« Flux noutăţi
BusinessAchiziţii publiceAfaceri transfrontaliereAsigurăriBankingConcurenţăConstrucţiiCorporateCyberlawDrept comercialEnergieFiscalitateFuziuni & AchiziţiiGamblingHealth & PharmaInfrastructurăInsolvenţăMedia & publicitatePiaţa de capitalProprietate intelectualăTelecomTransporturi
ProtectiveDrepturile omuluiDreptul Uniunii EuropeneDrept constituţionalDrept civilData protectionDreptul familieiDreptul munciiDreptul sportuluiMalpraxis medicalProtecţia animalelorProtecţia consumatorilorProtecţia mediului
LitigationArbitrajContencios administrativContravenţiiDrept penalMediereProcedură civilăRecuperare creanţe
Drept civil
ConferinţeDezbateriCărţiProfesionişti
STOICA & Asociatii
 

Dreptul părinților de a-și posta copiii minori pe rețelele de socializare și gravele implicații pe care acest fenomen le generează. O succintă analiză jurisprudențială, doctrinară, umană
22.04.2021 | Nicol-Maria IORDACHE

JURIDICE - In Law We Trust Video juridice
Nicol-Maria Iordache

Nicol-Maria Iordache

REZUMAT

Având în vedere situația actuală, când părinții aleg să-și posteze copiii în permanență pe propriile rețele de socializare sau chiar să le creeze acestora conturi separate, încă dinainte de a veni pe lume, o analiză a dreptului la viață privată, pe care minorul îl dobândește din momentul în care se naște, a căpătat un caracter imperios.

În lucrarea de față am ales să abordez problema celor ce nu au capacitatea de a-și exprima consimțământul în ceea ce privește propria imagine, având în vedere vârsta lor fragedă, fiind totodată expuși unor pericole semnificative, printr-o simplă postare, analizând modul în care acest fenomen este perceput de către părinți, de către psihologi, iar, în final, chiar de către instanțele de judecată, prin referire la o recentă hotărâre de condamnare.

1. INTRODUCERE

„Copilul trebuie, bineînțeles, să poată citi, scrie și socoti, dar în afară de acestea sunt foarte importante uneltele, sportul, teatrul, tonul, culoarea și LIBERTATEA.” – Alexander Sutherland

Analiza pe care urmează să o realizăm asupra unui fenomen atât de prezent în viața noastră, a tuturor, fie că îl abordăm într-un mod direct, fie că nu, se referă, în primul rând, la conceptul menționat anterior, acela de „libertate” și la modul în care acesta nu trebuie perceput ca reprezentând doar o iluzie, ci, mai degrabă, trebuie să fie tratat ca o realitate, indiferent de subiectul pe care îl vizează.

Ce înseamnă acest cuvânt, în fond, cât se poate de simplu, prin raportare la prezent? Un prezent în care conexiunea la Internet, și implicit la multiplele aplicații adiacente, nu mai reprezintă un lux, ci a ajuns să capete valențele unei virtuale necesități.

Un prezent în care putem menționa, indubitabil, că ne petrecem o mare parte din viață în mediul online. Fie că ne referim la Facebook, Instagram, Twitter, fie că alegem să căutăm soluții pentru diversele noastre probleme pe Google sau doar comunicăm prin intermediul WhatsApp-ului, Internetul în sine a ajuns să ocupe un rol „mai mult sau mai puțin” vital în cadrul existențelor noastre, ale tuturor.

Desigur că pe lângă multiplele avantaje pe care le oferă aceste platforme, incluzând aici faptul că acum putem afla o informație în câteva secunde, că putem rămâne în contact cu anumite persoane chiar dacă ne aflăm la o distanță considerabilă etc., există și o parte mai puțin plăcută și, din păcate, foarte puțin cunoscută de către utilizatori.

În capitolele ce vor urma, am încercat să realizez o analiză cât se poate de relevantă cu privire la un subiect ce astăzi tinde să capete sensuri uriașe, având la bază, de cele mai multe ori, motive de natură psihologică, după cum vom vedea.

2. AU PĂRINȚII DREPTURI ABSOLUTE ÎN CEEA CE PRIVEȘTE LIBERTATEA COPIILOR LOR?

În Noul Cod Civil se menționează expres în articolul 263 alineatul (1) faptul că „Orice măsură privitoare la copil, indiferent de autorul ei, trebuie să fie luată cu respectarea interesului superior al acestuia”. Din interpretarea lui se desprinde clar ideea conform căreia inclusiv (dacă nu chiar mai ales) părintele trebuie să respecte această obligație și să o plaseze la temelia oricărei viitoare decizii.

Însă, cum poate fi definit acest concept? Dobândește noțiunea de „interes superior” un caracter absolut, în sensul că trebuie respectată de orice persoană sau, dimpotrivă, unul relativ, urmând ca ea să fie avută în vedere doar în cadrul anumitor raporturi în care intră, fie voit, fie nu, minorul? Acest aspect va fi lămurit ulterior, prin prisma unor analize ample.

Pentru a păstra același registru, menționăm faptul că în Convenţia Națiunilor Unite cu privire la drepturile copilului, ce a fost ratificată de statul român prin Legea nr. 18/1990, dobândind astfel un loc important în vastul drept intern, conform articolului 11 din Constituția României – „Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern…”[1], se stipulează faptul că încă din momentul în care se naște, copilul dobândește drepturi ce nu doar că sunt recunoscute, dar trebuie respectate în totalitatea lor.

În plus, acestea trebuie să fie văzute ca având caracter autonom, în sensul că subiectul de drept numit în mod generic „copil” are capacitatea de a-și invoca drepturile chiar și în fața părinților, fără a exista limitări, cel puțin nu unele teoretice, din acest punct de vedere.

Ceea ce ne poate ajuta cel mai mult, probabil, se raportează la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului care în articolul 8 alineatul (1) face referire la respectarea vieții private și de familie – „Orice persoană are dreptul la respectarea vieţii sale private şi de familie, a domiciliului său şi a corespondenţei sale…”[2].

Astfel, interpretând într-un mod cât se poate de simplu cuprinsul articolului menționat anterior, putem observa faptul că el înglobează o ipoteză generală, în sensul că oricărei persoane i se garantează respectarea acestui drept, neexistând derogări.

Așadar întrebările ce prezintă relevanță pentru studiul nostru pot fi sintetizate astfel – „Dobândește minorul, încă din momentul în care este născut, un drept absolut la viață privată?” și „Au părinții obligația de a respecta acest element?”

Analizând Legea 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, prin raportare și la normele reliefate mai sus, vom găsi răspunsul, cel puțin din punct de vedere legal, la cea de-a doua întrebare. În acest sens, în articolul 37 se subliniază faptul că indiferent de condiții, părinții sunt obligați „să coopereze cu copilul şi să îi respecte viaţa intimă, privată şi demnitatea…”[3].

Conform unui studiu realizat în anul 2019, „… pe Facebook existau 10 milioane de utilizatori români, pe Youtube peste 3 milioane, iar pe Instagram 1.13 milioane de utilizatori români erau înregistrați…”[4]. În acest timp, populația României se situa în jurul cifrei de 19 milioane de locuitori, așadar printr-un simplu calcul matematic putem ajunge la concluzia conform căreia doar în anul 2019 aproximativ un român din doi avea un cont activ măcar pe o platformă de socializare.

Dintre aceștia, majoritatea era constituită din majori, dar nu este de neglijat faptul că un procentaj semnificativ era reprezentat de minori.

În plus, trebuie menționat că, deși procentajul deținut de către utilizatorii minori este mai mic prin comparație, totuși e necesar să avem în vedere și faptul că un număr însemnat de părinți aleg să posteze imagini, ce îi au în prim-plan pe copiii lor, pe propriile conturi de socializare sau, poate mai grav, aleg să le deschidă conturi separate minorilor, urmând ca ei, adulții, să le gestioneze și să facă postări în numele acestora.

Acest fenomen a înregistrat o creștere importantă în ultimii ani, observându-se faptul că tot mai multe cupluri aleg să-și expună copiii unui risc pe care, de cele mai multe ori, nici nu îl percep ca fiind existent, precum vom observa ulterior.

Nu sunt minorii caracterizați de fragilitate și în viața reală? De ce este necesar ca ei să fie expuși unor pericole evidente, într-un mod mai mult sau mai puțin intenționat, chiar de părinții lor, cei care, nu doar în fapt, ci chiar dintr-o perspectivă juridică, ar trebui să le asigure un tratament bazat (în special) pe protecție?

Dacă analizăm prevederile existente în cadrul articolului 73 din Noul Cod Civil, vom reține faptul că „Orice persoană are dreptul la propria imagine…”. Mai mult decât atât, alineatul (2) aduce în prim-plan existența unei acțiuni prin care titularul acestui drept are posibilitatea să „…interzică ori să împiedice reproducerea, în orice mod, a înfățișării sale fizice ori a vocii sale sau, după caz, utilizarea unei asemenea reproduceri…”. Însă, ce se întâmplă în cazul minorului? Poate acesta să oprească procesul prin care elemente ce țin de viața lui privată sunt expuse în mod constant pe diverse platforme online chiar de către părinții săi? Are capacitatea de a se apăra în mod real?

Într-un studiu realizat relativ recent s-a descoperit faptul că un procentaj de 40% dintre părinții interogați, cu vârste cuprinse între 18 și 40 de ani, gestionează conturi de Instagram pentru copiii lor (32% dintre ei declarând că le-au creat minorilor respectivele pagini încă dinainte ca aceștia să fie născuți!).[5]

În momentul în care m-am documentat în legătură cu tema lucrării mele, am fost surprinsă să găsesc un articol ce menționează diverse motive pe care anumite mame le-au avut în vedere în momentul în care au luat decizia de a posta în locul copiilor lor. Printre acestea, putem regăsi explicații precum: „X. are puțin peste doi ani și jumătate. Unul dintre cadourile noastre pentru ea la aniversarea celor doi anișori a fost pagina de Instagram. Eu cred că va aprecia mai târziu – postările, considerăm noi, o reprezintă foarte mult, sunt așa cum credem noi că este ea…/ Fiecare avem datoria să le oferim copiilor noștri tot ce este mai bun. Cu ce greșim noi mai mult că ne expunem copiii în social media față de cei care îi hrănesc numai cu mâncare de la fast food?/ X. știe că are cont pe Instagram, dar nu știu cât înțelege. Și, da, îi place să fie în mijlocul atenției…/ Cine-l urmărește (contul)? Începând de la tot felul de conturi cu haine pentru copii, jucării pentru copii, până la prietenii noștri și chiar și bunicii care au și ei cont de Instagram…”[6].

Pentru a analiza succint frazele anterioare, putem observa faptul că părinții aleg să ia decizii ce privesc existența copilului în locul acestuia, justificându-și acțiunile atât printr-o comparație lipsită de pertinență, plasând încălcarea dreptului la viață privată ca fiind mai puțin dăunătoare decât anumite alegeri alimentare, precum și prin faptul că minorului „îi place să se afle în mijlocul atenției…”

În plus, părinții menționează expres faptul că respectivele conturi deschise în numele minorului sunt urmărite de diverse pagini „cu haine pentru copii, jucării pentru copii…”. Există o certitudine că în spatele acestora se află chiar reprezentanții respectivelor magazine? Sunt părinții în măsură să-și asume potențialele riscuri ce se nasc printr-un simplu click, dintr-o ordinară postare? Sunt conștienți de faptul că prin lege li se interzice expres orice acțiune care este „… de natură să afecteze imaginea publică a copilului sau dreptul acestuia la viaţă intimă, privată şi familială…”?[7]

Ceea ce este chiar mai grav, dacă am putea califica gradele de periculozitate pe care aceste acțiuni le generează, este că unii părinți au în vedere obținerea unui folos patrimonial în momentul în care decid să deschidă o astfel de pagină. Sau, chiar dacă la momentul inițial nu au în vedere această operațiune într-o formă clară, ei ajung să o accepte ulterior și să-și asume urmările pe care le generează.

În acest sens, trebuie menționat faptul că în momentul actual, numărul de oameni care te urmăresc pe rețelele de socializare îți poate aduce beneficii materiale, prin așa-zisa monetizare a activității.

Astfel, în situația în care părinții aleg să îi creeze minorului propria pagină pe diversele canale de social media, aceștia pot ajunge în situația în care să primească anumite sume pentru respectivele postări sau chiar din activitatea de publicitate pe care o realizează pentru diferite produse, prin folosirea imaginii copilului lor, însă.

Pentru a reliefa acest aspect, putem aduce în atenția cititorilor cazurile unor minori, cu vârste sub 10 ani, care ajung să câștige din postările pe care le expun pe „propriile” conturi sume uriașe, conform unui studiu realizat la finalul anului 2020. Astfel, în Statele Unite ale Americii există multiple exemple care au în prim-plan poveștile unor minore de doar cinci/șapte ani, ce au ajuns să primească între 7.000 și 16.000 de dolari pentru o singură postare, prin prisma paginilor de Instagram administrate de părinții acestora.

Astfel fiind, ținând cont de faptul că acest lucru se întâmplă și în România, chiar dacă sumele nu ajung de ordinul celor menționate anterior, se încalcă și de această dată un principiu important, existent în Legea 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, respectiv în articolul 27 alineatul (4) conform căruia „Copiii nu pot fi folosiţi sau expuşi de către părinţi, reprezentanţi legali, alte persoane responsabile de creşterea şi îngrijirea lor… în scopul de a obţine avantaje personale…”[8].

3. CONDAMNAREA RECENTĂ CE VIZEAZĂ INTERDICȚIA PĂRINȚILOR DE A POSTA IMAGINI CU COPIII LOR MINORI PE PROPRIILE CONTURI DE SOCIALIZARE

În anul 2019 pe rolul Judecătoriei Cluj-Napoca a apărut un dosar inedit pentru respectiva perioadă, cel puțin dacă ne raportăm la obiectul acțiunii civile.

În acest sens, reclamantul, în calitate de părinte al celor două minore, divorțat fiind de mama acestora, ce a dobândit calitatea de pârât, a cerut ca instanța să se pronunțe în cazul dedus judecății, aducând în prim-plan faptul că atât aceasta, cât și concubinul ei, postează în mod repetat diverse poze și videoclipuri cu cele două copile pe propriile pagini de socializare.

Pentru a-și susține acuzațiile, el a motivat acțiunea intentată prin idei conform cărora „… având în vedere vârsta fragedă a minorelor, acestea nu-și pot exprima un consimțământ valabil în ceea ce privește diseminarea publică a imaginilor în care ele sunt surprinse…”[9].

De asemenea, acesta menționează că în calitatea lui de tată și, totodată, de reprezentant legal al acestora, le-a cerut în multiple rânduri celor două persoane menționate anterior să înceteze această acțiune și să șteargă pozele deja existente de pe paginile lor, însă acestea au refuzat.

Ceea ce este foarte interesant este faptul că respectiva cauză se leagă de o alta, soluționată de Curtea de Apel Mureș de această dată, unde s-a statuat că deși profilul personal de Facebook „… este accesibil doar prietenilor, adică unui grup restrâns de persoane, tot public este, oricare dintre respectivii „prieteni” putând să distribuie informațiile postate de titularul paginii…”[10].

Astfel s-a subliniat din nou faptul că deși poți limita „audiența” propriilor postări pe rețelele de socializare doar pentru prietenii apropiați, totuși această acțiune capătă valențele unei iluzii, în condițiile în care printr-un simplu click, respectiva informație poate fi distribuită mai departe, chiar în lipsa acordului titularului paginii.

În apărarea sa, pârâta a semnalat faptul că prin respectiva cerere de chemare în judecată „… reclamantul solicită o intervenție a statului în viața de familie, fără ca ea să fie justificată…”[11].

În plus, tot ea aduce în prim-plan ideea conform căreia „… mediul online a schimbat… modul în care fiecare dintre noi înțelege să împărtășească unele momente importante din viață cu prietenii virtuali…”[12], apărându-se prin simplul fapt că postarea fiicelor minore pe pagina ei de Facebook relevă modul în care ea înțelege să folosească într-un mod util și relevant respectiva platformă de socializare.

În motivarea hotărârii, instanța a reținut articolul 19 alineatul (1) din Legea 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului – „Copilul care a fost separat de ambii părinţi sau de unul dintre aceştia printr-o măsură dispusă în condiţiile legii are dreptul de a menţine relaţii personale şi contacte directe cu ambii părinţi…”, articolul 35 alineatul (2) – „Părinţii au obligaţia să asigure copilului, de o manieră corespunzătoare capacităţilor în continuă dezvoltare ale copilului, orientarea şi sfaturile necesare exercitării corespunzătoare a drepturilor prevăzute în prezenta lege…” și articolul 47 alineatul (2) – „Părinţilor sau, după caz, reprezentanţilor legali, le revine responsabilitatea de a asigura cele mai bune condiţii de viaţă necesare creşterii şi dezvoltării copiilor; părinţii sunt obligaţi să le asigure copiilor locuinţă, precum şi condiţiile necesare pentru creştere, educare, învăţătură, pregătire profesională, precum şi un mediu de viaţă sănătos…”.

În plus, judecătoria din Cluj-Napoca a reținut importanța articolului 8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, explicând metoda prin care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a ajuns în multiple rânduri la concluzia conform căreia „… ingerința statului în dreptul la viață de familie a minorului este justificată atunci când urmărește un scop legitim, respectiv protecția sănătății și dezvoltării copilului…”[13]. De asemenea, în acest caz, instanța națională trebuie să aibă în vedere în orice moment respectarea interesului superior al copilului, conform legislației în vigoare.

În motivare se arată faptul că reclamantul a depus la dosar anumite fotografii ce au rolul de a proba elementele expuse prin cererea de chemare în judecată, astfel că din conținutul respectivelor dovezi reiese indubitabil faptul că minorele au fost pozate și postate pe rețelele de socializare, chiar în costume de baie sau în timp ce dormeau.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a nuanțat în cadrul mai multor soluții date, faptul că dreptul la imagine constituie un drept fundamental al persoanei, astfel că acesta trebuie protejat în orice situație, pentru a conduce spre o dezvoltare propice.

Față de situația prezentată anterior, s-a reținut faptul că „… ambii părinți au obligația de a manifesta o conduită activă în dezvoltarea armonioasă a minorelor…”, iar în același timp s-a nuanțat ideea conform căreia faptul că minorele erau postate pe rețelele de socializare în timp ce-și realizau somnul, fără a fi cerut consimțământul celuilalt soț în acest sens, reprezintă o golire de conținut a „… dreptului părinte necustode de a fi consultat cu privire la expunerea unor părți din viața privată a  minorelor, ceea ce este de esența autorității părintești…”, autoritate pe care, conform articolului 397 din Noul Cod Civil părinții trebuie să o exercite în comun, ca regulă, excepția intervenind doar în momentul în care instanța de judecată ar decide într-un sens contrar.

În hotărârea, ce ulterior a rămas definitivă prin neintroducerea apelului, s-a statuat faptul că cererea reclamantului este întemeiată, astfel că pârâții „… sunt obligați să nu mai posteze sau distribuie poze sau videoclipuri în care să apară minorele pe Facebook, Instagram sau alte rețele de socializare… până la vârsta la care acestea dobândesc capacitate de exercițiu, conform legii…”.

4. EFECTELE PE CARE FENOMENUL DENUMIT ÎN PRACTICĂ „SHARENTING” (SHARE+PARENTING) LE CREEAZĂ PRIN RAPORTARE LA DEZVOLTAREA MINORILOR

Ținând cont de ideea conform căreia, precum afirmam la începutul acestui studiu, copiii ajung să aibă conturi pe diverse rețele de socializare dinainte de a fi efectiv născuți, analiza respectivelor acțiuni ale părinților prin raportare la dezvoltarea psihică a minorilor trebuie realizată în mod obligatoriu.

În acest sens, pentru a afla ce efecte poate avea „sharenting-ul” asupra viitorilor adulți, am apelat la ajutorul unui specialist în psihologia infantilă. Astfel, prin intermediul informațiilor primite în acest cadru, vă pot expune răspunsul pe care doamna psiholog ni l-a oferit.

Adresându-i întrebarea – „Sunt minorii afectați de faptul că în mod practic întreaga lor existență este, într-o mai mică sau mai mare măsură, expusă online?”, răspunsul a fost probabil, cel pe care îl intuiați – „DA! Nu doar că aceștia sunt afectați pe moment, având în vedere faptul că pot fi expuși unor pericole de care părinții cel mai adesea uită – precum furtul de identitate, preluarea respectivelor imagini și postarea lor pe diverse alte site-uri, dar ei sunt supuși unor urmări dramatice, putem spune, pe termen lung. Luând în considerare faptul că lor le este răpită șansa de a-și forma identitatea prin raportare la propriile alegeri, pentru că, nu-i așa, părinții știu ce e mai bine pentru copii în orice situație, viitorii adulți vor fi nevoiți să treacă prin ample procese de căutare, de regăsire, ceea ce implică un efort pe care, în mod normal, nu ar trebui să fie nevoiți să-l depună, nu la nivelul  la care s-a ajuns în momentul actual, cel puțin.

De asemenea, prin prisma respectivelor postări, adolescenții pot ajunge să fie batjocoriți de cei din jur, de colegii de clasă, spre exemplu, devenind astfel ținta unor tratamente greu de suportat din punct de vedere emoțional, ce pot crea răni vindecabile într-un timp îndelungat, care din păcate „… nu știu să strige după ajutor…”, precum s-a afirmat recent.

România se situează în prezent într-o postură foarte delicată în ceea ce privește fenomenul numit „bullying”, doar în 2019 cifrele arătând că „… 3 din 10 copii sunt excluși din grupul de colegi, 3 din 10 copii sunt amenințați cu bătaia sau lovirea de către colegi și 1 din 4 copii a fost umilit în fața colegilor…”[14].

În plus, este important de subliniat faptul că născându-se și trăind într-un mediu ce le încalcă în permanență dreptul la viață privată și la imagine, viitorilor adulți le va fi foarte greu să deosebească între lucrurile pe care ar trebui să le mențină într-o zonă privată și cele ce ar putea să fie expuse publicului larg fără să existe anumite consecințe. Astfel fiind, nu doar că aceștia nu vor fi capabili să realizeze această diferență, dar vor ajunge să-și trăiască existențele pe Facebook, Instagram etc., fără a avea măcar posibilitatea de a-și da seama de această transpunere virtuală la care se supun singuri, considerând-o drept o normalitate.

Mai mult, acestora li se vor părea în regulă momentele în care alte persoane nu le vor respecta drepturile expuse anterior, astfel că legea își va pierde, într-o mare măsură, esența.

Ceea ce este trist este că minorii postați astăzi pe rețelele de socializare vor fi părinții de mâine, iar, dacă nu reușim să tragem cât mai curând un semnal de alarmă în direcțiile menționate anterior, cercul vicios va deveni inevitabil…”.

Pornind de la aceste noțiuni, m-am gândit că eseul realizat ar putea căpăta o latură practică, astfel că am reușit să creez un chestionar cu întrebări referitoare la această temă, pe care l-am aplicat unui eșantion de părinți.

El a avut la bază ideea de a afla care sunt motivele ce îi determină pe aceștia să își posteze copiii în mediul online în permanență, de a arăta cât de conștienți sunt sau nu de efectele ce pot fi născute printr-un simplu click, și, în final de a-i face să își dea seama de acțiunile lor.

În acest sens, chestionarul a avut o formă destul de simplă.

Astfel, prima întrebare, respectiv – „Există poze cu copilul dumneavoastră minor pe propria pagină de Facebook, Instagram, etc.?”, a înregistrat 34 de răspunsuri afirmative dintr-un număr total de 40 de părinți vizați.

Cea de-a doua problemă abordată a fost reliefată prin prisma sintagmei „Menționați motivul principal pentru care alegeți să vă expuneți minorul pe respectivele rețele de socializare”.

Dintre părinții menționați anterior (cei 34 bineînțeles), 15 au răspuns folosind termenul „mândrie”, 11 au menționat faptul că „… astfel prietenii și familia îl/o pot admira, chiar dacă nu se află fizic în apropiere…”, 5 au spus că fac acest lucru „… pentru că și restul părinților o fac…”, restul de 3 admițând că „… nu s-au gândit niciodată la acest aspect…”.

Următoarea întrebare a îmbrăcat forma – „V-ați gândit vreodată la riscurile la care vă expuneți copiii în momentul în care alegeți să le încărcați propriile (!) fotografii pe diverse rețele de socializare, unde alți oameni și le pot însuși printr-o simplă captură de ecran?”.

Aici, consider că răspunsurile sunt absolut șocante. În acest sens, 20 (!) de părinți au spus că „… nu s-au gândit niciodată la respectiva latură negativă a Internetului…”, considerând mai degrabă că viitorii adolescenți le vor mulțumi pentru amintirile create astfel. Ceilalți 10 au spus că „… uneori se gândesc, dar au setări de confidențialitate foarte bine stabilite, astfel încât doar prietenii și rudele apropiate să poată accesa respectivul conținut…”. Iar restul de 4 au menționat faptul că „… uneori se mai gândesc la posibilele pericole, dar consideră că nu li se pot întâmpla lor…”.

Cea din urmă întrebare adresată a abordat problema dreptului la imagine și la viață privată. Din cei 34 de părinți, 22 au spus că „… nu s-au gândit niciodată la acest aspect, considerând că din moment ce pozele sunt făcute de ei, acestea le aparțin în totalitate…”, 7 au evidențiat faptul că „… nu li se pare că prin postarea respectivelor imagini încalcă vreun drept…”, iar restul au menționat că „… au grijă ca pozele să fie unele ce nu au capacitatea de a crea minorului o stare de disconfort nici acum, nici în viitor…”.

La final, pot afirma că ultima problemă vizată i-a pus pe gânduri pe părinți, în acest sens, majoritatea alegând să mă întrebe dacă, într-adevăr, prin intermediul respectivelor postări, le încalcă drepturile menționate anterior copiilor lor.

Aceștia au înțeles gravele implicații pe care acțiunile lor le pot avea atât pe termen scurt, cât mai ales pe termen lung, admițând că pe viitor se vor gândi de mai multe ori înainte de a posta poze cu copiii lor minori pe propriile pagini de Internet.

Probabil cel mai interesant fapt reiese din motivul principal pe care părinții l-au avut în vedere în momentul în care au fost întrebați de ce aleg să-și posteze minorii pe rețelele de socializare.

Este mândria un argument suficient de bun, în jurul căruia să-ți poți crea o argumentare defensivă pertinentă în cazul unui posibil litigiu (în Austria existând deja un proces intentat de un copil devenit major împotriva părinților săi, motivul fiind tocmai faptul că pe tot parcursul copilăriei, aceștia din urmă au postat în permanență imagini cu respectivul minor pe propriile rețele de socializare)? Cântărește acest simplu cuvânt mai mult decât încălcarea unor drepturi fundamentale ale propriului copil? Merită ca dintr-un simplu orgoliu să-l expui unor pericole iminente?

5. CONCLUZII

Precum am putut observa pe parcursul întregului eseu, conștientizarea pericolelor în fața cărora sunt expuși minorii, prin prisma imaginilor postate de către părinți pe diferitele rețele de socializare, a devenit o problemă ce merită o atenție sporită din partea noastră, a tuturor, ținând cont mai ales de faptul că, în curând, precum doamna psiholog menționa, de altfel, „… cercul vicios va deveni inevitabil…”.

După cum am reușit să evidențiem în capitolele anterioare, în prezent există deja o condamnare (din multele ce urmează probabil) care vizează tocmai (im)posibilitatea părinților de a dispune într-un mod total discreționar de pozele făcute copiilor lor, astfel că, semnalele de alarmă existente în această direcție sunt acum, mai mult decât niciodată, vizibile, căpătând o latură reală, latură ce tindea să nu fie recunoscută anterior.

În ceea ce îi privește pe părinți, pentru că ei sunt vizați în mod direct de lucrarea concepută, cred că este imperios ca aceștia să fie informați în mod corect asupra drepturilor copiilor lor, pentru că, după cum a relevat chestionarul efectuat, în prezent, ei tind să considere că nu li se poate imputa un comportament inadecvat doar prin încărcarea unor imagini pe canalele de social media, să înțeleagă că acțiunile pe care le pot întreprinde vizavi de persoana minorului sunt limitate mai ales din punct de vedere juridic, dacă nu chiar din punct de vedere moral, și totodată să conștientizeze faptul că ei nu au capacitatea de a-și asuma anumite alegeri în numele unei alte ființe, ce are un set de drepturi separate.

Ca acest lucru să fie posibil, ținând cont și de condițiile în care ne desfășurăm existențele acum, când, precum afirmam, Internetul și aplicațiile adiacente acestuia au ajuns să reprezinte o pseudo-realitate, ce ne acaparează întreaga viață, o propunere de lege ferenda vizează introducerea unor norme special concepute, care să vizeze întocmai problema siguranței pe canalele de social media, cuprinzând inclusiv interdicții exprese care să releve faptul că părinții nu au drepturi nici în sensul de a le crea propriilor copii conturi pe rețelele de socializare, indiferent de vârstă, dar nici în acela de a posta fotografii cu minorii cu vârste cuprinse între 0 și 14 ani pe paginile lor, pragul superior marcând momentul în care aceștia dobândesc capacitate de exercițiu restrânsă și își pot exprima un consimțământ valabil în sensul menționat anterior (conform articolului 41 din Noul Cod Civil), prezumându-se totodată că au puterea de a-și asuma singuri urmările pe care respectivele procese le pot genera.

De asemenea, precum am subliniat anterior, lipsa informațiilor deținute de către părinții ce nu au studii juridice, reprezintă o imensă dificultate, deoarece aceștia nici măcar nu au opțiunea reală de a-și da seama că printr-o simplă postare, aparent inofensivă, încalcă multiple norme deja existente, sub protecția cărora copiii lor se află încă din momentul în care se nasc.

Acest fapt ar trebui să ne conducă spre o idee ce a mai fost anterior menționată în doctrină și anume că introducerea unor ore de drept în școli, la un nivel care să vizeze aspectele generale pe care fiecare cetățean ar trebui să le cunoască, a căpătat o valență mai mult decât necesară.

Astfel, luând în considerare și faptul că, precum am subliniat anterior „… copiii de azi sunt părinții de mâine”, acestora li se va crea, prin intermediul unei decizii în sensul expus anterior, cadrul perfect pentru a-și cunoaște drepturile și obligațiile.

Având în vedere ipoteza ideală expusă, în momentul în care cei vizați vor avea copii, ei vor cunoaște deja faptul că din momentul în care este adus pe lume, minorul dobândește multiple drepturi, pe care nici măcar (dacă nu mai ales) părintele nu le poate încălca, printre acestea regăsindu-se, indubitabil, dreptul la viață privată și dreptul la propria imagine.


[1] Disponibil aici, accesat la 24.01.2021
[2] Disponibil aici, accesat la 24.01.2021
[3] Disponibil aici, accesat la 24.01.2021
[4] Disponibil aici, accesat la 07.01.2021
[5] Disponibil aici, accesat la 24.01.2021
[6] Disponibil aici, accesat la data de 24.01.2021
[7] Disponibil aici, accesat la 24.01.2021
[8] Disponibil aici, accesat la 24.01.2021
[9] Disponibil aici, accesat la 24.01.2021
[10] Idem 9
[11] Idem 9
[12] Idem 9
[13] Idem 9
[14] Disponibil aici, accesat la 25.01.2021


Nicol-Maria Iordache
Student – Facultatea de Drept a Universității din București

Profesor coordonator: Prof. univ. dr. Marieta Avram

Cuvinte cheie: , , , , , , , ,
Secţiuni: Articole, Cyberlaw, Drept civil, Dreptul familiei, RNSJ, SELECTED TOP LEGAL, Studii | Toate secţiunile
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

Lex Discipulo Laus Încurajăm utilizarea RNPM - Registrul Naţional de Publicitate Mobiliară Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează SmartBill

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


.
PLATINUM Signature      

PLATINUM  ACADEMIC

GOLD                        

VIDEO   STANDARD