Secţiuni » Arii de practică » Litigation » Drept penal
Drept penal
DezbateriCărţiProfesionişti

Se poate sau nu înlătura o sancțiune contravențională complementară „obligatorie” prevăzută în „lege”?
06.04.2021 | Mircea URSUȚA

Secţiuni: Articole, C. contravențional, Content, Drept penal, Opinii, Selected
JURIDICE - In Law We Trust
Mircea Ursuța

Mircea Ursuța

În data de 12 aprilie 2021, Instanța Supremă este chemată să se pronunțe asupra unui recurs în interesul legii promovat de Colegiul de conducere al Curții de Apel Constanța vizând posibilitatea instanței care soluționează o plângere contravențională de a analiza proporționalitatea sancțiunii complementare a suspendării dreptului de a conduce pe drumurile publice.

Chiar dacă textele legale din OUG nr. 195/2002 (Codul rutier) și OG nr. 2/2001 invocate în sesizare sunt numeroase[1], esența problemei de drept este în ce măsură instanța poate, în urma unui examen de proporționalitate, să înlăture sancțiunea suspendării dreptului de a conduce pe drumurile publice, sancțiune care este aplicată „automat” de către agentul constatator în situația în care constată săvârșirea unei contravenții ce presupune aplicarea unei astfel de sancțiuni.

Mai mult decât atât, soluția pe care o va pronunța Instanța Supremă va avea impact și în privința altor litigii contravenționale, deoarece analiza „proporționalității” sancțiunii complementare se aplică în multe alte litigii – de altfel, chiar unele dintre primele asemenea soluții, din cunoștințele mele cel puțin, au vizat în anii 2008-2009, în afara domeniului rutier, înlăturarea sancțiunii suspendării activității agenților economici care săvârșiseră contravenții la regimul utilizării casei de marcat fiscale în conformitate cu legislația în vigoare la acel moment, mult diferită față de cea de astăzi.

Având în vedere importanța acestei deciziii, apreciez că se impune o scurta analiză a problemei de drept menționate mai sus.

1. Scurt istoric

Din perspectivă istorică, posibilitatea înlăturării sancțiunii complementare nu a fost prevăzută niciodată în legislația contravențională română. Până la urmă, OG nr. 2/2001 nu este altceva decât o copie cu unele „ajustări” a Legii nr. 32/1968 elaborată în alte condiții sociale și economice.

Începând, însă, cu anii 2008-2009, instanțele au început să înlăture sancțiunile complementare în baza textelor legale ce vor fi expuse mai jos, având element central principiul proporționalității sancțiunii și faptul că o aplicare a unei asemenea sancțiuni nu poate fi sustrasă controlului de legalitate al instanței de judecată.

Cu toate că au trecut mai bine de 10 ani de atunci, se pare că nici acum practica judiciară nu s-a unificat, astfel încât soluționarea unui recurs în interesul legii apare ca fiind benefică – încă din 2010 am susținut că ar fi necesar un asemenea demers de unificare a practicii judiciare.[2]

2. Textele legale incidente:

– art. 21 alin. (3) din OG nr. 2/2001: Sancţiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ şi trebuie să fie proporţională cu gradul de pericol social al faptei săvârşite, ţinându-se seama de împrejurările în care a fost săvârşită fapta, de modul şi mijloacele de săvârşire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum şi de circumstanţele personale ale contravenientului şi de celelalte date înscrise în procesul-verbal.”

– art. 5 alin. (5) și alin. (6) din OG nr. 2/2001: „(5) Sancţiunea stabilită trebuie să fie proporţională cu gradul de pericol social al faptei săvârşite. (6) Sancţiunile complementare se aplică în funcţie de natura şi de gravitatea faptei.”

3. Poziția doctrinei

În toate lucrările importante în materie contravențională, se apreciază că instanța, în actuala reglementare, are posibilitatea să înlăture sancțiunea contravențională complementară în urma realizării unui examen de proporționalitate (s.n. M.U.).

Prezint mai jos câteva extrase relevante:

a) De asemenea, organele competente să aplice sancțiuni contravenționale au obligația să o facă de o manieră proporțională, între limitele stabilite prin actul normativ în discuție. Proporționalitatea se determină, în baza art. 5 alin. (6) din ordonanță, prin raportare la natura și la gravitatea faptei. Această aplicare proporțională trebuie să vizeze atât sancțiunea principală, cât și sancțiunile complementare (s.n.M.U), iar o astfel de obligație aparține atât organului constatator, cât și instanței de judecată sesizate cu o plângere contravențională. Aceasta din urmă are competența de a analiza legalitatea procesului-verbal din toate punctele de vedere, inclusiv cel al poporționalității sancțiunii (s.n.M.U). – O. Podaru, R. Chiriță, I. Pășculeț, Regimul juridic al contravențiilor, Ediția a IV-a, Editura Hamangiu, București, 2019, pg. 80.

Orice act administrativ care instituie o sancțiune (fie principală, fie complementară) fixă, împiedicând agentul constatator și instanța să aplice acest principiu în funcție de circumstanțele concrete ale speței, este nelegal (ori suspect de neconstituționalitate, în cazul legilor, căci proporționalitatea este o formă mai subtilă de egalitate a cetățenilor în fața legilor). – idem, p. 82.

b) Sancțiunea trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului sau a libertățiiA. Dinescu, Legislația contravențiilor, Editura Hamangiu, București, 2019, p. 114.

c) De asemenea, referitor la toate măsurile complementare ce au fost dispuse de către agentul constatator, apreciem că acestea pot fi înlăturate de instanța de judecată, cu menținerea sancțiunii principale. Deși dreptul contravențional nu este o latură a dreptului penal, acesta este, totuși, o ramură a dreptului public. Prin intermediul normelor de drept contravențional, un subiect de drept este sancționat de către un agent al statului, sancțiune care îi afectează, restrânge sau chiar îi neagă anumite drepturi. În virtutea acestui aspect și în virtutea principiului legalității sancțiunilor contravenționale, dar și al liberului acces la justiție, apreciem că instanța de judecată va trebui să analizeze legalitatea și temeinicia fiecărei sancțiuni contravenționale în parte, trebuind, de asemenea, să analizeze, pentru fiecare dintre aceste sancțiuni, caracterul oportun și proporțional al acesteia. Pe cale de consecință, instanța va putea înlătura orice sancțiune complementară, chiar și în situația în care legea pare a o impune. – A. Hotca, Regimul juridic al contravențiilor, Ediția a IV-a, Editura CH Beck, București, 2016.

d) În aceste condiții, aplicând aceleași principii de la dreptul intern, cu atât mai mult sancțiunea complementară a suspendării dreptului de a conduce are un caracter “penal” în sensul Convenției, astfel că aplicarea acestor sancțiuni nu se poate dispune automat fără a putea fi supus controlului instanțelor, iar instanța are dreptul în condițiile art. 34 din OG nr. 2/2001 să verifice și modul de individualizare al acestei sancțiuni. – M. Ursuța, Procedura contravențională, Ediția a III-a, Editura Universul Juridic, București, 2010, p. 329.

e) Dacă până în anii 2008-2009, nicio instanță nu pronunțase asemenea soluții, în acea perioadă, a început să se cristalizeze o practică judiciară, minoritară la acel moment, prin care instanțele au apreciat că aplicarea sancțiunilor complementare nu se poate dispune automat, iar instanța are dreptul, în condițiile art. 34 din O.G. nr. 2/2001, să verifice proporționalitatea acestor sancțiuni. Prezentând această practică judiciară, am apreciat că, în condițiile unei legislații învechite, jurisprudența, minoritară încă la acea vreme, s-a orientat în mod corect, nefiind de acceptat a sustrage competenței instanței verificarea sancțiunilor complementare, întrucât, în aceste condiții, dreptul de a accede la instanță s-ar transforma într-unul “teoretic și iluzoriu”. – M. Ursuța, Dreptul contravențional și procedura judiciară în dreptul public. Actualitate și perspective, Editura Hamangiu, 2018. p. 49.

4. Poziția Curții Constituționale

Prin Decizia nr. 661/2007[3], Curtea Constituțională a apreciat că soluția legislativă privind instituirea sancțiunii complementare a confiscării vehiculelor cu tracțiune animală care circulă pe drumurile publice este neconstituțională deoarece este excesivă și neproporțională.

În motivare, Curtea Constituțională arată că „măsura confiscării vehiculelor cu tracţiune animală în cazul încălcării unor reguli privind circulaţia pe drumurile publice este excesivă, fiind într-o vădită disproporţie cu scopul urmărit de legiuitor la instituirea acesteia. De asemenea, această măsură aduce atingere înseşi existenţei dreptului de proprietate, întrucât determină o privare a proprietarului de bunul său, legal dobândit, ceea ce este în contradicţie şi cu dispoziţiile art. 44 alin. (8) din Constituţie, potrivit căruia „Averea dobândită licit nu poate fi confiscată. Caracterul licit al dobândirii se prezumă”.

Curtea reţine în acest sens că scopul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, astfel cum este acesta circumstanţiat încă din primul articol al ordonanţei, poate fi atins prin utilizarea altor mijloace, care să nu pună în discuţie existenţa unor drepturi sau libertăţi. De exemplu, sancţiunea contravenţională a amenzii poate fi individualizată prin utilizarea criteriilor prevăzute de art. 21 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, potrivit căruia „sancţiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ şi trebuie să fie proporţională cu gradul de pericol social al faptei săvârşite, ţinându-se seama de împrejurările în care a fost săvârşită fapta, de modul şi mijloacele de săvârşire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum şi de circumstanţele personale ale contravenientului şi de celelalte date înscrise în procesul-verbal”, astfel încât să asigure respectarea regulilor privind circulaţia pe drumurile publice şi de către proprietarii sau deţinătorii de vehicule cu tracţiune animală.”

5. Reglementarea în dreptul penal

Potrivit art. 47 din OG nr. 2/2001 dreptul material contravențional se completează cu dispozițiile dreptului penal, recunoscându-se astfel natura „penală” a contravenției, reflectată atât în istoricul acestei materii sau în dreptul comparat, cât și în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.

Din această perspectivă, este interesant a se face o comparație cu sancțiunile complementare penale și aplicarea sau nu a acestora „automată”.

În doctrina de drept penal s-a arătat, în mod corect, în opinia noastră, că pentru a fi dispusă măsura confiscării speciale trebuie ca instanța să rețină proporționalitatea sancțiunii penale cu scopul urmărit (s.n. M.U.). Astfel, s-a arătat că „atât în cazul confiscării simple, cât și al celei extinse, măsura constituie o ingerință în dreptul de proprietate. În aplicarea acestei sancțiuni, instanța de judecată va examina dacă restricția dreptului îndeplinește exigențele art. 53 din Constituție, respectiv va examina: prevederea în lege; scopul urmărit; caracterul necesar; caracterul proporțional, astfel încât, deși obligatorie, măsura nu se va aplica „ope legis”. Instanța trebuie să asigure un raport rezonabil de proporționalitate între confiscare, ca modalitate de asigurare a interesului general și protecția dreptului persoanei acuzate de a se folosi de bunurile sale, pentru a evita să impună o sarcină individuală excesivă.[4]

Ca atare, în condițiile în care în materia mult mai represivă a dreptului penal confiscarea nu poate fi aplicată decât în baza principiului proporționalității, este absurd să se interpreteze că în materia „micului penal”, așa cum este denumit uneori dreptul contravențional, această măsură, care aduce atingere directă dreptului de proprietate, ar fi mai ușor de aplicat.

6. Unele considerente personale

În primul rând, trebuie să fim conștienți că Ordonanța nr. 2/2001 este un act normativ mult depășit de realitățile sociale din ziua de astăzi. Pentru a avea o imagine clară cu privire la acest aspect nu trebuie decât să arăt că încă din 1979, la 10 ani de la intrarea în vigoare a Legii nr. 32/1968 a cărei copie este OG nr. 2/2001, regretatul profesor Antonie Iorgovan susținea, în chiar teza sa de doctorat consacrată răspunderii contravenționale, că legislația din 1968 este depășită de condițiile sociale și politice ale stadiului dezvoltării științelor juridice (Antonie Iorgovan, Răspunderea contravențională, teză de doctorat, Universitatea din București, 1979, p. 95-96).

Ca atare, multe din constantele dreptului contravențional de astăzi nu sunt decât clarificări jurisprudențiale ale unor norme juridice care nu mai corespund stadiului actual de dezvoltare socială.

Între acestea se află și jurisprudența majoritară a instanțelor române, în sensul posibilității înlăturării unei sancțiuni complementare vădit disproporționate cu starea de fapt reținută în cauză.

Dacă s-ar interpreta în sens contrar, ar însemna, pur și simplu, că plângerea contravențională nu declanșează decât un control judecătoresc pur formal, atâta timp cât judecătorul nu va putea da eficiență proporționalității prevăzute chiar și într-o normă desuetă, cum este art. 5 alin. (5) din OG. nr. 2/2001, și ar fi greu de explicat de ce în materie penală, materie mult mai „represivă”, un asemenea control de proporționalitate este permis, chiar în absența unei norme exprese.

Am spus însă, încă din 2010, că un asemenea control trebuie exercitat cu prudență, tocmai pentru a nu se ajunge la situația în care sancțiunile complementare nu și-ar mai atinge scopul, motiv pentru care: „instanțele vor trebui să procedeze cu deosebită atenție la reevaluarea unor asemenea sancțiuni, înlăturându-le doar atunci când se va dovedi că aplicarea lor mecanică ar fi evident disproporționată față de circumstanțele concrete, atât reale cât și personale, în care s-a comis contravenția.”[5]

Până la urmă, în situația în care s-ar aprecia că instanța nu poate face controlul de proporționalitate a sancțiunii complementare, s-ar putea ajunge la situații de-a dreptul absurde.

Spre exemplu, în ceea ce privește sancțiunea complementară a confiscării, art. 44 din Constituția României prevede că „bunurile destinate, folosite sau rezultate din infracțiuni ori contravenții pot fi confiscate numai în condițiile legii”.

OG nr. 2/2001 prevede în art. 24 că agentul este obligat să dispună confiscarea bunurilor „destinate, folosite sau rezultate din contravenții”.

Ca atare, conform legii speciale în materie contravențională, s-ar părea că este obligatorie confiscarea bunurilor destinate, folosite sau rezultate din contravenții în toate situațiile.

Cu toate acestea, în realitate, textul legal nu se aplică atât de energic. Spre exemplu, dacă acesta ar fi aplicabil în toate situațiile, agentul poliției rutiere ar fi obligat să confiște toate autoturismele cu care se depășește viteza legală de circulație pe drumurile publice, fiind mai mult decât evident că în aceste situații autoturismul în cauză a fost folosit pentru comiterea unei contravenții, fiind de neînchipuit situația în care depășirea acestei limite legale s-ar putea face fără autoturism.

De asemenea, o mică tamponare datorită unui trafic aglomerat și a lipsei de vizibilitate ar conduce automat, în lipsa încheierii unei constatări amiabile, la suspendarea dreptului de a conduce pentru șoferul vinovat.

Nu în ultimul rând, cea mai mică încălcare a unor norme speciale stufoase ar avea drept consecință confiscarea „automată” a unor sume foarte mari sau a unor bunuri de o valoare ridicată.

De aceea, cred că Instanța Supremă trebuie să valideze practica majoritară constantă și să unifice jurisprudența în sensul permiterii controlului judecătoresc asupra sancțiunii contravenționale complementare în toate situațiile.


[1] Problemele de drept sunt: 1. Dacă, în interpretarea dispozițiilor art. 96 alin. 1 și alin. 2 lit. b; art. 100 alin. 3; art. 101 alin. 3; art. 102 alin. 3 și art. 109 alin. 9 din OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice coroborat cu prevederile art. 5 alin. 5, art. 21 alin. 3 și art. 34 alin. 1 din OG 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța de judecată, învestită cu soluționarea plângerii contravenționale formulată împotriva unui proces verbal de contravenție prin care s-a aplicat în temeiul dispozițiilor art. 96 alin. 1 și alin. 2 lit. b; art. 100 alin. 3; art. 102 alin. 3 și art. 109 alin. 9 din OUG 1195/2002 privind circulația pe drumurile publice sancțiunea complementară a suspendării temporare a dreptului de a conduce de către conducătorul de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai, are posibilitatea să examineze proporționalitatea acestei sancțiuni complementare;
2. În cazul unui răspuns afirmativ la prima întrebare, dacă în urma analizării proporționalității sancțiunii complementare a suspendării temporare a dreptului de a conduce de către conducătorul de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai, instanța de judecată învestită cu soluționarea plângerii contravenționale are posibilitatea să înlăture sancțiunea complementară sau doar posibilitatea reducerii perioadei pentru care aceasta a fost aplicată potrivit legii.
[2] M. Ursuța, Procedura contravențională, Ediția a III-a, Editura Universul Juridic, București, 2010, p. 330.
[3] Publicată în Monitorul Oficial nr. 525 din 2 august 2007.
[4] Francisca-Maria VasileIuliana NedelcuTeodor ManeaLavinia LefteracheIrina KuglayValerian CiocleiGeorgina Bodoroncea  în Codul penal. Comentariu pe articole,  2014, Editura C.H. Beck, p. 256 apud Mihail Udroiu, Drept penal. Partea generală, Editura C.H. Beck.
[5] M. Ursuța, op. cit… Procedura contravențională, p. 330.


Conf. univ. dr. Mircea Ursuța
Facultatea de Drept, Universitatea din Oradea

Cuvinte cheie: , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

JURIDICE CORPORATE
JURIDICE MEMBERSHIP
Juristi
JURIDICE pentru studenti









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

Secţiuni        Selected     Noutăţi     Interviuri        Arii de practică        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie        Cariere     Evenimente     Profesionişti