« Flux noutăţi
BusinessAchiziţii publiceAfaceri transfrontaliereAsigurăriBankingConcurenţăConstrucţiiCorporateCyberlawDrept comercialEnergieFiscalitateFuziuni & AchiziţiiGamblingHealth & PharmaInfrastructurăInsolvenţăMedia & publicitatePiaţa de capitalProprietate intelectualăTelecomTransporturi
ProtectiveDrepturile omuluiDreptul Uniunii EuropeneDrept constituţionalDrept civilData protectionDreptul familieiDreptul munciiDreptul sportuluiMalpraxis medicalProtecţia animalelorProtecţia consumatorilorProtecţia mediului
LitigationArbitrajContencios administrativContravenţiiDrept penalMediereProcedură civilăRecuperare creanţe
Drept penal
DezbateriCărţiProfesionişti
 

In dubio pro reo și egalitatea în fața legii
05.05.2021 | Mirabela SAVULESCU

JURIDICE - In Law We Trust Video juridice
Mirabela Savulescu

Mirabela Savulescu

Statul de drept desemnează acel regim democratic în care însuși statul este garantul drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor. Presupune, de asemenea, o societate matură în care principiile fundamentale sunt respectate de cetățeni din convingere sau din constrângere, după caz, iar de autorități din automatism dobândit în exercițiul firesc al activității curente. Cele două mari ramuri ale dreptului sunt reprezentate de dreptul public și dreptul privat, care, teoretic, sunt bazate pe principii bine stabilite pentru a asigurarea respectării unei bune funcționări a statului de drept, a drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor.

Dintre ramurile dreptului public, în prezentul articol vom discuta despre dreptul penal, mai exact despre vădita diferențiere dintre drepturile inculpatului și drepturile persoanei vătămate, în procesul penal.

Unul dintre principiile esențiale ale procesului penal este in dubio pro reo, consacrat pentru prima data prin Declarația Drepturilor Omului și Cetățeanului, de către Revoluția Franceză. Astăzi, regăsim principiul care a influențat de multă vreme încoace procesul penal în cuprinsul art. 4 C.P.P.: „(1) Orice persoană este considerată nevinovată până la stabilirea vinovăției sale printr-o hotărâre penală definitivă. (2) După administrarea întregului probatoriu, orice îndoială în formarea convingerii organelor judiciare se interpretează în favoarea suspectului sau inculpatului.”[1]

Organelor judiciare le incubă obligația administrării probelor, suspectul sau inculpatul are dreptul de a nu contribui la proprie acuzare, ejus incubit probation qui dicit, non qui negat. Prezumția de nevinovăție are o natură relativă, putând fi răsturnată pe parcursul activității de probațiune, cu probe certe, a căror administrare s-a efectuat cu respectarea principiilor legalității și loialității.

Susțin o corelare cu un alt principiu, anume principiul egalității în fața legii, consacrat în art. 16 din Constituția României, conform acestui principiu, „toți cetățenii sunt egali în fața legii, fără privilegii”[2]. În ipoteza în care, suspectul sau inculpatul este achitat din lipsa de probe, cu aplicarea in dubio pro reo, prezumția de nevinovăție aduce în acest caz o atingere a drepturilor persoanei vătămate. Cel achitat din lipsă de probe, posibil vinovat, are un privilegiu față de cel ce a suferit o vătămare fizică, morală sau materială? Putem să discutam în acest caz despre o egalitate între cei doi participanți la procesul penal?

În măsura în care dovezile administrate pentru susținerea vinovăției celui acuzat conțin o informație îndoielnică în legătură cu fapta imputată, autoritățile judecătorești nu-și pot forma o convingere care să se constituie într-o certitudine și de aceea se decide deseori în sensul nevinovăției acuzatului.

Înfăptuirea justiției cere ca judecătorii să nu-și întemeieze hotărârile pe probabilitate ci pe certitudine. Lipsa acestei certitudini poate duce, deseori, la o aparentă înfăptuire a justiției, existând așadar ipoteza în care nu toți cei vinovați de săvârșirea unor fapte prevăzute de legea penală să răspundă pentru acestea.


[1] Codul de procedură penală
[2] Constituția României


Mirabela Savulescu
Masterand – Facultatea de Drept a Universității din București

Cuvinte cheie: , ,
Secţiuni: Articole, Drept penal, RNSJ, SELECTED TOP LEGAL | Toate secţiunile
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

Lex Discipulo Laus Încurajăm utilizarea RNPM - Registrul Naţional de Publicitate Mobiliară Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează SmartBill

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


.
PLATINUM Signature      

PLATINUM  ACADEMIC

GOLD                        

VIDEO   STANDARD