« Flux noutăţi
BusinessAchiziţii publiceAfaceri transfrontaliereAsigurăriBankingConcurenţăConstrucţiiCorporateCyberlawDrept comercialEnergieFiscalitateFuziuni & AchiziţiiGamblingHealth & PharmaInfrastructurăInsolvenţăMedia & publicitatePiaţa de capitalProprietate intelectualăTelecomTransporturi
ProtectiveDrepturile omuluiDreptul Uniunii EuropeneDrept constituţionalDrept civilData protectionDreptul familieiDreptul munciiDreptul sportuluiMalpraxis medicalProtecţia animalelorProtecţia consumatorilorProtecţia mediului
LitigationArbitrajContencios administrativContravenţiiDrept penalMediereProcedură civilăRecuperare creanţe
Asigurări
CărţiProfesionişti
Millenium Insurance Broker
 

Curtea de Apel Iaşi. Prejudiciu juvenil rezultat în urma unui accident rutier. Despăgubiri de 1,2 miloane EUR
22.04.2021 | Andrei PAP

JURIDICE - In Law We Trust Video juridice
Andrei Pap

Andrei Pap

Dosar nr. _____________

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIE Nr. 150/2021

Ședința publică de la 17 Martie 2021

Completul compus din:

Președinte L______ P_________

Judecător M_____ C____

 

Grefier L__________ R___-C_______

 

Pe rol se află judecarea cererilor de apel formulate de D___ D____ D______ și de B_ B________ B___ B_ împotriva sentinței civile nr. 651 din 2 iunie 2016 pronunțată de Tribunalul Iași, intervenienți fiind A___ A_______ și C___ C_______ C________, având ca obiect pretenții – rejudecare.

Dezbaterile asupra apelurilor au avut loc în ședința publică din data de 03.03.2021 fiind cosemnate în încheierea de ședință întocmită la termenul de judecată respectiv, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea pentru astăzi când,

CURTEA DE APEL

Asupra apelurilor civile de față constată următoarele:

1. Obiectul cererii de chemare în judecată:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Iași, sub nr. ____________ la data de 11.11.2015, reclamantul D___ D____ D_______ a chemat în judecată pe pârâta S.C. Carpatica Asig S.A., asigurător de răspundere civilă, și pe intervenienții A___ A_______ și C___ C_______ C________, solicitând obligarea pârâtei, în temeiul contractului RCA, la plata următoarelor sume, cu titlu de indemnizație (despăgubiri): 36.205,86 euro și 50.922,29 lei, reprezentând daune materiale; 2.500.000 euro reprezentând daune morale; plata unei indemnizații lunare necesare pentru tratament și însoțitor, până la încetarea stării de nevoie și plata penalităților de 0,2% pe fiecare zi de întârziere, calculate de la 26 august 2015 și până la achitare, conform art. 38 din Norma 23/2014, urmare a unui accident auto produs în 8 aprilie 2015, a cărui victimă a fost.

În drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 37 și urm. din Norma A.S.F. nr. 23/2014.

Pârâta a formulat întâmpinare, invocând excepțiile lipsei calității procesuale pasive și a inadmisibilității acțiunii.

Prin încheierea din 7 aprilie 2016, instanța a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei, iar excepția inadmisibilității a fost calificată ca o apărare de fond.

2. Hotărârea pronunțată în primă instanță și considerentele acesteia:

Prin sentința civila nr. 651 din 2 iunie 2016 pronunțată de Tribunalul Iași s-a admis în parte acțiunea, formulată de reclamantul D___ D____ D_______ în contradictoriu cu pârâta ____________________.A și cu intervenienții forțați A___ A_______, și C___ C_______ C________.

A fost obligată pârâta să plătească reclamantului suma de 160.400,68 lei ( din care, suma de la cursul din ______,76 lei, echivalentul sumei de _____,47 euro la cursul BNR din 11.11.2015) cu titlu de daune materiale.

A fost obligată pârâta să plătească reclamantului suma de 4.443.400 lei (echivalentul sumei de 1.000.000 euro la cursul BNR din 11.11.2015) cu titlu de daune morale.

A fost obligată pârâta să plătească reclamantului suma de1250 lei lunar cu titlu de cheltuieli cu asistentul personal, pe toată perioada încadrării în grad de handicap.

A fost obligată pârâta să plătească reclamantului penalități de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere, calculate la suma de 4.603.800,68 lei, începând cu data de 15 august 2015 ( data expirării termenului legal de soluționare a cererii reclamantului) și până la plata efectivă a despăgubirilor.

A fost respinsă în rest acțiunea.

În baza art. 502 teza I din OUG nr. 51/2008, a fost obligat reclamantul să restituie suma de 120.031 lei, reprezentând taxa judiciară de timbru pentru care i-a fost acordat ajutorul public judiciar

A fost obligată pârâta să plătească reclamantului suma de 132.031 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, din care, suma de 120.031 lei, reprezentând cuantumul taxei de timbru la care a fost obligat reclamantul și suma de 12.000 lei reprezentând onorariul apărătorului.

Pentru a se pronunța astfel instanța de fond a reținut că, la data de 08.04.2015, pe raza localității Crasna, jud. V_____, autoturismul cu numărul de înmatriculare _______, autoturism asigurat al pârâtei S.C. CARPATICA ASIG S.A., condus de A___ A_______, ajunsă în curbă, s-a dat peste cap, aterizând pe un câmp.

Reclamantul, aflat în autoturism, a suferit o ________ cominutiva corp vertebral T12-L1 mielic cu paraplegie flasca consecutiva fracturii, apofiza L2,L3, L4 dreapta cu deplasare anterioara” ceea ce a necesitat efectuarea unei intervenții chirurgicale Spitalul Județean „ PROF. Dr. N. O___” Iași și un program de reabilitare, motiv pentru care, reclamantul a fost transportat cu un avion tip ambulanță, particular, la Institutul de Reabilitare Montecatone, Italia, unde a fost internat în perioada 24.04.______________15.

Așa după cum a arătat și reclamantul, de la momentul producerii accidentului si in prezent, suferă de paraplegie, urinează doar cu cateter vezicular și evacuare intestinala indusă, fiind încadrat în grad de handicap grav, cu asistent personal.

În drept, a constatat prima instanță că sunt incidente dispozițiile legale din Codul civil: art. 2223 alin 1, art. 49 din Legea nr. 136/1995, precum și Ordinul nr. 23/2014 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule: art. 24 alin 2 lit. b, art. 26 alin 2 pct. 2, art. 38 și art. 50 pct. 1 lit. d și e.

În ceea ce privește răspunderea pârâtei, Tribunalul a reținut că autoturismul cu numărul de înmatriculare _______ înregistrat pe numele C___ C_______ și condus de A___ A_______ era asigurat la societatea pârâtăconform poliței ________/17/G17/HR nr. _________ din 19.06.2014. La momentul producerii accidentului rutier, autoturismul era condus de către A___ A_______, care a pierdut controlul asupra direcției de mers a autoturismului, aspect ce rezultă fără dubiu din procesul verbal de cercetare la fața locului, întocmit de către organele de poliție la 8 aprilie 2015.

Prin urmare, nu poate fi negată obligația pârâtei de a plăti despăgubiri pentru prejudiciul produs din culpa conducătorului vehiculului asigurat. De asemenea, pârâta are obligația de a despăgubi partea prejudiciată pentru prejudiciile suferite în urma accidentului produs prin intermediul vehiculului asigurat, potrivit pretențiilor formulate în cererea de despăgubire, dovedite prin orice mijloc de probă ( art. 26 alin 1 Norma 23/2014).

Instanța a reținut că împăcarea părților în faza urmăririi penale nu face inadmisibilă acțiunea, raportat la disp. art. 20 alin. 2 Codul de procedură penală, la statuările cuprinse în Decizia nr. I/28.03.2005 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Secțiile Unite, precum și la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (cauzele Anagnostopoulos c. Greciei, Atanasova, Dinchev și Tonchev c. Bulgariei).

În ceea ce privește întinderea daunelor materiale și morale solicitate, instanța a constatat, pe de o parte, că aceasta nu se poate ridica la valorile solicitate de către reclamanți iar pe de altă parte că, daunele materiale nu au fost dovedite.

Cererea reclamantului privind acordarea despăgubirilor materiale este întemeiată numai în parte.

În acest sens, instanța a reținut că reclamantul are dreptul de a solicita pârâtei contravaloarea daunelor pentru prejudiciile suferite în urma accidentului produs prin intermediul vehiculului asigurat, dovedite prin orice mijloc de probă, în condițiile în care, cheltuielile solicitate se circumscriu celor prevăzute de art. 50 alin 1 din Norma nr. 23/2014.

Astfel, din sumele solicitate de reclamant cu titlu de daune materiale, instanța a reținut că se cuvin a fi restituite următoarele sume: 9900 euro ( reprezentând contravaloarea transportului cu ambulanța privată, în Italia ); 751,41euro ( reprezentând contravaloarea transportului în Italia, de la aeroport la spital ); 233,86 euro ( reprezentând contravaloarea medicamentelor achiziționate în Italia); 316,63 lei ( reprezentând contravaloarea medicamentelor achiziționate în România ); 540 lei ( reprezentând contravaloarea consult medical clinica Arcadia ); 120 lei ( reprezentând contravaloarea consult medical clinica Arcadia); 44,15 lei ( reprezentând contravaloare unguent); 37,34 lei ( reprezentând contravaloare medicamente); 248,09 ( reprezentând contravaloare medicamente ); 9600 euro ( reprezentând contravaloare dispozitiv struzzo ); 70 euro ( reprezentând contravaloare măsuță de transfer ); 25 euro ( reprezentând contravaloare taxă spital Italia ); 135.2 euro ( reprezentând contravaloare diferență căruț deplasare); 3650,88 lei ( reprezentând contravaloare materiale amenajare locuință ); 4780 lei ( reprezentând contravaloare somieră electrică, saltea și protecție saltea ); _____,83 lei ( reprezentând contravaloare materiale amenajare locuință ); 3700 euro ( reprezentând contravaloare dispozitiv Sherpa ); 3000 euro ( reprezentând contravaloare căruț special pentru practicare tenis ) și 2900 euro ( reprezentând contravaloare căruț electric ).

Sumele dovedite cu înscrisurile aflate la filele 118 – 137 s-au acordat având în vedere că sunt cheltuieli pentru ameliorarea condiției fizice a reclamantului, condiție determinată de vătămările produse în accident, încadrându-se printre cheltuielile prevăzute la art. 50 alin. 1 lit. d din Norma nr. 23/2014.

De asemenea, instanța a hotărât și acordarea și sumelor reprezentând contravaloarea dispozitivului Sherpa N 902 și a căruțului special pentru practicarea tenisului, având în vedere că acestea sunt folosite pentru recuperarea reclamantului.

În acest sens, instanța a avut în vedere recomandarea medicală expresă emisă de Spitalul de Reabilitare din cadrul Institutului Montecatone, apreciind că ne aflăm în prezența unei cheltuieli ce se încadrează în dispozițiile art. 50 alin 1 lit. d din Norma nr. 23/2014.

Având în vedere considerentele expuse anterior precum și dispozițiile art. 50 alin. 1 lit. d din Norma 23/2014, prima instanța a apreciat că solicitarea reclamantului pentru acordarea restului daunelor materiale nu își găsește temei legal în răspunderea pârâtei.

Din prevederile legale redate anterior rezultă că toate cheltuielile pe care asigurătorul are obligația să le restituie au legătură directă cu persoana vătămată și cu vătămările ce i-au fost aduse acesteia.

În aceste condiții, prima instanța a respins solicitarea reclamantului privind obligarea pârâtei la restituirea următoarelor sume: 102,25 euro (reprezentând dovada achitării contravalorii taxei de autostradă ); 1026 lei (reprezentând contravaloarea biletelor de avion pentru C___ C_______ C________ și G___ E____ M______ ); 125,03 euro reprezentând contravaloarea biletelor de avion pentru C___ C_______ C________); 409,48 euro (reprezentând contravaloarea biletelor de avion pentru G___ G_____, fratele reclamantului și G___ V_____ G_____, tatăl reclamantului ); 126,71 euro (reprezentând contravaloarea biletelor de avion pentru C___ C_______ C________); 247,74 euro (reprezentând contravaloarea tichetului electronic pentru zbor, pentru C___ C_______ C________); 250 lei (reprezentând contravaloarea tichetului electronic pentru zbor, pentru C___ C_______ C________ ); 3177 lei (reprezentând contravaloarea tichetelor electronice pentru zbor, pentru C___ C_______ C________ , G___ G_____ și G___ V_____ G_____ ); 1250 lei(reprezentând contravaloarea tichetelor electronice pentru zbor, pentru C___ C_______ C________ și G___ G_____ ); 470 euro ( reprezentând contravaloare bilete avion ); 602,5 euro ( reprezentând contravaloare chirie în Italia ); 82 euro( reprezentând contravaloare cazare în Italia ); 600 euro ( reprezentând contravaloare chirie în Italia ); 655 euro ( reprezentând contravaloare chirie în Italia); 70 euro ( reprezentând contravaloare cazare în Italia ); 2000 euro ( reprezentând contravaloare cazare în Italia ); 204 euro ( reprezentând contravaloare cazare în Italia ); 195,95 euro ( reprezentând contravaloare reîncărcare cartelă telefonică ) și suma de 19.422,37 lei ( reprezentând contravaloare tabletă, telefon și laptop dispărute la momentul accidentului ).

Fără a nega necesitatea prezenței membrilor familiei și importanța acestora în ceea ce privește recuperarea reclamantului, cheltuielile efectuate de membrii familiei nu pot fi acordate reclamantului cu titlu de despăgubiri materiale în temeiul răspunderii societății de asigurări.

Instanța a reținut că cererea reclamantului privind acordarea daunelor materiale este îndreptățită pentru suma de _____,47 euro și pentru suma de 25.696,92 lei, suma de _____,47 euro fiind acordată în lei, la cursul BNR din 11.11.2015, data introducerii acțiunii la instanță. Astfel, la un curs de 4,4434/euro, rezultă o sumă de ______,76 iar adunată la suma de 25.696,92 lei, face ca totalul daunelor materiale acordate reclamantului să fie de 160.400,68 lei

A fost respinsă cererea reclamantului în ceea ce privește sumele de 5.808,66 euro și 25.125,37 lei, având în vedere că acestea nu se regăsesc printre cheltuielile ce trebuie suportate de către asigurător.

Capătul de cerere referitor la daunele morale este întemeiat în parte.

Instanța a notat că, urmare a deznodământului nefericit al accidentului auto, au fost schimbate irevocabil viețile reclamantului și al membrilor familiei sale, ceea ce a făcut, pe de o parte, ca reclamantul să îndure suferințe fizice extreme de dureroase, iar pe de altă parte, ca, acesta să nu se mai poată bucura de un trai normal, privarea de aceste sentimente, trăiri, conducând în mod indubitabil la ideea că, trebuie recompensat moral în echivalent bănesc.

Prejudiciul moral suferit de către reclamant este inestimabil și nu poate fi evaluat sau reparat pecuniar, însă prin acordarea de despăgubiri bănești, acesta se poate distanța de grijile financiare cotidiene dar, mai mult decât atât, obține o șansă de a-și continua recuperarea și păstrarea speranței în ceea ce privește o eventuală recuperare fizică ceea ce duce la anumite satisfacții de ordin moral, susceptibile de a-i alina, în măsura în care este posibil, suferințele psihice.

De asemenea, instanța de fond a reținut că suferința fizică și handicapul reclamantului generate de pierderea mobilității și a altor funcții fiziologice, au determinat și o veritabilă modificare a coordonatelor vieții cotidiene, prin menținerea unei traume psihice cu caracter de permanență, astfel că sumele de bani acordate trebuie să respecte pe lângă criteriul proporționalității, și pe acela de a oferi satisfacții compensatorii în măsură să îi ușureze reala condiție morală, mai ales că situația anterioară este, în prezent, imposibil de restabilit.

În cuantificarea daunelor morale de care instanța trebuie să țină seama, îl reprezintă durerile fizice (pretium doloris) suferite de reclamant, atât în momentul producerii accidentului, cât și ulterior, ca urmare a operației și a tratamentelor medicale necesare în vederea recuperării. Aceste dureri sunt inimaginabile, fiind de o intensitate și durată majore.

Instanța a reținut, de asemenea, referitor la durerile fizice, că o componentă a acestora o reprezintă și cele încercate de reclamant ca urmare a fizioterapiei necesare recuperării medicale ulterioare operației și înlăturării celorlalte efecte secundare derivate din aceasta.

La stabilirea cuantumului despăgubirilor, instanța a avut în vedere și suferința psihică încercată de reclamant ca urmare a pierderii posibilității de deplasare care se manifestă pregnant, creând victimei un complex de inferioritate pe mai multe planuri. Împrejurarea că un tânăr, inteligent (reclamantul fiind student în anul IV la Facultatea de Electronică, Telecomunicații și Tehnologia Informației), nu se mai poate deplasa și nu-și mai poate controla nevoile fiziologice, i-a cauzat acestuia o depresie gravă ce a determinat schimbarea radicală a reclamantului, dintr-o persoană veselă, extrovertită, perfect integrată social, într-o persoană retrasă, introvertită, ce agreează cu greu compania puținilor prieteni care i-ai mai rămas aproape și preferă să trăiască singur.

În acest sens, sunt relevate depozițiile martorilor I_______ A__ M____ și D_____ Ș_____ C_______, care au perceput ex propriis sensibus, schimbările survenite în viața reclamantului precum și suferințele prin care acesta a trecut și continuă să treacă. Audiată fiind de către instanță, I_______ A__ M____ a arătat că reclamantul “a devenit mai retras, nu mai participă la întâlnirile cu prietenii” și că acesta “a devenit mai închis în el de la producerea accidentului” dar și că “…mi-a spus că este foarte trist, că îi este greu să suporte stările prin care trece….”. De asemenea, martorul D_____ Ș_____ C_______ a precizat că reclamantul “ este mai retras decât înainte de accident” și că “se retrage la baie și stă în jur de o oră..” Același martor a arătat, referindu-se la reclamant că “este mult mai trist, nu mai râde atât de mult și se simte stânjenit atunci când trebuie să ne ceară ajutorul, iar acest lucru se întâmplă destul de des deoarece are nevoie de ajutor tot timpul…”.

Astfel, pe lângă durerea firească suferită ca urmare a pierderii mobilității și a libertății de mișcare, este de remarcat că ambii martori au relatat că viața reclamantului s-a deteriorat semnificativ și în ceea ce privește starea psihică a acestuia.

Așa după cum reiese din cele două declarații, pe lângă handicapul locomotor și imposibilitatea controlării sfincterelor, lipsa unei vieți sociale normale adâncesc suferința psihică a reclamantului, ceea ce face greu de suportat traiul de zi cu zi. Reducerea numărului de prieteni și despărțirea de iubita sa, limitarea posibilității de a desfășura activități cotidiene, dar în același timp, inexistența unei posibilități de deplasare autonomă, toate acestea ca urmare a rezultatului tragic al accidentului, îngreunează în mod indiscutabil posibilitatea reclamantului de a duce o viață cât mai apropiată de viața anterioară accidentului și adâncesc trauma psihică a reclamantului.

Instanța a reținut că declarațiile martorilor se coroborează și cu înscrisurile administrate în cauză și, în special cu contractul de prestări servicii psihologice nr. 101 din 2.10.2015 .

De asemenea, instanța a constatat existența unui prejudiciu estetic (pretium pulchritudinis) cuprinzând toate vătămările și leziunile ce aduc atingere armoniei fizice sau înfățișării persoanei, imposibil de acoperit printr-o eventuală protejare care să mascheze infirmitatea, precum și impactul psihic asupra victimei, cu atât mai dur cu cât aceasta trăiește într-o societate ce pune tot mai mult accent pe aspectul fizic și pe frumusețea exterioară.

A notat instanța că infirmitatea suferită de reclamant îi creează acestuia un complex de inferioritate aproape imposibil de surmontat, dramatismul acestei situații fiind accentuat de faptul că reclamantul va trăi toată viața cu acest handicap fizic și psihic.

Mai mult, în literatura de specialitate s-a afirmat că există o specie de prejudiciu numit prejudiciu juvenil, reprezentând un tip aparte de daună corporală, care creează în favoarea victimei un drept special la reparație, cunoscut sub denumirea de pretium juventutis.

În autonomia acestui tip de prejudiciu, vârsta victimei are o importanță aparte. Așa după cum s-a arătat în literatura și jurisprudența de specialitate, „indemnizarea separată a prejudiciului juvenil este justificată în cazul în care victima este o persoană tânără și este în mod special afectată posibilitatea sa de a beneficia de avantajele specifice vârstei tinere.

În ceea ce privește cuantumul daunelor morale, Tribunalul a avut în vedere, pe de o parte, ca acesta să nu aibă un caracter pur simbolic, ci să fie în măsură să amelioreze efectiv condițiile de viață ale reclamantului, prin procurarea unor satisfacții morale având în vedere și gravitatea faptei cauzatoare de prejudicii și valoarea protejată, respectiv dreptul la viață al persoanei însă, în același timp s-a asigurat că acordarea unor sume de bani cu titlu de despăgubiri morale nu depășește sfera unor compensații destinate a alina suferința psihică și nici nu conduce la îmbogățirea fără just temei a persoanelor îndreptățite.

În acest sens, practica judiciară a statuat că: „Stabilirea cuantumului despăgubirilor echivalente unui prejudiciu nepatrimonial include o doză de aproximare, instanța de judecată trebuind să aibă în vedere o ________ criterii, cum ar fi: consecințele negative suferite de cel în cauză pe plan fizic și psihic, importanța valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori și intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, măsura în care i-a fost afectată situația familială, profesională și socială. Chiar dacă instanța procedează la o apreciere subiectivă a circumstanțelor particulare a cauzei, relativ la suferințele fizice și psihice ale victimelor unui accident de circulație, precum și la consecințele nefaste pe care acel accident le-a avut cu privire la viața lor, acordarea unor sume de bani cu titlu de despăgubiri morale nu trebuie să depășească sfera unor compensații destinate a alina suferința psihică și nici să conducă la îmbogățirea fără just temei a persoanelor îndreptățite la reparație.”- Curtea de Apel Timișoara, Secția a II-a civilă, Decizia civilă nr. 11 din 30 ianuarie 2013.

Într-o altă decizie de speță s-a reținut: „Pentru aceste considerente, chiar dacă instanța nu poate repara răul produs părților civile prin fapta ilicită a apreciat că o reparație echitabilă s-ar putea realiza prin obligarea pârâtei la plata unor sume cu titlu de daune morale. Prin acordarea sumelor de bani cu titlu de daune morale se urmărește acoperirea prejudiciului afectiv, constând în suferințele psihice produse prin dispariția celor dragi (fii), prin lezarea sentimentelor și afecțiune profundă și nicidecum, refacerea climatului existent anterior evenimentului nefast.” – Decizia nr. 798/2009 a Curții de Apel Iași, secția penală, decizia nr. 924/23.02.2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă.

Față de aceste considerente, prima instanța a apreciat ca fiind echitabil să oblige pârâta să plătească, reclamantului suma de 4.443.400 lei (echivalentul sumei de 1.000.000 euro la cursul BNR din 11.11.2015), cu titlu de daune morale.

Instanța a reținut de asemenea că suma stabilită cu titlu de daune morale este în concordanță și cu practica instanței de contencios al drepturilor omului.

Astfel, CEDO a statuat că, despăgubirile trebuie să prezinte un raport rezonabil de proporționalitate cu atingerea adusă reputației, gradul de lezare a valorilor sociale ocrotite, intensitatea și gravitatea atingerii adusă acestora (cauza Tolstoy Miloslovsky c. Regatul Unit /1995).

În speță, este fără putință de tăgadă că reclamantul a suferit traume fizice și psihice accentuate, ca urmare a accidentului rutier, o astfel de concluzie fiind sprijinită de toate probele administrate (actele medicale, declarațiile martorilor), acestuia fiindu-i limitată posibilitatea de a desfășura activități cotidiene, activități de agrement, sportive, dar și accesul în condiții normale la o activitate profesională, la o viață de familie și socială.

În acest sens, a remarcat faptul că reclamantul și-a pierdut majoritatea prietenilor, și-a pierdut mobilitatea și posibilitatea de a se deplasa singur și liber,și nu poate avea acces la școală. De asemenea, reclamantul este încadrat în gradul de handicap grav, așa cum rezultă din certificatul de încadrare în grad de handicap nr. 1432/09.03.2016/_____.

Pierderea menționată are natura unei infirmități cu caracter permanent, ce limitează, spre exemplu, posibilitatea de deplasare autonomă a reclamantului și chiar accesul la o activitate profesională este limitat, fiind necesare eforturi suplimentare, ceea ce echivalează cu o situație de îngrădire totală a acestei posibilități, sens în care trebuie avută în vedere și practica instanței supreme (ÎCCJ. Secția I civilă, decizia nr.1827 din 11 iunie 2014).

Nu în ultimul rând, trebuie avută în vedere și atitudinea pârâtei care, a fost de acord cu admiterea parțială a acțiunii, înaintând o ofertă de despăgubire anterior introducerii acțiunii și prin susținerile din întâmpinare și din concluziile orale.

În final, referitor la cuantumul daunelor morale achitate, tribunalul a reținut că nu se poate avea în vedere o marjă medie generală pentru dosare cu un astfel de obiect, pe de o parte pentru că fiecare cauză are particularitățile sale, iar pe de altă parte, deoarece nu se poate generaliza sau distinge gradul de suferință funcție de gradul de rudenie al părții cu persoana decedată astfel că aceste apărări ale pârâtei au fost înlăturate.

Capătul trei al cererii, privind solicitarea reclamantului de obligare a pârâtei la plata unei indemnizații lunare necesară pentru tratament și însoțitor, până la încetarea stării de nevoie, este fondat în parte.

Astfel, potrivit art. 50 alin 1 lit. e din Norma nr. 23/2014, reclamantul are dreptul la: „ e) cheltuielile cu îngrijitori pe perioada incapacității de muncă, dacă prin certificatul medical se recomandă acest lucru, însă nu mai mult decât salariul de bază minim brut pe economie;”

Or, din certificatul nr. 1432/09.03.2016/_____ ( fila 84 vol. II) rezultă că reclamantul este încadrat în gradul de handicap GRAV prezentând „deficiență funcțională gravă cu asistent personal” ( pct. 1. Lit. B din certificat) așa încât, acesta este îndreptățit să primească cheltuielile cu asistentul personal. De asemenea, prevederea legală menționată anterior, plafonează suma ce poate fi alocată cu această destinație la cuantumul salariului minim brut pe economie care, potrivit art. 1 din HG nr. 1017/2015 este de 1250 lei lunar.

Față de aceste considerente, pârâta a fost obligată să plătească reclamantului suma de 1250 lei lunar cu titlu de cheltuieli cu asistentul personal, pe toată perioada încadrării în grad de handicap.

Cât privește solicitarea ca indemnizația lunară să cuprindă sume care să acopere și necesarul asigurării tratamentului această solicitare, a fost respinsă, având în vedere, pe de o parte, faptul că prevederile legale incidente nu prevăd o asemenea obligație pentru asigurator ( art. 50 alin 1 lit. a din Norma 23/2014), iar pe de altă parte, pentru că, potrivit literei d a aceluiași articol, cheltuielile cu tratamentul trebuie dovedite cu documente justificative, așa încât, o astfel de obligație nu poate fi impusă pentru viitor.

În aceste condiții, deși reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la plata unei indemnizații lunare de 5563 lei, față de considerentele expuse anterior, suma ce poate fi acordată cu acest titlu este cea de 1250 lei lunar, fiind respinse restul pretențiilor solicitate.

Capătul patru al cererii, privind obligarea pârâtei la plata penalităților de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere este fondat.

Potrivit art. 37 alin 1 și 2 din Norma nr. 23/2014:„ (1) În termen de cel mult 3 luni de la avizarea producerii evenimentului asigurat de către partea prejudiciată ori de către asigurat, asigurătorul RCA este obligat: a) fie să răspundă cererii părții solicitante, formulând în scris o ofertă de despăgubire justificată, transmisă cu confirmare de primire, în cazul în care se dovedește răspunderea asiguratului în producerea riscurilor acoperite prin asigurarea obligatorie RCA, iar prejudiciul a fost cuantificat; b) fie să notifice părții prejudiciate în scris, cu confirmare de primire, motivele pentru care nu a aprobat, în totalitate sau parțial, pretențiile de despăgubire. (2) Dacă în termen de cel mult 3 luni de la avizarea producerii evenimentului asigurat de către partea prejudiciată ori de către asigurat, asigurătorul RCA nu a notificat părții prejudiciate respingerea pretențiilor de despăgubire, precum și motivele respingerii, asigurătorul RCA este obligat la plata despăgubirii.” în timp ce art. 38 din același act normativ: „Dacă asigurătorul RCA nu își îndeplinește obligațiile în termenele prevăzute la art. 37 sau și le îndeplinește defectuos, inclusiv dacă diminuează nejustificat despăgubirea, se aplică o penalizare de 0,2%, calculată pentru fiecare zi de întârziere, la întreaga sumă de despăgubire cuvenită sau la diferența de sumă neachitată, care se plătește de asigurător.”.

Așa după cum rezultă din actele și lucrările dosarului, pârâta a fost notificată inițial la 14 mai 2015, iar ulterior la 6 octombrie 2015. De asemenea, la data de 16 octombrie 2015, apărătorii reclamantului s-au prezentat la sediul pârâtei în vederea efectuării unei negocieri cu privire la eventualele despăgubiri însă, nici un reprezentant al acesteia nu a fost mandatat să poarte aceste negocieri.

La data de 26 mai 2015, pârâta a solicitat reclamantului înscrisurile doveditoare (prin adresa nr. _______) deși, prin adresa înregistrată la pârâtă sub nr. 754 din 14 mai 2015, reclamantul adusese la cunoștința acesteia că depuse toate înscrisurile medicale doveditoare.

Conform art. 39 alin 2 din Norma nr. 23/2014: „2) Avizarea unei daune în legătură cu producerea unui eveniment asigurat prin polița de asigurare RCA obligă asigurătorul RCA răspunzător să deschidă dosarul de daună, să efectueze constatarea pagubelor, să comunice în scris părții prejudiciate cu privire la documentele ce trebuie depuse pentru soluționarea pretențiilor de despăgubire și să soluționeze cererea în termenul legal”.

În speță, avizarea pârâtei s-a efectuat la data de 14 mai 2015 așa încât, potrivit prevederilor alin. 1 al art. 37 redat mai sus, aceasta avea obligația să soluționeze cererea reclamantului în termen de 3 luni respectiv până la 14 august 2015.

Or, trebuie remarcat că pârâta a înțeles să notifice reclamantul cu o ofertă de despăgubire la aproape 6 luni de la expirarea termenului legal respectiv, oferta nr. ______ din 4 februarie 2016.

În această situație, instanța reține că sunt incidente prevederile art. 38 din Norma nr. 23/2014, motiv pentru care va obliga pârâta să plătească penalități de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere începând cu data de 15 august 2015 (data expirării termenului legal de soluționare a cererii reclamantului) și până la plata efectivă a despăgubirilor. Cât privește suma la care se calculează penalitățile aceasta este, conform art. 38, „la întreaga sumă de despăgubire cuvenită”. În speță, penalitatea se va calcula la suma acordată cu titlu de daune materiale și daune morale respectiv, calculate la suma de 4.603.800,68 lei.

Prin încheierea din 26 noiembrie 2015 reclamantului i-a fost acordat ajutorul public judiciar, în sensul scutirii de la plata taxei de timbru aferentă în cuantum de 120.031 lei reprezentând taxă judiciară de timbru, stabilită în sarcina acestuia.

De asemenea, raportat la soluția pronunțată, instanța de fond

a reținut incidența prevederilor art. 502 teza I din OUG nr. 50/2008 și, constatând că reclamantul a primit suma de 4.603.800,68 lei, sumă care este mai mare decât multiplul de 10 al sumei de care acesta a fost scutit, l-a obligat să restituie statului suma de 120.031 lei, reprezentând taxa judiciară de timbru pentru care i-a fost acordat ajutorul public judiciar.

Raportat la soluția adoptată mai sus, de admitere a acțiunii și reținând culpa procesuală a pârâtei, instanța a obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 132.031 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, din care suma de 120.031 lei, reprezentând cuantumul taxei de timbru la care a fost obligat reclamantul și suma de 12.000 lei reprezentând onorariul apărătorului.

Împotriva acestei sentințe, in termen legal au declarat apel ambele părți.

3. Motivele de apel înfățișate de apelanți și apărările formulate de intimate.

3.1. În motivarea apelului declarat de reclamantul D___ D____ D_______, s-au formulat critici atât cu privire la daunele materiale și morale acordate, cât și la indemnizația lunară necesară pentru tratament.

Apelantul a susținut că, deși instanța de fond a reținut împrejurarea că Institutul Imola a admis internarea reclamantului cu condiția asistării lui de către un membru de familie, nu a acordat cheltuielile efectuate cu transportul membrilor familiei la Imola si nici cu cazarea acestora.

Or, excluderile de la plata despăgubirilor sunt limitativ enumerate in art. 27 din Norma 23/2014, iar cheltuielile efectuate de membrii familiei obligați sa fie prezenți sa asigure însoțirea reclamantului nu se regăsesc in acestea.

Atât timp cit instituia medicala a condiționat tratarea reclamantului de însoțirea acestuia de un membru de familie, aceste cheltuieli au fost efectuate si sunt in directa legătura cu accidentul care a condus la starea de handicap grav a reclamantului.

Apelantul a criticat și faptul că instanța nu a acordat nici c/valoarea următoarelor bunuri dispărute la momentul accidentului: tableta, telefon si laptop, în valoare totala de 19.422,37 lei, deși, din interpretarea art. 27 al. 9 din Norma 23/2014 rezulta ca este exclusa despăgubirea cu privire la bunurile „transportate, dacă între proprietarul sau utilizatorul vehiculului care a produs accidentul ori conducătorul auto răspunzător și persoanele păgubite a existat un raport contractual la data producerii accidentului”.

Cum între reclamantul-apelant D___ D____ D_______ si proprietarul autoturismului nu a existat nici un raport contractual, rezulta ca asigurătorul este obligat sa achite si c/valoarea bunurilor distruse in accident.

În ceea ce privește daunele morale, consideră apelantul ca suma acordata de instanța de fond cu titlu de daune morale este extrem de mica, determinat de faptul că atât reclamantul cât și proprietarul autoturismului au anunțat imediat asigurătorul despre producerea accidentului, iar reclamantul a formulat prin apărător cererea de despăgubiri.

Pârâta-intimată CARPATICA ASIG SA a luat legătura cu av. E____ E____ – avocatul proprietarului autoturismului si al intimatei A_______ A___ care a condus autoturismul la momentul accidentului si a solicitat înscrisurile doveditoare cu privire la victimele accidentului, promițând ca va face o oferta de plata a daunelor. Toate actele medicale au fost comunicate la data de 23 aprilie 2015. orele 2:11 PM, prin email.

La data de 14 mai 2015 reclamantul, prin avocat, a formulat o cerere de daune pentru următoarele sume: 5 milioane daune morale; 200.000 Euro daune materiale si prestație periodică pe toata perioada invalidității

Apelantul a invocat disp. art. 15 al. 1 din Norma 23/2014, potrivit cărora „(1) Se consideră că un vehicul este asigurat, dacă proprietarul acestuia are încheiat un contract de asigurare obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, cu valabilitate în limitele teritoriale prevăzute la art. 11 pct. 7 din Legea nr. 136/1995. cu modificările și completările ulterioare, precum și ale celorlalte state semnatare ale Acordului multilateral, denumit în continuare asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto sau asigurarea obligatorie RCA.” Această condiție este îndeplinita în cauză, cum legal și corect a reținut și instanța de fond.

A susținut apelantul că, din dispozițiile art. 26 al. 1 din Norma 23/2014 rezulta clar ca obligația de plata a asigurătorului este una directa către partea prejudiciata, in speța, către reclamantul D___ D____ D_______.

În acest sens s-a pronunțat Înalta Curte de Casație –Secțiile Unite prin Decizia nr. 29/2009 care a reținut că “în materia asigurării de răspundere civila auto, răspunderea asigurătorului fata de persoana prejudiciata este o răspundere contractuala, asumata prin achiesarea asigurătorului la riscurile conduitei asiguratului”.

Potrivit art. 37 al. 1 si 2 din Norma 23/2014 „(1) în termen de cel mult 3 luni de la avizarea producerii evenimentului asigurat de către partea prejudiciată ori de către asigurat, asigurătorul RCA este obligat:

a) fie să răspundă cererii părții solicitante, formulând în scris o ofertă de despăgubire justificată, transmisă cu confirmare de primire, în cazul în care se dovedește răspunderea asiguratului în producerea riscurilor acoperite prin asigurarea obligatorie RCA, iar prejudiciul a fost cuantificat;

b) fie să notifice părții prejudiciate în scris, cu confirmare de primire, motivele pentru care nu a aprobat, In totalitate sau parțial, pretențiile de despăgubire.

(2) Dacă în termen de cel mult 3 luni de la avizarea producerii evenimentului asigurat de către partea prejudiciată ori de către asigurat, asigurătorul RCA nu a notificat părții prejudiciate respingerea pretențiilor de despăgubire, precum și motivele respingerii, asigurătorul RCA este obligat la plata despăgubirii.

Față de textul imperativ al dispoziției art. 37 al. 1 lit. a si b din Norma 23/2014, rezulta ca, începând cu data de 14 mai 2015- data la care reclamantul i-a avizat pârâtei-intimate în scris, producerea evenimentului si a solicitat plata daunelor, pârâta-intimata CARPATICA ASIG SA avea fie obligația transmiterii către reclamant a unei oferte de despăgubire, fie sa răspundă cererii formulate, printr-o notificare motivata.

Pârâta nu s-a conformat dispozițiilor legale in termenul stabilit expres de legiuitor astfel că, potrivit art. 37 al. 2 din Norma 23/2014 datora sumele solicitate de reclamant prin notificarea din 14 mai 2015, întrucât nu a respins-o motivat si nici nu a făcut o contraoferta in termenul de 3 luni de zile prin acțiune. Reclamantul-apelant a solicitat o suma mult redusă, astfel că reducerea acesteia de către instanța contravine disp. legale mai sus citate.

Totodată, fata de vârsta reclamantului-apelant, faptul ca a suferit o vătămare grava ireversibila care il lipsește de o viața si relații normale; care l-a făcut dependent de un însoțitor permanent; care il lipsește de viața sexuală, practica instanțelor de judecata este aceea de a acorda despăgubiri care sa fie de natura sa compenseze, măcar parțial, handicapul victimelor.

În ceea ce privește limitele de despăgubire, acestea sunt stabilite in art. 24 al. 1 si al. 2 lit, b din Normă.

Astfel, asigurătorii RCA au obligația de a stabili limite de despăgubire, care nu pot fi mai mici decât limitele de despăgubire stabilite de către Autoritatea de Supraveghere Financiară.

Limitele de despăgubire stabilite de către Autoritatea de Supraveghere Financiară sunt:

b) pentru vătămări corporale și decese, inclusiv pentru prejudicii fără caracter patrimonial produse în unul și același accident, indiferent de numărul persoanelor păgubite, limita de despăgubire se stabilește, pentru accidente produse începând cu anul 2012, la un nivel de 5.000.000 euro, echivalent în lei la cursul de schimb al pieței valutare la data producerii accidentului, comunicat de Banca Națională a României.

Ori, este mai mult decât evident faptul ca in cauza de față, pretențiile privind daunele materiale si morale solicitate de reclamantul-apelant nu depășesc nivelul stabilit de legiuitor, ci chiar este situat mult sub acesta.

În ceea ce privește capătul de cerere privind plata unei indemnizații lunare necesare pentru tratament si însoțitor până la încetarea necesitații tratamentului si însoțitorului, a susținut că hotărârea este neîntemeiată.

Având in vedere ca după data introducerii acțiunii, reclamantului i s-a eliberat certificat de încadrare in grad de handicap si s-a început plata însoțitorului, isi menține capătul de cerere privind obligarea piritei la plata unei indemnizații lunare necesare pentru tratament-medicamentos, obiecte strict necesare determinat de lipsa controlului sfincterelor si fizioterapia – acesta necuprinzând si plata însoțitorului, plată ce se efectuează din Bugetul de Stat in baza certificatului mai sus menționat.

În fața instanței de fond, s-au depus la dosar înscrisuri prin care s-a dovedit faptul că, de la momentul introducerii acțiunii și până la 30 apr. 2016, s-au mai efectuat cheltuieli materiale in suma de 22.395,91 . Ca urmare, s-a solicitat admiterea capătului de cerere modificat, potrivit cu care nu a înțeles sa mai solicite indemnizație de însoțitor, ci numai o indemnizație lunară care să acopere diferența dintre veniturile reclamantului apelant si cheltuielile lunare de tratament.

A precizat apelantul că media cheltuielilor lunare pentru tratament, se situează la suma de 5563 lei, în condițiile în care veniturile reclamantului apelant sunt de 2545 lei/lună, astfel cum rezulta din adeverința depusa la dosar, atașata acțiunii introductive.

Considera apelanta că, din eroare, instanța de fond a obligat pârâta la plata indemnizației de asistent personal întemeiata pe disp. art. 50 al. 1 lit. e din Norma 23/2014, în condițiile în care reclamantul si-a modificat acțiunea în sensul că nu a mai solicitat indemnizație pentru asistent personal, ci numai indemnizație care sa acopere cheltuielile de recuperare, medicamente si dispozitive si materiale medicale strict necesare reclamantului-apelant care nu are nici un control asupra necesitaților sale fiziologice.

3.2. Prin apelul declarat de S.C. CARPATICA ASIG S.A., intimata-apelantă a criticat hotărârea cu privire la cuantumul daunelor materiale și morale , al indemnizației lunare, și la penalitățile de întârziere.

În ce privește daunele materiale, intimata-apelantă a invocat netemeinicia hotărârii, susținând că nu s-a făcut dovada cu acte/ înscrisuri a cheltuielilor de ordin material și a învederat dispozițiile art. 50. pct. I din Ordinul CSA nr. 23/2014, potrivit cu care societatea de asigurări acorda despăgubiri pentru următoarele cheltuieli făcute de către părti : „1. în caz de vătămare corporală diferența dintre veniturile nete ale persoanei vătămate, probate cu documente fiscale și indemnizația primită din fondurile persoanei juridice, sau fizice la care salariatul își desfășoară activitatea și/sau. după caz din fondurile, bugetului asigurărilor sociale de stat, pe perioada spitalizării și a concediului medical; venitul mediu lunar net realizat din activități desfășurate de persoana vătămată, probat cu documente, justificative, în cazul persoanelor care nu au calitatea de salariat; salariul de bază minim brut pe economie, in cazul persoanelor păgubite aflate la data producerii accidentului în ultimul un de studii sau de calificare; eventualele cheltuieli prilejuite de accident – cheltuieli cu transportul persoanei accidentate cu tratamentul, cu spitalizarea, pentru recuperare, pentru proteze, pentru alimentație suplimentară, conform prescripțiilor medicale, probate cu documente, justificative, și care nu sunt suportate din fondurile de. asigurări sociale prevăzute de reglementările iu vigoare; cheltuielile cu îngrijitorii pe perioada incapacității de munca, dacă prin certificatul medical se recomandă, acest lucru, însă nu mai mult decât salariul de bază minim brut pe economie; daune morale: in conformitate cu legislația si jurisprudența din România. …”

Consideră apelanta ca instanța de fond a acordat cu titlu de daune materiale sume excesive raportat la documentele depuse de către reclamant si la natura acestor cheltuieli. Cu titlu de exemplu arătă că suma de 3.000 Euro aferenta achiziționării unui căruț special pentru practicare tenis nu se încadrează in cheltuielile ce se pot pune in sarcina asigurătorului.

Mai mult, din documentele justificative depuse rezulta faptul că plățile nu au fost făcute de către reclamant, ci de către doamna C___ C_______.

Cu privire la daunele morale solicitate de către reclamant, a invocat apelanta că sumele sunt exagerat de mari raportat la numărul de zile de îngrijiri medicale, neavând caracter reparator, ci rolul unei îmbogățiri fără justă cauză, prin acordarea lor nerealizându-se o despăgubire reala, ci un venit nejustificat.

Deși nu contestă prejudiciul moral suferit de către reclamant, consideră apelanta ca daunele morale nu pot fi acordate la acest nivel, deoarece scopul pentru care legiuitorul a permis cuantificarea prejudiciului moral este compensarea suferinței persoanei prejudiciate, care nu poate fi echivalata in bani.

Un prejudiciu moral nu este ușor de evaluat in bani, neexistând nici un criteriu clar la îndemâna judecătorului prin care acesta sa stabilească gradul de suferința al părții civile si in funcție de aceasta sa determine o corespondenta cu o anumita suma de bani.

Sumele de bani acordate cu titlu de daune morale au ca scop repararea prejudiciului suferit, având efecte compensatorii, ele neputând constitui nici amenzi excesive pentru autorii daunelor si garanții lor si nici venituri nejustificate pentru victimele acestora.

Așadar, prejudiciile cauzate unei persoane, constând în suferințe de ordin psihic și material impun și recomandă acordarea de daune morale și materiale. Normele eticii și echității interzic în principiu acordarea de despăgubiri materiale pentru daune morale, deoarece durerea sufletească este incompatibilă cu un echivalent bănesc. Este însă justificată acordarea unor compensații materiale acelor persoane ale căror posibilități de viață familială și socială au fost alterate ca urmare a faptelor ilicite săvârșite de alte persoane, dar într-un cuantum rezonabil.

Evenimentul produs la data de 08.04.2015 a fost unul nedorit. Mai mult, a fost săvârșit din culpă și nu cu intenție, neaflându-ne într-un caz în care accidentul să fi fost produs ca urmare a consumului de alcool și nici nu este incident în cauză concursul de infracțiuni, care să justifice acordarea sumei de 1.000.000 EURO drept „pedeapsa” pentru societatea de asigurări in calitate de asigurător al celui vinovat.

Ținând cont de faptul că daunele morale nu beneficiază de o reglementare strictă în România, consideră apelantul că aprecierea și cuantumul acestora este adesea influențat de criterii subiective, fără a se ține seama de circumstanțele concrete ale beneficiarilor, astfel ele putând foarte ușor să constituie un izvor de îmbogățire fără justă cauză.

Acordarea acestui tip de daune tinde să acopere un prejudiciu moral, ce nu poate fi cuantificat pecuniar și, de aceea, întinderea lor nu trebuie să fie excesiva, ci doar sa compenseze pierderea produsă, în măsura în care, așa cum se arată în literatura de specialitate, daunele morale nu antrenează, prin ele însele, o diminuare a patrimoniului părților civile și nicio pierdere economică.

Referitor la stabilirea sumelor destinate reparării prejudiciului moral, consideră ca e impune aprecierea acestora prin raportarea la principii care țin de echitate, astfel încât să se asigure o justă și integrală dezdăunare a părților civile.

Considera ca afirmațiile instanței de fond prin care se arata ca „nu poate avea in vedere o medie a despăgubirilor acordate de către Curțile de Apel” sunt contrazise de art. .50 punctul l litera f din Norma 23/2014 în care se arata foarte clar că: ” la stabilirea despăgubirilor… în caz de vătămare corporală se acordă „daune morale în conformitate cu legislația și jurisprudența din România”. Astfel, solicitarea sa ca instanța de fond sa țină cont de jurisprudența este una bazată pe dispozițiile legale in materia asigurărilor.

Arată apelanta că la dosar a fost depus un certificat medico-legal si un certificat de încadrare in handicap revizuibil în 2017, acte din care nu rezulta infirmitatea fizica permanentă. Reiterează apelanta instanței de control judiciar ca in legislația diverselor state europene există pentru asemenea situații grile în baza cărora se acordă atât despăgubirile materiale, cât si cele morale. Consideră că și instanțele din tara noastră pot avea în vedere aceste modalități de calcul pentru a pronunța hotărâri corecte la care au avut în vedere mai multe aspecte (ex. mijloacele de existență ale acestora ele.).

În România, ca recomandare de acordare a cuantumului despăgubirilor daunelor morale, instanțele au la dispoziție Ghidul pentru soluționarea daunelor morale întocmit de către Fondul de Protecție al Victimelor Străzii. Acest ghid este o sinteză a soluțiilor judiciare obținute de-a lungul anilor și exemplifica modul de calcul al despăgubirii raportat la prejudiciul produs (deces sau vătămare corporala), numărul de îngrijiri medicale acordate, valoarea punctului de despăgubire in funcție de anul in care s-a produs evenimentul.

Valoarea unui punct reprezintă o zecime din cea a câștigului salarial mediu net lunar determinat de către INS.

Având în vedere cele precizate solicita ca la stabilirea cuantumului daunelor morale sa fie avut in vedere si Ghidul pentru soluționarea daunelor morale întocmit de către Fondul de Protecție al Victimelor Străzii si in rejudecare solicită diminuarea cuantumului despăgubirilor daunelor morale acordate de către instanța de fond.

Cu privire la obligarea apelantei plata penalităților de întârziere, arăta apelanta ca nu se afla în culpa întrucât in data de 26.05.2015 prin adresa 41._____ a solicitat reclamantului, prin avocat, să îi pună la dispoziție, în vederea instrumentării dosarului de daună, certificatul medico-legal din care sa rezulte numărul de îngrijiri medicale necesare vindecării, precum si documente eliberate de organele competente din care să rezulte persoana vinovata, precum si o eventuală alcoolemie. Aceasta adresă a fost primita de către apărătorul reclamantului în data de 27.05.2015 pe fax. Apelanta a dat dovada de buna credința si a solicitat atât reclamantului, cât si organelor in drept, sa pună la dispoziție documentele din care sa rezulte dinamica producerii accidentului si vinovăția in producerea acestuia.

Cum nici până la acest moment nu exista o dovada clara a vinovăției asiguratului său, se află in situația prevăzuta de art.46 alin.3 din Norma 23/2014 a ASF care arata ca:- ” Despăgubirile se stabilesc prin hotărâre judecătoreasca, in cazul in care: nu se pot trage concluzii cu privire la persoana răspunzătoare de producerea prejudiciului, ia cauzele si împrejurările producerii accidentului, precum si la cuantumul prejudiciilor produse.

Apelanta a invocat dispozițiile art. 37 al. 4 din Norma 23/2014 a ASF care prevăd că : ” Despăgubirea se plătește de către asigurătorul RCA in maximum 10 zile de la data depunerii ultimului document necesar stabilirii răspunderii si cuantificării daunei, solicitat in scris de către asigurător, sau de la data la care asigurătorul a primit o hotărâre judecătoreasca definitiva cu privire la suma de despăgubire pe care este obligat șa o plătească.” Așa cum a arătat si mai sus, la acest moment nu deține documente din care sa reiasă clar vinovăția asiguratului său si nici nu poate cuantifica dauna.

Consideră ca instanța de fond nu a ținut cont de dispozițiile imperative ale art. 46 al. 3 din Norma 23/2014 a ASF si nici de faptul ca a depus diligențe pentru a soluționa diferendul pe cale amiabilă.

Cu privire la capătul de cerere prin care se solicită obligarea la plata unei indemnizații lunare pentru însoțitor, se arăta ca aceasta plata nu se încadrează in dispozițiile art. 50 din Norma 23/2014 a ASF. Mai mult, la ultimul termen reclamantul prin avocați a solicitat instanței sa ia act de renunțarea la acest capăt de cerere.

Consideră că instanța, potrivit art. 1393 Cod Civil, precum si prevederilor Legii nr. 448/2006 din __________ privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap actualizata, trebuia sa aibă în vedere și disp. art. 10, art. 11 și art. 37 din această lege, care se referă la asistenta medicală gratuită, dispozitive medicale gratuite în ambulatoriu, precum și la asigurarea unui salariu de bază stabilit potrivit dispozițiilor legale privind salarizarea asistentului social cu studii medii din unitățile de asistență socială.

Pentru aceste considerente a solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței de la fond si în rejudecare sa se dispună diminuarea despăgubirilor acordate în raport cu situația concreta a cauzei dedusa judecații si în conformitate cu recomandările Ghidului pentru soluționarea daunelor morale, precum cu luarea în considerare a practicii judiciare a instanțelor din România. Apreciază ca sumele acordate de instanța de la fond, sunt excesive si de natura a crea un precedent periculos pentru piața asigurărilor.

4. Hotărârea pronunțată în apel în primul ciclu procesual:

Prin decizia nr. 879 din 23 noiembrie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Iași – Secția civilă, s – a admis apelul formulat de reclamantul D___ D____ D_______, precum și apelul formulat de S.C. Carpatica Asig S.A. împotriva sentinței civile nr. 651 din 2 iunie 2016, pronunțate de Tribunalul Iași, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a obligat-o pe pârâtă să plătească reclamantului suma de 2.500 lei lunar, reprezentând contravaloarea cheltuielilor pentru tratamentul de recuperare, începând de la momentul introducerii acțiunii (11 noiembrie 2015) și până la momentul încetării recuperării.

A fost respinsă cererea de obligare a pârâtei la plata sumei de 1.250 lei, cu titlu de cheltuieli cu asistent personal.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței apelate, care nu contravin prezentei decizii.

A fost obligată intimata S.C. Carpatica Asig S.A. să plătească reclamantului D___ D____ D_______ suma de 3.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în apel, cu aplicarea dispozițiilor art. 453 alin. (2) Cod procedură civilă.

Împotriva acestei ultime hotărâri au declarat recurs pârâta S.C. Carpatica Asig S.A. și reclamantul D___ D____ D_______.

5. Hotărârea pronunțată în recurs și considerentele acesteia:

Prin decizia nr. 2338 din 4 decembrie 2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-au admis recursurile declarate în cauză, s-a dispus casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei la instanța de apel, pentru rejudecarea apelurilor, în limitele casării.

În considerentele deciziei se arată :

1. Referitor la excepția lipsei calității procesual pasive a S.C. Carpatica Asig S.A., instanța de apel a considerat că, în mod corect, prima instanță a respins-o, determinat de cele stabilite prin două decizii obligatorii date în soluționarea unor recursuri în interesul legii, prin care, în interpretarea dispozițiilor art. 54 alin. 4 și art. 57 din Legea nr. 136/1995, s-a statuat că răspunderea civilă delictuală a autorului faptei prejudiciabile, bazată pe art. 998 Cod civil, coexistă cu răspunderea contractuală a asigurătorului, întemeiată pe contractul de asigurare încheiat în condițiile reglementate de Legea nr. 136/1995 (deciziile în interesul legii nr. 1/28 martie 2005 și nr. 29/16 noiembrie 2009).

Curtea a menținut situația de fapt stabilită de prima instanță, conform căreia, din procesul verbal de cercetare la fața locului întocmit de organul de cercetare la 8 aprilie 2015, accidentul rutier soldat cu vătămarea reclamantului a fost cauzat de culpa exclusivă a conducătorului autoturismului, A___ A_______, care a încălcat normele rutiere. Pârâta nu a probat o altă împrejurare ce ar atrage lipsa culpei sau o culpă concurentă cu cea a conducătorului autovehiculului în producerea accidentului, neexistând, în acest sens, nici măcar un început de dovadă.

Prin urmare, contrar susținerilor recurentei pârâte, culpa autorului accidentului nu a fost reținută în baza unor prezumții simple, astfel cum sunt reglementate de dispozițiile art. 329 Cod procedură civilă, care, de altfel, sunt recunoscute ca mijloace de probă, ci în baza unor înscrisuri.

Pe de altă parte, împrejurarea că, urmare a retragerii plângerii penale de către reclamant, cu consecința clasării cauzei, nu s-au mai efectuat cercetări în dosarul penal, privind vinovăția conducătorului auto, nu prezintă relevanță în sensul pretins de recurenta-pârâtă, al inexistenței acestei condiții a răspunderii delictuale, întrucât S.C. Carpatica Asig S.A. avea posibilitatea completării probatoriului în dosarul instanței civile. Sub acest aspect, cum s-a arătat deja, Curtea a reținut că pârâta nu a contraprobat cele stabilite, în fapt, de către prima instanță.

De asemenea, considerentele instanței de apel în legătură cu dispozițiile legii penale, de care instanța civilă nu este legată, și cu efectele hotărârii penale definitive de achitare sau încetare a procesului în ceea ce privește prejudiciul sau vinovăția autorului faptei (art. 1365 Cod civil), considerente avute în vedere la analizarea excepției inadmisibilității acțiunii, iar nu a excepției lipsei calității procesuale pasive, nu infirmă posibilitatea instanței civile de a se folosi de mijloacele de probă administrate în dosarul penal. În acest sens, dispozițiile art. 44 din Norma A.S.F. nr. 23/2014 prevăd că despăgubirile se stabilesc, printre altele, în baza actelor eliberate de persoanele care au competențe să constate accidentele de vehicule, organul de cercetare care a întocmit procesul-verbal din 8 aprilie 2015, document reținut de instanța de apel, având o asemenea competență.

Împrejurarea că acest act a fost avut în vedere și în dosarul penal, la soluția de clasare, nu contrazice dispozițiile art. 1365 Cod civil și, ca urmare, nici raționamentul instanței de apel. Conform dispoziției legale enunțate, în ipoteza în care instanța penală a pronunțat achitarea sau încetarea procesului penal, răspunderea civilă delictuală nu este înlăturată, rămânând în sarcina instanței civile să se pronunțe în sensul determinării persoanei responsabile din punct de vedere civil și a vinovăției acesteia, pentru a putea fi obligată la repararea prejudiciului cauzat prin fapta sa, chiar dacă aceasta nu constituie infracțiune. Lipsa caracterului penal al unei fapte sau lipsa vinovăției din punct de vedere penal nu exclude răspunderea civilă și nu privează victima de dreptul de a cere în instanță repararea prejudiciului care i-a fost produs. Aceasta este rațiunea textului de lege în discuție, iar nu că instanța civilă nu s-ar putea folosi de mijloace de probă administrate în faza de cercetare penală, în determinarea vinovăției autorului faptei, din perspectivă civilă.

Cât privește asumarea de către intervenienta A___ A_______ a plății despăgubirilor către reclamant, o astfel de obligație nu subzistă pentru antrenarea răspunderii asigurătorului, în temeiul contractului de asigurare încheiat cu proprietarul autoturismului implicat în accident, dispozițiile art. 54 din Legea nr. 136/1995 reglementând o acțiune directă a persoanei prejudiciate împotriva asigurătorului, indiferent de poziția autorului faptei privind plata acestor despăgubiri.

În concluzie, decizia Curții de Apel vizând justificarea legitimării procesuale pasive a asigurătorului este corectă, în sensul dispozițiilor legale menționate mai sus.

2. Referitor la excepția inadmisibilității acțiunii, instanța de recurs a menținut soluția de respingere a excepției în discuție, dar pentru argumentele cuprinse în decizie, care înlocuiesc considerentele instanței anterioare de control judiciar.

Instanța de recurs a reținut că art. 159 alin. (2) Cod penal nu este incident în prezenta cauză și că efectul pretins de recurentă în ceea ce privește acțiunea civilă se produce doar în cazul „împăcării”, care presupune un act bilateral intervenit între persoana vătămată și autorul faptei, prin care se manifestă acordul de voință al acestora în sensul de a se împăca

În speță, conform declarației autentificate sub nr. 2233/23 octombrie 2015 de S.P.N. Maximovici G_______ și A________ R_____ (dosar nr. ____________, vol. I, Tribunalul Iași, pag. 164-166), reclamantul și-a retras plângerea față de A___ A_______, act în raport de care s-a dispus clasarea cauzei, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. e) și g) Cod procedură penală, respectiv pentru lipsa și retragerea plângerii prealabile.

Prin urmare, nepunându-se problema împăcării, reglementate de art. 159 Cod penal, ci a retragerii plângerii prealabile, nu se poate primi susținerea recurentei pârâte în sensul stingerii acțiunii civile, care, în opinia sa, ar fi reprezentat un impediment la exercitarea acțiunii civile pe cale separată, care face obiectului prezentului dosar.

I.1 Pe fondul cauzei, instanța de recurs a reținut că instanța de apel nu a răspuns criticii reclamantului prin care acesta contestă soluția Tribunalului privind reducerea sumelor pretinse cu acest titlu prin cererea de chemare în judecată, în raport de dispozițiile art. 37 alin. (1) lit. a) și b) și alin. (2) din Norma A.S.F. nr. 23/2014, rezumându-se să menționeze, că, față de cele reținute în analiza apelului pârâtei, referitor la cuantumul daunelor morale, „nu se impune nici majorarea cuantumului daunelor morale, judecătorul fondului realizând o justă apreciere asupra prejudiciului moral suferit de reclamant”.

În raport de lipsa de motivare s-a constatat incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 Cod procedură civilă, cu consecința casării deciziei atacate și trimiterii a cauzei, spre rejudecare, pentru ca instanța să se conformeze exigențelor impuse de dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) Cod procedură civilă.

Totodată s-a subliniat că, în rejudecare, instanța de apel va examina critica respectivă doar în limitele în care a fost invocată în calea de atac, și anume doar în legătură cu daunele morale, nu și cu cele materiale.

I.2. Înalta Curte a constatat eronat considerentul instanței de apel potrivit cu care nu se impune o verificare a jurisprudenței altor instanțe naționale, de vreme ce practica judiciară nu constituie izvor de drept, iar dispoziția menționată mai sus din Norma A.S.F. are caracter de recomandare, nefiind, deci, obligatorie.

A constatat instanța de recurs că dispoziția legală enunțată are caracter obligatoriu, în condițiile în care părțile interesate indică hotărâri pronunțate în cauze concrete, și că instanța de apel, ignorând acest aspect, a pronunțat o hotărâre cu încălcarea dispozițiilor art. 50 pct. 1 lit. f) din Norma A.S.F. nr. 23/2014, fiind, astfel, întrunite cerințele motivului de casare prevăzut în art. 488 alin. (1) pct. 8 Cod procedură civilă.

Înalta Curte a dispus ca, în rejudecare, în cazul în care va trece peste motivul de apel neanalizat, care a format primul punct din cererea de recurs a reclamantului, considerat ca fiind întemeiat de prezenta instanță, va verifica jurisprudența instanțelor, respectiv hotărârile judecătorești indicate în acțiune, precum și jurisprudența evocată de către pârâtă în fazele procesuale anterioare, urmând ca reclamantul să probeze susținerile referitoare la cazul, apreciat ca fiind de notorietate, al victimei unui accident de circulație, căreia i s-a acordat suma de 3.000.000 de euro, prin depunerea sau, cel puțin, indicarea hotărârii judecătorești date în cauza respectivă.

I.3. În ceea ce privește recursul declarat de pârâtă, criticile referitoare la cuantumul excesiv al daunelor materiale acordate reclamantului față de documentele justificative de la dosar nu au fost fi analizate, reținându-se că au caracter generic, nerezultând, cu excepția valorii căruțului special pentru practicarea tenisului, care sunt daunele materiale contestate.

Critica vizând împrejurarea că, potrivit înscrisurilor depuse la dosar, sumele de bani cheltuite cu ocazia accidentului au fost suportate de persoana asigurată, iar nu de reclamant, deci, numai aceasta le-ar putea solicita, nu a fost examinată de Înalta Curte, urmând a fi avută în vedere de instanța de rejudecare, având în vedere, pe de o parte, că aceeași susținere a fost formulată și în fața instanței de apel, care nu s-a preocupat să-i dea un răspuns, și pe de altă parte, că recurenta nu a indicat, în mod concret, la care despăgubiri materiale se referă.

Ca urmare, Înalta Curte a dispus ca, în faza apelului, pârâta să facă precizări exprese, pentru fiecare dintre sumele de bani cheltuite, pe care dintre acestea le consideră a fi achitate de persoana asigurată.

Totodată, instanța de recurs a dispus ca instanța de rejudecare să lămurească, în legătură cu fiecare dintre sumele achitate de asigurat, dacă înscrisurile justifică o asemenea plată, cu ce titlu au fost plătite, respectiv în numele propriu al asiguratei sau pentru reclamant, în condițiile în care C___ C________ C_______ nu a formulat o cerere în pretenții, conform art. 55 alin. (3) din Legea nr. 136/1995, ținând seama și de dispozițiile art. 1472 Cod civil.

I.4. În legătură cu daunele morale, Înalta Curte a reținut că este întemeiată afirmația privind omisiunea instanței de apel de a examina jurisprudența instanțelor naționale, mai precis a celor ieșene, invocată de recurentă în fazele procesuale anterioare, în condițiile în care sunt depuse la dosar astfel de hotărâri judecătorești (sentința civilă nr. 337 CIV/12 iunie 2015 a Tribunalului Iași – Secția a II-a civilă și de contencios administrativ și fiscal – filele 156-161, dosar Tribunal, vol. II; decizia nr. 59/28 ianuarie 2016 a Curții de Apel Iași – Secția civilă – filele 163-166 același dosar; decizia nr. 219/25 februarie 2016 a Tribunalului Iași – Secția a II-a civilă și de contencios administrativ și fiscal – filele 167-172 același dosar), motiv pentru care a dispus ca, în rejudecare, instanța să examineze și practica judiciară evocată de către pârâtă.

Cât privește modalitatea de calcul adoptată de alte state europene, Înalta Curte a argumentat că afirmațiile pârâtei nu pot fi primite, de vreme ce textul de lege sus-menționat condiționează estimarea daunelor morale numai în raport de legislația și jurisprudența din România.

Critica referitoare la omisiunea instanței de apel de a ține seama de Ghidul pentru soluționarea daunelor morale întocmit de către Fondul de Protecție a Victimelor Străzii, a fost respinsă, cu motivarea că acest ghid conține doar date statistice extrase din hotărâri ale instanțelor de judecată și a fost elaborat, cu titlu de recomandare, pentru uzul societăților de asigurări.

Aceste date nu reprezintă un criteriu legal de evaluare judiciară a prejudiciului moral, ci un instrument de lucru la dispoziția asigurătorilor în procedura administrativă, neavând putere normativă și, deci, caracter obligatoriu pentru instanțe.

În plus, cuantumul daunelor morale într-o speță dată trebuie să se aprecieze în raport de despăgubirile acordate în cauze similare acelei spețe, o astfel de evaluare a asemănării circumstanțelor din diferite procese putându-se realiza doar de organul judiciar învestit cu cauza respectivă.

I.5. Critica privind momentul de la care sunt datorate de către pârâtă penalitățile de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere a fost apreciată ca întemeiată.

Instanța de apel a menținut soluția primei instanțe în ceea ce privește data de la care curg penalitățile de întârziere, și anume 15 august 2015 (data expirării termenului legal de soluționare a cererii reclamantului).Curtea a constatat, prin raportare la art. 37 și urm. din Norma A.S.F. nr. 23/2014 și la poziția adoptată de asigurător în soluționarea cererii de daună, care nu a notificat reclamantului, în termen de 3 luni de la avizare, respingerea dosarului, că devin incidente dispozițiile art. 38 din același act normativ. A considerat că este lipsită de relevanță susținerea pârâtei privind necesitatea completării dosarului cu elemente de natură a stabili persoana vinovată de producerea accidentului și, totodată, inexplicabilă atitudinea pârâtei, care, în contextul incertitudinii privind persoana vinovată, a făcut o ofertă de despăgubire după aproximativ 6 luni de la expirarea termenului legal.

Înalta Curte a notat că situația despăgubirilor și a penalităților datorate de către asigurator este reglementată prin art. 37 alin. (4) din Norma A.S.F. nr. 23/2014 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule.

Conform art. 37 alin. (4) din Norma menționată, „despăgubirea se plătește de către asigurătorul RCA în maximum 10 zile de la data depunerii ultimului document necesar stabilirii și cuantificării daunei, solicitat în scris de către asigurător, sau de la data la care asigurătorul a primit o hotărâre judecătorească definitivă cu privire la suma de despăgubire pe care este obligat să o plătească”.

Textul evocat distinge două momente în raport de care asigurătorul RCA are obligația să plătească despăgubirea în maximum 10 zile, respectiv data depunerii ultimului document necesar stabilirii și cuantificării daunei (teza I)/data la care asigurătorul a primit o hotărâre judecătorească definitivă cu privire la suma de despăgubire pe care este obligat să o plătească (teza a II-a).

Fiecare dintre aceste două momente implică o derulare diferită a dosarului de daună și a despăgubirilor cuvenite victimei accidentului.

Primul moment vizează ipoteza care consacră principiul stabilirii și acordării despăgubirilor pe cale amiabilă, în baza înțelegerii dintre persoanele implicate în raportul juridic de asigurare, convenția tripartită între asigurat, terța persoană prejudiciată și asigurător, situație în care asigurătorul RCA are obligația să plătească despăgubirea în maximum 10 zile de la data depunerii ultimului document necesar stabilirii și cuantificării daunei (teza I). În acest sens, art. 37 alin. (4) teza I trebuie coroborat cu art. 58 alin. (1) și art. 59 alin. (1) și (3), care condiționează plata despăgubirilor de acceptarea ofertei de despăgubire de către persoana păgubită, deci realizarea acordului de voință între părțile implicate, de declarația de acceptare a despăgubirii fără rezerve și pretenții ulterioare din partea victimei și de absența, în termen de 30 de zile, a obiecțiunilor la plata efectuată de asigurător în contul indicat de persoana păgubită, caz în care se consideră că aceasta a fost integral despăgubită.

Cel de-al doilea moment se referă la ipoteza în care stabilirea despăgubirii se realizează pe cale judiciară, indiferent de motivul pentru care s-a apelat la instanță, situație în care despăgubirea se plătește de asigurător în maximum 10 zile de la data la care a primit hotărârea judecătorească definitivă cu privire la suma de despăgubire la care este obligat (teza a II-a din art. 37 alin. 4). Și acest text de lege trebuie coroborat cu art. 68 alin. (1) din Norma A.S.F. nr. 23/2014, care prevede că, „în cazul în care despăgubirile se stabilesc prin hotărâre judecătorească, asigurătorul RCA va acorda despăgubiri în baza hotărârii judecătorești rămase definitive.

Dispozițiile art. 38 din actul normativ enunțat, avute în vedere de instanța de apel în determinarea momentului de la care curg penalitățile de întârziere, nu stabilesc un astfel de moment, ci doar cazurile în care sunt datorate penalitățile, prin raportare la obligațiile menționate în art. 37, cuantumul lor și proporția despăgubirilor la care se aplică, după cum acestea din urmă nu au fost achitate sau au fost plătite în parte.

Cum art. 38 din Normă nu reglementează momentul de la care curg penalitățile, iar acestea sunt aferente, conform aceluiași text de lege, cum este și firesc, despăgubirilor datorate și neplătite, interesează momentul la care aceste despăgubiri sunt stabilite în mod neechivoc, în funcție de cele două situații evocate în art. 37 alin. (4), dată de la care sumele de bani datorate cu acest titlu devin certe, lichide și exigibile. După cum s-a menționat deja, în ipoteza acordării despăgubirilor pe cale judiciară, este relevant momentul rămânerii definitive a hotărârii judecătorești pronunțate în cauză.

Nu în ultimul rând, deși dispozițiile art. 38 trimit la termenele prevăzute în art. 37, înăuntrul cărora nu au fost îndeplinite de către asigurător obligațiile stabilite în sarcina sa prin acest din urmă text de lege sau au fost îndeplinite defectuos, nu momentul expirării acestor termene trebuie să reprezinte reperul în raport de care se consideră că penalitățile curg. Așa cum s-a arătat în precedent, penalitățile sunt legate de obligația de plată a despăgubirilor, fiind relevant dacă aceste sume se stabilesc prin contractul încheiat între părți sau pe cale judiciară, în ultimul caz, fiind datorate în maximum 10 zile de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești.

Neîndeplinirea, în termen, a obligațiilor stipulate în sarcina asigurătorului, conform art. 37 alin. 1 lit. a) și b) din Norma A.S.F. nr. 23/2014, pot avea, eventual, influență în ceea ce privește cuantumul despăgubirilor cuvenite victimei accidentului, în condițiile alin. 2 din același text de lege, dar nu asupra momentului de la care curg penalitățile de întârziere. Or, problema cuantumului despăgubirilor în raport de nerespectarea dispozițiilor art. 37 alin. 1 de către asigurător reprezintă, în speță, motivul de apel neanalizat de instanța anterioară, ceea ce va conduce, pentru argumentele expuse, la admiterea recursului declarat de reclamant, chestiunea în discuție urmând a fi examinată în rejudecare.

În concluzie, așa cum rezultă din istoricul litigiului de față, nu s-a încheiat între părți o convenție, nu s-a acceptat oferta de despăgubire propusă, astfel încât a fost demarat prezentul litigiu, context în care devine aplicabilă teza a doua din art. 37 alin. (4) al Normei A.S.F. nr. 23/2014.

Penalitățile de întârziere sunt datorate dacă despăgubirile menționate în hotărâre judecătorească rămasă definitivă nu sunt achitate în maximum 10 zile de la primirea hotărârii de către asigurător, expirarea termenului de 10 zile marcând și momentul de la care încep să curgă aceste penalități, când pârâta devine culpabilă pentru neexecutarea obligației stipulate, în sarcina sa, prin dispozițiile art. 37 alin. (4) teza a II-a din Norma A.S.F. nr. 23/2014.

Înalta Curte a dispus ca, în rejudecare, să se țină seama și de susținerile reclamantului, care, prin concluziile scrise depuse în dosarul de recurs, a arătat că, până la acest moment, i s-a plătit suma de 1.222.686 lei, din care 450.000 de lei achitată de către Fondul de Garantare, dar și de dispozițiile art. 38 din Norma A.S.F. nr. 23/2014, conform cărora penalitățile de întârziere se aplică la întreaga sumă de despăgubire cuvenită sau la diferența de sumă neachitată, care se plătește de asigurător.

În rejudecare s-au solicitat precizări ambelor părți, pentru a lămuri aspectele menționate în decizia de casare, a fost administrată proba cu înscrisuri și proba testimonială, declarația martorului I_____ I_________ fiind atașată la dosar (fila 17 vol. II dosar Curtea de Apel Iași rejudecare).

6. Soluția și considerentele instanței de apel in al doilea ciclu procesual.

În rejudecare, analizând apelurile prin raportare la motivele invocate de ambele părți, probatoriile administrate si dispozițiile legale incidente, ținând cont de considerentele deciziei de casare, curtea reține următoarele:

În fapt, așa cum s-a reținut și de către judecătorul fondului și cum rezultă din Procesul verbal de cercetare la fața locului întocmit de organul de cercetare penală, la data de 08.04.2015 s-a produs un accident rutier soldat cu vătămarea deosebit de gravă a reclamantului apelant D___ D____ D_______, accident care s-a datorat în exclusivitate culpei conducătorului autoturismului cu numărul de înmatriculare _________, A___ A_______, ce a pierdut in curbă controlul autoturismului, s-a dat peste cap si a ajuns in câmp, între conduita culpabilă a conducătorului autoturismului și rezultatul produs existând o legătură de cauzalitate directă și necondiționată.

Reclamantul, aflat în autoturism, a suferit o “ ________ cominutivă corp vertebral T12-L1 mielic cu paraplegie flasca consecutiva fracturii apofiza L2,L3, L4 dreapta cu deplasare anterioara”, ceea ce a necesitat efectuarea unei intervenții chirurgicale Spitalul Județean „ PROF. Dr. N. O___” Iași și un program de reabilitare, motiv pentru care, reclamantul a fost transportat cu un avion tip ambulanță, particular, la Institutul de Reabilitare Montecatone, Italia, unde a fost internat in perioada 24.04.______________15. Ulterior a suferit o operație cu transfer de celule stem și a urmat recuperarea la o clinică din Thailanda și a urmat un program de reabilitare neurologică la N___ vita Hospital din Tîrgu M____.

Așa după cum a arătat și reclamantul, de la momentul producerii accidentului si in prezent, suferă de paraplegie, urinează doar cu cateter vezicular si evacuare intestinala indusa, fiind încadrat inițial în grad de handicap grav, cu asistent personal potrivit Certificatului de încadrare în grad de handicap nr.8106/24.09.2015( fila 46 vol. I dosarul de fond). Prin Certificatului de încadrare în grad de handicap nr.1432/09.03.2016 ( fila 84 vol. II dosarul de fond) s-a menținut aceeași încadrare. Din decizia medicală asupra capacității de muncă nr.2392/04.12.2020 fila 55 vol. II dosar rejudecare rezultă că reclamantul a pierdut în totalitate capacitatea de muncă și capacitatea de autoîngrijire, fiind încadrat în gradul I, nerevizuibil.

În momentul producerii accidentului reclamantul avea vârsta de 23 de ani și era student în anul IV la Universitatea Tehnică Gh. A_____ din Iași, Facultatea de Electronică, Telecomunicații și Tehnologia Informației, așa cum rezultă din adeverința depusă la dosarul de fond fila 48. Totodată, reclamantul obținea și venituri, fiind angajat ca ajutor-programator la Continental Automotive România, cu un venit net lunar de aproape 3000 de lei, fapt ce rezultă din adeverința depusă la vol. I, dosarul de fond fila 49.

Autoturismul condus de A___ A_______ era asigurat, la momentul producerii accidentului rutier, la societatea pârâtă Carpatica Asig. SA, astfel cum rezultă din polița de asigurare depusă la vol. I, dosarul de fond fila 15.

În cazul asigurării de răspundere civilă, asigurătorul se obligă să plătească o despăgubire pentru prejudiciul de care asiguratul răspunde potrivit legii față de terțele persoane prejudiciate și pentru cheltuielile făcute de asigurat în procesul civil.

Drepturile terțelor persoane păgubite se exercită împotriva celor răspunzători de producerea pagubei, dar asigurătorul poate fi chemat în judecată de persoanele păgubite în limitele obligațiilor ce îi revin acestuia din contractul de asigurare.

Potrivit dispozițiilor art. 49 și 50 din Legea 136/1995, asiguratorul acordă despăgubiri, în baza contractului de asigurare, pentru prejudiciile de care asigurații răspund față de terțe persoane păgubite prin accidente de vehicule. Despăgubirile se acordă pentru sumele pe care asiguratul este obligat să le plătească cu titlu de dezdăunare și cheltuieli de judecată persoanelor păgubite prin vătămare corporală sau deces.

În caz de vătămare corporală sau deces, despăgubirile se acordă atât pentru persoanele aflate în afara vehiculului care a produs accidentul, cât și pentru persoanele aflate în acel vehicul.

În ceea ce privește răspunderea pârâtei apelante, care a susținut lipsa sa de calitate procesuala, determinata de nedovedirea certa a culpei producerii accidentului de către asiguratul său, precum și motivul de apel ce vizează greșita soluționare de către judecătorul fondului a excepției inadmisibilității acțiunii, Curtea reține că soluția instanței de apel din primul ciclu procesual a fost menținută sub aceste aspecte prin decizia de casare, astfel că aceste chestiuni au intrat în puterea lucrului judecat și nu vor mai fi analizate în rejudecare.

În atare condiții, în cauză este de necontestat faptul că sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale, astfel cum sunt prevăzute de art. 1357 C.civ., respectiv săvârșirea cu vinovăție de către A___ A_______ a unei fapte ilicite, constând în producerea evenimentului rutier care a dus la accidentarea reclamantei, prin care i-a produs acesteia un prejudiciu constând în grava vătămarea integrității corporale, prejudiciu ce se impune a fi reparat atât sub aspect material, cât și moral.

În ceea ce privește daunele materiale acordate reclamantului, instanța de rejudecare, potrivit dispozițiilor de casare, a solicitat precizări și înscrisuri suplimentare pentru a lămuri, în legătură cu fiecare dintre sumele achitate de asigurat, dacă înscrisurile justifică o asemenea plată, cu ce titlu au fost plătite, respectiv în numele propriu al asiguratei sau pentru reclamant, în condițiile în care C___ C________ C_______ nu a formulat o cerere în pretenții, conform art. 55 alin. (3) din Legea nr. 136/1995.

Potrivit precizărilor formulate de C___ C________ C_______ (aflate la fila 8 vol. II dosar Curtea de Apel Iași), toate sumele achitate de aceasta s-au efectuat pentru reclamant și nu în numele propriu al asiguratei, întrucât nici reclamantul, nici familia acestuia, nu aveau posibilitatea suportării acestora. De asemenea a arătat că, ulterior, i-au fost restituite în mai multe tranșe toate sumele avansate pentru reclamant, dar nu s-au întocmit înscrisuri pentru sumele restituite, ținând cont de relația de rudenie dintre părți, însă a declarat că recunoaște restituirea întregii sume avansate.

În atare condiții, sunt incidente dispozițiile art. 1472 Cod civil, potrivit cărora plata poate fi făcută nu numai de către debitor, ci de orice persoană, chiar dacă este terț în raportul obligațional, în ultimul caz, o astfel de plată fiind considerată valabilă și făcută în numele debitorului. Astfel, plățile făcute pentru reclamant de C___ C________ C_______ sunt valabile și îl îndreptățesc pe reclamant să solicite restituirea acestora de la asigurator.

Nu pot fi primite susținerile apelantului-reclamant potrivit cărora ar trebui incluse în suma cuvenită cu titlu de despăgubiri contravaloarea cheltuielilor privind bunurile distruse in accident : tableta, telefon si laptop.

Sub acest aspect sunt incidente dispozițiile art. 48 din Norma 23/2014, potrivit cărora ”La stabilirea despăgubirii, în cazul avarierii sau al distrugerii bunurilor, se iau ca bază de calcul pretențiile formulate de persoanele păgubite, ținându-se cont de prevederile legale privind acoperirea cuantumului pagubelor aduse bunurilor, fără a se depăși valoarea acestora din momentul producerii accidentului și nici limitele de despăgubire stabilite prin polița de asigurare RCA.”

În cauză, însă, nu s-a probat faptul că bunurile menționate se aflau la momentul producerii accidentului în autoturismul condus de A___ A_______ și nici valoarea acestora la acel moment. Curtea subliniază că, în ceea ce privește sarcina probei, în litigiile de natură civilă, sunt incidente dispozițiile art. 249 N.C.proc.civ., potrivit cărora“cel care face o susținere în cursul procesului trebuie să o dovedească, în afară de cazurile anume prevăzute de lege.”

Neîntemeiat este si motivul de apel invocat de reclamantul apelant vizând neacordarea contravalorii cheltuielilor de transport si cazare pentru membrii familiei ce l-au însoțit pe reclamant la Institutul Imola.

Contrar celor susținute de apelant, judecătorul fondului nu a reținut in considerente faptul că instituita medicală ar fi condiționat internarea reclamantului de prezența membrilor familiei, ci doar necesitatea și importanța prezentei membrilor familiei in procesul de recuperare. De altfel, deși a invocat o astfel de condiționare impusă de instituția sanitară, apelantul nu a depus probe în susținerea acestei afirmații.

Înscrisul aflat la fila 70 vol. II dosar fond atestă doar faptul că reclamantul a fost însoțit/asistat de părinți, nu si condiționarea internării de prezenta acestora.

Nu în ultimul rând, apelantul a solicitat contravaloarea cheltuielilor de transport si cazare si pentru alți membrii ai familiei, nu doar părinții săi, si, așa cum de altfel a și reținut, în mod corect, prima instanță, aceste cheltuieli nu au legătură directă cu persoana vătămată și nu pot fi acordate cu titlu de despăgubiri în temeiul răspunderii societății de asigurări.

Mai mult, chiar dacă ar fi existat o atare condiționare pentru internarea reclamantului, aceste cheltuieli nu pot fi puse în sarcina asigurătorului, răspunderea acestuia fiind limitată, potrivit dispozițiilor art. 50 alin 1 lit. d din Norma 23/2014, la: „eventualele cheltuieli prilejuite de accident – cheltuieli cu transportul persoanei accidentate, cu tratamentul, cu spitalizarea, pentru recuperare, pentru proteze, pentru alimentație suplimentară, conform prescripțiilor medicale, probate cu documente justificative, și care nu sunt suportate din fondurile de asigurări sociale prevăzute de reglementările” .

În atare condiții, în mod corect prima instanță a respins aceste pretenții ale reclamantului.

În ceea ce privește criticile intimatei-apelante Carpatica Asig SA referitoare la cuantumul excesiv al daunelor materiale acordate reclamantului față de documentele justificative de la dosar, acestea nu pot fi analizate, întrucât au caracter generic, nerezultând, cu excepția valorii dispozitivului special Sherpa N902 și a căruțului special pentru practicarea tenisului, care sunt daunele materiale contestate.

Cu privire la contravaloarea dispozitivului special Sherpa N902 si a căruțului special pentru practicarea tenisului, Curtea își însușește in integralitate aspectele reținute de judecătorul fondului, care a constatat faptul că ambele dispozitive sunt necesare și folosite de reclamantul apelant în cadrul tratamentului de recuperare .

Astfel, potrivit înscrisului depus de reclamant, denumit ”Raport Schemă reabilitare”, eliberat de Institutul Montecatone- Serviciul Sanitar Regional E_____ Romagna, reclamantul a fost internat in cadrul acestei unități pentru leziuni ale măduvei spinării la data de 24.04.2015, fiind externat la data de 15.09.2015. Pe durata spitalizării pacientul a desfășurat în cadrul Serviciului de Reeducare prin intermediul sectorului sportiv, următoarele activități: monociclu, tenis si tir cu arcul, cu rezultate bune la toate categoriile. Prin același înscris, se recomandă, la externare, să efectueze zilnic poziția de stat/mers in picioare, să pună în practică tehnicile învățate și să continue să desfășoare activitatea sportivă local, de preferință cele deprinse in timpul internării sau eventual înotul.

Prin urmare, retine Curtea faptul că ambele dispozitive sunt necesare pentru recuperarea reclamantului apelant, având în vedere recomandarea medicală în acest sens, contravaloarea acestora intrând in categoria despăgubirilor ce se acorda in caz de vătămare corporală, potrivit dispozițiilor legale invocate anterior.

În ceea ce privește daunele morale acordate reclamantului instanța de rejudecare, potrivit dispozițiilor instanței de casare urmează a analiza mai întâi critica reclamantului referitoare la imposibilitatea primei instanțe de a diminua despăgubirile pretinse prin cererea de chemare în judecată, în condițiile în care acestea erau inferioare celor pretinse prin notificarea din 14 mai 2015, partea având dreptul la cele solicitate prin cererea de avizare daună, față de neîndeplinirea de către pârâtă a obligațiilor prevăzute de art. 37 alin. (1) lit. a) și b) din Norma A.S.F. nr. 23/2014, conform art. 37 alin. (2) din același act normativ.

Analizând această critică în legătură cu daunele morale pretinse, asupra interpretării propuse de reclamant – anume că, odată ce nu a răspuns notificării privitoare la avizarea producerii evenimentului asigurat, în termenul de 3 luni pus la dispoziția sa de lege, „asiguratorul RCA este obligat la plata despăgubirii” astfel cum menționează expres norma art. 37 alin. (2) din Norma A.S.F. nr. 23/2014, respectiv la plata despăgubirii în cuantumul pretins de victimă prin notificare de 2,5 milioane de euro, instanța de apel consideră că această critică nu poate primită deoarece legea nu a avut în vedere o atare soluție, urmând ca și într-o astfel de situație cuantumul concret al despăgubirilor cuvenite să fie stabilit în raport cu particularitățile concrete ale cazului, prin aplicarea regulilor C. civ.

Consecința încălcării de către asigurator a obligației de a răspunde (în oricare din aceste modalități) în termenul de 3 luni de la avizarea producerii evenimentului asigurat de către cel prejudiciat, nu poate fi însă aceea dorită și indicată de către reclamant, respectiv obligarea asiguratorului la plata sumelor pretinse prin cererea de avizare.

Prevederea potrivit căreia „asiguratorul RCA este obligat la plata despăgubirii”, din cuprinsul art. 37 alin. (2), teza finală Norma A.S.F. nr. 23/2014, nu poate avea alt înțeles decât acela că asiguratorul datorează despăgubire, al cărei cuantum se va stabili prin mijlocirea instanței de judecată, în urma aplicării regulilor C. civ., la particularitățile fiecărui caz în parte. Teza susținută de reclamant nu poate fi justificată pe ideea acceptării tacite dedusă din absența unui răspuns al asiguratorului RCA la notificarea de avizare a producerii evenimentului. Date fiind consecințele și implicațiile de ordin juridic și financiar ale unei atare soluții, cazul de acceptare tacită într-o astfel de situație ar fi trebuit să se regăsească prevăzut expres, ca soluție a legiuitorului, neputând fi dedus pe cale de interpretare, cu atât mai mult cu cât interpretarea în această direcție nu se sprijină pe niciun argument.

Mai mult decât atât, însă, posibilitatea deducerii unui caz de acceptare tacită e cu totul exclusă pentru simplul motiv că, în ipoteza analizată, opțiunea legiuitorului a fost cu totul alta, sancțiunea pentru nerespectarea obligației menționate a asiguratorului RCA regăsindu-se în cuprinsul art. 38 din același act normativ.

În acest sens, a statuat și Înalta Curte de Casație și Justiție în jurisprudența sa (de exemplu Decizia nr. 1595/ 2019 ).

O altă critică adusă sentinței apelate de ambii apelanți, din perspectivă diferită, a diminuării, respectiv a majorării sumei datorate cu titlu de daune morale vizează practica instanțelor de judecată în spețe similare, conform căreia au fost acordate despăgubiri inferioare (din perspectiva pârâtei), respectiv superioare (din perspectiva reclamantului) celor acordate de prima instanță.

Jurisprudența altor instanțe naționale se impune a fi analizată de către Curtea de Apel conform art. 50 pct. 1 lit. f) din Norma nr. 23/2014, care prevede că în cazul vătămării corporale, se au în vedere daunele morale, în conformitate cu legislația și jurisprudența din România, așa cum se arată și în decizia de casare a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Curtea mai reține că Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat în jurisprudența sa că, în aprecierea cuantumului daunelor morale, soluțiile adoptate trebuie să se înscrie în linia jurisprudenței naționale, reperul la care face trimitere art. 49 alin. (2) lit. d) din Ordinul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 14/2011 fiind cel al unei jurisprudențe constante și unitare.(decizia nr.320/2018). De asemenea, instanța supremă a considerat că, în această materie „Alături de celelalte criterii de evaluare a despăgubirilor, jurisprudența este un reper în stabilirea cuantumului daunelor morale, menită scopului de a nu se ajunge la discrepanțe majore între cuantumul sumelor acordate persoanelor îndreptățite.” (Decizia nr. 422/2018).

În cauză, reclamantul a indicat sentința nr. 34/___________________ a Tribunalului N____, precum și decizia nr. 1827/11 iunie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția I civilă. În rejudecarea apelului s-au depus (la pag. 43) și Sentința 830/12.04.2013 a Tribunalului București (prin care s-au acordat daune morale 1 mil euro pentru pierderea unui braț, victima fiind de vârstă apropiată cu reclamantul), minuta s. civ 2741/12.10.2017 aTrib. I____ prin care s-au acordat daune morale în sumă de 1,5 mil euro, decizia 663/2019 a C.A. A___ I____, prin care s-au acordat daune morale de ______ euro pentru pierderea unui braț unei persoane de 64 de ani (fila 60) .

În ceea ce privește practica judiciară indicată de către pârâtă, mai precis a celor ieșene, invocată de pârâta în fazele procesuale anterioare, respectiv: sentința civilă nr. 337 CIV/12 iunie 2015 a Tribunalului Iași – Secția a II-a civilă și de contencios administrativ și fiscal – filele 156-161, dosar Tribunal, vol. II; decizia nr. 59/28 ianuarie 2016 a Curții de Apel Iași – Secția civilă – filele 163-166 același dosar; decizia nr. 219/25 februarie 2016 a Tribunalului Iași – Secția a II-a civilă și de contencios administrativ și fiscal – filele 167-172 același dosar, Curtea constată că circumstanțele spețelor menționate sunt complet diferite și că niciuna din spețele prezentate nu prezintă o situație comparabilă cu cea din prezenta cauză, întrucât daunele morale au fost acordate unor persoane care au suferit un număr mult mai mic de zile de îngrijiri medicale și care s-au recuperat în timp, neexistând vreo infirmitate permanentă și nici consecințele grave repercutate asupra victimei accidentului, precum cele asupra reclamantului din cauză. În speța de față, reclamantul, în vârstă de 23 de ani la data producerii accidentului, a rămas paralizat, putându-se deplasa doar într-un scaun cu rotile, și-a pierdut în totalitate capacitatea de muncă, și a fost obligat să-și abandoneze studiile în ultimul an de facultate.

Or, cuantumul daunelor morale într-o speță dată trebuie să se aprecieze în raport de despăgubirile acordate în cauze similare acelei spețe, or repercusiunile suferite de victime în cazurile menționate nu sunt comparabile cu ale reclamantului.

În atare condiții, nefiind identificate în jurisprudența propriei curți cauze similare, Curtea urmează a se raporta la jurisprudența instanțelor naționale din cauze similare amintite anterior cu scopul garantării principiului instituit de Constituție la art. 124 alin. 2: „Justiția este unica, imparțială și egală pentru toți”, în vederea asigurării unei practicii unitare și a predictibilității actului de justiție. În lipsa acestor trăsături esențiale ale actului de justiție, s-ar ajunge la o încălcare indirectă, dar periculoasă, a principiului convențional și constituțional al dreptului la un proces echitabil.

Jurisprudența are un caracter de izvor de drept în ceea ce privește acordarea daunelor morale victimelor din accidente rutiere, iar actul de justiție devine predictibil și nu este supus liberului arbitru. Curtea reține totodată că reperul, la care face trimitere art. 49 alin. (2) lit. d) din Ordinul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 14/2011, este cel al jurisprudenței constante și unitare, iar nu al jurisprudenței care consacră soluții ce rămân cazuri izolate sau particulare, ce se raportează la situații de fapt deosebite.

De altfel, și potrivit art 50 alin. 1 lit. f din Norma nr. 23 din 6 noiembrie 2014 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, abrogată în prezent de Norma nr. 39/2016, dar în vigoare la data producerii evenimentului asigurat se prevede expres că „La stabilirea despăgubirilor în cazul vătămării corporale sau al decesului unor persoane, se au în vedere următoarele f) daunele morale: în conformitate cu legislația și jurisprudența din România”.

Prin urmare, curtea constată că sentințele depuse de reclamant ca practică judiciară prezintă situații comparabile cu a sa din perspectiva infirmității permanente dobândite de victime, ceea mai apropiată de situația sa fiind cazul din Sentința 830/12.04.2013 a Tribunalului București, victima fiind, de asemenea, o persoană tânără și studentă. Astfel, la stabilirea daunelor morale, curtea se va raporta și la practica judiciară depusă de reclamantă.

În ce privește modul de calcul, cuantumul posibilelor despăgubiri acordate, nici sistemul legislativ românesc, dar nici normele comunitare nu prevăd un mod concret de evaluare a daunelor morale, iar acest principiu, al reparării integrale a unui astfel de prejudiciu, nu poate avea decât un caracter estimativ, fapt explicabil în raport de natura neeconomică a respectivelor daune, imposibil de a fi echivalate bănesc.

Cât privește modalitatea de calcul adoptată de alte state europene, afirmațiile pârâtei nu pot fi primite, de vreme ce textul de lege sus-menționat condiționează estimarea daunelor morale numai în raport de legislația și jurisprudența din România. În același sens, se au în vedere și dispozițiile art. 49 lit. a) din Legea nr. 136/1995, care stabilesc că acordarea despăgubirilor se realizează în conformitate cu legislația în vigoare din statul pe teritoriul căruia s-a produs accidentul de vehicul, deci, cu legile române.

În egală măsură, nu este fondată nici critica referitoare la necesitatea de a ține seama de Ghidul pentru soluționarea daunelor morale întocmit de către Fondul de Protecție a Victimelor Străzii, deoarece acest ghid conține doar date statistice extrase din hotărâri ale instanțelor de judecată și a fost elaborat, cu titlu de recomandare pentru uzul societăților de asigurări.

Aceste date nu reprezintă un criteriu legal de evaluare judiciară a prejudiciului moral, ci un instrument de lucru la dispoziția asigurătorilor în procedura administrativă, neavând putere normativă și, deci, caracter obligatoriu pentru instanțe.

Așa cum s-a statuat în literatura de specialitate și practica judiciară în materie si a reținut si judecătorul fondului în considerentele sentinței, daunele morale reprezintă un prejudiciu nepatrimonial, urmare a producerii unui accident auto care constau, de regulă, în suferința persoanei vătămate sau a rudelor directe celui decedat, în legătură cauzală directă cu accidentul respectiv și principiul care ar trebui să guverneze RCA-ul este repunerea în situația anterioară producerii accidentului a bunului avariat (prin reparare, recondiționare, restaurare sau înlocuire cu un bun echivalent), iar în cazul victimelor, continuarea vieții victimei supraviețuitoare, sau familiei victimei decedate în condiții echivalente celor anterioare producerii accidentului și/sau crearea de noi satisfacții în viață, după caz.

În stabilirea prejudiciului moral suferit, instanța are în vedere faptul că acesta nu poate fi cuantificat pe baza unor criterii exacte, științifice, existând o anumită incompatibilitate între caracterul moral nepatrimonial al daunelor și cuantumul bănesc, patrimonial, al despăgubirilor.

Prejudiciul moral are două componente: prejudiciul afectiv, care se prezumă (în acest sens ICCJ în decizia penală nr. 2617/09.07.2009 stabilind că „despăgubirile pentru daune morale nu se probează, ci se stabilesc pe baza unei evaluări a organului judiciar”) și prejudiciul de companie, în cazul în care reclamanții locuiau împreună cu victimele.

Urmare a accidentului auto din 08.04.2015, a fost schimbată irevocabil viața reclamantului, acesta a trebuit să îndure suferințe fizice extreme de dureroase, numeroase operații și tratamente extrem de costisitoare și pentru că secțiunea măduvei spinării a avut loc în partea superioară acesta nu mai poate avea o viață absolut deloc normală, nu își mai poate controla funcțiile fiziologice, nu are o viață sexuală, are nevoie de asistenta permanentă, iar pentru a evita degradarea stării sale de sănătate, are nevoie zilnică de fizioterapie și de gimnastică terapeutică.

Din întreg probatoriul administrat a rezultat că reclamantul, aflat la o vârstă foarte tânără, de 23 de ani la momentul producerii accidentului, nu se mai poată bucura de un trai normal, suferința fizica si handicapul grav și permanent dobândit cauzându-i și o puternică traumă psihică, ce pare a avea caracter de permanență, conducând în mod indubitabil la ideea că trebuie recompensat moral în echivalent bănesc.

Prejudiciul moral suferit de către reclamant este inestimabil și nu poate fi evaluat sau reparat pecuniar, însă prin acordarea de despăgubiri bănești, acesta se poate distanța de grijile financiare cotidiene dar, mai mult decât atât, obține un confort psihic și o șansă de a-și continua recuperarea și păstrarea speranței în ceea ce privește o eventuală recuperare fizică odată cu progresele medicinii, ceea ce duce la anumite satisfacții de ordin moral, susceptibile de a-i alina, în măsura în care este posibil, suferințele fizice și psihice îndurate.

Judecătorul fondului a analizat pe larg probatoriile administrate, depozițiile martorilor si actele medicale depuse si a stabilit în mod corect faptul că pierderea posibilității de deplasare de către reclamant i-a provocat acestuia atât o suferința fizica cat si una psihică, un vădit complex de inferioritate cu efecte evidente în plan psihologic, motiv pentru care a fost necesară parcurgerea unei psihoterapii de durată.

Așa cum a arătat și instanța de fond, suferința fizică și handicapul reclamantului, generate de pierderea mobilității și a altor funcții fiziologice, a determinat și o drastică modificare a coordonatelor vieții cotidiene, prin menținerea unei traume psihice cu caracter de permanență, reclamantul efectuând ședințe de psihoterapie constant în ultimii 5 ani, astfel că sumele de bani acordate trebuie să respecte, pe lângă criteriul proporționalității și pe cel de a oferi satisfacții compensatorii în măsură să îi ușureze reala condiție psihică, mai ales că situația anterioară este, în prezent, imposibil de restabilit.

În cuantificarea daunelor morale de care instanța trebuie să țină seama și de durerile fizice (pretium doloris) suferite de reclamant, atât în momentul producerii accidentului, cât și ulterior, ca urmare a operațiilor și a tratamentelor medicale necesare în vederea recuperării. Aceste dureri sunt inimaginabile, fiind de o intensitate și o durată majore, iar starea de handicap rezultată este una grava, necesitând asistent permanent.

Trebuie reținut, de asemenea, referitor la durerile fizice că, o componentă a acestora o reprezintă și cele încercate de reclamant ca urmare a fizioterapiei necesare recuperării medicale ulterioare operației și înlăturării celorlalte efecte secundare derivate din aceasta.

La stabilirea cuantumului despăgubirilor, instanța va avea în vedere și suferința psihică încercată de reclamant ca urmare a pierderii posibilității de deplasare, care se manifestă pregnant, creând victimei un complex de inferioritate pe mai multe planuri. Împrejurarea că un tânăr activ, inteligent (reclamantul fiind student în anul IV la Facultatea de Electronică, Telecomunicații și Tehnologia Informației – fila 48 vol.I), nu se mai poate deplasa și nu-și mai poate controla nevoile fiziologice, i-a cauzat acestuia o depresie gravă, ce a determinat schimbarea radicală a reclamantului, dintr-o persoană veselă, extrovertită, perfect integrată social, cu o mulțime de prieteni, într-o persoană retrasă, introvertită, ce agreează cu greu compania puținilor prieteni care i-au rămas aproape și preferă să trăiască singur.

În acest sens, sunt relevate depozițiile martorilor I_______ A__ M____ și D_____ Ș_____ C_______, care au perceput ex propriis sensibus, schimbările survenite în viața reclamantului precum și suferințele prin care acesta a trecut și continuă să treacă, declarații aflate la filele 144 145 dosar fond. Audiată fiind de către instanța de fond, I_______ A__ M____ a arătat că reclamantul „ o persoană jovială și plină de viață” “a devenit mai retras, nu mai participă la întâlnirile cu prietenii, l-a părăsit prietena lui” și că acesta “a devenit mai închis în el de la producerea accidentului” dar și că “…mi-a spus că este foarte trist, că îi este greu să suporte stările prin care trece….”. Totodată martora a arătat că reclamantul, aflat în an terminal la Facultate, a fost nevoit să-și întrerupă studiile facultatea neavând rampă de acces și fiind dependent în permanență de o persoană care să aibă grijă de el. De asemenea, martorul D_____ Ș_____ C_______ a precizat că reclamantul “ este mai retras decât înainte de accident” și că “se retrage la baie și stă în jur de o oră.” Același martor a arătat, referindu-se la reclamant că “este mult mai trist, nu mai râde atât de mult și se simte stânjenit atunci când trebuie să ne ceară ajutorul, iar acest lucru se întâmplă destul de des deoarece are nevoie de ajutor tot timpul…”. „că înainte de accident, reclamantul făcea sport, mergeau împreună și la baschet, însă acum acest lucru este imposibil”.

Astfel, pe lângă durerea firească suferită ca urmare a pierderii mobilității și a libertății de mișcare, este de remarcat că ambii martori au relatat că viața reclamantului s-a deteriorat semnificativ și în ceea ce privește starea psihică a acestuia, fapt confirmat și de durata psihoterapiei de peste 5 ani pe care reclamantul a urmat-o.

Așa cum reiese din cele două declarații, pe lângă handicapul locomotor și imposibilitatea controlării sfincterelor, lipsa unei vieți sociale normale adâncește suferința psihică a reclamantului, ceea ce face greu de suportat traiul de zi cu zi. Reducerea numărului de prieteni și despărțirea de iubita sa, limitarea posibilității de a desfășura activități cotidiene, dar în același timp, inexistența unei posibilități de deplasare autonomă, a uni tânăr extrem de activ care practica anterior sporturi (baschet), toate acestea ca urmare a rezultatului tragic al accidentului, îngreunează în mod indiscutabil posibilitatea reclamantului de a duce o viață cât mai apropiată de viața sa de dinaintea accidentului și adâncesc trauma psihică a reclamantului, traumă care a necesitat ani întregi de psihoterapie.

Declarațiile martorilor ce confirmă puternica traumă psihică resimțită de reclamant se coroborează și cu înscrisurile administrate în cauză și, în special cu contractul de prestări servicii psihologice nr. 101 din 2 octombrie 2015 (fila 54 vol. II), contractul de prestări servicii psihologice nr. 26 din 21.10.2020 (fila 52 vol. II) servicii care au continuat pe durata întregului proces de peste 5 ani, ultima factură de 1500 de lei privind servicii de psihologie fiind din 21.12.2020 (fila 62 dosar).

Totodată, la stabilirea daunelor morale, curtea va avea în vedere faptul că reclamantul obținea venituri substanțiale, peste media venitului mediu, chiar ca student, urmând studiile universitare într-un domeniu extrem de căutat pe piața muncii și la finalizarea cărora ar fi putut obține venituri considerabile, fapt ce a devenit imposibil în prezent, având în vedere că nu a mai putut si-și continue studiile și a fost nevoit să renunțe la slujba avută. Mai mult, din decizia medicală asupra capacității de muncă nr.2392/04.12.2020 fila 55 vol II dosar rejudecare rezultă că reclamantul a pierdut în totalitate capacitatea de muncă și capacitatea de autoîngrijire, fiind încadrat în gradul I , nerevizuibil.

Instanța reține și existența unui prejudiciu estetic (pretium pulchritudinis) cuprinzând toate vătămările și leziunile ce aduc atingere armoniei fizice sau înfățișării persoanei este de asemenea, un element fundamental, imposibil de acoperit printr-o eventuală protejare care să mascheze infirmitatea, reclamantul având nevoie de un căruț cu rotile pentru a se putea deplasa iar impactul psihic asupra victimei este cu atât mai dur cu cât aceasta trăiește într-o societate ce pune accent pe aspectul fizic și frumusețea exterioară.

Infirmitatea suferită de reclamant îi creează acesteia un vădit complex de inferioritate aproape imposibil de surmontat, dramatismul acestei situații fiind accentuat de posibilitatea ca reclamantul să trăiască toată viața cu acest handicap fizic și psihic.

În cauză, față de vârsta reclamantului, persoană tânără de 23 de ani, aflată la începutul vieții, există și un prejudiciu juvenil, acesta reprezentând un tip aparte de daună corporală, care creează în favoarea victimei un drept special la reparație, cunoscut sub denumirea de pretium juventutis.

În autonomia acestui tip de prejudiciu, vârsta victimei are o importanță aparte. Așa după cum s-a arătat în literatura și jurisprudența de specialitate, „indemnizarea separată a prejudiciului juvenil este justificată în cazul în care victima este o persoană tânără și este în mod special afectată posibilitatea sa de a beneficia de avantajele specifice vârstei tinere.” Sub acesta aspect, Curtea reține că reclamantul a fost privat de posibilitatea de a participa la activitățile curente, atât cele ținând de educația sa (a fost nevoit șă-și întrerupă studiile), cât și cele recreative specifice vârstei, întâlniri cu prietenii, activități sportive etc.

În ceea ce privește cuantumul daunelor morale la plata cărora a fost obligată pârâta de către instanță, Curtea consideră că acestea au fost acordate în deplină concordanță cu ansamblul probator administrat în cauză, cât și cu dispozițiile legale incidente și jurisprudența națională în materie, însă, în raport de noile probatorii administrate în faza apelului, recursului precum și în rejudecare, apreciază că se impune majorarea acestora, nu însă la nivelul daunelor morale pretinse de reclamant.

Sub acesta aspect, curtea subliniază că suma de bani acordată cu titlu de daune morale nu trebuie să devină o sursă de îmbogățire pentru victimă, dar nici să aibă un caracter simbolic, ci trebuie să reprezinte doar atât cât este necesar pentru a-i ușura și compensa, în măsura posibilității, suferințele și privațiunile pe care le-a îndurat și pe care urmează să le îndure în continuare.

Pe de altă parte, acordarea de daune morale trebuie să țină seama de efectul compensatoriu pe care asemenea sume trebuie să îl aibă, iar nicidecum ca aceste sume să se constituie în amenzi excesive pentru autorii daunelor ori venituri nejustificate pentru victimele daunelor.

Scopul pentru care se acordă daunele morale este in primul rând realizarea unei satisfacții morale pentru suferințele de același ordin, si nu realizarea unei satisfacții patrimoniale. Prin urmare, acordarea de despăgubiri în urma producerii unui eveniment rutier nu trebuie să constituie o îmbogățire fără justă cauză, astfel cum s-a pronunțat Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția Civilă și de Proprietate Intelectuală, prin Decizia nr.1179 din 11 februarie 2011, în care statuează principiul judecării în echitate la acordarea daunelor morale.

Despăgubirile acordate în atare situații tind să acopere un prejudiciu moral ce nu poate fi cuantificabil pecuniar și de aceea, întinderea lor nu trebuie să fie excesivă, ci doar să compenseze într-un fel vătămarea produsă, pentru a nu cădea, în caz contrar, sub imperiul unei alte instituții de drept civil.

Prin acordarea despăgubirilor pentru prejudiciul nepatrimonial suferit este vizată strict alinarea suferinței pricinuite prin vătămarea integrității corporale a sănătății sau a relațiilor afective și nu conferirea unui grad de satisfacție persoanei prejudiciate prin sancționarea pe latură civilă a persoanei responsabile pentru producerea prejudiciului. În acest sens, în jurisprudență s-a reținut că aplicarea unei sancțiuni civile, cu caracter punitiv, persoanei responsabile, nu ar avea eficiență, având în vedere că despăgubirile datorate ca urmare a producerii accidentelor de vehicule sunt achitate de către asigurători, din volumul primelor de asigurare colectate de la toată masa asiguraților și nu exclusiv/individual, din patrimoniul persoanei efectiv vinovate de producerea prejudiciului

Astfel, în legătură cu suma solicitată cu titlu de daune morale, pe lângă criteriul gravității prejudiciului moral, ținând cont de argumentele literaturii juridice și ale practicii judiciare, pentru stabilirea indemnizației destinate reparării daunelor morale trebuie să apelăm și la un alt criteriu orientativ, și anume criteriul echității.

De aceea, indemnizația acordată trebuie să fie justă, rațională, echitabilă, adică în așa fel stabilită, încât să asigure efectiv o compensație suficientă, dar nu exagerată, a prejudiciului moral suferit, fără a deveni o sursă de venituri nejustificată.

Prin urmare, chiar dacă, în cererile privind acordarea de daune morale pentru prejudicii cu caracter nepatrimonial care au drept cauza accidente rutiere si nu numai, se poate retine cu valoare de principiu ca aprecierea judecătorului privind evaluarea daunelor morale este una subiectiva, criteriile care stau la baza cuantumului despăgubirilor trebuie sa fie obiective.

Astfel, chiar dacă la nivel legislativ și de principiu nu există criterii obiective, precise, cuantificabile, de stabilire a despăgubirilor bănești pentru repararea prejudiciilor morale, în jurisprudență și doctrină au fost reliefate câteva astfel de criterii, pe baza cărora instanța urmează a face o apreciere subiectivă în funcție de circumstanțele speței. Despăgubirile pentru repararea prejudiciilor morale sunt dificil de stabilit, în absența unor probe materiale judecătorul fiind singurul care, în raport de consecințele suferite de partea vătămată, trebuie să aprecieze o anumită sumă globală. Cât privește întinderea prejudiciului, este evident că aceasta nu poate fi cuantificată potrivit unor criterii matematice sau economice, astfel încât în funcție de împrejurările concrete ale speței, instanța urmează să acorde despăgubiri apte să constituie o satisfacție echitabilă.

Principiul ce se degajă și din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în materia daunelor morale, pe care instanțele naționale sunt obligate să îl aplice, este acela al statuării în echitate asupra despăgubirii acordate victimei, în raport de circumstanțele particulare ale fiecărui caz în parte. De asemenea, conform aceleiași jurisprudențe, despăgubirile acordate trebuie să păstreze un raport rezonabil de proporționalitate cu dauna suferită, sens în care a fost consacrat principiul proporționalității daunei cu despăgubirea acordată. Daunele morale trebuie acordate într-un cuantum rezonabil, fără a constitui o cauză de îmbogățire fără just temei, păstrând în același timp o proporție cu gradul de lezare a valorilor sociale ocrotite, intensitatea și gravitatea atingerii adusă acestora.

Sub acest aspect și Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit, în cauza Tolstoy Miloslovsky c. Regatului Unit, că despăgubirile trebuie să prezinte “un raport rezonabil de proporționalitate cu atingerea adusă, având în vedere, totodată, gradul de lezare a valorilor sociale ocrotite, intensitatea și gravitatea atingerii aduse acestora.”

Relevantă în această privință este și jurisprudențe instanței supreme, care a statuat că: „Cu privire la cuantificarea prejudiciului moral, este de reținut că aceasta nu este supusă unor criterii legale de determinare. În acest caz, cuantumul daunelor morale se stabilește, prin apreciere, ca urmare a aplicării de către instanța de judecată a criteriilor referitoare la consecințele negative suferite de cei in cauza, in plan fizic si psihic, importanta valorilor lezate, măsura in care au fost lezate aceste valori, intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, măsura in care le-a fost afectata situația familiala, profesională și socială. Însă, toate aceste criterii sunt subordonate condiției aprecierii rezonabile, pe o bază echitabilă, corespunzătoare prejudiciului real și efectiv produs persoanei vătămate” (decizia nr. 4458/27.05.2005).

Pe cale de consecință, raportându-se la criteriile obiective de determinare a daunelor morale, valorificate de jurisprudență și identificate de doctrină, ținând cont de împrejurările concrete ale speței, apreciind consecințele negative dramatice suferite de apelantul-reclamant atât pe plan fizic cât și psihic, importanța valorilor lezate, măsura covârșitoare în care au fost lezate aceste valori, intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, caracterul ireversibil și permanent al afecțiunilor dobândite, măsura în care celui vătămat i-a fost afectată situația familială, profesională și socială, așa cum a rezultat din materialul probator administrat în cauză în toate fazele procesuale, Curtea consideră că despăgubirea substanțială de 1.000.000 euro, stabilită de prima instanță, nu este în măsură sa asigure o reparație pe deplin justă și echitabilă a prejudiciului suferit de reclamant, motiv pentru care va dispune majorarea acesteia.

La stabilirea cuantumului daunelor se va avea în vedere și faptul că, pentru a-și păstra caracterul de „satisfacție echitabilă”, daunele morale trebuie acordate într-un cuantum care să nu le deturneze de la scopul și finalitatea prevăzută de lege, spre a nu deveni astfel un folos material injust, fără justificare cauzală în prejudiciul suferit și consecințele acestuia. Ca atare, despăgubirile acordate trebuie să păstreze un raport rezonabil de proporționalitate cu dauna suferită, în scopul asigurării unei juste compensații a suferințelor pe care le-a îndurat apelantul-reclamant. Astfel, Curtea consideră că suma pretinsă de apelantă de 2.500.000 lei este excesivă ca întindere, riscând în acest caz de a se îndepărta de la funcția compensatorie recunoscută prin lege.

În atare condiții, având în vedere și probatoriul suplimentar administrat în rejudecarea apelului, Curtea apreciază că se impune majorarea sumei datorată de pârâtă reclamantului D___ D____ D_______ cu titlu de daune morale de la 1.000.000 Euro la 1.200.000 Euro, la cursul BNR din ziua plății.

Cu privire la plata unei indemnizații lunare necesare pentru tratament și însoțitor, până la încetarea stării de nevoie, retine curtea faptul ca se dovedește a fi întemeiat motivul de apel invocat de reclamant vizând acordarea unei prestații periodice, lunare, reprezentând contravaloarea cheltuielilor de recuperare, precum si motivul de apel invocat de pârât vizând plata indemnizației asistentului personal.

Astfel, în mod eronat a apreciat judecătorul fondului ca nu pot fi acordate in temeiul dispozițiilor art. 50 alin 1 lit. a din Norma 23/2014 sumele necesare asigurării tratamentului reclamantului pentru viitor, in condițiile in care, actul normativ invocat folosește noțiunea de ”cheltuieli de recuperare”, fără a exista o condiționare temporală, vizând efectuarea acestora anterior sau ulterior pronunțării instanței, atâta timp cât necesitatea efectuării unor atare cheltuieli este evidentă, are caracter de continuitate și a fost dovedită pe întreaga desfășurarea a litigiului. De altfel, ar fi lipsit de fundament logico juridic, ca in considerarea dispozițiilor art. 50 lit. d, să fie acordate cheltuielile cu recuperarea efectuate anterior pronunțării instanței si sa se respingă același tip de cheltuieli, a căror necesitate subzista si pe viitor, și au fost dovedite ulterior pronunțării sentinței pentru simplu motiv ca acestea au fost efectuate ulterior pronunțării hotărârii.

Cu privire la certitudinea acestor cheltuieli, retine curtea faptul ca apelantul reclamant a dovedit faptul ca urmează in continuare tratamentul kinetoterapeutic, încheind in acest sens contractul de munca nr. 1/03.11.2015 cu asistentul medical S_______ C______ NIOICOLAE iau ulterior cu kinetoterapeutul I_____ I_________. Mai mult, din declarația martorului I_____ I_________( fila 17 volum II rejudecare), rezultă că un atare tratament este urmat constant zi de zi de reclamant timp de 100 minute în 2 ședințe și este necesar pe întreaga durată a vieții reclamantului, pentru a preveni degradarea stării de sănătate a acestuia.

În plus, reclamantul urmează regulat, începând din anul 2015, tratamentul psihoterapic, în prezent cuantumul unei singure ședințe fiind de 150 de lei, așa cum rezultă din contractul de prestări servicii psihologice nr.26/2020 aflat la fila 52 din vol II.

Instanța mai reține că periodic, reclamantul urmează și un program de reabilitare neurologică la N___ vita Hospital din Tîrgu M____, așa cum rezultă din contractul de prestări servicii nr. 9125/2017( fila 229 vol I) contractul de prestări servicii nr. _____/2017 ( fila 220 vol I) contractul de prestări servicii nr. _____/2018( fila 173 vol I) contractul de prestări servicii nr. _____/2018 ( fila 192 vol I) , contractul de prestări servicii nr. 2903/2018( fila 206vol I) contractul de prestări servicii nr. nr.1078/2019( fila 163 vol I), contractul de prestări servicii nr. 3681/2019( fila 153 vol I), costurile fiecărui contract fiind de aprox. 3000 de lei.

Nu în ultimul rând, raportat la afecțiunile reclamantului apelant, rezultă fără dubiu faptul ca acesta are nevoie lunară de medicamente si dispozitive medicale necesare unei persoane care nu are control asupra sfincterului.

Curtea observă că dovada acestor cheltuieli pentru perioada octombrie 2015-aprilie 2016 în sumă de _____ lei rezultă din opisul și înscrisurile anexate la fila 100 și urm. vol II dosar fond. Chiar dacă opisul cuprinde si anumite cheltuieli care pot fi decontate (cum ar fi analize urină sau unele medicamente), după scăderea cuantumului acestor cheltuieli, curtea constată că cheltuielile pe care lunar reclamantul trebuie să le suporte pentru tratament sunt în medie de 3000 de lei.

Pentru anul 2017 dovada cheltuielilor lunare se regăsește la filele 220 și urm. respectiv parțial 2017 și până in noiembrie 2018 la filele 409 și urm al dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție. În rejudecare s-au depus, la fila 57 și urm., opisul și înscrisurile doveditoare ale cheltuielilor din septembrie 2017 și până în decembrie 2020, din care rezultă că media cheltuielilor lunare cu tratamentul și îngrijirea reclamantului se ridică, în medie, la 3000 de lei .

Totodată, curtea reține că, pentru a putea face față cheltuielilor lunare cu tratamentul, reclamantul a fost nevoit să apeleze la părinții săi și la alte rude, precum si să încheie un contract de credit bancar, așa cum rezultă din contractul încheiat cu Unicredit din 03.11.2015 aflat la fila 210 al dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Față de petitul acțiunii, cu referire la pagina 4 alin 8 a motivării cererii introductive, ținând cont de cheltuielile deja probate de reclamant pe întreaga desfășurare a procesului, de opisul prezentat la fila 70 și documentele anexate Curtea va admite pretențiile reclamantului apelant, având ca obiect plata cheltuielilor de tratament si recuperare viitoare, în limita sumei de 3000 lei /lunar, începând cu data introducerii acțiunii si pana la data recuperării.

Cât privește suma de 1250 lei, acordată de prima instanță cu titlu de cheltuieli – asistent personal, retine Curtea faptul că (așa cum de altfel recunoaște si apelantul reclamant) că reclamantul beneficiază, potrivit certificatului de încadrare in grad de handicap nr 1432/09.03.2016, de asistent personal, plata indemnizației acestuia nefiind suportata de apelant, ci de către bugetul de stat.

D____ urmare, nefiind o cheltuială a reclamantului, nu se impune recuperarea sumelor de la asigurator, context in care curtea va respinge cererea de obligare a paratei la plata sumei de 1250 lei lunar cu titlu de cheltuieli cu asistent personal.

Sub aspectul momentului de la care sunt datorate de către pârâtă penalitățile de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere, critica apelantei pârâte este întemeiată.

Astfel, în ceea ce privește data de la care curg penalitățile de întârziere, sunt incidente următoarele dispoziții din Norma nr. 23 din 6 noiembrie 2014 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule abrogată de Norma nr. 39/2016, dar în vigoare la data producerii accidentului în cauză.

Art. 37 – (1) În termen de cel mult 3 luni de la avizarea producerii evenimentului asigurat de către partea prejudiciată ori de către asigurat, asigurătorul RCA este obligat:

a) fie să răspundă cererii părții solicitante, formulând în scris o ofertă de despăgubire justificată, transmisă cu confirmare de primire, în cazul în care se dovedește răspunderea asiguratului în producerea riscurilor acoperite prin asigurarea obligatorie RCA, iar prejudiciul a fost cuantificat;

b) fie să notifice părții prejudiciate în scris, cu confirmare de primire, motivele pentru care nu a aprobat, în totalitate sau parțial, pretențiile de despăgubire.

(2) Dacă în termen de cel mult 3 luni de la avizarea producerii evenimentului asigurat de către partea prejudiciată ori de către asigurat, asigurătorul RCA nu a notificat părții prejudiciate respingerea pretențiilor de despăgubire, precum și motivele respingerii, asigurătorul RCA este obligat la plata despăgubirii.

(3) Asigurătorul RCA poate desfășura investigații privind producerea accidentului, în termenul prevăzut la alin. (1), în condițiile în care acesta nu face obiectul unor cercetări efectuate de către autoritățile publice competente, aflate în curs de desfășurare.

(4) Despăgubirea se plătește de către asigurătorul RCA în maximum 10 zile de la data depunerii ultimului document necesar stabilirii răspunderii și cuantificării daunei, solicitat în scris de către asigurător, sau de la data la care asigurătorul a primit o hotărâre judecătorească definitivă cu privire la suma de despăgubire pe care este obligat să o plătească.

Art. 38 – Dacă asigurătorul RCA nu își îndeplinește obligațiile în termenele prevăzute la art. 37 sau și le îndeplinește defectuos, inclusiv dacă diminuează nejustificat despăgubirea, se aplică o penalizare de 0,2%, calculată pentru fiecare zi de întârziere, la întreaga sumă de despăgubire cuvenită sau la diferența de sumă neachitată, care se plătește de asigurător.

Din dispozițiile legale menționate anterior, rezultă că termenul de 3 luni de la avizarea procedurii evenimentului asigurat este un termen pus la dispoziția asiguratorului RCA înăuntrul căruia acesta este ținut de obligația de a răspunde persoanei notificatoare, iar nu în mod necesar de obligația de a-i rezolva pozitiv cererea de despăgubiri.

Potrivit conținutului normei în discuție, în termenul menționat, asiguratorul RCA este obligat fie să răspundă cererii părții solicitante prin formularea unei oferte de despăgubire justificată (dacă se dovedește răspunderea asiguratorului în producerea riscurilor acoperite prin asigurarea obligatorie RCA, iar prejudiciul a fost cuantificat), fie să notifice părții prejudiciate motivele pentru care nu a aprobat, în totalitate sau parțial, pretențiile de despăgubire.

Dispozițiile art. 37 alin. (4), potrivit cărora, în cazul unui dosar de daună care conține toate elementele necesare stabilirii dreptului la despăgubire și cuantificării daunei, despăgubirea trebuie plătită de asigurător în maximum 10 zile de la completarea dosarului, dar nu mai târziu de 3 luni de la avizarea producerii evenimentului asigurat de către terțul prejudiciat sau de asigurat, nu pot fi privite în mod singular, ci presupun aplicarea unei interpretări sistematice, ca metodă de interpretare din teoria generală a dreptului.

Această metodă de interpretare se bazează, în stabilirea înțelesului unor norme, pe coroborarea lor cu alte norme, aparținând aceleiași instituții juridice sau ramuri de drept, fie aparținând unor instituții sau ramuri diferite. Necesitatea aplicării metodei sistematice decurge din caracterul de sistem al dreptului dintr-un stat, care nu constituie o simplă însumare de norme, ci o unitate alcătuită din părți interdependente. Astfel, dispozițiile din legi speciale sau din partea specială a unui cod nu pot fi înțelese dacă sunt detașate de normele din legile generale sau din partea generală a codului, normele obișnuite nu pot fi rupte de principiile generale de drept sau de normele dreptului constituțional.

Cum s-a arătat deja, art. 37 alin. (4) se referă la plata despăgubirilor, în cazul în care dosarul de daună este complet, respectiv cuprinde toate elementele necesare stabilirii dreptului la despăgubire și cuantificării daunei.

Conform dispozițiilor generale în materia executării obligațiilor, orice plată presupune o datorie (art. 1470 C. civ.), privită ca element structural pasiv al raportului juridic al obligației și, totodată, ca temei al plății. Raportul juridic obligațional este compus din două laturi, latura activă, care semnifică dreptul creditorului de a-i pretinde debitorului executarea prestației pe care acesta din urmă i-o datorează, și latura pasivă, constând în prestația datorată. Dreptul creditorului de a solicita executarea corelativă a obligației asumate de debitor nu poate rezulta decât dintr-un act juridic sau o hotărâre judecătorească care să prevadă existența respectivei obligații în sarcina debitorului.

În speță, pentru ca asigurătorul să fie obligat la plata despăgubirilor într-un anumit cuantum către persoanele prejudiciate prin accident, este necesar ca acestea să fie stabilite în mod neechivoc, fie prin convenția multilaterală dintre asigurat, asigurător și terț sau prin hotărâre judecătorească, în condițiile art. 2225 C. civ.

În condițiile în care asiguratorul a considerat că dosarul nu este complet, că nu rezultă în mod cert vinovăția asiguratei sale, plata nu poate fi realizată de către asigurător în termenele reglementate de această dispoziție legală. Corelativ, nu există nici obligația societății de asigurare de a plăti penalitățile de întârziere prevăzute de art. 38 din Ordinul C.S.A. nr. 14/2011 pentru încălcarea termenelor reglementate în art. 37 din același act normativ.

În realitate, dacă părțile nu ajung la o înțelegere cu privire la stabilirea și acordarea despăgubirilor pe cale amiabilă, terțul păgubit are la îndemână acțiunea în justiție, fie împotriva autorului faptei, pe temeiul dreptului comun, fie împotriva societății de asigurare de răspundere civilă, în temeiul poliței de asigurare a asiguratului ce a produs accidentul, fie împotriva ambilor.

Astfel, art. 2225 C. civ. prevede că, în caz de neînțelegere între părți, despăgubirea va fi stabilită prin hotărâre judecătorească.

În același sens, dispozițiile art. 1532 alin. (3) C. civ. reglementează evaluarea judiciară a cuantumului prejudiciului în cazul în care existența acestuia este certă, însă cuantumul nu poate fi determinat cu certitudine.

Mai departe, conform art. 74 din același act normativ, în cazul stabilirii despăgubirilor în urma intervenției instanței de judecată, asigurătorul R.C.A. le va acorda în baza hotărârii judecătorești rămase definitivă.

Obligația de plată a asigurătorului în această ipoteză se supune termenului prevăzut în art. 37 alin. (4) teza a II-a din Ordinul C.S.A. nr. 14/2011, care este de maximum 10 zile de la data la care a primit hotărârea judecătorească definitivă cu privire la suma de despăgubire pe care este obligat să o plătească.

Dispozițiile art. 37 alin. (4) trebuie avute în vedere în integralitatea lor, sub aspectul ambelor teze menționate mai sus, din lecturarea cărora rezultă, fără dubiu, că termenul de plată a despăgubirilor de către asigurător curge de la momente diferite, specifice fiecăreia dintre cele două ipoteze prevăzute în text. În cazul înțelegerii părților, când dosarul este complet și aprobat iar terțul a acceptat oferta de despăgubire, realizându-se acordul de voință, termenul de plată este stabilit în art. 37 alin. (4) teza I, iar, în situația în care părțile nu finalizează o asemenea convenție, apelând la instanța de judecată, termenul de plată curge de la data hotărârii judecătorești rămase definitivă, care vizează despăgubirile cuvenite terțului.

Sesizând instanța de judecată, este aplicabilă teza a II-a din art. 37 alin. (4), obligația de plată fiind condiționată de pronunțarea unei hotărâri judecătorești rămase definitivă prin care să se cuantifice aceste despăgubiri, iar termenul de plată fiind cel de maximum 10 zile de la data la care debitorul obligației a primit titlul în baza căruia trebuie să efectueze plata, și anume hotărârea judecătorească respectivă.

Penalitățile de întârziere prevăzute în art. 38 din Ordinul nr. 14/2011, care au natura juridică a unor daune interese moratorii și constituie, totodată, un mijloc de constrângere a executării obligației în termenele prevăzute de lege, nu pot avea ca scadență decât data la care trebuie îndeplinită obligația în legătură cu care au fost stabilite, în speță, 10 zile de la primirea hotărârii judecătorești rămase definitivă prin care s-au stabilit despăgubirile datorate de asigurător.

De asemenea, nu se poate reține că cea de-a doua teza nu este imperativă ci opțională, textul prevăzând fără echivoc „sau” de la data la care asigurătorul a primit o hotărâre judecătorească definitivă cu privire la suma de despăgubire pe care este obligat să o plătească. Termenul „sau” folosit are în vedere, așa cum s-a arătat mai sus, cele două ipoteze diferite. Astfel, termenul de plată este cel de maximum 10 zile de la data la care debitorul obligației a primit ultimului document necesar stabilirii răspunderii și cuantificării daunei ( situația în care a recunoscut atât prejudiciu cât și cuantumul acestuia ), respectiv 10 zile de la data la care debitorul obligației primit hotărârea judecătorească ( situația în care nu a recunoscut fie prejudiciu, fie cuantumul acestuia iar litigiul a fost dedus instanțelor judecătorești.)

În atare condiții, în mod greșit instanța de fond a acordat penalități de întârziere începând cu data de 15 august 2015 (data expirării termenului legal de soluționare a cererii reclamantului), și nu cu cea de a unsprezecea zi de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești. Cum s-a arătat deja, despăgubirile pot fi stabilite prin două căi diferite, amiabilă și judecătorească, în oricare dintre cele două ipoteze, suma astfel stabilită putând să nu fie plătită la termen de către asigurător.

Totodată, faptul că după aproximativ 6 luni de la expirarea termenului legal, pârâta comunica reclamantului o ofertă de despăgubire, reprezintă încercarea pârâtei de a soluționa amiabil litigiul, însă atâta timp cât oferta sa nu a fost acceptate de reclamant, nu prezintă relevanță sub aspectul momentului de la care se calculează penalitățile.

Așa cum se arată în textul de lege redat pentru ambele cazuri sunt prevăzute penalități, conform art. 38, momentul de la care curg fiind, însă, distinct după cum neexecutarea vizează o obligație de plată derivată dintr-un contract sau dintr-o hotărâre judecătorească. Rolul penalităților, de mijloc de constrângere a debitorului de a-și executa obligația de plată, conform art. 38, își găsește, astfel, justificare în ambele cazuri, instanța de fond aplicând, în mod greșit, acest text de lege în raport de modalitatea de stabilire a despăgubirilor în legătură cu care legea a prevăzut daunele interese moratorii de 0,2% pe zi de întârziere, în speță, prin intervenția instanței de judecată.

În cauza dedusă judecății, despăgubirea cuvenită reclamantului, ca efect al producerii riscului acoperit prin asigurarea obligatorie RCA, a fost stabilită în cadrul procesului pendinte în sarcina pârâtei în calitate de asigurator RCA, context în care penalitățile de întârziere nu pot fi acordate decât de la data la care pârâta, în calitate de asigurător, a primit hotărârea judecătorească definitivă cu privire la suma de despăgubiri pe care este obligată să o plătească.

Aceasta întrucât numai din momentul în care instanța a stabilit în mod definitiv despăgubirile cuvenite reclamanților, acestea se transformă într-o creanță certă, lichidă și exigibilă, deci într-o obligație care, având ca obiect restituirea unei sume de bani, dă naștere dreptului de a obține daune moratorii, până la completa ei achitare.

Astfel, până la momentul pronunțării unei hotărâri judecătorești care să stabilească un cuantum al daunelor, acestea nu pot fi considerate ca având un caracter cert, lichid și exigibil, nefiind purtătoare de penalități, datorită împrejurării că valoarea despăgubirilor s-a stabilit în prezentul litigiu, acestea neputând fi acordate pentru trecut, astfel cum a solicitat reclamantul.

Curtea mai reține în acest sens și practica constantă a Înaltei Curți de Casație și Justiție așa cum rezultă din decizia nr. 1595/ 2019, decizia nr. 1222/ 2019, decizia nr. 4010 /2018, decizia nr.3992/ 2018 .

Prin urmare, penalitățile de întârziere sunt datorate dacă despăgubirile menționate în hotărâre judecătorească rămasă definitivă nu sunt achitate în maximum 10 zile de la primirea hotărârii de către asigurător, expirarea termenului de 10 zile marcând și momentul de la care încep să curgă aceste penalități, când pârâta devine culpabilă pentru neexecutarea obligației stipulate, în sarcina sa, prin dispozițiile art. 37 alin. (4) teza a II-a din Norma A.S.F. nr. 23/2014.

În cauză, cutea constată că reclamantul D___ D____ D_______ a primit cu titlu de despăgubiri suma de 5.968.294,65 lei, sumă care acoperă daunele morale și materiale acordate în cauză. Astfel, intimata pârâta i-a achitat cu ordinul de plată nr. _____/28.11.2016 suma de 4.635.217,29 lei, cu ordinul de plată nr. 6187/07.04.2017 suma de 450.000 lei, cu ordinul de plată nr. 13/27.04.2018 suma de 772.686,89 lei, cu ordinul de plată din data de 30.09.2019 suma de 37.245,66 lei, cu ordinul de plată din data de 30.09.2019 suma de 63.397,39 lei, cu ordinul de plată nr. 54/06.05.2020 suma de 9.747,42 lei, aceste ordine de plată fiind depuse la dosar filele 20 și 32 – 36 vol. II al dosarului din rejudecarea apelului.

Totodată, curtea reține că hotărârea instanței de fond a devenit definitivă abia la 17.03.2021, decizia din apel din primul ciclu procesual fiind casată în totalitate în ceea ce privește daunele acordate, astfel că aceasta nu mai poate produce nici un efect, conform art. 500 C.pr.civ . Pe de altă parte, așa cum s-a arătat anterior, penalitățile de întârziere sunt datorate dacă despăgubirile menționate în hotărâre judecătorească rămasă definitivă nu sunt achitate în maximum 10 zile.

În atare condiții, despăgubirile fiind achitate la momentul pronunțării prezentei decizii, curtea va respinge cererea de obligare a pârâtei să plătească reclamantului penalități de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere.

Pe cale de consecință, pentru considerentele expuse, in temeiul dispozițiilor art. 480 cod pr civ, Curtea va admite atât apelul formulat de reclamantul D___ D____ D_______, cât si apelul formulat de S.C. CARPATICA ASIG S.A. împotriva sentinței civile nr 651 din 02.06.2016, pronunțată de Tribunalul Iași, pe care o va schimba în parte, în sensul că: va majora suma datorată de pârâtă reclamantului D___ D____ D_______ cu titlu de daune morale de la 1.000.000 Euro la 1.200.000 Euro, la cursul BNR din ziua plății; va obliga pârâta să plătească reclamantului suma de 3000 lei lunar reprezentând contravaloarea cheltuielilor de recuperare, începând de la momentul introducerii acțiunii (11.11.2015) și până la data recuperării; va respinge cererea de obligare a paratei la plata sumei de 1250 lei cu titlu de cheltuieli cu asistentul personal; va constată că reclamantul D___ D____ D_______ a primit cu titlu de despăgubiri suma de 5.968.294,65 lei, și, în consecință, va respinge cererea de obligare a pârâtei să plătească penalități de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere.

Curtea va păstra celelalte dispoziții ale sentinței apelate, care nu contravin prezentei decizii.

Față de poziția apărătorului reclamantului din dezbaterile apelului, în rejudecare, Curtea va lua act că apelantul D___ D____ D_______ va solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite apelul formulat de reclamantul D___ D____ D_______ precum și apelul formulat de pârâta S.C. CARPATICA ASIG S.A. prin lichidator judiciar CITR Filiala Cluj SPRL, împotriva sentinței civile nr. 651 din 02.06.2016, pronunțată de Tribunalul Iași, pe care o schimbă în parte și, în consecință:

Majorează suma datorată de pârâtă reclamantului D___ D____ D_______ cu titlu de daune morale de la 1.000.000 Euro la 1.200.000 Euro, la cursul BNR din ziua plății.

Obligă pârâta să plătească reclamantului suma de 3000 lei lunar reprezentând contravaloarea cheltuielilor de recuperare, începând de la momentul introducerii acțiunii (11.11.2015) și până la data recuperării.

Respinge cererea de obligare a pârâtei la plata sumei de 1250 lei cu titlu de cheltuieli cu asistent personal.

Constată că reclamantul D___ D____ D_______ a primit cu titlu de despăgubiri suma de 5.968.294,65 lei și, în consecință, respinge cererea de obligare a pârâtei să plătească penalități de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere.

Păstrează celelalte dispoziții ale sentinței apelate, care nu contravin prezentei decizii.

Ia act că apelantul D___ D____ D_______ va solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.

Cu recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție în termen de 30 zile de la comunicare, recurs ce se va depune la Curtea de Apel Iași.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, azi, 17.03.2021.


Acest document este preluat și procesat de o aplicație realizată gratuit de Wolters Kluwer Romania pentru Fundatia RoLII.
Conținutul său poate fi preluat și utilizat cu citarea sursei: www.rolii.ro.


NOTĂ:
Facem precizarea că la data redactării prezentului material, decizia de mai sus pa fost atacată şi cu recurs, stadiul procesual al dosarului putând fi verificat pe portalul instanţelor de judecată[1].


[1] Pe rolul Tribunalului Iaşi cauza a fost înregistrată pentru rejudecare sub nr. dosar 7640/99/2015*.


Avocat Andrei Pap
PAP | law office

Cuvinte cheie: , , , , , ,
Secţiuni: Asigurări, Jurisprudență Curți de Apel, SELECTED TOP LEGAL, _CONTENT | Toate secţiunile
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

Lex Discipulo Laus Încurajăm utilizarea RNPM - Registrul Naţional de Publicitate Mobiliară Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează SmartBill

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


.
PLATINUM Signature      

PLATINUM  ACADEMIC

GOLD                        

VIDEO   STANDARD