Secţiuni » Arii de practică » Litigation » Drept penal
Drept penal
DezbateriCărţiProfesionişti
UNBR Caut avocat
UNBR Caut avocat
UNBR Caut avocat
Masterclass US Litigators
Articole Drept penal Procedură penală RNSJ SELECTED Studii

Restabilirea situației anterioare săvârșirii infracțiunii între “a fi sau a nu fi” măsură procesuală în procesul penal

19 martie 2024 | Otilia GHENICI
Otilia Ghenici

Otilia Ghenici

1. Evoluție legislativă

Articolul 256 C. proc.pen. constituie sediul materiei și prevede că „instanța de judecată, în cursul judecății, poate lua măsuri de restabilire a situației anterioare săvârșirii infracțiunii, când schimbarea acelei situații a rezultat din comiterea infracțiunii, iar restabilirea este posibilă”. Restabilirea situației anterioare este o măsură procesuală instituită pentru prima dată în Codul de procedură penală 1968, ce poate fi dispusă atunci când situația ce se dorește a fi restabilită a fost schimbată ca urmare a săvârșirii infracțiunii.

Legea de procedură penală actuală a adus schimbări importante acestei instituții prin modificarea fazei procesuale în care poate fi dispusă.

În Codul de procedură penală din 1968, în forma inițială, decizia restabilirii situației anterioare se putea lua atât, în timpul urmăririi penale de către organul de cercetare penală cu aprobarea procurorului, cât și în timpul judecății.

Mai târziu, ca urmare a modificărilor aduse art. 170 C.proc.pen., prin Legea nr. 281/2003[1], doar procurorul sau instanța de judecată puteau lua măsuri de restabilire a situației anterioare săvârșirii infracțiunii, când schimbarea acelei situații rezulta în mod vădit din comiterea infracțiunii, iar restabilirea era posibilă.

În prezent, doar instanța de judecată, în cursul judecății, poate lua această măsură.

Servicii JURIDICE.ro

Evenimente juridice

Arbitraj comercial

Prin urmare, s-a modificat decidentul, dar și faza procesuală în care această măsură poate fi dispusă.

Expunerea de motive a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală nu aduce nicio lămurire suplimentară cu privire la excluderea procurorului din rândul organelor abilitate să dispună restabilirea situației anterioare săvârșirii infracțiunii cu titlu provizoriu până la o hotărâre definitivă.

În opinia noastră, această modificare slăbește mult măsura procesuală a restabilirii situației anterioare infracțiunii, aceasta fiind de fapt tema articolului.

2. Natură juridică și caracteristici

Avem în vedere instituția reglementată în art. 256 C.proc.pen, articol plasat în Capitolul III “Măsurile asigurătorii, restituirea lucrurilor și restabilirea situației anterioare săvârșirii infracțiunii” al Titlului V “Măsurile preventive și alte măsuri procesuale”.

Din capul locului, așadar, se stabilește că este o măsură procesuală.

Măsurile procesuale au fost definite ca fiind instituții de constrângere ce pot fi dispuse de organele judiciare penale pentru buna desfășurare a procesului penal și asigurarea obiectului acțiunilor exercitate în procesul penal[2].

Prin urmare, acestea constau în anumite privațiuni sau constrângeri personale sau reale, determinate de condițiile și împrejurările în care se desfășoară procesul penal, având caracterul unor activități adiacente celei principale a procesului penal[3].

Restabilirea situației anterioare săvârșirii infracțiunii, alături de restituirea lucrurilor, face parte din categoria măsurilor procesuale reparatorii[4]. Aceasta a fost concepută de legiuitor ca o măsură procesuală, atunci când se ia în cursul procesului penal (până la soluționarea definitivă a cauzei), în vederea reparării vremelnice a prejudiciului cauzat persoanei vătămate[5], fiind definită în doctrină drept o măsură de reparație imediată[6].

Or, tocmai caracterul imediat este anihilat prin noile prevederi legale.

Principala trăsătură a măsurilor procesuale este caracterul provizoriu, însă prin modul în care este astăzi reglementată măsura se ajunge la situația în care să nu poată produce efecte decât odată cu soluționarea fondului cauzei.

Or, restabilirea situației anterioare este o măsură ce ar trebui să poată fi dispusă mai înainte de soluționarea procesului penal. Restabilirea situației anterioare – măsură procesuală prevăzută de art. 256 C.proc.pen., este o instituție diferită de restabilirea situație anterioare – modalitate de reparare a pagubei cauzate prin infracțiune prevăzută la art. 25, 397, 404 și 462 C.proc.pen..

În doctrină[7], noțiunea de restabilire a situației anterioare a fost definită ca o modalitate de soluționare a acțiunii civile prin care instanța penală decide cu privire la modificarea unor stări de fapt ori cu privire la validitatea unor acte juridice, astfel încât părțile raportului juridic de drept (procesual) penal să beneficieze de aceleași condiții ca cele anterioare săvârșirii infracțiunii. De asemenea, dat fiind că poate fi dispusă și în lipsa acțiunii civile, potrivit art. 25 alin. (3) C.proc.pen., este și o modalitate de soluționare a acțiunii penale inclusiv.

Restabilirea situației anterioare ca măsură procesuală are însă caracter provizoriu, ea putând să devină definitivă prin hotărârea judecătorească ce soluționează cauza penală și acțiunea civilă în procesul penal sau nu.

În acest sens s-a pronunțat și Curtea Constituțională[8], care a subliniat natura unei măsuri de reparație imediată: “restabilirea situației anterioare este o măsură procesuală ce se poate dispune în cursul procesului penal, cu caracter temporar, urmând a fi confirmată sau infirmată prin soluția dată de instanță asupra fondului, în condițiile în care, potrivit art. 397 alin. (3) C.proc.pen., instanța se pronunță prin hotărâre și asupra restituirii lucrurilor și restabilirii situației anterioare, potrivit dispozițiilor art. 255 și 256, iar dispozitivul hotărârii trebuie să cuprindă, printre altele, și cele hotărâte de instanță cu privire la restabilirea situației anterioare [art. 404 alin. (4) lit. g) C.proc.pen.]”.

3. Organul judiciar competent

Așa cum am arătat deja, potrivit legislației în vigoare, măsura poate fi luată doar instanța de judecată.

Doctrina[9] formată sub imperiul vechiului cod sublinia faptul că această măsură trebuie luată de organele judiciare în timp util, adică înainte de soluționarea definitivă a procesului penal. Or, tocmai această cerință se încalcă prin prevederea actuală de la art. 256 C.proc.pen.

O măsură procesuală care se dovedește atât posibilă, cât și necesară încă de la debutul urmăririi penale va putea fi luată doar de instanța de judecată, deci după finalizarea urmăririi penale și a camerei preliminare, cu ambele sale etape.

Excluderea procurorului a fost apreciată ca firească, întrucât măsurile de restabilire cu privire la patrimoniul unei persoane constituie o atribuție a judecătorului, având în vedere garanțiile prevăzute de art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului[10].

Doctrina[11] ne arată că practica formată sub auspiciile vechiului Cod de procedură penală a atestat “situații în care procurorul dispunea măsuri cu efect echivalent soluțiilor ce puteau fi pronunțate de instanță în condițiile soluționării unei acțiuni în revendicare sau grănițuire (de pildă, procurorul dispunea ca un anumit bun imobil să se reîntoarcă în patrimoniul fostului proprietar chiar și în absența anulării actului notarial translativ de proprietate, soluția pronunțată conducând astfel la pierderea definitivă a proprietății bunului)”.

Așadar, de lege lata restabilirea situației anterioare nu mai poate fi dispusă de procuror, dar nici de judecătorul de drepturi și libertăți și nici de judecătorul cameră preliminară[12].

Întrucât restabilirea situației anterioare nu mai este posibilă în faza de urmărire penală nici judecătorul de drepturi și libertăți, care este învestit cu funcția de dispoziție asupra lucrurilor și libertăților fundamentale ale persoanei în faza de urmărire penală, nu poate dispune asupra restabilirii situației anterioare.

Totodată, restabilirea situației anterioare  nu poate fi solicitată judecătorului de cameră preliminară nici măcar consecutiv dispunerii unei soluții de netrimitere în judecată[13], urmând ca partea interesată să se adreseze instanței civile[14].

Din punct de vedere procedural, măsura se dispune prin încheiere, la cerere sau din oficiu, după discutarea acesteia în condiții de contradictorialitate[15].

4. Calea de atac

Întrucât legea de procedură penală nu prevede în mod expres o cale de atac specifică împotriva încheierii instanței privind restabilirea situației anterioare, următoarea chestiune pe care o supunem discuției este mijlocul procedural prin intermediul căruia părțile interesate sau procurorul pot solicita și obține desființarea acestei hotărâri.

Într-o opinie, s-a arătat că atunci când măsura se ia de instanța de fond, împotriva acesteia ar putea fi formulat apel odată cu fondul, cu efect suspensiv de executare[16]. Autorul susține că spre deosebire de restituirea lucrurilor, legiuitorul nu a prevăzut și un control judiciar a legalității și temeiniciei dispoziției instanței, considerând că o astfel de exigență este încorporată în analiza efectuată de instanță, și pe cale de consecință, față de caracterul provizoriu al dispoziției excepționale nu se impune instituirea unui dublu grad de jurisdicție.

Un alt argument adus în sprijinul aceste opinii constă în faptul că de cele mai multe ori restabilirea situației anterioare implică și constatarea nulității unor acte juridice[17], soluții care nu ar putea fi dispuse pe parcursul procesului penal, ele fiind practic consecința soluției pronunțate pe latură penală. Astfel se explică și motivul pentru care (spre deosebire de cazul restituirii lucrurilor), legiuitorul nu a prevăzut o cale de atac separată împotriva dispoziției de restabilire a situației anterioare (aceasta fiind supusă acelorași căi de atac ca și hotărârea în care este cuprinsă)[18].

Raportat tot la restituirea lucrurilor, o altă parte a doctrinei[19] notează totuși că “în mod regretabil legiuitorul a omis să reglementeze” un mijloc de contestare și în cazul acestei măsuri procesuale.

În ciuda acestui fapt, se susține că o asemenea cale de atac ar putea fi promovată în temeiul garanțiilor prevăzute de art. 6 și 13 din Convenția europeană a drepturilor omului[20].

În ceea ce ne privește, ne raliem opiniei potrivit căreia, având în vedere asemănarea cu restituirea lucrurilor, și în cazul restabilirii situației anterioare persoanele interesate pot face contestație în condițiile menționate la restituire[21].

Credem că această omisiune este preluată din vechiul Cod de procedură penală, care la fel nu prevedea dreptul persoanelor interesate de a face plângere, doctrina[22] considerând și atunci că acestea pot contesta măsura în aceleași condiții menționate la restituire.

În mod tradițional, doctrina[23] a considerat că se aplică garanțiile prevăzute de lege pentru restituirea lucrurilor.

Apreciem aplicabil art. 2501 C.proc.pen. alin. (1), potrivit căruia împotriva încheierii procurorul sau orice altă persoană interesată poate face contestație, în termen de 48 de ore de la pronunțare sau, după caz, de la comunicare.

În opinia noastră, o eventuală contestație respectă caracterul provizoriu al acestei măsuri, în timp ce atacarea cu apel neagă această trăsătură. Desigur, ar fi fost de dorit ca această posibilitate să fi fost prevăzută de legiuitor.

5. Condiții

Pentru a putea fi dispusă măsura procesuală prevăzută în art. 256 C.proc.pen., o primă condiție este ca schimbarea situației a cărei restabilire se urmărește să fi rezultat din săvârșirea unei infracțiuni. A doua este ca restabilirea să fie posibilă.

Codul de procedură penală anterior impunea și o condiție suplimentară, esențială credem noi pentru a se putea dispune o măsură provizorie, aceea ca schimbarea situației să fi rezultat în mod vădit din săvârșirea unei infracțiuni. Astăzi, măsura pierzându-și caracterul provizoriu, necesitatea luării ei rezultă din ansamblu probator administrat pe parcursul întregului proces penal, astfel că legiuitorul a renunțat la această precizare.

În mod evident, măsura poate fi dispusă doar în cazul săvârșirii anumitor infracțiuni, care, prin natura urmărilor lor, permit restabilirea situației anterioare săvârșirii acestora. Exemplele clasice în literatura mai veche sunt: nerespectarea hotărârilor judecătorești, tulburarea de posesie, abandonul de familie, bigamia[24].

Acestea se păstrează și în prezent, doctrina și practica nesemnalând alte situații relevante. Nici nu ar avea cum, având în vedere ineficiența textului de lege din actualul Cod de procedură penală.

Așadar, poate fi dispusă restabilirea situației anterioare în cazul infracțiunilor de:

abandon de familie prev. de art. 378 alin. (1) lit. a C.pen., de exemplu prin luarea măsurii provizorii a reinstalării celui îndreptățit la întreținere;

tulburare de posesie prev. de art. 256 C.pen., prin repunerea în posesie ori prin mutarea unui gard folosit pentru săvârșirea infracțiunii. Am menționa aici și infracțiunea prevăzută de art. 47 alin. (4) din Legea cadastrului și a publicității imobiliare nr. 7/1996, republicată[25], constând în modificarea materializărilor limitelor de proprietate, înființarea sau mutarea semnelor de hotar și a reperelor de marcare a limitelor de zonă a căii ferate, drumurilor, canalelor, aeroporturilor, porturilor, căilor navigabile, delimitărilor de hotare cadastrale, silvice, geologice și miniere, fără drept. Consecințele unei astfel de infracțiuni este limpede că ar trebui limitate cu celeritate;

nerespectarea hotărârilor judecătorești prev. de art. 287 alin. (1) lit. g) C.proc.pen., prin îndepărtarea din locuință a inculpatului care a ocupat-o în mod abuziv, indiferent de existența sau inexistența unei hotărâri de evacuare.

Un alt exemplu din practica veche este infracțiunea de bigamie prevăzută în art. 376 C.proc.pen.

Doctrina este, însă, împărțită, în sensul că restabilirea situației anterioare pare a se referi mai degrabă la situații faptice, fără legătură cu actele juridice[26] sau și la situații de drept[27].

Pentru o analiză solidă referitoare la restabilirea situației anterioare atunci când e analizată în legătură cu actele juridice, facem trimitere la un alt articol de specialitate.

Reținem aici doar concluzia necesității reformării legii penale cât privește materia restabilirii situației anterioare în cadrul laturii penale a procesului penal, cu norme care să statueze neechivoc, predictibil, opțiunea legiuitorului pentru una dintre cele două posibile soluții în privința actului juridic, anume dacă dă sau nu în competența instanței penale să cerceteze, după dispozițiile legii civile, nulitatea actului juridic și, în caz afirmativ, cu norme care să complinească o atare opțiune prin proceduri echitabile pentru toate persoanele interesate

6. Concluzii

După cum se poate observa măsura are o aplicabilitate restrânsă, motiv pentru  care doctrina mai recentă contestă utilitatea acesteia sau chiar îi neagă natura de măsură procesuală reparatorie.

Astfel cu referire la infracțiunea de tulburare de posesie, se notează într-un articol de specialitate[28] că pare a fi de fapt cea pentru care textele de lege referitoare la restabilirea situației anterioare au fost conceput: “totuși nu am reușit să identificăm vreo explicație privind introducerea prevederilor sus-menționate în Codul de procedură penală de la 1969 pentru a putea susține aplicabilitatea lor strict în astfel de ipoteze. De altfel, așa cum rezultă din analiza prevederilor Codului de procedură penală și a celor din Codul civil privind restabilirea situației anterioare, este evident că ea include, în primul rând, restituirea lucrurilor, ceea ce înseamnă că menționarea separată a acestei instituții, în legislația penală, este lipsită de utilitate”.

Într-adevăr, restituirea este anticipată și are prioritate față de celelalte modalități de reparare a pagubei[29]. Însă, restabilirea situației anterioare operează tocmai în acele situații în care nu există “un lucru” care să fie restituit ca mijloc de reparație a prejudiciului sau vătămării cauzate prin infracțiune.

Regăsim în doctrină o opinie și mai radicală, în sensul că “restabilirea situației anterioare nu poate fi considerată o măsură provizorie sau o măsură de reparație imediată”[30].

Autorul are în vedere faptul că jurisprudența instanțelor dovedește că în cvasitotalitatea cazurilor, restabilirea situației anterioare se dispune prin sentința sau decizia finală, la finalizarea procesului penal, de cele mai multe ori fiind intim legată de soluția pronunțată cu privire la latura penală și decurgând din aceasta[31].

Aserțiunea este corectă. Dacă e să observăm în mai toate exemplele din literatura de specialitate recentă, culegerile și codurile adnotate cu jurisprudență hotărârile citate, chiar când fac referire doar la art. 256 C.proc.pen., sunt hotărâri definitive care dispun restabilirea situației anterioare infracțiunii odată cu soluționarea fondului cauzei.

Aceasta este însă consecința mai multor elemente cumulate. În condițiile în care legiuitorul a exclus procurorul, judecătorul de drepturi și libertăți, judecătorul de cameră preliminară dintre organele judiciare ce pot dispune această măsură, nu a prevăzut o cale de atac, lăsând liber interpretării că încheierea dată de instanța de judecată nu poate fi apelată decât odată cu fondul, cale de atac suspensivă de executare, automat măsura procesuală își pierde caracterul provizoriu.

În continuare, autorul arată că doar în mod excepțional, ar putea fi întâlnită o astfel de situație în cazul infracțiunii de abandon de familie, instanța de judecată având posibilitatea să ia măsura provizorie a reinstalării soției sau a copiilor minori în domiciliul comun, dacă au fost alungați sau lăsați fără ajutor, prin abandonul familial de către celălalt soț[32]. Dacă aceasta ar fi singura infracțiune pentru care să se poată dispună restabilirea situației anterioare, nu vedem niciun motiv pentru care nu ar putea fi lăsată măsura procesuală și în competența procurorului, cu posibilitatea judecătorului de drepturi și libertăți de a o verifica, atât timp cât nu produce consecințe asupra dreptului de proprietate sau patrimoniului vreunei dintre părți. Cum scopul măsurii este protejarea victimei, acesta nu poate fi atins decât dacă măsura procesuală este luată imediat, așa cum de altfel a fost gândită inițial acest instrument.

În sinteză, fie admitem că restabilirea situației anterioare este o măsură procesuală desuetă și nu își mai găsește locul printre măsurile procesuale reparatorii. Fie se admite, pe cale jurisprudențială, până la o modificare din partea legiuitorului, că restabilirea situației anterioare cu titlu provizoriu poate fi luată și în procedura de cameră preliminară, cel puțin, iar calea de atac este contestația prevăzută la art. 2501 C.proc.pen.

În aplicarea principiului actus interpretandus este potius ut valeat quam ut pereat, apreciem că se impune a se da eficiență celei de-a doua interpretări, întrucât asigură în mai mare măsură realizarea drepturilor părților și exclude riscul prejudicierii vreunei persoane.

Conjugat cu reforma propusă legiuitorului de a da sau nu în competența instanței penale să cerceteze, după dispozițiile legii civile, nulitatea actului juridic, măsura procesuală a restabilirii situației anterioare ar putea deveni un instrument eficient și cu o arie de acoperire mai largă decât ne-a obișnuit practica mai veche, mai ales în condițiile dezvoltării legilor speciale și chiar a infracțiunilor prevăzute de actualul Cod penal.


[1] Legea privind modificarea și completarea Codului de procedură penală și a unor legi speciale (M. Of. nr. 468 din 1 iulie 2003).
[2] I. Neagu, M. Damaschin, Tratat de Procedură penală. Partea generală. Ed. Universul Juridic, București, 2020, p. 637.
[3] A.-V. Iugan, Măsurile procesuale, Ed. CH. Beck, București, 2023, p. 347.
[4] F. Ciopec, Drept procesual penal. Partea generală, Ed. C.H. Beck, București, 2017, p. 241.
[5] Gh. Mateuț, Procedură penală, Partea generală, Ed. Universul Juridic,  București, 2019, p. 915.
[6] V. Dongoroz ș.a., Explicații teoretice ale Codului de procedură penală român. Ed. Academiei, București, 1975, p. 342.
[7] I. Kuglay, L. Toma-Dăuceanu, A.-R. Trandafir, Desființarea înscrisurilor și anularea actelor juridice în procesul penal, 30 ianuarie 2020, www.juridice.ro.
[8] Decizia nr. 240/2018 referitoare la respingerea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 426 lit. a) și art. 427 alin. (1) din Codul de procedură penală (M. Of. nr. 584 din 10 iulie 2018).
[9] A se vedea Gh. Mateuț, Tratat de procedură penală, 2007, p. 741 și doctrina acolo citată.
[10] A.R. Trandafir, în M. Udroiu coord., Codul de procedură penală. Comentariu pe articole, Ed. C.H. Beck, București, 2022, p. 1574.
[11] M. Udroiu, Sinteze de Procedură penală. Partea generală, vol. II, ed. 4, Ed. C.H. Beck, București, 2023, p. 1427.
[12] I. Neagu, M. Damaschin, Tratat de procedură penală. Partea generală, ed. a IV-a, Ed. Universul Juridic, București, 2022, p. 767; M. Udroiu, Sinteze de Procedură penală. Partea generală, vol. II, ed. 4, Ed. C.H. Beck, București, 2023, p. 1427.
[13] M. Udroiu, op. cit., 2023, p. 1427. În același sens, a se vedea și C-tin. Sima, Probleme de drept apărute in aplicarea noii legislații procesual penale: Restabilirea situației anterioare în cazul autovehiculelor care au constituit obiectul unei infracțiuni, Curierul Judiciar nr. 3/2016, p. 617-618.
[14] A.-V. Iugan, op. cit., p. 353.
[15] D. Atasiei, A.S. Uzlău, în N. Volonciu (coord.), Codul de procedură penală comentat, ed. a 3-a, Ed. Hamangiu, București, 2017, p. 676.
[16] M. Udroiu, Fișe de Procedură penală. Partea generală. Teorie și cazuri practice, ed. a 4-a, Ed. C.H. Beck, București, 2023, p. 510; Idem, op. cit., 2023, p. 1427.
[17] Sunt date ca exemplu: anularea unui contract, a unei căsătorii, a rezultatelor unui concurs sau obligarea unei persoane să lase în deplină proprietate și posesie un imobil.
[18] A.V. Iugan, op. cit., p. 354.
[19] D. Atasiei, A.S. Uzlău, în N. Volonciu (coord.), op. cit., p. 676.
[20] Ibidem; A.R. Trandafir, în M. Udroiu coord., op. cit., p. 1575.
[21] Gh. Mateuț, op. cit., 2019, p. 916.
[22] Idem, Tratat de procedură penală. Partea generală, vol. II, Ed. C.H. Beck, București, 2012, p. 742.
[23] Gr.Gr. Theodoru, Tratat de procedură penală, ed. a 4-a, Ed. Hamangiu, 2020, p. 553.
[24] V. Dongoroz ș.a. op. cit., p. 342.
[25] M. Of. nr. 720 din 24 septembrie 2015.
[26] I. Kuglay, L. Toma-Dăuceanu, A.-R. Trandafir, op. cit., www.juridice.ro.
[27] Gr.Gr. Theodoru, op. cit., p. 553.
[28] I. Kuglay, L. Toma-Dăuceanu, A.-R. Trandafir, op. cit., www.juridice.ro.
[29] Gh. Mateuț, op. cit., 2019, p. 914.
[30] A.V. Iugan, op. cit., p. 353.
[31] În același sens, M. Udroiu, op. cit., p. 1427.
[32] Decizie de îndrumare nr. 5/1967 a Tribunalului Suprem, în Culegere de decizii 1967, p. 43.


Av. dr. Otilia Ghenici

Urmăriţi JURIDICE.ro şi pe LinkedIn LinkedIn JURIDICE.ro WhatsApp WhatsApp Channel JURIDICE Threads Threads JURIDICE Google News Google News JURIDICE

(P) JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă SmartBill.

Arii de practică
Achiziţii publice
Afaceri transfrontaliere
Arbitraj
Asigurări
Banking
Business
Concurenţă
Construcţii
Contencios administrativ
Contravenţii
Corporate
Cyberlaw
Cybersecurity
Data protection
Drept civil
Drept comercial
Drept constituţional
Drept penal
Dreptul familiei
Dreptul muncii
Dreptul Uniunii Europene
Dreptul penal al afacerilor
Dreptul sportului
Drepturile omului
Energie
Fiscalitate
Fuziuni & Achiziţii
Gambling
Health & Pharma
Infrastructură
Insolvenţă
Litigation
Malpraxis medical
Media & publicitate
Mediere
Piaţa de capital
Procedură civilă
Procedură penală
Proprietate intelectuală
Protective
Protecţia animalelor
Protecţia consumatorilor
Protecţia mediului
Recuperare creanţe
Sustenabilitate
Telecom
Transporturi

Parteneri arii de practică  Specialişti


JURIDICE.ro
Main page
Cariere
Evenimente ⁞ 
Dezbateri
Profesionişti
Lawyers Week
WinLaw.ro
VIDEO
Servicii
Flux noutăţi
Selected ⁞ 
Comunicate
Avocaţi
Executori
Notari
Sistemul judiciar
Studenţi / JURIDICE NEXT
RSS  Publicare comunicate profesionale
Articole
Essentials
Interviuri
Opinii
Revista de note, studii şi opinii juridice
ISSN 2066-0944
       Studii şi note de studiu
Revista revistelor
Autori  Condiţii de publicare articole
Jurisprudenţă
Curtea Europeană a Drepturilor Omului
Curtea de Justiţie a Uniunii Europene
Curtea Constituţională
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
       Jurisprudenţă curentă ÎCCJ
       Dezlegarea unor chestiuni de drept
       Recurs în interesul legii
Curţi de apel ⁞ 
Tribunale ⁞ 
Judecătorii

Legislaţie
Proiecte legislative
Monitorul Oficial al României
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

Proiecte speciale
Cărţi
Covid-19 Legal React
Creepy cases
Life
Mesaje de condoleanţe
Povestim cărţi
Războiul din Ucraina
Wisdom stories

Servicii J   Cont profesional [membership]   Catalog   Documentare   Comunicare   Revealing   Vizual   Website   Logo   Foto   Video   Talent Search   Recrutare   Evenimente   Directoare internaţionale