« Secţiuni « Arii de practică « BusinessProtectiveLitigation
Dreptul Uniunii Europene
DezbateriCărţiProfesionişti
 

Ziua Europei în CoE
05.05.2021 | Cristi DANILEȚ

JURIDICE - In Law We Trust Video juridice
Cristi Danileț

Cristi Danileț

În anul 1964, Comitetul Miniștrilor din cadrul Consiliului Europei (CoE) a decis ca data de 5 mai să fie celebrată drept „Ziua Europei”. Ea este diferită de 9 mai, Ziua Europei în cadrul UE.

Consiliul Europei a fost înființat prin semnarea tratatului la data de 5 mai 1949, la Londra, de către 10 țări: Belgia, Danemarca, Franța, Irlanda, Italia, Luxembourg, Țările de Jos, Norvegia, Suedia și UK. România a aderat la Statutul CoE prin Legea nr. 64/1993. CoE se bazează pe trei valori: Drepturile Omului, Democrație, Stat de drept. Sediul său este la Strasbourg. În prezent, are 47 de state membre. Limbile oficiale sunt engleza și franceza. Structura sa cuprinde:

Adunarea Parlamentară: are rol consultativ, formulează recomandări către Comitetul Miniștrilor, cuprinde mai mulți reprezentanți ai fiecărui stat membru;

Comitetul Miniștrilor: are rol decisiv, acționează în numele CoE, cuprinde miniștrii de externe a statelor membre.

Toate statele membre ale CoE s-au obligat să respecte drepturile omului, drept pentru care au semnat în anul 1950, la Roma, Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (CEDO) și au recunoscut jurisidicția Curții Europene a Drepturilor Omului, cu sediul la Strasbourg.

România a ratificat CEDO prin Legea nr. 30/1994. Participarea Guvernului în cadrul procedurilor jurisdicționale se face, conform OG nr. 94/1999 prin Ministerul de Externe în cadrul căruia funcționează Agentul Guvernamental, organizat conform HG nr.  868/2003. Prima hotărâre împotriva statului român a fost dată în anul 1998, în cazul Vasilescu, care a reclamat faptul că nu poate recupera câteva sute de monede din aur confiscate de miliție în timpul regimului comunist. În clasamentul global al Curţii Europene pentru anii 1959–2020, ţara noastră se află pe poziția a patra printre cele mai condamnate state, cu un număr total de 1.393 de condamnări din 1.578 de cauze soluționate, după Turcia cu 3.309 condamnări din 3742 de cauze soluționate, Rusia cu 2.724 de condamnări din 2.884 de cauze soluționate și Italia cu 1.857 condamnări din 2.427 de cauze soluționate.

Pagina României la CoE: AICI.

Judecător dr. Cristi Danileț

 
Secţiuni: CEDO, Dreptul Uniunii Europene, Drepturile omului, Internațional, Legal Days | Toate secţiunile
Cuvinte cheie: ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

Lex Discipulo Laus
Gratuit pentru studenţi
Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează SmartBill

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


.
PLATINUM Signature      

PLATINUM  ACADEMIC

GOLD                        

VIDEO   STANDARD