« Secţiuni « Arii de practică « BusinessProtectiveLitigation
Contravenţii
CărţiProfesionişti
 

CCR pendinte: indicarea de către proprietar/mandatar a persoanei căreia i-a încredinţat vehiculul pentru a fi condus pe drumurile publice
05.05.2021 | Andrei Alexandru MARCU

JURIDICE - In Law We Trust Video juridice
Andrei Alexandru Marcu

Andrei Alexandru Marcu

În data de 29.04.2021 s-a constituit un nou dosar (1525D/2021) pe rolul Curţii Constituţionale, urmând a fi analizate dispoziţiile art. 39 din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice (cauza Bota Amina Roxana).

Conform motorului de căutare de pe pagina Curții Constituționale, acesta este al doilea dosar în care această dispoziție formează obiectul unui control de constituționalitate, celălalt dosar aflându-se în faza de raport – dosar nr. 1369D/2020.

Instanţa de trimitere este Judecătoria Deva, care a hotărât să suspende judecata cauzei până la soluționarea excepției de neconstituționalitate.

Dispoziţiile criticate au următorul conţinut normativ:

Art. 39
Proprietarul sau deţinătorul mandatat al unui vehicul este obligat să comunice poliţiei rutiere, la cererea acesteia şi în termenul solicitat, identitatea persoanei căreia i-a încredinţat vehiculul pentru a fi condus pe drumurile publice.

Dispozițiile din Constituție în raport de care se va efectua controlul de constituționalitate au următorul conținut normativ:

Art. 21 (extras) – Accesul liber la justiție
(3) Părţile au dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil.

Art. 26 – Viaţa intimă, familială şi privată
(1) Autorităţile publice respectă şi ocrotesc viaţa intimă, familială şi privată.
(2) Persoana fizică are dreptul să dispună de ea însăşi, dacă nu încalcă drepturile şi libertăţile altora, ordinea publică sau bunele moravuri.

Mulțumim pe această cale Judecătoriei Deva pentru faptul că precizează pe pagina on-line a dosarului și dispozițiile din Constituție în raport de care se va realiza controlul de constituționalitate. Nu înțelegem de ce nu se poate impune, la nivel normativ, obligația ca această mențiune să fie realizată pe pagina dosarelor tuturor instanțelor din România care admit trimiterea unei excepții de neconstituționalitate.

Andrei Alexandru Marcu
Avocat – Baroul Constanța

 
Secţiuni: C. contravențional, CCR, Drept constitutional, Jurisprudență | Toate secţiunile
Cuvinte cheie: , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

Lex Discipulo Laus Încurajăm utilizarea RNPM - Registrul Naţional de Publicitate Mobiliară Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează SmartBill

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


.
PLATINUM Signature      

PLATINUM  ACADEMIC

GOLD                        

VIDEO   STANDARD