Secţiuni » Noutăţi legislative » Monitorul Oficial al României
Monitorul Oficial al României

Senatul României. Opinie ref. conferirea de competențe de executare Comisiei pentru a stabili sensul unor termeni
29.03.2021 | JURIDICE.ro

Secţiuni: Content, Monitorul Oficial al României
JURIDICE - In Law We Trust

În Monitorul Oficial, Partea I nr. 301 din 25 martie 2021 a fost publicată Hotărârea nr. 31/2021 referitoare la propunerea de Directivă a Consiliului de modificare a Directivei 2006/112/CE în ceea ce privește conferirea de competențe de executare Comisiei pentru a stabili sensul termenilor utilizați în anumite dispoziții ale directivei menționate – COM(2020) 749 final.

În şedinţa din 8 martie 2021, Senatul României a adoptat hotărârea prin care:

1. constată că:

a) propunerea de directivă se întemeiază pe art. 113 din Tratatul privind funcționarea UE. În temeiul acestui articol, Consiliul, hotărând în unanimitate în conformitate cu o procedură legislativă specială și după consultarea Parlamentului European și a Comitetului Economic și Social, adoptă dispozițiile referitoare la armonizarea normelor statelor membre în domeniul impozitării indirecte;

b) propunerea de directivă respectă principiul subsidiarității, întrucât principala problemă identificată este tocmai aplicarea nearmonizată de către statele membre a conceptelor care se regăsesc în Directiva TVA, care, la rândul lor, pot avea drept consecință dubla impunere sau neimpozitarea, în special în situații transfrontaliere. Statele membre nu au posibilitatea de a aborda aceste probleme prin acțiuni individuale. Faptul că anumite competențe de executare sunt conferite Comisiei va permite abordarea mai rapidă și mai eficientă a situațiilor care sunt rezultatul diferențelor de interpretare și care creează probleme comercianților. În acest sens, Comisia va fi asistată de un comitet, format din experți în materie de TVA din cadrul administrațiilor fiscale ale statelor membre și care, prin urmare, va fi bine plasat pentru a soluționa problemele în mod coerent și rapid;

c) propunerea de directivă respectă principiul proporționalității sub aspectul formei juridice alese, dar sub aspectul conținutului este inadecvată;

2. apreciază necesitatea aplicării uniforme a legislației TVA printr-o interpretare unitară la nivelul statelor membre;

3. exprimă rezerve cu privire la propunerea de directivă, din cauză că, pe de o parte, actele care vor fi adoptate de Comisia Europeană, în vederea punerii în aplicare a unor dispoziții ale Directivei TVA, vor avea caracter obligatoriu, spre deosebire de liniile directoare adoptate, în prezent, de actualul Comitet TVA, care au caracter orientativ pentru statele membre și, pe de altă parte, astfel de acte de punere în aplicare vor putea fi adoptate de cel puțin 55% din membrii Consiliului Uniunii Europene, și nu cu unanimitatea statelor membre, cum se adoptă, în prezent, propunerile de modificare a Directivei TVA și a Regulamentului de punere în aplicare a acesteia.

Intrare în vigoare: 25 martie 2021

Cuvinte cheie: , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

JURIDICE CORPORATE
JURIDICE MEMBERSHIP
Juristi
JURIDICE pentru studenti









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

Secţiuni        Selected     Noutăţi     Interviuri        Arii de practică        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie        Cariere     Evenimente     Profesionişti