« Flux noutăţi
BusinessAchiziţii publiceAfaceri transfrontaliereAsigurăriBankingConcurenţăConstrucţiiCorporateCyberlawDrept comercialEnergieFiscalitateFuziuni & AchiziţiiGamblingHealth & PharmaInfrastructurăInsolvenţăMedia & publicitatePiaţa de capitalProprietate intelectualăTelecomTransporturi
ProtectiveDrepturile omuluiDreptul Uniunii EuropeneDrept constituţionalDrept civilData protectionDreptul familieiDreptul munciiDreptul sportuluiMalpraxis medicalProtecţia animalelorProtecţia consumatorilorProtecţia mediului
LitigationArbitrajContencios administrativContravenţiiDrept penalMediereProcedură civilăRecuperare creanţe
Drept penal
DezbateriCărţiProfesionişti
 

Elemente de neconstituționalitate în Codul penal. Partea a III-a – Furtul în scop de folosință
02.04.2021 | Vasile COMAN, Daiana Florina BURCĂ

JURIDICE - In Law We Trust Video juridice
Vasile Coman

Vasile Coman

Daiana Florina Burcă

Daiana Florina Burcă

Un alt articol, din nou, ne-a atras atenția în ceea ce privește sfera sa de constituționalitate, fiind îmbrăcat sumar, într-un text de lege, conform căruia „Furtul care are ca obiect un vehicul, săvârșit în scopul de a-l folosi pe nedrept, se sancționează cu pedeapsa prevăzută în art. 228 sau art. 229, după caz, ale cărei limite speciale se reduc cu o treime”.

Spre deosebire de vechea reglementare, legiuitorul a incriminat fapta într-un articol distinct, sub o altă denumire marginală specială, acordându-i în acest sens o autonomie juridică, schimbare insignifiantă, din punctul nostru de vedere, și care în mod eronat, a menținut sintagma de „vehicul” din cadrul aliniatului 1.

O altă modificare cu privire la această infracțiune rezidă în introducerea unui nou obiect material al infracțiunii, respectiv un terminal de comunicații racordat fără drept la o rețea; o modificare binevenită care întărește, de asemenea, necesitatea de a extinde voința legiuitorului cu privire la obiectul material al infracțiunii de furt în scop de folosință și de a renunța la indicarea expresă a obiectelor.

O schimbare se reflectă, de asemenea, în legea nouă, și prin faptul că furtul în scop de folosință se reține și atunci când este incident furtul calificat, ceea ce denotă că s-a dorit stabilirea unei relații indisolubile între infracțiunea supusă dezbaterii și infracțiunea de furt simplu/ furt calificat, acest deziderat al legiuitorului ar trebui să primeze și să excludă din cadrul infracțiunii aceste „pretenții” privitoare la obiectul material susceptibile de a crea „turburențe” pe tărâmul echității conferind într-o asemenea ipoteză un tratament discriminatoriu.

Diferența primordială dintre infracțiunea de furt în scop de folosință și furt se poate observa cu ușurință la nivelul scopului, astfel că celei dintâi infracțiuni îi lipsește scopul însușirii, scopul infracțiunii fiind altul, respectiv folosința obiectului antemenționat.

Apreciem că este superfluă menținerea sintagmei de „vehicul” din conținutul normei de incriminare, deoarece „arhitectul” acestei dispoziții a ales să „dilueze” modalitatea de sancționare a conduitei antisociale prin existența scopului special (folosirea pe nedrept a bunului), astfel că această menținere legislativă creează un ecou neconstituțional prin nominalizarea expresă a obiectului material al infracțiunii în acest caz.

Incriminarea acestei fapte de natură penală a fost promovată prin anii 50 ai secolului trecut, odată cu apariția tinerilor care erau animați de o dorința puerilă, respectiv de a „împrumuta” mașinile găsite pe stradă în scopul de a le folosi pentru o „mică” plimbare, iar a doua zi aceștia aduceau mașinile la locul de unde le luase pentru a nu intra sub incidența legii penale[1], aceste conduite antisociale, în „epoca” respectivă vizau în exclusivitate vehicul, ca obiect supus folosirii pe nedrept de către agenți, însă societatea contemporană a cunoscut o serie de modificări, aspect care implicit aduce la „brațul său” și necesitatea de a renunța la sintagma de „vehicul” din cadrul normei de incriminare.

Legiuitorul dă dovada de clemență atunci când infracțiunea este comisă în scopul folosirii bunului, o atitudine justificată, având în vedere faptul că agentul ia bunul pentru o scurtă perioadă de timp, în scopul de a-l folosi, după care acesta „se obligă” să-l restituie.

Dacă X sustrage o mașină de tuns iarba de la vecinul său în scopul de a o folosi 2-3 ore după care o restituie adevăratului proprietar, de ce raționamentul legiuitorul se orientează spre o nouă calificare a faptei, respectiv reținerea infracțiunii de furt (o formă agravată a infracțiunii) dacă scopul este aferent infracțiunii de furt în scop de folosință (o formă atenuată a infracțiunii)?

Întrebarea devoalează existența unei neconstituționalități din arhitectura normei de incriminare; este neconstituțional ca infracțiunea de furt în scop de folosință să se convertească în infracțiunea de furt, cu toate că furtul din cadrul primei infracțiuni antemenționate se caracterizează prin aceea că are caracter temporar, deoarece, după folosire, vehicul este abandonat sau redat proprietarului[2].

Infracțiunea de furt în scop de folosință prevede pedepse penale mai blânde prin raportare la căința agentului, care după comiterea faptei fie abandonează bunul, fie îl restituie posesorului; mecanismul convertirii acestei infracțiuni într-o infracțiune care prevede un regim mai aspru de sancționare, din punctul nostru de vedere, determină autorul ca după săvârșirea faptei, exempli gratia, să distrugă bunul, pentru a nu putea fi descoperit, sau să convertească el însuși acest caracter temporar, dacă legiuitorului îi este indiferentă acțiunea autorului de restituire, prin faptul că se va da eficiență dispozițiilor art. 228/229 CP.

Dacă revenim la speța de mai sus, cea care vizează sustragerea unei mașini de tuns iarba în scopul folosinței, valoarea unui astfel de obiect poate să depășească valoarea unui vehicul, deci raționamentul legiuitorului de a sancționa mai aspru folosirea unor alte obiecte decât cele reglementate în cadrul normei de incriminare este lipsit de relevanță.

Prevederea expresă doar a unor anumite categorii de bunuri în norma de incriminare antemenționată aduce, în opinia noastră, atingere tabloului constituțional, lezate în acest sens fiind dispozițiile art. 16 din Constituție, confom căruia „cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări” și implicit art. 4 alin. (2) Constituție care determină criteriile nediscriminării, această solidaritate corespunzând unui principiu fundamental al Uniunii Europene.

În epicentrul mecanismului convertirii se află o discriminare indirectă, care în lumina dreptului UE și dispozițiilor CEDO admit faptul că discriminarea poate rezulta nu numai din aplicarea unui tratament discriminatoriu diferit unor persoane aflate în împrejurări similare, ci și din aplicarea unui tratament identic unor persoane aflate în situații diferite.

Teza finală care vizează discriminarea indirectă este aplicabilă și în situația de mai sus expusă, în sensul că, autorii care săvărșesc o infracțiune de furt/furt în scop de folosință (cu toate că sunt infracțiuni distincte atât cu privire la continutul infracțiunii, cât și cu privire la limitele de pedeapsă prev. de către legiuitor) li se aplică un tratament identic, respectiv se aplică dispozițiile infracțiunii de furt, cu toate că, persoanele se află în situații diferite vizavi de scopul celor două infracțiuni.

Cand este incidentă discriminarea indirectă, discriminarea se produce atunci când aceeași regulă se aplică tuturor persoanelor fără luarea în considerare a diferențelor relevante ce se află la granița dintre cele două infracțiuni, aplicându-se un regim mai sever, chiar dacă situația faptică contrazice în mod evident aplicarea unui regim mai sever.

Scopul primordial al dreptului cu privire la nedescriminare este a conferi destinatarilor legii perspective egale și echitabile.

Pentru a nu aduce atingere sferei constituționale, apreciem că este imperios necesar ca legiuitorul să intervină, cât mai curând, în norma de incriminare, prin înlăturarea sintagmei de „vehicul”. „Pionul” principal din structura infracțiunii devenind astfel scopul care rezidă în folosința bunului și nu tipul bunului.

În privinţa obiectului material, unele bunuri, apreciem însă că nu pot face obiectul acestei infracțiuni, exempli gratia, bunuri consumptibile, dar acest aspect nu este susceptibil de a atrage incidența unor elemente de neconstituționalitate și asta pentru că întrebuințarea obișnuită implică înstrăinarea sau consumarea substanței, potrivit dispoziţiilor art. 544 din Codul civil:

„(1) Bunurile sunt consumptibile și neconsumptibile. (2) Sunt consumptibile bunurile mobile a căror întrebuințare obișnuită implică înstrăinarea sau consumarea substanței.”

Aceste bunuri nu pot face obiectul infracțiunii de furt în scop de folosință deoarece scopul acestei infracțiuni este folosirea temporară a bunului, și nu luarea pe nedrept a unui bun mobil din posesia sau detenția unei persoane fizice sau juridice fără consimțământul acesteia, iar bunurile consumptibile implică înstrăinarea/consumarea substanței, astfel că cel care comite o astfel de infracțiune nu va lua bunul în scopul unei folosințe temporare, ci va dispune de bun, se va comporta față de bun ca un proprietar.

Cu alte cuvinte, potrivit literaturii juridice de specialitate[3]bunul consumptibil este acela care nu poate fi folosit fără ca prima sa întrebuințare să nu implice fie consumarea substanței, fie înstrăinarea lui, cu titlu de exemplu, banii, alimentele, combustibilii, nu pot face obiectul infracțiunii de furt în scop de folosință, iar această excludere nu aduce atingere dispozițiilor Constituționale.

Apreciem că toate celelalte bunuri care nu sunt prin natura lor susceptibile de consumare la prima întrebuințare trebuie să fie avute în vizor de către legiuitor de lege ferenda în cadrul infracțiunii de furt în scop de folosință pentru a nu fi nesocotite principiile fundamentale ale Constituției, iar bunurile mobile care fac parte din categoria bunurilor consumptibile trebuie excluse din cadrul acestei infracțiuni pentru motivele învederate fără a se aduce atingere Constituției.


[1] Sergiu Bogdan, Doris Alina Șerban, Drept Penal, Partea Specială, Infracțiuni contra patrimoniului, contra autorităților, de corupție, de serviciu, de fals, și contra ordinii și liniștii publice, Editura Universul Juridic, București, 2020, p. 55.
[2]  Vasile Dobrinoiu, Mihai Adrian Hotca și altii, Noul Cod penal comentat, Partea Specilă, Ed. a II-a, Editura Universul Juridic, București, 2014, p. 234.
[3] A se vedea F. A. Baias, E. Chelaru și alții, Noul Cod Civil, Comentariu pe articole, Ed. a II. a, Editura C.H. Beck, București, 2014, p. 647.


Judecător Vasile Coman, Tribunalul Prahova – Secția penală
Avocat stagiar Daiana Florina Burcă, Baroul Arad

Cuvinte cheie: , , , ,
Secţiuni: Articole, Drept penal, RNSJ, SELECTED TOP LEGAL, Studii, _CONTENT | Toate secţiunile
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

Lex Discipulo Laus Încurajăm utilizarea RNPM - Registrul Naţional de Publicitate Mobiliară Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează SmartBill

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


.
PLATINUM Signature      

PLATINUM  ACADEMIC

GOLD                        

VIDEO   STANDARD