Secţiuni » Arii de practică » Litigation » Procedură civilă
Procedură civilă
ConferinţeDezbateriCărţiProfesionişti
UNBR Caut avocat
UNBR Caut avocat
UNBR Caut avocat
AUDI Q3 SUV
AUDI Q8
AUDI Q3
AUDI Q3
AUDI Q3
AUDI Q3
AUDI Q3
AUDI Q3
AUDI Q3
Citeşte mai mult în legătură cu Articole, Note de studiu, Procedură civilă, Procedură penală, RNSJ, SELECTED

Raportul dintre ne bis in idem și autoritatea de lucru judecat

13 februarie 2024 | Irina TUDORACHE
Irina Tudorache

Irina Tudorache

Secțiunea I. Autoritatea de lucru judecat

1. Definiție

Având în vedere importanța deosebită pe care instituția autorității de lucru judecat o are cu privire la înțelegerea în integralitate a naturii juridice a principiului ne bis in idem, opiniile doctrinare raportate la această instituție reprezintă o importanță deosebită și conduc la conturarea definiției prezentei instituții. Cu toate că această instituție a primit diferite denumiri de-a lungul timpului, esența instituției se păstrează neschimbată.

În ceea ce privește doctrina recentă, accentul a fost pus mai mult pe efectele pe care autoritatea de lucru judecat le are, și mai puțin pe o definiție concretă a acestei instituții[1]. Rolul autorității de lucru judecat în societatea de astăzi este acela de a garanta legalitatea raporturilor juridice și totodată securitatea acestor raporturi. Totodată, putem afirma faptul că autoritatea de lucru judecat reprezintă acel efect procesual pe care o hotărâre rămasă definitivă și executorie îl are pentru a putea fi respectate principiile constituționale, precum principiul legalității și cel care vizează securitatea raporturilor juridice.

Conform unei reglementări mai vechi, în materie civilă și procesual civilă, autorității de lucru judecat i se atribuia caracteristica de prezumție de adevăr, având in vedere faptul că o hotărâre nu poate reflecta în mod absolut adevărul în cauză, fiind doar un adevăr judiciar.

În vederea reliefării esenței prezumției de adevăr, opinia din perioada interbelică este utilă în materie. Așadar, s-a evocat faptul că, în ceea ce privește dreptul roman, hotărârea denumită „sententia” ori „decretum”, era acel act al judecătorului prin care procesului i se punea capăt definitiv. Hotărârea definitivă purta denumirea de res judicata – adică, lucrul judecat. Această res judicata avea atât o autoritate formală, dar şi materială. Cu privire la autoritatea formală, aceasta reiese datorită faptului că, hotărârea respectivă nu mai putea fi „dărâmata” pe cale legală.

Arbitraj comercial

Evenimente juridice

JURIDICE by Night

Servicii JURIDICE.ro

Autoritatea materială a hotărârii era in strânsa legătură cu autoritatea formală, care se fundamenta pe necesitatea din practică de a se finaliza procesele, în detrimentul dreptății hotărârii, care putea fi insă unul relativ, din cauza faptului că, este in firea oamenilor să greșească, judecătorul nereprezentând o excepție în acest sens, ceea ce conduce la ideea că, inclusiv acesta putea să greșească.

Prin urmare, lucrul judecat nu era considerat ca fiind adevărul absolut, ci putea fi privit ca un adevăr.

În momentul rămânerii definitive a hotărârii penale, activitatea procesuală asupra judecării cauzei și a raportului penal conflictual, este considerată ca fiind încheiată. Astfel, soluția dispusă prin respectiva hotărâre este considerată că exprimă adevărul asupra circumstanțelor și faptelor deduse judecății.

Autoritatea de lucru judecat a fost reglementată și în Vechiul Cod Civil, astfel, articolul 1200 pct. 4 C. civ. 1864, considera autoritatea de lucru judecat ca fiind o prezumţie absolută şi de necontrazis.

Totodată, conform prevederilor art. 1201 ale aceluiaşi Cod Civil, autoritatea de lucru judecat avea următoarea definiție: „Este lucru judecat atunci când a doua cerere în judecată are acelaşi obiect, este întemeiată pe aceeaşi cauză şi este între aceleaşi părţi, făcută de ele şi în contra lor în aceeaşi calitate”. Cu privire la prevederile Codului de Procedura Civilă din 1865, art. 166, evoca faptul că, autoritatea de lucru judecat era o excepţie absolută, care putea fi invocata fie din oficiu, ori de către una dintre părţi, inclusiv în faza recursului.

Conform dispozițiilor actuale ale Codului de Procedura Civilă, art. 430 alineatul (1) şi (2) subliniază faptul că „(1) Hotărârea judecătorească ce soluţionează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepţii procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunţare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranşată. (2) Autoritatea de lucru judecat priveşte dispozitivul, precum şi considerentele pe care acesta se sprijină (…)”.

Asemănător dispozițiilor art. 166 Cod Procedură Civilă de la 1865, art. 432 al Noului Cod de Procedură Civilă, îi conferă acestei excepţii, a autorităţii de lucru judecat un caracter absolut, în sensul că, această excepție poate să fie invocată fie din oficiu sau chiar de una dintre părţi, inclusiv în recurs.

În ciuda faptului că, atât legislația civilă cât și cea procesual civilă expuse anterior prevăd excepția autorității de lucru judecat, legislația penală sau procesual penală anterioară nu au prevăzut o reglementare expresă în acest sens, autoritatea de lucru judecat nu era văzută drept o excepție.

Putem defini această „autoritate” a lucrului judecat ca fiind obligativitatea, sau mai concret, interdicţia ce îi este impusă statului de a relua, indiferent de momentul cadrului procesual, acel raport juridic de drept penal asupra căruia autorităţile s-au pronunţat anterior printr-o hotărâre definitivă. Atât jurisprudența română, cât și doctrina, susțin în unanimitate cele două efecte ale instituției autorității de lucru judecat, acestea fiind efectul negativ și cel pozitiv.[2]

Efectul pozitiv este cel care se produce imediat şi din oficiu, în timp ce efectul negativ este unul potenţial, cu alte cuvinte, deşi beneficiază de o existenţă latentă chiar de la momentul în care hotărârea a rămas definitivă, acesta se va manifesta în concret doar în ipoteza în care împotriva aceleiaşi persoane va începe o nouă procedură, fie judiciară ori administrativă, privind aceeaşi faptă.

De asemenea, nici legislația penală ori procesual penală în vigoare în prezent nu prevăd o asemenea excepție prin care să se poată invoca autoritatea de lucru judecat.

2. Aplicabilitate

Autoritatea de lucru judecat este acea forță ce a fost atribuită de către lege hotărârilor judecătorești definitive în vederea executării acestora, iar o nouă urmărire ce are în vedere aceeași faptă să fie oprită.

Așadar, instituția autorității de lucru judecat se fundamentează pe două reguli de bază:

1. cea dintâi regulă este aceea potrivit căreia o persoană va putea sa fie judecată pentru o faptă penală pe care a săvârșit-o, doar o singură dată;

2. iar cea de-a doua regulă de bază a autorității de lucru judecat pune în lumină faptul că respectiva soluție ce este cuprinsă în acea hotărâre trebuie prezumată în sensul că afirmă adevărul și, în consecință, aceasta nu va trebui contestată sau contrazisă printr-o altă hotărâre judecătorească.

Totodată, ceea ce dă legitimitate autorității de lucru judecat, nu este neapărat caracterul definitiv al hotărării, însă, este adevărul ce stă la baza ei, pentru că, adevărul este cel care ar trebui să reprezinte atât temeiul cât și rațiunea, ori fundamentul moral sau social al efectului prezentat al respectivei hotărâri judecătorești

În materia dreptului procesual civil, instituţia autorității de lucru judecat va putea fi invocată, fiind o excepţie procesuală, ce întrunește următoarele trăsături: este o excepție de fond, datorită faptului că are în vedere condiţiile prin care se poate exercita acţiunea civilă în cauză; este o excepție peremptorie ori dirimantă, întrucât o nouă cerere de chemare în judecată va putea fi respinsă; și totodată, este și una dintre excepțiile absolute, reglementarea acesteia este realizată potrivit unor norme imperative, potrivit art. 431 Cod Procedură Civilă.

Cu toate acestea, în cazul legislaţiei procesual penale această excepție nu este prevăzută, nefiind uzitată în practica judiciară penală aceasta noţiune a excepţiei autorităţii de lucru judecat, excepțiile consacrate expres de Cod Procedură Penală sunt numai excepţiile de necompetenţă prevazute la art. 47 Cod Procedură Penală şi excepțiile de neconstituţionalitate ce se regăsesc în dispozițiile articolului 367 alin. (9) Cod Procedură Penală. Însă doctrina[3], la momentul în care a fost definită noţiunea de excepţie procesuală, afirma că autoritatea de lucru judecat este totuși modalitatea de apărare, ce va consta în invocarea unei împrejurări de fapt ori de drept, în măsură să pună capăt cursului judecăţii. Prin urmare, având în vedere cele menționate anterior, esenţa acestei noţiuni expuse va corespunde finalităţii invocării principiului ne bis in idem în cadrul procesului penal, cu privire la încetarea setului de proceduri penale subsecvent, pornit împotriva unei persoane, în urma pronunţării unei soluţii definitive cu privire la aceeași persoană și vizând aceeași faptă.

Modalităţile prin care instituția autorităţii de lucru judecat este exprimată în cadrul procesului penal sunt cele ce urmează: cea dintâi modalitate este invocarea motivului de clasare ori încetare a procesului conform articolului 16 alineatul (1) lit. i) CPP, atunci când există în cauză autoritate de lucru judecat, pe calea contestaţiei în anulare potrivit dispozițiilor articolului 426 lit. i) CPP, atunci când împotriva unei persoane au fost pronunţate două hotărâri definitive pentru aceeaşi faptă, şi ultima este revizuirea, regăsindu-se reglementată la articolul 453 alineatul (1) lit. e) CPP , când două sau mai multe hotărâri judecătoreşti definitive nu se vor putea concilia.

Însa, în doctrină, există totodată opinia conform căreia atât revizuirea cât şi contestaţia în anulare reprezintă excepţii de la principiul analizat. Opinia este însă una minoritară, datorită faptului că cele două căi de atac extraordinare au scopul de a preveni o posibilă încălcare a autorităţii de lucru judecat. Totodată, se poate afirma și aspectul potrivit căruia o instituție juridică ce validează existența unei alte instituții nu se poate considera o excepție, prin prisma faptului că excepția este o abatere de la o regulă generală.

De asemenea, este necesar că autoritatea de lucru judecat să aibă în vedere toate hotărârile judecătorești în materie penală, în ceea ce vizează aspectele de drept soluționate in cauză, chiar dacă legea în vigoare cuprinde reglementări ce au în vedere proceduri, prin care aspectele consacrate într-o hotărâre judecătorească definitivă, vor fi reanalizate ulterior de către un alt judecător.

Așadar, raportându-ne la noua legislație, comparativ cu vechea reglementare a Codului din 1968, jurisdicția a fost împărțită, având în vedere separarea funcțiilor judiciare, și astfel, avem trei domenii de competență funcțională: cea a judecătorului de drepturi și libertăți cetățenești, prin care, în faza de urmărire penală, acesta se va pronunța asupra drepturilor și libertăților fundamentale ale persoanei, urmărind ca acestea sa ii fie respectate; cea de-a doua este întruchipată în atribuțiile judecătorului de cameră preliminară, ce are rolul de a verifica legalitatea trimiterii ori netrimiterii in judecată, și totodată, este in măsură să dispună anumite măsuri specifice, spre exemplu în cazul netrimiterii in judecată, acesta poate dispune atât confiscarea specială, sau desființarea unor înscrisuri, ori verificarea măsurilor de siguranță, confirmarea dispoziției de redeschidere a urmăririi penale etc; iar cea de-a treia funcție judiciară este cea care intra in competența instanței de judecată, cu privire la judecarea fondului cauzei. Datorită faptului că, soluțiile pronunțate atât de judecătorul de drepturi și libertăți cetățenești cât și de către judecătorul de cameră preliminară, au caracter definitiv, conform prevederilor de la momentul actual, ceea ce aceștia au soluționat în materia chestiunilor litigioase, va trebui să se impună cu puterea de lucru judecat. În măsura în care, nu vor apărea noi fapte sau împrejurări, ce ar putea fi apte să schimbe ceea ce a stat inițial la baza soluțiilor pronunțate atât de judecătorul de drepturi și libertăți cât și de judecătorul de cameră preliminară, aceste soluții nu vor putea fi contrazise ulterior printr-o hotărâre judecătorească.

Prezintă interes prezentarea situației referitoare la materia măsurilor preventive. Prin urmare, verificarea periodică a acestor măsuri de către judecătorul sau instanța care le-a impus nu conduce la ideea că lipsește autoritatea de lucru judecat, acesta are însa rolul de a asigura buna funcționare a procesului penal, continuarea necesității măsurilor respective, constituționalitatea măsurilor luate, cat și reanalizarea acestora, in funcție de evoluția probatoriului.

Conform dispozițiilor articolului 242 alineatul (1) din Codul de Procedură Penală, măsura preventivă va fi revocată, fie din oficiu ori la cerere, în ipoteza în care au apărut noi împrejurări prin care aceasta va fi dovedită ca nelegală. Pe cale de consecință, judecătorul ce a fost chemat să verifice măsura preventivă luată în cursul procesului penal, nu va avea posibilitatea să reanalizeze motivele ce au dus la luarea măsurii preventive, dacă nu au apărut împrejurări noi, întrucât, respectivele măsuri au fost impuse prin hotărâri judecătorești anterioare, ce au dobândit autoritate de lucru judecat, fața de probele ce au fost administrate la momentul procesual respectiv.

Cu privire la efectele pe care hotărârea judecătorească le are, în doctrină sunt evidențiate efectele substanțiale, față de cele procesuale. Efectele substanţiale au în vedere acele modificări produse de către hotărârea judecătorească cu privire la relațiile și valorile sociale vătamate în cauză, fie pe latura penală, cu privire la sancțiunea aplicată în urma angajării răspunderii penale, ori pe latură civilă, în urma angajării răspunderii civile delictuale.[4]

Referitor la efectele procesuale, acestea se referă la momentul în care, judecătorul este dezînvestit de soluţionarea procesului, hotărârea definitivă dobândește caracterul autentic, iar autoritatea de lucru judecat a unei astfel de hotărâri, este recunoscută.În ciuda faptului că, autorii de drept procesual civil au expus caracterele autorităţii de lucru judecat, acestea pot fi valabile inclusiv în domeniul dreptului procesual penal, întrucât au in vedere același scop evidenţiat anterior.

Prin urmare, caracterele autorității de lucru judecat sunt următoarele:

1. Exclusivitatea, ce va determina o imposibilitate de declanşare a unui proces nou, având aceleaşi părţi, obiect şi cauză;

2. Incontestabilitatea, în lumina căreia respectiva hotărâre definitivă va putea fi reanalizată numai prin exercitarea căilor de atac;

3. Executorialitatea, potrivit căreia, respectiva hotărâre definitivă va putea fi pusă în executare, în măsura în care este susceptibilă de a fi executată;

4. Obligativitatea, ce reprezintă faptul că părţile se vor supune efectelor instituției autorităţii de lucru judecat, iar partea care a câştigat nu va putea renunţa la dreptul de a o invoca.

Așadar, și cu privire la dreptul procesual penal, se poate constata faptul că cel puțin doua dintre aceste caractere, atât exclusivitatea cât și incontestabilitatea, sunt cele ce reprezintă esența acestui principiu.

Secțiunea a II-a. Principiul ne bis in idem și instituția autorității de lucru judecat

Autoritatea de lucru judecat se află în strânsă legătură cu principiul ’’ne bis idem”, ce are în vedere un extins domeniu de aplicare. Așadar, putem afirma faptul că, din dorința probabilă de a se evita o posibilă suprareglementare în dreptul intern, legiuitorul român a reglementat norme exprese, referitoare exclusiv la funcționarea în mod particular a autorității de lucru judecat, respectiv a principiul ’’ne bis in idem’’.

Având în vedere analiza expusă anterior, putem spune faptul că, ’’ne bis in idem’’ este un drept fundamental, ce are menirea de a satisface exigenţele dreptului cu privire la securitatea juridică. Așadar, întrucât acest principiu va interzice ca procedurile sa fie reluate în ceea ce privește o persoană judecată definitiv anterior, ’’ne bis in idem’’ garantează o stabilitate a soluţiilor pronunțate fie de autorităţile judiciare sau de către cele administrative, și asigură în acest mod, preeminenţa dreptului în societate.

Coroborând cele două instituții juridice, prezentate și analizate anterior, se poate concluziona în sensul în care, din perspectiva raportului dintre acestea, prima instituție, „ne bis in idem”, se va circumscrie efectului negativ al celei de-a doua instituții, instituția autorității de lucru judecat.[5]

Efectul negativ se va traduce cu alte cuvinte, prin incidența principiului, prin care se evocă faptul că o persoană nu va putea sa fie nici urmărită și nici judecată pentru comiterea unei infracţiuni, dacă, cu privire la respectiva persoană, anterior s-a pronunţat deja o hotărâre penală definitivă, în ceea ce privește aceeaşi faptă.


[1] A. ZARAFIU, B. MICU, R. SLĂVOIU, PROCEDURĂ PENALĂ 2022, pp. 18-20
[2] A. ZARAFIU, B. MICU, R. SLĂVOIU, PROCEDURĂ PENALĂ 2022, pp. 18-20
[3] G. ANTONIU, N. VOLONCIU, N. ZAHARIA, Dicţionar DPP , Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1988, p. 101;.
[4] A se vedea în acest sens C.C. Balaci, Principiul ne bis in idem în contextul legislativ european, Ed. Hamangiu, pp. 47-50
[5] A. ZARAFIU, B. MICU, R. SLĂVOIU, PROCEDURĂ PENALĂ 2022, pp. 18-20


Av. Irina Tudorache, Junior Associate Simion, Nere & Asociații

Citeşte mai mult despre , , , ! Pentru condiţiile de publicare pe JURIDICE.ro detalii aici.
Urmăriţi JURIDICE.ro şi pe LinkedIn LinkedIn JURIDICE.ro WhatsApp WhatsApp Channel JURIDICE Threads Threads JURIDICE Google News Google News JURIDICE

(P) JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă SmartBill şi My Justice.

Login | Pentru a putea posta comentarii trebuie să fiţi abonat. Dacă încă nu sunteţi, click aici pentru a afla despre avantaje!

Lasă un răspuns

Arii de practică
Achiziţii publice
Afaceri transfrontaliere
Arbitraj
Asigurări
Banking
Business
Concurenţă
Construcţii
Contencios administrativ
Contravenţii
Corporate
Cyberlaw
Cybersecurity
Data protection
Drept civil
Drept comercial
Drept constituţional
Drept penal
Dreptul familiei
Dreptul muncii
Dreptul Uniunii Europene
Dreptul penal al afacerilor
Dreptul sportului
Drepturile omului
Energie
Fiscalitate
Fuziuni & Achiziţii
Gambling
Health & Pharma
Infrastructură
Insolvenţă
Litigation
Malpraxis medical
Media & publicitate
Mediere
Piaţa de capital
Procedură civilă
Procedură penală
Proprietate intelectuală
Protective
Protecţia animalelor
Protecţia consumatorilor
Protecţia mediului
Recuperare creanţe
Sustenabilitate
Telecom
Transporturi

Parteneri arii de practică  Specialişti


JURIDICE.ro
Main page
Cariere
Evenimente ⁞ 
Dezbateri
Profesionişti
Lawyers Week
WinLaw.ro
VIDEO
Servicii
Flux noutăţi
Selected ⁞ 
Comunicate
Avocaţi
Executori
Notari
Sistemul judiciar
Studenţi / JURIDICE NEXT
RSS  Publicare comunicate profesionale
Articole
Essentials
Interviuri
Opinii
Revista de note, studii şi opinii juridice
ISSN 2066-0944
       Studii şi note de studiu
Revista revistelor
Autori  Condiţii de publicare articole
Jurisprudenţă
Curtea Europeană a Drepturilor Omului
Curtea de Justiţie a Uniunii Europene
Curtea Constituţională
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
       Jurisprudenţă curentă ÎCCJ
       Dezlegarea unor chestiuni de drept
       Recurs în interesul legii
Curţi de apel ⁞ 
Tribunale ⁞ 
Judecătorii

Legislaţie
Proiecte legislative
Monitorul Oficial al României
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

Proiecte speciale
Cărţi
Covid-19 Legal React
Creepy cases
Life
Mesaje de condoleanţe
Povestim cărţi
Războiul din Ucraina
Wisdom stories