Secţiuni » Arii de practică » Litigation » Contravenţii
Contravenţii
CărţiProfesionişti
Banner BA-01
Servicii JURIDICE.ro
Banner BA-02
Articole Contencios contravențional Drept civil Drept penal Procedură civilă Procedură penală RNSJ SELECTED Studii

Tipuri de amendă în sistemul judiciar român

5 februarie 2024 | Alexandru-Valentin PETREA
Alexandru-Valentin Petrea

Alexandru-Valentin Petrea

1. Introducere

Sancțiunile reprezintă mijloace prin care legiuitorul încearcă să impună în conștiința destinatarilor normelor juridice necesitatea respectării acestora. Fără existența sancțiunilor, dispozițiile actelor normative ar avea caracterul unor norme cu caracter moral și facultativ, o astfel de situație putând conduce la disoluția inevitabilă a statului ca entitate socială organizată.

Totuși, sancțiunile se caracterizează atât prin diversitate, cât și prin proporționalitatea acestora în raport cu natura și gravitatea abaterilor pedepsite prin aplicarea acestora. În principiu, sancțiunile reprezintă o privare de un anumit drept patrimonial sau moral aparținând unei persoane fizice sau juridice, în scopul de a se asigura tragerea la răspundere juridică a celor vinovați de încălcarea culpabilă a anumitor norme de drept, în funcție de actul normativ incident și de ramura de drept din care fac parte normele juridice aplicabile.

De pildă, pedeapsa închisorii și a detențiunii pe viață reprezintă o privare provizorie sau pe durată nedeterminată a dreptului la libertate personală, garantat de art. 23 din Constituția României. De asemenea, suspendarea dreptului de a exercita o anumită profesie ori meserie pe o anumită durată, aplicată față de o anumită persoană fizică drept pedeapsă complementară sau accesorie ori ca o măsură de siguranță, reprezintă o privare de dreptul prevăzut de legea fundamentală la libertatea alegerii de către fiecare individ a profesiei, meseriei și ocupației sale, prevăzut de art. 45 alin. (1) din cadrul Constituției.

Chiar și sancțiunile avertismentului și mustrării, prevăzute de anumite legi în vigoare, reprezintă o privare uneori deloc neglijabilă de dreptul de a trăi cu onoare și demnitate în societate, prevăzut de art. 72 C. civ.

În ceea ce privește amenda, aceasta constituie în principiu sancțiunea constând în obligarea persoanei fizice sau juridice la plata unei sume de bani, în cuantumul stabilit conform normei juridice care prevede sancțiunea amenzii și, de regulă, în funcție de gravitatea abaterii comise. Practic, amenda reprezintă o privare de dreptul de proprietate asupra unei sume de bani din patrimoniul propriu, care, prin aplicarea sancțiunii și punerii acesteia în executare, va fi trecută din proprietatea persoanei sancționate în patrimoniul statului, unității administrativ-teritoriale prevăzute de lege sau, după caz, altei entități desemnate de normele juridice aplicabile.

În prezentul articol, vom încerca o delimitare între diferitele tipuri de amendă, în funcție de ramurile de drept în care se prevede ca sancțiune o astfel de măsură, dar și de tipurile de răspundere consacrate de actualul sistem legislativ românesc. Așadar, putem vorbi de amenda contravențională (specifică dreptului administrativ și răspunderii administrativ-contravenționale), amenda penală (una dintre sancțiunile care se pot aplica drept urmare a intervenirii tragerii la răspundere penală a unei persoane fizice sau juridice), amenda civilă (una dintre sancțiunile specifice dreptului civil, chiar dacă are o aplicabilitate destul de redusă) amenda judiciară (specifică dreptului procesual civil și celui procesual penal), dar și de amenda specifică răspunderii disciplinare aferentă cadrului organizational al unor anumite profesii. Vom încerca în paragrafele următoare decelarea la nivel general a specificului regimului juridic al fiecăreia dintre aceste tipuri de amendă.

2. Amenda contravențională

Cea mai frecventă la nivel de incidență socială este amenda aplicată ca urmare a constatării săvârșirii unei contravenții. Cadrul legislativ ce stă la baza aplicării acestei sancțiuni este Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor. Aceasta definește contravenția drept acea faptă cu caracter ilicit, săvârșită cu vinovăție, stabilită și sancționată prin lege, ordonanța, prin hotărâre a Guvernului sau, după caz, prin hotărâre a consiliului local al comunei, orașului, municipiului sau al sectorului municipiului București, a consiliului județean ori a Consiliului General al Municipiului București[1].

Contravenția este distinctă prin natura ei juridică de infracțiune în actualul cadru normativ, specificându-se extrem de limpede în art. 1 teza I din actul normativ anterior menționat că legea contravențională protejează valorile sociale care nu sunt apărate prin incriminarea unor anumite fapte de către legea penală. Totuși, în trecut, mai exact prin Codurile penale din 1865 și 1936, contravențiile erau incluse în rândul faptelor penale, chiar dacă aveau un mod de sancționare propriu[2], diferit de cel al restului infracțiunilor, care, în funcție de gravitatea acestora, se divizau în crime și delicte.

Dezincriminarea faptelor contravenționale s-a realizat în sistemul nostru de drept abia prin adoptarea Decretului nr. 184/1954 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor[3], când aceste tipuri de fapte au căpătat o reglementare proprie și o autonomie în raport cu faptele prevăzute de legea penală. Ulterior, au fost adoptate pentru stricta reglementare a contravențiilor Legea nr. 32/1968 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor și apoi actualul act normativ în vigoare, și anume Ordonanța Guvernului nr. 2/2001.

Aceasta din urmă, precum celelalte două legi anterioare, prevăd amenda drept una dintre sancțiunile principale aplicabile în situația comiterii de fapte contravenționale. O.G. nr. 2/2001 mai prevede ca sancțiuni principale avertismentul și munca neremunerată în folosul comunității pe o durată ce nu poate depăși 300 de ore.

Totuși, amenda este cea mai uzitată sancțiune de drept contravențional, în condițiile în care avertismentul se aplică în situația contravențiilor caracterizate printr-o gravitate redusă[4], în timp ce munca neremunerată în folosul comunității se aplică de către instanța de judecată competentă în situația în care contravenientul nu achită amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu ființează posibilitatea executării silite, conform art. 9 alin. (3) din O.G. nr. 2/2001.

Amenda contravențională se aplică, de regulă, prin același act prin care se constată și contravenția, denumit proces-verbal de contravenție, întocmit de către persoanele și entitățile autorizate de lege să îndeplinească o astfel de atribuție, denumite și agenți constatatori[5]. Totuși, pot exista și situații prevăzute de lege în care persoana sau entitatea care constată contravenția să nu aibă dreptul să se ocupe și de sancționarea contravenției; în acest caz, procesul-verbal de constatare se trimite de îndată organului sau persoanei competente să aplice sancțiunea, aceasta din urmă fiind aplicată direct prin rezoluție scrisă pe procesul-verbal de constatare a contravenției[6].

Aplicarea amenzii contravenționale se poate contesta prin plângerea contravențională depusă în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării procesului-verbal de contravenție, conform art. 31 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001, în timp ce art. 32 alin. (1) din același act normativ prevede că este competentă judecătoria în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția sau judecătoria în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul contravenientul.

Procesul civil astfel declanșat suspendă de drept necesitatea plății amenzii contravenționale[7]. Se subînțelege că respingerea plângerii contravenționale prin sentința primei instanțe, rămasă definitivă prin neapelare sau prin respingerea apelului formulat în termenul legal, reactivează obligația de plată a amenzii contravenționale în termen de 30 de zile.

Cuantumul amenzii contravenționale se determină în funcție de gravitatea faptei și de eventualele pagube comise prin săvârșirea acesteia, astfel cum reiese din art. 16 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001, în limitele prevăzute de actul normativ care prevede caracterul contravențional al respectivelor fapte săvârșite și constatate. De regulă, se prevede o marjă de apreciere a organului constatator situată între o sumă minima și o sumă maximă. Nu este interzisă prevederea unei sancțiuni pecuniare fixe pentru sancționarea contravențiilor, dar modul de reglementare a sancționării faptelor contravenționale, care pune accent pe luarea în calcul a gravității faptei săvârșite, descurajează o asemenea practică legislativă.

Totuși, art. 8 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001 prevede o limită generală minimă a amenzii contravenționale de 25 de lei, astfel că niciun act normativ care instituie contravenții nu poate institui un minim special mai mic decât această sumă. Același text de lege impune și limita maximă generală a amenzii contravenționale în funcție de tipul actului normativ care prevede această sancțiune, astfel: a) 100.000 lei, în cazul contravențiilor stabilite prin lege și ordonanță; b) 50.000 lei, în cazul contravențiilor stabilite prin hotărâri ale Guvernului; c) 5.000 lei, în cazul contravențiilor stabilite prin hotărâri ale consiliilor județene ori ale Consiliului General al Municipiului București; d) 2.500 lei, în cazul contravențiilor stabilite prin hotărâri ale consiliilor locale ale comunelor, orașelor, municipiilor și ale sectoarelor municipiului București.

În cadrul legislației rutiere, ființează sistemul special al claselor de sancțiuni, având la bază reperul reprezentat de punctul-amendă. Există în prezent cinci clase de sancțiuni, cărora le corespunde un anumit interval de puncte-amendă, sancțiunea pecuniară concretă fiind stabilită în funcție de gravitatea faptei și de pericolul social al acesteia, astfel cum prevede art. 98 alin. (3) din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice. De pildă, dacă se comite o faptă a cărei pedepsire se încadrează în clasa a III-a de sancțiuni, în legătură cu care este incident intervalul de 6-8 puncte-amendă și agentul constatator, datorită gravității reduse a faptei, va aplica o sancțiune pecuniară constând în 6 puncte-amendă, suma care va trebui plătită în concret cu titlu de amendă se va stabili prin înmulțirea cu șase a punctului-amendă. În prezent, punctul-amendă este stabilit de lege ca fiind echivalentul a 5% din salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată, astfel cum acesta este stabilit prin hotărâre a Guvernului[8].

Sumele provenind din amenzile aplicate persoanelor juridice, indiferent de sediul acestora, se cuvin în întregime bugetului de stat, la fel ca sumele provenite din amenzile aplicate persoanelor fizice fără domiciliu în România, conform art. 8 alin. (3) și (5) din O.G. nr. 2/2001. Dimpotrivă, sumele provenite din amenzile aplicate persoanelor juridice de către autoritățile administrației publice locale, precum și amenzile aplicate persoanelor juridice pentru contravenții legate de regimul circulației pe drumurile publice se fac venit integral la bugetul unității administrativ-teritoriale în circumscripția căreia persoana juridică își are sediul[9].

De asemenea, sumele provenite din amenzile aplicate persoanelor fizice având domiciliul în România se fac venit integral doar la bugetul aparținând unității administrativ-teritoriale în circumscripția căreia persoana fizică își are domiciliul legal, astfel cum prevede art. 8 alin. (4) din O.G. nr. 2/2001.

3. Amenda penală

Această sancțiune are întotdeauna caracter de pedeapsă principală în dreptul penal roman, însă importanța acesteia diferă în funcție de statutul de persoană fizică sau juridică al condamnatului. În cazul persoanei fizice, amenda este cea mai puțin gravă dintre cele trei pedepse principale, după detențiune pe viață și închisoare, conform art. 53 C. pen. În cazul persoanei juridice, amenda penală este singura pedeapsă principală care poate fi aplicată în cazul săvârșirii unei infracțiuni, în baza art. 136 alin. (2) C. pen.

Astfel, regimul sancționator din punct de vedere penal specific persoanei fizice se caracterizează printr-o coexistență a pedepsei amenzii cu pedepsele privative de libertate reprezentate de închisoare și detențiune pe viață. Legiuitorul a stabilit pedeapsa amenzii penale în acest caz doar în situația unor fapte penale de o gravitate mica sau medie, fiind exclusă în situația săvârșirii unor infracțiuni considerate a avea o gravitate cu adevărat serioasă. În acest sens, putem întâlni trei tipuri de infracțiuni: 1) cele care se sancționează doar cu amendă penală, cum ar fi violarea confidențialității votului în formă simplă, prevăzută de art. 389 alin. (1) C. pen.; 2) cele care se sancționează atât cu amendă, cât și cu închisoarea, alegerea revenind completului de judecată în funcție de criteriile generale de individualizare a pedepsei prevăzute de art. 74 alin. (1) C. pen., exemple în acest sens fiind furtul în formă simplă, prevăzut de art. 228 alin. (1) C. pen., abuzul de încredere, prevăzut de art. 238 C. pen. sau tulburarea de posesie, prevăzută de art. 256 C. pen. și 3) fapte penale care se sancționează doar cu pedepse privative de libertate, cum ar fi înșelăciunea (art. 244 C. pen.), luarea de mită (art. 289 C. pen.) sau trădarea prin ajutorarea inamicului (art. 396 C. pen.).

În dreptul penal roman, amenda penală nu este reglementată de legiuitor prin stabilirea propriu-zisă a unei sume minime și a unei sume maxime, ci prin sistemul zilelor-amendă. Astfel, mai întâi se stabilește numărul de zile-amendă pentru fiecare faptă penală comisă. Acestea se stabilesc în funcție de gravitatea faptei și de periculozitatea infractorului, fie că vorbim de o persoană fizică sau juridică[10]. Deci, se vor avea în vedere criteriile generale de individualizare, care au fost instituite de legiuitor în scopul de a se asigura funcțiile de constrângere și reeducare a pedepsei, cât și scopul preventiv al acesteia[11], finalitatea legii penale putând fi înfăptuită doar printr-o justă individualizare a pedepsei.

De asemenea, numărul zilelor-amendă trebuie stabilite în funcție de limitele generale prevăzute de Codul penal (între 30 de zile și 400 de zile pentru persoana fizică/între 30 de zile și 600 de zile pentru persoana juridică), dar și de cele speciale prevăzute de legiuitor. Acest număr de zile-amendă se înmulțește cu suma corespunzătoare unei zile-amendă, stabilită iarăși de către completul de judecată, dar în funcție de alte criterii decât criteriile de individualizare judiciară a pedepsei, și anume de starea patrimonială a persoanei condamnate și de îndatoririle sale financiare.

Astfel, în cazul persoanei fizice, suma aferentă fiecărei zile-amendă se stabilește în funcție de situația materială a condamnatului și de obligațiile legale ale condamnatului față de persoanele aflate în întreținerea sa[12], în timp ce pentru persoana juridică această sumă se fixează în funcție de veniturile totale și activele totale cuprinse în situațiile financiare anuale sau, după caz, în raportările contabile anuale, pe care persoana juridică are obligația de a le întocmi și depune, potrivit legii, pentru exercițiul financiar anterior trimiterii în judecată[13].

Amenda aplicată în concret persoanei condamnate va fi suma stabilită prin înmulțirea zilelor-amendă cu suma aferentă fiecărei zile-amendă, fiind nevoie să se respecte în cazul celei din urmă cuantumul maxim și minim prevăzut de legea penală pentru persoana fizică (10 lei și 500 lei) și juridică (100 lei și 5.000 lei). Suma stabilită și aplicată cu titlu de amendă penală se datorează statului, astfel cum prevede art. 61 alin. (1) C. pen., deci va fi inclusă în bugetul de stat, nu în cel aparținând unităților administrativ-teritoriale.

Conform art. 559 alin. (1) C. proc. pen., persoana condamnată la plata amenzii are îndatorirea de a depune recipisa de plată la judecătorul delegat cu executarea, termenul fiind de 3 luni de la rămânerea definitivă a hotărârii. Alineatul următor prevede posibilitatea eșalonării de către judecătorul delegat cu executarea, la cererea expresă a condamnatului, a plății amenzii penale în rate lunare, stabilite pentru o perioadă de cel mult doi ani, în situația imposibilității obiective de achitare a amenzii penale în termenul prevăzut de art. 559 alin. (1) C. proc. pen.

De asemenea, este demn de menționat că se poate suspenda în mod legal plata amenzii prin atacarea cu apel a sentinței prin care aceasta a fost stabilită cu titlu de pedeapsă principală, în baza caracterului suspensiv de executare a hotărârii de prima instanță specific exercitării apelului penal, consacrat de art. 416 C. proc. pen. Termenul de trei luni urmează a curge în acest caz de la data pronunțării de către instanța de apel a deciziei prin se va respinge eventual calea de atac.

Nu în ultimul rând, se poate solicita suspendarea executării unei hotărări penale definitive, inclusiv a uneia prin care s-a aplicat amenda penală, cu prilejul exercitării unei căi extraordinare de atac împotriva acesteia, cum ar fi recursul în casație, revizuirea, contestația în anulare și redeschiderea procesului penal în cazul judecării în lipsă a persoanei condamnate. Oportunitatea suspendării rămâne, însă, la aprecierea completului de judecată care va soluționa respectiva cale de atac. Desigur, măsura suspendării se va întinde în timp până la soluționarea căii de atac extraordinare de atac formulate.

4. Amenda judiciară

Acest tip de sancțiune este specific derulării procesului civil și penal, fiind descurajate prin aplicarea acesteia acțiunile ori inacțiunile care aduc atingere disciplinei legate de activitatea judiciară desfășurată în legătură cu cele două tipuri de proces.

Se pot sancționa conduite legate de nerespectarea obligațiilor părților sau altor subiecți procesuali legate de îndeplinirea unor acte de procedură solicitate de lege sau instanță (de pildă, formularea, cu rea-credință, a unei cereri de recuzare sau de strămutare, abatere disciplinară prevăzută de art. 187 pct. I lit. b C. proc. civ.), dar și conduite care afectează în general mersul procesului civil sau penal (absența nejustificată a martorului legal citat sau a avocatului uneia dintre părți, atât în procedura civilă, cât și penală), împreună cu comportamente prin care se aduce atingere ordinii și solemnității ședinței de judecată în ambele proceduri.

Abaterile care pot aduce aplicarea unei amenzi judiciare trebuie prevăzute de legea procesuală în temeiul căreia vor fi sancționate, împreună cu limita minimă și maximă a cuantumului amenzii. Stabilirea cuantumului exact al amenzii se va realiza în funcție de gravitatea abaterii comise, dar și de eventualele antecedente ale respectivei persoane de la același termen de judecată sau de la termenele anterioare, mai ales dacă aceasta a fost avertizată să înceteze săvârșirea de încălcări ale legii procesuale civile sau penale.

Limitele minime și maxime depind de fiecare procedură în parte, în dreptul procesual civil amenda judiciară fiind de la 100 la 1.000 de lei în cazul abaterilor prevăzute de art. 187 pct. 1 C. proc. civ., împreună cu abaterile prevăzute de art. 188 C. proc. civ., și de la 50 la 700 de lei pentru abaterile prevăzute de art. 187 pct. 2 C. proc. civ. În dreptul procesual penal, amenda judiciară este între 100 și 1.000 de lei în cazul săvârșirii abaterilor prevăzute de art. 283 alin. (1) C. proc. civ., de la 250 de lei la 5.000 de lei pentru abaterea prevăzută de art. 283 alin. (2) și de la 500 la 5.000 de lei pentru abaterile prevăzute la art. 283 alin. (3) și (4).

În ceea ce privește persoana sau organul îndrituit să aplice amenda judiciară, procedura civilă și cea penală cuprind pe alocuri reguli diferite, în funcție de specificul fiecăreia dintre acestea. Astfel, în procesul civil, amenda judiciară se aplică de către instanța de judecată în fața căreia se află cauza în legătură cu care se aplică respectiva amendă judiciară[14], odată cu constatarea abaterii. În cadrul procedurii executării silite, amenda judiciară nu va fi aplicată de către executorul judecătoresc, ci de către președintele instanței de executare[15].

În procesul penal, competența aplicării amenzii judiciare aparține, după caz, organului de urmărire penală (care poate fi atât procurorul, cât și organele de cercetare penală ale poliției judiciare sau speciale) în timpul urmăririi penale, judecătorului de camera preliminară în timpul procedurii de cameră preliminară și instanței de judecată în timpul judecății[16], în funcție de etapa procesuală în care se află cauza. Organul de urmărire penală aplică amenda judiciară prin ordonanță, iar judecătorul de cameră preliminară și instanța de judecată prin încheiere[17]. Desigur, organul competent va fi cel în fața căreia se află în concret cauza în legătură cu care s-a comis abaterea la acel moment.

Nu se prevede în mod expres sancțiunea avertismentului alături de cea a amenzii judiciare, dar această omisiune nu interzice instanței de judecată sau altui organ competent să pună în vedere părții sau subiectului procesual în cauză să-și respecte obligațiile procesuale, acordând în acest sens un avertisment verbal, cum este și normal să se întâmple în cazul abaterilor mici și medii. Firește, în cazul abaterilor grave nu mai există niciun motiv rezonabil de evitare a aplicării de prima dată a amenzii judiciare.

Totuși, legea procesuală civilă prevede că avocatul unei părți va fi adus la ordine, adică îi va fi comunicată obligația de a păstra disciplina, în situația în care tulbură ședința de judecată, iar apoi, dacă nu se conformează dispoziției instanței, va fi aplicată față de acesta amenda judiciară și se va amâna cauza, prejudiciul comis prin amânarea cauzei fiind trecut asupra sa prin încheiere executorie, în baza art. 217 (9) C. proc. civ.[18]. Desigur, aplicarea amenzii judiciare în ambele proceduri nu exclude posibilitatea îndepărtării din sală a persoanei sancționate, precum și activarea normelor de răspundere civilă, contravențională și penală, dacă acestea sunt incidente în acel caz[19].

În ceea ce privește calea de atac disponibilă celor sancționați cu amendă judiciară, legile de procedură civilă și penală prevăd reguli distincte. Astfel, conform art. 284 alin. (2) C. proc. pen., persoana amendată poate cere anularea sau reducerea amenzii. Cererea va fi formulată în termen de 10 zile de la comunicarea prin orice modalitate legală a ordonanței sau a încheierii prin care s-a aplicat amenda judiciară[20]. Această cerere va fi de competența judecătorului de drepturi și libertăți, în cazul amenzii judiciare aplicate prin ordonanța organului de urmărire penală, sau a unui alt judecător de drepturi și libertăți sau de cameră preliminară ori a unui alt complet de judecată, în situația în care amenda a fost aplicată prin încheiere de un complet alcătuit din unul sau mai mulți judecători, în funcție de faza procesuală, în baza art. 284 alin. (4) și (5) C. proc. pen.

Cererea va fi admisă doar în măsura în care se invocă un motiv în temeiul căruia petentul justifică de ce nu și-a putut îndeplini obligația, conform art. 284 alin. (3) din aceiași reglementare. Se subînțelege că se va anula amenda strict pentru justificarea în integralitate a abaterii săvârșite și, cum este firesc, doar se va reduce amenda în situația în care motivele expuse și dovedite de petent constituie doar circumstanțe atenuante pentru abaterea comisă, aceasta fiindu-i în continuare imputabilă persoanei sancționate. Orice soluție contrară va conduce la ființarea arbitrariului în modul de aplicare a normelor privind amenda judiciară.

Legea procesuală civilă prevede posibilitatea atacării încheierii prin care s-a aplicat amenda judiciară doar prin formularea de către persoana amendată a unei cereri de reexaminare[21], care poate fi depusă în termen de 15 zile de la data aplicării amenzii sau, după caz,de la data comunicării acestei măsuri către persoana vizată, termen impus în mod legal de art. 191 alin. (2) C. proc. civ. Cererea trebuie motivată și se poate cere atât anularea amenzii, cât și reducerea acesteia, astfel cum prevede art. 191 alin. (1) din aceiași reglementare, considerațiile din paragraful precedent privind anularea și reducerea amenzii în legea procesuală penală fiind valabile și în acest caz.

Competența de soluționare a cererii de reexaminare aparține altui complet de judecată din cadrul aceleiași instanțe, care va soluționa cererea cu citarea părților prin încheiere pronunțată în camera de consiliu[22]. Această încheiere este definitivă în baza art. 191 alin. (4) C. proc. civ., chestiunea amenzii judiciare nemaiputând fi adusă în discuție în căile de atac ordinare și extraordinare accesibile părții în legătură cu soluția ce se va pronunța în legătură cu fondul cauzei.

În ceea ce privește bugetul în care vor fi virate sumele provenite din amenzile judiciare, art. 283 alin. (5) C. proc. pen. prevede că aceste sume vor constitui venituri ale bugetului de stat, fiind cuprinse distinct în bugetul Ministerului Public, Ministerului Afacerilor Interne sau Ministerului Justiției, în funcție de calitatea organului care a aplicat amenda (procuror, polițist sau judecător). În legea procesuală civilă, amenda judiciară este aplicată doar de către un complet de judecată, deci suma plătită cu acest titlu se face venit la bugetul de stat, fiind cuprinsă distinct doar în bugetul Ministerului Justiției.

5. Amenda civilă

În dreptul civil, amenda este o sancțiune marginală și rară, având în vedere că statul nu intervine decât la nivel subsidiar în reglementarea raporturilor juridice civile, care au la bază necesitatea persoanelor fizice sau juridice de a-și apăra interesele private de ordin juridic, fie că sunt patrimoniale sau nepatrimoniale. De regulă, principala sancțiune este repararea prejudiciului produs prin încălcarea culpabilă și fără justificare de către una dintre părți a contractului încheiat anterior în mod legal sau, după caz, prin săvârșirea unor delicte civile de către un subiect de drept față de o altă persoană fizică sau juridică în cadrul răspunderii civile extracontractuale.

De asemenea, mai sunt întâlnite sancțiuni precum rezoluțiunea sau rezilierea contractelor, reducerea prestației corelative, constatarea nulității absolute sau declararea nulității relative a actului juridic civil, prescripția dreptului material la acțiune etc.

De fapt, amenda civilă este prevăzută ca sancțiune în ceea ce privește două abateri săvârșite de către persoana fizică desemnată în calitate de tutore al unui minor. Prima dintre acestea se referă la refuzul tutorelui de a continua sarcina tutelei, dacă nu invocă și nu probează unul dintre motivele justificate de refuz prevăzute de art. 120 alin. (2) C. civ[23]. A doua constă în îndeplinirea de către tutore în mod defectuos a sarcinii tutelei din culpa sa[24].

Odată constatată săvârșirea uneia dintre cele două abateri, instanța de tutelă poate aplica o amendă civilă în folosul statului, adică suma plătită ca amendă se va face venit la bugetul statului, astfel cum se prevede în art. 163 alin. (1) și (2) C. civ. Aceleași texte de lege precizează în mod explicit și maximul amenzii civile, care este valoarea unui salariu minim pe economie pentru prima abatere anterior menționată și trei salarii minime pe economie pentru cea de-a doua abatere. Nu există o limită minima pentru amenda civilă în niciunul din cele două cazuri.

Art. 163 alin. (3) C. civ. prevede că amenda civilă se stabilește de către instanța de tutelă prin pronunțarea unei încheieri executorii. Totuși, această încheiere poate fi atacată cu apel, neexistând o interdicție legală specială în acest sens, astfel că este aplicabilă norma de drept comun prevăzută de art. 466 alin. (1) C. proc. civ. Însă, împotriva hotărârii instanței de apel nu se poate formula recurs, art. 483 alin. (2) C. proc. civ. interzicând formularea acestei căi extraordinare de atac împotriva hotărârilor instanței de tutelă. Admiterea apelului dă dreptul persoanei amendate să ceară restituirea sumei plătite cu titlu de amendă, dacă a achitat-o deja în baza caracterului executoriu al încheierii prin care aceasta a fost dispusă.

De asemenea, amenda civilă este prevăzută ca sancțiune în situația în care arendașul nu depune un exemplar al contractului de arendare la consiliul local în a cărui rază teritorială se află bunurile agricole arendate, pentru a fi înregistrat într-un registru special ținut de secretarul consiliului local[25]. Această înregistrare se realizează în scopul opozabilității contractului față de terții care ar avea un interes legitim, iar nu în scop de validitate sau probațiune. Amenda va fi aplicată de instanța de judecată pentru fiecare zi de întârziere, astfel cum prevede art. 1.838 alin. (2) C. civ.

Textul de lege nu prevede instanța de competentă, limitele minime și maxime ale amenzii, persoana competentă să solicite amendarea arendașului, fiind incident, astfel, un veritabil vid legislativ. Apreciem că subiectul de drept interesat ar fi unitatea administrativ-teritorială în raza căruia se află bunul arendat, iar sumele de bani provenite din amenzi se vor face venit la bugetul de stat. Competența instanței se va stabili în funcție de dreptul comun, având în vedere că nu sunt instituite reguli speciale.

6. Amenda stabilită cu titlu de sancțiune disciplinară

Fiecare profesie autorizată de lege, cum ar fi profesiile liberale din domeniul juridic, presupun respectarea strictă de către cei care o exercită a unui cod deontologic, prin care se urmărește instaurarea unei climat civilizat și profesionist la nivelul respectivei profesii. Astfel, se impune stabilirea clară a abaterilor disciplinare prin care se aduce atingere acelui cod de conduită, precum și sancțiunile care se pot aplica profesioniștilor care comit astfel de abateri. Amenda este prevăzută ca sancțiune în reglementările deontologice ale multor profesii, precum în cazul avocaților, notarilor publici, executorilor judecătorești și nu numai.

De regulă, amenda stabilită cu titlu de sancțiune disciplinară se stabilește de către comisia disciplinară constituită la nivel local specifică respectivei profesii, constituită fie la nivel de județ, fie la nivel de Curte de Apel, în funcție de organizarea teritorială a fiecărei profesii. În cazul anumitor persoane cu anumite funcții de conducere, poate fi competentă comisia de disciplină constituită la nivel central. Amenda pentru o anumită abatere disciplinară se stabilește în limitele prevăzute de legea ori statutul respectivei profesii, reprezentate de o sumă minimă și o sumă maximă, fără un mecanism special de calcul precum în situația amenzii penale. Individualizarea cuantumului amenzii se realizează în funcție de gravitatea faptei, de împrejurările comiterii acesteia și de urmările sale, dar și de eventualele antecedente disciplinare ale celui vizat, la care adăugăm și eventualele criterii stabilite în legea și statutul acelei profesii.

Aplicarea sancțiunii disciplinare a amenzii poate fi atacată, de regulă, la comisia de disciplină stabilită la nivel național; legislația respectivei profesii poate reglementa posibilitatea persoanei sancționate de a ataca decizia comisiei stabilite la nivel național la o instanță anume stabilită, urmărind o cenzurare judiciară a legalității și chiar a oportunității aplicării amenzii cu titlu de sancțiune disciplinară. Sumele percepute cu titlu de amendă, având la bază deciziile emise de comisiile de disciplină constituite în cadrul anumitor profesii, se fac venit la bugetul organzațiilor profesionale specifice acelor profesii, iar nu la bugetul de stat sau al unei anumite unități administrativ-teritoriale.

De pildă, o abatere disciplinară comisă de un avocat poate atrage aplicarea față de acesta inclusiv a sancțiunii amenzii de la 500 la 5.000 de lei, care se face venit la bugetul baroului din care face parte avocatul sancționat și care trebuie achitată de către acesta în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii disciplinare[26]. Neachitarea amenzii în termenul impus de lege atrage suspendarea de drept a avocatului în cauză până la achitarea integrală a acesteia[27].

Amenda se stabilește de către un complet alcătuit din trei avocați membri ai Comisiei de disciplină create la nivelul Baroului, în baza art. 87 alin. (1) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat, cu excepția cazului în care avocatul împotriva căruia se exercită acțiunea disciplinară este decanul unui Barou sau un membru al Consiliului Uniunii Naționale a Barourilor din România, când sancțiunea se poate stabili doar de către Comisia Centrală de Disciplină[28], constituită la nivel național.

Împotriva deciziei emise de completul din cadrul Comisiei de disciplină prin care s-a aplicat o sancțiune, inclusiv cea a amenzii, avocatul sancționat poate formula contestație la Comisia Centrală de Disciplină în termen de 15 zile de la comunicare, astfel cum prevede art. 88 alin. (3) din Legea nr. 51/1995. Aceiași cale de atac și același termen de exercitare a acesteia există și în cazul deciziilor disciplinare pronunțate în primă instanță de un complet al Comisiei Centrale de Disciplină, însă contestația va fi îndreptată către Consiliul Uniunii Naționale a Barourilor din România, care o va soluționa întrunit în plenul său, în baza art. 87 alin. (3) din aceiași reglementare.

Alineatul următor prevede că decizia pronunțată ca urmare a soluționării contestației, dacă menține în tot sau în parte sancțiunea amenzii disciplinare, poate fi atacată la Secția de Contencios Administrativ și Fiscal a Curții de Apel București, existând, astfel, și posibilitatea exercitării unui control judiciar asupra celor statuate de instanțele disciplinare locale și naționale de la nivelul profesiei de avocat.

Contestarea la nivel disciplinar național sau judiciar a deciziei prin care s-a aplicat amenda față de un avocat pe temei deontologic permite invocarea atât a unor motive prin care se justifică în fapt și/sau în drept netemeinicia aplicării sancțiunii amenzii la nivel general, cât și împrejurări favorabile care impun reducerea cuantumului amenzii, astfel cum a fost stabilită de Comisia de disciplină a Baroului.

7. Concluzie

Amenda este o sancțiune care reflectă diversitatea ramurilor de drept și a tipurilor de răspundere existente la nivelul sistemului de drept român. Astfel, fiecare tip de amendă dintre cele prezentate în capitolele anterioare are un regim juridic influențat adesea în mod masiv de specificul ramurii de drept pe care o deservește în calitate de sancțiune.

Acest regim juridic cuprinde organul competent să aplice respectiva amendă și procedura de stabilire și aplicare a acesteia, modul de stabilire a cuantumului a amenzii, calea de atac disponibilă, precum și bugetul în care se virează sumele de bani obținute ca urmare a executării benevole sau silite a sancțiunii amenzii. Chiar și limitele minime și maxime conferă o idee asupra importanței valorii sociale protejate prin instituirea sancțiunii amenzii; astfel, amenda penală maximă ce poate fi aplicată unei persoane fizice este de 200.000 de lei, în timp ce amenda civilă poate fi aplicată în cuantum de maxim unul sau trei salarii minime pe economie, în funcție de abaterea săvârșită.

Așadar, se impune cunoașterea de către profesioniștii dreptului și de către simplii justițiabili a delimitării dintre diferitele tipuri de amendă, dar și a particularităților fiecăreia dintre acestea, în scopul de a putea adopta soluția optimă în ceea ce privește executarea acesteia, cât și eventuala contestare a sa.


[1] Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, publicată în Mon. Ofic., Partea I, nr. 410 din 25.07.2001, cu modificările și completările ulterioare, art. 1 teza II.
[2] Mai exact, art. 9 din Codul penal 1865 prevedea la art. 9 că pedepsele pentru contravenții erau închisoarea de la 1 la 15 zile și amenda de la 5 la 25 lei, în timp ce art. 24 din Codul penal 1936 prevedea că pedepsele aplicabile în cazul săvârșirii contravențiilor erau închisoarea polițienească de la o zi la o lună și amenda de la 100 la 4000 de lei exclusiv.
[3] A se vedea G. Pelican, Raportul dintre prezumția de veridicitate a procesului-verbal de constatare a contravenției și prezumția de nevinovăție a contravenientului în dreptul administrativ român, publicat pe portalul Juridice.ro în data de 18.09.2019 apud https://www.juridice.ro/655447/raportul-dintre-prezumtia-de-veridicitate-a-procesului-verbal-de-constatare-a-contraventiei-si-prezumtia-de-nevinovatie-a-contravenientului-in-dreptul-administrativ-roman.html
[4] Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, art. 7 alin. (2).
[5] Ibidem, art. 15 alin. (1).
[6] Ibidem, art. 21 alin. (2).
[7] Ibidem, art. 32 alin. (1).
[8] Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, publicată în Mon. Ofic., Partea I, nr. 670 din 3 august 2006, cu modificările și completările ulterioare, art. 98 alin. (1). Acest text de lege a fost introdus prin Art. L al O.U.G. nr. 115/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare în domeniul cheltuielilor publice, pentru consolidare fiscală, combaterea evaziunii fiscale, pentru modificarea și completarea unor acte normative, precum și pentru prorogarea unor termene, publicată în Mon. Ofic., Partea I, nr. 1139 din 15 decembrie 2023.
[9] Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, art. 8 alin. (3).
[10] A se vedea Legea nr. 286/2009 privind noul Cod penal, publicată în M. Of., Partea I, nr. 510 din 24 iulie 2009, cu modificările şi completările ulterioare, art. 61 alin. (3) teza I (pentru persoane fizice) și art. 137 alin. (3) teza I C. pen. (pentru persoane juridice).
[11] G. Bodoroncea și alții, Codul penal. Comentariu pe articole, Editura C.H. Back, București, 2020, p. 337.
[12] Legea nr. 286/2009 privind noul Cod penal, art. 61 alin. (3) teza II.
[13] Legea nr. 286/2009 privind noul Cod penal, art. 137 alin. (3) teza II.
[14] Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată în Monitorul Oficial al României nr. 247 din 10.04.2015, cu modificările şi completările ulterioare, art. 190 alin. (1) teza I.
[15] Ibidem
[16] Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, publicat în Monitorul Oficial al României nr. 486 din 15. 07. 2010, cu modificările şi completările ulterioare, art. 284 alin. (1).
[17] Ibidem
[18] A se vedea și G. Boroi, M. Stancu, Drept procesual civil, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2020, p. 375.
[19] De pildă, art. 283 alin. (6) C. proc. pen. prevede: Aplicarea amenzii judiciare nu înlătură răspunderea penală, în cazul în care fapta constituie infracțiune.
[20] Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, art. 284 alin. (2).
[21] Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, art. 191 alin. (1).
[22] Ibidem, art. 193 alin. (3).
[23] Legea nr. 287/2009 privind Noul Cod civil, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 511 din 24 iulie 2009, modificată prin Legea nr. 71/2011 şi republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 505 din 15 iulie 2011, art. 163 alin. (1) teza I.
[24] Ibidem, art. 163 alin. (2).
[25] Ibidem, art. 1.838 alin. (2).
[26] Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat, republicată pentru ultima data în Mon. Ofic., Partea I, nr. 440 din 24 mai 2018, art. 88 alin. (1) lit. c teza I și II.
[27] Ibidem, art. 88 alin. (1) lit. c teza III.
[28] Ibidem, art. 86 alin. (2) teza I.


Avocat Alexandru-Valentin Petrea

Urmăriţi JURIDICE.ro şi pe LinkedIn LinkedIn JURIDICE.ro WhatsApp WhatsApp Channel JURIDICE Threads Threads JURIDICE Google News Google News JURIDICE

(P) JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă SmartBill.

 
Homepage J JURIDICE   Cariere   Evenimente   Dezbateri   Profesionişti   Lawyers Week   Video
 
Drepturile omului
Energie
Fiscalitate
Fuziuni & Achiziţii
Gambling
Health & Pharma
Infrastructură
Insolvenţă
Malpraxis medical
Media & publicitate
Mediere
Piaţa de capital
Procedură civilă
Procedură penală
Proprietate intelectuală
Protecţia animalelor
Protecţia consumatorilor
Protecţia mediului
Sustenabilitate
Recuperare creanţe
Sustenabilitate
Telecom
Transporturi
Drept maritim
Parteneri ⁞ 
Specialişti
Arii de practică
Business ⁞ 
Litigation ⁞ 
Protective
Achiziţii publice
Afaceri transfrontaliere
Arbitraj
Asigurări
Banking
Concurenţă
Construcţii
Contencios administrativ
Contravenţii
Corporate
Cyberlaw
Cybersecurity
Data protection
Drept civil
Drept comercial
Drept constituţional
Drept penal
Dreptul penal al afacerilor
Dreptul familiei
Dreptul muncii
Dreptul Uniunii Europene
Dreptul sportului
Articole
Essentials
Interviuri
Opinii
Revista de note şi studii juridice ISSN
Note de studiu ⁞ 
Studii
Revista revistelor
Autori ⁞ 
Publicare articole
Jurisprudenţă
Curtea Europeană a Drepturilor Omului
Curtea de Justiţie a Uniunii Europene
Curtea Constituţională a României
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
Dezlegarea unor chestiuni de drept
Recurs în interesul legii
Jurisprudenţă curentă ÎCCJ
Curţi de apel
Tribunale
Judecătorii
Legislaţie
Proiecte legislative
Monitorul Oficial al României
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
Flux noutăţi
Selected
Comunicate
Avocaţi
Executori
Notari
Sistemul judiciar
Studenţi
RSS ⁞ 
Publicare comunicate
Proiecte speciale
Cărţi
Condoleanţe
Covid-19 Legal React
Creepy cases
Life
Poezii
Povestim cărţi
Poveşti juridice
Războiul din Ucraina
Wisdom stories
Women in Law

Servicii J JURIDICE   Membership   Catalog   Recrutare   Talent Search   Comunicare   Documentare   Evenimente   Website   Logo   Foto   Video   Partnership