« Flux noutăţi
BusinessAchiziţii publiceAfaceri transfrontaliereAsigurăriBankingConcurenţăConstrucţiiCorporateCyberlawDrept comercialEnergieFiscalitateFuziuni & AchiziţiiGamblingHealth & PharmaInfrastructurăInsolvenţăMedia & publicitatePiaţa de capitalProprietate intelectualăTelecomTransporturi
ProtectiveDrepturile omuluiData protectionDreptul familieiDreptul munciiDreptul sportuluiMalpraxis medicalProtecţia animalelorProtecţia consumatorilorProtecţia mediului
LitigationArbitrajContencios administrativContravenţiiDrept penalMediereProcedură civilăRecuperare creanţe
Materii principale: CyberlawDreptul Uniunii EuropeneDrepturile omuluiDrept constituţionalDrept civilProcedură civilăDrept penalDreptul muncii
Fiscalitate
DezbateriCărţiProfesionişti
D&B DAVID SI BAIAS
 

OUG nr. 30/2021 privind unele măsuri fiscale | Proiect. UPDATE: Publicarea în Monitorul Oficial
22.04.2021 | JURIDICE.ro

JURIDICE - In Law We Trust Video juridice

În Monitorul Oficial, Partea I nr. 423 din 21 aprilie 2021 a fost publicată Ordonanța de urgență nr. 30/2021 privind unele măsuri fiscale.

Motivul care a stat la baza adoptării prezentei OUG a fost necesitatea instituirii unei proceduri de aplicare a dispozițiilor privind scăderea din impozitul pe salarii, reținut de contribuabil pentru angajați, din TVA datorată sau din accizele datorate a sumelor reprezentând cheltuieli cu educația timpurie care depășesc impozitul pe profit datorat și care au fost în vigoare până la data de 1 aprilie 2021.

Întrucât termenul de declarare a impozitului pe profit pentru perioada ianuarie-martie 2021 este până la 25 aprilie 2021, era necesară reglementarea unei proceduri până la această dată, pentru a evita, pe de-o parte, neaplicarea acestor prevederi legale și afectarea financiară a contribuabililor care au efectuat astfel de cheltuieli, iar, pe de altă parte, neelaborarea legislației secundare pentru implementarea administrativă a procedurii.

Prin urmare, prezenta OUG vine să soluționeze problema care amenința beneficiile contribuabililor, oferind în acest sens un articol unic, al cărui conținut îl redăm mai jos:

Articol unic
(1) Suma reprezentând cheltuieli cu educația timpurie, efectuate în perioada noiembrie 2020-martie 2021, care depășește impozitul pe profit datorat, se scade, în conformitate cu prevederile art. 25 alin. (4) lit. i2) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, în ordine, din impozitul pe salarii reținut de contribuabil pentru angajați, din taxa pe valoarea adăugată datorată sau din accizele datorate, pe baza unei declarații de regularizare.

(2) Declarația de regularizare prevăzută la alin. (1) se depune până la data de 25 aprilie 2021 inclusiv, cu următoarele excepții:

a) în cazul contribuabililor care intră sub incidența prevederilor art. 16 alin. (5) din Legea nr. 227/2015, cu modificările și completările ulterioare, declarația se depune la fiecare termen de declarare a impozitului pe profit, potrivit art. 41 și 42 din aceeași lege, dar nu mai târziu de data de 25 august 2021 sau de data de 25 a celei de-a șasea luni inclusiv de la închiderea anului fiscal modificat, după caz;

b) în cazul contribuabililor care aplică sistemul anual de declarare și plată a impozitului pe profit, potrivit art. 41 și 42 din Legea nr. 227/2015, cu modificările și completările ulterioare, declarația se depune până la data de 25 martie 2022 inclusiv sau până la data de 25 iunie 2022 inclusiv, după caz.

(3) Suma prevăzută la alin. (1) se scade, în ordine, din impozitul pe salarii reținut de contribuabil pentru angajați, din taxa pe valoarea adăugată datorată sau din accizele datorate, cu data scadenței acestora, declarate în Declarația privind obligațiile de plată a contribuțiilor sociale, impozitului pe venit și evidența nominală a persoanelor asigurate, în decontul de TVA, respectiv în declarația privind obligațiile de plată la bugetul de stat, care au același termen de depunere cu cel al declarației prin care s-a efectuat scăderea acestor cheltuieli din impozitul pe profit datorat.

(4) În cazul în care termenul de depunere a declarației prin care s-a efectuat scăderea cheltuielilor cu educația timpurie din impozitul pe profit datorat este același cu termenul trimestrial de depunere a Declarației privind obligațiile de plată a contribuțiilor sociale, impozitului pe venit și evidența nominală a persoanelor asigurate, suma care depășește impozitul pe profit datorat se scade din impozitul pe salarii aferent ultimei luni din trimestru.

(5) Modelul și modalitatea de depunere și gestionare a declarației prevăzute la alin. (1) se aprobă prin ordin al președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală.”

Intrare în vigoare: 21 aprilie 2021

***

Joi, 15 aprilie 2021, Ministerul Finanțelor a lansat în dezbatere publică proiectul de Ordonanță de urgență privind unele măsuri fiscale.

:: Proiectul
:: Nota de fundamentare

Cuvinte cheie: ,
Secţiuni/categorii: Fiscalitate, Monitorul Oficial al României, Proiecte legislative

Pentru toate secţiunile JURIDICE.ro click aici
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

Lex Discipulo Laus Încurajăm utilizarea RNPM - Registrul Naţional de Publicitate Mobiliară Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează şi recomandă SmartBill

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


.
PLATINUM Signature      

PLATINUM  ACADEMIC

GOLD                        

VIDEO   STANDARD