« Flux noutăţi
BusinessAchiziţii publiceAfaceri transfrontaliereAsigurăriBankingConcurenţăConstrucţiiCorporateCyberlawDrept comercialEnergieFiscalitateFuziuni & AchiziţiiGamblingHealth & PharmaInfrastructurăInsolvenţăMedia & publicitatePiaţa de capitalProprietate intelectualăTelecomTransporturi
ProtectiveDrepturile omuluiDreptul Uniunii EuropeneDrept constituţionalDrept civilData protectionDreptul familieiDreptul munciiDreptul sportuluiMalpraxis medicalProtecţia animalelorProtecţia consumatorilorProtecţia mediului
LitigationArbitrajContencios administrativContravenţiiDrept penalMediereProcedură civilăRecuperare creanţe
Fiscalitate
DezbateriCărţiProfesionişti
D&B DAVID SI BAIAS
 

D&B David și Baias intră din nou în topul Legal 500 EMEA, cu șapte practici. Fiscalitatea și concurența, pe primul loc
19.04.2021 | JURIDICE.ro

JURIDICE - In Law We Trust Video juridice

D&B David şi Baias, societatea de avocatură corespondentă PwC în România, se regăsește și în acest an în clasamentul anual al caselor de avocatură alcătuit de Legal 500 EMEA, fiindu-i recunoscută performanța în șapte practici, dintre care concurența și fiscalitatea se află pe primul loc (Tier 1).

Sorin David, Managing Partner D&B David și Baias: ”Recunoașterea din clasamentul Legal 500 EMEA ne onorează și reconfirmă expertiza avocaților noștri și încrederea pe care ne-o acordă clienții. În ultimul an, care a fost o piatră de încercare pentru toate industriile, am reușit să fim alături de clienții noștri în spețe importante și să finalizăm cu succes tranzacții și litigii cu soluții unice în domeniile respective.”

Astfel, practica de concurență obține clasarea Tier 1, echipa D&B fiind descrisă de clienți ca având ”atitudine foarte profesionistă, o bună înțelegere a obiectivelor clientului, abordare practică, opinii juridice clare și structurate și apărare de primă clasă a intereselor clientului”.  În același timp, Sorin David, Managing Partner, este nominalizat în categoria ”Leading Individuals” și este caracterizat de clienți drept ”unul dintrei cei mai buni avocați de pe piață”, iar Lucian Bozian, Managing Associate, este inclus în categoria ”Rising Stars”.

Practica de fiscalitate a D&B David și Baias obține o nouă clasare Tier 1, iar excelența în acest domeniu îi aduce lui Dan Dascălu, Partener, o nouă nominalizare în categoria ”Leading Individuals”. În opinia clienților intervievați de Legal 500 EMEA, Dan Dascălu ”este cel mai bun avocat român specializat în litigii fiscale, cu experiență și cunoștințe extinse în materie fiscală”.

Totodată, Ana-Maria Iordache este clasată în categoria ”Next Generation Partners”.

Pe lângă domeniul fiscalității, Legal 500 EMEA amintește și de excelenta reputație a avocaților D&B David și Baias în consultanța acordată clienților de către departamentul condus de Anda Rojanschi, Partener, în cadrul procedurilor de restructurare.

Practica de Corporate M&A a D&B David și Baias, coordonată de Anda Rojanschi, s-a clasat la nivelul trei (Tier 3) în clasamentul alcătuit de Legal 500 EMEA. Firma de avocatură este descrisă de clienți drept ”o echipă extrem de dedicată, cu mulți ani de experiență în M&A, dovedită prin multitudinea de tranzacții finalizate”.

O recunoaștere importantă a fost obținută și de practica de litigii – Tier 3. Litigiile fiscale sunt în prim plan pe agendă, dar firma se ocupă și de disputele din industrii puternic reglementate, precum telecomunicațiile, dar și de litigiile comerciale, imobiliare, forță de muncă, bancare și legate de insolvență.

Clasarea Tier 3 este obținută și de practica de dreptul muncii a D&B David și Baias, condusă de Dan Dascălu, un avocat cheie al echipei fiind Ioana Cercel.

Și practica de energie a fost clasată TIER 3, publicația Legal 500 EMEA menționând că D&B David și Baias SCA a intrat puternic în piață prin absorbția firmei Pachiu și Asociații, condusă de Laurențiu Pachiu.

De asemenea, practica de real estate, coordonată de Georgiana Bălan, Avocat senior coordonator, a obținut certificarea Tier 4, având o experiență bogată în tranzacțiile imobiliare complexe, structurarea investițiilor în domeniu și a asocierilor în participație.

Topul Legal 500 EMEA este întocmit pe baza unei analize realizate în cursul ultimului an de activitate, iar în această ediție ea s-a derulat în  80 de țări  și a vizat peste 2.700 de societăți de avocatură.

Despre D&B David şi Baias

D&B David şi Baias este societatea de avocatură corespondentă PwC în România și este parte din rețeaua internațională PwC Legal, care cuprinde mai mult de 3000 de avocați în peste 90 de țări. Echipa D&B David şi Baias este alcătuită din 50 de avocați (dintre care 7 parteneri) și acordă consultanță și asistență juridică societăților locale și multinaționale în domenii precum: fuziuni, achiziții și restructurări, societăți comerciale și grupuri de societăți, proprietăți imobiliare, concurență și ajutoare de stat, servicii financiare și piețe de capital, relații de muncă și resurse umane, proprietate intelectuală, protecția consumatorului și a datelor cu caracter personal, litigii fiscale și comerciale.

Cuvinte cheie: , , , , , , , , ,
Secţiuni: ANUNTURI, Concurență, Fiscalitate, SELECTED TOP LEGAL | Toate secţiunile
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

Lex Discipulo Laus Încurajăm utilizarea RNPM - Registrul Naţional de Publicitate Mobiliară Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează SmartBill

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


.
PLATINUM Signature      

PLATINUM  ACADEMIC

GOLD                        

VIDEO   STANDARD