Arbitrajul – posibilă soluție pentru rezolvarea disputelor din interiorul companiilor
06.05.2021 | JURIDICE.ro

Daniel Aragea, Partner STOICA & Asociații, a redactat materialul Arbitrajul – posibilă soluție pentru rezolvarea disputelor din interiorul companiilor, în care a arătat, printre altele, că „Marea majoritatea a litigiilor arbitrale pun față în față două societăți (comerciale) și ridică probleme ce țin de executarea unui contract. Pe de altă parte, litigiile intra-societare ajung foarte rar sau deloc în fața instanțelor arbitrale din România.
Ce sunt litigiile intra-societare? Prin litigii intra-societare se înțeleg disputele dintre asociații societății și dintre aceștia și societate. Includem în această categorie disputele privind anularea hotărârilor adunărilor generale ale societăților, acțiunile privind anularea și dizolvarea societăților, acțiunile în retragerea sau în excluderea asociaților, acțiuni privind dreptul de control și de informare al asociatului ne-administrator etc. Astfel de litigii intra-societare – sau unele dintre ele – sunt des întâlnite pe rolul instanțelor de drept comun.
Reticența în a recurge la arbitraj, în cazul unor astfel de dispute, derivă din incertitudinea cu privire la posibilitatea soluționării acestora prin intermediul unui tribunal arbitral. România este în continuare o jurisdicție refractară la soluționarea prin arbitraj a litigiilor intra-societare, deși o mai mare deschidere spre arbitraj a acestor tipuri de litigii ar avea mai multe consecințe benefice pentru părțile în litigiu.
Alegând calea arbitrajului, asociații își vor soluționa litigiul (i) de către un tribunal arbitral compus potrivit voinței lor, (ii) într-un climat al confidențialității dosarului cauzei și al dezbaterilor , (iii) potrivit unor reguli procedurale flexibile, (iv) pe baza unui calendar agreat de toate părțile și într-un termen previzibil, (vi) printr-o sentință arbitrală definitivă, susceptibilă de a fi atacată doar pe calea acțiunii în anulare.
Vom lua exemplul acțiunii în excludere pentru a susține concluzia că o astfel de acțiune este arbitrabilă.
Ce este excluderea? Excluderea este o măsură extremă ce poate fi luată în cazul asociaților societăților în care contează și calitățile personale ale asociaților. În această categorie de societăți în care contează elementul personal intră și societățile cu răspundere limitată (cea mai întâlnită formă de societate). Cazurile în care se poate solicita excluderea sunt limitativ prevăzute la art. 222 (1) din Legea societăților nr. 31/1990, însă de interes este cel de la art. 222 (1) lit. d) respectiv atunci când asociatul administrator comite fraudă în dauna societății, se servește de semnătura socială sau de capitalul social în folosul lui sau al altora.
Inițiativa formulării unui proces de excludere poate aparține societății, dar numai pe baza unei hotărâri a adunării generale a asociaților, fie de către orice alt asociat al societății. În oricare dintre cele două situații anterior menționate, cererea în excluderea asociatului acuzat de fraudă poate fi dedusă arbitrajului spre soluționare.”
:: textul integral aici.