« Flux noutăţi
BusinessAchiziţii publiceAfaceri transfrontaliereAsigurăriBankingConcurenţăConstrucţiiCorporateCyberlawDrept comercialEnergieFiscalitateFuziuni & AchiziţiiGamblingHealth & PharmaInfrastructurăInsolvenţăMedia & publicitatePiaţa de capitalProprietate intelectualăTelecomTransporturi
ProtectiveDrepturile omuluiData protectionDreptul familieiDreptul munciiDreptul sportuluiMalpraxis medicalProtecţia animalelorProtecţia consumatorilorProtecţia mediului
LitigationArbitrajContencios administrativContravenţiiDrept penalMediereProcedură civilăRecuperare creanţe
Materii principale: CyberlawDreptul Uniunii EuropeneDrepturile omuluiDrept constituţionalDrept civilProcedură civilăDrept penalDreptul muncii
Drept penal
DezbateriCărţiProfesionişti
 

Elemente de neconstituționalitate în Codul de procedură penală. Partea a V-a. Drepturile persoanei vătămate și principiul nediscriminării
22.03.2021 | Vasile COMAN, Daiana Florina BURCĂ

JURIDICE - In Law We Trust Video juridice
Vasile Coman

Vasile Coman

Daiana Florina Burcă

Daiana Florina Burcă

« Elemente de neconstituționalitate în Codul de procedură penală. Partea I
« Elemente de neconstituționalitate în Codul de procedură penală. Partea a II-a
« Elemente de neconstituționalitate în Codul de procedură penală. Partea a III-a
« Elemente de neconstituționalitate în Codul de procedură penală. Partea a IV-a

Pornind de la art. 16 alin. (1) din Constituție, potrivit căruia Cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări”, constatăm că legiuitorul constituant conferă destinatarilor legii un drept fundamental, respectiv egalitatea în drepturi.

Legiuitorul în cadrul acestui articol înmânează cetățenilor o protecție egală a legii, drept urmare, acest principiu este cel care impune ca situațiile egale să fie tratate de o manieră egală, iar nesocotirea acestora reprezintă o discriminare dacă nu are la baza sa o justificare obiectivă și rezonabilă.[1]

În articolul pe care îl vom aduce în discuție pe parcursul acestui articol este incident, în opinia noastră, un tratament discriminatoriu, deoarece fără o justificare adecvată, obiectivă și rezonabilă, un grup de persoane este mai bine tratat decât altul.

În literatura juridică[2] s-a susținut punctul de vedere potrivit căruia egalitatea și nediscriminarea sunt noțiuni echivalente, exprimând ideea de egalitate într-o formă negativă, dreptul la nediscriminare protezează atât persoanele fizice, cât și persoanele juridice aflate în situații asemănătoare, împotriva unui tratament diferit.

Art. 14 din Convenția Europeană îmbrățișeză un număr de 13 motive de discriminare, iar pentru a nu pătrunde ea însăși pe acest tărâm discriminatoriu lărgește această sferă statuând că discriminarea poate rezulta „din orice altă situație”, ceea ce denotă faptul că lista prezentată de Curtea Europeană are un caracter indicativ și nu limitativ.

Având în vedere faptul că societatea este într-o continuă evoluție, existența unei liste exhaustive ar produce consecințe negative pe considerentul că nici măcar legiuitorul nu poate prevedea din poziția pe care o deține toate ipotezele care pot să conducă la nesocotirea principiului egalității în drepturi.

Acest principiu recunoscut atât în cadrul dispozițiile art. 14 din Convenția E.D.O., cât și art. 16 din Constituție este calificat a fi un drept la egalitate, fapt ce obligă legiuitorul atunci când legiferează să statueze prin prima acestui drept, nesocotirea acestui principiu echivalează cu „sustragerea” dreptului din patrimoniul justițiabilului.

Într-adevăr, Organele Convenției în urma unei analize privitoare la articolul antemenționat au făcut câteva nuanțări ajungând, în cele din urmă, la concluzia că „a distinge nu înseamnă a discrimina”[3]; însă este foarte ușor ca diferența de tratament să intre pe tărâm discriminatoriu atâta timp cât nu există o justificare rezonabilă și obiectivă cu privire la aceasta.

Atunci când este permisă pătrunderea discriminării într-un domeniu (fără a fi sancționată) ea trebuie să fie accesorizată cu o justificare obiectivă și rezonabilă, ceea ce înseamnă că prezența sa are un „scop legitim” în acel domeniu.

Articolul pe care noi îl apreciem ca fiind neconstituțional prin prisma acestui drept fundamental nesocotit este art. 85 alin. (3) din Codul de procedură penală, potrivit căruia:

„dispozițiile art. 80 se aplică în mod corespunzător în cazul în care există un număr foarte mare de părți civile.”

Articolul mai sus menționat are în compoziția sa un element de neconstituționalitate prin raportare la art. 80 alin. (1) din Codul de procedură penală, potrivit căruia:

în situația în care există un număr mare de persoane vătămate care nu au interese contrarii, acestea pot desemna o persoană care să le reprezinte interesele în cadrul procesului penal. În cazul în care persoanele vătămate nu și-au desemnat un reprezentant comun, pentru buna desfășurare a procesului penal, procurorul sau instanța de judecată poate desemna, prin ordonanță, respectiv prin încheiere motivată, un avocat din oficiu pentru a le reprezenta interesele…”

Legiuitorul la o distanță de câteva articole stabilește în mod imperativ prin incidența celor două articole antemenționate un tratament care, din punctul nostru de vedere, este nepotrivit și care are potențialul de a agrava „starea de sănătate” a articolului 85 alin. (3) din Codul de procedură penală.

Existența articolului stabilește o atingere considerabilă adusă principiului egalității în drepturi, iar prejudiciul afectiv suferit de victimă prin ricoșeu, cu precizarea că victima este Constituția, poate fi reparat pe calea sesizării Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate.

Plecând de la succinta teorie expusă cu privire la dreptul la nediscriminare, legiuitorul prin cele două sintagme, și anume: „un număr foarte mare de părți civile” și „un număr mare de persoane vătămate” nu oferă un tratament discriminatoriu acestor persoane?

Apreciem că legiuitorul aplică diferențe de tratament unor situații comparabile, fiind întrunite condițiile care să permită existența unui tratament discriminatoriu, textul fiind în ambele situații lipsit de previzibilitate în aplicare – fapt care aduce un „plus” de neconstituționalitate prin raportare la dispozițiile art. 1 alin. (5) din Constituție.

Pentru „a-l convinge” pe legiuitor că nu era necesar un astfel de tratament, invocăm în susținerea argumentelor definiția exhibată de către el însuși cu privire la persoana vătămată/partea civilă.

Persoana vătămată în conformitate cu dispozițiile art. 79 Codul de procedură penală este:

persoana care a suferit o vătămare fizică, materială sau morală prin fapta penală se numește persoană vătămată”,

iar partea civilă, conform disp. art. 84 Codul de procedură penală este:

persoana vătămată care exercită acțiunea civilă în cadrul procesului penal care este parte în procesul penal și se numește parte civilă.”

Din definițiile menționate mai sus, putem observa ușor faptul că partea civilă este de fapt și de drept persoana vătămată (o „continuare” a acesteia) care solicită repararea prejudiciului, drept urmare, diferența de tratament devine discriminatorie și asta pentru că nu are la bază o justificare rezonabilă și obiectivă.

La prima vedere ne-am putea gândi că este o simplă necorelare legislativă, însă, ulterior, parcurgând întregul Din Codul de procedură penală, putem constata faptul că legiuitorul și-a creat o obișnuință în a conferi un tratament discriminatoriu atunci când vine vorba de persoana vătămată prin raportare la partea civilă, și pentru a nu rămâne o simplă afirmație nedovedită facem trimitere la articole care indică starea de „recidivă” a legiuitorul prin faptul că acesta de mai multe ori stabilește în mod expres un tratament discriminatoriu atunci când este incident statutul de persoană vătămată:

În cadrul instituții disjungerii cauzelor voința legislativă rezidă în înlăturarea persoanei vătămate de la solicitarea aplicării acestei instituții potrivit disp. art. 46 alin. (2) Codul de procedură penală:

disjungerea cauzei se dispune de instanță, prin încheiere, din oficiu sau la cererea procurorului ori a părților”;

Motivul pentru care legiuitorul face abstracție de persoana vătămată atunci când vine vorba de disjungerea cauzelor ne este încă necunoscut și totodată neconstituțional pentru faptul că se încalcă dreptul la egalitate.

Un alt articol care, în opinia noastră, prezintă un element de neconstituționalitate tot în ceea ce priveste art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, și asta pentru că, din nou, se apelează la aplicarea unui tratament diferit unor persoane care se află în aceeași situație de interes procesual, iar art. 369 alin. (2) Codul de procedură penală, respectiv alin. 6  confirmă aserțiunea expusă:

„în cursul ședinței de judecată grefierul ia note cu privire la desfășurarea procesului. Procurorul și părțile pot cere citirea notelor și vizarea lor de către președinte.”

și

la cerere, părțile, pe cheltuiala acestora, pot obține o copie electronică a înregistrării ședinței de judecată în ceea ce privește cauza lor, cu excepția situațiilor în care ședința nu a fost publică în tot sau în parte.”

Aceeași problemă, din păcate, o întâmpină și art. 421 pct. 2 lit. b) Cod procedură penală, în materia soluțiilor la judecata în apel, potrivit căruia:

desființează sentința primei instanțe și dispune rejudecarea de către instanța a cărei hotărâre a fost desființată pentru motivul că judecarea cauzei la acea instanță a avut loc în lipsa unei părți nelegal citate”;

Din punct de vedere terminologic, necitarea pesoanei vătămate, în opinia legiuitorului nu constituie un temei suficient pentru a dispune desființarea sentinței primei instanțe și rejudecarea cauzei de către instanța a cărei hotărâre a fost desființată; ne întrebăm, oare nici de această dată nu este incident în cauză un tratament discriminatoriu?

Putem oare să-i găsim legiuitorului scuze pentru aceste omisiuni legislative fără a aprecia că în articolele antemenționate sunt incidente în mod vizibil tratamente inegale pentru aceleași situații atunci când acesta face abstracție de statutul de persoană vătămată în cadrul procesului penal, „sustrăgându-i” astfel  drepturile procesuale?

Putem afirma oare că legiuitorul nu are intenția de a omite persoana vătămată în cadrul articolelor cu pricina și că nu creează un tratament diferit prin simplu fapt că sintagma de părți reprezintă o sintagmă generică care înglobează de plano și persoana vătămată?

Apreciem că NU, iar acest răspuns își are sorgintea în lege prin prisma art. 45 alin. (1) Codul de procedură penală, potrivit căruia:

„reunirea cauzelor se poate dispune la cererea procurorului, a părților, a persoanei vătămate și din oficiu de către instanța competentă.”

Această economie de cuvinte trebuie să fie sancționată, în opinia noastră, cu sesizarea Curții Constituționale pentru constatarea neconstituționalității de pe acest tărâm procesual în ceea ce privește persoana vătămată. Se poate remarca faptul că legiuitorul face demarcație între părți și persoana vătămată, iar omisiunea sa legislativă nu poate fi trecută cu vederea sau reparată pe calea practicii, ci aceasta trebuie extirpată de la rădăcină prin înlăturarea tratamentului discriminatoriu vizavi de persoana vătămată care este lipsită de o serie de drepturi, pentru a se instala un echilibru în cursul unui proces penal, echilibru care reprezintă pilonul fundamental în societate și în ecosistemul juridic.

Conchidem prin a expune vocea din literatura de specialitate, conform căreia, aplicarea principiului egalității în drepturi reprezintă un imbold pentru cei sunt expuși unor discriminări și o limitare pentru cei ce tind să discrimineze; așa cum suntem egali în fața lui Dumnezeu, tot așa trebuie să fim egali în societate, în fața organelor statului și a legilor, discriminarea este acceptabilă atunci când aceasta este eminamente pozitivă.[4]


[1] A se vedea Cristian Ionescu, Corina Adriana Dumitrescu, Constituția României, Comentarii și explicații, Editura C. H. Beck, București, 2017, p. 263.
[2] A se vedea Corneliu Bîrsan, Convenția Europeană a Drepturilor Omului, Comentariu pe articole, Vol. I, Drepturi și libertăți, Editura All Beck, București, 2005, p. 898.
[3] A se vedea Corneliu Bîrsan, Convenția Europeană a Drepturilor Omului, Comentariu pe articole, Vol. I, Drepturi și libertăți, Editura All Beck, București, 2005, p. 901.
[4] Marțian Iovan, Fundamentele Dreptății, Editura „Vasile Goldiș” University Press, 2015, p. 112.


Judecător Vasile Coman, Tribunalul Prahova – Secția penală
Avocat stagiar Daiana Florina Burcă, Baroul Arad

Cuvinte cheie: , , , ,
Secţiuni/categorii: Articole, Drept penal, Procedură penală, RNSJ, SELECTED TOP LEGAL, Studii, _CONTENT

Pentru toate secţiunile JURIDICE.ro click aici
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

Lex Discipulo Laus Încurajăm utilizarea RNPM - Registrul Naţional de Publicitate Mobiliară Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează şi recomandă SmartBill

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


.
PLATINUM Signature      

PLATINUM  ACADEMIC

GOLD                        

VIDEO   STANDARD