Unele aspecte practice privind metodele speciale de supraveghere sau cercetare

Remus Damian Budăi

1. Metode de supraveghere tehnică și alte metode speciale de supraveghere sau cercetare. Metodele speciale de supraveghere și cercetare sunt de două categorii: metode de supraveghere tehnică și alte metode speciale de supraveghere și cercetare. Potrivit art. 138 alin. (13), doar interceptarea comunicațiilor ori a oricărui tip de comunicare la distanță, accesul la un sistem informatic, supravegherea video, audio sau prin fotografiere și localizarea sau urmărirea prin mijloace tehnice reprezintă metode de supraveghere tehnică. Celelalte metode, respectiv obținerea datelor privind tranzacțiile financiare ale unei persoane, reținerea, predarea sau percheziționarea trimiterilor poștale, utilizarea investigatorilor sub acoperire și a colaboratorilor, participarea autorizată la anumite activități, livrarea supravegheată și obținerea datelor de trafic și de localizare prelucrate de către furnizorii de rețele publice de comunicații electronice ori furnizorii de servicii de comunicații electronice destinate publicului, reprezintă alte metode de supraveghere sau cercetare. S-a menționat în literatura de specialitate[1] că toate metodele de supraveghere tehnică vizează o monitorizare în timp real, ceea ce nu este întru-totul adevărat, întrucât accesul la un sistem informatic poate să vizeze și accesarea unor date deja existente în sistemul în care se pătrunde în scopul descoperirii probelor. Pe de altă parte, există și alte metode de supraveghere și cercetare care pot viza monitorizarea în timp real cum ar percheziționarea trimiterilor poștale sau obținerea datelor privind tranzacțiile financiare ale unei persoane, în varianta în care se au în vedere tranzacțiile viitoare. În realitate, aspectul caracteristic metodelor de supraveghere tehnică este, în primul rând, reglementarea comună a procedurii de autorizare (articolele 141 și 142 din Cpp) în contrast cu procedurile eterogene ale celorlalte metode speciale de supraveghere sau cercetare. Pe de altă parte, măsurile de supraveghere tehnică sunt puse în executare de organele de urmărire penală cu ajutorul unor aparaturi specifice, de natură tehnică, pe când celelalte metode nu presupun deținerea de către organele de urmărire penală a unei asemenea aparaturi.

2. Pot fi dispuse metodele speciale de supraveghere sau cercetare în faza de cameră preliminară sau în faza de judecată? Întrucât procedurile de obținere a metodelor speciale de supraveghere și cercetare presupun intervenția judecătorului de drepturi și libertăți sau, prin excepție, a procurorului, ele sunt specifice fazei de urmărire penală. Totuși, dacă majoritatea metodelor pot fi folosite cu certitudine doar în faza de urmărire penală (interceptarea comunicațiilor ori a oricărui tip de comunicare la distanță; accesul la un sistem informatic; supravegherea video, audio sau prin fotografiere; localizarea sau urmărirea prin mijloace tehnice; reținerea, predarea sau percheziționarea trimiterilor poștale; obținerea datelor privind tranzacțiile financiare ale unei persoane – când se referă la tranzacțiile ce urmează să fie efectuate; efectuate utilizarea investigatorilor sub acoperire și a colaboratorilor; participarea autorizată la anumite activități; livrarea supravegheată), unele metode ar trebui să poată să fie folosite și în faza de judecată (obținerea datelor privind tranzacțiile financiare ale unei persoane – când se referă la tranzacțiile efectuate; obținerea de date privind situația financiară a unei persoane; obținerea datelor de trafic și de localizare prelucrate de către furnizorii de rețele publice de comunicații electronice ori furnizorii de servicii de comunicații electronice destinate publicului). Spre exemplu, în situația în care inculpatul ar invoca în apărare anumite aspecte care prin verificarea datelor de trafic sau localizare ar putea duce la achitarea sa, în mod evident instanța trebuie să aibă posibilitatea de a solicita aceste date. Deși dintr-o scăpare a legiuitorului nu s-a prevăzut în mod expres posibilitatea administrării acestora și în cursul cercetării judecătorești, trebuie admis faptul că unele din acestea pot și trebuie să fie administrate chiar de instanță. În acest sens, pot fi avute în vedere dispozițiile art. 374 Cpp. Astfel, probele administrate în cursul urmăririi penale pot fi administrate din oficiu de către instanță, dacă apreciază că este necesar pentru aflarea adevărului și justa soluționare a cauzei (alineatul 8). Procurorul, persoana vătămată și părțile pot cere administrarea de probe noi și în cursul cercetării judecătorești (alineatul 9). Instanța poate dispune din oficiu administrarea de probe necesare pentru aflarea adevărului și justa soluționare a cauzei (alineatul 10). În ceea ce privește camera preliminară, este mai greu de imaginat un exemplu în care judecătorul să poată folosi aceste metode, totuși dacă o asemenea situație ar exista va fi putea fi aplicată Decizia 802/2017 a Curții Constituționale potrivit căreia soluția legislativă cuprinsă în art. 345 alin. (1) din Codul de procedură penală, care nu permite judecătorului de cameră preliminară, în soluționarea cererilor și excepțiilor formulate ori excepțiilor ridicate din oficiu, să administreze alte mijloace de probă în afara „oricăror înscrisuri noi prezentate” este neconstituțională.

3. Se poate recurge la măsura accesului la un sistem informatic în vederea interceptării comunicațiilor? În literatura de specialitate s-a arătat că ”în măsura în care se instalează un program informatic pe sistemul informatic țintă în vederea interceptării unor eventuale comunicări, este necesară autorizarea ambelor măsuri de supraveghere”^[2]. În dezacord cu această opinie, consider că răspunsul ar trebui să fie negativ, deoarece din definiția pe care a dat-o legiuitorul accesului la un sistem informatic rezultă că măsura de supraveghere tehnică se poate lua doar în scopul identificării de probe, nu și pentru a pune în executare o altă măsură de supraveghere tehnică. De multe ori se fac confuzii între luarea unei măsuri și punerea ei în executare. Propunerea unei măsuri de către procuror, respectiv luarea măsurii de către judecătorul de drepturi și libertăți nu trebuie să conțină și modul de punere în executare a acesteia, articolele 141 și 142 Cpp neinstituind vreo obligație în acest sens. Singura excepție, prevăzută în mod expres, o constituie situația în care este necesară pătrunderea într-un spațiu privat pentru punerea în executare a măsurii de supraveghere video, audio sau prin fotografiere. Cu privire la punerea în executare, art. 141 alin. (1)¹ Cpp precizează doar că procurorul, organele de cercetare penală sau lucrătorii specializați din cadrul poliției folosesc nemijlocit sistemele tehnice și proceduri adecvate, de natură să asigure integritatea și confidențialitatea datelor și informațiilor colectate iar alin. 3 arată că persoanele care sunt chemate să dea concurs tehnic la executarea măsurilor de supraveghere au obligația să păstreze secretul operațiunii efectuate, sub sancțiunea legii penale.

4. Interceptarea comunicațiilor ori a oricărui tip de comunicare la distanță [art. 138 alin. (1) lit. a și alin. (2) Cpp] și obținerea datelor de trafic și de localizare prelucrate de către furnizorii de rețele publice de comunicații electronice ori furnizorii de servicii de comunicații electronice destinate publicului (art. 152 Cpp). Prin interceptarea comunicațiilor ori a oricărui tip de comunicare se înțelege interceptarea, accesul, monitorizarea, colectarea sau înregistrarea comunicărilor efectuate prin telefon, sistem informatic ori prin orice alt mijloc de comunicare. Datele de trafic sunt orice date prelucrate în scopul transmiterii unei comunicări printr-o rețea de comunicații electronice, iar datele de localizare sunt cele care indică poziția geografică a echipamentului terminal al utilizatorului unui serviciu de comunicații electronice destinat publicului. Doar interceptarea este o măsură de supraveghere tehnică, potrivit at. 138 alin. 13 Cpp. Obținerea datelor de trafic este o metodă specială de cercetare. Interceptarea vizează întotdeauna o comunicare viitoare, care va avea loc după emiterea mandatului de supraveghere tehnică, pe când obținerea datelor de trafic are legătură o situație din trecut, cu date deja deținute de operator la momentul emiterii mandatului (tocmai de aceea, legiuitorul nu a prevăzut o durată a mandatului, cum este aceea de 30 de zile de la interceptare). Conținutul celor două măsuri este diferit – interceptarea se referă la comunicări (inclusiv conversațiile de voce) pe când obținerea datelor de trafic nu se referă niciodată în mod direct la comunicări ci la anumite date deja stocate de către furnizorii de rețele publice de comunicații electronice ori furnizorii de servicii de comunicații electronice destinate publicului, în temeiul Legii 506/2004 privind prelucrarea datelor cu caracter personal și protecția vieții private în sectorul comunicațiilor electronice. Aceste date sunt stocate maximum 3 ani [articolul 5 alin. (1) – datele de trafic referitoare la abonați și la utilizatori, prelucrate și stocate de către furnizorul unei rețele publice de comunicații electronice sau de către furnizorul unui serviciu de comunicații electronice destinat publicului, trebuie să fie șterse ori transformate în date anonime, atunci când nu mai sunt necesare la transmiterea unei comunicări, dar nu mai târziu de 3 ani de la data efectuării comunicării]. Datele pot privi, în cazul unei comunicări telefonice, numărul de telefon apelant, numărul de telefon apelat, numele și adresele utilizatorilor, IMEI-uriele, data și ora de început și de sfârșit a comunicației sau datele de localizare. În practică, cele două măsuri sunt adesea folosite împreună. Spre exemplu, în cazul săvârșirii unei infracțiuni de furt calificat prevăzută de art. 228-229 alin. (1) Cp, a cărei pedeapsă este închisoarea de la 1 la 5 ani, se poate recurge la ambele metode speciale [potrivit art. 139 alin. (2) Cpp pedeapsa prevăzută de lege trebuie să fie de 5 ani sau mai mare] dacă sunt îndeplinite și celelalte condiții legale. În acest sens, dacă există suspiciuni că o persoană are legătură cu săvârșirea infracțiunii, pot fi obținute datele de trafic pentru a descoperi care sunt posturile telefonice care au apelat-o sau pe care le-a apelat într-o anumită perioadă, dar și celula de telefonie mobilă pe raza căreia a fost localizată în acel timp. Totodată, poate fi autorizată interceptarea telefonului acestei persoane, măsură care va avea în vedere conversațiile pe care aceasta le va purta cu alte persoane ulterior emiterii mandatului, scopul luării măsurii putând să fie identificarea tuturor participanților la săvârșirea infracțiunii. Procedurile de autorizare a celor două măsuri sunt diferite astfel că în practică ele sunt solicitate separat judecătorului de drepturi și libertăți.

5. Interceptarea comunicațiilor ori a oricărui tip de comunicare la distanță [art. 138 alin. (1) lit. a și alin. 2 Cpp] și supravegherea video, audio sau prin fotografiere [art. 138 alin. (1) lit. c și alin. (6) Cpp]. Prin interceptarea comunicațiilor ori a oricărui tip de comunicare se înțelege interceptarea, accesul, monitorizarea, colectarea sau înregistrarea comunicărilor efectuate prin telefon, sistem informatic ori prin orice alt mijloc de comunicare. Prin supraveghere video, audio sau prin fotografiere se înțelege fotografierea persoanelor, observarea sau înregistrarea conversațiilor, mișcărilor ori a altor activități ale acestora. În cazul interceptării, comunicarea are loc între două sau mai multe persoane, aflate în locuri diferite și care dețin anumite dispozitive (cel mai adesea telefoane) cu ajutorul cărora intră în legătură. În cazul supravegherii, comunicarea dintre persoane nu are loc prin folosirea de dispozitive, ci față în față, iar activitatea nu se efectuează prin intermediul dispozitivelor deținute de persoana sau persoanele vizate, ci cu ajutorul aparaturii tehnice aparținând organelor de urmărire penală, de aceea măsura mai este denumită și supraveghere în mediul ambiental. Supravegherea poate să vizeze o comunicare ambientală cu alte persoane dar și celelalte activități ale persoanei vizate (locuri frecventate, autoturisme folosite, modul de operare etc). În practică, de multe ori, cele două măsuri sunt solicitate și autorizate împreună . Întrucât ambele sunt măsuri de supraveghere tehnică, iar procedura este aceeași procurorul întocmește un singur referat, iar judecătorul de drepturi și libertăți emite o singură încheiere (mandatele se emit însă separat, pentru fiecare măsură autorizată).

6. Accesul la un sistem informatic [art. 138 alin. (1) lit. b și alin. (3) Cpp] și percheziția informatică (art. 168 Cpp). Accesul la un sistem informatic este o măsură de supraveghere tehnică pe când percheziția informatică este menționată de legiuitor ca fiind o ”altă formă de percheziție”. În esență, conținutul celor două măsuri nu diferă, ambele presupunând cercetarea unui sistem informatic. Prin acces la un sistem informatic se înțelege pătrunderea într-un sistem informatic sau mijloc de stocare a datelor informatice fie direct, fie de la distanță, prin intermediul unor programe specializate ori prin intermediul unei rețele, în scopul de a identifica probe. Prin percheziție în sistem informatic sau a unui suport de stocare a datelor informatice se înțelege procedeul de cercetare, descoperire, identificare și strângere a probelor stocate într-un sistem informatic sau suport de stocare a datelor informatice, realizat prin intermediul unor mijloace tehnice și proceduri adecvate, de natură să asigure integritatea informațiilor conținute de acestea. Deosebirea dintre cele două măsuri are în vedere, în principal, faptul că, în ceea ce privește accesul la un sistem informatic, activitatea se desfășoară pe ascuns, fără știința persoanei vizate, spre deosebire de percheziția informatică, activitate care se desfășoară nu doar cu știința persoanei vizate ci chiar cu participarea acesteia. Evident, în mod corelativ, sunt diferite și procedura de autorizare dar și modalitatea de punere în executare a celor două măsuri. Spre exemplu, dacă se efectuează o percheziție domiciliară și se descoperă o tabletă se va putea efectua ulterior, cu respectarea procedurii prevăzute, și o percheziție informatică. Dacă însă înainte de efectuarea percheziției domiciliare organele de urmărire penală ar dori să intre în posesia unor date de pe acea tabletă și au obținut mandatul de acces la un sistem informatic de la judecătorul de drepturi și libertăți, pot să acceseze tableta de la distanță sau în mod direct – în măsura în care au acces la aceasta, fără știința persoanei vizate.

7. Pătrunderea într-un spațiu privat pentru punerea în executare a măsurii de supraveghere video, audio sau prin fotografiere [art. 140 alin. (2) și alin. (4) lit. h Cpp] și percheziția domiciliară (art. 157-164 Cpp). În cazul măsurii supravegherii video, audio sau prin fotografiere, dacă se solicită și încuviințarea ca organele de urmărire penală să pătrundă în spații private indicate, pentru a activa sau a dezactiva mijloacele tehnice ce urmează a fi folosite pentru executarea măsurii supravegherii tehnice acest aspect trebuie menționat în referatul prin care procurorul propune luarea măsurii iar dacă judecătorul de drepturi și libertăți va autoriza acest aspect va face în încheiere mențiuni în acest sens. Această activitate nu poate fi asimilată unei percheziții, ea se va limita la o pătrundere ascunsă într-un spațiu privat și la montarea (iar la final demontarea) aparaturii de supraveghere, deci nu presupune nicio activitate de căutare. Prin urmare, dacă în momentele desfășurării activităților de activare sau dezactivare, organele care pun în executare o asemenea măsură ar observa (fără să o caute în niciun fel) o probă foarte importantă pentru cauză, nu o pot ridica, trebuind să o lase în locul respectiv fără să intervină în niciun fel asupra ei. Însă acest aspect poate fi consemnat în procesul-verbal întocmit referitor la desfășurarea activităților și pe baza acestuia va putea fi solicitată o percheziție domiciliară. Dacă obiectul nu ar mai fi găsit cu prilejul percheziției domiciliare se poate avea în vedere audierea persoanelor care l-au observat, în calitate de martori.

8. Localizarea sau urmărirea prin mijloace tehnice [art. 138 alin. (1) lit. d și alin. (7) Cpp] și obținerea datelor de localizare (art. 152 Cpp). Potrivit art. 138 alin. (7), prin localizare sau urmărire prin mijloace tehnice se înțelege folosirea unor dispozitive care determină locul unde se află persoana sau obiectul la care sunt atașate. În contextul art. 152 Cpp datele de localizare sunt cele care indică poziția geografică a echipamentului terminal al utilizatorului unui serviciu de comunicații electronice destinat publicului. Prin urmare, localizarea prevăzută de art. 138 alin. (1) lit. d și alin. (7) Cpp este o localizare care se realizează întotdeauna prin atașarea unui dispozitiv pe o persoana sau la obiectul vizat, acest dispozitiv trimițând semnale care determină stabilirea exactă a locului unde se află acestea. Această localizare se efectuează ulterior emiterii mandatului de supraveghere tehnică de către judecătorul de drepturi și libertăți, pe durata stabilită de acesta (de regulă, 30 de zile). În schimb, datele de localizare prevăzute de art. 152 Cpp, la momentul emiterii mandatului sunt deja deținute de către furnizorii de rețele publice de comunicații electronice ori furnizorii de servicii de comunicații electronice destinate publicului. Ele vizează deci o situație trecută, iar emiterea mandatului are drept consecință posibilitatea accesării lor. Prin urmare, în practică, articolul 152 Cpp poate fi folosit, în principal, pentru determinarea geografică a razei celulei telefonice unde se afla o persoană la momentul săvârșirii infracțiunii. Pe de altă parte, articolul 138 alin. (1) lit. d și alin. (7) Cpp poate fi folosit pentru stabilirea mișcărilor unei persoane după momentul emiterii mandatului de supraveghere tehnică (de cele mai multe ori se solicită împreună cu măsura supravegherii video, audio sau prin fotografiere, situație în care pentru ambele se va întocmi un singur referat, întrucât procedura de obținere este aceeași, ambele fiind măsuri de supraveghere tehnică). Dacă într-o cauză se vizează folosirea ambelor metode ele vor fi solicitate de procuror prin referate separate, deoarece procedurile de obținere sunt diferite. Spre deosebire de măsura localizării sau urmăririi prin mijloace tehnice, care în caz de urgență poate fi autorizată și de procuror pentru o durată de 48 de ore, măsura obținerii datelor de localizare nu poate fi dispusă în niciun context de către procuror, întrucât legiuitorul nu a prevăzut în mod expres această posibilitate.

9. Obținerea datelor de trafic și de localizare prelucrate de către furnizorii de rețele publice de comunicații electronice ori furnizorii de servicii de comunicații electronice destinate publicului [art. 138 alin. (1) lit. j și art. 152 Cpp] și dispozițiile art. 170 alin. (2) lit. b Cpp referitoare la unele obligații ale furnizorilor de rețele publice de comunicații electronice sau furnizorilor de servicii de comunicații electronice destinate publicului. Potrivit art. 170 alin. (2) lit. b Cpp organul de urmărire penală sau instanța de judecată poate dispune ca orice furnizor de rețele publice de comunicații electronice sau furnizor de servicii de comunicații electronice destinate publicului să comunice anumite date referitoare la abonați, utilizatori și la serviciile prestate, aflate în posesia sau sub controlul său, altele decât conținutul comunicațiilor și decât cele prevăzute la art. 138 alin. (1) lit. j, care se referă la obținerea datelor de trafic și de localizare prelucrate de către furnizorii de rețele publice de comunicații electronice ori furnizorii de servicii de comunicații electronice destinate publicului. Prin urmare, art. 170 alin. (2) lit. b nu se referă la date de trafic și localizare ci doar la comunicarea numelui unui abonat, numele unui utilizator de cartelă sau a unui alt serviciu de conectare (în măsura în care ar fi cunoscut) precum și la tipul serviciului prestat.

10. Reținerea, predarea sau percheziționarea trimiterilor poștale [art. 138 alin. (1) lit. e și alin. (8) și art. 147 Cpp) și percheziția domiciliară (art. 157-164 Cpp). Prin percheziționarea trimiterilor poștale se înțelege verificarea, prin mijloace fizice sau tehnice, a scrisorilor, a altor trimiteri poștale sau a obiectelor transmise prin orice alt mijloc. Ca urmare, spre deosebire de percheziția domiciliară, această măsură nu privește domiciliul unei persoane și se realizează întotdeauna fără știrea persoanei vizate. Măsura reținerii, predării sau percheziționării trimiterilor poștale se poate lua doar în situația în care lucrurile trimise se află în posesia unităților poștale sau de transport sau a altor persoane care efectuează în mod legal transportul. În cazul în care cu prilejul efectuării unei percheziții domiciliare organele judiciare descoperă în casa persoanei vizate scrisori nedeschise sau alte bunuri care au făcut obiectul unor trimiteri poștale pot să le deschidă și să le verifice în temeiul autorizației de percheziție domiciliară, nu mai este necesară și obținerea unui mandat care să vizeze percheziționarea trimiterilor poștale întrucât acestea deja nu se mai află în posesia persoanelor fizice sau juridice care efectuează în mod legal transportul. Dacă bunul este transportat de o persoană fizică sau juridică care nu are în atribuții transportul bunurilor pot fi folosite procedeele probatorii ale percheziției domiciliare, percheziției corporale sau ridicării de obiecte sau înscrisuri. Spre deosebire de percheziția domiciliară, măsura percheziționării trimiterilor poștale poate fi dispusă, în cazuri urgente, și de procuror.

11. Obținerea datelor privind tranzacțiile financiare ale unei persoane [art. 138 alin. (1) lit. e și alin. (9) și art. 146^1] și obținerea de date privind situația financiară a unei persoane (art. 153 Cpp). Obținerea datelor privind tranzacțiile financiare ale unei persoane poate privi, pe de o parte, activități care au fost efectuate anterior solicitării măsurii, context în care mandatul prin care judecătorul de drepturi și libertăți autorizează măsura va cuprinde inclusiv perioada vizată – care nu este limitată în timp de legiuitor. Într-o asemenea situație nu putem vorbi de posibilitatea prelungirii măsurii, iar dacă procurorul apreciază că îi sunt necesare datele financiare ale unei alte perioade de timp decât cea pentru care s-a obținut mandatul inițial sau cu privire la alte elemente (spre exemplu, descoperă noi conturi), va trebui să solicite emiterea unui nou mandat. Dar, pe de altă parte, obținerea datelor privind tranzacțiile financiare ale unei persoane poate privi și activități care urmează să fie efectuate, situație în care mandatul va fi emis pentru o perioadă de maximum 30 de zile, cu posibilitatea prelungirii. În caz de urgență, măsura poate fi autorizată și de procuror. În ceea ce privește obținerea de date privind situația financiară a unei persoane trebuie arătat că, spre deosebire de măsura de obținerea datelor privind tranzacțiile financiare ale unei persoane, este limitată la un anumit tip de date (existența unor conturi și conținutul unor conturi, nu și rulajul acestora – care constă în intrările și ieșirile sumelor de bani), se ia de procuror fără intervenția judecătorului de drepturi și libertăți și poate privi doar datele existente la momentul dispunerii măsurii, nu și date viitoare.

12. În cazul în care există indicii că se pregătește săvârșirea unei infracțiuni, iar organele de urmărire penală solicită măsuri de supraveghere tehnică trebuie începută urmărirea penală in rem? Este obligatorie începerea urmăririi penale cu privire la faptă ori de câte ori este solicitată luarea unor măsuri speciale de supraveghere sau cercetare. În prezent, Codul de procedură penală conferă posibilitatea organelor de urmărire penală să înceapă urmărirea penală cu privire la faptă chiar dacă fapta nu este efectiv săvârșită. Potrivit art. 305 alin. (1), când actul de sesizare îndeplinește condițiile prevăzute de lege, organul de urmărire penală dispune începerea urmăririi penale cu privire la fapta săvârșită ori a cărei săvârșire se pregătește, chiar dacă autorul este indicat sau cunoscut.

13. Dacă se intenționează accesarea unui mail metoda va fi aceea interceptării comunicațiilor ori a oricărui tip de comunicare la distanță sau accesului la un sistem informatic? În literatura de specialitate s-a arătat că ”deși accesarea poștei electronice reprezintă un acces la un sistem informatic, interacțiunea cu mailul primit se va afla sub incidența supravegherii tehnice constând în interceptarea unei comunicări prin accesarea acesteia”[3]. Cu privire la această idee trebuie făcute totuși câteva observații. În primul rând, mailul nu este un sistem informatic[4]. Prin sistem informatic se înțelege orice dispozitiv sau ansamblu de dispozitive interconectate ori aflate în relație funcțională, dintre care unul sau mai multe asigură prelucrarea automată a datelor, cu ajutorul unui program informatic [art. 138 alin. (4) Cpp]. Deci sistemul informatic este un dispozitiv (calculatorul, tableta, smartphonul), iar căsuța de mail nu reprezintă un dispozitiv. Tot atât de adevărat este însă faptul că poșta electronică nu poate fi accesată decât de pe un dispozitiv care reprezintă un sistem informatic. Prin urmare, dacă organele judiciare doresc să aibă acces la mailurile unei persoane și au suficiente date de identificare ale dispozitivului de pe care sunt expediate sau primite, pot solicita accesul la sistemul informatic respectiv. Punerea în executare a acestei măsuri le va putea asigura nu doar accesul la căsuța poștală dar și la alte date informatice existente în dispozitiv. De asemenea, vor putea avea acces nu doar la mailurile viitoare (pe durata pe care s-a emis mandatul, de regulă 30 de zile), dar și la mailurile recepționate anterior, în măsura în care mai există pe dispozitiv. Dacă însă organele judiciare nu au datele de identificare ale dispozitivului de pe care sunt expediate sau primite mailurile (cunosc doar adresa de mail a persoanei) singura variantă de lucru este aceea a măsurii de supraveghere tehnică a interceptării comunicațiilor ori a oricărui alt tip de comunicare de la distanță, cu precizarea că, în această situație, nu vor putea accesa decât mailurile ulterioare emiterii mandatului. În practică, de multe ori sunt solicitate și dispuse prin aceleași acte ambele măsuri, întrucât fiind ambele metode de supraveghere tehnică procedura este aceeași.

14. În situația transmiterii directe de către o persoană pe Facebook, organele judiciare pot valorifica o înregistrare a transmisiunii? Presupunând că nu există un mandat de interceptare a comunicărilor sau de acces la sistemul informatic pe care există aplicația respectivă, în situația în care înregistrarea transmisiunii sau accesarea ulterioară a acesteia este realizată de o altă persoană, pot fi folosite dispozițiile articolului 139 alin. (3) teza a II-a Cpp (orice alte înregistrări pot constitui mijloace de probă dacă nu sunt interzise de lege) dacă persoana respectivă a avut acces la ele în mod legal – spre exemplu era prieten cu cel care a realizat transmisiunea sau transmisiunea a fost publică și nerestricționată. În această situație, cel care pune înregistrările la dispoziția organelor judiciare va fi audiat ca martor și se va întocmi un proces-verbal cu privire la remiterea imaginilor către organele judiciare. În situația în care transmisiunea este publică și nerestricționată, fiind observată și de organele judiciare, înregistrarea ei poate fi valorificată chiar și printr-un proces-verbal vizând constatările personale ale acestora, iar o copie a înregistrării va fi atașată procesului-verbal. Situația este similară și în ceea ce privește alte transmisiuni online.

15. O persoană care face parte din organele poliției judiciare se poate împrieteni pe Facebook cu o persoană în scopul obținerii de probe? Dacă postările persoanei sunt publice și nerestricționate poate fi întocmit un proces-verbal cu aspectele constatate, nefiind necesară nici măcar împrietenirea pe Facebook. Dacă însă postările sunt restricționate (pot fi vizionate doar de prieteni sau de o parte din prieteni) și se urmărește obținerea legală de probe, singura variantă este aceea ca polițistului să i se confere calitatea de investigator sub acoperire, dacă sunt întrunite condițiile prevăzute în art. 148 Cpp. Într-o asemenea situație, în temeiul art. 149 alin. (1) lit. a, care prevede indicarea activităților pe care investigatorul sub acoperire este autorizat să le desfășoare, se va menționa în cuprinsul ordonanței de desemnare inclusiv faptul că investigatorul este autorizat să se împrietenească pe Facebook cu persoana vizată (eventual să descarce fotografii sau filmări, să stabilească toți prietenii, să poarte discuții cu persoana etc). Dacă însă nu sunt întrunite condițiile pentru introducerea în cauză a unui investigator sub acoperire polițistul se poate totuși împrieteni pe Facebook cu persoana vizată (acest lucru nu poate fi interzis) dar nu va putea produce probe.

16. Dacă organele de urmărire penală supraveghează o persoană în spațiul public, fără a o filma, este necesare vreo autorizare? Organele de urmărire penală pot efectua activități de supraveghere în spațiul public și fără autorizarea judecătorului de drepturi și libertăți în situațiile în care nu au în vedere și efectuarea de înregistrări audio-video sau fotografii, context în care pot întocmi procese-verbale cu privire la aspectele constatate personal. Aceste situații ar trebui să fie însă unele de excepție pentru că obținerea unor probe solide ca urmare a acestei activități este dificil de realizat în absența unor mijloace tehnice.

17. În cazul în care organele de poliție surprind în flagrant o persoană care săvârșește o infracțiune au nevoie de o autorizație specială pentru a filma activitatea desfășurată? Infracțiunea flagrantă (art. 293 Cpp) este infracțiunea descoperită în momentul săvârșirii sau imediat după săvârșire. Este considerată flagrantă și infracțiunea al cărei făptuitor, imediat după săvârșire, este urmărit de organele de ordine publică și de siguranță națională, de persoana vătămată, de martorii oculari sau de strigătul public ori prezintă urme care justifică suspiciunea rezonabilă că ar fi săvârșit infracțiunea sau este surprins aproape de locul comiterii infracțiunii cu arme, instrumente sau orice alte obiecte de natură a-l presupune participant la infracțiune. În cazul infracțiunii flagrante, organele de ordine publică și siguranță națională întocmesc un proces-verbal, în care consemnează toate aspectele constatate și activitățile desfășurate, pe care îl înaintează de îndată organului de urmărire penală. De asemenea, potrivit art. 62 alin. (2) Cpp, în cazul infracțiunilor flagrante, organele de constatare au dreptul de a face percheziții corporale sau ale vehiculelor, de a-l prinde pe făptuitor și de a-l prezenta de îndată organelor de urmărire penală. După cum se poate observa, în cazul acestor infracțiuni, activitățile sunt surprinse de cele mai multe ori în plină desfășurare, organele judiciare neavând, în esență, date anterioare și implicit nici posibilitatea de a solicita anterior măsuri de supraveghere tehnică. De aceea, ar fi absurd să considerăm că o filmare efectuată la momentul surprinderii în flagrant, la momentele urmăririi și prinderii sau cu privire la percheziția corporală efectuată nu ar fi legală. Dacă este prevăzut faptul că orice alte înregistrări pot constitui mijloace de probă dacă nu sunt interzise de lege [art. 139 alin. (3) teza a II-a Cpp] este evident că o asemenea înregistrare trebuie să fie considerată legală.

18. Fiind efectuate în afara cadrului procesual, cum vor fi valorificate din punct de vedere probator înregistrările prevăzute de art. 139 alin. (3) Cpp? În conformitate cu dispozițiile art. 139 alin. (3) Cpp înregistrările, efectuate de părți sau de alte persoane, constituie mijloace de probă când privesc propriile convorbiri sau comunicări pe care le-au purtat cu terții. De asemenea, orice alte înregistrări pot constitui mijloace de probă dacă nu sunt interzise de lege. Efectuarea acestor înregistrări este extrajudiciară (anterioară procesului penal sau chiar concomitentă acestuia dar fără intervenția organelor judiciare). Este binecunoscut faptul că probele se administrează în timpul procesului penal, deci după începerea urmăririi penale cu privire la faptă. Acest principiu este aplicabil doar organelor judiciare, întrucât ele sunt cele care administrează probe. Există însă și excepții de la acest principiu, cum ar fi situația prevăzută de articolul 111 alin. (10) conform căruia declarația dată de persoana vătămată constituie mijloc de probă chiar dacă a fost administrată înainte de începerea urmăririi penale. Deși în situația dată poate părea paradoxal că legiuitorul califică înregistrarea ca mijloc de probă (în condițiile în care realizarea este extrajudiciară) totuși trebuie observat că în cadrul procesului penal valorificarea ei se va produce printr-un proces-verbal de ridicare încheiat de organele de urmărire penală la momentul în care îi este pusă la dispoziție de părți sau alte persoane [prin intermediul procedeului probatoriu al ridicării de obiecte sau înscrisuri, care potrivit art. 170 alin. (2) lit.a poate privi inclusiv date informatice], la care va fi atașat întotdeauna suportul pe care există convorbirile, sunetele, imaginile etc. De asemenea, se realizează și proces verbal de vizionare a acestor înregistrări, care se întocmește în temeiul art. 199 Cpp deoarece conține constatări personale ale organului judiciar. Aceste procese-verbale sunt, la rândul lor, mijloace de probă.

19. Poate fi solicitată măsura privind obținerea datelor de trafic și de localizare prelucrate de către furnizorii de rețele publice de comunicații electronice ori furnizorii de servicii de comunicații electronice destinate publicului (art. 152 Cpp) în cazul pregătirii săvârșirii unei infracțiuni? Pot fi folosite datele de trafic și localizare și în alte cauze? Potrivit art. 152 Cpp, organele de urmărire penală, cu autorizarea prealabilă a judecătorului de drepturi și libertăți, pot solicita date de trafic și localizare prelucrate de către furnizorii de rețele publice de comunicații electronice ori furnizorii de servicii de comunicații electronice destinate publicului dacă sunt îndeplinite, cumulativ, mai multe condiții, printre care și aceea a existenței unei suspiciuni rezonabile cu privire la săvârșirea unor infracțiuni clar determinate de legiuitor. Spre deosebire de măsurile de supraveghere tehnică, la care se prevede că pot viza inclusiv pregătirea săvârșirii unei infracțiuni, în această situație legiuitorul s-a referit doar la săvârșirea unei infracțiuni. Deși pare a fi o scăpare a legiuitorului (întrucât măsura obținerii datelor de trafic și localizare este mai puțin intruzivă decât o măsură de supraveghere tehnică), textul trebuie interpretat în mod strict. De asemenea, întrucât nu există o dispoziție expresă, așa cum există în situația măsurilor de supraveghere tehnică, aceste date nu pot fi folosite și în alte cauze ca mijloace de probă.

20. În ce măsură se pot solicita, în temeiul art. 152 alin. (1)–(3), cu referire la art. 138 alin. (1) lit. j) C.p.p., date generate sau prelucrate de Facebook sau alte rețele de socializare? Problema de drept a fost discutată la întâlnirea din anul 2019 a președinților secțiilor penale ale Înaltei Curți de Casație și Justiție și curților de apel, dedicată discutării aspectelor de practică neunitară în materia dreptului penal și dreptului procesual penal. Concluzia la care s-a ajuns a fost aceea că o „reţea de socializare” nu este furnizor de reţele publice sau furnizor de servicii de comunicații destinate publicului, ca urmare nu sunt aplicabile dispozițiile art. 138 alin. (1) lit. j) Cpp. Pe de altă parte, conservarea datelor informatice, prevăzută de art. 154 Cpp se aplică și în cazul datelor informatice, inclusiv la datele referitoare la traficul informaţional, stocate prin intermediul unui sistem informatic care se află în posesia sau sub controlul altor persoane, nu doar al furnizorilor de rețele publice de comunicații electronice sau furnizorilor de servicii de comunicații electronice destinate publicului. Or, această ultimă categorie include și rețele de socializare de tip Facebook. Ca urmare, procurorul, prin ordonanță, va dispune conservarea datelor informatice, iar ulterior, cu autorizarea judecătorului de drepturi și libertăți, va solicita transmiterea datelor conservate potrivit 154 alin. (6) Cpp. Aspectele de mai sus se referă la datele și informațiile nepublice; în condițiile în care este vorba despre date puse la dispoziția publicului de către titularul contului, pentru valorificarea probatorie a acestora nu este necesară nicio autorizare, situația fiind similară cu aceea a accesării unui site web. În această situație este suficientă încheierea unui proces-verbal, la care se va atașa o captură de imagine de pe ecranul calculatorului. Trebuie arătat, totodată, că dispozițiile art. 154 Cpp nu acoperă monitorizarea în timp real a unui cont Facebook; pentru o astfel de operațiune este necesară autorizarea accesului la un sistem informatic potrivit art. 138 alin. (1) lit. b) Cpp.[5]

21. Pot fi folosite datele referitoare la măsura privind tranzacțiile financiare ale unei persoane, autorizată într-o cauză, într-o altă cauză? În ceea ce privește măsurile de supraveghere de supraveghere tehnică, potrivit art. 142 alin. (5) Cpp datele rezultate din acestea pot fi folosite și în altă cauză penală dacă din cuprinsul acestora rezultă date sau informații concludente și utile privitoare la pregătirea ori săvârșirea unei alte infracțiuni dintre cele prevăzute la art. 139 alin. (2) Cpp. Însă, în conformitate cu dispozițiile art. 138 alin. (13) Cpp măsura privind tranzacțiile financiare ale unei persoane nu este o măsură de supraveghere tehnică. Cum nu există o prevedere expresă în acest sens și nicio trimitere către aplicarea similară a art. 142 alin. (5) Cpp, înseamnă că datele nu pot fi folosite într-o altă cauză. Aceeași este soluția cu privire la toate celelalte metode speciale de supraveghere sau cercetare care nu sunt măsuri de supraveghere tehnică, întrucât la niciuna din ele nu există o prevedere expresă că pot fi folosite în altă cauză.

22. În cazul unei infracțiuni de corupție, denunțătorului trebuie să i se confere obligatoriu statut de colaborator? În literatura de specialitate s-a dat ca exemplu de colaborator sub acoperire situația martorului-denunțător în cazul unei infracțiuni de corupție[6]. De aici s-ar putea deduce că în cazul infracțiunilor de corupție martorul denunțător ar trebui să aibă întotdeauna calitatea de colaborator. Pe de altă parte, trebuie totuși observat că folosirea colaboratorilor este destul de restrictivă, ea fiind condiționată de situația în care în cauză nu ar putea fi introdus un investigator sub acoperire. De aceea, trebuie distinse două situații. O primă situație, este aceea în care organele de urmărire penală obțin un mandat pentru supravegherea video, audio sau prin fotografiere (în mediu ambiental) și pun în executare acest mandat prin înregistrarea în mediul ambiental a discuțiilor dintre denunțător și făptuitor. Într-un asemenea caz denunțătorul nu trebuie transformat în colaborator. Dacă însă pentru desfășurarea activităților este necesar ca denunțătorul să realizeze anumite activități (cum ar fi, spre exemplu, aceea de a depune o cerere) acestuia trebuie să i se acorde statutul de colaborator. Cu alte cuvinte, cât timp acțiunea denunțătorului urmează să se efectueze sub ”controlul” organelor judiciare acestuia va trebui să i se confere statut de colaborator. Dacă însă acțiunea denunțătorului nu este dirijată în niciun fel de către organele judiciare, nu este necesară autorizarea lui în calitate de colaborator, chiar și în ipoteza în care ar cunoaște că discuția sa cu făptuitorul ar fi supravegheată.

23. În cazul unei infracțiuni de corupție, dacă organele de urmărire penală nu solicită sau li se respinge emiterea unui mandat de supraveghere tehnică, îi pot solicita denunțătorului să-și înregistreze convorbirile pe care le va avea cu făptuitorul? Activitatea denunțătorului care își înregistrează propriile convorbiri pe care le are cu făptuitorul este o activitate extrajudiciară, realizată fie anterior formulării denunțului fie după formularea denunțului dar din proprie inițiativă. De aceea, în contextul în care organele de urmărire penală nu ar solicita mandat de supraveghere sau emiterea unui asemenea mandat ar fi respinsă de judecătorul de drepturi și libertăți, nu ar putea să îndrume și să îndemne denunțătorul să efectueze el însuși înregistrări, deoarece în acest fel ar fi eludate dispozițiile legale referitoare la autorizarea metodelor speciale de supraveghere și cercetare. Dacă însă acțiunile denunțătorului sunt desfășurate din proprie inițiativă, fără să fie dirijate în vreun fel de organele judiciare, mijloacele de probă sunt obținute în mod legal și trebuie să fie folosite ca probatoriu.

24. În caz de urgență, atunci când procurorul autorizează pentru 48 de ore măsura supravegherii video, audio sau prin fotografiere, poate să dispună și pătrunderea într-un spațiu privat pentru a activa mijloacele tehnice ce urmează să fie folosite? Pătrunderea într-un spațiu privat pentru a activa/dezactiva mijloacele tehnice care sunt folosite pentru executarea măsurii de supraveghere audio, video sau prin fotografiere nu reprezintă o percheziție domiciliară, măsură care poate fi dispusă numai de judecător. Pe de altă parte, potrivit art. 141 alin. (2) Cpp, referitor la autorizarea unor măsuri de supraveghere tehnică de către procuror, ordonanța procurorului trebuie să cuprindă mențiunile prevăzute în art. 140 alin. (5) Cpp. Or, acest articol, prevede la litera h în cazul măsurii supravegherii video, audio sau prin fotografiere în spații private, mențiunea privind posibilitatea ca organele de urmărire penală să pătrundă în spații private pentru a activa sau dezactiva mijloacele tehnice ce urmează a fi folosite pentru executarea măsurii supravegherii tehnice. Prin urmare, legiuitorul nu a creat nicio excepție în acest sens atunci când autorizarea este realizată de procuror. Bineînțeles că și această măsură va fi supusă ulterior confirmării judecătorului de drepturi și libertăți, odată cu actul de autorizare în ansamblul său. De altfel, nu este singura dată când legiuitorul prevede posibilitatea ca pătrunderea în spații private să se facă din dispoziția procurorului. Potrivit art. 158 alin. (3) Cpp, referitor la percheziția domiciliară, în cazul în care, în timpul efectuării percheziției, se constată că au fost transferate probe, date sau că persoanele căutate s-au ascuns în locuri învecinate, mandatul de percheziție este valabil, în condițiile legii, și pentru aceste locuri iar continuarea efectuării percheziției în această situație se încuviințează de către procuror.

25. În temeiul art. 150, procurorul poate autoriza investigatorul săvârșirea unei infracțiuni de fals în înscrisuri sau fals în declarații? Instituția participării autorizate la anumite activități a fost creată de legiuitor pentru a-i da posibilitatea investigatorului sub acoperire sau colaboratorului să săvârșească, în cursul activității autorizate, infracțiuni sau contravenții, fără a fi sancționat [potrivit art. 150 alin. (4) Cpp]. Prin participarea autorizată la anumite activități se înțelege comiterea unei fapte similare laturii obiective a unei infracțiuni de corupție, efectuarea de tranzacții, operațiuni sau orice fel de înțelegeri privind un bun sau privind o persoană despre care se bănuiește că ar fi dispărută, că este victima traficului de persoane ori a unei răpiri, efectuarea de operațiuni privind droguri, precum și prestarea unui serviciu, desfășurate cu autorizarea organului judiciar competent, în scopul obținerii de mijloace de probă. Prin urmare, dacă infracțiunea de fals în înscrisuri sau fals în declarații este autorizată prin circumscriere la aspectele prevăzute în art. 138 alin. (11) Cpp (un fals care are în vedere efectuarea unei tranzacții, operațiuni, înțelegeri referitoare la un bun sau prestarea unui serviciu) această activitate poate fi autorizată. De altfel, dacă legiuitorul dă posibilitatea să fie autorizate activități care țin de latura obiectivă a unor infracțiuni de corupție sau cu privire la droguri, cu atât mai mult poate fi autorizată o infracțiune de o gravitate mai mică. Scopul pentru care legiuitorul a introdus articolul 138 alin. (11) Cpp este doar acela de a nu da posibilitatea autorizării săvârșirii unor infracțiuni contra vieții, integrității corporale, sănătății sau libertății.

26. Dacă s-a emis mandat de supraveghere tehnică pentru săvârșirea unei infracțiuni la care autorizarea era posibilă (de exemplu, furt calificat), iar ulterior este schimbată încadrarea juridică într-o infracțiune la care autorizarea nu este posibilă (de exemplu, furt) înregistrările mai pot fi folosite ca probe? Art. 142 alin. (5) Cpp permite folosirea rezultatelor măsurilor de supraveghere tehnică și în alte cauze dar numai sub condiția îndeplinirii și în cea de a doua cauză a condițiilor prevăzute de art. 139 alin. (2) Cpp, însă nu face referiri la folosirea interceptărilor în ceea ce privește aceeași faptă, aceeași cauză dar cu încadrarea juridică schimbată într-o infracțiune care nu face parte din cele prevăzute în art. 139 Cpp. În doctrină s-a exprimat ideea că datele rezultate din supravegherea tehnică nu ar putea fi folosite într-o asemenea situație deoarece rațiunea interdicției impuse de lege ține de infracțiune, iar nu de dosarul în care este cercetată[7]. Deși aparent corectă, se poate obiecta acestei teorii că legiuitorul nu a impus o interdicție de folosire a acestora când este vorba de aceeași cauză și, pe de altă parte, nu este clar care va fi soluția dacă schimbarea încadrării juridice dintr-o infracțiune mai gravă într-una mai ușoară ar avea la bază chiar înregistrările efectuate iar cu privire la infracțiunea mai ușoară din acestea ar reieși posibile circumstanțe atenuante (cum ar fi împrejurările legate de fapta comisă care diminuează gravitatea infracțiunii sau periculozitatea infractorului). În asemenea situații ar fi absurd ca înregistrările să nu poată fi folosite. De aceea, o soluție ar fi aceea ca măsurile de supraveghere legal dispuse într-o cauză să rămână câștigate indiferent de încadrarea juridică care va fi dată faptei la un moment dat, cât timp ele au fost dispuse în mod legal la momentul solicitării lor. Însă fără o intervenție din partea legiuitorului orice teorie exprimată în legătură cu această problemă va rămâne controversată.

27. În cazul în care la momentul solicitării măsurii de supraveghere tehnică urmărirea penală era începută in rem cu privire la mai multe infracțiuni, dintre care doar una încadrându-se în prevederile art. 139 alin. (2) Cpp, datele obținute ca urmare a punerii în executare pot fi folosite și în probarea celorlalte infracțiuni? Întrucât legiuitorul a impus anumite condiții restrictive de autorizare, datele rezultate din interceptări vor putea fi folosite doar în ceea ce privește probatoriul constituit în legătură cu infracțiunile pentru care este posibilă autorizarea.

28. În cazul în care din înregistrarea unor convorbiri telefonice legal obținute rezultă săvârșirea unei infracțiuni pentru care nu este posibilă autorizarea măsurii de supraveghere tehnică la probarea acesteia din urmă vor putea fi folosite înregistrările? Interpretarea ar trebui să plece de la conotațiile care pot fi date sintagmei ”altă cauză” prin care, din păcate, se înțelege, de cele mai multe ori un alt dosar. Prin aplicarea strictă a dispozițiilor art. 142 alin. (5) Cpp descoperirea unei noi infracțiuni în urma măsurilor de supraveghere tehnică efectuate ar trebui să fie considerată o nouă cauză și, prin urmare, înregistrările să nu poată fi folosite, în contextul în care noua infracțiune nu se încadrează în prevederile art. 139 alin. (2) Cpp, chiar dacă cercetările s-ar desfășura, prin extinderea urmăririi penale, în același dosar.

29. Dacă a fost respinsă emiterea unu mandat de supraveghere tehnică organele de urmărire penală, după schimbarea încadrării juridice, mai pot solicita emiterea unui mandat? Emiterea unui mandat de supraveghere tehnică se face prin analizarea întrunirii condițiilor prevăzute de art. 139 alin. (1) și (2) Cpp. Dacă în temeiul acestor elemente judecătorul de drepturi și libertăți respinge o propunere, pentru a fi solicitată de către procuror încă o dată luarea măsurii este necesară intervenția unor elemente noi, care trebuie să fie raportate la motivarea inițială a respingerii. Schimbarea încadrării juridice nu reprezintă, în principiu, un element de noutate care să conducă la schimbarea deciziei de a nu fi autorizată o metodă specială de supraveghere sau cercetare, cu o singură excepție, aceea în care în mod greșit procurorul a solicitat luarea măsurii pentru o infracțiune care nu este prevăzută în art. 139 alin. (2) Cpp (spre exemplu, infracțiunea de furt, art. 228 Cp), judecătorul de drepturi și libertăți a respins propunerea cu această motivare, iar ulterior, în timpul urmăririi penale procurorul schimbă încadrarea juridică într-o infracțiune prevăzută în art. 139 alin. (2) Cpp (spre exemplu, furt calificat, art. 228-229 Cp). Dacă însă respingerea inițială a judecătorului de drepturi și libertăți nu a avut la bază încălcarea dispozițiilor art. 139 alin. (2) Cpp, ci neîntrunirea condițiilor prevăzute în art. 139 alin. (1) lit. a, b, c, atunci obținerea unui nou mandat nu se poate realiza prin simpla schimbare a încadrării juridice. Cu alte cuvinte, când se solicită din nou emiterea unui mandat de supraveghere tehnică deși anterior o altă propunere a fost respinsă, procurorul trebuie să aducă elementele de noutate necesare, raportându-se întotdeauna la motivele concrete ale respingerii inițiale a cererii de către judecătorul de drepturi și libertăți.

30. În cazul în care sunt luate într-o cauză mai multe metode de supraveghere tehnică cum se calculează acestea? Potrivit art. 144 alin. (4) Cpp durata totală a măsurilor de supraveghere tehnică, cu privire la aceeași persoană și aceeași faptă, nu poate depăși, în aceeași cauză, 6 luni, cu excepția măsurii de supraveghere video, audio sau prin fotografiere în spații private, care nu poate depăși 120 de zile. Întrebarea care se pune este dacă cele 6 luni vizează fiecare măsură de supraveghere tehnică în parte sau dacă ele se calculează în comun. În doctrină s-a arătat că în raport de dispozițiile art. 144 alin. (3) CPP, durata totală prevăzută de acest text de lege nu poate fi depășită în situația în care sunt dispuse, în aceeași cauză și cu privire la aceeași persoană, mai multe metode dintre cele prevăzute la art. 138 alin. (1) lit. a)-d) CPP, concomitent sau succesiv.[8] Cu alte cuvinte, spre exemplu, dacă timp de 5 luni a fost dispusă numai măsura interceptării în cea de a șasea lună vor putea să fie dispuse toate măsurile de supraveghere tehnică (inclusiv interceptarea) dar numai pentru luna care a mai rămas până la împlinirea termenului de 6 luni. Regula se aplică doar la măsurile de supraveghere tehnică nu și la celelalte metode de supraveghere sau cercetare, acestea având un regim juridic diferit.

31. Ce se întâmplă în situația în care organele de urmărire penală nu mai prelungesc o măsură de supraveghere tehnică și ulterior se constată că este necesară o asemenea activitate? Într-o asemenea situație organele de urmărire penală nu mai pot solicita prelungirea măsurii de supraveghere tehnică, pentru că aceasta a încetat din moment ce nu a mai fost prelungită printr-o solicitare formulată în termenul inițial. Procurorul ar putea să solicite emiterea unui nou mandat însă în această ipoteză va trebui să aducă elemente noi care să justifice emiterea acestuia.

32. Există o sancțiune procesuală în situația neinformării persoanelor față de care s-a luat măsura supravegherii tehnice? Potrivit art. 145 alin. (1) Cpp, după încetarea măsurii de supraveghere tehnică, procurorul informează, în scris, în cel mult 10 zile, pe fiecare subiect al unui mandat despre măsura de supraveghere tehnică ce a fost luată în privința sa. În conformitate cu art. 145 alin. (6) Cpp procurorul poate, în situațiile prevăzute expres, să amâne motivat efectuarea informării. În situația neinformării nu există o sancțiune de drept procesual penal aplicabilă, astfel că nu putem să vorbim de existența unei nulități, pentru că nu se produce vreo vătămare în sens procesual. Suspectul, inculpatul sau persoana vătămată au oricum dreptul de a studia întregul dosar de urmărire penală, conform altor dispoziții legale, așadar o lipsă a acestei informări (care trebuie să intervină la finalul activităților) nu are nicio legătură cu legalitatea obținerii probei și nici cu dreptul la apărare. Eventualele sancțiuni pot fi de ordin disciplinar, dacă sunt întrunite toate condițiile legale.

33. Ce se întâmplă cu informațiile care rămân în urma unor excluderi de metode speciale de supraveghere sau cercetare desfășurate ilegal? Spre exemplu, procurorul dispune înregistrarea pe o perioadă de 48 de ore a unor convorbiri telefonice, însă ulterior judecătorul de drepturi și libertăți nu confirmă această măsură, considerând că nu a existat o urgență. Fără îndoială că înregistrările nu mai pot constitui mijloace de probă dar organele de urmărire penală au ascultat aceste convorbiri și au intrat în posesia unor informații care pot fi transformate apoi în probe (spre exemplu, au aflat de existența unui martor sau de locul unde se află ascuns un anumit obiect). În această situație nu ne aflăm în ipoteza unei probe derivate obținută dintr-o probă administrată ilegal ci de o informație rezultată dintr-o probă administrată ilegal care, valorificată fiind, se poate transforma într-o probă. Discuția este doar teoretică pentru că, în mod practic, organele de urmărire penală vor valorifica această informație (prin audierea martorului, ridicarea obiectului ascuns), și va fi extrem de dificil să se tragă concluzia că informația a avut la bază doar interceptarea nelegală, întrucât ea poate proveni din diverse surse, cu atât mai mult cu cât interceptarea nelegală va fi distrusă, în temeiul art. 141 alin. (6) Cpp.

34. Sunt lovite de nulitate (iar în caz afirmativ dacă aceasta este absolută sau relativă) interceptările convorbirilor telefonice efectuate anterior deciziei Curții Constituționale nr. 51/2016cu sprijinul Serviciului Român de Informații? Problema de drept a fost discutată la întâlnirea din anul 2019 a președinților secțiilor penale ale Înaltei Curți de Casație și Justiție și curților de apel, dedicată discutării aspectelor de practică neunitară în materia dreptului penal și dreptului procesual penal. Punctul de vedre al INM a fost acela că punerea în aplicare a mandatelor de supraveghere tehnică de către Serviciul Român de Informații, anterior publicării deciziei Curții Constituționale nr. 51/2016, este legală, prevederile art. 142 alin. (1) Cpp, în forma în vigoare la acel moment, bucurându-se de prezumția de constituționalitate. Punctul de vedere agreat de participanții la întâlnire a fost însă acela al reprezentanților Înaltei Curți de Casație și Justiție, care au arătat că interceptările convorbirilor telefonice efectuate cu sprijinul Serviciului Român de Informații, atât sub imperiul Codului penal anterior, cât și al celui actual, inclusiv în perioada anterioară publicării deciziei Curții Constituționale nr. 51/2016, sunt lovite de nulitate absolută. În acest sens a fost invocată practica instanței supreme, cu referire la încheierile Secției penale din 21 martie 2018 (judecătorului de cameră preliminară) și nr. 31/C din 27 septembrie 2018 (completul de 2 judecători de cameră preliminară), precum și considerentele deciziilor CCR nr. 51/2016, nr. 302/2017 și nr. 91/2018. Argumentele aduse în motivarea acestui punct de vedere au fost, în esență, că în ceea ce privește interceptările efectuate sub imperiul Codului de procedură penală anterior, activitatea desfășurată de Serviciul Român de Informații a depășit, în toate cazurile, limitele suportului tehnic, astfel cum rezultă din considerentele deciziei nr. 26/2019 a CCR (par. 163-165); SRI a participat, astfel, la efectuarea propriu-zisă a procedeului probator în discuție, deci a efectuat acte de urmărire penală. Cu atât mai mult sunt acte de urmărire penală cele efectuate de SRI cu ocazia punerii în aplicare a mandatelor de supraveghere tehnică, sub imperiul actualului Cod de procedură penală. Ca urmare, au fost efectuate acte de urmărire penală de o entitate care nu are calitatea de organ judiciar. Or, potrivit deciziei Curții Constituționale nr. 302/2017, încălcarea regulilor privind competența după materie sau după calitatea persoanei de către organele de urmărire penală se sancționează cu nulitatea absolută[9].

35. Cine pune în executare, în prezent, mandatele de supraveghere tehnică? Potrivit art. 142 Cpp procurorul pune în executare supravegherea tehnică ori poate dispune ca aceasta să fie efectuată de organul de cercetare penală sau de lucrători specializați din cadrul poliției. Procurorul, organele de cercetare penală sau lucrătorii specializați din cadrul poliției folosesc nemijlocit sistemele tehnice și proceduri adecvate, de natură să asigure integritatea și confidențialitatea datelor și informațiilor colectate. Totodată, potrivit articolului 8 din Legea nr. 14/1992 privind organizarea și funcționarea Serviciului Român de Informații, pentru relația cu furnizorii de comunicații electronice destinate publicului, Centrul Național de Interceptare a Comunicațiilor din cadrul Serviciului Român de Informații este desemnat cu rolul de a obține, prelucra și stoca informații în domeniul securității naționale. La cererea organelor de urmărire penală, Centrul asigură accesul nemijlocit și independent al acestora la sistemele tehnice în scopul executării supravegherii tehnice prevăzute la art. 138 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală. Verificarea modului de punere în aplicare în cadrul Centrului Național de Interceptare a Comunicațiilor a executării acestor supravegheri tehnice se realizează potrivit art. 301 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările și completările ulterioare (potrivit art. 30¹ din Legea nr. 304/2004 semestrial sau ori de câte ori este nevoie, președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție sau unul dintre judecătorii anume desemnați de către acesta verifică modul de punere în aplicare în cadrul Centrului Național de Interceptare a Comunicațiilor a supravegherilor tehnice realizate de organele de urmărire penală; verificarea face în condițiile prevăzute prin Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție iar raportul întocmit cu ocazia verificărilor trebuie făcut public, prin afișare pe site-ul oficial al Înaltei Curți de Casație și Justiție). Condițiile concrete de acces la sistemele tehnice al organelor judiciare se stabilesc prin protocoale de cooperare încheiate de Serviciul Român de Informații cu Ministerul Public, Ministerul Afacerilor Interne, precum și cu alte instituții în cadrul cărora își desfășoară activitatea, în condițiile art. 57 alin. (2) din Codul de procedură penală, organe de cercetare penală speciale.

[1] M. Udroiu (coordonator), Codul de procedură penală, comentariu pe articole, ediția 2, C.H. Beck, 2017, p.634
[2] M. Udroiu (coordonator), Codul de procedură penală, comentariu pe articole, ediția 2, C.H. Beck, 2017, p.636
[3] M. Udroiu (coordonator), Codul de procedură penală, comentariu pe articole, ediția 2, C.H. Beck, 2017, p.635
[4] Maxim Dobrinoiu, https://www.legi-internet.ro/articole-drept-it/accesul-la-poota-electronic-a-unei-persoane-posibile-ncadrri-juridice-n-romnia.html
[5] http://inm-lex.ro/drept-penal-si-drept-procesual-penal-2/, minuta intalnire presedinti sectii penale 16-17 mai 2019.pdf, p.10
[6] M. Udroiu (coordonator), Codul de procedură penală, comentariu pe articole, ediția 2, C.H. Beck, 2017, p.658
[7] M. Udroiu (coordonator), Codul de procedură penală, comentariu pe articole, ediția 2, C.H. Beck, 2017, p.695
[8] Nicolae Volonciu (coordonator), Codul de procedură penală comentat ediția a 3-a, revizuită și adăugită, Editura Hamangiu, 2017, în format electronic pe https://lege5.ro/, p.58
[9] http://inm-lex.ro/drept-penal-si-drept-procesual-penal-2/, minută întalnire presedinti sectii penale, 16-17 mai 2019.pdf, p.7-8

Remus Damian Budăi

Citeşte mai mult despre perchezitie, Remus Damian Budai, supraveghere tehnică, urmarire penala! Pentru condiţiile de publicare pe JURIDICE.ro detalii aici.

Urmăriţi JURIDICE.ro şi pe LinkedIn  WhatsApp  Threads  Google News 

(P) JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă SmartBill.