« Flux noutăţi
Selected Top LegalVideo
JurisprudenţăCEDOCJUECCRÎCCJJurisprudenţa curentă ÎCCJDezlegarea unor chestiuni de dreptRILCurţi de apelTribunaleJudecătorii
Noutăţi legislativeProiecte legislativeMOF - Monitorul Oficial al RomânieiJOUE - Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
Opinii

Verificarea periodică a măsurilor asigurătorii în cursul procesului penal
05.05.2021 | Andra-Roxana TRANDAFIR (ILIE)

JURIDICE - In Law We Trust Video juridice
Andra-Roxana Trandafir

Andra-Roxana Trandafir

Prin Legea nr. 6/2021 privind stabilirea unor măsuri pentru punerea în aplicare a Regulamentului (UE) 2017/1.939 al Consiliului din 12 octombrie 2017 de punere în aplicare a unei forme de cooperare consolidată în ceea ce privește instituirea Parchetului European (EPPO)[1], au fost aduse trei modificări în cadrul Codului de procedură penală. Două dintre acestea vizează măsurile asigurătorii: prima se referă la obligația organelor judiciare de a verifica periodic aceste măsuri, fiind introdus art. 2502 C.pr.pen., iar cea de-a doua are în vedere includerea cheltuielilor privind administrarea și, după caz, valorificarea în cursul procesului penal a bunurilor indisponibilizate printre cele care se acoperă din sumele avansate de stat sau plătite de părți (art. 272 alin. (1) C.pr.pen.). Vom discuta în cele ce urmează despre prima modificare, pentru a sublinia întrebările care au apărut deja în legătură cu art. 2502 C.pr.pen.

Textul de lege nou introdus are următoarea formulare:

„Verificarea măsurilor asigurătorii

Art. 2502 C.pr.pen.

În tot cursul procesului penal, procurorul, judecătorul de cameră preliminară sau, după caz, instanța de judecată verifică periodic, dar nu mai târziu de 6 luni în cursul urmăririi penale, respectiv un an în cursul judecății, dacă subzistă temeiurile care au determinat luarea sau menținerea măsurii asigurătorii, dispunând, după caz, menținerea, restrângerea sau extinderea măsurii dispuse, respectiv ridicarea măsurii dispuse, prevederile art. 250 și 2501 aplicându-se în mod corespunzător.”

1. Context. Justificare

Pentru a justifica necesitatea acestui articol, Expunerea de motive a Legii nr. 6/2021 arată că „în practică, au mai fost semnalate cazuri în care ANABI a fost sesizată cu cereri de valorificare a unor bunuri indisponibilizate de peste 5 ani, care nu mai prezentau valoare, bunurile devenind în timp nevandabile, iar costurile de administrare depășind valoarea bunurilor. Pentru a spori eficiența măsurilor aflate la dispoziția ANABi, era necesară reglementarea verificării din oficiu dacă o măsură asigurătorie generează prejudicii sau costuri disproporționate. (…) În plus, lipsa unei prevederi legislative exprese care să impună organelor judiciare verificarea temeiurilor care au determinat luarea măsurii asigurătorii sau dacă au apărut temeiuri noi, care să justifice menținerea acestei măsuri, respectiv ridicarea măsurii dispuse a fost evidențiată de către procurori și judecători cu ocazia consultării acestora cu privire la consolidarea și eficientizarea sistemului național de recuperare a creanțelor provenite din infracțiuni.”

Totodată, așa cum am arătat cu altă ocazie, „ridicarea măsurii asigurătorii ar trebui să fie posibilă şi atunci când durata efectivă a acesteia este exagerat de mare în raport de durata şi evoluţia procedurii şi consecinţele pe care le produce depăşesc efectele normale ale unei astfel de măsuri (de exemplu, activitatea unei societăţi ale cărei conturi sunt poprite este grav perturbată astfel încât nu s‑au mai plătit salariile angajaţilor de o perioadă foarte mare de timp). Altfel spus, aşa cum am mai arătat, şi în menţinerea măsurii asigurătorii trebuie făcut testul de proporţionalitate. În acest sens, CtEDO a reţinut, de exemplu, că suspendarea dreptului unei companii de a dispune de acţiunile sale mai mult de 11 ani nu respectă cerinţa proporţionalităţii între interesele generale ale societăţii şi interesele companiei, sarcina fiind excesivă [a se vedea CtEDO, cauza Forminster Entreprises Limited c. Republici Cehe, hotărârea din 9 ianuarie 2009, parag. 76‑78 (www.hudoc.echr.coe.int)]. Însă, o durată a măsurii asigurătorii de 5 ani a fost considerată de Curte ca fiind proporţională, dacă, având în vedere complexitatea cauzei, organele penale nu au rămas în pasivitate în această perioadă, strângând probe, audiind martori şi efectuând mai multe solicitări de asistenţă judiciară (a se vedea CtEDO, cauza Benet Praha SPOL S.R.O. c. Republicii Cehe, hotărârea din 28 septembrie 2010, parag. 103 şi urm.).[2]

Există așadar două rațiuni principale pentru care un astfel de text era necesar: în primul rând, pentru ca organele judiciare să se asigure că bunurile indisponibilizate vor avea, la sfârșitul procesului penal, o valoare care să permită recuperarea prejudiciului, confiscarea, plata amenzii ori a cheltuielilor judiciare și să nu fie, în realitate, mai degrabă generatoare de costuri care să nu poată fi nici măcar acoperite din valorificarea lor. În al doilea rând, așa cum rezultă din jurisprudența CEDO citată anterior, durata măsurilor asigurătorii trebuie să fie rezonabilă în raport cu complexitatea cauzei și obiectul acesteia, aspecte care pot fi respectate mai ușor dacă organele judiciare au chiar obligația de a verifica asemenea măsuri decât dacă există doar posibilitatea ridicării lor la cerere ori, eventual, din oficiu.

Deși inițiativa este salutară, modalitatea de reglementare este, precum în alte situații, defectuoasă, astfel încât în practica judiciară au apărut deja întrebări ori probleme legate de interpretarea textului de lege.

2. Problemele ridicate de aplicarea art. 2502pr.pen.

Printre problemele ridicate de aplicarea art. 2502 C.pr.pen. se numără aspectele legate de calculul termenului înăuntrul căruia trebuie să se facă verificarea (2.1), aplicabilitatea acestuia doar în cursul procesului penal (2.2), motivarea actului prin care se realizează verificarea (2.3), sancțiunea care intervine pentru omisiunea verificării ori verificarea tardivă a măsurii asigurătorii (2.4) și calea de atac care se poate exercita împotriva soluției dispuse în urma verificării (2.5).

2.1. Calculul termenului de 6 luni sau un an

Prima problemă care s-a ridicat imediat după intrarea în vigoare a Legii nr. 6/2021 se referă la momentul de la care curge termenul de 6 luni (pentru procuror) ori un an (pentru judecătorul de cameră preliminară ori instanța de judecată).

Desigur, pentru măsurile asigurătorii ce au fost sau vor fi luate ulterior datei de 28 februarie 2021 (data intrării în vigoare a legii), termenul se calculează de la momentul la care acestea au fost luate. Prin urmare, o măsură asigurătorie luată la 15 martie 2021 în cursul urmăririi penale va trebui verificată de procuror cel târziu la 15 septembrie 2021.

Mai complicată este situația măsurilor asigurătorii care erau deja în ființă la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 6/2021. Într-o primă interpretare, s-ar putea afirma că, din moment ce nu au fost prevăzute dispoziții tranzitorii, fiind vorba de o lege de procedură, aceasta este de aplicare imediată, ceea ce înseamnă că, dacă termenul este deja împlinit, verificarea ar trebui făcută de îndată[3]. Într-o a doua interpretare, care este de natură să nu dea naștere unui număr foarte mare de acte emise în aceeași perioadă, aspect care ar conduce la aglomerarea nejustificată la organelor judiciare, termenul curge de la data intrării în vigoare a legii. În fine, într-o a treia interpretare, mai nuanțată, pentru procedura camerei preliminare ori pentru faza de judecată, verificarea ar trebui făcută la primul termen deja stabilit în respectiva cauză. Cred că o combinație a acestor interpretări ar fi recomandată: în cursul urmăririi penale, dacă termenul de 6 luni era deja împlinit, procurorul ar trebui să procedeze la verificarea măsurii de îndată ce acest lucru este posibil dată fiind complexitatea cauzei și încărcătura pe care o are; judecătorul de cameră preliminară ori instanța de judecată ar trebui să procedeze la această verificare la primul termen acordat în cadrul soluționării dosarului.

Tot legat de momentul de la care curge termenul, se pune problema calculului acestuia atunci când, de exemplu, dosarul a parcurs procedura în cameră preliminară timp pentru o durată de 4 luni, iar apoi începe judecata. Într-o asemenea situație, dacă măsurile asigurătorii nu au fost verificate în cursul procedurii în cameră preliminară (caz puțin probabil totuși față de obiectul camerei preliminare și față de dispozițiile art. 330 C.pr.pen.) ori dacă au fost luate de judecătorul de cameră preliminară la un anumit moment, durata de 4 luni ori cea de la luarea măsurii asigurătorii intră în calculul termenului de un an în cadrul căruia instanța va trebui să verifice măsurile. Altfel spus, art. 2502 C.pr.pen. face o delimitare între urmărirea penală (în cursul căreia măsurile asigurătorii se verifică la fiecare 6 luni) și tot ceea ce urmează după emiterea rechizitoriului (procedura în cameră preliminară și faza de judecată).

De asemenea, o altă problemă legată de calculul termenului are în vedere situația în care s-a soluționat o cerere de ridicare a măsurilor asigurătorii în cursul termenului de 6 luni sau un an. Are o astfel de cerere valoarea unei întreruperi a termenului ori, dimpotrivă, obligația organului judiciar are în vedere fiecare verificare, termenul curgând de la acel moment? Cred că soluția diferă în funcție de analiza pe care organul judiciar o realizează în cadrul cererii de ridicare a măsurii asigurătorii: dacă, profitând de o astfel de cerere, acesta verifică în totalitate temeiurile care au stat la baza luării sau menținerii măsurii asigurătorii (deci nu doar motivele invocate de autorul cererii de ridicare a măsurii asigurătorii) și își întemeiază ordonanța ori încheierea și pe dispozițiile art. 2502 C.pr.pen., atunci suntem în prezența unei veritabile verificări[4]. Dacă, dimpotrivă, analiza se limitează la motivul invocat în cadrul cererii de ridicare (de exemplu, se solicită ridicarea măsurii asigurătorii de pe un anumit bun dintre cele sechestrate pe motiv că valoarea prejudiciului este mai mică decât bunurile indisponibilizate, iar cererea se respinge), atunci verificarea este necesară la termenul care s-ar împlini fără luarea în considerare a soluționării cererii de ridicare.

2.2. Aplicarea art. 2502 pr.pen. are loc doar în cursul procesului penal

Rezultă, totodată, din dispozițiile art. 2502 C.pr.pen. că obligația și, deci, competența de a verifica măsurile asigurătorii aparțin procurorului, judecătorului de cameră preliminară ori instanței penale doar atâta vreme cât există un proces penal („în tot cursul procesului penal, procurorul, judecătorul de cameră preliminară sau, după caz, instanța de judecată verifică periodic”).

Dacă procesul penal a fost finalizat – de exemplu, s-a dispus clasarea ori încetarea procesului penal în condițiile art. 25 alin. (5) C.pr.pen., măsurile asigurătorii fiind menținute potrivit art. 315 alin. (2) lit. a) C.pr.pen. [5]  sau art. 397 alin. (5) C.pr.pen. – o eventuală cerere privind constatarea încetării de drept a acestora după expirarea celor 30 de zile este de competența instanței civile. Dezînvestirea instanței determină așadar imposibilitatea aplicării art. 2502 C.pr.pen.; oricum, textul de lege are în vedere o verificare din oficiu a măsurilor asigurătorii, iar nu o cerere formulată de părți.

2.3. Motivarea actului prin care se realizează verificarea măsurilor asigurătorii

O altă întrebare care decurge din textul de lege nou introdus se referă la modalitatea în care ar trebui să se realizeze verificarea măsurilor asigurătorii; altfel spus, cum ar trebui motivată (mai ales) menținerea ori chiar extinderea măsurii asigurătorii?

Cred că această motivare nu trebuie să fie una pur formală, ci organul judiciar ar trebui să analizeze în mod efectiv dacă subzistă temeiurile care au determinat luarea sau menținerea măsurilor asigurătorii. De exemplu, într-o ordonanță emisă în temeiul art. 2502 C.pr.pen. de o unitate de parchet, după expunerea situației de fapt, procurorul s-a mărginit să arate: „Raportat la măsurile legislative mai sus-menționate, reanalizând probatoriile analizate în prezent în cauză, în raport și de infracțiunile ce fac obiect al cauzei, apreciem că subzistă în continuare temeiurile ce au determinat luarea măsurilor asigurătorii dispuse prin ordonanțele procurorului”. O motivare identică am regăsit în altă ordonanță, urmată de mențiunea că măsurile asigurătorii dispuse în vederea reparării pagubei, „în temeiul art. 112 alin. 1 lit. e C.p. și art. 112 alin. 4 C.p., art. 249 alin. 1,2,4,5,6 C.p.p. și art. 2502 C.p.p.”. Se observă ușor că nu toate textele de lege erau aplicabile în acest caz, dispozițiile care reglementează confiscarea specială neputând servi drept temei pentru menținerea măsurii asigurătorii în vederea reparării prejudiciului.

Independent de aceste erori de preluare a unor texte de lege, este evident că formulări din categoria celor de mai sus nu reprezintă o motivare a menținerii măsurilor asigurătorii, neexistând o explicație specifică cu privire la argumentele pentru care acestea nu pot fi ridicate. În afară de aspectele legate de complexitatea unei cauze, motivarea ar putea avea la bază valoarea prejudiciului încă nerecuperat, conduita inculpatului, eventuala înstrăinare a altor active ale acestuia etc. Practic, organul judiciar ar trebui să acorde aceeași atenție menținerii măsurii asigurătorii ca aceea pe care a avut-o la momentul luării lor. Cu atât mai mult acest standard ar trebui respectat în cazul extinderii măsurii (care poate avea în vedere o sumă mai mare cea pentru care măsura a fost dispusă inițial, un alt bun al suspectului sau inculpatului etc.).

2.4. Sancțiunea omisiunii de a verifica măsura ori a verificării tardive

Probabil că cea mai importantă problemă ridicată de art. 2502 C.pr.pen. se referă la sancțiunea omisiunii verificării măsurii ori a verificării tardive a acestuia. Urmând modelul sancțiunii care intervine în cazul măsurilor preventive (de unde a fost și preluată formularea din textul nou introdus privind verificarea măsurilor), ar trebui ca sancțiunea să constea în încetarea de drept a măsurii. Pe de altă parte, în absența unei prevederi exprese în acest sens, este dificil să vorbim de o încetare de drept. Mai mult decât atât, pentru unele bunuri ar fi oricum necesar un act care să constate încetarea de drept (de exemplu, în cazul bunurilor imobile radierea din cartea funciară a măsurii asigurătorii se face pe baza actelor prevăzute în Regulamentul-anexă la Ordinul ANCPI nr. 700/2014; poprirea bancară nu va fi ridicată în absența unui act provenind de la organul judiciar etc.). Problema poate deveni și mai complicată dacă o persoană al cărui bun mobil e supus măsurii asigurătorii, văzând că a expirat termenul prevăzut de lege și măsura nu a fost verificată, înstrăinează bunul respectiv considerând că a intervenit încetarea de drept. Va putea fi această faptă încadrată ca infracțiune de sustragere de sub sechestru ori, dimpotrivă, situația premisă nu mai este îndeplinită?

Cred că (din păcate) legiuitorul va trebui să intervină din nou, rapid, pentru a reglementa acest aspect, la acest moment textul de lege fiind susceptibil să facă obiectul unor critici privind constituționalitatea sa. Oricât am încerca să găsim argumente în sprijinul uneia sau alteia dintre soluții, este evident că nicio soluție nu este perfectă, doar legiuitorul putând să stabilească sancțiunea care trebuie aplicată în această situație.

2.5. Calea de atac împotriva actului prin care a fost verificată măsura

Ordonanța sau, după caz, încheierea prin care s-a verificat măsura asigurătorie este supusă acelorași căi de atac ca actul prin care a fost luată respectiva măsură, fiind însă discutabil în ce măsură calea de atac este aplicabilă și atunci când măsura a fost ridicată, față de formularea din art. 250 și art. 2501 C.pr.pen.

Astfel, soluția din ordonanța procurorului va putea fi atacată cu contestație în termen de 3 zile, care se judecă de judecătorul de drepturi și libertăți de la instanța căreia i-ar reveni competența să judece cauza în fond, așa cum prevede art. 250 alin. (1) C.pr.pen. Dacă a fost sesizată deja instanța prin rechizitoriu, competența de soluționare a căii de atac îi aparține judecătorului de cameră preliminară.

Încheierea judecătorului de cameră preliminară se poate ataca cu contestație în termen de 48 de ore, care se judecă de judecătorul de cameră preliminară de la instanța ierarhic superioară sau de un complet de doi judecători de cameră preliminară de la Înalta Curte de Casație și Justiție (dacă măsura a fost verificată de judecătorul de cameră preliminară de la instanța supremă), potrivit art. 2501 alin. (1) și (2) C.pr.pen.

În mod similar, încheierea instanței – fie că este vorba de prima instanță ori de instanța de apel – respectiv de instanța ierarhic superioară ori de Completul de 5 judecători (dacă măsura a fost verificată de instanța supremă).

Contestația împotriva actului prin care se verifică măsura asigurătorie ar trebui să aibă în vedere exclusiv legalitatea acestuia din perspectiva existenței temeiurilor care au determinat menținerea, restrângerea, extinderea ori ridicarea măsurii. În cazul menținerii sau extinderii măsurii, nu este exclus însă ca, prin intermediul procedurii prevăzute la art. 2502 C.pr.pen și a contestației exercitate împotriva actului prin care se menține sau se extinde măsura să se eludeze practic termenul inițial de contestație împotriva luării măsurii asigurătorii. De exemplu, dacă, din eroare, au fost luate măsuri asigurătorii pentru repararea prejudiciului pe bunurile unei persoane care nu era parte în procesul penal și care nu avea nicio legătură cu inculpatul, dar aceasta a pierdut termenul de contestație, în cadrul verificării și, eventual, al contestației, s-ar putea constata că temeiurile care au stat la baza luării măsurii nu subzistă (în realitate, nu au existat niciodată). Acesta ar putea fi un motiv suplimentar pentru renunțarea la termenele scurte de 48 de ore/3 zile existente în materia contestației împotriva măsurii asigurătorii[6].

3. Concluzie

Întocmai ca în alte situații, se constată că o intenție bună a legiuitorului este transpusă în Codul de procedură penală fără a se lua în considerare toate aspectele ce decurg dintr-o astfel de modificare, aspecte care au efect atât asupra drepturilor părților din procesul penal, dar și în ceea ce privește organele judiciare, chemate să aplice dispoziții procesual penale incomplete și lipsite de claritate.

În afară de cele de mai sus, alte probleme sesizate deja în practică se referă la contradictorialitatea procedurii și la obligativitatea asigurării asistenței juridice în această procedură și în calea de atac[7], mai ales în situația în care suspectul sau inculpatul este asistat de un apărător din oficiu[8].

Modificarea adusă Codului de procedură penală mă face să atrag din nou[9] atenția că ar fi necesară o regândire a dispozițiilor care reglementează măsurile asigurătorii, care au fost suficient „peticite” de la intrarea în vigoare a Codului de procedură penală din 2014 și ar merita o haină nouă, curată.


[1] M.Of. nr. 167 din 18 februarie 2021.
[2] A se vedea A.R. Trandafir, în M. Udroiu (coord.), Codul de procedură penală. Comentariu pe articole, ediția 3, Ed. CH Beck, București, 2020, p. 1546.
[3] Aceasta pare a fi și opinia exprimată de A.M. Ciociu, Verificarea măsurilor asigurătorii în cursul procesului penal (www.chirita-law.com).
[4] O astfel de încheiere, nedefinitivă, a fost pronunțată de o instanță care, în urma analizei tuturor argumentelor petentei, precum și a verificării întemeiate pe art. 2502 C.pr.pen. a decis: „Respinge cererea formulată de petenta .., de ridicare a măsurilor aigurătorii dispuse în cauză. În temeiul art. 2502 din Codul de procedură penală raportat la art. 2501 din Codul de procedură penală, menţine măsurile asiguratorii dispuse în cauză”.
[5] Ipoteza, des întâlnită în practică, a fost expusă și de dl. av. Irinel Samoilă în cadrul conferinței Litigators din 21 aprilie 2021.
[6] A se vedea și A.R. Trandafir, în M. Udroiu (coord.), op. cit., p. 1545.
[7] În sensul că este obligatorie asistența juridică în procedura verificării în cursul judecății și în faza contestației doar dacă este obligatorie în ansamblu în cadrul procesului penal, a se vedea M. Udroiu, Sinteze de procedură penală. Partea generală, vol. II, Ed. CH Beck, București, 2021, p. 1230-1231.
[8] A se vedea A. Lincă, Asistența judiciară în procedura de verificare a măsurilor asigurătorii se face pro bono și în lipsa delegației de asistare/reprezentare emisă de SAJ? (www.clujust.ro).
[9] Pentru alte aspecte, a se vedea A.R. Trandafir, I. Kuglay, Octombrie cântă din vânt: contestarea măsurilor asigurătorii dispuse prin decizia instanței de apel în lumina noilor modificări aduse Codului de procedură penală


Conf. univ. dr. Andra-Roxana Trandafir
Facultatea de Drept, Universitatea din București

* Opinie susținută în legătură cu LITIGATORS 2021. Conferința Nicolae Volonciu. Capra cu trei iezi: evaziunea fiscală, corupția și fraudarea fondurilor europene. Probleme dificile de drept penal și procedură penală (ed. 6) / 21 aprilie 2021

Cuvinte cheie: , , , , , ,
Secţiuni/categorii: Drept penal, JURIDICE.ro, Lege 9, Opinii, Proiecte legislative, SELECTED TOP LEGAL

Pentru toate secţiunile JURIDICE.ro click aici
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

Lex Discipulo Laus Încurajăm utilizarea RNPM - Registrul Naţional de Publicitate Mobiliară Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează şi recomandă SmartBill

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


.
PLATINUM Signature      

PLATINUM  ACADEMIC

GOLD                        

VIDEO   STANDARD