Secţiuni » Arii de practică » Business » Fiscalitate
Fiscalitate
DezbateriCărţiProfesionişti
UNBR Caut avocat
UNBR Caut avocat
UNBR Caut avocat
Masterclass US Litigators
Articole Fiscalitate Opinii SELECTED

Indicator de avertizare în inspecția fiscală – verificările derulate de ANAF la persoanele fizice, în urcare pe un drum cu înclinare de 70%

6 februarie 2024 | Raluca BONTAŞ, Alex SLUJITORU
Raluca Bontaş

Raluca Bontaş

Alex Slujitoru

Alex Slujitoru

Controalele derulate de autoritățile fiscale la persoane fizice au luat amploare în ultimii cinci ani, pe fondul diversificării surselor de venit ale acestora și al constatării unor situații în care veniturile astfel obținute au fost incomplet declarate. Prin urmare, în cadrul programului de stimulare a conformării voluntare a contribuabililor, autoritățile fiscale centrale au desfășurat importante acțiuni de verificare, care fie au țintit domenii cu risc ridicat de nedeclarare a veniturilor obținute, cum ar fi tranzacționarea criptomonedelor, activitățile de înfrumusețare, promovarea în online a anumitor produse etc., fie au vizat persoane în cazul cărora au fost identificate discrepanțe între veniturile declarate și cele estimate de ANAF (diferențe mai mari de 50.000 de lei într-un an).

În același timp, legislația a tot fost adaptată la tendințele identificate în practică, astfel încât să fie creat un cadru suficient de larg pentru desfășurarea activităților de control asupra persoanelor fizice. Așadar, în prezent, contribuabilii din această categorie pot fi supuși fie unei „verificări a situației fiscale personale” – echivalentul inspecției fiscale pentru societățile comerciale, cu toate implicațiile pe care aceasta le presupune (verificare care este exclusiv de competența ANAF, are o perioadă lungă de desfășurare, cuprinde o analiză aprofundată a situației, se încheie prin emiterea unei decizii de impunere etc.), fie unei „verificări documentare” (care poate intra și în competența Direcției Generale Antifraudă, se desfășoară mai rapid, iar decizia de impunere se emite sub rezerva verificării ulterioare).

Evoluția acestor controale este clar evidențiată de datele cuprinse în rapoartele ANAF. Astfel, dacă pe întreg anul 2022 au fost finalizate 284 de acțiuni de control la persoane fizice, în urma cărora au fost emise 141 de decizii de impunere, cu o valoare totală de 47,6 milioane de lei, în 2023 se constată o creștere semnificativă a verificărilor pentru această categorie de contribuabili. Doar în primele trei trimestre ale anului trecut, ANAF a finalizat 512 acțiuni de control (reprezentând o creștere de peste 80% față de tot anul 2022), soldate cu 127 de decizii de impunere, cu o valoare totală de 53,5 milioane de lei.

Schimbări drastice adoptate în 2023

Și cel mai probabil cifrele vor fi mult mai mari începând din acest an, cel puțin în privința sumelor cuprinse în deciziile de impunere, având în vedere noile reglementări de impact în această zonă adoptate în 2023. Este vorba, pe de o parte, de apariția unor norme specifice (prin ordin al președintelui ANAF) pentru persoanele „cu averi mari”, de peste 25 de milioane de euro, și, pe de altă parte, de creșterea cotei de impozitare a veniturilor a căror sursă nu a fost identificată, de la 16% la 70%, prevăzută în Legea nr. 296/2023. Cu alte cuvinte, controalele desfășurate asupra persoanelor fizice ar trebui să aducă de cel puțin patru ori mai mulți bani la bugetul de stat în perioada următoare, prin simpla majorare a cotei de impunere, fără a lua în considerare dobânzile și penalitățile aferente.

Evenimente juridice

Servicii JURIDICE.ro

Arbitraj comercial

În aceste condiții, persoanele fizice vizate de controale ANAF trebuie să se informeze de când se aplică impozitarea cu 70% a veniturilor din surse neidentificate, care este baza de impunere și ce probleme poate să genereze, cum trebuie să abordeze sau să se pregătească pentru o astfel de verificare și care sunt potențialele remedii.

Practica de până acum ne arată că un astfel de control solicită enorm de mult timp din partea contribuabililor nu doar pentru o colectare a documentelor ce trebuie puse la dispoziție (spre exemplu, extrase de cont bancare pentru conturi care au fost între timp închise, retragere de duplicate din birourile notarilor publici acolo unde nu se mai găsesc originalele, solicitare de adeverințe în original de la plătitori de venituri din afara României etc.), dar și pentru organizarea lor de maniera cerută de legislație, cu explicații suficient de detaliate, dar, totuși, prezentate sintetic, astfel încât ele să poată fi ușor înțelese de către autorități. Suplimentar, am observat ca fiind extrem de importante înțelegerea corectă a tipului de informație solicitată în cadrul verificării, a termenelor disponibile pentru livrarea lor către autorități precum și găsirea unui echilibru între formalismul impus de lege pentru solicitarea/transmiterea informațiilor și documentelor și crearea unui canal rapid de comunicare cu autoritățile pentru clarificarea anumitor aspecte. Și, nu în ultimul rând, am sesizat că uneori controlul, prin natura investigativă pe care o are, tinde să se extindă informal și asupra altor perioade decât cea verificată, fie pentru că persoanelor fizice le sunt solicitate documente care preced cu mult perioada supusă controlului, fie pentru că persoanele fizice însele oferă informații și documente care vizează o perioadă ulterioară celei supuse controlului pentru a documenta unele răspunsuri la notele explicative solicitate. În orice caz, o bună cunoaștere atât a textelor de lege, dar și a practicii instanțelor pe subiectul verificării situației fiscale personale este esențială, dar nu suficientă.

Rămâne ca fiecare dintre cei vizați, chiar dacă nu consideră că există motive pentru a se afla pe lista persoanelor fizice cu risc de neconformare, să se obișnuiască cu gândul ca s-ar putea să fie la un moment dat supus unei verificări fiscale și să se pregătească pentru ceea ce va însemna o dificilă urcare pe un drum cu înclinare foarte abruptă.

Raluca Bontaș, Partener Deloitte România
Alex Slujitoru, Partener Reff & Asociații | Deloitte Legal

Citeşte mai mult despre , , , , ! Pentru condiţiile de publicare pe JURIDICE.ro detalii aici.
Urmăriţi JURIDICE.ro şi pe LinkedIn LinkedIn JURIDICE.ro WhatsApp WhatsApp Channel JURIDICE Threads Threads JURIDICE Google News Google News JURIDICE

(P) JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă SmartBill.

Arii de practică
Achiziţii publice
Afaceri transfrontaliere
Arbitraj
Asigurări
Banking
Business
Concurenţă
Construcţii
Contencios administrativ
Contravenţii
Corporate
Cyberlaw
Cybersecurity
Data protection
Drept civil
Drept comercial
Drept constituţional
Drept penal
Dreptul familiei
Dreptul muncii
Dreptul Uniunii Europene
Dreptul penal al afacerilor
Dreptul sportului
Drepturile omului
Energie
Fiscalitate
Fuziuni & Achiziţii
Gambling
Health & Pharma
Infrastructură
Insolvenţă
Litigation
Malpraxis medical
Media & publicitate
Mediere
Piaţa de capital
Procedură civilă
Procedură penală
Proprietate intelectuală
Protective
Protecţia animalelor
Protecţia consumatorilor
Protecţia mediului
Recuperare creanţe
Sustenabilitate
Telecom
Transporturi

Parteneri arii de practică  Specialişti


JURIDICE.ro
Main page
Cariere
Evenimente ⁞ 
Dezbateri
Profesionişti
Lawyers Week
WinLaw.ro
VIDEO
Servicii
Flux noutăţi
Selected ⁞ 
Comunicate
Avocaţi
Executori
Notari
Sistemul judiciar
Studenţi / JURIDICE NEXT
RSS  Publicare comunicate profesionale
Articole
Essentials
Interviuri
Opinii
Revista de note, studii şi opinii juridice
ISSN 2066-0944
       Studii şi note de studiu
Revista revistelor
Autori  Condiţii de publicare articole
Jurisprudenţă
Curtea Europeană a Drepturilor Omului
Curtea de Justiţie a Uniunii Europene
Curtea Constituţională
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
       Jurisprudenţă curentă ÎCCJ
       Dezlegarea unor chestiuni de drept
       Recurs în interesul legii
Curţi de apel ⁞ 
Tribunale ⁞ 
Judecătorii

Legislaţie
Proiecte legislative
Monitorul Oficial al României
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

Proiecte speciale
Cărţi
Covid-19 Legal React
Creepy cases
Life
Mesaje de condoleanţe
Povestim cărţi
Războiul din Ucraina
Wisdom stories

Servicii J   Cont profesional [membership]   Catalog   Documentare   Comunicare   Revealing   Vizual   Website   Logo   Foto   Video   Talent Search   Recrutare   Evenimente   Directoare internaţionale