Inadmisibilitatea contestației în anulare promovate împotriva unei decizii din apel considerată hotărâre intermediară

Cătălina Apetrăchioaei

În sistemul judiciar există o serie de proceduri care trebuie respectate pentru a asigura buna desfășurare a procesului legal. Printre acestea se numără și contestația în anulare a unei decizii din apel. Totuși, este important să înțelegem că nu orice hotărâre poate fi supusă unei astfel de contestații. Un aspect crucial în acest sens îl reprezintă calificarea deciziei respective drept hotărâre intermediară sau definitivă. În cazul în care o decizie din cadrul procesului de apel este considerată o hotărâre intermediară, există anumite restricții și inadmisibilități în ceea ce privește contestația în anulare.

În speța analizată, împotriva soluției intermediare din apel prin care a fost admis apelul, s-a anulat sentința apelată și s-a reținut cauza pentru rejudecarea fondului, se promovează contestație în anulare și revizuire.

În cadrul soluționării cererii de contestație în anulare intimata a invocat excepția inadmisibilității dat fiind faptul că decizia din apel este una intermediară care nu statuează asupra fondului litigiului, fondul urmând a fi tranșat prin decizia finală din apel, conform disp. art. 480 alin. 3 C.proc.civ.

Față de această excepție, contestatorii au solicitat respingerea ei, întrucât doar prin decizia intermediară se tranșează asupra intervenirii sau nu a prescripției extinctive, astfel că doar această hotărâre poate fi atacată cu contestație în anulare, iar nu și decizia de apel finală. Totodată, o astfel de excepție a fost respinsă de Instanța Supremă prin decizia nr. 33/2007, dată într-un recurs în interesul legii[1], ce se aplică mutatis mutandis și prezentei situații, dar și prin decizia civilă nr. 496/2022[2] (dosarul privește calea de atac a revizuirii împotriva aceleiași decizii intermediare din apel) Înalta Curte stabilind că este inadmisibilă calea de atac formulată împotriva unei hotărâri intermediare, dar numai prin prisma motivului de revizuire, nu și pentru că o astfel de cale de atac ar fi de neprimit de plano.

Intimata a solicitat admiterea excepției și respingerea contestației în anulare ca inadmisibilă, considerând că o hotărâre intermediară nu poate fi atacată cu calea extraordinară de atac promovată de contestatori.

Instanța învestită cu soluționarea contestației în anulare, apreciază că excepția inadmisibilității contestației în anulare este fondată, cu consecința admiterii ei și respingerii căii de atac ca inadmisibilă[3]:

“Conform disp. art. 503 alin. 1 C.proc.civ., hotărârile definitive pot fi atacate cu contestație în anulare, alin. 2 pct. 2 al aceluiași articol stabilind că unul dintre cazurile pentru care se poate retracta hotărârea definitivă este acela al pronunțării unei decizii greșite sub aspecte formale, eroarea fiind generată de o eroare materială. Decizia civilă din speță este o decizie intermediară, dată ca urmare a aplicării art. 480 alin. 3 C.proc.civ., în sensul că instanța de apel a considerat că în mod greșit Judecătoria a soluționat litigiul fără a analiza fondul cauzei (în opinia instanței de apel instanța de fond a interpretat greșit că a intervenit prescripția extinctivă), iar apelul va fi soluționat printr-o a doua hotărâre, definitivă, ce va fi pronunțată la o dată ulterioară. Cu alte cuvinte, la momentul promovării contestației în anulare nu există o hotărâre definitivă pronunțată de Tribunal, decizia de admitere a apelului prin care se dispune anularea în tot sau în parte a hotărârii primei instanțe, cu reținerea procesului spre judecare, fixându-se termen în acest scop, (art. 480 alin. 3 teza a II-a C.proc.civ.) nu poate fi decât o hotărâre cu caracter intermediar, având menirea de a pregăti soluționarea fondului cauzei.

În această situație, o astfel de hotărâre, nerezolvând prin ea însăși obiectul litigiului, sunt aplicabile mutatis mutandis disp. art. 466 alin. 4 C.proc.civ., potrivit cărora „împotriva încheierilor premergătoare (a deciziei intermediare, în cazul nostru – s.n.) nu se poate face apel (contestație în anulare, în cazul de față – s.n.) decât odată cu fondul, în afară de cazul când prin ele s-a întrerupt cursul judecății”, a căror rațiune constă tocmai în a nu se exercita de mai multe ori, succesiv, o anumită cale de atac într-o cauză aflată în același stadiu de rezolvare.

Astfel, atât timp cât fondul litigiului rămâne în curs de rezolvare după anularea în tot sau în parte a hotărârii primei instanțe, ceea ce înseamnă că litigiul nu poate fi considerat tranșat definitiv decât după pronunțarea deciziei asupra fondului procesului, iar rațiunea pentru care s-a instituit principiul de a fi supuse căii extraordinare de atac a contestației în anulare numai hotărârile judecătorești definitive este tocmai necesitatea instituirii unui sistem de natură să asigure judecarea completă şi într-un timp rezonabil a dosarelor, fără fragmentarea cursului judecății, se impune a considera că această cale de atac nu poate fi exercitată şi împotriva deciziei de anulare în tot sau în parte a procedurii urmate şi a hotărârii apelate, cu reținerea cauzei spre judecare.

Așa cum s-a arătat și de către Instanța Supremă (decizia nr. 33/2007 pronunțată într-un recurs în interesul legii în aplicarea disp. art. 299 alin. 1 raportat la art. 297 alin. 2 teza finală din Codul de procedură civilă de la 1865, situație similară celei de față), față de caracterul ei intermediar, decizia instanței de apel de anulare a hotărârii primei instanțe fără a se evoca fondul, cu reținerea cauzei spre judecare, nici nu are o existență autonomă, ci face parte din succesiunea de hotărâri ce survin în cursul rezolvării pricinii, astfel că, atât timp cât nu a fost epuizată examinarea căii extraordinare de atac a apelului, prin pronunțarea hotărârii definitive asupra fondului pricinii, o atare cale de atac nu se poate exercita şi asupra hotărârii anterioare, care a declanșat procedura ulterioară de cercetare din nou a cauzei pe fond.

De asemenea, expresia „…va judeca procesul, evocând fondul” din finalul reglementării cuprinse în 480 alin. 3 teza I C.proc.civ. impune interpretarea textului de lege în sensul că, într-o astfel de ipoteză, admiterea apelului şi anularea hotărârii supuse acestei căi de atac nu dezînvesteşte instanța de apel, ci o atare decizie se încorporează în succesiunea actelor procesuale ce se finalizează prin decizia cu caracter definitiv, care rezolvă pe fond procesul, singura susceptibilă de a fi atacată cu apel/recurs, în temeiul 503 C.proc.civ., în conformitate cu principiul unicității căilor de atac reglementat de art. 460 C.proc.civ.

Astfel, față de caracterul pregătitor pe care îl are decizia de admitere a apelului şi anulare în tot sau în parte a procedurii urmate şi a hotărârii atacate, cu reținerea procesului spre judecare, numai decizia finală, prin care este soluționat fondul apelului, este susceptibilă să fie atacată cu contestație în anulare.

Așa cum s-a arătat, regula unicității de exercitare a căii de atac face imposibilă fragmentarea fazei procesuale a judecării în apel, încât şi sub acest aspect prima hotărâre a instanței de apel, de anulare a hotărârii atacate, cu reținerea cauzei spre judecare, nu poate fi examinată de instanța învestită cu calea extraordinară de retractare a contestației în anulare, decât odată cu decizia de apel dată asupra fondului. O soluție contrară ar însemna nu numai să prelungească nerezonabil soluționarea apelului pe fond, ci şi să se limiteze fără suport legal chiar și posibilitatea instanței de apel de a exercita un control judiciar total în cadrul examinării căii de atac cu care este învestită (aceea a apelului), ceea ce ar contraveni principiului plenitudinii de jurisdicție pe care trebuie să o aibă judecătorii. Prin admiterea contestației în anulare, instanța care soluționează contestația practic s-ar substitui instanței de apel, care nu ar mai avea ce hotărâre să pronunțe, fiind nevoită doar să accepte direct soluția de retractare, fără a avea propria soluție în apel, lucru imposibil de primit.”

În concluzie, inadmisibilitatea contestației în anulare a unei decizii din apel considerate hotărâre intermediară este justificată de necesitatea menținerii stabilității procesului judiciar și a echilibrului între părți. Este esențial ca părțile implicate să respecte procedurile și termenii legali pentru contestarea deciziilor, astfel încât să se asigure un proces corect și echitabil în ansamblu.

[1] Text publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 772 din 14 noiembrie 2007.
[2] Decizia civilă nr. 496 din 15 martie 2022 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. 101/1/2022, nepublicată.
[3] Decizia civilă nr. 784 din29 iunie 2022 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr. 202/121/2022, nepublicată.

Consilier juridic Cătălina Apetrăchioaei

Citeşte mai mult despre contestatie in anulare, inadmisibilitate! Pentru condiţiile de publicare pe JURIDICE.ro detalii aici.

Urmăriţi JURIDICE.ro şi pe LinkedIn  WhatsApp  Threads  Google News 

(P) JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă SmartBill.