« Flux noutăţi
BusinessAchiziţii publiceAfaceri transfrontaliereAsigurăriBankingConcurenţăConstrucţiiCorporateCyberlawDrept comercialEnergieFiscalitateFuziuni & AchiziţiiGamblingHealth & PharmaInfrastructurăInsolvenţăMedia & publicitatePiaţa de capitalProprietate intelectualăTelecomTransporturi
ProtectiveDrepturile omuluiData protectionDreptul familieiDreptul munciiDreptul sportuluiMalpraxis medicalProtecţia animalelorProtecţia consumatorilorProtecţia mediului
LitigationArbitrajContencios administrativContravenţiiDrept penalMediereProcedură civilăRecuperare creanţe
Materii principale: CyberlawDreptul Uniunii EuropeneDrepturile omuluiDrept constituţionalDrept civilProcedură civilăDrept penalDreptul muncii
Health & Pharma
CărţiProfesionişti
 

Solidaritatea în cadrul raporturilor unionale. Elemente de fapt și de drept
21.04.2021 | Alina-Valentina COLIBABA

JURIDICE - In Law We Trust Video juridice
Alina-Valentina Colibaba

Alina-Valentina Colibaba

Rezumat: Prezenta lucrare expune un cadru juridic reprezentat de principalele norme de drept primar unional referitoare la principiul cooperării loiale, la conceptul de solidaritate și la competența Uniunii Europene (UE) legată de aspectele de sănătate publică. Acesta este analizat în coroborare cu voința politică a reprezentanților și instituțiilor statelor membre, prezentând instrumentele necesare Uniunii pentru a acționa în cazul unui eveniment de natura pandemiei de coronavirus (COVID-19). Am analizat aspectele juridice cu privire la conceptul de solidaritate și principalele elemente de fapt care au definit manifestarea concretă a solidarității la nivel unional, în perioada marcată de pandemia de COVID-19. De asemenea, am cercetat și limitele acțiunii unionale în domeniul sănătății publice, finalizând cu unele propuneri de lege ferenda pentru depășirea acestor limite.

1. Considerații introductive

Europa nu se va construi dintr-o dată sau ca urmare a unui plan unic, ci prin realizări concrete care vor genera în primul rând o solidaritate de fapt[1]. Astfel de idei enunța, acum mai bine de 70 ani, documentul programatic, iar caracterul nobil și generos al idealurilor exprimate în aceste rânduri nu poate fi pus la îndoială, cel puțin în componenta sa manifestă. Dar cum a fost înțeles în decursul timpului conceptul de solidaritate, în raport cu multiplele provocări ce au făcut necesară recurgerea la acesta și, mai cu seamă, ce conținut capătă astăzi, în contextul celei mai importante provocări sanitare din timpul existențelor noastre (cel puțin de până în prezent)? Și, nu în ultimul rând, cum pot fi conciliate dimensiunile de fapt și de drept ale conceptului în cauză, nu întotdeauna identice, în special din cauza faptului că între idealul normativ juridic și concretul statistic se interpune țesătura inextricabilă a relațiilor sociale, în componentele lor politice, economice și nu numai?

Aceste întrebări vor reprezenta direcțiile fundamentale de cercetare la care vom încerca, prin demersul de față, să oferim o serie de răspunsuri posibile extrase atât din dimensiunea juridică, cât și din cea faptică a conceptului de solidaritate, conectându-l la realitățile pandemice care, în cadrul unei Uniuni ce, de la apariția sa, a cunoscut o serie de crize și eșecuri care, departe de a o slăbi, au stat la baza unei evoluții constante bazate pe aprofundarea treptată a integrării ca răspuns la fiecare dintre aceste crize[2], nu constituie, în opinia noastră, un obstacol de nedepășit, ci încă una dintre provocările care conțin în straturile lor interne potențialul de a-și aduce contribuția la edificarea a acelei comunități „mai largi și mai complexe” la care se referea același Robert Schumann.

În scopul mai sus menționat, cercetarea noastră va cuprinde un scurt excurs prin aspectele juridice ale conceptului de solidaritate, astfel cum sunt acestea consacrate preponderant la nivelul dreptului primar unional, pentru a continua cu o prezentare a principalelor elemente de fapt care au definit manifestarea concretă a solidarității menționate la nivel unional, în perioada marcată de pandemia de COVID-19, pentru a se finaliza printr-o serie de concluzii concise și de propuneri de lege ferenda.

2. Conceptul de solidaritate în dreptul primar al Uniunii Europene

Raporturile dintre Uniune și statele membre, precum și acțiunile desfășurate de acestea în vederea îndeplinirii obiectivelor comune sunt guvernate de anumite principii, cum ar fi principiul cooperării loiale (principe de cooperation loyale, sincere cooperaation). Acest principiu „a fost un element constant în diferitele tratate ale UE” [3], a cărui formulare propriu-zisă „s-a schimbat în esență foarte puțin”[4], în prezent fiind reglementat de articolul (art.) 4 alineatul (alin.) 3 Tratatul Uniunii Europene (TUE). Practic, „ceea ce a evoluat de-a lungul modificărilor tratatelor constitutive sunt contextul general și situațiile concrete în care obligația de cooperare loială este plasată astăzi în tratatele care guvernează UE[5], după cum s-a afirmat în doctrina de specialitate, opinie la care achiesăm la rândul nostru.

În concret, în sens comun, cooperarea loială presupune atât o încredere reciprocă, precum și îndeplinirea cu bună credință a obligațiilor și respectarea normelor cuprinse în diversele acte care guvernează multitudinea de raporturi juridice relevante pentru fiecare situația în parte.

În sens juridic și cu relevanță pentru dreptul primar unional, art. 4 alin. 3 TUE prevede cum cooperarea loială presupune respectul și ajutorul reciproc al Uniunii și al statelor membre în îndeplinirea misiunilor care decurg din tratate. Asistăm, astfel, la reglementarea atât a unei dimensiuni orizontale a principiului cooperării loiale, aplicabile între instituțiile UE, cât și la existența unei dimensiuni verticale a cooperării loiale, care guvernează relațiile dintre statele membre și Uniune.  De asemenea, „în contextul art. 13 alin. 2 TUE, cooperarea loiala ne duce cu gândul la principiul echilibrului instituțional care cuprinde următoarele concepte: separarea competențelor între instituții și colaborarea între acestea[6].

Alături de principiul echilibrului instituțional, un alt principiu propriu dreptului Uniunii Europene este principiul solidarității între state.

În sens comun, solidaritatea desemnează legăturile dintr-o societate, legături care îi unesc pe membrii societății respective într-o multitudine de modalități. Sau, altfel spus, o unitate bazată pe o comunitate de interese, sentimente, idei. Aceasta implică faptul că cei mai puternici membri ai societății ar trebui să-i sprijine pe cei mai slabi, pentru a oferi doar unul dintre posibilele exemple de obligații reciproce și de cele mai multe ori interdependente desemnate sub denumirea generică de solidaritate.

În sens juridic, solidaritatea reprezintă legăturile existente între Uniune și statele membre și presupune sprijinul reciproc care trebuie oferit de către acestea în situații limită, când se consideră că propriile capacități de răspuns sunt insuficiente.

Din acest punct de vedere, Tratatul de la Lisabona a introdus două noi prevederi legate de Politica Externă și de Securitate Comună (PESC): clauza de solidaritate și clauza de asistență reciprocă.  Astfel, art. 42 alin.7 din TUE conține clauza de asistență reciprocă, stipulând că în situația în care  „un stat membru este victima agresiunii armate pe teritoriul său, celelalte state membre au obligația de a-i acorda ajutor și asistență prin toate mijloacele aflate la dispoziția lor, în conformitate cu articolul 51 din Carta Organizației Națiunilor Unite [fapt care] nu [poate] aduce [însă] atingere caracterului specific al politicii de securitate și apărare a anumitor state membre[7]. Articolul menționat prevede, de asemenea, că „angajamentele și cooperarea în acest domeniu trebuie să fie în concordanță cu angajamentele asumate în cadrul Organizației Tratatului Atlanticului de Nord (NATO), care, pentru acele state care sunt membre ale acesteia, rămâne fundamentul apărării lor colective și forumul pentru punerea sa în aplicare[8]. Relevanța acestor dispoziții în contextul dezbaterii referitoare la conceptul de solidaritate este acea că îi conferă Uniunii „o clauză de asistență reciprocă similară celei introduse în Tratatul de la Bruxelles în 1954, care a constituit baza pentru crearea Uniunii Europei Occidentale (UEO). Cu toate acestea, clauza de asistență reciprocă introdusă de Tratatul de la Lisabona conține o trimitere la angajamentele legate de NATO[9][10], motiv pentru care în continuare vom efectua o scurtă analiză comparativă a celor două prevederi menționate.

Astfel, esența funcționalității NATO o constituie în fond apărarea colectivă, NATO rămânând o organizație de apărare colectivă și acest lucru este afirmat fără echivoc de art. 5 al Tratatului de la Washington care prevede că „părțile convin ca un atac armat împotriva uneia sau mai multora dintre ele, în Europa sau în America de Nord, va fi considerat un atac împotriva tuturor și, în consecință, sunt de acord că, dacă are loc asemenea atac armat, fiecare dintre ele, în exercitarea dreptului la auto-apărare individuală sau colectivă recunoscut prin art. 51 din Carta Națiunilor Unite, va sprijini Partea sau Părțile atacate prin efectuarea imediată, individual sau de comun acord cu celelalte Părți, a oricărei acțiuni pe care o consideră necesară, inclusiv folosirea forței armate, pentru restabilirea și menținerea securității zonei nord-atlantice”[11]. Astfel, art. 5 devine cheia solidarității euroatlantice atunci când stabileşte că dacă un membru al alianţei este victima unui atac armat, ceilalţi membri îl vor considera un atac împotriva tuturor şi vor fi îndreptăţiţi să acţioneze pentru a acorda asistenţă statului atacat. De asemenea, Articolul 5 constituie instrumentul politic prin care Statele Unite ale Americii (SUA) sunt implicate în problemele apărării aliaţilor săi din Europa. Paradoxal, articolul a fost invocat o singură dată, în istoria alianţei, în sprijinul celui mai puternic membru al său, SUA, după atentatele din 11 septembrie 2001.

Cu toate acestea, „o analiză atentă a textului Articolului 5 relevă şi aspecte puse în umbră de strălucirea principiului euroatlantic unul pentru toţi, toţi pentru unul: în primul rând nu garantează că acţiunile în sprijinul statului, victimă a unui atac armat, vor fi necondiţionate, iar în al doilea rând scopul acţiunilor de sprijin nu va fi restabilirea situaţiei dinaintea atacului, ci restabilirea şi menţinerea securităţii zonei nord-atlantice, ceea ce înseamnă cu totul altceva[12].

În strânsă legătură cu clauza de apărare reciprocă, dar nelimitându-se la ipotezele care o circumstanțiază pe aceasta din urmă, în prezent, clauza de solidaritate face obiectul art. 222 Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE) conform căruia „Uniunea și statele sale membre acționează în comun în spirit de solidaritate dacă un stat membru face obiectul unui atac terorist sau al unei victime a unui dezastru natural sau provocat de om”.[13] În concret, în această situație, Uniunea mobilizează toate instrumentele de care dispune, inclusiv mijloace militare puse la dispoziția statelor membre, pentru a preveni amenințările teroriste, a proteja instituțiile democratice si populația civilă de un eventual atac terorist și pentru a acorda asistență unui stat membru pe teritoriul acestuia, la solicitarea autorităților sale politice, în cazul unui atac terorist sau a unei catastrofe naturale sau provocate de om. Astfel, în aceste cazuri, statele membre acționează în comun, în spiritul solidarității, și își oferă asistență la solicitarea autorităților politice a statului membru în cauză, coordonându-se în cadrul Consiliului. Modalitățile prin care se pune în aplicare clauza de solidaritate de către Uniune sunt definite printr-o decizie adoptată de Consiliu, la propunerea comună a Comisiei și Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politică de securitate. Pentru a se putea permite Uniunii și statelor membre să acționeze în mod eficient, Consiliul European procedează periodic la evaluarea amenințărilor cu care se confrunta Uniunea.

Din punct de vedere al originilor dezvoltării sale, această clauză este un răspuns la atacurile teroriste de la Madrid din luna martie 2004. De altfel, Consiliul a adoptat, de atunci, o decizie prin care se prevede procedura de urmat pentru invocarea clauzei de solidaritate[14].

În ciuda existenței acestor mijloace juridice pe care le considerăm adecvate și a faptului că eforturile UE de a se afirma pe plan internațional ca promotor al menținerii păcii și al valorilor democratice sunt evidente, rămâne de văzut dacă acest obiectiv poate fi îndeplinit pe baza cadrului juridic existent, sau dacă va fi necesară o mai bună integrare în domeniul PESC pentru a crea resursele și procedurile necesare[15].

Deși elementele expuse mai sus nu ne permitem să extrapolăm prevederile articolului 222 TFUE pentru a deduce existența unui principiu general al solidarității care guvernează funcționarea Uniunii Europene, opinăm că ele pot fi considerate o aplicație concretă a principiului cooperării loiale sau chiar o dezvoltare a acestuia, însă aplicarea principiului în cauză la acțiunile Uniunii de combatere a pandemiei ridică o altă problemă de drept unional, cea a domeniilor în care Uniunea beneficiază de competența de a acționa și a modalităților de exercitare a competențelor unionale în domeniile în care au fost atribuite de către state.

În acest context, doctrina de specialitate subliniază faptul că, „din punctul de vedere al evoluției competențelor în cadrul Comunităților și Uniunii Europene, (…) inițial, răspunderea Comunității Europene intervenea doar în domeniul economic și comercial. Pe măsură ce UE devine un partener politic, statele membre îi acordă mai multe competențe, realizând că anumite aspecte sunt coordonate mai bine la nivel supranațional. În reglementarea actuală din TUE, art. 1 prevede că „înaltele părți contractante instituie între ele o Uniune Europeană, denumită în continuare <<Uniune >>, căreia statele membre îi atribuie competențe pentru realizarea obiectivelor lor comune[16].

Pornind de la această realitate a evoluției competențelor unionale, autorul Robert Schütze acordă o atenție specială aplicării pentru același domeniu a două tipuri de competențe. Este vorba, între altele, inclusiv despre domeniul sănătății publice, definit înainte de Lisabona ca o competență complementară a Comunității Europene. Tratatul de reformă ne duce la concluzia că UE are două competențe pentru acest domeniu: potrivit art. 4 alin. 2 litera (lit.) k) TFUE, UE are competență partajată pentru obiectivele comune de securitate în materie de sănătate publică, ceea ce înseamnă că și Uniunea și statele membre sunt competente, însă acestea din urmă doar cu aplicarea principiului occupying the field. În același timp, UE are o competență complementară pentru protecția și îmbunătățirea sănătății umane, ceea ce ar însemna că UE poate să întreprindă acțiuni de sprijinire, coordonare sau completare a acțiunii statelor membre, fără a înlocui însă prin aceasta competența lor în acest domeniu[17].

În acest cazuri, soluția dată de Grupul de Lucru V Competențe Complementare este intitulată testul centrului de greutate. Acesta presupune că, dacă pentru un anumit domeniu sunt permise măsuri de sprijin și doar excepționale măsuri legislative, atunci domeniu va fi calificat ca în ansamblu ca intrând în competența complementară[18]. Dacă însă, balanța înclină spre concluzia contrară, domeniul este considerat ca aparținând competenței partajate[19].

Totuși, conform doctrinei de specialitate, această soluție nu apare, însă, „ca fiind urmată întotdeauna, cum o demonstrează și exemplul privind domeniul sănătății publice. În plus, abordarea nu este una care să contribuie la transparența și claritatea împărțirii competențelor, pe care le propunea Declarația de la Laeken cu privire la viitorul Europei adoptată pe 15 decembrie 2001[20].

În contextul pandemiei determinate de virusul Severe Acute Respiratory Syndrome Coronavirus (SARS-COV-2), delimitarea competențelor în acest domeniu al sănătății publice a dobândit o importanță deosebită întrucât au existat diverse probleme pentru statele membre care au necesitat și necesită un răspuns coordonat„. Analizând Titlul XIV din partea a treia a TFUE care se intitulează „Sănătate publică” putem observa următoarele: art. 168 alin. 1 vorbește despre acțiunea UE care are în vedere îmbunătățirea sănătății publice și prevenirea bolilor și afecțiunilor umane, precum și a cauzelor de pericol pentru sănătatea fizică și mentală, acțiune care cuprinde și combaterea marilor epidemii. „În ceea ce privește combaterea unei epidemii, UE are competența doar de a cerceta cauza, de a transmite și preveni aceasta și nu de a adopta măsuri concrete de combatere la nivelul statelor membre.” Alineatul 3 al aceluiași articol vorbește despre favorizarea de către UE și statele membre a cooperării cu țările terțe și cu organizațiile internaționale competente în domeniul sănătății publice, cum ar fi, în cazul pandemiei actuale, Organizația Mondială a Sănătății și state terțe precum Republica Populară Chineză, SUA sau Israel. Nu în cele din urmă, din art. 168 alin. 5 prevede că „Uniunea poate să adopte măsuri obligatorii  pentru statele membre în cazul unei pandemii, dar acestea au doar un caracter de încurajare, fără a putea fi definită întinderea unor asemenea măsuri, dacă presupun sprijinul concret, financiar pentru acele state care se află într-o asemenea situație.[21]

Așadar, analiza dispozițiilor dreptului primar al Uniunii Europene relevă existența unui cadru juridic adecvat pentru ca Uniunea să poată acționa în cazul unei crize de tipul pandemiei de SARS-COV-2, prevederile menționate reprezentând tot atâtea temeiuri juridice care au stat la baza actelor adoptate. Pornind de la aceste constatări, vom prezenta, în cele ce urmează, aspecte concrete ale acțiunii UE pentru combaterea efectelor pandemiei de SARS-COV-2, astfel cum s-a desfășurat acțiunea în cauză în decursul perioadei parcurse de la apariția acestei pandemii.

3. Solidaritatea unională în contextul pandemiei de COVID-19: aspecte de facto. Analiză de caz asupra instrumentului Solidarity tracker

După cum se cunoaște deja, pandemia de coronavirus a avut un impact sever asupra Europei. Deși nu toate statele membre ale UE au suferit în mod egal, niciunul nu a fost scutit nici de greutățile sociale și economice. La început, impulsurile naționale au condus la închiderea frontierelor și restricții la exportul materialelor medicale, care s-au ridicat relativ recent, pe măsură ce criza a continuat să se desfășoare.

Cu toate acestea, chiar și în primele zile ale expunerii Europei la noul coronavirus, solidaritatea paneuropeană s-a impus ca soluție adecvată pentru combaterea crizei survenite. În spiritul articolului 222 TFUE, atât Uniunea cât și statele membre au acționat în comun pentru a ajuta statele afectate.Actele individuale de solidaritate au deschis calea pentru donații de sute de mii de măști de protecție și alte rechizite medicale către acele țări cele mai afectate. Instituțiile Uniunii Europene și-au asumat în cele din urmă un rol critic în coordonarea răspunsului Europei la criză.

Rolul esențial pe care l-a jucat UE de-a lungul crizei provocate de coronavirus este ilustrat într-un instrument interactiv denumit European Solidarity Tracker[22].

După cum am menționat deja, în stadiile incipiente ale crizei, în special, multe state membre au solicitat mai multă solidaritate și un răspuns european coordonat pentru a o realiza. În acest context, Rethink: Europe a dezvoltat un instrument care colectează și vizualizează solidaritatea între statele membre ale UE și instituțiile UE. European Solidarity Tracker este un instrument interactiv de vizualizare a datelor care prezintă cazuri de solidaritate paneuropeană. Acesta se bazează pe surse accesibile publicului, colectate de cercetătorii asociați ai Consiliului European pentru relații externe/ European Council on foreign relations (ECFR) și de echipa Rethink: Europe și ilustrează modul în care solidaritatea dintre instituțiile UE și cele 27 de state membre a fost comunicată, dezbătută și pusă în aplicare, precum și rolul critic pe care UE l-a jucat de-a lungul crizei coronavirusului. Recunoscând că solidaritatea se manifestă sub diferite forme, European Solidarity Tracker ilustrează modul în care niciun stat membru sau grup de țări singur nu poate fi pe deplin suveran în această criză, acoperind lunile martie-septembrie 2020.

Dar pentru a surprinde complexitatea „solidarității” și a descrie cât mai multe acte de solidaritate posibil, este necesară o înțelegere cuprinzătoare a solidarității, în acest caz, în contextul pandemiei de COVID-19. În scopul menționat, definiția de lucru a solidarității utilizată de echipa Rethink: Europe include, prin urmare, cazuri de solidaritate medicală, cum ar fi furnizarea de materiale medicale și personal și primirea pacienților COVID-19 pentru tratament din alte state membre. În al doilea rând, o mare parte din răspunsul la criză a venit sub forma sprijinului financiar și economic pentru a aborda impactul imediat asupra economiilor europene și a declanșa redresarea sa economică. Prin urmare, aceste aspecte sunt incluse sub termenul de solidaritate economică. În al treilea rând, referințele liderilor politici la solidaritatea europeană și angajamentele declarate sunt clasificate drept solidaritate declarată.

După cum am menționat, prima dintre formele solidarității este cea medicală. Un exemplu în acest sens reprezintă chiar situația Italiei. 27 martie 2020 a fost cea mai întunecată zi a Italiei în criza coronavirusului – 919 italieni au murit de COVID-19. În acest context, Ambasadorul Italiei pe lângă Uniunea Europeană, Maurizio Massari, a cerut ajutor, iar curând au început să sosească rechizite medicale de urgență și numărul de noi infecții zilnice a început să scadă. După cum arată trackerul ECFR, până la sfârșitul lunii mai, Austria, Republica Cehă, Danemarca, Estonia, Franța, Germania, Ungaria, Letonia, Lituania, Polonia, România, Slovacia, Slovenia și Suedia au trimis sute de mii de măști de protecție, echipe de profesioniști din domeniul medical și alte forme de asistență pentru Italia.

În acele săptămâni timpurii de expunere a Europei la virus, solidaritatea a fost despre sănătate în sensul său cel mai direct. Pe măsură ce profesioniștii din domeniul medical din întreaga Europă au aflat mai multe despre agentul patogen, factorii de decizie politică au reușit să aplice măsuri mai eficiente și mai specifice pentru a limita răspândirea acestuia. În același timp, efectele economice ale crizei de sănătate, blocajele și restricțiile de călătorie asupra economiilor europene au devenit din ce în ce mai evidente.

European Solidarity Tracker demonstrează că rapoartele privind irelevanța UE au fost mult exagerate. Este adevărat, Uniunea poate că nu deține o competență suficientă de a acționa în toate aspectele referitoare la domeniul sănătății publice și din acest motiv nu a putut determina statele membre să organizeze un răspuns comun timpuriu la criza provocată de pandemie. Mai mult, pentru mulți europeni, solidaritatea a fost o problemă profund personală. Pentru a ridica moralul vecinilor, italienii au cântat, împreună, în balcoane. În spiritul solidarității, cetățeni din întreaga Uniune, inclusiv un grup de germani din Bamberg, au participat la interpretările cunoscutei piese „Bella Ciao”. Pionierul ceh al imprimării 3D, Josef Prusa, a dezvoltat un design open-source pentru o vizieră imprimată 3D, fabricată actualmente de producători din toată Europa în sprijinul profesioniștilor din domeniul medical. Într-un alt exemplu, un colectiv de start-up-uri baltice, cu sprijinul Comisiei Europene, SpaceX, a găzduit un hackathon virtual global pentru a concepe soluții creative și practice la problemele pandemiei.

O altă perspectivă cheie din constatările ECFR este că solidaritatea europeană în criza coronavirusului a fost un fenomen cu adevărat cuprinzător. Atenția primită se corelează adesea cu influența de care se bucură – statele membre mai mici și societatea civilă tind să apară doar la marginea majorității poveștilor despre politica europeană. De data aceasta, trackerul arată că lucrurile au fost diferite. Estonia și Lituania au trimis câteva tone de echipament de protecție personală și dezinfectant medical în Spania și Italia prin Centrul de coordonare euro-atlantică al NATO în caz de dezastru. Luxemburgul a fost primul stat membru al UE care a întâmpinat copii neînsoțiți din focarele cu virusuri care sunt taberele de refugiați supraaglomerate din Grecia. Un ofițer belgian a participat la Operațiunea Resilience la bordul transportatorului de elicoptere francez LHD Mistral în misiunea sa de a asista autoritățile locale din Oceanul Indian în lupta lor împotriva pandemiei până în iulie. Portugalia, la cererea guvernului luxemburghez, a trimis 15 profesori de limbi străine să-și susțină colegii pentru a facilita redeschiderea ordonată a școlilor primare din Luxemburg. Ungaria, de asemenea, a livrat cantități substanțiale de echipamente de protecție personală țărilor vecine, deși cea mai mare parte a fost direcționată către comunitățile etnice maghiare, ceea ce a generat acuzații de „discriminare etnică” din partea românilor, dezvăluind instrumentalizarea ocazională a solidarității pentru câștiguri politice.

În privința funcționalității și utilizării sale, European Solidarity Tracker este un instrument interactiv de vizualizare a datelor creat cu ajutorul aplicației Tableau. În cazul în care interacțiunile permit filtrarea informațiilor, sunt incluse instrucțiunile necesare în acest sens. Elementele vizualizate pot fi filtrate de către actorii implicați într-un act de solidaritate. Indicatorul „UE” desemnează elementele care privesc instituțiile uniunii, în timp ce „UE27” este utilizat pentru articolele care se adresează comunității statelor membre ale UE. Elementele pot fi, de asemenea, filtrate după „tipul de solidaritate” al actului în cauză („medical”, „economic”, „declarat”, „la nivel de oameni” și „altele”). În plus, un glisor cu interval de timp permite utilizatorului să specifice anumite perioade de timp de interes.

Revenind la accepțiunile conceptului de solidaritate și procedând la analiza palierului economic al acestuia, menționăm că întreprinderile europene au reacționat rapid la criza provocată de coronavirus și au manifestat o solidaritate extraordinară, unindu-și forțele pentru a face față pandemiei împreună și pentru a proteja sănătatea cetățenilor europeni. Numeroase întreprinderi din întreaga Europă și-au convertit și restructurat producția pentru a răspunde cererii de echipamente individuale de protecție, dezinfectanți și dispozitive medicale. De la distilerii la întreprinderi textile, industria și-a pus resursele în slujba cetățenilor pentru a produce, de exemplu, măști, halate, dezinfectanți pentru mâini și ventilatoare pulmonare.

În ultimele luni, Comisia a luat măsuri pentru a crea condițiile de care are nevoie industria pentru a accelera sau reorganiza producția. Printre altele, le-a solicitat organizațiilor europene de standardizare să le ofere tuturor părților interesate acces gratuit la standardele pentru măști faciale și alte echipamente de protecție. În plus, pentru a accelera aprobarea produselor esențiale și pentru a ajuta întreprinderile să își adapteze liniile de producție, Comisia a publicat orientări în următoarele domenii: echipamente de protecție, produse igienizante fără clătire și produse dezinfectante pentru mâini, precum și imprimare 3D.

Referitor la solidaritatea în privința solicitanților de azil, menționăm că, de la izbucnirea pandemiei provocate de coronavirus, Comisia a sprijinit Grecia să protejeze de infectare persoanele vulnerabile și să evite o criză sanitară în taberele de refugiați. Comisia continuă să monitorizeze evoluțiile de pe continent și de pe insule (inclusiv prin intermediul personalului său trimis în Grecia) și oferă sprijin operațional și financiar autorităților elene. De asemenea, s-a angajat să ofere sprijin de urgență pentru a atenua consecințele situațiilor de criză precum incendiul din centrul de primire și identificare Moria de pe insula Lesbos.

În conformitate cu angajamentul pe care Ursula von der Leyen, Președintele Comisiei Europene, și l-a asumat, în numele acestei instituții, în timpul vizitei sale în Grecia de la începutul lunii martie a anului 2020, 350 de milioane EURO (EUR) au fost puse imediat la dispoziție pentru a sprijini 5 proiecte de gestionare a migrației, în cadrul asistenței de urgență. Aceste proiecte au acoperit acordarea, în continuare de asistență pentru capacitatea de primire din Grecia continentală și de pe insule, oferind sprijin și subvenții pentru închirierea de locuințe.

În plus, s-a oferit un răspuns imediat pentru a stopa răspândirea coronavirusului în insulele din Marea Egee, unde se află centrele de primire și identificare. De asemenea, s-a acordat în continuare asistență pentru a-i proteja pe copiii neînsoțiți și pentru a sprijini activitățile care le sunt dedicate. În special, Comisia coordonează și finanțează transferul minorilor neînsoțiți din Grecia către alte state membre.

În aprilie 2020 a fost pus la dispoziția Greciei un fond de asistență financiară suplimentar în valoare de 350 de milioane EUR. Fondurile astfel majorate au fost folosite, printre altele, pentru sporirea capacității de primire pe insulele grecești, pentru furnizarea de servicii și materiale de urgență în taberele de migranți (exemplu (ex.): alimente, dar și produse nealimentare), pentru constituirea de echipe medicale suplimentare, pentru asistarea serviciului elen de azil și pentru trimiterea de polițiști de frontieră și agenți de poliție la frontierele externe ale Greciei. Prin sprijinul financiar acordat s-a urmărit, de asemenea, ajutorarea Grecia să prevină și să încetinească răspândirea potențială a coronavirusului în tabere, inclusiv prin transferul persoanelor vulnerabile din tabere către alternative de cazare.

Fiind luată prin surprindere într-o primă fază, comunitatea europeană s-a mobilizat și a înțeles rapid că îngrădirea și combaterea pandemiei necesită, în primul rând, solidaritate europeană și o sinergie pozitivă, nu doar la nivel declarativ, între interesele naționale și cele comunitare, traduse printr-un răspuns coordonat, concertat și complementar.

În linii generale, acțiunea externă a UE în ceea ce privește sprijinirea eforturilor țărilor partenere în combaterea pandemiei s-a concentrat în principal pe răspunsul la criza sanitară imediată și la nevoile umanitare derivate din aceasta. De asemenea, a vizat consolidarea sistemelor de sănătate, de aprovizionare cu apă și de canalizare ale țărilor partenere, pe sporirea capacităților acestora de cercetare și de pregătire pentru a face față pandemiei, precum și pe diminuarea impactului socioeconomic . Pentru a conferi substanță acestor acțiuni, UE și statele sale membre s-au angajat să furnizeze un răspuns la nivel mondial din partea Echipei Europa (Team Europe), constând într-un pachet de aproape 36 de miliarde de euro. Abordarea Team Europe, lansată la 8 aprilie 2020, cumulează resursele UE, ale statelor membre și ale unor instituții financiare, în special Banca Europeană de Investiții și Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare. În plus, UE și-a propus și acordarea de asistență macrofinanciară, sub formă unor împrumuturi în condiții avantajoase, în valoare de până la trei miliarde de euro către 10 parteneri incluși în Politica de Extindere și Politica de Vecinătate ale Uniunii: Albania, Bosnia și Herțegovina, Georgia, Iordania, Kosovo , Republica Moldova, Muntenegru, Republica Macedonia de Nord, Tunisia și Ucraina. Răspunzând unui apel din partea Organizației Mondiale a Sănătății, în contextul unui angajament asumat anterior de liderii Grupului celor douăzeci de miniștri ai finanțelor și ai guvernatorilor băncilor centrale (G20), Comisia Europeană a găzduit în luna mai o campanie de donații la nivel global menită să colecteze fonduri importante și necesare pentru a asigura dezvoltarea colaborativă și distribuirea universală a metodelor de diagnosticare, a tratamentelor și a vaccinurilor împotriva coronavirusului. Comisia a înregistrat cu acea ocazie angajamente financiare asumate de donatori din întreaga lume în valoare de 7,4 miliarde de euro, cu o contribuție proprie de 1,4 miliarde de euro. Desigur, această sumă reprezintă doar începutul și va fi nevoie de mai mult în viitor pentru consolidarea sistemelor de sănătate din întreaga lume, un obiectiv ambițios reflectat și în planul excepțional de redresare în valoare de 1.850 de miliarde de euro propus de Comisia Europeană .

4. Concluzii și propuneri de lege ferenda

Ansamblul elementelor expuse pe parcursul cercetării noastre demonstrează faptul că principiul cooperării loiale și conceptul de solidaritate, reglementat în art. 222 TFUE, împreună cu prevederile referitoare la competența UE legată de aspectele de sănătate publică, reprezintă un cadru juridic care, coroborat cu voința politică a reprezentanților și instituțiilor statelor membre, conferă Uniunii instrumentele necesare pentru a acționa în cazul unui eveniment de natura pandemiei de COVID-19. De altfel, acțiunea Uniunii în acest sens a reprezentat un veritabil melanj de utilizare și interpretare creativă a numeroase temeiuri juridice, începând cu prevederile referitoare la principiul cooperării loiale, continuând cu cele care guvernează competența UE în domeniul sănătății publice (cu limitele sale reliefate anterior) și continuând cu clauza de solidaritate introdusă prin art. 222 TFUE. De asemenea, remarcăm și utilizarea, acolo unde competența respectivă își atingea limitele sale inerente, a așa-numitei metode deschise de coordonare, în care rolul instituțiilor Uniunii nu este acela de a reglementa, ci acela de a capacita subiectele relevante de drept public și privat din statele membre pentru a atinge obiective situate în afara limitelor de cuprindere ale domeniilor din categoriile competențelor exclusive sau partajate. Dincolo de toate aceste merite se întrevăd, însă, limitele acțiunii unionale în domeniul menționat, și pentru depășirea acestora propunerile noastre de lege ferenda vizează includerea întregului domeniu al sănătății publice în categoria de competențe partajate a Uniunii, urmând ca reglementarea în acest domeniu să se facă, precum în toate celelalte domenii, de altfel, cu respectarea strică a competenței partajate, și reglementarea expresă a unui principiu al solidarității la nivel de drept primar[23], alături de celelalte principii fundamentale ale funcționării Uniunii Europene.


[1] *** Declarația Schumann, (www.europa.eu), accesat 11.03.2021.
[2] A se vedea, în acest sens, Augustin Fuerea, Manualul Uniunii Europene, Ediția a VI-a revizuită și adăugită, Editura Universul Juridic, 2016, București, passim.
[3] Paul Craig, Grainne de Burca, The principle of loyalty in EU Law, Oxford Studies in European Law, Oxford University Press, 2014, Oxford, pagina (p.) 9.
[4] Ibidem.
[5] Mihaela Augustina Dumitrașcu, Oana Mihaela Salomia, Dreptul Uniunii Europene II, Curs universitar, Editura Universul Juridic, 2020, București p. 11.
[6] Ibidem.
[7] Gerrard Quille, The Lisbon Treaty and its implications for CFSP/ESDP, studiu elaborat la solicitarea Subcomisiei pentru Securitate și Apărare din cadrul Parlamentului European, 04.02.2008, Bruxelles, (www.europarl.europa.eu, 2008), accesat 11.03.2021.
[8] Ibidem.
[9]  Ibidem.
[10] Dragoș-Adrian Bantaș, Maria-Cristina Solacolu, The UE’s legal means of responding to contemporary risks and threats, Suplimentul Revistei Române de Drept European dedicat Conferinței Internaționale cu tema „Probleme actuale ale spațiului politico-juridic al UE”, Ediția a III-a, Editura Wolters Kluwer, 27.10.2016, București, p. 11-18.
[11] Art. 5 din Tratatul Atlanticului de Nord.
[12] Nicolae Dolghin, Articolul 5 al tratatului de la Washington- Sursă pentru apărarea colectivă și apărarea națională, extras de pe (www.cssas.unap.ro/ro/pdf_publicatii/h_dezbateri_2003.pdf), accesat 11.03.2021.
[13] Ibidem, p. 5.
[14] A se vedea, în acest sens, *** Solidarity clause, (www.eur-lex.europa.eu), accesat 11.03.2021.
[15] A se vedea, în acest sens, *** Politica externă și de Securitate, (www.europa.eu), accesat 11.03.2021.
[16] Mihaela Augustina Dumitrașcu, Oana Mihaela Salomia, opera (op.) citată (cit.), p. 43.
[17] Ibidem, p. 60.
[18] Working Group V „Complementary competences”, Final Report, CONV 375/1/02, Rev 1, p.4; CONV 724/03, Annex 2, p.81.
[19] Working Group V „Complementary competences”, op. cit., p. 9.
[20] Mihaela Augustina Dumitrașcu, Oana Mihaela Salomia, op.cit., p. 61.
[21] Ibidem, p.62.
[22] Pentru mai multe detalii, a se vedea *** European Solidarity Tracker, (www.ecfr.eu), accesat 11.03.2021.
[23] Dincolo de referirile din cadrul obiectivelor din art. 3 TUE sau a dispozițiilor din cadrul PESC, cu relevanță pentru acest domeniu.


Alina-Valentina Colibaba
Student – Facultatea de Drept a Universității din București

Cadru didactic coordonator: drd. Dragoș-Adrian Bantaș

Cuvinte cheie: , , , ,
Secţiuni/categorii: Articole, Covid 19 Legal React, Dreptul sanatatii, Dreptul Uniunii Europene, RNSJ, SELECTED TOP LEGAL, Studii

Pentru toate secţiunile JURIDICE.ro click aici
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

Lex Discipulo Laus Încurajăm utilizarea RNPM - Registrul Naţional de Publicitate Mobiliară Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează şi recomandă SmartBill

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


.
PLATINUM Signature      

PLATINUM  ACADEMIC

GOLD                        

VIDEO   STANDARD