« Flux noutăţi
JURIDICE.ro
JURIDICE

Femeia necredincioasă și hoțul (Panciatantra)
30.04.2021 | Alexandra ROȘU

JURIDICE - In Law We Trust Video juridice
Alexandra Roșu

Alexandra Roșu

« povestea anterioară

Într-un sat locuia odată un plugar cu nevastă-sa. Aceasta, fiindcă bărbatul îi era bătrân, era totdeauna cu gândul la altul și nu putea de fel să stea acasă. Umbla numai după bărbați. Odată puse ochii pe ea un hoț iscusit, care-i zise:

– Drăguțo, mi-a murit nevasta și datorită frumuseții chipului tău simt în inimă chinurile săgeții amorului. De aceea dăruiește-mi dragostea ta! Atunci ea zise:

– Iubitule, dacă-i așa, bărbatul meu are mulți bani; însă din pricina bătrâneții nu poate măcar să se miște. Am să-i iau banii și voi veni într-acoace. Apoi vom pleca în altă parte, unde vom gusta împreună fericirea plăcerilor. Acela răspunse:

– Și eu găsesc că-i bine așa. Vino mâine dimineață în locul acesta, ca să plecăm în vreun oraș frumos de tot și să gustăm împreună toate plăcerile din lumea celor vii!

– Bine, zise ea, și se duse veselă acasă. Noaptea, pe când bărbatul ei dormea, îi luă toți banii și în zori alergă spre locul pe care i-l arătase hoțul. Acesta se îndreptă cu pași grăbiți, împreună cu ea, spre ținutul de la miază-zi. După ce merseră o bucată bună, hoțul văzând înaintea sa un râu, se gândi: „Ce-am să fac cu femeia asta, care-i la sfârșitul tinereții? Mă tem să nu ne ajungă cineva din urmă. Am să pun dar mână pe bani și am să plec singur”. Luând această hotărâre, zise:

– Draga mea, râul acesta e foarte greu de trecut. De aceea am să duc dincolo mai întâi banii și pe urmă am să mă-ntorc să te iau și pe tine în spate, pentru ca astfel să te trec mai ușor.

– Fă așa, dragul meu! zise ea și-i încredință toată averea ei. Atunci el îi zise:

– Draga mea, dă-mi încoace și haina de deasupra, ca să mergi fără teamă prin apă. După ce ea făcu așa hoțul luă toată averea și se duse p-aci încolo. Pe când ea ședea pe malul râului, deznădăjduită și cu amândouă mâinile la gât, veni acolo o șăcăliță, ținând în gură o bucată de carne. Uitându-se în jurul ei, șăcălița văzu pe malul râului un pește mare, care ieșise din apă. Cum îl văzu, lăsă bucata de carne și alergă la pește. Însă în același timp un vultur zări bucata de carne și, înșfăcând-o, se înălță cu ea în văzduh; iar peștele, la vederea șacalului, se afundă în apă. În timp ce șăcălița privea vulturul, dezamăgită că osteneala îi fusese zadarnică, femeia îi zise râzând:

– Vulturul ți-a furat carnea, iar peștele a intrat în apă. Ce te mai uiți, șăcălițo, după ce-ai pierdut și peștele și carnea? (98)

Auzind aceasta, șăcălița zise înfuriată:

– După cum e deșteptăciunea mea, așa-i de două ori pe atât a ta. Nici tu ibovnic, nici tu bărbat; ce te uiți așa, fetițo? (94)

Tocmai pe când crocodilul povestea aceasta, veni din nou un animal de apă și-i zise:

– Casa ta a fost ocupată de alt crocodil. Auzind aceasta, crocodilul plin de supărare se gândi acuma să-l alunge pe celălalt din casă. Apoi zise;

– Ah, ia te uită la soarta mea!

Prietenul mi-a devenit dușman, nevasta mi-a murit, casa mi-i ocupată de altul; ce are să mi se mai întâmple azi? (95)

Cu drept cuvânt se spune că: „În restriște se înmulțesc nenorocirile.”

Ce să fac dar? Să mă iau la luptă cu el sau să-l scot din casă, sfătuindu-l cu binișorul, sau să-l învrăjbesc cu cineva, sau să-l  ademenesc cu daruri? Tot mai bine s-o întreb pe prietena mea, maimuța. Doar se spune:

Cine se apucă de un lucru, după ce mai întâi cere sfat la ai săi mai bătrâni, care pot fi întrebați și care îi vor binele, aceluia nu i se ivesc piedici în nici o întreprindere. (96)

După ce chibzui astfel, zise din nou către maimuță, care stătea cocoțată în măr:

– Prietenă, privește la nenorocirea mea. Acum și casa mi-i ocupată de un crocodil puternic. De aceea te întreb: Ce să fac? Dintre toate mijloacele, începând cu blândețea, care-i cel mai nimerit acum? Maimuța răspunse:

– O, nerecunoscătorule, ce te ții scai de mine, cu toate că te alung mereu? Unui neghiob ca tine nu-i dau sfat. Doar se spune:

Nu trebuie să se dea sfaturi oricui. Privește cum i-a fost distrusă de o maimuță idioată casa aceleia care avea o casă frumoasă. (97)

– Cum asta? întrebă crocodilul. Maimuța povesti:

Adaptare Legal Style: Alexandra Roșu, I Law You
Student – Facultatea de Drept din cadrul Academiei de Studii Economice din Bucuresti

* Panciatantra (Cele cinci cărți ale înțelepciunii) este un text remarcabil și bogat în reguli discutabile.

« povestea anterioară

Cuvinte cheie: , , ,
Secţiuni/categorii: JURIDICE.ro, Life, SELECTED TOP LEGAL

Pentru toate secţiunile JURIDICE.ro click aici
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

Lex Discipulo Laus Încurajăm utilizarea RNPM - Registrul Naţional de Publicitate Mobiliară Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează şi recomandă SmartBill

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


.
PLATINUM Signature      

PLATINUM  ACADEMIC

GOLD                        

VIDEO   STANDARD