« Flux noutăţi
JURIDICE.ro
JURIDICE

Radu Duta: Mă contactează cetățeni români pentru dosare nu numai în Luxemburg, dar și în Franța
15.04.2021 | Alina MATEI

JURIDICE - In Law We Trust Video juridice
Alina Matei

Alina Matei

Radu Duta

Radu Duta

Alina Matei: Mulțumesc, stimate domnule avocat Radu Duta, pentru timpul acordat cititorilor JURIDICE.ro. Nu ar trebui să ne alegem o profesie dacă ulterior ni se pare prea grea și (nu) ne e rușine să recunoaștem. Cum a fost în cazul dumneavoastră alegerea profesiei de avocat?

Radu Duta: Sincer să vă spun nu am avut vocația de la început. Începând studiile de drept nu-mi dădeam seama ce reprezintă practic meseria de avocat.

Practica pură a dreptului este doar o parte a meseriei. Avocatul nu este doar un jurist de nivel înalt care lucrează sub reguli deontologice stricte.

Meseria de avocat necesită o mare parte de psihologie și chiar de empatie în fața clientului care este deseori confruntat pentru prima oară cu un litigiu mai mult sau mai puțin traumatizant.

Pe de altă parte, nu trebuie să ascundem că meseria de avocat necesită un spirit de competiție și competențe manageriale. Aceste calități se dobândesc cu timpul și cu experiență care este forța avocatului.

Alina Matei: Sunteți avocat în Barourile Luxemburg si Paris. Unde locuiți însă? 🙂

Radu Duta: Eu personal locuiesc cu familia mea în Luxemburg, însă sunt cel puțin o dată pe săptămână merg la Paris sau în alte orașe din provincie în Franța pentru procese.

Luxemburgul și Parisul sunt la o depărtare de 400 km, însă călătoria cu trenul între cele două orașe se face doar în două ore.

De la începutul anului lucrez cu fratele meu, avocatul Christian Duță, care a depus jurământul de avocat la Baroul Paris, așa că ne organizam împreună pentru a împărți munca între noi.

Alina Matei: Ca să ajungi avocat în cele două barouri e nevoie de mai multă carte decât pentru un barou din România?

Radu Duta: Nu neapărat. Fiecare avocat din spațiul european are oportunitatea să profeseze în toată Uniunea Europeană pe baza Directivei 98/5/CE.

În principiu, înscrierea în Barou ar trebui să fie o formalitate pe baza acestei directive.

Totuși, este evident că trebuie să ai cunoștințele lingvistice, un birou conform cu regulile Baroului și, bineînțeles, potențialul de clientelă.

Alina Matei: Fără studiu continuu, ca avocat ești sortit unui eșec trist. Studiul conferă preț reușitei? Care sunt sursele pe care le au la îndemână avocații pentru formarea profesională?

Radu Duta: Formarea profesională este o obligație deontologică a avocatului. În acest context, Baroul organizează conferințe pe teme diverse pentru care trebuie să adunăm în fiecare an niște „puncte” de prezență.

Bineînțeles, nu este singura cale de formare profesională.

Fiind avocat generalist, am deseori posibilitatea să abordez tematici noi și să mă formez singur.

Trebuie să ai oricum curiozitatea și interesul pentru a aborda problematici noi și a ieși din „zona de confort” a dosarelor recurente.

Pe de altă parte, am învățat foarte mult lucrând alături de colegi de mare anvergură, precum domnul avocat din Baroul Paris, Sorin Margulis, avocat penalist cu 35 de ani de experiență, sau domnul avocat Ionel Olteanu din Baroul București, expert desăvârșit în drept internațional.

În general, nu există niciodată rutină. Trebuie să ai curiozitatea de a învăța în continuu, dreptul este o materie vie în constantă evoluție.

Ca să reiau deviza lui Nelson Mandela: „Nu pierd niciodată. Ori învăț, ori câștig”.

Alina Matei: De ce Luxemburg și Paris? Și nu doar unul dintre ele sau altul?

Radu Duta: Sunt înscris în Baroul Luxemburg din anul 2004.

Am observat că sunt contactat foarte frecvent de cetățeni români pentru dosare nu numai în Luxemburg, dar și în Franța.

M-am gândit că este o oportunitate de a dezvolta cabinetul și efectiv avem în lucru dosare interesante pe dreptul penal, dreptul familiei sau dreptul muncii aproape pe tot teritoriul Franței.

Suntem un cabinet deplin independent. Nu suntem membri unei corporații sau grup de interes. Mizăm pe atuurile noastre, precum flexibilitatea și disponibilitatea pentru a ne dezvolta activitatea.

Alina Matei: Taxele sunt mari? 🙂

Radu Duta: Pentru persoanele fizice nu reprezintă o mare diferență cu ce se practică în România.

Rămân avantajele pentru fiscalitatea firmelor care fac din Luxemburg un loc atractiv, pe lângă dinamismul economiei, pentru a deschide o societate holding.

Alina Matei: Cum era viața de avocat pentru dumneavoastră înainte de Pandemie?

Radu Duta: Pentru mine nu schimbă mare lucru.

Mi-aș fi dorit să mă întorc în România pentru vacanțe, dar și pentru motive profesionale, însă sunt atâtea restricții încât prefer să renunț.

Cel mai greu este pentru cei tineri, elevi sau studenți.

Trebuie să ne punem întrebarea consecințelor pe termen lung a acestor restricții pe planul social și economic.

Dacă, bineînțeles, trebuie să rămânem precauți nu înseamnă să ne pierdem spiritul critic, libertatea de a gândi și chiar optimismul în ciuda prezenței boli.

Alina Matei: Care a fost atitudinea judecătorilor puși să judece în vreme de Pandemie?

Radu Duta: Judecătorii nu mi se par cei mai expuși.

Am fost și eu personal foarte des în închisori și judecătorii în plină pandemie, ca mulți dintre colegi, pentru apărarea clienților.

Măsurile de protecție mi se par adecvate în sălile de judecată cu distanțarea, măștile și gelul pus la dispoziție.

Alina Matei: Unul dintre cele mai urâte efecte ale Pandemiei în procesul de justiție în România este că sălile de judecată sunt goale. La dumneavoastră cum este?

Radu Duta: Nu este neapărat o consecință negativă.

Eu personal cred, dimpotrivă, că această pandemie ne-a permis să ne organizăm mai bine și să nu mai pierdem timp în sălile de audiență când nu este absolut necesar.

Acordarea termenelor de instrucție se face de acum împreună cu grefierul pe cale electronică, evitând în acest fel deplasări inutile.

Grefierul organizează audiența cu precizie pentru a limita prezența avocaților la audiențele de pledoarii la ore stricte.

Economisim un timp prețios pentru un cabinet că al nostru care nu dispune de zeci de colaboratori pentru a asigura o prezență permanentă îs sălile de judecată.

Alina Matei: Cum poate crește un român, ajuns avocat, în orașe străine, de top?

Radu Duta: Am observat că sunt foarte mulți colegi români la cabinete mari de avocatură în Franța sau Luxemburg.

Chiar sunt foarte căutați datorită parcursului excelent în facultățile de drept și cunoștințele lor lingvistice. Nu pot decât să îi felicit.

Un parcurs universitar cu un master într-o universitate în străinătate este una dintre condiții pentru a integra un cabinet renumit.

Sunt programe internaționale, precum programul „ERASMUS”, care permite echivalențe în universități străine. Nu pot decât să le recomand studenților doritori să lucrezi în străinătate integrarea în acest tip de program și apoi, de ce nu, un master care deschide porți spre lumea profesională.

Nu este vorba aici neapărat de mijloace financiare importante. Studenții pot beneficia de burse de studii. Important este să se intereseze și să caute aceste oportunități.

Apoi, pentru a deschide un cabinet de avocatură, tehnica trebuie în primul rând stăpânită după câțiva ani de practică ca și colaborator într-un cabinet. Restul se face cu mult curaj, voință și răbdare.

Alina Matei: Ce faceți în timpul liber?

Radu Duta: Îmi dedic timpul liber familiei, încercând să fiu prezent în viața și activitățile copiilor mei. Deși, avocatura ne devorează o mare parte din timp, nu putem să uităm obligații familiale, cel puțin la fel de importante precum educația copiilor și bunăstarea familiei.

Dorim să consacrăm timp și pentru a păstra o viață socială indispensabilă, cu relații cordiale cu vecinii și un cercul de prieteni cu care putem discuta de toate în afară de teme juridice.

Ca să mă destind, practic running-ul cel puțin de două ori pe săptămână după muncă.

Alina Matei: Un mesaj, vă rog, pentru cititorii J.

Radu Duta: Salut cititorii de „juridice.ro” să fie profesioniști a dreptului sau cetățenii doritori de a se informa de drepturi și de actualitatea juridică și le felicit că au ales situl cel mai bine documentat și complet din România.

Alina Matei: Mulțumesc pentru că ați stat de vorbă cu mine!

Radu Duta: Și eu vă mulțumesc!

Cuvinte cheie: , , , , , ,
Secţiuni/categorii: Covid 19 Legal React, Interviuri, JURIDICE.ro, SELECTED TOP LEGAL

Pentru toate secţiunile JURIDICE.ro click aici
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

Lex Discipulo Laus Încurajăm utilizarea RNPM - Registrul Naţional de Publicitate Mobiliară Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează şi recomandă SmartBill

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


.
PLATINUM Signature      

PLATINUM  ACADEMIC

GOLD                        

VIDEO   STANDARD