Înființarea, organizarea și funcționarea bazelor de practică pedagogică
21.04.2021 | JURIDICE.ro

JURIDICE - In Law We Trust Video juridice

În Monitorul Oficial, Partea I nr. 416 din 20 aprilie 2021 a fost publicat Ordinul nr. 3654/2021 privind înființarea, organizarea și funcționarea bazelor de practică pedagogică.

Ministerul Educației și Cercetării a aprobat înființarea, organizarea și funcționarea bazelor de practică pedagogică, care funcționează cu statut de consorții școlare pentru practica pedagogică și pentru mentoratul didactic și care se constituie în jurul unei unități de învățământ preuniversitar liceal cu statut de școală de aplicație.

Astfel, școlile de aplicație coordonatoare trebuie să îndeplinească următoarele condiții:
– au profil pedagogic;
– au un alt profil decât profilul pedagogic și fac dovada:
a) existenței unor cadre didactice cu statut de profesori mentori și/sau profesori cu experiență didactică și cu activitate metodică;
b) existenței unei baze materiale adecvate organizării și desfășurării stagiilor practice pedagogice din cadrul programelor de formare inițială și continuă;
c) accesibilității și versatilității instrumentelor, resurselor și mijloacelor educaționale;
d) participării la programe/proiecte educaționale internaționale de mobilitate a elevilor și a cadrelor didactice, de tip Erasmus, eTwinning, alte proiecte și programe organizate de organisme internaționale cu profil educațional, științific sau cultural.

Ordinul mai stabilește că numărul unităților de învățământ preuniversitar constituite într-o bază de practică pedagogică trebuie să fie minimum 4 și nu mai mare de 6.

De asemenea, structura unui consorțiu școlar de tip bază de practică pedagogică, cu un număr de 4 unități de învățământ, va include obligatoriu următoarele tipuri de unități:
– școala de aplicație coordonatoare – unitatea de învățământ liceal după care se va identifica și va fi denumită BPP;
– o unitate de învățământ care școlarizează elevi care provin din medii vulnerabile pe criteriul social/medical (școală de spital)/de rasă/etnie/economic/geografic;
– o unitate de învățământ care școlarizează pentru nivelurile primar și gimnazial;
– unitate de învățământ de tip vocațional.

Baza de practică pedagogică, prin școala de aplicație coordonatoare, va avea următoarele responsabilități:
– să asigure resursele materiale și umane pentru buna derulare a activităților practice pedagogice și de mentorat didactic;
– să faciliteze colaborarea între unitățile de învățământ din structura consorțiului școlar pentru realizarea activităților practice pedagogice și de mentorat didactic;
– să construiască și să dezvolte o comunitate de învățare la nivelul consorțiului școlar;
– să asigure suport didactic și metodic pentru elevii și profesorii implicați în procesul de predare-învățare-evaluare;
– să fie centru de resurse educaționale și didactice pentru componenta practică, aplicată, a formării cadrelor didactice;
– să faciliteze accesul la informații/resurse de specialitate pentru cadre didactice și pentru elevi;
– să încurajeze participarea cadrelor didactice la conferințe/proiecte, rețele internaționale de formare profesională;
– să organizeze ateliere, activități de informare/diseminare, webinare în scopul formării profesionale de tip mentoral a cadrelor didactice, la nivelul unităților de învățământ din consorțiul școlar;
– să dezvolte colaborarea cu instituțiile de învățământ superior cu care sunt încheiate contracte pentru stagii practice pedagogice și/sau activitate de mentorat didactic;
– să încheie parteneriate educaționale cu diverse tipuri de instituții: universități, instituții culturale, institute de cercetare, structuri ale autorității locale/regionale, organizații nonguvernamentale, în scopul asigurării unei educații de calitate elevilor și al formării și dezvoltării profesionale în cariera didactică.

Intrare în vigoare: 20 aprilie 2021

Cuvinte cheie: ,
Secţiuni/categorii: Monitorul Oficial al României, Varia (alte arii de practica)

Pentru toate secţiunile JURIDICE.ro click aici
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

Lex Discipulo Laus Încurajăm utilizarea RNPM - Registrul Naţional de Publicitate Mobiliară Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează şi recomandă SmartBill

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


.
PLATINUM Signature      

PLATINUM  ACADEMIC

GOLD                        

VIDEO   STANDARD