Ioana-Anamaria Filote-Iovu: Principiul disponibilității și principiul rolului judecătorului în aflarea adevărului trebuie aplicate deopotrivă

Alina Matei

Ioana-Anamaria Filote-Iovu

Alina Matei: Mulțumesc, stimată doamna judecător Ioana-Anamaria Filote-Iovu, pentru timpul acordat cititorilor JURIDICE.ro. „Principiul disponibilității în faza judecății procesului civil” este cartea scrisă de dumneavoastră și apărută anul acesta la editura Universul Juridic. Cum de a apărut disponibilitatea dumneavoastră pentru studierea și scrierea unei cărți privind principiul disponibilității în procesul civil?

Ioana-Anamaria Filote-Iovu: Vă mulțumesc frumos pentru invitația de a oferi acest interviu. Disponibilitatea de a scrie Cartea pe care ați menționat-o și care a văzut lumina tiparului la începutul acestui an a apărut când a debutat Pandemia COVID-19. Atunci am făcut un exercițiu de introspecție menit a conduce la redescoperirea pasiunilor copilăriei compatibile cu restricțiile impuse în perioada respectivă. În acest sens, inițial am publicat volumul de poezii „După paravanele tăcerii” care a reunit o parte din creațiile literare din perioada liceului. Întrucât bucuria de a scrie trebuia să se îmbine cu dăruirea de sine și dorința de a aduce un folos practic celor interesați de domeniul dreptului, am început să scriu articole juridice și în paralel „Principiul disponibilității în faza judecății procesului civil”. Esențial este faptul că apariția cărții nu ar fi fost posibilă fără disponibilitatea doamnei profesor universitar doctor Claudia Roșu de a îmi fi mentor. Aceasta mi-a îndrumat pașii și mi-a coordonat întreaga activitate, motiv pentru care îi voi fi mereu recunoscătoare.

Alina Matei: Care parte din carte v-a dat bătăi de cap mai mari?

Ioana-Anamaria Filote-Iovu: Nu pot identifica existența vreunei părți din carte care să-mi fi dat bătăi de cap, mai ales că întreaga activitate de cercetare a constituit atât o plăcere, cât și o provocare pentru mine. Am considerat că disponibilitatea reprezintă un concept extrem de complex care impune o analiză aprofundată. Studiul manifestării acestui principiu în faza judecății, precum și a limitărilor drepturilor recunoscute părților de principiul specific procesului civil a reprezentat un demers extrem de interesant.
Rostul cercetării a fost acela de a cuprinde toate drepturile și limitările într-o analiză comună pentru a le înțelege mai bine (și prin prisma unor soluții date de instanțele judecătorești), pentru a identifica neajunsurile lor în aplicarea practică și, de ce nu, de a formula propuneri de îmbunătățire a reglementărilor.

Alina Matei: Ca judecător, fiecare dosar este expresie și a principiului disponibilității. Ca autor de studiu privind acest principiu, resorturile sunt altele: într-o hotărâre judecătorească nu poți face propuneri de lege ferenda, pe când studiul dumneavoastră abundă de acest fel de propuneri. Cum a fost această experiență de autor?

Ioana-Anamaria Filote-Iovu: Propunerile de lege ferenda au constituit partea preferată a activității de cercetare, amprenta personală în domeniul dreptului.

Prin acestea am încercat să aduc un plus de valoare domeniului juridic, să-mi expun viziunea cu privire la legislația pe care magistrații trebuie să o aplice cazurilor înregistrate pe rolul instanțelor judecătorești, dar și să fac o serie de propuneri de modificare a reglementărilor. Această experiență a fost extrem de valoroasă în special pentru propria dezvoltare, mai ales că cercetarea doctrinară a propus numeroase soluții de modificare legislativă pentru ipotezele în care am apreciat că normele de drept erau lacunare sau insuficiente pentru o aplicare corectă și unitară a acestora.

Alina Matei: De la Profesorul Herovanu până la domnul Profesor Leș doctrina este o operă importantă în analiza acestui principiu. Practica judecătorească erupe zilnic pe seama acestui principiu. În opinia dumneavoastră, ce anume cimentează acest principiu?

Ioana-Anamaria Filote-Iovu: Trebuie să recunoaștem doctrinei meritul de a fi evidențiat și analizat acest principiu. Cu toate acestea, practica judiciară i-a acordat o atenție preferențială, observându-i funcționalitatea în soluționarea cauzelor civile, aceasta având meritul de a fi intermediat – din necesitate obiectivă – legătura între diversele instituții și disponibilitate. În sens invers, în lipsa acestui pilon fundamental nu poate fi imaginată existența activității jurisdicționale.

Alina Matei: A evoluat acest principiu?

Ioana-Anamaria Filote-Iovu: Codul de procedură civilă anterior nu avea consacrat un capitol distinct regulilor călăuzitoare, generale și imperative care ordonează și, într-un anumit sens, limitează desfășurarea și finalizarea procesului civil. Cu titlu de noutate legislativă, Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă reglementează în mod expres principiile fundamentale ale procesului civil, respectiv pilonii care stau la baza acestuia, dirijând desfăşurarea întregului demers judiciar. Totodată, reformarea sistemului procesual s-a reflectat în aceste principii prevăzute în mod expres în legislație, expunerea acestora fiind de natură a asigura coerența sistemului procesual și respectarea unor standarde în privința conținutului noilor reglementări. Astfel cum s-a arătat în Expunerea de motive a Legii nr. 134/2010, aceste linii directoare au fost deduse din reglementarea constituţională, din interpretarea unor texte aflate în diverse cărţi ale vechiului Cod de procedură civilă, fiind mai degrabă o creaţie doctrinară, sancţionată jurisprudenţial, decât un act de voinţă expres al legiuitorului. Or, prin noua reglementare s-a realizat coagularea acestor principii configurate în timp. Reglementarea separată a acestor principii constituia o necesitate datorită importanţei lor, pentru buna desfăşurare a actului de justiţie şi pentru eventuala suplinire a lacunelor legislative și a reglementărilor incomplete, când recurgerea la regulile fundamentale este de natură a soluționa impasul legislativ ivit. Totodată, raţiunea consacrării exprese a regulilor călăuzitoare ale procesului civil rezidă în necesitatea de a răspunde exigenţelor de previzibilitate evidenţiate în mod constant de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Astfel, redactorii Legii nr. 134/2010 au avut totodată drept obiectiv eliminarea deficienţelor sistemului judiciar din România, care au fost semnalate de instanţa de la Strasbourg în hotărârile prin care a fost condamnat statul român, atât pentru lipsa de previzibilitate derivată din inconsecvența legislaţiei naționale, cât şi pentru prejudiciile cauzate de durata excesivă a procedurilor judiciare. Noutatea reglementării a determinat deseori în practică confuzie privind soluțiile ce urmează a fi pronunțate, ca urmare a nesocotirii acestui principiu de către instanță, precum și dificultăți vizând păstrarea unui echilibru între manifestarea disponibilității în cadrul procesului și rolul judecătorului în aflarea adevărului.

Alina Matei: Care este raportul dintre principiul disponibilității și principiul rolului activ al judecătorului?

Ioana-Anamaria Filote-Iovu: Caracterul preponderent privat al litigiilor civile determină importanța disponibilitații, care conferă participanților forme extinse de manifestare, însă, drepturile acestora nu sunt absolute, ci, ele se exercită în limitele legale și sub controlul instanțelor de judecată. Acest aspect conduce la concluzia existenței interconexiunii dintre principiul disponibilității și cel al rolului judecătorului în aflarea adevărului. Așadar, disponibilitatea nu se manifestă în mod exclusiv, în sensul că părțile, deși hotărăsc după cum doresc în legătură cu obiectul litigiului și cu mijloacele procesuale de apărare, o fac sub supravegherea judecătorului care poate interveni, dacă este cazul, în orice moment. Potrivit principiului rolului judecătorului în aflarea adevărului, pentru a pronunța o hotărâre legală și temeinică, președintele completului de judecată trebuie să manifeste un rol activ pentru a lămuri litigiul sub toate aspecte și să soluţioneze cauza potrivit normelor legale incidente în cauză. În acest sens, instanța poate solicita părţilor să dea explicaţii, oral sau scris, să pună în discuţia contradictorie a lor orice împrejurări de fapt sau de drept, chiar dacă acestea nu sunt menţionate în cerere, sau în întâmpinare, să dispună administrarea dovezilor pe care le consideră necesare, precum şi alte măsuri prevăzute de lege, chiar în ipoteza în care părţile se împotrivesc.

Verificarea de către instanţa de control judiciar a modului în care judecătorul şi-a îndeplinit acest rol se face însă cu luarea în considerare a circumstanţelor particulare ale fiecărui caz în parte. Cu toate acestea, subliniez faptul că părţile au obligaţia de a-şi proba apărările şi pretenţiile, mai ales că în căile de atac nu pot invoca omisiunea instanţei de a dispune din oficiu administrarea unor probe pe care acestea nu le-au propus şi administrat. O limitare reciprocă a celor două principii reiese și din dispozițiile art. 22 alin. (6) C. pr. civ. care prevede că judecătorul trebuie să pronunţe asupra a tot ceea ce s-a cerut, în limitele învestirii sale, cu excepțiile prevăzute în mod expres de dispozițiile legale. Nu trebuie omis faptul că procesul civil este, în general, un proces al intereselor private, iar disponibilitatea este concepută ca o limită a rolului judecătorului în procesul civil, în sensul că acesta trebuie să soluționeze numai ceea ce s-a solicitat în cauza dedusă judecății, iar îngrădirea disponibilității în procesul civil este dată de principiul rolului activ al judecătorului, consacrat în art. 22 C. pr. civ. Se constată, așadar, că cele două principii se întrepătrund, iar limitarea dintre acestea se relevă a fi reciprocă, în sensul că părțile pot face actele de procedură permise de normele juridice, însă sunt ţinute de dispoziţiile instanţei, care are dreptul şi îndatorirea de a dispune întocmirea acelor acte menite a asigura aflarea adevărului.

Importanţa acestei limitări este determinată de echilibrul care trebuie menţinut între puterea pe care o deţin părțile litigante şi cea cu care este învestită instanţa de judecată, prin lege. Justițiabilii trebuie să aibă reprezentarea clară a faptului că procesul civil nu este condus în mod exclusiv de instanță, ci în temeiul principiului disponibilității părțile pot trasa liniile directoare de desfășurare evenimențială, iar instanța este obligată să se pronunțe în limite învestirii, ținând cont și de faptul că părțile pot face acte de dispoziție.

Sub acest aspect, cel puțin la prima vedere, apare un conflict, o neconcordanță între principiul disponibilității și principiul rolului activ al judecătorului. Cele două principii trebuie să opereze deopotrivă. Pe de o parte, părțile trebuie să aibă posibilitatea de a dispune cum vor de obiectul procesului și de mijloacele de apărare, sub supravegherea judecătorului, iar pe de altă parte, instanța de judecată trebuie să aibă dreptul de a interveni în proces, ordonând din oficiu efectuarea unor acte, administrarea unor probe etc., chiar dacă părțile se împotrivesc, astfel încât să se realizeze scopul procesului civil și anume, descoperirea adevărului pentru pronunțarea unei soluții corecte.

Alina Matei: Deși am folosit la început cuvântul carte, în realitate este un extraordinar de bun studiu. Cred că fiecare principiu al dreptului procesual civil ar trebui să aibă dedicat un studiu asemenea celui făcut de dumneavoastră principiului disponibilității. Cine ar trebui să privească spre cartea dumneavoastră? De exemplu, în facultățile de drept, la materia drept procesual civil, principiul disponibilității în ce fel ar trebui abordat?

Ioana-Anamaria Filote-Iovu: Lucrarea are un efect direct în activitatea practică, fiind deosebit de utilă avocaților specializați în drept privat, judecătorilor, notarilor, executorilor judecătorești, studenților, justițiabililor, dar și tuturor celor pasionați de drept. Având în vedere că am urmărit identificarea soluțiilor legale și coerente la cele mai importante și des întâlnite probleme în practica judiciară în privința aplicării concrete a principiului disponibilitații în faza judecății procesului civil, dar și cu referire la aplicarea celorlalte instituții de drept procesual și de drept material, se preconizează a fi o lucrare de mare însemnătate practică.

Din perspectiva mea, în facultățile de drept toate principiile, inclusiv disponibilitatea ar trebui studiate pornind de la analiza doctrinară a componentelor sale, continuând cu observarea critică a modalității concrete de manifestare a acestora în practica judiciară, respectiv a legislației incidente și finalizând cu dreptul comparat. Apreciez esențială analizarea pilonilor fundamentali în spețe concrete, nu doar pur teoretică.

Alina Matei: Din perspectiva judecătorului, cum înțeleg părțile, justițiabilii – nu avocații – acest principiu al disponibilității și cum îl aplică? Uneori, în sala de judecată, văzând părți fără avocați, pare că acestea doar apucă cu un deget acest principiu, prin formularea cererii de chemare în judecată, așteptând apoi totul de la judecător.

Ioana-Anamaria Filote-Iovu: În practica judiciară există situații în care judecătorul trebuie să manifeste un rol activ accentuat – fie că părțile litigante nu știu sau nu înțeleg prerogativele oferite acestora de disponibilitate, fie le exercită în mod discreționar. În primul caz, judecătorul pune în discuția lor contradictorie toate aspectele necesare justei soluționări a cauzei, oferindu-le lămuririle necesare, iar în al doilea caz, le cenzurează manifestările astfel încât principiul disponibilității să fie exercitat în corelație cu celelalte principii ale procesului civil, respectiv al legalității, egalității, contradictorialității, exercitării drepturilor procesuale cu bună-credință etc. Astfel, un aspect esențial al rolului judecătorului în procesul civil este dat de obligaţia de a aplica toate măsurile legale necesare pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, stabilirea faptelor şi aplicarea corectă a legii fiind atributele instanţei, iar nu ale justițiabililor. Cu toate acestea, nu pot conchide că partea nu are nicio obligaţie în prezentarea adevărului, însă obligaţia determinării faptelor pentru aplicarea normelor legale revine judecătorului, care va pronunţa hotărârea numai pe baza probelor dosarului, motiv pentru care va putea cere părţilor explicaţii cu privire la situația de fapt și motivarea în drept a cererilor şi va putea dispune administrarea probelor pe care le apreciază necesare justei soluționării a cauzei. În acelaşi timp, instanța poate cenzura actele de dispoziție ale părților, având totodată obligația de a verifica dacă scopul cu care acestea sunt realizate nu este ilicit, precum și dacă îndeplinesc prescripțiile legii. Regula fundamentală a rolului judecătorului în aflarea adevărului presupune, în primul rând, că judecătorul soluționează litigiul conform regulilor de drept care îi sunt aplicabile, astfel că acesta va fi obligat să facă încadrarea juridică a cererii. Orice aspect care se adaugă cadrului procesual stabilit prin cererile părților trebuie pus în discuția acestora, pentru că opunerea expresă a lor, de comun acord, nu limitează puterea instanței de a decide. Judecătorul analizează din oficiu excepțiile și motivele de ordine publică, după ce le pune în discuția contradictorie a părților. Rolul activ se manifestă și prin faptul că părților le sunt puse în vedere drepturile și obligațiile pe care le au în litigiu, de către instanța care încearcă deopotrivă, pe tot parcursul procesului, soluționarea amiabilă a acestuia. Observând dispozițiile legale, judecătorului îi sunt oferite puteri extinse pentru îndeplinirea rolului în determinarea corectă a cadrului procesual subiectiv, al administrării probatoriului și al aprecierii necesității aplicării de sancțiuni, în scopul fiabilizării actului de justiție.

Așadar, principiul disponibilității și principiul rolului judecătorului în aflarea adevărului trebuie aplicate deopotrivă, asigurându-se un echilibru între voința de a dispune a părților din proces și necesitatea prevenirii oricărei greșeli în vederea justei soluționări a cauzei.

Alina Matei: Ce rol au avocații în dezvoltarea acestui principiu, prin actele și susținerile orale făcute în interesul clientului?

Ioana-Anamaria Filote-Iovu: Avocații au un rol esențial în dezvoltarea acestui principiu, atât prin actele și susținerile orale făcute în interesul clientului, cât și prin cele scrise. Ei pot explica părților drepturile de care dispun în virtutea disponibilității, dar și limitele acestui principiu și îi pot convinge să efectueze acte de dispoziție ori să încerce să-și soluționeze disputele în mod amiabil, mai ales că o pace asumată între părți este de principiu mai durabilă decât tranșarea unui litigiu pe cale judiciară.

Alina Matei: Aplicarea corectă sau nu a principiului disponibilității se face în funcție de modul cum este înțeles acest principiu?

Ioana-Anamaria Filote-Iovu: În mod evident. Înțelegerea eronată a acestui principiu este de natură a produce consecințe nefaste.

Alina Matei: Dacă Inteligențele Artificiale ar dispune de principiul disponibilității cum credeți că l-ar exercita?

Ioana-Anamaria Filote-Iovu: Preferabil să-l exercite în limitele bine stabilite de cei îndrituiți cu coordonarea lor. 🙂

Alina Matei: Există asemănări între mersul pe bicicletă (am văzut că aveți bicicletă, cască) și principiul disponibilității?

Ioana-Anamaria Filote-Iovu: Da, există asemănări. Fiecare este liber să dispună de bicicletă și de plimbarea cu aceasta, însă în limitele trasate de legislația în vigoare și cu respectarea regulilor de bun-simț și a drepturilor celorlalți.

Alina Matei: Un mesaj, vă rog, pentru cititorii J și pentru cei care fac J.

Ioana-Anamaria Filote-Iovu: Nu uitați că, în final, toți vom deveni doar o poveste. Așadar, trecând prin timp să lăsăm amprente de lumină pe unde poposim, singurele care rămân pentru eternitate. Cea mai mare pierdere o constituie pierderea timpului. Așadar, trăiți acum și aici, cu încântare și recunoștință pentru cel mai prețios Dar care ni s-a oferit: Viața. Nu uitați că prin răzbunare ne vătămăm mai mult pe noi înșine decât pe alții, respectiv că suntem interconectați și părţi ale aceluiași trup de Lumină și Iubire. Cu pace și cu bucurie, să fiți Binecuvântați!

Alina Matei: Mulțumesc pentru că ați stat de vorbă cu mine!

Ioana-Anamaria Filote-Iovu: Și eu vă mulțumesc tare mult!

Citeşte mai mult despre Alina Matei, Claudia Rosu, Codul de procedura civila, Ioan LEȘ, Ioana-Anamaria Filote-Iovu, principiul disponibilitatii, principiul rolului judecătorului! Pentru condiţiile de publicare pe JURIDICE.ro detalii aici.

Urmăriţi JURIDICE.ro şi pe LinkedIn  WhatsApp  Threads  Google News 

(P) JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă SmartBill.