

Andrei Buga, Partner STOICA & Asociații, a redactat materialul Trilogia concedierii salariaților. Partea I – decizia de concediere, în care a arătat, printre altele, că „În activitatea tuturor întreprinderilor, apar situații care determină necesitatea unor modificări organizatorice pentru asigurarea unei structuri eficiente a personalului, pentru crearea cadrului optim necesar implementării unor soluții tehnice și de producție noi, pentru a se adapta evoluțiilor financiar-economice sau pentru a răspunde oricăror cerințe apărute în activitate.
Prezenta analiză va fi structurară în trei articole distincte: decizia de concediere (1), contestarea în instanță a deciziei de concediere (2) și reintegrarea salariaților nelegal concediați (3).
Procedura de concediere a salariaților urmare a desființării locurilor de muncă este una dintre cele mai suple dintre cele prevăzute de Codul Muncii și conferă angajatorului o largă marjă de apreciere cu privire la deciziile și la oportunitățile urmărite.
Codul muncii nu prevede cazurile în care angajatorul poate să decidă desființarea unor locuri de muncă, acesta având dreptul să aprecieze cu privire la acest aspect, singurele cerințe prevăzute de lege fiind ca desființarea locurilor de muncă să fie efectivă și să aibă o cauză reală și serioasă, decizia de concediere să fie motivată și salariatului sa îi fie respectat dreptul la preaviz.
Efectivitatea, cauza reală și serioasă. Potrivit art. 65 alin. (2) Codul Muncii, desființarea este efectivă atunci când locul de muncă este suprimat din structura angajatorului, când nu se regăsește în organigrama acestuia ori în statutul de funcții. Desființarea are o cauză reală și serioasă atunci când are caracter obiectiv, este impusă de motive fără legătură cu persoana salariatului și când motivele care îi stau la bază au o anumită gravitate.
Dovedirea cauzei reale și serioase implică o analiză economică și organizatorică destul de detaliată a condițiilor care au condus la desființarea locului de muncă, angajatorul fiind cel care trebuie să fundamenteze măsura astfel luată.
În caz de litigiu, cenzura instanțelor de judecată este una doar de legalitate (nu de oportunitate economică) și presupune verificarea condițiilor efectivității și a cauzei reale și serioase.”
:: textul integral aici.
Pentru toate secţiunile JURIDICE.ro click aici
Lex Discipulo Laus Încurajăm utilizarea RNPM - Registrul Naţional de Publicitate Mobiliară Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET JURIDICE utilizează şi recomandă SmartBill
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.