Curtea de Apel București – Respingere acțiune în anulare hotărâre arbitrală CCI Paris pentru presupusa încălcare a ordinii publice sau dispozițiilor imperative ale legii: „acțiunea în anulare nu are efectul devolutiv al apelului, controlul efectuat de instanțele judecătorești fiind în exclusivitate unul de legalitate, iar nu de temeinicie a hotărârii arbitrale„
16.04.2021 | Cătălin I. RADBÂȚĂ, Ștefan DUDAȘ

Prin Sentința civilă nr. 42 din 01.03.2021, Curtea de Apel București a respins acțiunea în anularea unei hotărâri arbitrale pronunțate de CCI Paris, acțiune promovată de o autoritate publică în temeiul art. 608 alin. (1) lit. h) Cod proc. civ. Acest articol, ce privește cazul încălcării ordinii publice sau a dispozițiilor imperative ale legii, este cel mai des invocat ca ultim mijloc de supraviețuire a debitorilor, fiind evident în mod normal respins de instanțele de judecată.
În cazul de față, acțiunea în anulare a fost promovată cu invocarea încălcării mai multor prevederi din Constituția României privind principii generale de drept, cum ar fi egalitatea în drepturi, dreptul la apărare și la un proces echitabil, fără însă ca petenta să explice aplicarea acestor principii la circumstanțele specifice ale cazului supus analizei. Mai mult decât atât, Curtea a reținut că în cadrul criticilor aduse hotărârii tribunalului arbitral, petenta reclama, în realitate, exclusiv aspecte ce țin de fondul cauzei, care nu pot face obiectul controlului judecătoresc în cadrul acțiunii în anulare.
Elementele cheie reținute de Curtea de Apel București pentru respingerea acțiunii au fost următoarele:
– „referirea petentei la 5 dispoziții din Constituția României, fără însă a se arăta în mod concret în ce măsură acestea nu ar fi fost respectate de Tribunalul Arbitral și cum modalitatea de stabilire a taxei arbitrale a condus la încălcarea dispozițiilor art. 16 și 24 din Constituția României referitoare la egalitatea în drepturi și respectarea dreptului la apărare, nu pot fi reținute.”
– „în privința susținerilor petentei cu privire la aprecierile Tribunalului Arbitral, Curtea constată că petenta nu invocă nicio normă imperativă/de ordine publică care ar fi fost încălcată de Tribunal prin pronunțarea hotărârii arbitrale, ci, vizează exclusiv fondul litigiului, respectiv modul în care tribunalul arbitral a analizat și interpretat comportamentul procedural și argumentele reclamantei, cu privire la refuzul acesteia de a plăti cheltuieli arbitrale.”
– „o astfel de critică/nemulțumire, nu poate conduce la anularea hotărârii arbitrale, în temeiul dispozițiilor art. 608 alin. 1 lit. h Cod de procedură civilă, în contextul în care criticile vizează netemeinicia hotărârii atacate iar nu legalitatea acesteia petenta dorind practic, să determine o rejudecare a fondului cauzei pe baza unor motive care exced controlului de legalitate care poate fi exercitat pe calea acțiunii în anulare.”
Cătălin I. Radbâță, RN Lex Litigation & Insolvency – Baroul Brașov
Ștefan Dudaș, Of Counsel RN Lex Litigation & Insolvency – Baroul Paris