Secţiuni » Arii de practică » Business » Health & Pharma
Health & Pharma
CărţiProfesionişti
 

Ministerul Sănătății. Asistența religioasă și vizita familiei, permise pentru pacienții infectați cu SARS-CoV-2
12.04.2021 | JURIDICE.ro

Secţiuni: Covid 19 Legal React, Dreptul sanatatii
JURIDICE - In Law We Trust

Vineri, 9 aprilie 2021, Vlad Voiculescu, Ministrul Sănătății, a semnat ordinul de schimbare a protocolului specific privind decesele pacienţilor infectaţi SARS-CoV-2, dar și accesul în spitale a clericilor și aparținătorilor, potrivit unui comunicat.

Conform noilor reglementări, familia/reprezentantul legal va pune la dispoziţie îmbrăcămintea decedatului și sicriul în care se așază decedatul, iar înhumarea/incinerarea se va efectua cu sicriul sigilat, în aceleaşi condiţii de înhumare impuse persoanelor decedate din alte cauze, cu respectarea voinței familiei decedatului și a ritualurilor cultului de care aparține, respectând normele prevăzute de lege.

În privința pacienților infectați cu SARS-CoV-2 care prezintă simptome severe de boală, pe perioada internării în unitatea sanitară, bolnavii pot beneficia, la cerere, de asistență religioasă, potrivit specificului cultului din care face parte, și cu acordul medicului curant.

În vederea asigurării protecției clericului și a pacientului, vizita poate avea loc în următoarele condiții:
– un singur cleric oficiant poate intra la pacient, o singură dată;
– timpul alocat serviciului religios este de maximum 15 minute;
– clericul poartă echipament complet individual de protecție asigurat cu titlu gratuit de către unitatea sanitară în care este internat pacientul, conform metodologiei în vigoare;
– clericul respectă toate măsurile sanitare care se impun;
– se vor folosi doar obiecte de cult care pot fi dezinfectate înainte și după utilizare, cu acordul medicului curant;
– nu sunt permise obiecte care generează flacără deschisă/închisă sau scânteie.

Totodată, protocolul prevede că pacienții infectați cu SARS-CoV-2 care prezintă simptome severe de boală pot beneficia pe perioada internării în unitatea sanitară, la cerere, de vizita unui membru al familiei/reprezentantului legal, cu acordul medicului curant în aceleași condiții privind asigurarea protecțiie ca în cazul clericilor, cu mențiunea că în cazul acestuia nu este permisă introducerea niciunui obiect în zona în care sunt îngrijiți pacienții cu COVID-19.

Cuvinte cheie: , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

JURIDICE CORPORATE
JURIDICE MEMBERSHIP
Juristi
JURIDICE pentru studenti









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

Secţiuni        Selected     Noutăţi     Interviuri        Arii de practică        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie        Cariere     Evenimente     Profesionişti