Secţiuni » Arii de practică » Protective » Drept civil
Drept civil
ConferinţeDezbateriCărţiProfesionişti
UNBR Caut avocat
UNBR Caut avocat
UNBR Caut avocat
Masterclass US Litigators
Drept civil Jurisprudență Curți de Apel Note de studiu Procedură civilă RNSJ SELECTED

Compensații financiare acordate victimelor vs. revictimizarea victimei sau Teoria ca teoria, dar practica…

19 februarie 2024 | Luminița CHIRIAC
Luminița Chiriac

Luminița Chiriac

Sediul materiei – civil, obiect – acordare compensații financiare acordate victimelor unor infracțiuni din Legea 211/2004, dos. 6846/99/2022, hot. 441/2023 a Tribunalului Iași, dec. civ. nr. 374/27.11.2023[1] a Curții de Apel Iași.

I. Expunerea cazului.

A. Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Iași la data de 20.12.2022, sub nr. 6846 /99/2022, petenta a formulat, prin apărător ales, o cerere de acordare de compensaţii financiare victimelor unor infracţiuni, în baza art. 21 din Legea nr. 211/2004 privind unele măsuri pentru asigurarea informării, sprijinirii şi protecţiei victimelor infracţiunilor şi art. 37 indice 14 din Legea nr. 230/2022.

Prin sentinţa nr. 441 din 28 februarie 2023, Tribunalul Iași, cu majoritate, în baza art. 21 raportat la art. 31 din Legea nr. 211/2004 privind unele măsuri pentru asigurarea informării, sprijinirii şi protecției victimelor infracțiunilor, coroborat cu art. 37 indice 14 din Legea nr. 230/2022, a admis cererea formulată de petenta-victimă.

A stabilit cuantumul compensaţiei financiare în sumă de 100.000 euro daune morale pentru prejudiciile morale suferite de petenta prin săvârşirea infracţiunii de omor, prev. de art. 188 alin. (1) Cod penal, de inculpat, victimă fiind tatăl petentei, daune acordate prin sentinţa penală nr. 752/01.10.2020, pronunţată în dosarul nr. 2404/99/2020 al Tribunalului Iași, definitivă prin decizia penală nr. 901/ 24.11.2020 a Curţii de Apel Iași.

B. Opinia separată. În dosarul nr. 6846/99/2022 un membru al comisiei de judecată a făcut opinie separată: ”judecătorul opinează că suma de 50.000 lei, reprezentând daune morale, constituie o compensaţie financiară justă şi echitabilă, în măsură să acopere suferinţele morale ale părţii civile” [https://www.rejust.ro/juris/62332ed96]

Arbitraj comercial

Evenimente juridice

Servicii JURIDICE.ro

În motivarea opiniei separate, judecătorul:

– a făcut trimitere la Hotărârea CJUE din 16 iulie 2020 C-129/2019, conform căreia despăgubirea ce trebuie acordată victimei trebuie să fie echitabilă şi corespunzătoare, astfel cum se prevede în art. 12 alin. (2) din Directiva nr. 80/2004, şi trebuie să asigure o reparare a prejudiciului, însă nu trebuie să asigure neapărat o reparare integrală a prejudiciului material şi moral suferit de respectiva victimă.

– a susținut că nu există autoritate de lucru judecat, întrucât autoritatea de lucru judecat impune identitate de cauză, obiect şi părţi (condiţii cumulative) – art. 430 – 432 NCPC.

– în momentul pronunţării hotărârii (dos. 2404/99/2020 – Tribunal Iași), instanţa nu a efectuat o analiză a condiţiilor acordării despăgubirilor materiale şi morale (faptă ilicită, prejudiciu, legătură de cauzalitate) ci a fost obligată, în temeiul art. 23 alin. (3) teza întâi din C.pr.pen., să ia act de recunoaştere cu privire la acest aspect (drept de dispoziţie consacrat şi de art. 436 C.pr.civ.).

– judecătorul opinează că suma de 50.000 lei, reprezentând daune morale, constituie o compensaţie financiară justă şi echitabilă, în măsură să acopere suferinţele morale ale părţii civile: ”Pentru a-şi forma convingerea în acest sens, are în vedere actele şi lucrările din dosarul ataşat 2404/99/2020/ Tribunal Iași, din care reiese că petenta nu s-a prezentat la judecată, personal sau prin reprezentant legal, că introducerea sa în cauză s-a făcut de către instanţa de judecată şi constituirea de parte civilă de către avocatul desemnat din oficiu după nenumărate termene, că partea civilă locuia cu mama sa pe teritoriul Italiei, că nu ţinea legătura, în mod curent, cu tatăl său şi că acesta nu contribuia la întreţinerea fiicei sale”.

C. Împotriva hotărârii 441/2023, parchetul a formulat contestație. Motivele contestației sunt o preluare a opiniei separate, acesta fiind și motivul pentru care am insistat asupra acesteia și anume:

– face trimitere Hotărârea CJUE din 16 iulie 2020 în cauza C-129/2019.

”În acord cu opinia separată formulată în cauză, contestatorul apreciază că, având în vedere Directiva nr. 2004/80/CE[2] a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind despăgubirea victimelor infracţionalităţii, precum şi Hotărârea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene din data de 16 iulie 2020, în cauza C-129/2019, despăgubirea ce trebuie acordată victimei trebuie să fie echitabilă şi corespunzătoare, astfel cum se prevede în art. 12 alin. (2) din Directiva nr. 80/2004, şi trebuie să asigure o reparare a prejudiciului, însă nu trebuie să asigure neapărat o reparare integrală a prejudiciului material şi moral suferit de respectiva victimă.

Astfel, în cauza C-129/2019[3], s-a stabilit că, în sensul art. 12 alin. 2 din Directiva 2004/80, despăgubirea acordată unor asemenea victime reprezintă o contribuţie la repararea prejudiciului material şi moral suferit de acestea.

O astfel de contribuţie poate fi considerată „echitabilă şi corespunzătoare” în cazul în care compensează, într-o măsură adecvată, suferinţele la care au fost expuse.

Aşadar, cuantumul compensaţiei financiare acordate nu trebuie să corespundă, în mod necesar, cu daunele stabilite în sarcina autorului unei infracţiuni intenţionate săvârşite prin violenţă de către instanţele care au cercetat şi judecat infracţiunea care a născut aceste despăgubiri.

Solicită admiterea contestaţiei formulate în temeiul art. 31 alin. (6) din Legea nr. 211/2004 şi să se dispună în conformitate cu prevederile legale.”

D. Intimata, prin avocat ales, a formulat întâmpinare prin care a invocat:

– excepția tardivității formulării contestației;

– inadmisibilitatea contestației dată fiind lipsa calității procesuale a parchetului;

– lipsa de interes a parchetului în promovarea  contestației, date fiind atribuțiile procurorului în cadrul prezentei proceduri;

– prezenta cauză se soluționează conform procedurii judiciare necontencioasă.

E. Soluția Curții de Apel Iași.

Respinge excepţiile lipsei calităţii procesuale active şi lipsei de interes, invocate de intimată, prin avocat. Excepțiile inadmisibilității contestației și tardivității căii de atac au fost respinse de curtea de apel, prin încheierea din 20 noiembrie 2023.

Citat din considerentele deciziei Curții de Apel Iași: ”Instanța a constatat că este neîntemeiată excepția inadmisibilității, întrucât sentința nr. 441 din 28 februarie 2023 este supusă căii de atac a contestației, potrivit dispozițiilor articolului 31 alineat (6) din Legea nr. 211/2004 privind unele măsuri pentru asigurarea informării, sprijinirii şi protecţiei victimelor infracţiunilor.

Referitor la tardivitate, s-a reținut că Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași a expediat contestația pe fax la data de 22 mai 2023 (filele 6-12, dosar Curtea de Apel Iași, cu respectarea termenului de 15 zile menționat).

Curtea a statuat – în puterea regulii instituite de art. 248 alineat (1) Cod procedură civilă – asupra excepţiilor lipsei calităţii procesuale active şi lipsei de interes, curtea de apel constată că acestea nu operează în cauză și urmează a fi respinse, pentru considerentele expuse în cele ce urmează.

Instanța de control judiciar notează că articolul 32 Cod procedură civilă stabilește condițiile care trebuie întrunite cumulativ pentru exercitarea unei acțiuni civile, printre care se numără calitatea procesuală. Aceasta este definită de art. 36 Cod procedură civilă, în următorii termeni: „Calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părți și subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecății. Existența sau inexistența drepturilor și a obligațiilor afirmate constituie o chestiune de fond.”

Calitatea procesuală este determinată de transpunerea în plan procesual a subiectelor raportului juridic concret dedus judecății. Calitatea procesuală activă – în discuție în contestația de față – presupune că Ministerul Public  are îndreptățirea de a declara calea de atac prevăzută de lege.

Curtea reține că, în conformitate cu art. 92 Cod procedură civilă („Modalităţi de participare”): „(3) În cazurile anume prevăzute de lege, participarea şi punerea concluziilor de către procuror sunt obligatorii, sub sancţiunea nulităţii absolute a hotărârii. (4) Procurorul poate să exercite căile de atac împotriva hotărârilor pronunţate în cazurile prevăzute la alin. (1), chiar dacă nu a pornit acţiunea civilă, precum şi atunci când a participat la judecată, în condiţiile legii”.

În speță, participarea procurorului la judecată este obligatorie, în temeiul art. 31 alineat (2) din Legea nr. 211/2004 privind unele măsuri pentru asigurarea informării, sprijinirii şi protecţiei victimelor infracţiunilor, astfel încât procurorul are calitatea procesuală activă de a formula contestația prevăzută de art. 31 alineat (6) din același act normativ.

În ceea ce privește interesul în promovarea căii de atac, Curtea constată că acesta rezultă din art. 131 al Constituției României, care prevede: „(1) În activitatea judiciară, Ministerul Public reprezintă interesele generale ale societăţii şi apără ordinea de drept, precum şi drepturile şi libertăţile cetăţenilor”.

Pe fondul cauzei, Curtea de Apel Iași ”admite contestaţia formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași împotriva sentinţei civile nr. 441 din 28 februarie 2023, pronunţată de Tribunalul Iași Secţia I civilă, hotărâre pe care o modifică în parte, în ceea ce priveşte cuantumul compensaţiei financiare.

Acordă petentei suma de 50.000 lei RON, cu titlu de compensaţie financiară pentru prejudiciile morale suferite ca urmare a săvârşirii infracţiunii de omor, prevăzută de art. 188 alineat (1) Cod penal, de către inculpat, condamnat prin sentinţa penală nr. 752/01.10.2020, pronunţată în dosarul nr. 2404 /99/2020 al Tribunalului Iași, definitivă prin decizia penală nr. ###/24.11.2020 a Curţii de Apel Iași, asupra victimei , tatăl petentei.

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei, care nu contravin prezentei.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 27 noiembrie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.”

II. Natura juridică și procedura juridică aplicabilă în cazul cererilor pentru compensații financiare, Legea 211/2004.

II.1. Scurt cuvânt de introducere cu privire la importanța stabilirii procedurii judiciare după care ar trebui să se judece cererea pentru acordare compensații financiare.

Legea 211/2004 este o lege cu caracter civil și, în consecință, se judecă conform codului de procedură civilă. Considerăm că este important să stabilim procedura de judecată (contencioasă/necontencioasă judiciară) aplicabilă în cazul soluționării cererilor pentru acordarea compensațiilor financiare, pentru că în raport de aceasta vom analiza și (lipsa) calitatea procesuală activă a Ministerului Public prin reprezentant, justificarea unui interes legitim a Ministerului Public în promovarea contestației, precum și autoritatea de lucru judecat cu privire la cuantumul prejudiciului moral stabilit prin sentința penală nr. 753/01.10.2020, pronunțată în dos. 2404/99/2020, definitivă prin decizia penală nr. 901/24.11.2029-Curtea de Apel Iași, aspect invocat atât de către prima instanță, cât și de către petentă, prin avocat

Și, în funcție de concluziile la aceste aspecte, vom analiza dacă contestația formulată de către procuror este admisibilă.

II.2. Definiții

A. Procedura contencioasă este reglementată în Codul de procedură civilă, Cartea a 2-a, Titlul 1.

Conform definiției din dicționarul juridic ”Procedura contencioasă reprezintă totalitatea normelor procesuale după care sunt soluționate litigiile care se poartă între părți de interese contrare.”[4]

B. Procedura necontencioasă judiciară este reglementată în Codul de procedură civilă, Cartea a-3-a, Titlul 1.

Conform art. 527 NCPC, Domeniu de aplicare. Cererile pentru soluționarea cărora este nevoie de intervenția instanței, fără însă a se urmări stabilirea unui drept potrivnic față de o altă persoană, precum sunt cele privitoare la darea autorizațiilor judecătorești sau la luarea unor măsuri legale de supraveghere, ocrotire ori asigurare, sunt supuse dispozițiilor prezentei cărți.[5]

În continuare, art. 531 C. proc. civ. prevede că, dacă cererea, prin însuși cuprinsul ei ori prin obiecțiile ridicate de persoanele citate sau care intervin prezintă caracter contencios, instanța o va respinge.

C. Prin Legea 211/2004 privind unele măsuri pentru asigurarea informării, sprijinirii și protecției victimelor infracțiunilor, legiuitorul a stabilit în favoarea victimelor infracțiunilor săvârșite cu intenție și prin violență dreptul la compensație financiare, iar valorificarea acestui drept  se face la cererea victimei[6]. Prin art. 29 din Legea 211/2004 se precizează cuprinsul cererii pentru acordare de compensații financiare (condițiile de formă)[7], iar prin art. 31 se stabilește modalitatea de soluționarea a cererii.[8]

Astfel, cererea se judecă în cameră de consiliu, de o comisie formată din doi judecători, cu citarea victimei, participarea procurorului este obligatorie.

Subliniez, după cum se poate observa, art. 29 din Legea 211/2004, nu impune obligația ca petenta să indice numele persoanei/instituția cu care se judecă, așa cum se prevede de ex. în art. 194 alin. (1) NCPC.

D. Opinia Curții de Apel Iași cu privire la caracterul litigios al cererii de chemare în judecată

Citat din considerentele deciziei Curții de Apel:

”Instanța de control judiciar notează că articolul 32 Cod procedură civilă stabilește condițiile care trebuie întrunite cumulativ pentru exercitarea unei acțiuni civile, printre care se numără calitatea procesuală. Aceasta este definită de art. 36 Cod procedură civilă, în următorii termeni: „Calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părți și subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecății. Existența sau inexistența drepturilor și a obligațiilor afirmate constituie o chestiune de fond.” Calitatea procesuală este determinată de transpunerea în plan procesual a subiectelor raportului juridic concret dedus judecății. Calitatea procesuală activă – în discuție în contestația de față – presupune că Ministerul ###### are îndreptățirea de a declara calea de atac prevăzută de lege. ”

Din cele consemnate de către Curtea de Apel în considerentele deciziei civile rezultă că aceasta apreciază că procedura aplicabilă soluționării cererii de acordare a compensației financiare este una litigioasă și se rezolvă conform procedurii contencioase. Mai notează instanța de control că parchetul are calitatea procesuală în prezenta cauză , calitate procesuală care rezultă din identitatea de părți[9] și subiectele raportului juridic litigios[10]. În continuarea raționamentului juridic, Curtea De Apel, invocă dispozițiile art. 92 alin. (3) și (4) NCPC – Modalități de participare – concluzionând că procurorul are calitate procesuală activă pentru că în conformitate cu art. 31 alin. (2) din Legea 211/2004,participarea procurorului la judecată este obligatorie.

D. Opinia autorului articolului cu privire la procedura de judecată aplicabilă în cazul soluționării cererilor de acordare de compensații financiare; (lipsa) calitatea procesuală a procurorului, lipsa de interes.

Cererea pentru compensații financiare este formulată de către victima în temeiul art. 21-39 din Legea 211/2004. În art. 21[11] din lege regăsim precizată categoria de victime care poate formula cerere pentru acordare compensații financiare; în art. 22-28 din Legea 211/2004 se prevăd condițiile pozitive și negative ce trebuie îndeplinite de către victimă pentru ca cererea să îi fie admisă, iar art. 29 din Legea 221/2004 [12] prevede ce mențiuni trebuie să cuprindă cererea pentru acordarea compensațiilor financiare.

Din cerințele art. 29 din Legea 211/2004 cu privire la mențiunile ce trebuie să se regăsească în cuprinsul cererii pentru acordarea compensațiilor financiare rezultă că aceasta nu se judecă în contradictoriu cu o altă persoană; deci urmează să se judece în conformitate cu dispozițiile procedurii necontencioase, nefiind o cerere litigioasă, așa cum s-a încercat a se motiva prin decizia instanței de apel.

Ministerul Public, prin reprezentant, nu are calitate procesuală activă/pasivă, nu este subiect al unui raport juridic supus judecății pentru că victima nu se judecă cu Ministerul Public în calitate de reprezentant (sau nu) al Statului. Acest aspect, al lipsei de identitate între părți și subiectele raportului juridic din faza judecății în fond a cauzei cu părțile și subiectele raportului juridic din faza de judecata în calea de atac, reiese chiar și din citativul cauzei unde în dosarul de fond nu avem reclamant și pârât, avem doar ”petentă”, iar în calea de atac, avem contestator și intimată. Conform art. 458 NCPC, căile de atac pot fi exercitate numai de părţile aflate în proces care justifică un interes, în afară de cazul în care, potrivit legii, acest drept îl au şi alte organe sau persoane.[13]

Un argument în plus în susținerea tezei că procurorul nu are calitate procesuală pentru a contesta hotărârea pronunțată de către Comisie îl regăsim în art. 31 alin. (5) din Legea 211/2004, unde se prevede că hotărârea se comunică victimei. Când legiuitorul a considerat că hotărârea judecătorească trebuie comunicată și procurorului a prevăzut expres în textul de lege această obligativitate a comunicării (de ex. art. 407 NCPP).

Raționamentul juridic forțat al instanței de control care încearcă să justifice calitatea procesuală activă a Ministerului Public, nu reușește să convingă nici prin invocarea art. 92 NCPC – Modalități de participare – pentru că, deși participarea procurorului la judecarea cererii pentru acordare compensații financiare este obligatorie, totuși nu sunt îndeplinite condițiile de la art. 92 alin. (1) NCPC pentru simplul motiv că în prezenta cauză nu ne aflăm în una din situațiile enumerate în articolul mai sus citat, și anume:

– nu avem minori, persoane puse sub interdicție sau dispărute; și

– nici nu este prevăzut expres de lege dreptul sau obligația procurorului de a contesta hotărârea prin care s-a soluționat cererea de acordare a compensațiilor financiare;

– iar alin. (4) art. 92 NCPC tocmai la aceste situații, mai sus enumerate, face referire, când anume procurorul poate să exercite căile de atac.

Pe de altă, dacă cererea pentru acordare de compensații financiare s-ar judeca în contradictoriu cu Statul Român acesta ar fi reprezentat de către Ministerul de Finanțe[14], conform art. 223. alin (1) NCC.

Dar să ne întoarcem la procedura necontencioasă judiciară, art. 527 NCPC și să analizăm, în cele ce urmează, dacă (și cum) această procedură se armonizează cu dispozițiile Legii 21/2004:

– cererile pentru soluționarea cărora este nevoie de intervenția instanței; Legea 211/2004 prevede că pentru soluționarea cererii de acordare a compensației financiare, victima trebuie să se adreseze cu o cerere Comisiei pentru acordarea de compensații financiare victimelor infracțiunilor din cadrul Tribunalului în raza teritorială unde își are domiciliul;

– fără însă a se stabili un drept potrivnic; art. 29 din Legea 211/2004 nu prevede ca în cuprinsul cererii, petenta/victimă să indice persoana împotriva căreia se îndreaptă în valorificarea drepturilor sale (așa cum se prevede în art. 194 alin. 1() lit. a) NCPC).[15]

Competența de soluționare este cea de la art. 28 alin. (1) din Legea 211/2004 rap. la art. 528 alin. (3), adică tribunalul în circumscripția căruia victima își are domiciliul, cererea se judecă în camera de consiliu, cu citarea petentului, instanța se pronunță prin încheiere, iar încheierea prin care se încuviințează cererea este executorie.

Cine poate promova cale de atac? Orice persoană interesată.

Și să ne întoarcem la Ministerul Public. Este acesta o ”persoană interesată” în sensul procedurii necontencioase cu raportare la art. 32 NCPC și art. 33 NCPC? Nu.

Poate Ministerul Public să justifice un interes legitim, personal, actual și determinat, conform art. 33 NCPC? Nu.

Opinia conform căreia Ministerul Public justifică un interes legitim, așa în genere, în virtutea atribuțiilor acordate prin art. 131 din Constituția României care prevede: „(1) În activitatea judiciară, Ministerul Public reprezintă interesele generale ale societăţii şi apără ordinea de drept, precum şi drepturile şi libertăţile cetăţenilor”, nu este susținută prin dispozițiile legii.

Legiuitorul, când a considerat de cuviință, a prevăzut situațiile în care Ministerul Public poate promova căi de atac (a se vedea art. 92 alin. (4) NCPC rap. la art. 92 alin. (1) NCPC.

Și totuși procurorul participă obligatoriu, conform art. 31 alin. (2) din Legea 211/2004, la judecata cererii de acordare a compensațiilor financiare; în acest context am putea face aplicarea art. 92 alin. (3).4 NCPC? Răspunsul este ”nu”, cu argumentele mai sus prezentate chiar dacă dispozițiile procedurii necontencioase se pot completa cu dispozițiile procedurii contencioase.

Concluzia pe problemele de drept ridicate în această secțiune este că cererea pentru acordare compensații financiare în baza Legii 211/2004 se judecă conform procedurii necontencioase judiciare. Petenta, prin cerere, valorifică o serie de drepturi acordate prin lege și nu se judecă în contradictoriu cu Statul sau cu o altă persoană; nu urmărește stabilirea unui drept potrivnic. Legea 211/2004 prevede pentru acordarea de compensații financiare o serie de condiții de fond și formă, pozitive și negative, condiții a căror îndeplinire este verificată de către comisie și, în caz afirmativ, Comisia admite cererea.

Cu aceleași argumente susținem inadmisibilitatea contestației promovată de către Ministerul Public; Legea 211/2004 nu prevede că acesta ar fi ”persoană îndreptățită” să promoveze această cale de atac.

Aici, am să fac o paranteză, și am să punctez (printr-o întrebare) și cu privire la excepția tardivității formulării contestației de către Ministerul Public, excepție respinsă de către Curtea de Apel. Întrebare: cum s-a calculat termenul de depunere a contestației de către Ministerul Public? De când a început să curgă termenul de contestație pentru acesta, dacă în textul de lege nu există obligația comunicării hotărârii către Parchet, ci doar către victimă?

Și totuși care ar fi rolul procurorului în această procedură? De ce s-a precizat că participarea procurorului este obligatorie? Subiectul este prea amplu pentru a fi dezbătut aici, dar aș spune (fără a încerca să diminuez rolul procurorului în cauzele civile) că această cerință este un ”automatism” al celor care au redactat Legea 211/2004 de a stabili noi obligații în sarcina Ministerului Public, pe motivul că reprezintă  interesele generale”, pentru că la fel de bine, în cadrul mecanismului de protecție al victimelor, se putea dispune prin lege că această compensație financiară se poate obține și pe cale administrativă, cum se întâmplă în alte state membre, și nu am fi mai avut această discuție.

II.3. Autoritatea de lucru judecat.

A. Opinia Curții de Apel Iași.

Curtea de Apel Iași, în concordanță cu opinia separată și cu motivele invocate de către Ministerul Public prin contestație, notează în considerentele deciziei civile următoarele:

”Se omite aspectul esențial că autoritatea de lucru judecat privește cuantumul daunelor morale pe care le datorează inculpatul, iar nu compensația financiară. #### de principiu că autoritatea de lucru judecat cunoaște două manifestări procesuale, și anume aceea de excepție procesuală (conform art. 431 alineat (1) Cod de procedură civilă) și aceea de prezumție, mijloc de probă de natură să demonstreze ceva în legătură cu raporturile juridice dintre părţi (conform art. 431 alineat (2) Cod de procedură civilă).

#### în manifestarea sa de excepție procesuală (care corespunde unui efect negativ, extinctiv, de natură să oprească a doua judecată), autoritatea de lucru judecat presupune tripla identitate de elemente prevăzută de art. 431 alineat 1 Cod de procedură civilă (obiect, părți, cauză), nu tot astfel se întâmplă atunci când acest efect important al hotărârii se manifestă pozitiv, demonstrând modalitatea în care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase în raporturile dintre părţi, fără posibilitatea de a se statua diferit. Această reglementare a autorității de lucru judecat în forma prezumţiei răspunde nevoii de ordine și stabilitate juridică.

În speță, nu se pune problema unei autorități de lucru judecat opozabilă Statului, câtă vreme acesta nu a fost parte în acțiunea civilă în care a fost obligat inculpatul la plata de daune morale către partea civilă. ”

B. Opinia Tribunalului Iași.

Instanța de fond motivează cu privire la problema autorității de lucru judecat următoarele: ”prin autoritate de lucru judecat se înţelege puterea sau forţa acordată de lege hotărârii judecătoreşti definitive, de a fi executată şi de a împiedica o nouă urmărire pentru acelaşi fapt, autoritatea de lucru judecat vizând atât dispozitivul hotărârii judecătoreşti, cât şi considerentele care sunt esenţiale în explicarea şi înţelegerea soluţiei pronunţate cu privire la acţiunile exercitate în procesul penal.

Efectul de lucru judecat al unei hotărâri judecătorești are două accepţiuni: stricto sensu semnifică efectul negativ al autorităţii de lucru judecat care face imposibilă judecarea unui nou litigiu între aceleaşi părţi, pentru acelaşi obiect şi cu aceeaşi cauză, iar lato sensu semnifică efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat, care presupune că hotărârea beneficiază de o prezumţie irefragabilă că exprimă adevărul şi că nu trebuie contrazisă de o altă hotărâre.

Aşadar, se instituie practic o imposibilitate de a statua diferit asupra modului în care anterior au fost dezlegate anumite aspecte litigioase în raporturile dintre părţi, respectiv asupra cuantumului daunelor morale, astfel cum este cazul în prezenta speţă.”

C. Opinia autorului articolului.

Discuția cu privire la autoritatea lucrului judecat în ceea ce privește cuantumul despăgubirilor morale stabilit prin sentința penală este o falsă problemă. Legiuitorul, prin modificările aduse prin art. 431 alin. (2) NCPC, a tranșat această problemă.

Art. 431 alin. (2) NCPC reglementează prezumţia legală de lucru judecat, care reprezintă manifestarea pozitivă a autorităţii de lucru judecat; ea este la îndemâna oricăreia dintre părţile unui litigiu, în sensul că fiecare dintre ele are posibilitatea de a opune lucrul anterior judecat, într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă. Aşa cum s-a subliniat în mod judicios, în acest caz, nu este necesar a fi întrunită tripla identitate, ci este suficient ca în judecata ulterioară să fie adusă în discuţie o chestiune litigioasă în legătură cu ceea ce s-a soluţionat anterior fie prin dispozitiv, fie prin considerente, fie prin dispozitiv şi considerente; această judecată fiind deja făcută, ea nu mai poate fi contrazisă.[16]

Pe de altă parte, la momentul judecării cauzei din dosarul nr. 2404/99/2020, petenta era minoră, iar reprezentantul Ministerului Public a pus concluzii pe latura civilă, deci respectiva hotărâre judecătorească nu este o ”necunoscută” pentru Ministerul Public.

O falsă problemă este și toată discuția legată de semnificația termenilor de despăgubire vs. compensație, faptul că legiuitorul ar fi vrut să dea semnificații diferite celor doi termeni, deși aceștia sunt sinonimi. Explicația este mult mai simplă; în limba engleză ”despăgubire” se traduce ”compensation” și, de aici, utilizarea termenului de ”compensație” în redactarea Legii 211/2004.

III. Directiva 2004-80, Decizia CJUE C-129/2019 , Legea 211/2004 și Decizia Curții de Apel Iași nr.374/2023; decizia politică vs. decizia instanței

Legea 211/2004 este o transpunere a directivei europene, Directiva 2004/80, mai precis este o decizie politică a Statului român, în calitate de Stat membru al UE. Și, de abia aici își găsește ”rostul” citarea deciziei CJUE în cauza C-129/2019.

Precizez din capul locului că respectiva decizie CJUE nu are nici o relevanță în prezenta cauză sub aspectul mecanismului de stabilire a cuantumului compensației financiare de către Statul român.

Respectiva cauză se referă la obligativitatea statelor (în speță, Statul Italian) de a transpune în legislația națională a Directivei 2004/80 și de a implementa un mecanism de despăgubire a victimelor infracțiunilor săvârșite cu intenție și prin violență pe teritoriul statelor membre. Ceea ce este interesant este că și în C-129/2019 se face vorbire de faptul că directiva europeană lasă la aprecierea statelor (marja de apreciere) cum vor realiza acest mecanism, condiția fiind ca mecanismul să asigure despăgubiri tuturor victimelor infracțiunilor săvârșite cu intenție și prin violență pe teritoriul respectivului Stat Membru.

Ca exemplu, statul italian a implementat un sistem de despăgubire forfetară pentru fiecare categorie de infracțiune.

Statul român, prin Legea 211/2004, a avut o altă abordare; inițial, a despăgubit victimele doar pentru prejudiciile materiale și în limita a 10 salarii minime brute pe economie, adică o decizie politică.

Ulterior, prin Legea 230/2022 art. 37 ^14 alin. (1), statul român, prin derogare de la Legea 211/2004, a prevăzut și posibilitatea ca victimele să solicite compensații financiare (fără a stabili un plafon) și pentru prejudiciile morale suferite prin săvârșirea infracțiunii, o nouă decizie politică în domeniul protecției victimelor.

Cum precizam mai sus, transpunerea directivei este o decizie politică a statului român, de a-și respecta obligațiile asumate ca Stat membru al UE și, tot ca o decizie politică și în virtutea marjei de apreciere, a stabilit ca în cadrul mecanismului de despăgubire a victimelor să nu existe plafoane în acordarea acestor despăgubiri.

Legea 211/2004 prevede clar când instanța poate administra probe, în situația în care procurorul a dispus clasarea cauzei sau în situația în care făptuitorul este necunoscut și nu avem o hotărâre definitivă cu privire la cuantumul despăgubirilor materiale și morale.

”În situaţiile în care legiuitorul a înţeles să prevadă o limitare în acordarea compensaţiei victimei infracţiunii, a făcut-o în mod expres, aceste limitări fiind strict şi limitativ prevăzute de lege, fără a putea fi interpretate în extenso şi cu privire la alte situaţii în care se impune despăgubirea victimelor.” – citat din considerente sentința Tribunalului Iași.

Orice ”adăugire la lege” reprezintă o încălcare a atribuțiilor instanței de judecată (și nu voi insista pe acest subiect, dat fiind scopul acestui demers juridic).

IV. Revictimizarea/victimizarea secundară. Relațiile inegale de putere între victimă și autoritățile statului. Eșecul Statului Român în a proteja victimele.

Tot demersul juridic de mai sus a avut ca finalitate analiza modului în care autoritățile statului/Statul român au reușit, în prezenta cauză, să protejeze victima, să evite revictimizarea victimei.

Legea 211/2004 privind unele măsuri pentru asigurarea informării, sprijinirii și protecției victimelor infracțiunilor, în întregul ei, se referă la ”victimă”, la mijloacele de protecție a acesteia, cum anume trebuie tratată victima de către autoritățile statului.

Întrebare: în prezenta cauză, s-a atins scopul Legii 211/2004? A fost protejată victima?

Pentru a răspunde la aceste întrebări, vom începe prin a reda definițiile ce se regăsesc în Legea 211/2004 cu referire la victimă, revictimizare, și nu numai, precum și citate din deciziile instanței de control, din opinia separată și contestația formulată de către Ministerul Public (care constă în preluarea considerentelor opiniei separate).

A. Definiții Legea 211/2004.

Art. 3^4

a) victimă a infracțiunilor – persoana fizică ce a suferit un prejudiciu, de orice natură, inclusiv o vătămare a integrității sale fizice, mintale sau emoționale sau un prejudiciu economic, cauzate în mod direct de o infracțiune, precum și membrii familiei unei persoane decedate ca urmare a unei infracțiuni și care au suferit prejudicii în urma decesului persoanei respective;

e) victimizare secundară – trauma suferită de victimă, care nu apare ca un rezultat direct al faptei penale, ci prin reacția față de victimă a instituțiilor și a persoanelor cu care aceasta intră în contact.

Articolul 1^1

(1) Orice persoană victimă a unei infracțiuni are dreptul de a fi recunoscută ca atare din momentul identificării, de a fi tratată cu respect, profesionalism, de a beneficia de protecție și sprijin individualizate, de a obține compensații financiare și de a i se restabili drepturile. De aceleași drepturi beneficiază și membrii familiei acesteia.

Articolul 2

Institutul Național al Magistraturii, Ministerul Afacerilor Interne, precum și consiliile județene, respectiv consiliile locale ale sectoarelor municipiului București, prin direcțiile generale de asistență socială și protecția copilului, denumite în continuare direcții generale, asigură specializarea personalului propriu care, în exercitarea atribuțiilor prevăzute de lege, stabilește legături directe cu victimele infracțiunilor.

B. Citate din considerentele hotărârii judecătorești pronunțate în prezenta cauză

Citat Curtea de Apel Iași ”Despăgubirea bănească pentru repararea unui prejudiciu nepatrimonial fiind, prin însăşi destinaţia ei – aceea de a uşura situaţia persoanei lezate, de a-i acorda o satisfacţie – o categorie juridică cu caracter special, ea trebuie să fie rezultatul unei analize atente a împrejurărilor concrete ale cauzei, deci a unor elemente obiective, care înlătură posibilitatea ca despăgubirea bănească acordată să constituie un mijloc imoral de îmbogăţire a victimei.”

Citat din opinia separată: ”Pentru a-şi forma convingerea în acest sens, ####### are în vedere actele şi lucrările din dosarul ataşat ####/99/2020, din care reiese că ######## ###### – ###### nu s-a prezentat la judecată, personal sau prin reprezentant legal, că introducerea sa în cauză s-a făcut de către instanţa de judecată şi constituirea de parte civilă de către avocatul desemnat din oficiu după nenumărate termene, că partea civilă locuia cu mama sa pe teritoriul Italiei, că nu ţinea legătura, în mod curent, cu tatăl său şi că acesta nu contribuia la întreţinerea fiicei sale.”

Citat din opinia separată”Cât priveşte întinderea prejudiciului este evident că aceasta nu poate fi cuantificată potrivit unor criterii matematice sau economice, astfel încât, în funcţie de împrejurările concrete ale cauzei, ####### urmează să acorde despăgubiri apte să constituie o satisfacţie echitabilă, fără ca acestea să constituie o îmbogăţire fără justă cauză în sarcina părţilor civile.” – opinie separată.

C. Scurtă prezentare a victimei.

Informațiile despre victimă sunt extrem de puține, dar expunem ce am regăsit în cuprinsul sentințelor pronunțate de către instanțele de judecată.

Petenta este victimă ca urmare a decesului tatălui său, acesta fiind victimă a infracțiunii de omor.

Petenta prezintă multiple vulnerabilități:

– specifice vârstei – fiind minoră la data decesului tatălui; său

– ca urmare a divorțului dintre părinții săi;

– greutăți în menținerea relațiilor firești cu tatăl său, până la decesul acestuia, ca urmare a stabilirii acesteia, împreună cu mama sa, pe teritoriul Italiei;

– sprijin financiar oferit doar de către mamă.

V. Concluzii.

Prin Legea 211/2004, Statul român, ca urmare a angajamentelor politice în calitate de membru UE, și-a asumat obligația de transpunere în legislația națională a Directivei europene 2004/80 CE privind unele măsuri pentru asigurarea informării, sprijinirii și protecției victimelor infracțiunilor și, ulterior, prin Legea 230/2020, art. 37 indice 14. Statul român, aparent, și-a îndeplinit obligațiile asumate conform directivei.

Spun aparent, pentru că nu este suficient ca, la nivel formal, Statul să reglementeze măsuri de protecție în favoarea victimelor infracțiunilor săvârșite cu intenție și prin violență, ci această protecție trebuie să fie și la nivel de implementare, și aici citez din art. 2 din Legea 211/2004 ”Institutul Național al Magistraturii (….) asigură specializarea personalului propriu care, în exercitarea atribuțiilor prevăzute de lege, stabilește legături directe cu victimele infracțiunilor.

Conform art. 3^1 lit. e) din Legea 211/2004 pentru evitarea victimizării secundare și respectarea demnității umane – activitatea de informare, sprijin și protecție se va realiza cu respectarea demnității victimelor și evitarea victimizării secundare.[17]

Am făcut această trimitere la articolele mai sus enunțate pentru că protecția victimei nu încetează odată cu condamnarea inculpatului. Aceste măsuri vizează și etapa următoare, cea a justiției restaurative. Evitarea  revictimizării victimei se impune și cu ocazia valorificării de către aceasta a dreptului la compensație financiară, așa cum prevede Legea 211/2004.

Aceasta presupune tratarea cu respect și demnitate a victimei și cu ocazie soluționării cererii de compensație financiară. Revictimizarea victimei se realizează și atunci când un magistrat prin considerentele din hotărâre (a se vedea opinia separată) apreciază/cuantifică suferința victimei la 50.000 lei, cu motivarea că victima (minoră la momentul judecății) nu s-a prezentat la instanță și constituirea de parte civilă s-a făcut de către instanță și avocatul din oficiu. Pe de o parte, aceste aprecieri reprezintă o adăugire la Legea 211/2004 pentru că dispozițiile legii nu condiționează admiterea cererii de compensație financiară de prezența victimei în sala de ședință și nici nu consideră a fi un element obiectiv în stabilirea cuantumului compensației financiare. Dimpotrivă, se recomandă ca, pe cât posibil, victima să nu fie nevoită să asiste la procesul penal.

Discriminatorie și prejudiciabilă este și afirmația că ”pentru a-şi forma convingerea în acest sens (al stabilirii sumei de 50.000 lei drept prejudiciu moral) … că partea civilă locuia cu mama sa pe teritoriul Italiei, că nu ţinea legătura, în mod curent, cu tatăl său şi că acesta nu contribuia la întreţinerea fiicei sale.”[18]

Revictimizarea victimei este și atunci când instanța de control judiciar, în considerente, precum și în opinia separată, precizează că despăgubirea bănească trebuie apreciată pe baza elementelor obiective, pentru a se înlătura ”posibilitatea ca despăgubirea bănească acordată să constituie un mijloc imoral de îmbogăţire a victimei”. Cum ar fi compensația financiară acordată victimelor, în orice cuantum, un mijloc imoral și de îmbogățire?

În aceeași notă este exprimată ”îngrijorarea” din opinia separată că aceste compensații financiare să nu reprezinteo îmbogăţire fără justă cauză în sarcina părţilor civile.

Această hotărâre prin care s-a admis contestația Ministerului Public și s-a redus cuantumul despăgubirilor morale, fără a se administra un minim de probatoriu, este citită și de către victima petentă, victimă care va afla din considerentele instanței de control și din opinia separată că nu ”merită” suma de bani stabilită printr-o hotărâre judecătorească definitivă pentru că are ”vina” de a nu se fi prezentat la procesul penal în care s-a judecat decesul tatălui și nici nu ar fi fost, în opinia instanței, așa de afectată de decesul tatălui său, ba mai mult, este și suspicionată de a se îmbogăți imoral și fără justă cauză de pe urma decesului tatălui său.

Aș adăuga că libertatea de exprimare a magistratului[19] prin considerentele hotărârii nu este absolută și este limitată de dreptul victimei de a fi tratată cu respect și demnitate.

Post Scriptum sau concluzie la concluzie.

Concluzia este că în lupta inegală de putere dintre Stat/autoritățile statului, victima a pierdut ”bătălia”, dar Statul român a ”eșuat” în a-și proteja cei mai vulnerabili cetățeni, victimele infracțiunilor săvârșite cu intenție și prin violență.


[1] Disponibil aici
[2] Disponibil aici
[3] Disponibil aici
[4] Disponibil aici
[5] Disponibil aici
[6] Articolul 21
(1) Compensaţia financiară se acordă, la cerere, în condiţiile prezentului capitol, următoarelor categorii de victime:
a) persoanele asupra cărora a fost săvârşită o tentativă la infracţiunile de omor, omor calificat şi omor deosebit de grav, prevăzute la art. 174-176 din Codul penal, o infracţiune de vătămare corporală gravă, prevăzută la art. 182 din Codul penal, o infracţiune intenţionată care a avut ca urmare vătămarea corporală gravă a victimei, o infracţiune de viol, act sexual cu un minor şi perversiune sexuală, prevăzute la art. 197, 198 şi art. 201 alin. 2-5 din Codul penal;
b) soţul, copiii şi persoanele aflate în întreţinerea persoanelor decedate prin săvârşirea infracţiunilor de omor, omor calificat şi omor deosebit de grav, prevăzute la art. 174-176 din Codul penal, precum şi a infracţiunilor intenţionate care au avut ca urmare moartea persoanei.
(2) Compensaţia financiară se acordă victimelor prevăzute la alin. (1) dacă infracţiunea a fost săvârşită pe teritoriul României şi victima este cetăţean român sau străin care locuieşte legal în România.
(3) Compensaţia financiară se acordă victimelor prevăzute la alin. (1) în baza convenţiilor internaţionale la care România este parte, dacă infracţiunea a fost săvârşită pe teritoriul României şi victima este străin care nu locuieşte în România.
[7] Articolul 29
(1) Cererea de compensație financiară trebuie să cuprindă:
a) numele, prenumele, cetățenia, data și locul nașterii, domiciliul sau reședința victimei;
b) data, locul și împrejurările săvârșirii infracțiunii care a cauzat prejudiciul;
c) categoriile de prejudicii suferite prin săvârșirea infracțiunii, care se încadrează în dispozițiile 27 alin. (1);
d) dacă este cazul, organul de urmărire penală sau instanța de judecată și data sesizării acestora;
e) dacă este cazul, numărul și data hotărârii judecătorești sau a actului organului de urmărire penală, prevăzute la 24 alin. (1) lit. a);
f) calitatea de soț, copil sau persoană aflată în întreținerea persoanei decedate, în cazul victimelor prevăzute la 21 alin. (1) lit. b);
g) antecedentele penale;
h) sumele plătite cu titlu de despăgubiri de către făptuitor sau indemnizația obținută de victimă de la o societate de asigurare pentru prejudiciile cauzate prin săvârșirea infracțiunii;
i) cuantumul compensației financiare solicitate.
(2) La cererea de compensație financiară se anexează, în copie, documentele justificative pentru datele înscrise în cerere și orice alte documente deținute de victimă, utile pentru soluționarea cererii.
[8] Articolul 31
(1) Cererea de compensație financiară și cererea privind acordarea unui avans din compensația financiară se soluționează în camera de consiliu, cu citarea victimei.
(2) Participarea procurorului este obligatorie.
(3) În vederea soluționării cererii, Comisia pentru acordarea de compensații financiare victimelor infracțiunilor în complet format din doi judecători poate să audieze persoane, să solicite documente și să administreze orice alte probe pe care le consideră utile pentru soluționarea cererii.
(4) Soluționând cererea de compensație financiară sau cererea privind acordarea unui avans din aceasta, Comisia pentru acordarea de compensații financiare victimelor infracțiunilor în complet format din doi judecători poate pronunța, prin hotărâre, una dintre următoarele soluții:
a) admite cererea și stabilește cuantumul compensației financiare sau, după caz, al avansului din aceasta;
b) respinge cererea dacă nu sunt întrunite condițiile prevăzute de prezenta lege pentru acordarea compensației financiare sau, după caz, a avansului din aceasta.
(5) Hotărârea prin care s-a soluționat cererea de compensație financiară sau cererea privind acordarea unui avans din aceasta se comunică victimei.
(6) Hotărârea poate fi atacată cu contestație la curtea de apel, în termen de 15 zile de la comunicare.
(la 02-06-2012, Alin. (6) al art. 31 a fost modificat de art. 49, Titlul IV din LEGEA nr. 76 din 24 mai 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 365 din 30 mai 2012. )
[9] Art. 55 Sunt părţi reclamantul şi pârâtul, precum şi, în condiţiile legii, terţele persoane care intervin voluntar sau forţat în proces
[10] Articolul 25 – Subiectele de drept civil
(1) Subiectele de drept civil sunt persoanele fizice și persoanele juridice.
(2) Persoana fizică este omul, privit individual, ca titular de drepturi și de obligații civile.
(3) Persoana juridică este orice formă de organizare care, întrunind condițiile cerute de lege, este titulară de drepturi și de obligații civile.
[11] Capitolul V. Acordarea de către stat a compensațiilor financiare victimelor unor infracțiuni
Articolul 21 – (1) Compensația financiară se acordă, la cerere, în condițiile prezentului capitol, următoarelor categorii de victime:
a) persoanele asupra cărora a fost săvârșită o tentativă la infracțiunile de omor și omor calificat, prevăzute la 188 și 189 din Codul penal, o infracțiune de vătămare corporală, prevăzută la art. 194 din Codul penal, o infracțiune intenționată care a avut ca urmare vătămarea corporală a victimei, o infracțiune de viol, act sexual cu un minor și agresiune sexuală, prevăzute la art. 218220 din Codul penal, o infracțiune de trafic de persoane și trafic de minori, prevăzute la art. 210 și 211 din Codul penal, o infracțiune de terorism, precum și orice altă infracțiune intenționată comisă cu violență; (la 01-02-2014, Lit. a) a alin. (1) al art. 21 a fost modificată de pct. 4 al art. 68 din LEGEA nr. 255 din 19 iulie 2013 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 515 din 14 august 2013.)
b) soțul, copiii și persoanele aflate în întreținerea persoanelor decedate prin săvârșirea infracțiunilor prevăzute la (1).
(2) Compensația financiară se acordă victimelor prevăzute la alin. (1) dacă infracțiunea a fost săvârșită pe teritoriul României și victima este:
a) cetățean român;
b) cetățean străin ori apatrid care locuiește legal în România;
c) cetățean al unui stat membru al Uniunii Europene, aflat legal pe teritoriul României la data comiterii infracțiunii; sau
d) cetățean străin sau apatrid cu reședința pe teritoriul unui stat membru al Uniunii Europene, aflat legal pe teritoriul României la data comiterii infracțiunii.
(3) În cazul victimelor care nu se încadrează în categoriile de persoane prevăzute la alin. (1) și (2), compensația financiară se acordă în baza convențiilor internaționale la care România este parte.
(la 26-10-2007, Art. 21 a fost modificat de pct. 1 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 113 din 17 octombrie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 729 din 26 octombrie 2007.)
[12] Articolul 29
(1) Cererea de compensație financiară trebuie să cuprindă:
a) numele, prenumele, cetățenia, data și locul nașterii, domiciliul sau reședința victimei;
b) data, locul și împrejurările săvârșirii infracțiunii care a cauzat prejudiciul;
c) categoriile de prejudicii suferite prin săvârșirea infracțiunii, care se încadrează în dispozițiile 27 alin. (1);
d) dacă este cazul, organul de urmărire penală sau instanța de judecată și data sesizării acestora;
e) dacă este cazul, numărul și data hotărârii judecătorești sau a actului organului de urmărire penală, prevăzute la 24 alin. (1) lit. a);
f) calitatea de soț, copil sau persoană aflată în întreținerea persoanei decedate, în cazul victimelor prevăzute la 21 alin. (1) lit. b);
g) antecedentele penale;
h) sumele plătite cu titlu de despăgubiri de către făptuitor sau indemnizația obținută de victimă de la o societate de asigurare pentru prejudiciile cauzate prin săvârșirea infracțiunii;
i) cuantumul compensației financiare solicitate.
(2) La cererea de compensație financiară se anexează, în copie, documentele justificative pentru datele înscrise în cerere și orice alte documente deținute de victimă, utile pentru soluționarea cererii.
[13] Art. 458 NCPC. Subiectele căilor de atac. Căile de atac pot fi exercitate numai de părţile aflate în proces care justifică un interes, în afară de cazul în care, potrivit legii, acest drept îl au şi alte organe sau persoane.
[14] Art. 223 NCC (1) În raporturile civile în care se prezintă nemijlocit, în nume propriu, ca titular de drepturi şi obligaţii, statul participă prin Ministerul Finanţelor Publice, afară de cazul în care legea stabileşte un alt organ în acest sens.
[15] Art. 194 NCPC – Cuprinsul cererii de chemare în judecată
Cererea de chemare în judecată va cuprinde:
a) numele şi prenumele, domiciliul sau reşedinţa părţilor ori, pentru persoane juridice, denumirea şi sediul lor. De asemenea, cererea va cuprinde şi codul numeric personal sau, după caz, codul unic de înregistrare ori codul de identificare fiscală, numărul de înmatriculare în registrul comerţului sau de înscriere în registrul persoanelor juridice şi contul bancar ale reclamantului, precum şi ale pârâtului, dacă părţile posedă ori li s-au atribuit aceste elemente de identificare potrivit legii, în măsura în care acestea sunt cunoscute de reclamant. Dispoziţiile art. 148 alin. (1) teza a II-a sunt aplicabile. Dacă reclamantul locuieşte în străinătate, va arăta şi domiciliul ales în România unde urmează să i se facă toate comunicările privind procesul;
[16] Disponibil aici, aici
[17] Al doilea nivel sau „victimizarea secundară” se conturează cu ajutorul datelor despre membrii familiilor victimelor care, de facto, de asemenea, au suferit în urma infracţiunii comise asupra unui membru al familiei.
VICTIMOLOGIE ȘI PSIHOLOGIA VICTIMEI, Note de curs, Bulat Irina, lector univ.
[18] J.L. v. Italia. „Victimizarea secundară” a victimei unei agresiuni sexuale, din cauza comentariilor din motivarea hotărârii, care induceau vina, care erau moralizatoare și care conțineau stereotipuri pe criterii de sex. https://www.constcourt.md/libview.php?l=ro&idc=184&id=2223&t=/Rezumate-CEDO/2021/JL-v-Italia-Victimizarea-secundara-a-victimei-unei-agresiuni-sexuale-din-cauza-comentariilor-din-motivarea-hotararii-care-induceau-vina-care-erau-moralizatoare-i-care-contineau-stereotipuri-pe-criterii-de-sex-Încălcare
[19] Freedom of expression, Article 10


Avocat Luminița Chiriac, Barou Iași
Expert în egalitate de șanse, VioGen RoJust

Urmăriţi JURIDICE.ro şi pe LinkedIn LinkedIn JURIDICE.ro WhatsApp WhatsApp Channel JURIDICE Threads Threads JURIDICE Google News Google News JURIDICE

(P) JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă SmartBill.

Arii de practică
Achiziţii publice
Afaceri transfrontaliere
Arbitraj
Asigurări
Banking
Business
Concurenţă
Construcţii
Contencios administrativ
Contravenţii
Corporate
Cyberlaw
Cybersecurity
Data protection
Drept civil
Drept comercial
Drept constituţional
Drept penal
Dreptul familiei
Dreptul muncii
Dreptul Uniunii Europene
Dreptul penal al afacerilor
Dreptul sportului
Drepturile omului
Energie
Fiscalitate
Fuziuni & Achiziţii
Gambling
Health & Pharma
Infrastructură
Insolvenţă
Litigation
Malpraxis medical
Media & publicitate
Mediere
Piaţa de capital
Procedură civilă
Procedură penală
Proprietate intelectuală
Protective
Protecţia animalelor
Protecţia consumatorilor
Protecţia mediului
Recuperare creanţe
Sustenabilitate
Telecom
Transporturi

Parteneri arii de practică  Specialişti


JURIDICE.ro
Main page
Cariere
Evenimente ⁞ 
Dezbateri
Profesionişti
Lawyers Week
WinLaw.ro
VIDEO
Servicii
Flux noutăţi
Selected ⁞ 
Comunicate
Avocaţi
Executori
Notari
Sistemul judiciar
Studenţi / JURIDICE NEXT
RSS  Publicare comunicate profesionale
Articole
Essentials
Interviuri
Opinii
Revista de note, studii şi opinii juridice
ISSN 2066-0944
       Studii şi note de studiu
Revista revistelor
Autori  Condiţii de publicare articole
Jurisprudenţă
Curtea Europeană a Drepturilor Omului
Curtea de Justiţie a Uniunii Europene
Curtea Constituţională
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
       Jurisprudenţă curentă ÎCCJ
       Dezlegarea unor chestiuni de drept
       Recurs în interesul legii
Curţi de apel ⁞ 
Tribunale ⁞ 
Judecătorii

Legislaţie
Proiecte legislative
Monitorul Oficial al României
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

Proiecte speciale
Cărţi
Covid-19 Legal React
Creepy cases
Life
Mesaje de condoleanţe
Povestim cărţi
Războiul din Ucraina
Wisdom stories

Servicii J   Cont profesional [membership]   Catalog   Documentare   Comunicare   Revealing   Vizual   Website   Logo   Foto   Video   Talent Search   Recrutare   Evenimente   Directoare internaţionale