectul prezentului studiu. Până la acel moment, discuția rămâne, desigur, deschisă.

6. Bibliografie selectivă

1. Bîrsan, Corneliu. Drept civil. Drepturile reale principale. Ediția a III-a. București: Hamangiu, 2008;
2. Idem. Drept civil. Drepturile reale principale în reglementarea noului Cod civil. București: Hamangiu, 2013;
3. Boroi, Gabriel și Carla Alexandra Anghelescu. Curs de drept civil. Partea generală. Ediția a II-a. București: Hamangiu, 2012;
4. Boroi, Gabriel, Carla Alexandra Anghelescu și Bogdan Nazat. Curs de drept civil. Drepturile reale principale. Ediția a II-a. București: Hamangiu, 2013;
5. Boroi, Gabriel și Mona Maria-Pivniceru (coord.) et. al. Fișe de drept civil. Partea generală. Persoane. Drepturi reale principale. Obligații. Contracte. Succesiuni. Familie. Ediția a III-a. București: Hamangiu, 2018;
6. Deak, Francisc. Tratat de drept succesoral. Ediția a II-a. București: Universul Juridic, 2012;
7. Idem și Romeo Popescu. Tratat de drept succesoral. Volumul 1. Moștenirea legală. Ediția a III-a. București: Universul Juridic, 2013;
8. Theohari, Delia Narcisa (coord.) et. al. Acțiunile și taxele judiciare de timbru. Legea nr. 146/1997 comentată. București: Hamangiu, 2012;
9. Stoica, Valeriu. Drept civil. Drepturile reale principale. București: C.H. Beck, 2009;
10. Idem. Drept civil. Drepturile reale principale. Ediția a II-a. București: C.H. Beck, 2013.


[1] Pentru aplicarea legii în timp, pornind de la prevederile art. 82 din Legea nr. 71/2011, a se vedea BOROI, Gabriel și Mona-Maria Pivniceru (coord.) et. al., Fișe de drept civil, București, Hamangiu, 2018, pag. 7.
[2] BÎRSAN, Corneliu, Drept civil.Drepturile reale principale, București, Hamangiu, 2008, pag. 337.
[3] THEOHARI Delia Narcisa (coord.) et. al., Acțiunile și taxele judiciare de timbru, București, Hamangiu, 2012, pag. 76.
[4] Menționăm că este posibil ca succesibilii fostului adevărat proprietar să poată fi identificați, chiar dacă din relațiile comunicate de către Camera Notarilor Publici rezultă că moștenirea acestuia nu a fost dezbătută. De exemplu, dacă din datele dosarului rezultă că fostul adevărat proprietar a fost căsătorit, moștenirea soțului/soției a fost dezbătută, iar din certificatul de moștenitor emis cu privire la defunctul soț/defuncta soție al/a fostului adevărat proprietar rezultă copii comuni, în viață (sau decedați anterior înregistrării acțiunii la instanţă, dar a căror moștenire a fost dezbătută).
[5] Astfel cum s-a arătat (DEAK, Francisc și Romeo Popescu, Tratat de drept succesoral, București, Universul Juridic, 2013, vol. 1, pag. 280), „sectoarele municipiului București, neavând statut de unități administrativ-teritoriale …, nu pot fi beneficiarele moștenirii vacante. O asemenea soluție se impune în lumina art. 20 și 21 din Legea administrației publice locale nr. 215/2001” (în prezent, art. 95 și art. 96 din Codul administrativ). „Așadar, bunurile care fac parte din moștenirile vacante și se aflau la data deschiderii moștenirii în raza teritorială a municipiului București vor reveni acestuia, indiferent de sectorul capitalei în care se aflau”.
[6] Prin Decizia nr. 2/04.04.2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în M. Of., Partea I, nr. 365 din 25 mai 2011 și pe www.scj.ro, s-a stabilit că, în situația acțiunilor având ca obiect constatarea calității de unic moștenitor asupra unei mase succesorale, statul nu are calitate procesuală pasivă decât în ipoteza în care pe seama acestuia s-a emis certificat de vacanță succesorală.
[7] Publicată în M. Of., Partea I, nr. 474 din 23.06.2017 și pe www.scj.ro.
[8] Theohari Delia Narcisa, op. cit. , pag. 76.
[9] Publicată în M.Of, Partea I, nr. 191 din 10.03.2020 și pe www.scj.ro.
[10] Theohari Delia Narcisa, op. cit. , pag. 77.


Judecător Laura Socol
Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti

Cuvinte cheie: , ,
Secţiuni: Articole, Drept civil, RNSJ, SELECTED TOP LEGAL, Studii, _CONTENT | Toate secţiunile
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

Lex Discipulo Laus Încurajăm utilizarea RNPM - Registrul Naţional de Publicitate Mobiliară Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează SmartBill

Până acum a fost scris un singur comentariu cu privire la articolul “Uzucapiunea de 30 de ani. Calitatea procesuală pasivă. Probleme întâlnite în practică”

  1. Giovani-Horațiu ȘCHIOPU spune:

    Foarte bun articolul. Chiar dacă practica nu e unitară, citind astfel de articole, putem ajunge la o unificare de facto. Mulțumesc.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


.
PLATINUM Signature      

PLATINUM  ACADEMIC

GOLD                        

VIDEO   STANDARD