« Flux noutăţi
BusinessAchiziţii publiceAfaceri transfrontaliereAsigurăriBankingConcurenţăConstrucţiiCorporateCyberlawDrept comercialEnergieFiscalitateFuziuni & AchiziţiiGamblingHealth & PharmaInfrastructurăInsolvenţăMedia & publicitatePiaţa de capitalProprietate intelectualăTelecomTransporturi
ProtectiveDrepturile omuluiDreptul Uniunii EuropeneDrept constituţionalDrept civilData protectionDreptul familieiDreptul munciiDreptul sportuluiMalpraxis medicalProtecţia animalelorProtecţia consumatorilorProtecţia mediului
LitigationArbitrajContencios administrativContravenţiiDrept penalMediereProcedură civilăRecuperare creanţe
Drept penal
DezbateriCărţiProfesionişti
 

Chiar orice hotărâre nepenală poate antrena incidența autorității de lucru judecat în procesul penal? Scurt comentariu referitor la Decizia CCR nr. 102 din 17 februarie 2021
08.04.2021 | Alin PETREA

JURIDICE - In Law We Trust Video juridice
Alin Petrea

Alin Petrea

După ce a reținut, în data de 17.02.2021, că sintagma „cu excepţia împrejurărilor care privesc existenţa infracţiunii” din cuprinsul dispozițiilor art.  52 alin. (3) din Codul de procedură penală este neconstituțională, readucând astfel interpretarea efectelor autorității de lucru judecat în granițele firescului, miercuri, 07.04.2021, Curtea a arătat și care sunt motivele pentru care a pronunțat o asemenea soluție.

Fără a intra în prea multe detalii[1], chintesența hotărârii este următoarea: hotărârile nepenale care tranșează definitiv elemente de fapt sau de drept care au o relevanță în stabilirea caracterului infracțional al unei fapte au autoritate de lucru judecat în procesul penal. Argumentul peremptoriu avut în vedere de Curte a fost necesitatea garantării principiului securității juridice a persoanelor[2], principiu ce se traduce prin imperativul protejării cetățenilor „contra unui pericol care vine chiar din partea dreptului, contra unei insecurităţi pe care a creat-o dreptul sau pe care acesta riscă s-o creeze.”[3]

După cum am avut prilejul să susținem și cu o altă ocazie, într-un alt context[4], autoritatea de lucru judecat a hotărârilor nepenale în procesul penal este un element indispensabil unei ordini juridice normative coerente. Altfel spus, este inadmisibil ca întru-un sistem normativ ce se dorește a fi, pe de o parte, coerent, iar pe de altă parte, prietenos cu drepturile și libertățile fundamentale ale omului, o anumită acțiune să fie calificată, întâi, ca legală de către o instanță civilă, având în vedere normele civile în vigoare, și, ulterior, aceeași acțiune să fie „recalificată” de către o instanță penală, prin raportare la normele penale în vigoare, ca fiind ilegală. Inadmisibilitatea concluziei este sprijinită pe trei argumente: 1. în dreptul penal funcționează principiul legalității incriminării, care presupune că infracțiunile sunt doar acțiunile și/sau inacțiunile limitativ și expres prevăzute de lege, pe când în dreptul civil ilicitul este orice formă de abatere de la normă (legală sau contractuală) sau obicei[5]; 2. standardele probatorii de consacrare a vinovăției (ilegalității) sunt mai scăzute în dreptul civil decât în dreptul penal[6] și 3. culpa civilă este mult mai acoperitoare decât vinovăția penală. Invers este însă perfect posibil: o anumită acțiune poate fi în acord cu legea penală, însă în dezacord cu legea civilă.

Din cele de mai sus reiese că dezbaterea gravitează în jurul autorității de lucru judecat a unei hotărâri nepenale, În Decizia pronunțată Curtea realizează un frumos expozeu al noțiunii de  „autoritate de lucru judecat[7], atât din perspectiva dreptului intern, cât și prin lentila judecătorului european. Problema pe care nu o antamează Curtea decât tangențial[8] și care ar fi meritat, poate, mai multă atenție, este reprezentată de condițiile în care o hotărâre nepenală are autoritate de lucru judecat într-un proces penal. În cele ce urmează vom discuta, pe scurt, despre una dintre aceste condiții.

Fiind un concept general al dreptului, condițiile de aplicare a autorității de lucru judecat trebuie să fie aceleași, indiferent de materia în care se pune problema incidenței acesteia.

Una dintre condiții, arhicunoscută în teoria și practica dreptului, și care este legal reglementată în ambele legiuri procesuale de drept comun[9], constă în tripla identitate de părți, obiect și cauză. Aplicată în dreptul procesual penal în contextul particular configurat de art. 52 alin. (3) C.proc.pen., tripla identitate presupune ca procesul penal să se îndrepte împotriva unui inculpat care, în trecut, a figurat ca parte într-un litigiu nepenal (identitatea de persoană) și ca acuzația să presupună elemente de fapt sau de drept discutate deja în cauza nepenală (identitatea de cauză și obiect).[10]

Alta este, însă, problema care ne-a captat atenția, și anume care sunt cerințele calitative pentru ca o hotărâre nepenală să constituie antecedent jurisdicțional în analiza incidenței autorității de lucru judecat. Cu alte cuvinte, hotărârea care constituie „primul termen” al situației juridice litigioase nu poate constitui orice hotărâre, ci numai o hotărâre înzestrată cu anumite calități, respectiv: să aibă caracter definitiv, să fi tranșat fondul problemei litigioase și, foarte important, să fi fost precedată de o investigație amănunțită.[11]

Despre caracterul definitiv al hotărârii nu sunt foarte multe de discutat, chestiunea rezolvându-se prin recursul la art. 634 C.proc.civ., care constituie dreptul comun în materia definitivării hotărârilor nepenale și care, în esență, acordă caracter definitiv acelor hotărâri care nu sunt sau, după caz, nu mai sunt supuse căilor ordinare de atac.

Relativ la cea de-a doua cerință – hotărârea să fi tranșat fondul problemei litigioase, apreciem că nici aceasta nu suscită, cel puțin la prima vedere, discuții insolubile. Autoritatea de lucru judecat este operabilă, în acest context, doar sub rezerva discutării în instanța „civilă” a fondului conflictului. Spre exemplu, cerința calitativă nu va fi întrunită atunci când cererea reclamantului de revendicare a bunului imobil de la pârât va fi anulată ca urmare a netimbrării – în această ipoteză, asumând că reclamantul a formulat o plângere penală împotriva pârâtului pentru săvârșirea infracțiunii de tulburare de posesie, pârâtul, acuzat în dosarul penal, nu va putea opune, cu succes, hotărârea civilă în fața instanței penale în vederea dovedirii caracterului licit al acțiunii sale de ocupare a terenului reclamantului.

Extrem de discutabilă este cea de-a treia cerință calitativă – pronunțarea hotărârii nepenale să fi fost precedată de o investigație amănunțită. Exigența nu rezultă din art. 430 C.proc.civ. și nici din modul în care este configurat legislativ art. 6 C.proc.pen., ci din felul în care instanțele europene au interpretat noțiune de hotărâre în practica lor. Astfel, în cauza M, C‑398/12[12], Curtea de Justiție a Uniunii Europene a reținut că „ordonanță de netrimitere în judecată pronunțată în urma unei anchete în cursul căreia au fost adunate și examinate diverse mijloace de probă trebuie să fie considerată că a făcut obiectul unei aprecieri asupra fondului, în sensul Hotărârii Miraglia (EU:C:2005:156), întrucât cuprinde o decizie definitivă cu privire la caracterul insuficient al acestor probe și exclude orice posibilitate ca litigiul să fie redeschis pe baza aceleiași serii de indicii”. În același sens, în cauza Mihalache contra României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, tratând cerința „examinării fondului cauzei”, a reținut următoarele: „constatarea existenței unei aprecieri a circumstanțelor cauzei și a vinovăției sau nevinovăției acuzatului poate fi susținută de evoluția procedurii într-o anumită cauză. În cazul în care urmărirea penală a fost începută în urma incriminării persoanei în cauză, victima a fost audiată, probele au fost strânse și administrate de autoritatea competentă și o hotărâre motivată în baza acestor probe a fost pronunțată, ne aflăm în prezența unor factori de natură să ducă la constatarea că s-a efectuat examinarea fondului cauzei[13]. Soluțiile sunt pronunțate în contextul dublării unor proceduri penale lato sensu, însă ele se aplică, pentru identitate de rațiune, și atunci când prima procedură este una nepenală.

Ceea ce rezultă din cele de mai sus este că o hotărâre, fie ea penală, fie, a fortiori, nepenală poate fi opusă cu autoritate de lucru judecată într-un proces penal ulterior numai dacă a fost pronunțată în urma administrării unui probatoriu consistent.

Practic, ceea ce conferă viabilitate acelei soluții este cercetarea judecătorească prealabilă, care, dacă este una amănunțită, prezintă suficiente garanții că în respectiva cauză adevărul judiciar se apropie de adevărul obiectiv și, astfel, poate fi opus cu succes în procese viitoare. Dacă, în schimb, cercetarea judecătoreacă este una redusă la minim, soluția la care ajunge instanța nu se poate bucura de același efecte în procesul penal.

Un exemplu poate fi edificator: să presupunem că X alertează organele specializate de intervenție prin SNUAU 112 cu privire la faptul că doi vecini, Y și Z, i-au distrus gardul despărțitor în vederea ocupării unei porțiuni din curte și nu vor să elibereze spațiul ocupat; la sosirea organelor de poliție, Y și Z, presupușii făptuitori, se aflau în curtea lor, învecinată cu cea a pârâtului și, întrebați fiind de către poliție despre cele întâmplate, au afirmat că ei nu i-au ocupat curtea lui X și nici nu i-au distrus gardul acestuia, ci el singur și l-a distrus în scopul construirii unuia nou; față de cele relatate de Y și Z, organele de poliție decid amendarea lui X conform art. 34 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 34/2008, apreciind că acesta a alertat fals organele de poliție; X formulează plângere contravențională împotriva procesului-verbal de contravenție, iar cu ocazia judecării acesteia, instanța procedează la audierea martorului Q, celălalt vecin al lui X, care relatează aceeași situație de fapt ca cea reclamată de X telefonic organelor de poliție – ocuparea terenului și distrugerea gardului de către Y și Z, motiv pentru care instanța înțelege să acrediteze varianta procesuală afirmată de X și, deci, să admită plângerea contravențională; să ne imaginăm, acum, că X formulează plângere penală împotriva lui Y și Z pentru săvârșirea infracțiunii de tulburare de posesie; s-ar putea invoca, în dosarul penal, hotărârea pronunțată de instanța civilă în soluționarea plângerii contravenționale în vederea stabilirii situației de fapt relevante în cauză? Noi credem că nu, dat fiind că procesul contravențional nu a presupus o cercetare amănunțită a stării de fapt, ci una strict limitată la obiectul judecății și standardele probatorii specifice dreptului contravențional, astfel încât starea de fapt reținută în cadrul hotărârii prin care s-a admis plângerea contravențională nu va putea constitui în procesul penal decât cel mult un înscris probator, iar nu o hotărâre purtătoare de autoritate de lucru judecat.

A accepta o soluție contrară ar însemna ca hotărâri pronunțate în materii în care standardele probatorii sunt mai lesne de atins decât în procesul penal să poate fi folosite, necondiționat, în procesul penal în care situația de fapt și cea de drept relevante trebuie dovedite dincolo de orice dubiu rezonabil pentru a susține, de exemplu, o condamnare.

Autoritatea de lucru judecat a hotărârii nepenale în procesul penal ar trebui condiționată, deci, de pronunțarea soluției în urma unei cercetări judecătorești amănunțite.

De asemenea, atunci când hotărârea nepenală este folosită în vederea condamnării persoanei sau a pronunțării unei soluții echivalente substanțial[14], elementele tranșate definitiv în procesul nepenal care se invocă de către acuzare trebuie să fi fost dovedite, în cadrul respectivului litigiu, dincolo de orice dubiu rezonabil, întrucât nu se poate admite încălcarea standardului probator necesar pentru condamnare doar prin intermediul schimbării cadrului procesual de soluționare a aspectelor litigioase.

În schimb, dubiul rezonabil care susține o soluție de achitare sau încetare a procesului penal poate fi ridicat și ca urmare a invocării unei hotărâri nepenale favorabile acuzatului, hotărâre pronunțată în urma unui proces în care standardul probator atins nu a fost cel incident în materie penală, fiind suficient ca în respectiva cauză să se fi efectuat o cercetare judecătorească temeinică.

Așadar, concluziile noastre sunt următoarele: nu orice hotărâre nepenală va avea autoritate de lucru judecat în procesul penal, ci numai aceea care a fost pronunțată în urma administrării unui probatoriu solid; hotărârile nepenale invocate în sprijinul constatării vinovăției penale a acuzatului sunt purtătoare de autoritate de lucru judecat în penal numai cu privire la aspectele dovedite dincolo de orice îndoială rezonabilă; pe de altă parte, hotărârile nepenale invocate în sprijinul constatării nevinovăției penale a acuzatului pot contribui la construirea dubiului rezonabil care sprijină soluțiile de achitare sau încetare a procesului penal chiar dacă elementele purtătoare de autoritate de lucru judecat nu au fost dovedite dincolo de orice dubiu rezonabil în respectivele procese.

Ar trebuie clarificate în viitor, desigur, înțelesul unor sintagme precum „probatoriu consistent/solid” sau „cercetare judecătorească amănunțită”. Tocmai de aceea precizăm că aserțiunile anterioare sunt reflecții la cald asupra motivării Curții, care nu constituie altceva decât o invitație la dezbateri, în vederea lămuririi regimului juridic al autorității de lucru judecată a hotărârii nepenale în procesul penal.


[1] Decizia Curții este publică și poate fi consultată atât pe site-ul Curții – www.ccr.ro, cât și pe site-uri de specialitate precum www.juridice.ro.
[2] A se vedea în special paragrafele 44 – 49 din Decizia Curții.
[3] Par. 38 al Deciziei.
[4] Avem în vederea încheierea penală din data de 21.01.2021, definitivă, pronunțată de Judecătoria Bolintin Vale în dosarul penal nr. 4134/192/2020, nepublicată.
[5] A se vedea art. 1349 alin. (1) și art. 1350 alin. (1) Cod civil.
[6] În dreptul privat este incident standardul probator al „balanței probabilităților”, pe când în dreptul penal cel al vinovăției „dincolo de orice dubiu rezonabil”.
[7] Par. 34 – 40.
[8] Avem în vedere considerentele de la par. 39.
[9] Avem în vedere, desigur, Codul de procedură civilă, art. 430, și Codul de procedură penală, art. 6.
[10] Pentru o analiză a identității factuale analizate, a se vedea, de exemplu, cauza Johannesson și alții contra Islandei, Hotărârea din 18 mai 2017, unde se arată că elementul idem al principiului ne bis in idem din art. 4 din Protocolul nr. 7  trebuie înțeles ca vizând fapte identice sau fapte care sunt în mod substanțial identice.
[11] Par. 39 din Decizia Curții, unde este citată hotărârea CEDO din 18 iulie 2019, pronunțată în cauza Mihalache împotriva României.
[12] Hotărârea Curții din 5 iunie 2014, par. 30, ECLI:EU:C:2014:1057
[13] Par. 98, teza I.
[14] Avem în vedere renunțarea la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei și aplicarea unei măsuri educative.


Jud. drd. Alin Petrea, Judecătoria Bolintin Vale

Cuvinte cheie: , , , ,
Secţiuni: Articole, Drept penal, RNSJ, SELECTED TOP LEGAL, Studii, _CONTENT | Toate secţiunile
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

Lex Discipulo Laus Încurajăm utilizarea RNPM - Registrul Naţional de Publicitate Mobiliară Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează SmartBill

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


.
PLATINUM Signature      

PLATINUM  ACADEMIC

GOLD                        

VIDEO   STANDARD