Secţiuni » Arii de practică » Protective » Dreptul Uniunii Europene
Dreptul Uniunii Europene
DezbateriCărţiProfesionişti
Banner BA-01
Servicii JURIDICE.ro
Banner BA-02
Dreptul Uniunii Europene Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

Rezoluție referitoare la componența Parlamentului European

30 ianuarie 2024 | JURIDICE.ro

În Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C din 23 ianuarie 2024 a fost publicată Rezoluția legislativă a Parlamentului European din 15 iunie 2023 referitoare la componența Parlamentului European (2021/2229(INL) – 2023/0900(NLE)).

Parlamentul European:

1. constată că actuala distribuție a locurilor în Parlament, stabilită prin Decizia (UE) 2018/937, se aplică legislaturii parlamentare 2019-2024; subliniază, prin urmare, că este necesară adoptarea fără întârziere a unei noi decizii privind componența Parlamentului European pentru legislatura 2024-2029;

2. recunoaște faptul că o serie de state membre consideră că trebuie luat în considerare sistemul de vot în Consiliu atunci când se decide cu privire la alocarea locurilor în Parlamentul European;

3. subliniază că, în conformitate cu propunerea Parlamentului de regulament al Consiliului, anexată la rezoluția sa legislativă din 3 mai 2022 referitoare la reforma legislației electorale europene, cele 28 de locuri suplimentare pentru deputații aleși într-o circumscripție electorală la nivelul Uniunii nu vor fi create efectiv decât după alegeri, după intrarea în vigoare a unei legi electorale europene revizuite, împreună cu dispozițiile necesare pentru o circumscripție electorală la nivelul Uniunii;

4. subliniază cu fermitate necesitatea, în viitor, a unui sistem permanent, bazat pe o formulă matematică clară, care să aloce locurile în Parlamentul European într-un mod obiectiv, echitabil, sustenabil și transparent, respectând principiul proporționalității descrescătoare, astfel cum este definit la articolul 1 din Decizia (UE) 2018/937; consideră că nu este viabil din punct de vedere politic în această etapă ca Parlamentul să propună un astfel de sistem permanent, deoarece acesta necesită deliberări suplimentare și ar trebui introdus cu mult înainte de alegerile pentru Parlamentul European; invită Comisia pentru afaceri constituționale să își reia activitatea în vederea instituirii unui astfel de sistem permanent, în cadrul acestei legislaturi, inclusiv analizând posibilitatea implicării Eurostat;

5. consideră că orice întârziere suplimentară în activitatea Consiliului privind modificarea legislației electorale europene ar contraveni principiului cooperării loiale, astfel cum este consacrat la articolul 4 alineatul (3) din TUE, întrucât se preconizează că decizia Consiliului va avea un impact asupra alegerilor pentru Parlamentul European și ar putea avea un impact asupra componenței acestuia;

6. subliniază necesitatea stringentă a adoptării de către Consiliul European a deciziei privind componența Parlamentului European, astfel încât statele membre să poată adopta, în timp util, dispozițiile interne necesare pentru a le permite să organizeze alegerile pentru Parlamentul European pentru legislatura 2024-2029; subliniază că Parlamentul s-a angajat, prin urmare, să treacă rapid la procedura de aprobare, în spiritul cooperării loiale reciproce;

7. adoptă și transmite Consiliului European propunerea anexată de decizie a Consiliului European de stabilire a componenței Parlamentului European, în temeiul dreptului său de inițiativă prevăzut la articolul 14 alineatul (2) din TUE; subliniază că o astfel de decizie poate fi adoptată numai cu aprobarea Parlamentului și, prin urmare, solicită Consiliului European să îl informeze imediat dacă intenționează să se abată de la propunerea prezentată și în ce mod;

8. încredințează Președintei sarcina de a transmite prezenta rezoluție legislativă, împreună cu propunerea anexată la aceasta, Consiliului European și Comisiei, precum și parlamentelor și guvernelor statelor membre.

Citeşte mai mult despre ! Pentru condiţiile de publicare pe JURIDICE.ro detalii aici.
Urmăriţi JURIDICE.ro şi pe LinkedIn LinkedIn JURIDICE.ro WhatsApp WhatsApp Channel JURIDICE Threads Threads JURIDICE Google News Google News JURIDICE

(P) JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă SmartBill.

 
Homepage J JURIDICE   Cariere   Evenimente   Dezbateri   Profesionişti   Lawyers Week   Video
 
Drepturile omului
Energie
Fiscalitate
Fuziuni & Achiziţii
Gambling
Health & Pharma
Infrastructură
Insolvenţă
Malpraxis medical
Media & publicitate
Mediere
Piaţa de capital
Procedură civilă
Procedură penală
Proprietate intelectuală
Protecţia animalelor
Protecţia consumatorilor
Protecţia mediului
Sustenabilitate
Recuperare creanţe
Sustenabilitate
Telecom
Transporturi
Drept maritim
Parteneri ⁞ 
Specialişti
Arii de practică
Business ⁞ 
Litigation ⁞ 
Protective
Achiziţii publice
Afaceri transfrontaliere
Arbitraj
Asigurări
Banking
Concurenţă
Construcţii
Contencios administrativ
Contravenţii
Corporate
Cyberlaw
Cybersecurity
Data protection
Drept civil
Drept comercial
Drept constituţional
Drept penal
Dreptul penal al afacerilor
Dreptul familiei
Dreptul muncii
Dreptul Uniunii Europene
Dreptul sportului
Articole
Essentials
Interviuri
Opinii
Revista de note şi studii juridice ISSN
Note de studiu ⁞ 
Studii
Revista revistelor
Autori ⁞ 
Publicare articole
Jurisprudenţă
Curtea Europeană a Drepturilor Omului
Curtea de Justiţie a Uniunii Europene
Curtea Constituţională a României
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
Dezlegarea unor chestiuni de drept
Recurs în interesul legii
Jurisprudenţă curentă ÎCCJ
Curţi de apel
Tribunale
Judecătorii
Legislaţie
Proiecte legislative
Monitorul Oficial al României
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
Flux noutăţi
Selected
Comunicate
Avocaţi
Executori
Notari
Sistemul judiciar
Studenţi
RSS ⁞ 
Publicare comunicate
Proiecte speciale
Cărţi
Condoleanţe
Covid-19 Legal React
Creepy cases
Life
Poezii
Povestim cărţi
Poveşti juridice
Războiul din Ucraina
Wisdom stories
Women in Law

Servicii J JURIDICE   Membership   Catalog   Recrutare   Talent Search   Comunicare   Documentare   Evenimente   Website   Logo   Foto   Video   Partnership  
 

© 2003-2024 JURIDICE.ro
Despre noi  Website map  Servicii  Contact
Privacy  Politica  Utilizare  Publicare  Parteneri