Modificarea Metodologiei privind formarea continuă a personalului din învățământul preuniversitar
26.04.2021 | JURIDICE.ro

JURIDICE - In Law We Trust Video juridice

În Monitorul Oficial, Partea I nr. 435 din 26 aprilie 2021 a fost publicat Ordinul nr. 3713/2021 pentru modificarea și completarea Metodologiei privind formarea continuă a personalului din învățământul preuniversitar, aprobată prin Ordinul ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului nr. 5.561/2011.

Cele mai importante modificări aduse Metodologiei privind formarea continuă a personalului din învățământul preuniversitar stabilesc că:

– înscrierea pentru acordarea gradului didactic II se face în perioada 1 octombrie-29 noiembrie;

– candidatul depune la conducerea unității de învățământ dosarul de înscriere, care conține următoarele documente:
a) fișa de înscriere completată, confirmată de conducerea școlii;
b) copii ale următoarelor documente, certificate conformate cu originalul de către conducerea unității de învățământ unde candidatul are norma de bază: buletin/carte de identitate, certificat de naștere, certificat de căsătorie, document privind schimbarea numelui – după caz;
c) copii ale diplomelor de studii, însoțite de foaia matricolă/suplimentul la diplomă, certificate conform cu originalul de către conducerea unității de învățământ;
d) copia de pe certificatul de acordare a definitivării în învățământ, semnată pentru conformitate cu originalul de către conducerea unității de învățământ; în cazul schimbării specialității față de examenul de definitivare în învățământ se vor depune în copie, certificată pentru conformitate cu originalul de către conducerea unității de învățământ, diploma de licență și suplimentul la diplomă pentru noua specializare;
e) dovada privind calificativele acordate la evaluările anuale din ultimii 2 ani școlari;
f) dovada privind calificativele acordate la inspecțiile școlare din ultimii 2 ani școlari;
g) recomandare scrisă asupra activității candidatului din partea consiliului profesoral al unității de învățământ unde este încadrat;
h) copia de pe autorizația de funcționare provizorie/acreditarea unității de învățământ, pentru cadrele didactice care funcționează în unitățile de învățământ particular;
i) copia raportului scris al inspecției curente efectuate înainte de înscriere, certificată pentru conformitate cu originalul de către conducerea unității de învățământ.

– pentru sesiunea 2021, directorii unităților de învățământ vor transmite inspectoratelor școlare rapoartele scrise ale inspecțiilor curente și speciale până la data de 18 iunie;

– pentru sesiunea 2021, inspectoratele școlare informează în scris instituțiile de învățământ – centre de perfecționare asupra condițiilor de vechime la catedră a profesorilor și a calificativelor acestora, până la data de 1 iulie;

– pentru sesiunea de examen 2021, candidații la obținerea gradului didactic II susțin o singură probă scrisă, cu durata de 3 ore, care conține un subiect cu elemente de pedagogie și de psihologie și un subiect cu elemente din didactica/metodica specialității. Celor două subiecte li se atribuie punctaje egale în baremul de evaluare;

– perioada de susținere a probei scrise pentru toate categoriile de cadre didactice este ultima săptămână din luna august. Instituțiile și unitățile de învățământ – centre de perfecționare – vor stabili și afișa data și locul desfășurării probei de examen;

– pentru sesiunea 2021, proba scrisă va fi susținută, în baza planificării fiecărui centru de perfecționare, cu respectarea condițiilor speciale de distanțare socială minimă și securitate sanitară;
– pentru sesiunea de examen 2021, nota de promovare este media aritmetică a notelor obținute la cele două subiecte ale probei scrise și care nu poate fi mai mică de nota 8 (opt);

– în anul școlar 2021-2022, candidații din seria 2022-2024 pot programa prima inspecție curentă (IC1) în același an în care se depune dosarul de înscriere, dar anterior depunerii acestuia;

– candidații din seria 2019-2021 pot programa a doua inspecție curentă (IC2) și în semestrul II al anului școlar 2020-2021, după avizarea și depunerea lucrării metodico-științifice și înainte de susținerea inspecției speciale și a lucrării metodico-științifice în semestrul II al aceluiași an școlar;

– înscrierea pentru acordarea gradului didactic I se face pe baza dosarului de înscriere, în perioada 1 octombrie-29 noiembrie a anului școlar în care se susține colocviul de admitere;

– în anul școlar 202-2022, candidații pentru acordarea gradului didactic I pe baza titlului științific de doctor pot programa inspecția curentă, în vederea înscrierii, în același an în care se depune dosarul de înscriere, dar anterior depunerii acestuia.

Cuvinte cheie: ,
Secţiuni/categorii: Monitorul Oficial al României, Varia (alte arii de practica)

Pentru toate secţiunile JURIDICE.ro click aici
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

Lex Discipulo Laus Încurajăm utilizarea RNPM - Registrul Naţional de Publicitate Mobiliară Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează şi recomandă SmartBill

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


.
PLATINUM Signature      

PLATINUM  ACADEMIC

GOLD                        

VIDEO   STANDARD