Secţiuni » Comunicare profesională
Comunicare profesionalăComunicate profesioniştiEvenimente programateEvenimente recenteOportunităti de carieră

Interpelarea senatorului Titus Corlăţean adresată Guvernul României ref. necesitatea intervenţiei urgente pe lângă autorităţile germane pentru reunificarea familei Furdui. UPDATE: O misiune oficială s-a deplasat în Germania pentru a susţine reunirea celor șapte copii cu părinţii
13.07.2021 | JURIDICE.ro

Secţiuni: Comunicare profesională, Selected, VIDEO
JURIDICE - In Law We Trust

În perioada 6-9 iulie 2021, senatorul Titus Corlăţean, preşedintele Comisiei pentru politică externă a Senatului şi deputatul Ben-Oni Ardelean, vicepreşedintele Comisiei pentru politică externă a Camerei Deputaţilor s-au deplasat în Germania pentru efectuarea unor demersuri politice şi diplomatice pe lângă autoritățile germane în vederea reunificării familiei Furdui, potrivit unui comunicat.

În prima parte a vizitei au fost prezenţi, pentru susţinerea misiunii în cadrul contactelor avute la nivel de land, o serie de reprezentanţi ai asociaţiilor şi comunităţilor româneşti din Germania, Franţa şi Italia, precum şi înalţi reprezentanţi ai bisericii creştine evanghelice din care face parte familia Furdui, atât din România, cât şi din Germania şi Europa de Vest.

Programul a inclus contacte oficiale cu autorităţi ale guvernului și Parlamentului landului menționat, responsabili politici și ai administrației din districtul în care locuiește familia, responsabili cu competente în materie de protecția minorilor, la nivel local şi la nivelul landului în care îşi are familia reşedinţa, precum şi întâlniri cu părinţii, comunitatea românească din regiune şi comunitatea religioasă. Totodată, a inclus la Berlin întâlniri cu înalţi reprezentanţi ai Ministerului Afacerilor Externe din Germania şi ai Bundestag-ului.

Cei doi oficiali români, având mandatul Parlamentului României, au întreprins o serie de demersuri necesare şi fundamentate în baza evaluărilor şi informaţiilor obţinute pe diverse canale, pentru a susţine reunificarea familiei prin readucerea copiilor la părinţi. Au fost prezentate argumente de natură factuală, juridice şi politice în acest sens, având în vedere normele și bunele practici în dreptul internațional şi faptul că familia este deţinătoare exclusiv a cetăţeniei române.

În acest context, misiunea parlamentară a prezentat argumente obiective care să sprijine ideea că măsura de preluare temporară a copiilor de către Jugendamt (autoritatea germană pentru protecţia copilului) este în mod clar disproporţionată.  Totodată, cei doi parlamentari au semnalat în mod direct autorităţilor o serie de elemente preocupante în legătură cu gestionarea cazului menţionat de către Jugendamt, care ridică serioase semne de întrebare asupra caracterului obiectiv al unora din deciziile adoptate.

***

Miercuri, 5 mai 2021, senatorul Titus Corlățean a adresat o interpelare primului ministru, Florin Cîțu, și ministrului Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, având ca subiect principal drama familiei Furdui ai cărei copii au fost luați de către autoritățile germane, potrivit unui mesaj publicat pe rețelele de socializare: „Drama familiei Furdui din Germania, căreia i-au fost luați abuziv cei 7 copii de către autoritatea germană de „protecție” a copilului. Cel mai mic copil, fetiță, Lea, de 1 an și două luni… Am mai trăit drama asta anterior de mai multe ori… familiile Bodnariu și Nan din Norvegia, cazurile din Finlanda, Marea Britanie, Canada etc. Traume și abuzuri… E greu adesea să fii român și creștin, indiferent de cultul creștin românesc de care aparții, în țară occidentală străină și secularizată! Cred că este timpul unei noi mobilizări și solidarizări, dacă autoritățile germane federale nu înțeleg să repare greșeala gravă comisă la nivel local împotriva acestei familii de români și creștini!”

Cuvinte cheie: , , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

JURIDICE CORPORATE
JURIDICE MEMBERSHIP
Juristi
JURIDICE pentru studenti









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

Secţiuni        Selected     Noutăţi     Interviuri        Arii de practică        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie        Cariere     Evenimente     Profesionişti