« Flux noutăţi
BusinessAchiziţii publiceAfaceri transfrontaliereAsigurăriBankingConcurenţăConstrucţiiCorporateCyberlawDrept comercialEnergieFiscalitateFuziuni & AchiziţiiGamblingHealth & PharmaInfrastructurăInsolvenţăMedia & publicitatePiaţa de capitalProprietate intelectualăTelecomTransporturi
ProtectiveDrepturile omuluiData protectionDreptul familieiDreptul munciiDreptul sportuluiMalpraxis medicalProtecţia animalelorProtecţia consumatorilorProtecţia mediului
LitigationArbitrajContencios administrativContravenţiiDrept penalMediereProcedură civilăRecuperare creanţe
Materii principale: CyberlawDreptul Uniunii EuropeneDrepturile omuluiDrept constituţionalDrept civilProcedură civilăDrept penalDreptul muncii
Drept civil
ConferinţeDezbateriCărţiProfesionişti
STOICA & Asociatii
 

Majorarea de drept a capitalului social în cazul unei societăți listate la bursă
05.05.2021 | Răzvan Nicolae POPESCU, Vlad Ștefan BICA

JURIDICE - In Law We Trust Video juridice
Răzvan Nicolae Popescu

Răzvan Nicolae Popescu

Vlad Ștefan Bica

Vlad Ștefan Bica

Preambul

În România există o serie de societăți cu scop lucrativ (comerciale) care, pe de o parte, sunt listate la bursă, fiind supuse dispozițiilor Legii nr. 24/2007, Legii nr. 297/2004 și regulamentelor emise de Autoritatea pentru Supravegherea Financiară (A.S.F.), iar pe de altă parte, sunt supuse și legislației privatizărilor, mai precis Legii nr. 15/1990, H.G. nr. 834/1991, O.U.G. nr. 88/1997, Legii nr. 137/2002 etc.

Dacă o astfel de societate dobândește în proprietate un teren în baza emiterii unui certificat de atestare a dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, în baza H.G. nr. 834/1991, se poate pune problema unui conflict de legi în privinta majorării capitalului social, între legislația privatizărilor și legislația pieței de capital (ex. necesitatea existenței sau nu a unei hotărâri A.G.A. de aprobare a majorării de capital social, cerințele de cvorum în cadrul sedinței A.G.A., modul de evaluare al aportului etc).

Prezentul material conține scurte considerații, doctrinare și jurisprudențiale, cu privire la cadrul legal aplicabil în cazul majorării capitalului social al unei societăți listate la bursă cu aport în natură reprezentând terenul pentru care s-a eliberat un certificat de atestare a dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, din mai multe perspective (1. Legea nr. 15/1990, 2. H.G. nr. 834/1991, 3. Modul de evaluare al terenurilor la momentul emiterii certificatului de atestare a dreptului de proprietate privată, 4. Titularul dreptului de proprietate asupra terenului ante / post emitere certificat, 5. Privatizarea cu / fără certificat emis, 6. Noțiunea de majorare de drept a capitalului social, 7. Constituționalitatea legilor privatizării, 8. Existența / inexistența unei hotărâri A.G.A. privind majorarea, 9. Valoarea cu care se realizează majorarea capitalului social și 10. Raportul dintre Legea nr. 137/2002 si Legea nr. 24/2017 în privința cerințelor de cvorum din cadrul sedinței A.G.A.).

1. Legea nr. 15/1990

După căderea regimului comunist, prin intermediul adoptării Legii nr. 15/1990 s-a creat cadrul legal în vederea transformării fostelor întreprinderi de stat fie în regii autonome, fie în societăți comerciale pe acțiuni.

Grăitoare în acest sens sunt dispozițiile art. 1 din Legea nr. 15/1990 care prevăd:

Unitățile economice de stat, indiferent de organul în subordinea căruia își desfășoară activitatea, se organizeaza și funcționează, în conformitate cu dispozițiile prezentei legi, sub formă de regii autonome sau societăți comerciale.”

În baza acestui act normativ fostele întreprinderi de stat s-au transformat, fie în regii autonome, fie în societăți comerciale pe acțiuni / cu răspundere limitată.

În general transformările se realizau prin adoptarea unor hotărâri de guvern prin care se enumerau întreprinderile care se transformau în societăți pe acțiuni.

Potrivit art. 20 alin. 1 și 21 din Legea nr. 15/1990 societățile comerciale nou înființate aveau ca acționar / asociat unic statul roman, poziție deținută până la momentul transferării în tot sau în parte a acțiunilor / părților sociale către diverse persoane fizice sau juridice, din România sau din străinătate.

Prin intermediul art. 20 alin. 2 din Legea nr. 15/1990 s-a menționat că bunurile din patrimoniul societăților nou înființate se aflau în proprietatea acesteia, cu excepția celor dobândite cu alt titlu.

Înainte de anii 1990 fostele întreprinderi de stat dețineau o serie de terenuri în vederea desfășurării propriului obiect de activitate, însă această deținere nu se realiza în baza unui drept de proprietate, ci, de multe ori, în baza unui drept de folosință acordat de diverse autorități ale statului comunist.

În principiu mecanismul juridic prin care terenurile ajungeau în folosința anumitor întreprinderi, era următorul: (i) terenurile se aflau în patrimoniul diverselor persoane fizice / juridice cu titlu de drept de proprietate privată, (ii) statul român proceda la naționalizarea terenurilor prin diverse forme (ex. exproprieri fără plata despăgubirilor, preluări în fapt, diverse contracte de donație încheiate în mod fictiv, preluări în fapt etc.), (iii) autoritățile statului român acordau un drept de folosință asupra terenurilor către fostele întreprinderi de stat, în baza solicitărilor acestora.

Față de aceste împrejurări, la momentul transformării unei foste întreprinderi de stat într-o societate comercială pe acțiuni, societatea dobândea în patrimoniu drepturile deținute de fosta întreprindere de stat, mai precis dreptul de folosință asupra terenurilor, iar nu dreptul de proprietate așa cum ar părea la o simplă citire a textului art. 20 alin. 2 din Legea nr. 15/1990.

În același sens este și opinia Înaltei Curți de Casație și Justiție care, prin decizia nr. 18/17.10.2011, pronunțată în soluționarea unui recurs în interesul legii, decizie publicată în Monitorul Oficial nr. 892/16.12.2011, a reținut următoarele:

“… în situația societăților comerciale privatizate, foste unități de stat, nici nu există aporturi în natură ale asociaților la constituirea lor, patrimoniul acestora fiind format din bunurile date în administrare sau în folosință în perioada anterioara anului 1990 …”.

Poziția Înaltei Curți concordă și cu alte decizii de speță:

Conform art. 645 C. civ., legea este unul din modurile în care se poate dobândi proprietatea, însă potrivit art. 20 alin. 2 din Legea nr. 15/1990, societăţile comerciale constituite prin reorganizarea fostelor unităţi economice de stat sunt proprietare asupra bunurilor din patrimoniul lor numai dacă acestea nu le-au fost atribuite cu alt titlu. Or, prin decizia nr. 243 din 8 iunie 1990, imobilul care face obiectul cauzei a fost transmis în administrare, şi nu în proprietate. Bunul fiind transmis recurentei numai în administrare, conform părţii a doua a art. 20 alin. 2 din Legea nr. 15/1990, acest drept nu s-a transformat în drept de proprietate la momentul intrării în vigoare a legii, aşa cum susţine recurenta;[1]

Este adevărat că potrivit art. 20 alin. (2) din Legea nr. 15/1990 „bunurile din patrimoniul societăţilor comerciale sunt proprietatea acestora, cu excepţia celor dobândite cu alt titlu”, dar intimatei-pârâte SC A. SA i s-au transmis imobilele ce au făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare în administrare, şi nu în proprietate, instanţa de apel aplicând greşit dispoziţiile legale evocate;[2]

Actul normativ prevede în mod expres că până la eliberarea certificatului de atestare a dreptului de proprietate, societăţile plătesc în continuare taxele legale, ulterior emiterii certificatului de atestare a dreptului de proprietate achitând obligaţiile fiscale, în conformitate cu prevederile legale. Deci, doar certificatul de atestare a dreptului de proprietate reprezintă dovada dreptului de proprietate asupra terenurilor, doar acest act urmând a fi intabulat şi înscris în evidenţele fiscale pentru stabilirea impozitelor şi taxelor datorate la bugetul local.”[3]

2. H.G. nr. 834/1991

Potrivit art. 19 din Legea nr. 15/1990 inventarierea patrimoniului fostelor întreprinderi de stat, precum și evaluarea și stabilirea capitalului social al societăților comerciale nou înființate urma să se realizeze în condițiile stabilite prin intermediul unei hotărâri de guvern.

În acest context a fost adoptată H.G. nr. 834/1991 privind stabilirea și evaluarea unor terenuri deținute de societățile comerciale cu capital de stat.

Acest cadru legal a permis transformarea dreptului de folosință asupra terenurilor deținute încă de la nivelul anterior anilor 1990 într-un veritabil drept de proprietate privată, prin emiterea unui document care atesta această transformare, respectiv certificatul de atestare a dreptului de proprietate privată asupra terenurilor.

În același sens este și optica Înaltei Curți de Casație și Justiție:

Întrucât în patrimoniul fostelor unităţi de stat, care a fost preluat de către societăţile comerciale nou constituite în baza Legii nr. 15/1990, nu se regăsea decât un drept de folosinţă asupra terenurilor aferente construcţiilor în care acestea urmau să-şi desfăşoare activitatea, a fost prevăzută prin H.G. nr. 834/1991 o procedură specială pentru ca aceste noi societăţi să poată dobândi dreptul de proprietate asupra respectivelor terenuri.

Această procedură nu este una administrativă, prealabilă, ci este procedura legală potrivit căreia societăţile comerciale cu capital de stat înfiinţate potrivit Legii nr. 15/1990 pot dobândi dreptul de proprietate asupra terenurilor avute în folosinţă, neexistând o altă posibilitate legală de a obţine titlul de proprietate asupra acestor terenuri.”[4]

Prevederile art. 1 din H.G. nr. 834/1991 stabileau condițiile în care se puteau emite certificate de atestare a dreptului de proprietate privată asupra terenurilor:

1. terenurile să se fi aflat în folosința noilor societăți comerciale;
2. terenurile să fi fost necesare în vederea realizării obiectului de activitate al societăților nou înființate.

Din analiza acestor condiții rezultă că nu toate terenurile care se aflau în folosința fostelor întreprinderi de stat și ulterior în folosința noilor societăți comerciale treceau în proprietatea acestora, ci numai cele care erau și necesare în vederea îndeplinirii obiectului de activitate al acestora.

Spre exemplu, în măsura în care o societate comercială deținea în folosința o suprafață de 10.000 mp, iar din aceasta numai o suprafață de 5.000 mp era necesara în vederea desfășurării obiectului de activitate, certificatul de atestare a dreptului de proprietate privată se emitea numai pentru suprafața de 5.000 mp.

Prevederile art. 2 din H.G. nr. 834/1991 menționau că stabilirea și evaluarea terenurilor urma să se realizeze potrivit unor criterii stabilite de Ministerul Economiei și Finanțelor împreună cu Ministerul Lucrărilor Publice și Amenajării Teritoriului.

În acest sens au fost adoptate:

1. Criteriile 2665/1992 privind stabilirea și evaluarea terenurilor aflate în patrimoniul societăților comerciale cu capital de stat, emise de Ministerul Finanțelor;

2. Criteriile 1C/311/1992 privind stabilirea și evaluarea terenurilor aflate în patrimoniul societăților comerciale cu capital de stat, emise de Ministerul Lucrărilor Publice și Amenajării Teritoriului.

În baza prevederilor H.G. nr. 834/1991 și a Criteriilor expuse mai sus, după parcurgerea procedurilor legale, societățile care aveau în folosință terenuri care erau necesare în vederea realizării propriului obiect de activitate puteau obține emiterea certificatului de atestare a dreptului de proprietate privată asupra terenurilor.

3. Evaluarea terenurilor pentru care se emit certificatele de atestare a dreptului de proprietate privată

Terenurile pentru care se emiteau certificate de atestare a dreptului de proprietate privată erau evaluate, potrivit unor reglementări diferite, în funcție de data când societățile nou înființate demarau procedurile pentru obținerea acestor titluri de proprietate.

În perioada 20.12.1991 – 03.02.2008 terenurile se evaluau potrivit art. 6 din H.G. nr. 834/1991 care stabilea:

Terenurile stabilite potrivit art. 1 se evaluează de consiliile de administrație ale societăților comerciale, cu respectarea criteriilor prevăzute la Art. 2, iar valoarea acestora se include în patrimoniul societăților comerciale, fără modificarea capitalului social al acestora.”

Criteriile de evaluare stabileau în perioada respectiv, prin art. 17 următoarele:

Vt = Vb X (1 + N)

în care:

Vt = valoarea terenului;

Vb = valoarea de bază a terenului determinată ca limită minima la un nivel de 495 lei/mp.

Această valoare s-a determinat pe baza prețului de 5 lei pe metru pătrat, corectat cu numărul de 99 ani al perioadei de concesionare;

(1 + N) reprezintă coeficientul de corecție a valorii de bază a terenului, în care N reflectă suma notelor acordate pe bază de criterii, iar nivelul sau va fi mai mic sau cel mult egal cu 9.“

Suma notelor acordate pe bază de criterii era stabilită, potrivit art. 18 din Criterii, în funcție de diverși factori (categoria localității unde era situat terenul, amplasarea terenului, funcțiile economice și caracteristicile sociale ale localității etc).

Cu alte cuvinte, în această perioadă de referință terenurile nu se evaluau la valoarea de piață.

În perioada 04.02.2008 – prezent terenurile se evaluează potrivit art. 6 alin. 1 din H.G. nr. 834/1991 care stabilește:

Terenurile stabilite potrivit art. 1 se evaluează la valoarea de piaţă, pe baza rapoartelor de evaluare întocmite, conform standardelor în vigoare, de evaluatori autorizaţi, atestaţi conform legii, ale căror servicii vor fi achiziţionate în conformitate cu prevederile art. 38, 39 şi 215 din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.”

Din cele expuse mai sus rezultă că evaluarea terenurilor s-a realizat de lungul timpului în două moduri total diferite: (i) într-o prima faza intern, de către fiecare societate în parte, potrivit unor criterii prestabilite, (ii) într-o a doua fază. de către experți specializați numiți de oficiile registrului comerțului la valoarea de piață.

4. Titularul dreptului de proprietate asupra terenurilor înainte și după emiterea certificatului de atestare a dreptului de proprietate privată

După cum am menționat și la cap. precedent (1) pana la nivelul anului 1990 fostele întreprinderi de stat nu aveau în patrimoniu decât un drept de folosință / administrare asupra terenurilor deținute, dreptul de proprietate aflându-se în patrimoniul statului comunist.

După nivelul anului 1990 și până la momentul emiterii certificatului de atestare a dreptului de proprietate privată, dreptul de proprietate s-a aflat în patrimoniul statului român.

În același sens este și poziția Înaltei Curți de Casație și Justiție:

La data apariţiei Legii nr. 15/1990, patrimoniul unităţilor economice de stat nu cuprindea şi terenurile utilizate de către acestea, ci doar celelalte bunuri mobile şi imobile, terenurile pe care se găseau amplasate aceste unităţi aflându-se în proprietatea statului.

Ca atare, în patrimoniul unităţilor economice de stat se găsea, la data apariţiei Legii nr. 15/1990, doar un drept de folosinţă asupra terenurilor, dreptul de proprietate aparţinând statului.[5]

Odată cu emiterea certificatului de atestare a dreptului de proprietate private, dreptul de proprietate asupra terenului se transfera de la statul român către societatea pe numele căreia se emitea certificatul.

În același sens este și poziția Înaltei Curți de Casație și Justiție:

Astfel, nu poate fi reţinută critica reclamanţilor, întemeiată pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 C. pr. civ., referitoare la greşita interpretare a actului juridic dedus judecăţii. În mod legal au apreciat judecătorii instanţelor inferioare că hotărârea emisă de HGCMB nu are valoarea unui titlu de proprietate, în şedinţa de Consiliu fiind aprobată doar eliberarea certificatului de atestare a dreptului de proprietate, unicul titlu care conferă dreptul de proprietate asupra terenurilor fiind certificatul de atestare a dreptului de proprietate.

Această concluzie rezultă din interpretarea dispoziţiilor H.G. nr. 834/1991, care stabileşte modalitatea de trecere în patrimoniul societăţilor comerciale a terenurilor deţinute de fostele unităţi de stat, transformate în societăţi comerciale în conformitate că Legea nr. 15/1990.

Actul normativ prevede în mod expres că până la eliberarea certificatului de atestare a dreptului de proprietate, societăţile plătesc în continuare taxele legale, ulterior emiterii certificatului de atestare a dreptului de proprietate achitând obligaţiile fiscale, în conformitate cu prevederile legale.

Deci, doar certificatul de atestare a dreptului de proprietate reprezintă dovada dreptului de proprietate asupra terenurilor, doar acest act urmând a fi intabulat şi înscris în evidenţele fiscale pentru stabilirea impozitelor şi taxelor datorate la bugetul local.”

5. Privatizarea societăților prin raportare la deținerea sau nu a unui certificat de atestare a dreptului de proprietate privată

La data de 29.12.1997 a intrat în vigoare O.U.G. nr. 88/1997 privind privatizarea societăților comerciale.

Potrivit art. 1 din O.U.G. nr. 88/1997, acest act normativ a generat cadrul legal prin care acțiunile emise de societățile comerciale deținute de stat puteau fi vândute.

În situația în care societățile obținuseră deja certificatele de atestare a dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, capitalul social al acestora se majora cu valoarea terenurilor, iar ulterior urma privatizarea, astfel cum rezultă din interpretarea prevederilor art. 35 alin. 2 din O.U.G. nr. 88/1997.

Dacă societățile nu obținuseră certificatele, atunci capitalul social nu se majora cu valoarea terenurilor, iar privatizarea se realiza prin raportare la capitalul social nemodificat, astfel cum rezultă din interpretarea prevederilor art. 35 alin. 1 din O.U.G. nr. 88/1997.

6. Majorarea de drept a capitalului social

Orice societate cu scop lucrativ (comerciala) are un capital social, definit de literatura de specialitate ca fiind expresia valorică a tuturor aporturilor aduse de asociați / acționari (ex. aporturi în numerar, aporturi în natură etc.).

Ca regulă generală, în cadrul unei societăți pe acțiuni capitalul social se poate majora numai dacă adunarea generală extraordinară a acționarilor decide în acest sens, concluzie ce se degajă din interpretarea prevederilor art. 113 lit. f) din Legea nr. 31/1990.

În acest sens trebuie subliniat că operațiunea de majorare a capitalului social reprezintă o opțiune, iar nu o obligație pentru acționarii unei societăți, fiind la latitudinea acestora dacă procedează vreodată sau nu la mărirea capitalului social.

Pentru societățile pe acțiuni ce rezultă din transformarea fostelor întreprinderi de stat, în baza Legii nr. 15/1990, care obțin certificate de atestare a dreptului de proprietate privată asupra unor terenuri, există o serie de acte normative care vorbesc de o majorare de drept a capitalului social, cu valoarea terenurilor pentru care s-au emis certificatele, acestea fiind considerate aporturi în natură, în principiu, ale statului român.

În perioada 27.05.1999 – prezent noțiunea de majorare de drept a capitalului social a fost și este reglementată prin art. 322 alin. 1 din O.U.G. nr. 88/1997:

Capitalul social al societăţilor comerciale cărora li s-a eliberat certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor se majorează de drept cu valoarea terenurilor menţionate în certificat.”

Totodată, până la data de 28.03.2002, prevederile art. 322 alin. 3 din O.U.G. nr. 88/1997 stabileau:

În cazul În care eliberarea certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor nu a fost urmată, anterior privatizării, de majorarea corespunzătoare a capitalului social sau dacă certificatul se eliberează după privatizare, capitalul social se majorează de drept cu valoarea terenurilor, care va fi considerată aport în natură al statului sau al unei unităţi administrativ- teritoriale, după caz, în schimbul căruia se vor emite acţiuni suplimentare ce vor reveni de drept instituţiei publice implicate.”

În perioada 28.03.2002 – prezent noțiunea de majorare de drept a capitalului social a fost și este reglementată prin art. 12 alin. 5 din Legea nr. 137/2002:

În cazul în care eliberarea certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor nu a fost urmată, anterior privatizării, de majorarea corespunzătoare a capitalului social sau dacă certificatul se eliberează după privatizare, capitalul social se majorează de drept cu valoarea terenurilor, care va fi considerată aport în natură al statului sau al unei unităţi administrativ-teritoriale, după caz, în schimbul căreia se vor emite acţiuni suplimentare ce vor reveni de drept instituţiei publice implicate.”

În paralel, în perioada 04.02.2008 – prezent, făcând referire la majorarea capitalului social, dar fără sintagma “de drept”, prevederile art. 6 alin. 3 din H.G. nr. 834/1991 stabilesc:

Valoarea terenurilor evaluate potrivit alin. (1), actualizată cu indicele de inflaţie până la data evaluării, se include, potrivit legii, în patrimoniul societăţilor comerciale, iar capitalul social al acestora se majorează conform dispoziţiilor art. 113 lit. f) şi art. 210 din Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.”

Tot în paralel, în perioada 18.11.1998 – prezent, făcând referire la majorarea capitalului social, dar fără sintagma “de drept”, prevederile art. 20 din Criteriile 2665/1992, respectiv din Criteriile 1C/311/1992, au făcut și fac referire la includerea valorii terenurilor în capitalul social:

În momentul obţinerii titlului de proprietate, valoarea terenului se include în capitalul social, efectuându-se articolul contabil 118 analitic: «Terenuri necuprinse în capitalul social», prin creditul contului 1012 «Capital social subscris şi vărsat».

7. Controlul constituționalității prevederilor referitoare la majorarea de drept a capitalului social

Prevederile referitoare la majorarea de drept a capitalului social, atât cele din O.U.G. nr. 88/1997, cât și cele din Legea nr. 137/2002, au format obiectul mai multor excepții de neconstituționalitate, toate soluționate până în prezent în sensul respingerii lor de către Curtea Constituționala a României.

În continuare vom prezenta extrase din hotărârile pronunțate de Curtea Constituțională a României.

Prin decizia nr. 8/24.01.2000 Curtea Constituțională a reținut următoarele:

„… Prin urmare, titularul dreptului de proprietate asupra terenurilor este statul sau unităţile administrativ-teritoriale, denumite în lege “instituţiile publice implicate”. Societatea comercială care deţine acest teren pentru desfăşurarea activităţii sale are numai un drept de folosinţă, în conformitate cu dispoziţiile art. 322 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 88/1997, modificată şi completată.

Dacă terenurile respective constituie un aport al statului sau al unităţilor sale administrativ-teritoriale, în condiţiile art. 8 lit. e) din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, numai statul sau unităţile administrativ-teritoriale, în calitate de acţionari, au dreptul la un număr de acţiuni, în condiţiile dispoziţiilor art. 210 alin. (4) din Legea nr. 31/1990.

Terenurile aferente constituie un aport pentru care acţiunile ce se emit revin de drept instituţiei publice implicate, situaţie în care este evident că nici autorul excepţiei şi nici alţi acţionari nu pot pretinde vreun drept asupra acţiunilor acordate în schimbul terenurilor.

Art. 322 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 88/1997, modificată şi completată, nu lezează drepturile Societăţii de Investiţii Financiare …… — S.A. Braşov şi nici ale celorlalţi acţionari ale căror acţiuni le administrează şi le gestionează, ci se limitează să reglementeze pentru viitor efectele emiterii unor acţiuni suplimentare corespunzătoare valorii terenului, constituite aport în natură, fără să prejudicieze în vreun mod drepturile persoanelor asociate care rezultă din calitatea de asociat …”.

Prin decizia nr. 91/09.05.2000 Curtea Constituțională a reținut următoarele:

“… Într-adevăr, dispoziţiile art. 322 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 88/1997, modificată şi completată prin Legea nr. 99/1999, nu încalcă prevederile art. 15 alin. (1) din Constituţie, deoarece sunt respectate drepturile acţionarilor de a hotărî asupra activităţii societăţilor, întrucât hotărârea de majorare a capitalului social cu valoarea terenurilor pentru care s-a eliberat certificat de atestare a dreptului de proprietate s-a luat în adunarea generală extraordinară a societăţii, în speţă, Societatea Comercială “Independenţa” — S.A. Sibiu.

Curtea constată că nici acest motiv de neconstituţionalitate nu poate fi reţinut, deoarece art. 3229 din actul normativ criticat cuprinde căi de atac în justiţie — cerere de anulare şi opoziţia — a căror soluţionare este de competenţa curţii de apel …”.

Prin decizia nr. 217/14.11.2000 Curtea Constituțională a reținut următoarele:

„… Într-adevăr, dispoziţiile art. 322 alin. (1), (2), (3) şi (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 88/1997 nu încalcă prevederile art. 15 alin. (1) din Constituţie, deoarece capitalul social se majorează de drept, adică potrivit legii, or drepturile şi libertăţile la care se referă textul constituţional se exercită în condiţiile prevăzute de lege.

Curtea constată că nici acest motiv de neconstituţionalitate nu poate fi reţinut, deoarece art. 322 alin.(1), (2), (3) şi (5) din actul normativ criticat reglementează căi de atac în justiţie — cererea de anulare şi opoziţia — a căror soluţionare este de competenţa curţii de apel …”.

Prin decizia nr. 218/14.11.2000 Curtea Constituțională a reținut următoarele:

“… Prin urmare, majorarea capitalului social cu valoarea terenului pentru care s-a eliberat certificatul de atestare a dreptului de proprietate, urmată de emiterea de noi acţiuni, are în vedere terenurile deţinute de societăţile comerciale, care sunt necesare pentru desfăşurarea activităţii în conformitate cu obiectul lor de activitate, cât şi pentru privatizarea societăţii respective, fără ca prin aceasta să se înfrângă protecţia proprietăţii private.

A treia critică se referă la restrângerea prin art. 322 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 88/1997 a exerciţiului unor drepturi (şi anume, a dreptului acţionarilor de a decide în mod liber asupra majorării capitalului social), încălcându-se astfel dispoziţiile art. 49 din Constituţie.

Curtea constată că nici acest motiv de neconstituţionalitate nu poate fi reţinut, deoarece drepturile şi libertăţile a căror exercitare poate fi restrânsă, conform art.49 din Constituţie, numai prin lege şi în condiţiile stabilite de acest articol sunt cele reglementate în cuprinsul Constituţiei, iar pe de altă parte, dreptul subiectiv la care face referire autorul excepţiei nu se regăseşte printre acestea, fiind reglementat prin lege. … ”.

Prin decizia nr. 250/23.11.2000 Curtea Constituțională a reținut următoarele:

“… Cea de-a doua critică se referă la restrângerea prin art. 322 alin. (1) din ordonanţă a exerciţiului unor drepturi (şi anume, a dreptului acţionarilor de a decide în mod liber asupra majorării capitalului social), încălcându-se astfel dispoziţiile art. 49 din Constituţie.

Curtea constată că nici acest motiv de neconstituţionalitate nu poate fi reţinut, deoarece drepturile şi libertăţile a căror exercitare poate fi restrânsă, conform art. 49 din Constituţie, numai prin lege şi în condiţiile stabilite de acest articol sunt cele reglementate în cuprinsul Constituţiei, iar pe de altă parte, dreptul subiectiv la care face referire autorul excepţiei nu se regăseşte printre acestea, fiind reglementat prin lege. …”.

Prin decizia nr. 65/27.02.2001 Curtea Constituțională a reținut următoarele:

“… Prin urmare titularul dreptului de proprietate asupra terenurilor este statul sau unităţile administrativ-teritoriale, denumite în lege „instituţiile publice implicate”. Societatea comercială care deţine acest teren pentru desfăşurarea activităţii sale are numai un drept de folosinţă, în conformitate cu dispoziţiile art. 322 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 88/1997, modificată şi completată.

Dacă terenurile respective constituie un aport al statului sau al unităţilor sale administrativ-teritoriale, în condiţiile art. 8 lit. e) din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată, numai statul sau unităţile administrativ-teritoriale, în calitate de acţionari, au dreptul la un număr de acţiuni, în condiţiile dispoziţiilor art. 210 alin. (4) din Legea nr. 31/1990, republicată.

Terenurile aferente constituie un aport pentru care acţiunile ce se emit revin de drept instituţiei publice implicate, situaţie în care este evident că nici autorul excepţiei şi nici alţi acţionari nu pot pretinde vreun drept asupra acţiunilor acordate în schimbul terenurilor.

Autorul excepţiei, Societatea de Investiţii Financiare Moldova — S.A. Bacău, nu a dobândit la data înfiinţării sale, astfel cum rezultă din dispoziţiile Legii nr.133/1996, decât un drept de administrare şi gestionare a acţiunilor societăţilor comerciale pentru care s-au emis acţiuni proprii, în conformitate cu reglementările legale în vigoare, iar nu şi un drept de proprietate asupra terenurilor aflate în folosinţa societăţilor comerciale, necesare pentru desfăşurarea activităţii lor. Acţionarii sunt numai titulari ai acţiunilor, în conformitate cu art. 98 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată.

Aşa fiind, art. 322 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.88/1997, modificată şi completată, nu lezează drepturile Societăţii de Investiţii Financiare … — S.A. şi nici pe cele ale celorlalţi acţionari ale căror acţiuni le administrează şi le gestionează, ci se limitează să reglementeze pentru viitor efectele emiterii unor acţiuni suplimentare corespunzătoare valorii terenului, constituite aport în natură, fără să prejudicieze în vreun mod drepturile persoanelor asociate, care rezultă din calitatea de asociat. … ”.

Prin decizia nr. 95/27.03.2001 Curtea Constituțională a reținut următoarele:

Conform art.98 şi 99 din Legea nr.31/1990 privind societăţile comerciale, republicată, acţionarii unei societăţi sunt proprietari numai asupra acţiunilor emise de societate în schimbul aportului lor.

Or, terenurile în discuţie nu au constituit nici aportul fostului Fond al Proprietăţii Private …, actualmente Societatea de Investiţii Financiare … — S.A., nici al actualilor acţionari, ci constituie aportul în natură al statului sau al instituţiei publice implicate în privatizare.

Ca urmare, textul de lege criticat nu poate fi considerat contrar prevederilor constituţionale ale art. 41 alin. (2) teza întâi, referitoare la ocrotirea egală a proprietăţii, indiferent de titular, deoarece proprietatea privată a statului şi a instituţiilor sale nu este ocrotită diferit de proprietatea privată a societăţii sau a acţionarilor asupra acţiunilor emise corespunzător aportului lor social.

Curtea constată că, dimpotrivă, dreptul de proprietate al statului este în mod egal ocrotit, emiterea unor acţiuni suplimentare care să revină integral celui care aduce aportul în natură, în speţă proprietarul terenurilor, fiind conformă prevederilor constituţionale invocate.

Totodată Curtea observă că tocmai soluţia propusă de autorul excepţiei, şi anume împărţirea către toţi acţionarii a acţiunilor suplimentare emise în schimbul majorării capitalului social cu valoarea terenurilor, ar fi fost o dispoziţie contrară Constituţiei, deoarece ar fi creat discriminări între drepturile celor două categorii de proprietari, dreptul de proprietate privată al acţionarilor asupra acţiunilor majorându-se nelegal prin încălcarea dreptului la proprietate privată al statului şi al instituţiilor publice.

Prin urmare autorul excepţiei şi acţionarii săi, neavând vreun drept de proprietate asupra terenurilor, nu pot invoca încălcarea unui asemenea drept şi nici a „dreptului lor” asupra acţiunilor corespunzătoare majorării capitalului social cu valoarea terenurilor. … ”.

Prin decizia nr. 317/14.09.2004 Curtea Constituțională a reținut următoarele:

“… Dispoziţiile art.322 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 88/1997 privind privatizarea societăţilor comerciale, modificată şi completată prin Legea nr. 99/1999 privind unele măsuri pentru accelerarea reformei economice, au format obiect al controlului de constituţionalitate, înainte de abrogarea lor şi preluarea soluţiei legislative criticate prin Legea nr. 137/2002. Curtea Constituţională, prin mai multe decizii, s-a pronunţat în sensul respingerii excepţiilor de neconstituţionalitate ale dispoziţiilor respective (de exemplu, Decizia nr. 8 din 24 ianuarie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 366 din 7 august 2000, Decizia nr. 91 din 9 mai 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 392 din 22 august 2000, Decizia nr. 250 din 23 noiembrie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 12 februarie 2001, Decizia nr. 65 din 27 februarie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 289 din 1 iunie 2001, Decizia nr. 217 din 14 noiembrie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 70 din 9 februarie 2001) …”.

Prin decizia nr. 514/20.06.2006 Curtea Constituțională a reținut următoarele:

“… Curtea constată că art. 12 din Legea nr. 137/2002 reglementează procedura de majorare a capitalului social al societăţilor comerciale cu valoarea terenurilor pentru care s-au eliberat certificate de atestare a dreptului de proprietate privată. Potrivit art. 113 lit. f) din Legea nr. 31/1990, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.066 din 17 noiembrie 2004, Adunarea generală extraordinară a acţionarilor are printre atribuţiunile sale şi pe aceea de a majora capitalul social al societăţii comerciale; această atribuţiune poate fi delegată consiliului de administraţie sau administratorului unic al societăţii, potrivit art. 114 alin. (1) din aceeaşi lege.

Atât hotărârea Adunării generale extraordinare a acţionarilor, cât şi cea a consiliului de administraţie sau a administratorului unic, potrivit art. 132 alin.(2) şi art. 114 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, pot fi atacate în justiţie, în tot cursul judecăţii părţile beneficiind de toate garanţiile procesuale.

În consecinţă, Curtea reţine că procedura de majorare a capitalului social, în ipoteza prevăzută de art. 12 din Legea nr. 137/2002, poate fi contestată în justiţie şi nu încalcă dreptul la un proces echitabil prevăzut de art. 21 alin. (3) din Constituţie şi de art. 6 paragraf 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale …”.

8. Existența sau inexistența unei hotărâri A.G.A. privind majorarea capitalului social

În practică se pune problema dacă este sau nu necesară existența unei hotărâri A.G.A. privind majorarea “de drept” a capitalului social.

Ca regulă generală, orice majorare de capital social a unei societăți cu scop lucrativ (comerciale) are la bază cel puțin o hotărâre a adunării generale a acționarilor / asociaților.

În cadrul societăților pe acțiuni, această concluzie se degajă din interpretarea prevederilor art. 113 lit. f din Legea nr. 31/1990 care stabilește că adunarea generală extraordinară a acționarilor are printre atribuții și adoptarea unei hotărâri privind majorarea capitalului social al societății.

În cazul societăților pe acțiuni listate la bursă, concluzia expusă la par. precedent rezultă din interpretarea prevederilor art. 85 alin. 1 din Legea nr. 24/2017 care stabilește că numai adunarea generală extraordinară a acționarilor poate decide majorarea capitalului social.

În privința legislației privind privatizările, aspectele devin interpretabile.

Pe de o parte, prin art. 142 din normele metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 88/1997 și Legii nr. 137/2002, se stabilește că majorarea de capital social se decide de adunarea generală a acționarilor:

Toate societățile comerciale, indiferent de structura capitalului social, care până la data aparitiei legii nu au dobândit certificatele de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor vor proceda după cum urmează: b) după primirea certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor, în adunarea generală a acționarilor se aprobă: (i) majorarea capitalului social cu valoarea terenului; (ii) numarul de acțiuni emise suplimentar; (iii) modificarea corespunzătoare a actului de înființare.”

Din interpretarea acestei norme juridice rezultă, la o primă vedere, că inclusiv legislația din materia privatizărilor merge în aceeași linie cu legislația de drept comun (Legea nr. 31/1990 și Legea nr. 24/2017) în sensul că majorarea se decide prin intermediul unei hotărâri A.G.A.

Această concluzie este întărită și de interpretarea prevederilor art. 6 alin. 3 din H.G. nr. 834/1991 care fac trimitere tot la organizarea unei ședințe A.G.A. prin trimiterea la art. 113 și 210 din Legea nr. 31/1990:

Valoarea terenurilor evaluate potrivit alin. (1), actualizată cu indicele de inflaţie până la data evaluării, se include, potrivit legii, în patrimoniul societăţilor comerciale, iar capitalul social al acestora se majorează conform dispoziţiilor art. 113 lit. f) şi art. 210 din Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.”

Pe de altă parte, prin art. 145 din normele metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 88/1997 și Legii nr. 137/2002 se admite și varianta inexistenței unei hotărâri A.G.A. privind majorarea capitalului social:

La cererea instituției publice implicate oficiul registrului comerțului și/sau registrul independent privat va înregistra majorarea capitalului social, fără a solicita hotărârea adunării generale a acționarilor.”

În practică au fost pronunțate o serie de hotărâri judecătorești prin care se acreditează ideea potrivit căreia majorarea capitalului social s-ar realiza ope legis la momentul emiterii certificatului de atestare a dreptului de proprietate privată asupra terenurilor:

Această pasivitate nu are ca efect însă prescrierea dreptului său de a cere emiterea acţiunilor deoarece majorarea capitalului social s-a produs odată cu emiterea certificatelor de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor, aspect constatat şi de instanţa de fond;[6]

Faţă de aceste prevederi, prima instanţă a apreciat corect că a intervenit de drept majorarea capitalului social cu valoarea terenurilor, care este considerată aport în natură al statului sau al unei unităţi administrativ-teritoriale, după caz, în schimbul căreia se emit acţiuni suplimentare, ce vor reveni de drept instituţiei publice implicate. Chiar şi în lipsa îndeplinirii operaţiunii de emitere a acţiunilor, majorarea capitalului social a intervenit oricum, fiind recunoscută expres, prin dispoziţiile citate anterior.;[7]

Curtea reţine că majorarea capitalului social al societăţii supuse privatizării se realizează ope legis cu c/valoarea terenurilor, odată cu emiterea certificatului de atestare a dreptului de proprietate, în acest sens fiind disp. art. 32 ind. 2 din OUG nr. 88/1997. … Este evident că aportul în natură al statului roman există, majorarea capitalului social s-a produs în temeiul legii odată cu emiterea certificatu lui de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor, iar această majorare a avut ca efect dobândirea calităţii de acţionar, presupunând emiterea unor acţiuni suplimentare, legea nedând vreun drept de opţiune„;[8]

Cu toate acestea, alte instanțe au interpretat prevederile legale în sensul că noțiunea “de drept” aferentă majorării capitalului social se referă la faptul că majorarea trebuie să se realizeze în condițiile legii:

Operaţiunea juridică de mărire a capitalului social este legală, izvorând din lege, însă modalitatea de înregistrare a acesteia, pentru a se asigura opozabilitatea faţă de terţi trebuie să fie la rândul său temeinică şi legală, evaluarea capitalului social, precum şi numărul a noilor acţiuni trebuie efectuată fie prin acordul de voinţă al asociaţilor cu evaluarea exprimată printr-o Hotărâre a Adunării Generale, fie pe calea unei sentinţe judecătoreşti definitive, în caz de neînţelegeri între asociaţi, iar nu discreţionar de unul dintre acţionari.[9]

Operaţiunea de majorare capital social, deşi conferită ope legis, nu se poate face decât în anumite condiţii. Fie prin acordul acţionarilor exprimat conform Legii nr. 31 din 1990, în cadrul Adunării Generale, privitor la contravaloarea aportului în natură la mărirea de capital social, deoarece în funcţie de această valoare se stabileşte numărul de părţi sociale ce îi revin reclamantei şi, în consecinţă, şi procentul privind dreptul de vot al acesteia, or prin sentinţă judecătorească definitivă, în caz de neînţelegere între asociaţi, prin care să se s tabilească numărul de părţi soc iale ce îi revine reclamantei, ca urmare a măririi de capital social, părţi sociale care dau naştere dreptului de vot al acesteia şi în consecinţă şi calităţii de acţionar majoritar sau nu.”[10]

Se poate observa că ceea ce a generat practica neunitară este folosirea sintagmei “de drept” din cadrul majorării de capital social.

Folosirea terminologiei “de drept” ar putea conduce la o concluzie în sensul că majorarea capitalului social operează de plin drept, direct în baza legii, la momentul emiterii certificatului de atestare a dreptului de proprietate privată.

Pe de altă parte noțiunea “de drept” ar putea fi interpretată și în alte sensuri, cum ar putea fi faptul că majorarea este obligatorie, nu opțională, însă se va realiza în condițiile legii.

Considerăm că această din urmă interpretare ar fi și în acord cu deciziile pronunțate de Curtea Constituțională a României, care prin mai multe decizii a respins excepțiile de neconstituționalitate prin care diverse persoane reclamau lipsa căilor de atac.

În aceste cazuri instanța constituționala a reținut că majorarea se realizează prin hotărâri A.G.A. care pot fi atacate în fața instanțelor judecătorești, caz în care există căi de atac.

De exemplu, prin decizia nr. 217/14.11.2000 Curtea Constituțională a reținut următoarele:

“… Într-adevăr, dispoziţiile art.322 alin.(1), (2), (3) şi (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.88/1997 nu încalcă prevederile art.15 alin.(1) din Constituţie, deoarece capitalul social se majorează de drept, adică potrivit legii (n.s.), or drepturile şi libertăţile la care se referă textul constituţional se exercită în condiţiile prevăzute de lege.”

Un alt exemplu este dat prin decizia nr. 514/20.06.2006, prin care Curtea Constituțională a reținut următoarele:

“… Curtea constată că art. 12 din Legea nr. 137/2002 reglementează procedura de majorare a capitalului social al societăţilor comerciale cu valoarea terenurilor pentru care s-au eliberat certificate de atestare a dreptului de proprietate privată. Potrivit art. 113 lit. f) din Legea nr. 31/1990, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.066 din 17 noiembrie 2004, Adunarea generală extraordinară a acţionarilor are printre atribuţiunile sale şi pe aceea de a majora capitalul social al societăţii comerciale; această atribuţiune poate fi delegată consiliului de administraţie sau administratorului unic al societăţii, potrivit art. 114 alin. (1) din aceeaşi lege.

Atât hotărârea Adunării generale extraordinare a acţionarilor, cât şi cea a consiliului de administraţie sau a administratorului unic, potrivit art. 132 alin. (2) şi art. 114 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, pot fi atacate în justiţie, în tot cursul judecăţii părţile beneficiind de toate garanţiile procesuale (s.n.).

În consecinţă, Curtea reţine că procedura de majorare a capitalului social, în ipoteza prevăzută de art. 12 din Legea nr. 137/2002, poate fi contestată în justiţie şi nu încalcă dreptul la un proces echitabil prevăzut de art. 21 alin. (3) din Constituţie şi de art. 6 paragraf 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale …”.

9. Modul de evaluare al terenurilor

O altă problemă care se pune în practică este cea referitoare la evaluarea terenurilor.

Ca regulă generală, în cazul societăților pe acțiuni, cu ocazia majorării capitalului social, Legea nr. 31/1990 impune evaluarea acestora la valoarea de circulație, de către experți desemnați de oficiile registrului comerțului, aspect care rezultă din interpretarea coroborată a art. 215 alin. 1 și 3, 38 și 39 din Legea nr. 31/1990.

Și în cazul societăților pe acțiuni listate la bursă situația este aceeași, astfel cum rezultă din interpretarea art. 87 alin. 3 din Legea nr. 24/2017.

În ceea ce privește legislația aferentă privatizărilor aspectele devin din nou interpretabile.

Prevederile art. 322 alin. 1 din O.U.G. nr. 88/1997 vorbesc de majorarea capitalului social cu valoarea terenurilor:

Capitalul social al societăţilor comerciale cărora li s-a eliberat certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor se majorează de drept cu valoarea terenurilor menţionate în certificat.”

Prevederile art. 12 alin. 5 din Legea nr. 137/2002 vorbesc tot de majorarea cu valoarea terenurilor:

În cazul în care eliberarea certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor nu a fost urmată, anterior privatizării, de majorarea corespunzătoare a capitalului social sau dacă certificatul se eliberează după privatizare, capitalul social se majorează de drept cu valoarea terenurilor, care va fi considerată aport în natură al statului sau al unei unităţi administrativ-teritoriale, după caz, în schimbul căreia se vor emite acţiuni suplimentare ce vor reveni de drept instituţiei publice implicate.”

La o primă vedere, ar parea că legislatia aferentă privatizărilor vorbește numai de noțiunea de “valoare a terenurilor“, fără a o explica, ceea ce ar putea conduce la ideea stabilirii unei valori de circulație, potrivit dreptului comun (Legea nr. 31/1990, Legea nr. 24/2017).

Cu toate acestea, alte acte normative, tot din materia legislației privatizărilor ar putea conduce către o altă concluzie.

Potrivit art. 6 alin. 3 din H.G. nr. 834/1991 noțiunea de “valoare a terenurilor” se referă la valoarea terenurilor astfel cum această a fost stabilită la momentul emiterii certificatelor, valoare actualizată cu indicele de inflație:

Valoarea terenurilor evaluate potrivit alin. (1), actualizată cu indicele de inflaţie până la data evaluării, se include, potrivit legii, în patrimoniul societăţilor comerciale, iar capitalul social al acestora se majorează conform dispoziţiilor art. 113 lit. f) şi art. 210 din Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.”

Tot în același sens sunt și prevederile art. 143 din normele metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 88/1997 și Legii nr. 137/2002, care definesc noțiunea de “valoare a terenurilor” prin raportare la valoarea terenurilor astfel cum aceasta a fost stabilită la momentul emiterii certificatelor, valoare actualizată cu indicele prevăzut de lege:

Valoarea cu care se majoreaza capitalul social este valoarea preluata din anexele la certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului, reactualizata cu coeficientul de reevaluare stabilit de legislatia în vigoare.”

Cu privire la aceste aspect, în practică au fost pronunțate o serie de hotărâri judecătorești diametral opuse.

Pe de o parte, o serie de instanțe au considerat că prevederile Legii nr. 31/1990 referitoare la evaluarea terenurilor de către experți desemnați de oficiile registrului comerțului nu sunt aplicabile:

Prin urmare, art. 12 din Legea 137/2002, care este o lege specială, derogă de la art. 215 din Legea 31/1990, legea generală în materia societăţilor comerciale, care prevede existenţa raportului de expertiză, stabilind prin act normativ valoarea aportului în natură ca fiind cea arătată în anexele la certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului;[11]

Procedând la interpretarea celor două texte legale, Curtea constată că, într-adevăr, dispoziţiile art. 12 alin. 5 sunt derogatorii de la dispoziţiile art. 215 alin. 1 din Legea nr. 31/1990, în sensul că, în acest caz, capitalul social se majorează de drept cu valoarea terenurilor în cauză, fără a se mai urma procedura de numire a unuia sau mai multor experţi, în condiţiile art. 38 şi 39 din Legea nr. 31/1990„;[12]

Pe de altă parte, alte instanțe au considerat că și în aceste cazuri se impune evaluarea terenurilor de către experți desemnați de oficiile registrului comerțului:

Este adevărat că, potrivit Lg. 137/2002 majorarea capitalului social al societăţilor pentru care s-au eliberat Certificate de atestare a drepturilor de proprietate asupra terenurilor se face de drept cu valoarea terenului cuprinsă în certificatele de atestare, însă această valoare trebuie stabilită în condiţiile art. 215 din Lg. 31/1990.”[13]

Dupa cum am mentionat si in cadrul cap. precedent (8) noi apreciem ca notiunea “de drept” din sintagma majorarea de drept a capitalului social implica o majorare în condițiile legii, prin intermediul adoptării unei hotărâri A.G.A., iar nu o majorare ope legis.

Față de această împrejurare, precum și față de faptul că inclusiv legislația din materia privatizărilor vorbește de o valoare actualizată a terenurilor cu care se realizează majorarea, apreciem că dispozițiile art. 215, 38 și 39 din Legea nr. 31/1990 sunt aplicabile, societatea interesată urmând să solicite oficiului registrului comerțului desemnarea unui expert în vederea întocmirii unui raport de expertiză.

Față de normele aplicabile, consideram că expertul desemnat trebuie să evalueze terenurile nu la valoarea de piață, ci folosind metodologia expusă de legislația aferentă privatizărilor, respectiv valoarea terenurilor astfel cum acestea au fost evaluate la momentul emiterii certificatelor, actualizată cu indicele de inflație.

10. Cerințele de cvorum în cadrul ședinței A.G.A.

În cazul majorării capitalului social al unei societăți pe acțiuni de tip închis (nelistată la bursă), dreptul comun manifestat prin art. 115 din Legea nr. 31/1990 impune următoarele condiții de cvorum: (i) prezența acționarilor reprezentând cel puțin ¼ din totalul numărului de voturi, (ii) votul pozitiv al cel puțin 2/3 din acționarii prezenți / reprezentanți.

În cazul majorării capitalului social al unei societăți pe acțiuni listate la bursă (atunci când în discuție este majorarea prin noi aporturi în natură), prevederile speciale ale art. 87 alin. 2 din Legea nr. 24/2017 impun condiții de cvorum mult mai ridicate decât Legea nr. 31/1990, respectiv: (i) prezența acționarilor reprezentând cel puțin 85% din întreg capitalul social, (ii) votul pozitiv al acționarilor care să reprezinte ¾ din drepturile de vot.

În practica s-a pus problema dacă, în cazul unei societăți pe acțiuni listate la bursă, care a obținut un certificat de atestare a dreptului de proprietate asupra unui teren și care este obligată să procedeze la majorarea capitalului social, în cadrul ședinței A.G.A. de aprobare a majorării se vor aplica sau nu cerințele de cvorum prevăzute de Legea nr. 24/2017.

O parte dintre instanțe au considerat că dispozițiile Legii nr. 137/2002 sunt derogatorii de la cele ale Legii nr. 24/2017 (fosta Legea nr. 297/2004).

Tribunalul București, Secția a VI – a Comercială, prin sentința comercială nr. 4147/10.10.2005 a reținut următoarele:

Acţiunile pârâtei sunt valori tranzacţionate pe piaţă, dar în speţă nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 240 din Legea nr. 297/2004, care prevăd un cvorum de minim 3/4 din numărul titularilor capitalului social pentru legala constituire a adunării generale extraordinare a acţionarilor.

Astfel, aşa cum am arătat anterior, majorarea capitalului social s-a produs de drept, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 297/2004, iar adoptarea hotărârii contestate prin prezenta acţiune a atestat o situaţie juridică preexistentă.

Aşa cum rezultă din teza a doua a art. 240 din actul normativ invocat, legiuitorul a avut în vedere situaţia în care un acţionar aduce un aport în natură constând într-un bun performant necesar realizării obiectului de activitate.

În prezenta cauză, sunt aplicabile dispoziţiile Legii speciale nr. 137/2002, derogatorii de la dreptul comun şi care prevalează normelor generale.”

Tribunalul Dolj, prin sentința comercială nr. 19/06.06.2007, a reținut următoarele:

Instanţa reţine că Legea nr. 31/1990 reprezintă dreptul comun în materia societăţilor comerciale, reglementând constituirea şi funcţionarea acestora. 

Legea nr. 297/2004 reglementează piaţa de capital, cuprinzând dispoziţii speciale pentru societăţile admise la tranzacţionare, inclusiv pentru majorările de capital social. 

Legea nr. 137/2002 privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării, conţine, de asemenea, dispoziţii cu privire la majorarea de capital social, respectiv cu valoarea terenurilor pentru care s-a obţinut ulterior privatizării certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor.

Or, în condiţiile în care majorarea de capital social s-a efectuat în speţă ca urmare a obţinerii certificatelor de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor, este evident faptul că aplicabile erau dispoziţiile Legii nr. 137, şi nu cele ale Legii nr. 297 cu privire la majorare. 

Dispoziţiile unei legi speciale nu se pot completa decât cu cele ale unei legi generale (în speţă Legea nr. 31), în nici un caz cu cele ale unei alte legi speciale, după cum susţine reclamanta.”

Curtea de Apel București, prin decizia civilă nr. 341/22.09.2008, a reținut următoarele:

Constatarea instanţei de fond este corectă, textele de lege indicate de către apelantă făcând vorbire despre majorarea de capital prin aporturi în natură care pot consta numai în bunuri performante necesare realizării obiectului de activitate al societăţii emitente (articolul 240 alineat 2 din legea nr.297/2004), iar articolul 215 L.S.C. face parte din Capitolul II al Legii nr. 31/1990: „Reducerea sau majorarea capitalului social”, care, după cum afirmă chiar apelanta reclamantă, reprezintă dreptul comun, deci reglementează cazurile generale valabile de majorare a capitalului social al societăţii comerciale, care se face numai prin hotărârea adunării generale a acţionarilor (asociaţilor).

De asemenea, instanţa de fond a arătat că în cauză este vorba despre o majorare a capitalului social prin efectul legii şi nu ca urmare a voinţei acţionarilor, în speţă fiind incidente dispoziţiile HG nr.577/2002 şi HG nr. 1553/2003.”

Tribunalul Comercial Argeș, prin sentința civilă nr. 21/05.01.2009, a reținut următoarele:

Prin urmare, art. 12 din Legea 137/2002, care este o lege specială, derogă de la art. 215 din Legea 31/1990, legea generală în materia societăţilor comerciale, care prevede existenţa raportului de expertiză, stabilind prin act normativ valoarea aportului în natură ca fiind cea arătată în anexele la certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului.”

Curtea de Apel Craiova, prin decizia civilă nr. 16/25.05.2009, a reținut următoarele:

Or, în conditiile în care majorarea de capital social s-a efectuat, în speta, ca urmare a obtinerii certificatelor de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor, este evident ca sunt aplicabile dispozitiile Legii nr. 137/2002 si nu cele ale Legii nr. 297/2004, cu privire la majorare. 

Dispozitiile legii speciale (cum este cazul Legii nr. 137/2002) nu se pot completa decât cu cele ale unei legi generale (în speta Legea nr. 31/1990) în nici un caz cu cele ale unei alte legi speciale, dupa cum sustine apelanta reclamanta.”

Curtea de Apel Galați, prin decizia comercială nr. 1/06.01.2010, a reținut următoarele:

Operaţiunea de majorare a capitalului social cu valoarea terenurilor pentru care s-au emis certificate de atestare a dreptului de proprietate, după privatizarea societăţii pârâte este una specială deoarece s-a realizat în temeiul Legii nr. 137/2002 privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării, cu modificările şi completările ulterioare.

Această lege conţine dispoziţii speciale în ceea ce priveşte majorarea capitalului social cu valoarea terenurilor pentru care s-au obţinut certificate de atestare a dreptului de proprietate, după privatizare societăţii, dispoziţii care derogă de la prevederile cu caracter general ale art. 216 – 217 din Legea nr. 31/1990 şi ale art. 240 din Legea nr. 297/2004 privind piaţa de capital.

Fiind derogatorie de la norma generală conform adagiului „specialia generalibus derogant” rezultă că norma specială se aplică ori de câte ori ne găsim în faţa unui caz care intră sub incidenţa prevederilor sale, deci Legea nr. 137/2002 privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării, cu modificările şi completările ulterioare se aplică cu prioritate faţă de normele cu caracter general mai sus menţionate

Aşa cum s-a reţinut şi mai sus majorarea capitalului social cu valoarea terenurilor s-a dispus în temeiul Legii nr. 137/2002 privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării, cu modificările şi completările ulterioare, lege specială care derogă de la norma generală prev. de art. 210 şi art. 215 din Legea nr. 31/1990 republicată.

Potrivit art. 143 din H.G. nr. 577/2002 privind normele metodologice de aplicare a Legii nr. 137/2002 „valoarea cu care se majorează capitalul social este valoarea preluată din anexele la certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului, reactualizată cucoeficientul de reevaluare stabilit de legislaţia în vigoare”, astfel cum s-a procedat în cauză.”

Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția Comercială, prin decizia civilă nr. 3710/04.11.2010, a reținut următoarele:

Astfel, atunci când legea vorbeşte de o majorare de drept nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 240 alin. (2), (3) şi (4) din Legea nr. 297/2004, legiuitorul neînţelegând să condiţioneze producerea de drept a unor efecte (majorarea capitalului social) de îndeplinirea unor proceduri sau de respectarea anumitor dispoziţii legale fără aplicabilitate în speţă.”

Curtea de Apel Suceava, prin decizia civilă nr. 9736/14.11.2013, a reținut următoarele:

Procedând la interpretarea celor două texte legale, Curtea constată că, într-adevăr, dispoziţiile art. 12 alin. 5 sunt derogatorii de la dispoziţiile art. 215 alin. 1 din Legea nr. 31/1990, în sensul că, în acest caz, capitalul social se majorează de drept cu valoarea terenurilor în cauză, fără a se mai urma procedura de numire a unuia sau mai multor experţi, în condiţiile art. 38 şi 39 din Legea nr. 31/1990.”

Curtea de Apel București, prin decizia civilă nr. 1266/02.04.2019, a reținut următoarele:

De altfel, în cauză sunt aplicabile sunt normele speciale cuprinse în legea nr. 137/2002 privind unele masuri privind accelerarea privatizării, care reglementează situaţia particulară a majorării capitalului societăţii privatizate cu valoarea terenului al cărui certificat de proprietate a fost emis ulterior privatizării, şi nu dispoziţiile legale cu caracter general reglementate de legea nr. 31/1990 a societăţilor comerciale, respectiv ale legii nr. 297/2004 privind piaţa de capital.”

Curtea de Apel Craiova, prin decizia civilă nr. 709/24.09.2019, a reținut următoarele:

Această pasivitate nu are ca efect însă prescrierea dreptului său de a cere emiterea acţiunilor deoarece majorarea capitalului social s-a produs odată cu emiterea certificatelor de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor, aspect constatat şi de instanţa de fond.”

Curtea de Apel Constanța, prin decizia civilă nr. 437/26.09.2019, a reținut următoarele:

Faţă de aceste prevederi, prima instanţă a apreciat corect că a intervenit de drept majorarea capitalului social cu valoarea terenurilor, care este considerată aport în natură al statului sau al unei unităţi administrativ-teritoriale, după caz, în schimbul căreia se emit acţiuni suplimentare, ce vor reveni de drept instituţiei publice implicate.

Chiar şi în lipsa îndeplinirii operaţiunii de emitere a acţiunilor, majorarea capitalului social a intervenit oricum, fiind recunoscută expres, prin dispoziţiile citate anterior.”

Curtea de Apel Craiova, prin încheierea de ședință nr. 289/09.07.2020, a reținut următoarele:

Este evident că aportul în natură al statului există, majorarea capitalului social s-a produs în temeiul legii odată cu emiterea certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor, iar această majorare a avut ca efect dobândirea calităţii de acţionar, presupunând emiterea unor acţiuni suplimentare, legea nedând vreun drept de opţiune.”

Prin hotărârile judecătorești expuse mai sus instanțele au considerat că dispozițiile Legii nr. 137/2002 se aplică cu prioritate față de dispozițiile Legii nr. 297/2004 (actualmente Legea nr. 24/2017) și față de dispozițiile Legii nr. 31/1990.

În practică au fost însă pronunțate și hotărâri judecătorești prin care instanțele au considerat că dispozițiile Legii nr. 297/2004 (actualmente Legea nr. 24/2017) se aplică cu prioritate față de dispozițiile Legii nr. 137/2002.

Curtea de Apel București, prin decizia civilă nr. 6/08.01.2010, a reținut următoarele:

În cauză instanţa de fond a făcut o interpretare justă a textelor aplicate şi a conflictelor de legi aplicabile, reţinând prevalenţa Legii nr. 297/2004, ca lege specială aplicabilă societăţilor admise la tranzacţionare pe o piaţă reglementată şi nu a OUG nr.88/1997 şi a Legii nr. 137/2002, şi pe cale de consecinţă a sancţionat încălcarea dispoziţiilor articolului 240 alineatele 3 şi 4 (referitoare la numirea unui expert independent şi convocarea unei noi adunări a acţionarilor şi modalitatea calculării numărului de acţiuni ce revine ca urmare a aportului în natură) cu anularea Hotărârii B. – E. din 29.11.2004.”

Tribunalul Botoșani, prin sentința civilă nr. 2089/11.06.2013, a reținut următoarele:

Este adevărat că, potrivit Lg. 137/2002 majorarea capitalului social al societăţilor pentru care s-au eliberat Certificate de atestare a drepturilor de proprietate asupra terenurilor se face de drept cu valoarea terenului cuprinsă în certificatele de atestare, însă această valoare trebuie stabilită în condiţiile art. 215 din Lg. 31/1990.”

Tribunalul Timiș, prin sentința civilă nr. 463/30.06.2015, a reținut următoarele:

Operaţiunea de majorare capital social, deşi conferită ope legis, nu se poate face decât în anumite condiţii. 

Fie prin acordul acţionarilor exprimat conform Legii nr. 31 din 1990, în cadrul Adunării Generale, privitor la contravaloarea aportului în natură la mărirea de capital social, deoarece în funcţie de această valoare se stabileşte numărul de părţi sociale ce îi revin reclamantei şi, în consecinţă, şi procentul privind dreptul de vot al acesteia, or prin sentinţă judecătorească definitivă, în caz de neînţelegere între asociaţi, prin care să se stabilească numărul de părţi sociale ce îi revine reclamantei, ca urmare a măririi de capital social, părţi sociale care dau naştere dreptului de vot al acesteia şi în consecinţă şi calităţii de acţionar majoritar sau nu.”

Curtea de Apel Suceava, prin decizia civilă nr. 349/14.11.2019, a reținut următoarele:

Prin urmare, fiind în prezenţa unei hotărâri a adunării generale extraordinare a asociaţilor de majorare a capitalului social, în speţă sunt incidente prevederile art. 240 alin. 4 din Legea nr.297/2004, în forma în vigoare la data emiterii hotărârii AGEA, potrivit cărora: „Numărul de acţiuni ce revine ca urmare a aportului în natură se determină ca raport între valoarea aportului, stabilită în conformitate cu alin. (3), şi cea mai mare valoare dintre preţul de piaţă al unei acţiuni, valoarea pe acţiune calculată în baza activului net contabil sau valoarea nominală a acţiunii.”

Din cele expuse mai sus rezultă că, în practică, există hotărâri judecătorești definitive prin care instanțele au tranșat în mod diferit raportul dintre Legea nr. 137/2002 și Legea nr. 24/2017 (fosta Legea nr. 297/2004), unele considerând că primul act normativ se aplică cu prioritate, în timp ce altele considerând în sens diametral opus.

11. Concluzii

Până la momentul clarificării pe calea unei intervenții legislative, respectiv pe calea unei hotărâri judecătorești pronuntată de Înalta Curte de Casație și Justiție în asigurarea unei practici judiciare unitare, problemele legate de majorarea de drept a capitalului social al unei societăți care a obținut un certificat de atestare a dreptului de proprietate privată asupra terenurilor vor continua să genereze dificultăți de interpretare și aplicare.


[1] I.C.C.J., secția civilă și de proprietate intelectuală, decizia nr. 5275/23.09.2004 publicată în Revista Româna de Drept a Afacerilor nr. 3/30.06.2005
[2] Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția comercială, decizia nr. 1273/23.03.2011, publicată în Revista Română de Jurisprudență nr. 5/31.05.2011
[3] Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția comercială, decizia nr. 396/27.01.2011, publicată în Revista Română de Jurisprudență nr. 5/31.05.2011
[4] Înalta Curte de Casație și Justiție, sectia a II – a civila, decizia nr. 2474/26.11.2005, publicată în Revista Română de Jurisprudență nr. 1/29.02.2016
[5] Înalta Curte de Casație și Justiție, sectia a II – a civila, decizia nr. 2474/26.11.2005, publicată în Revista Română de Jurisprudență nr. 1/29.02.2016
[6] Decizia nr. 709/24.09.2019 pronunțată de Curtea de Apel Craiova
[7] Decizia nr. 437/26.09.2019 pronunțată de Curtea de Apel Constanța
[8] Decizia nr. 289/09.07.2020 pronunțată de Curtea de Apel Craiova
[9] Sentința civilă nr. 131/17.02.2015 pronunțată de Tribunalul Timiș
[10] Sentința civilă nr. 463/30.06.2015 pronunțată de Tribunalul Timiș
[11] Sentința comercială nr. 37/CC/21.09.2006 pronunțată de Tribunalul Comercial Argeș
[12] Decizia civilă nr. 9736/14.11.2003 pronunțată de Curtea de Apel Suceava
[13] Sentința civilă nr. 2089/11.06.2013 pronunțată de Tribunalul Botoșani


Av. Răzvan Nicolae Popescu
Partener în cadrul „Dumitru, Popescu și Asociații”
Membru al DPA Legal Team

Av. Vlad Ștefan Bica
Membru în cadrul „Dumitru, Popescu și Asociații”
Membru al DPA Legal Team

Cuvinte cheie: , , ,
Secţiuni/categorii: Articole, Drept civil, Drept comercial, RNSJ, SELECTED TOP LEGAL, Studii

Pentru toate secţiunile JURIDICE.ro click aici
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

Lex Discipulo Laus Încurajăm utilizarea RNPM - Registrul Naţional de Publicitate Mobiliară Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează şi recomandă SmartBill

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


.
PLATINUM Signature      

PLATINUM  ACADEMIC

GOLD                        

VIDEO   STANDARD