Secţiuni » Arii de practică » Business » Health & Pharma
Health & Pharma
CărţiProfesionişti

Legea nr. 56/2021 privind suplimentele alimentare
02.04.2021 | JURIDICE.ro

Secţiuni: C. contravențional, Health & Pharma (Dreptul sănătății), Monitorul Oficial al României
JURIDICE - In Law We Trust

În Monitorul Oficial, Partea I nr. 332 din 1 aprilie 2021 a fost publicată Legea nr. 56/2021 privind suplimentele alimentare.

Prezenta lege stabilește cadrul legal referitor la suplimentele alimentare, comercializate şi prezentate ca produse alimentare și prezentate ca atare.

Condiţii generale:

– introducerea pe piață de către producător, importator sau persoana responsabilă cu plasarea produsului pe piață în România a suplimentelor alimentare se realizează pe baza certificatului de notificare;
– suplimentele alimentare se comercializează consumatorului final numai sub formă preambalată;
– unele suplimente alimentare nu pot fi introduse pe piață înainte de data eliberării certificatului de notificare de către structura de specialitate desemnată la nivelul autorității competente;
– în etichetarea, prezentarea și în comunicările comerciale, este interzisă atribuirea proprietăților de prevenire, tratare sau vindecare a unei boli umane sau referirea la asemenea proprietăți;
– este interzisă utilizarea afirmațiilor directe sau care să sugereze faptul că alimentația variată și echilibrată nu poate asigura cantități adecvate de substanțe nutritive;
– eticheta suplimentelor alimentare trebuie să conțină:
a) numele categoriilor de nutrienți sau substanțe fiziologice ce caracterizează produsul;
b) doza zilnică recomandată de producător;
c) avertismentul de a nu se depăși doza zilnică recomandată de producător;
d) atenționarea că suplimentele alimentare nu trebuie să înlocuiască o alimentație variată și adecvată;
e) atenționarea că produsele nu trebuie să fie lăsate la îndemâna copiilor.

Constituie contravenții şi se pedepsesc:

– etichetarea neconformă cu legislația în vigoare a suplimentelor alimentare, cu amendă contravențională de la 3.000 lei la 10.000 lei și oprirea temporară de la comercializare, până la intrarea în legalitate;
– încadrarea suplimentelor alimentare în altă categorie de produse alimentare sau dispozitive medicale, cu amendă contravențională de la 10.000 lei la 12.000 lei și oprirea de la comercializare, până la remedierea abaterii;
– comercializarea suplimentelor alimentare care au depășit data durabilității minimale, cu amendă contravențională de la 7.000 lei la 9.000 lei și oprirea definitivă de la comercializare;
– comercializarea suplimentelor alimentare fără certificat de notificare, cu amendă contravențională de la 13.000 lei la 15.000 lei și oprirea definitivă de la comercializare;
– nerespectarea prevederilor legale referitoare la ingredientele din listele prevăzute la art. 8 alin. (1) lit. b) și c), cu amendă contravențională de la 13.000 lei la 15.000 lei și oprirea definitivă de la comercializare;
– publicitatea neconformă cu legislația în vigoare a suplimentelor alimentare, cu amendă contravențională de la 3.000 lei la 10.000 lei și oprirea temporară de la comercializare, până la intrarea în legalitate.

Astfel de fapte pot intra şi în sfera penală, spre exemplu fapta persoanei de a prepara sau fabrica suplimente alimentare contrafăcute, precum și de a introduce pe piață, a oferi, vinde sau distribui astfel de suplimente alimentare constituie infracțiune și se pedepsește potrivit Codului penal.

Intrare în vigoare: 4 aprilie 2021

Cuvinte cheie: , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

JURIDICE CORPORATE
JURIDICE MEMBERSHIP
Juristi
JURIDICE pentru studenti









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


Secţiuni        Selected     Noutăţi     Interviuri        Arii de practică        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie        Cariere     Evenimente     Profesionişti