Secţiuni » Arii de practică » Litigation » Drept penal
Drept penal
DezbateriCărţiProfesionişti
Banner BA-01
Servicii JURIDICE.ro
Banner BA-02
Articole Drept penal Note de studiu RNSJ SELECTED

Părăsirea locului accidentului cu autoturismul implicat în coliziune: Concurs de infracțiuni sau simplă plecare?

28 februarie 2024 | Daniel MANOLACHE, Radu MESEȘEANU
Daniel Manolache

Daniel Manolache

Radu Meseșeanu

Radu Meseșeanu

În trafic, greșelile pot avea consecințe grave. Statisticile recente din România arată o creștere a cazurilor de conducere sub influența alcoolului. Acestea reflectă o îngrijorare crescândă pentru siguranța rutieră și necesitatea unei intervenții legale adecvate în asemenea situații. Aceste cazuri, alături de accidentele cu victime, consumul de droguri la volan sau părăsirea locului accidentului, devin tot mai frecvente, cu consecințe grave.

Articolul de față dorește să abordeze, din perspectivă juridică, situația celui care, în urma producerii unui eveniment rutier părăsește locul accidentului folosind autoturismul implicat în coliziune.

Din păcate, în abordarea curentă, practica cu privire la încadrarea juridică a acestei fapte antisociale comportă divergențe. Sunt situații în care organul de urmărire penală apreciază că simpla plecare de la locul accidentului cu vehiculul implicat în accident, fără încuviințarea poliției sau a procurorului care efectuează cercetarea locului faptei, va atrage reținerea unui concurs formal între infracțiunea prevăzută de art. 338 alin. 1 Cod penal și cea prevăzută de art. 338 alin. 2 Cod penal.

Evident, rațiunea pentru care anumiți participanți în trafic înțeleg să procedeze în această manieră nu va fi analizată în detaliu, fiind, mai de grabă, subiectul unor discuții din sfera studiilor interdisciplinare care poate implica mai multe materii, printre care: psihologie, sociologie sau criminologie. Însă, dacă ar fi să evidențiem câteva motive pentru care se ajunge într-o asemenea situație am putea sublinia următoarele motive posibile pentru care oamenii aleg să părăsească locul unui accident rutier:

• Teamă de consecințe legale: Cel mai adesea, șoferii care părăsesc locul unui accident se tem de repercusiunile legale, cum ar fi acuzațiile de vătămare corporală sau ucidere din culpă. Potrivit legii, părăsirea locului unui accident poate agrava pedeapsa și poate duce la înăsprirea sancțiunilor.

• Stare de șoc sau panică: Un accident rutier poate declanșa o reacție de panică sau de șoc pentru șofer, determinându-l să acționeze impulsiv și să fugă de locul accidentului fără a evalua consecințele.

• Consum de substanțe psihoactive: Consumul de alcool sau alte substanțe psihoactive poate afecta judecata și capacitatea de reacție a șoferului, determinându-l să părăsească locul accidentului într-o încercare de a evita pedeapsa sau alte consecințe.

• Neglijență sau lipsă de responsabilitate: În unele cazuri, șoferii pot părăsi locul accidentului dintr-o lipsă de responsabilitate sau din neglijență față de siguranța celorlalți participanți la trafic.

NU împărtășim opinia juridică mai sus exprimată deoarece în situația discutată FAPTA DE MODIFICARE A LOCULUI ACCIDENTULUI ESTE ABSORBITĂ ÎN MOD NATURAL ÎN CEA DE PĂRĂSIRE A LOCULUI ACCIDENTULUI.

Doar în cazul în care, înainte de a părăsi locul impactului, autorul accidentului sau unul dintre conducătorii vehiculelor implicate în accident intervin pentru a șterge eventualele urme de pe carosabil sau pentru a schimba poziția victimei sau a bunurilor rămase, va fi reținută și infracțiunea prevăzută de art. 338 alin. 2 din Codul Penal. Așadar, această conduită ar trebui să constituie punctul central de pornire și fundamentul întregii investigații penale referitoare la infracțiunea prevăzută de articolul 338 alin. 2, implicând o analiză meticuloasă a circumstanțelor cauzei pentru a determina, dincolo de orice îndoială, vinovăția sau nevinovăția individului.

În practica judiciară s-a pus întrebarea, corectă de altfel, în urmă cărui comportament, cărora acțiuni/inacțiuni, pe de o parte, se poate reține săvârșirea infracțiunii prev. de art. 338 alin. 2 Cod penal, iar, pe de altă parte – și ceea ce interesează în speța de față – în ce circumstanțe se poate reține un concurs formal între infracțiunile prevăzute de art. 338 alin. 1 Cod penal și art. 338 alin. 2 Cod penal.

Pentru a răspunde acestei probleme trebuie să avem în vedere o serie de argumente juridice care țin de corecta stabilire a încadrării juridice-operațiunea efectuată de organul judiciar prin care se stabilește concordanța deplină între fapta săvârșită și norma de incriminare a acesteia, precum și dispozițiile penale generale aplicabile în tragerea la răspundere penală a făptuitorului pentru fapta săvârșită.

În altă ordine de idei, există riscul ca persoana investigată să pună în mod rezonabil întrebarea cum este posibil ca să fie supusă judecății pentru două infracțiuni distincte legate de părăsirea locului accidentului și modificarea sau ștergerea urmelor acestuia, infracțiuni prevăzute de articolul 338 alineatul 1 din Codul Penal – prin acțiunea de părăsire, respectiv alineatul 2 din Codul Penal – prin omisiune, chiar dacă a existat un singur incident rutier.

Probabil, această controversă pleacă de la lipsa de previzibilitate a normei de incriminare și de la diferențele nesemnificative, aparent, între cele două texte de drept penal substanțial.

Conform art. 338 alin. 1 Cod Penal „Părăsirea locului accidentului, fără încuviințarea poliției sau a procurorului care efectuează cercetarea locului faptei, de către conducătorul vehiculului (…) implicat într-un accident de circulație se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani.” În continuare, art. 338 alin. (2) Cod penal reține: „Cu aceeași pedeapsă se sancționează și fapta oricărei persoanei de a modifica starea locului sau de a șterge urmele accidentului de circulație din care a rezultat uciderea sau vătămarea integrității corporale ori a sănătății uneia sau mai mult persoane, fără acordul echipei de cercetare la fața locului.”

Or, din interpretarea pur-semantică a dispozițiilor menționate ante nu se poate concluziona în sensul identificării clare a comportamentului prohibit al șoferului, și, prin urmare, ce acțiuni sau inacțiuni conduc, implicit, pe tărâmul infracțiunii prevăzute de art. 338 alin 2 Cod penal.

În atare condiții, îi revine sarcina anchetatorului ca în raport de dispozițiile reținute în practica judiciară, referitor la ceea ce presupune o descriere completă a faptelor în cuprinsul rechizitoriului, să evidențieze de o manieră clară modalitatea în care a fost reținută fapta prevăzută de art. 338 alin. 2 Cod penal și modul în care aceasta se diferențiază de forma tip.

Altfel, dacă s-ar constata ambiguitate în maniera în care organul de urmărire penală a înțeles să descrie fapta de părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ștergerea urmelor acestuia, în varianta prevăzută de alin. (2), prin trimitere la materialul probator, sau chiar o lipsă (analizării – prezentării) a elementelor constitutive ale acesteia, s-ar ajunge în situația în care nu ar fi respectat dreptul la un proces echitabil. Și este de notorietate că în cauza Mattoccia c. Italiei (Hotărârea din 25.07.2000), Curtea Europeană a sancționat actul de justiție prin aceea că a subliniat că informațiile conținute în acuzație cu privire la detaliile esențiale privind locul și timpul săvârșirii infracțiunii erau vagi și contradictorii, fiind încălcat dreptul la un proces echitabil, care ar fi trebuit să garanteze reclamantului oportunitatea și posibilitatea de a se apăra într-o modalitate concretă și efectivă.

Totodată, apreciem că nu este suficientă simpla redare, scriptică, a textului incriminator cum, de asemenea, nu este suficientă simpla mențiune că părăsirea locului accidentului cu autovehiculul implicat atrage, de la sine putere, reținerea, în concurs, a celor două infracțiuni prevăzute de art. 338 Cod penal. Or, este absolut necesar să se indice acea conduită ilicită a șoferului care face diferența între formele de încadrare.

Prin neglijența organelor de urmărire penală de a analiza, prezenta și aduce la cunoștința acuzatului încadrarea juridică a faptelor care i se impută, se produce o încălcare a garanției procesuale a dreptului la un proces echitabil. Este esențial ca cel acuzat să dispună de o descriere completă și corectă a faptelor pentru a putea pregăti o apărare corespunzătoare, indiferent de poziția procesuală adoptată.

De asemenea, în absența unor indicații clare în rechizitoriu privind contextul în care se presupune că a avut loc infracțiunea de părăsire a locului accidentului sau modificarea/ștergerea urmelor acestuia, așa cum este prevăzut în articolul 338 alin. 2 Cod penal, și în lipsa unor dovezi certe care să susțină presupusa activitate infracțională, apreciem că încadrarea juridică atribuită faptelor de către organele de urmărire penală este inexactă sau arbitrară.

Evident, analiza de față pleacă de la premisa că o situație conflictuală poate naște în mod legitim discuția că în cauză urmează a se reține săvârșirea infracțiunii de Părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ştergerea urmelor acestuia, indiferent că vorbim de prima teză de acuzare sau de cea de-a doua. Fiindcă, după cum bine cunoaștem, nu constituie infracţiune părăsirea locului accidentului când:

a) în urma accidentului s-au produs doar pagube materiale;

b) conducătorul vehiculului, în lipsa altor mijloace de transport, transportă el însuşi persoanele rănite la cea mai apropiată unitate sanitară în măsură să acorde asistenţă medicală necesară şi la care a declarat datele personale de identitate şi numărul de înmatriculare sau înregistrare a vehiculului condus, consemnate într-un registru special, dacă se înapoiază imediat la locul accidentului;

c) conducătorul autovehiculului cu regim de circulaţie prioritară anunţă de îndată poliţia, iar după terminarea misiunii se prezintă la sediul unităţii de poliţie pe a cărei rază de competenţă s-a produs accidentul, în vederea întocmirii documentelor de constatare;

d) victima părăseşte locul faptei, iar conducătorul de vehicul anunţă imediat evenimentul la cea mai apropiată unitate de poliţie.

Chiar și în situația în care, în urma accidentului s-au produs vătămări unei persoane este important să se aibă în vedere că teza de incriminare impune interes dacă victima accidentului prezintă leziuni consemnate într-un act medical, cuantificabile (rănirea) într-un număr de zile de îngrijiri medicale (cel puțin 1 zi).

De altfel, ÎCCJ – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept[1] admite sesizarea formulată de Curtea de Apel Bacău, prin care se solicită pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a problemei de drept: „Ce se înțelege prin termenul de rănire prevăzut de art. 75 lit. b) teza a II-a din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 338 alin. (1) din Codul penal privind infracțiunea de părăsire a locului accidentului?” și stabilește că „în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 338 alin. (1) din Codul penal privind infracțiunea de părăsire a locului accidentului, stabilește că termenul de rănire prevăzut de art. 75 lit. b) teza a II-a din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, se interpretează în sensul de „leziuni traumatice sau afectarea sănătății unei persoane, a căror gravitate este evaluată prin zile de îngrijiri medicale (cel puțin o zi) ori printr-una din urmările prevăzute de art. 194 alin. (1) lit. a), c), d) și e) din Codul penal”.

***

Revenind la problema de drept discutată, interes practic prezintă acțiunea de identificare a acelor elemente de drept care fac diferența între cele două forme de acuzare. Prin urmare, în ceea ce privește stabilirea corectă a împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier și a încadrării juridice, în mod evident se impune o analiză riguroasă a circumstanțelor concrete ale cauzei prin raportare la dispozițiile legale aplicabile în materie.

În primul rând, trebuie observat că art. 38 alin. (2) Cod penal definește concursul formal de infracțiuni[2], stabilind că: „Există concurs formal de infracțiuni când o acțiune sau o inacțiune săvârșită de o persoană, din cauza împrejurărilor în care a avut loc sau a urmărilor pe care le-a produs, realizează conținutul mai multor infracțiuni.”

În plus, doctrina a reținut că „vom fi în prezența concursului ideal atunci când actele materiale ale celor două infracțiuni se suprapun complet„, iar pe de altă parte „Curtea europeană a drepturilor omului a statuat, în cazul concursului ideal tipic de infracțiuni că acesta se caracterizează prin aceea că faptul unic se descompune în două infracțiuni distincte.”[3]

Mai mult decât atât, referitor la obligațiile conducătorilor auto în cazul unui accident rutier, art. 77 alin. (3) din O.U.G nr. 195/2002 prevede faptul că „Este interzis oricărei persoanei să schimbe poziția vehiculului implicat într-un accident de circulație în urma căruia a rezultat moartea sau vătămarea integrității corporale ori a sănătății uneia sau a mai multor persoane, să modifice starea locului sau să șteargă urmele accidentului fără încuviințarea poliției care cercetează accidentul.”

Din coroborarea celor două texte legale se observă, într-o primă fază, faptul că, în materie penală, legiuitorul a înțeles să sancționeze, sub forma infracțiunii, comportamentul individului implicat într-un accident rutier reprezentat de modificarea stării locului sau ștergerea urmelor accidentului, adică, doar două dintre acțiunile prev. la art. 77 alin. (3) din O.U.G. nr. 195/2002 nefăcând nicio referire la caracterul penal al schimbării poziției vehiculului, acest din urma comportament rămânând în afara ilicitului penal. 

Ținând seama de opiniile contrare și practică neunitară de-a lungul timpului, în vederea lămurii înțelesului art. 338 alin. (2) Cod penal, Curtea de Apel București, prin încheierea de sesizare din data de 01.02.2022, a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: „Dacă, în interpretarea și aplicarea prevederilor art. 338 alin. (2) COD PENAL fapta oricărei persoane de a modifica starea locului are în vedere și schimbarea poziției vehiculului implicat într-un accident de circulație, sintagmă prevăzută distinct de art. 77 alin. (3) din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulație pe drumurile publice?”.

Prin decizia nr. 22/2022 a Î.C.C.J. (HP) s-a stabilit că, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 338 alin. (2) Cod penal privind infracțiunea de părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ștergerea urmelor acestuia, „fapta oricărei persoane de a modifica starea locului are în vedere și schimbarea poziției vehiculului implicat într-un accident de circulație.”

Practic, prin această decizie s-a clarificat doar sensul articolului 338 alineatul (2) din Codul penal, care incriminează fapta oricărei persoane de a modifica starea locului sau de a șterge urmele accidentului de circulație în care a rezultat uciderea sau vătămarea integrității corporale sau a sănătății unei sau mai multor persoane, fără acordul echipei de cercetare la fața locului. Drept urmare, decizia menționată nu a redefinit infracțiunea prevăzută de articolul 338 alineatul (2) din Codul penal, ci doar a stabilit că conceptul de „modificare a stării locului accidentului” include și situația în care poziția autovehiculului implicat într-un accident de circulație este schimbată fără acordul echipei de cercetare la fața locului.

Pe 27 și 28 februarie 2023, la București, a avut loc o întâlnire între președinții secțiilor penale ale Înaltei Curți de Casație și Justiție și ale Curților de Apel, dedicată discutării aspectelor de practică neunitară în domeniul dreptului penal și procesual penal. Unul dintre subiectele abordate a fost modul de interpretare a Deciziei nr. 22 din 04.05.2022 a Î.C.C.J., care viza chestiuni de drept legate de situația în care inculpatul părăsește locul accidentului cu autoturismul implicat în accident. În încheierea întâlnirii, președinții secțiilor penale au ajuns la un consens unanimitar în susținerea opiniei exprimate de Institutul Național al Magistraturii (I.N.M.).

Conform opiniei I.N.M., Decizia nr. 22/2022 a Î.C.C.J. (HP) nu conduce la concluzia că simpla plecare de la locul accidentului cu vehiculul implicat în accident, fără încuviințarea poliției sau a procurorului care efectuează cercetarea, va atrage reținerea unui concurs formal între infracțiunea prevăzută de articolul 338 alineatul (1) și cea prevăzută de articolul 338 alineatul (2) din Codul Penal. Opinia se datorează faptului că în această situație, fapta de modificare a locului accidentului este absorbită în mod natural în fapta de părăsire a locului accidentului.

În plus, în cadrul întâlnirii s-a subliniat că, doar în ipoteza în care autorul accidentului sau unul dintre conducătorii vehiculelor implicate în accident intervin înainte de a părăsi locul impactului și înlătură eventualele urme de pe carosabil sau schimbă poziția corpului victimei sau a bunurilor rămase, va fi reținută și infracțiunea prevăzută de articolul 338 alineatul (2) din Codul Penal. Așadar, această reținere trebuie să constituie baza și fundamentul întregii urmăriri penale în cazul infracțiunii prevăzute de articolul 338 alineatul (2), implicând o analiză detaliată a circumstanțelor pentru a stabili, dincolo de orice îndoială, vinovăția sau nevinovăția individului.

Drept urmare, în rechizitoriu urmează să fie identificate acțiunile sau inacțiunile acuzatului din care ar rezultă că infracțiunea sus amintită poate fi reținută ca fiind săvârșită în condițiile de tipicitate obligatorii pe care le impune art. 338 alin. 2 Cod penal. În concret, acuzatorul este obligat să descrie în cuprinsul actului de sesizare și, ulterior, să coroboreze acuzația cu mijloacele de probă administrate în dosar, toate acele elemente doctrinare relevante în cauză, izvorâte din dinamica producerii evenimentului rutier, care îndreptățeasc instanța să considere că în mod complet a fost învestită cu judecarea acestei fapte.

Deci, diferența dintre infracțiunea reglementată de articolul 338 alineatul (1) din Codul penal și infracțiunea prevăzută la articolul 338 alineatul (2) din Codul penal, din perspectiva descrierii faptei, constă în următoarele aspecte:

• Tipicitatea infracțiunii: Tipicitatea este elementul prin care trebuie să se analizeze concordanța între fapta efectiv comisă și descrierea din normă. Astfel, prevederea faptei în legea penală nu este suficientă pentru a se considera că infracțiunea a fost săvârșită. De asemenea, menționarea faptului că inculpatul a părăsit locul accidentului fiind în autoturismul implicat în producerea impactului nu este suficientă pentru a evidenția în mod detaliat elementele constitutive ale infracțiunii, astfel încât trebuie analizată și poziția psihică a acestuia față de rezultatul faptei;

• Forma de vinovăție: În ceea ce privește vinovăția, trebuie analizată atitudinea subiectivă a inculpatului și detaliată aceasta, prin faptul că, alegând să părăsească locul accidentului, a dorit să modifice urmele producției sale;

• Caracterul nejustificat al faptei: Este necesar să se evidențieze dacă prin părăsirea locului accidentului, în autovehicul, inculpatul a avut reprezentarea faptului că în acest fel va modifica locul producerii impactului într-o asemenea manieră încât activitatea de cercetare să fie împiedicată, prin crearea unei piste false de cercetare care să-i fie favorabilă în actul de sustragere – act de sustragere care oricum s-a epuizat prin reținerea infracțiunii de la alineatul (1) al articolului 338 din Codul penal;

• Conduita anterioară părăsirii locului accidentului: Este necesar să se probeze acțiunile/inacțiunile concrete prin care inculpatul a înlăturat eventualele urme de pe carosabil sau a schimbat poziția corpului victimei sau a bunurilor rămase – elemente care ar fi avut importanță în actul de cercetare la fața locului.

Dacă nu s-a realizat o descriere adecvată a faptelor atribuite acuzatului în ceea ce privește infracțiunea prevăzută la alineatul (2) al articolului 338 din Codul penal, atât din perspectiva îndeplinirii elementelor constitutive care se referă la partea obiectivă a infracțiunii, cât și la cea subiectivă, atunci sunt încălcate dispozițiile articolului 327 litera b din Codul de procedură penală.

Astfel, practica judiciară a subliniat necesitatea conturării unor elemente obligatorii fără de care nu se poate considera că infracțiunea este clar descrisă în rechizitoriu. Simpla citare a textului normativ de incriminare în actul de sesizare (așa cum am menționat anterior) sau interpretarea pur semantică a dispozițiilor de drept substanțial nu pot constitui, în sine, o operațiune de identificare clară a tuturor elementelor care conturează comportamentul interzis al inculpatului și, prin urmare, nu sunt în măsură să detalieze natura acțiunilor sau inacțiunilor care conduc, implicit, la încadrarea în infracțiunea prevăzută de articolul 338 alin. (2) din Codul Penal.

Într-o speță[4] similară, Curtea de Apel Iași a statuat faptul că, „Cu alte cuvinte, prima instanță a considerat că, pentru a nu comite un concurs de infracțiuni, conducătorul care cauzează un accident cu victime și alege să plece de la fața locului, asumându-și astfel răspunderea pentru infracțiunea prev. de art. 338 alin. (1) COD PENA trebuie neapărat să lase autoturismul pe care îl conducea la fața locului, orice deplasare a lui fiind considerată modificare sau ștergere a urmelor, și să plece pe jos sau pe alta cale. Curtea nu consideră că o astfel de abordare ține cont de atitudinea subiectivă a inculpatului, care poate fi diferită prin raportare la cele două infracțiuni, în sensul că inculpatul își poate asuma părăsirea locului accidentului cu consecințele ei, atât în ce privește dificultatea identificării și tragerii lui la răspundere penală, cât și în ceea ce privește diminuarea șanselor de salvare a victimei, (…) fără a avea intenția, directă sau indirectă, de a modifica sau șterge urmele accidentului.”

Se mai reține în Decizia Penală nr. 768/09.11.2018 – Curtea de Apel Iași că: „A modifica sau a șterge urmele unui accident presupune, în opinia Curții, o atitudine subiectivă specială în acest sens.”

Prin urmare, pentru a reține și infracțiunea prevăzută de articolul 338 alineatul (2), este necesar să se identifice o anumită atitudine a făptuitorului, respectiv reaua credință, un proces deliberativ urmat de acțiuni menite să inducă în eroare organele de cercetare penală, să denatureze aspectele de fapt și să depășească simpla părăsire a locului respectiv. În plus, este imperios să demonstreze acuzarea faptul că inculpatul, prin părăsirea locului accidentului, a dorit să-și atenueze răspunderea penală sau să inducă organele de poliție în eroare, eventual anticipând consecințele lăsării urmelor accidentului așa cum se găsesc și acționând efectiv pentru înlăturarea acestora.

Problema reținerii în concurs formal a infracțiunilor prevăzute de art. 338 alin. (1) și (2) din Codul penal, referitoare la părăsirea locului accidentului cu autoturismul implicat, a fost analizată în cadrul Întâlnirii procurorilor șefi de secție din Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism și a parchetelor de pe lângă Curțile de Apel, desfășurată în perioada 3-4 aprilie 2023.

În cadrul acestei întâlniri s-a convenit în unanimitate asupra opiniei exprimate de Institutul National al Magistraturii, conform căreia, „doar în situația în care, înainte de a părăsi locul impactului, autorul accidentului sau unul dintre conducătorii auto implicați în accident coboară și elimină eventualele urme de pe carosabil sau schimbă poziția corpului victimei sau a bunurilor rămase, se va reține și infracțiunea prevăzută de art. 338 alin. (2) C.pen.”

În continuare, doctrina subliniază[5]: „în cazul alineatului secund, autorul procedează la modificarea sau ștergerea urmelor accidentului, alterând astfel starea zonei și îngreunând posibilitatea depistării cauzelor care au dus la producerea acestuia.” Astfel, momentul consumării infracțiunii survine atunci când se intervine pentru modificarea, indiferent de amploarea acesteia, a perimetrului în care s-a produs accidentul, împiedicând sau dificultând astfel organele judiciare în stabilirea precisă a circumstanțelor producerii accidentului.

Într-adevăr, părăsirea locului accidentului rutier este o faptă cu consecințe grave, nu doar din punct de vedere legal, ci și din perspectivă socială. O astfel de acțiune poate afecta în mod direct siguranța și securitatea comunității în care trăim. Atunci când un șofer pleacă de la locul unui accident în care a fost implicat autoturismul său, lasă în urmă nu doar posibile victime, ci și confuzie, incertitudine și lipsă de responsabilitate.

Impactul social al părăsirii locului accidentului poate fi devastator. Victimele rămase fără ajutor pot suferi consecințe fizice și emoționale severe, iar familiile acestora pot trăi cu trauma și suferința provocată de pierderi și daune ireparabile. În plus, acest act poate submina încrederea în justiție și în sistemul legal, generând sentimente de neîncredere și frustrare în rândul cetățenilor.

Cu toate acestea, în procesul de aplicare a legii, este important să se respecte drepturile procesuale ale persoanelor implicate. Orice individ are dreptul la o apărare adecvată și la un proces echitabil. Acest lucru înseamnă că orice persoană suspectată de părăsirea locului accidentului trebuie să aibă acces la apărare și să fie considerată nevinovată până la dovedirea vinovăției sale în fața instanței de judecată.

Absolut, importanța încadrării juridice corecte a faptelor este crucială încă din faza incipientă a investigației. Aceasta nu doar că influențează modul în care se vor derula ancheta și urmărirea penală, dar are și consecințe semnificative asupra persoanelor implicate în procedurile legale. Prin evaluarea corectă a încadrării juridice se asigură nu doar o abordare corespunzătoare a justiției, ci și evitarea unor posibile abuzuri sau confuzii în ceea ce privește drepturile și responsabilitățile individuale. De exemplu, o încadrare incorectă ar putea duce la măsuri preventive exagerate sau la implicarea inutilă într-un proces penal.

Respectarea principiului „ne bis in idem” este fundamentală pentru a proteja drepturile fundamentale ale individului și pentru a menține integritatea sistemului judiciar.


[1] Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 5 din 28 februarie 2018;
[2] Codul Penal – Comentariu pe articole –, G. Bodoroncea, V. Cioclei și alții, Editura C.H. Beck – Ediția 3, București, 2020, p. 205;
[3] CCR – Decizia nr. 676 din 6 noiembrie 2018;
[4] Decizia Penală nr. 768/09.011.2018 – Curtea de Apel Iași;
[5] Codul Penal – Comentariu pe articole – G. Bodoroncea, V. Cioclei și alții, Editura C.H. Beck – Ediția 3, 2020, p. 197 și urm.


Avocat Daniel Manolache
Avocat Radu Meseșeanu

Urmăriţi JURIDICE.ro şi pe LinkedIn LinkedIn JURIDICE.ro WhatsApp WhatsApp Channel JURIDICE Threads Threads JURIDICE Google News Google News JURIDICE

(P) JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă SmartBill.

 
Homepage J JURIDICE   Cariere   Evenimente   Dezbateri   Profesionişti   Lawyers Week   Video
 
Drepturile omului
Energie
Fiscalitate
Fuziuni & Achiziţii
Gambling
Health & Pharma
Infrastructură
Insolvenţă
Malpraxis medical
Media & publicitate
Mediere
Piaţa de capital
Procedură civilă
Procedură penală
Proprietate intelectuală
Protecţia animalelor
Protecţia consumatorilor
Protecţia mediului
Sustenabilitate
Recuperare creanţe
Sustenabilitate
Telecom
Transporturi
Drept maritim
Parteneri ⁞ 
Specialişti
Arii de practică
Business ⁞ 
Litigation ⁞ 
Protective
Achiziţii publice
Afaceri transfrontaliere
Arbitraj
Asigurări
Banking
Concurenţă
Construcţii
Contencios administrativ
Contravenţii
Corporate
Cyberlaw
Cybersecurity
Data protection
Drept civil
Drept comercial
Drept constituţional
Drept penal
Dreptul penal al afacerilor
Dreptul familiei
Dreptul muncii
Dreptul Uniunii Europene
Dreptul sportului
Articole
Essentials
Interviuri
Opinii
Revista de note şi studii juridice ISSN
Note de studiu ⁞ 
Studii
Revista revistelor
Autori ⁞ 
Publicare articole
Jurisprudenţă
Curtea Europeană a Drepturilor Omului
Curtea de Justiţie a Uniunii Europene
Curtea Constituţională a României
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
Dezlegarea unor chestiuni de drept
Recurs în interesul legii
Jurisprudenţă curentă ÎCCJ
Curţi de apel
Tribunale
Judecătorii
Legislaţie
Proiecte legislative
Monitorul Oficial al României
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
Flux noutăţi
Selected
Comunicate
Avocaţi
Executori
Notari
Sistemul judiciar
Studenţi
RSS ⁞ 
Publicare comunicate
Proiecte speciale
Cărţi
Condoleanţe
Covid-19 Legal React
Creepy cases
Life
Poezii
Povestim cărţi
Poveşti juridice
Războiul din Ucraina
Wisdom stories
Women in Law

Servicii J JURIDICE   Membership   Catalog   Recrutare   Talent Search   Comunicare   Documentare   Evenimente   Website   Logo   Foto   Video   Partnership