« Flux noutăţi
Selected Top LegalVideo
JurisprudenţăCEDOCJUECCRÎCCJJurisprudenţa curentă ÎCCJDezlegarea unor chestiuni de dreptRILCurţi de apelTribunaleJudecătorii
Noutăţi legislativeProiecte legislativeMOF - Monitorul Oficial al RomânieiJOUE - Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
Opinii

Oamenii din trafic
10.05.2021 | Irina ȚUCA

JURIDICE - In Law We Trust Video juridice
Irina Țuca

Irina Țuca

Infernul, acest concept mistic necunoscut muritorului de rând, e foarte probabil să semene mult cu centrul Bucureștiului miercurea la ora 6 seara. Dacă „Divina comedie” s-ar scrie astăzi, traficul din capitală ar fi o minunată sursă de inspirație, nu doar datorită haosului, meschinăriei, presiunii, confuziei, avariției, furiei și răutății care domină străzile, ci și datorită diversității personajelor care se ascund în spatele volanului.

Participanții la traficul bucureștean pot fi, desigur, oameni (relativ) normali în viața lor non-rutieră. Dar atunci când calcă cu roțile mașinii pe asfaltul capitalei, când se aruncă cu curaj și optimism în jungla străzilor, bulevardelor, căilor, intrărilor, intersecțiilor, piețelor, podurilor din capitală, totul se schimbă: devin creaturi sălbatice. Traficul din București este un mediu ostil normalității – cu cât ești mai dement, cu atât ai mai multe șanse să supraviețuiești. Așadar, observând personajele conducătoare de automobile, observi de fapt diferite forme de nebunie, pe care fiecare și-a asumat-o din spirit de autoconservare, și nu te poți abține să nu zâmbești în fața divinei comedii care se joacă pe scena capitalei.

Panamera-ul

Panamera-ul Lewis Hamilton

De fiecare dată când conduce, Panamera-ul Lewis Hamilton crede că participă la Bucharest Grand Prix. Ceilalți participanți la trafic sunt niște Schumacheri care trebuie învinși, iar fiecare pieton – un fan care trebuie dat pe spate (uneori chiar la propriu).

Cel mai important aspect al Lewis Hamilton-ului bucureștean este, fără nicio îndoială, mașina. Deși a sa profesie nu are nimic de-a face cu industria automobilelor (de obicei se definește ca „businessman”, „start-up innovator”, „venture capital expert”, sintagme care de fapt se traduc „am terminat ASE-ul cu 6”), acest personaj își definește întreaga viața în funcție de mașina pe care o conduce. Este feblețea lui, motivul pentru care iese din casă în fiecare zi. Dacă și-ar putea trece numărul de înmatriculare în CV, ar face-o. Cea mai mare bucurie din viața lui este, fără nicio îndoială, momentul în care iese din Nuba Cafe și vede vreun băiețel de Dorobanți că îi pozează mașina parcată pe trecerea de pietoni – este un sentiment atât de special pentru el, încât dacă nu ar fi orgasmul care îl imobilizează pe loc, s-ar arunca și el să pozeze cu fanul.

Așa cum unii oameni îi judecă pe apropiați în funcție de părerile politice, Panamera-ul Lewis Hamilton judecă pe toată lumea în funcție de ce părere are fiecare despre mașina lui. Iar singura părere cu adevărat avizată este, bineînțeles, a lui: deși nu are deloc cunoștințe de fizică, mecanică sau inginerie, când vorbește despre a sa mașină se crede Nikola Tesla. Singurul concept auto pe care îl cunoaște este acela de „cai putere”, pe care are grijă să îl repete la fiecare două fraze în orice discuție despre automobile. Deși nu prea e sigur ce înseamnă (bănuiește serios că se referă la numărul de cai care ar încăpea într-o mașină), Lewis Hamilton este absolut sigur că, la fel ca în cazul tuturor aspectelor vieții sale, „cu cât mai mare numărul, cu atât mai bine”.

Dar ce mașină are, până la urmă, Lewis Hamilton de București? De obicei, alegerea este un Ferrari roșu – cum ar spune însuși Lewis, „mai clasic, ashea”. Desigur, pentru cei mai nonconformiști, Lamborghini galben aprins este o alegere la fel de corectă (care are și avantajul suplimentar că îl pot vedea parcat în Dorobanți și astronauții din stația spațială NASA). Nu trebuie trecuți cu vederea nici Hamiltonii care dețin un Maserati negru mat: ei au crescut visând să conducă o mașină ca a lui Batman, iar când au ajuns adulți și-au dat seama că, cel puțin pe șosea, banii te fac super erou. Oricare ar fi alegerea mașinii însă, una dintre versetele de bază ale Bibliei Auto prevede originalitatea ca virtute esențială: o mașină nu poate fi valoroasă dacă e comună. Nimic nu ar fi mai rău pentru Panamera-ul Lewis Hamilton decât să descopere pe stradă o altă mașină ca a lui. De fapt, atât de frică îi este de acest scenariu apocaliptic, încât atunci când trece pe lângă alte automobile, Lewis Hamilton pur și simplu închide ochii – mai bine să nu vadă deloc decât să vadă o mașină ca a lui.

Dar, ca orice pilot de F1 care se respectă, el știe că nu doar mașina îl definește – show-ul pe care îl face el în trafic, aura pe care o emană când pune roțile Ferrari-ului pe șoseaua cu gropi, se bazează pe o multitudine de alți factori distinctivi. Unul dintre aceștia este, fără îndoială, concertul: Hamilton-ul bucureștean conduce tot timpul, fără excepție, cu muzica la maxim în mașină și cu toate geamurile deschise. El face acest lucru în primul și în primul rând din considerație pentru săracii pietoni, care ar fi păcat să meargă pe stradă fără să-i surzească Kanye West la 1000 de decibeli. Desigur, și șoferii de Dacia, care au boxe mai puțin performante, au de profitat de pe urma acestui concert Untold improvizat la semaforul din fața Guvernului. Ca să nu mai vorbim de polițiștii rutieri, care în acest fel pot să audă de la cinci străzi distanță că se apropie alaiul șmecheriei.

În ceea ce privește stilul de condus al lui Lewis, n-are așa ceva. Pentru el, Ferrari-ul are doar două setări: accelerația și (uneori) frâna. Dacă ar fi să îl întrebe cineva pe Hamilton-ul bucureștean care e cel mai de preț lucru pe care îl deține, acesta ar răspunde, fără doar și poate, „accelerația mașinii”. Atât de mult îi place să accelereze, încât de fiecare dată când o face se asigură că tot cartierul știe: scremutul acela senzual de motor, geamătul incitant al iubitei lui mașini este, indubitabil, cel mai frumos sunet din lume pentru Lewis. Din acest motiv, nu semnalizează niciodată: ceilalți șoferi o să își dea ei seama în ce parte vrea să o ia în funcție de cum sună accelerația. În plus, semnalizarea e pentru fraieri: șmecherii știu să se bage.

Panamera-ul Senior

Panamera Senior este un conaș. El nu este bătrân, nu, nu, este un George Clooney, un „silver fox”. Asemănător vinului de 5,000 de euro cu care doarme pe noptieră, în cazul lui Panamera Senior vârsta nu face decât să îi crească valoarea.

El nu are o mașină sport, pentru că la vârsta lui nu se mai poartă (De altfel, afinitatea pentru imperativul impersonal este o trăsătură fundamentală a Panamera-ului Senior – el consideră că există lucruri care se fac, se poartă, se potrivesc, etc. și punct: femeile trebuie să se îmbrace ca Jackie Kennedy, la orice brunch trebuie să se bea șampanie, un om care se respectă nu se face să poarte blugi. Dacă deviezi de la aceste standarde universal valabile ești pur și simplu… „trist”). În cea ce privește automobilul, Panamera-ul Senior optează pentru mașini clasice: Bentley, Rolls-Royce, Aston Martin. Astfel de mărci sunt mai mult decât brand-uri: sunt embleme timeless ale eleganței și ale clasei sofisticate.

Dacă chiar ai gust rafinat, trebuie să îți personalizezi trăsura, făcând-o astfel bespoke: inițialele pe volan, scaune tapetate cu piele de leopard (care să se asorteze cu scrumiera Versace în care fumezi trabucurile cubaneze – încă o necesitate pentru un bărbat care aspiră să fie ca Humphrey Bogart!) sau, pentru adevărații cunoscători, un tapet Hermes pe tavanul mașinii. Fiind convins că luxul și (ceea ce el numește) bunul gust sunt dovadă de „respect pentru propria persoană”, Panamera-ul Senior își asortează mereu outfit-ul cu mașina, mașina – cu vila din Snagov, și vila – cu husa de agendă Louis Vuitton.

La volan, Panamera-ul Senior e relativ relaxat. Ca un leu, el se plimbă prin București doar ca să arate orașului cine e regele junglei. Străzile sunt un podium, pe care el defilează cu viteză constantă, tocmai ca să arate tuturor participanților la trafic ce frumoasă e emblema “RR” de pe capota lui. Prin această defilare maiestoasă, el predă restului șoferilor, cu tact și modestie, meritele capitalismului: da, voi, ăștia care stați la stop cu piciorul pe ambreiaj, dacă ați munci un pic mai mult și nu ați mai fi leneși, poate ați ajunge și voi să aveți cutie automată și o stea cu “B” de la Bentley în fruntea mașinii.

Panamera-ul Junior

Dacă îl vezi pe Panamera-ul Junior în trafic de la distanță, ai impresia că fie e legat la ochi, fie conduce cu un pistol la tâmplă.

Posesor al unui frumos Mercedes primit cadou de la tati la majorat, Panamera-ul de 18 ani proaspăt împliniți circulă pe străzile Bucureștiului ca și când ar fi în jocul Grand Theft Auto. Desigur, ca ceilalți doi Panameri menționați mai sus, și el vrea să își etaleze mașina (pe care bineînțeles că o merită după cât s-a chinuit să trișeze ca să îi iasă media 5 la Liceul Jean Monnet), dar acesta nu e scopul lui principal. Desigur, el dorește de asemenea să iasă la condus ca să poată pune o poză pe Insta story cu mâna lui încătușată de aurul Rolexian pe volanul cu emblema Mercedes, dar din nou, aceasta nu e principala misiune a Panamera-ului Junior în trafic. Prioritatea lui, motivul pentru care cutreieră șosele capitalei, este „să se antreneze”: să facă depășiri, accelerări, derapaje, frânări bruște. El trebuie să arate tuturor cât de abil e la volan, ce control imens are pe frână, cât de bine stăpânește virajele. Crezându-se într-un joc video, el este de părere că are un număr nelimitat de vieți, pe care e dispus să le riște copiind toate șmecheriile pe care le-a văzut la Tom Cruise în „Mission Impossible”.

În comparație cu Lewis Hamilton, care este conștient de existența regulilor de circulație, dar decide să le ignore, Junior-ul nu știe că există un cod rutier. Pur și simplu el nu a auzit de așa ceva. În consecință, nu cunoaște conceptul de limită.

Limita de viteză nu există pentru el: Bulevardul Magheru se poate numi la fel de bine Autostrada Magheru în ceea ce îl privește. Atât de mult îi place viteza, încât este sincer dezamăgit de necesitatea logică de a trece prin viteza 50 km/h ca să ajungă la orgasmica cotă de 200 km/h – dacă ar putea, ar circula cu 200 km/h tot timpul, chiar și când parchează.

Acest apetit insațiabil pentru accelerație provine parțial din faptul că Panamera-ul Junior este sincer convins că denumirile străzilor din București reprezintă instrucțiuni implicite despre cum trebuie condus pe ele. Panamera-ul proaspăt șofer crede că Bulevardul Aviatorilor se numește așa pentru că pe el toți șoferi trebuie să fie aviatori, motiv pentru care zboară printre celelalte mașini precum pilota DiCaprio avionul în „The Aviator”. Calea Victoriei reprezintă evident un circuit, pe care trebuie să cauți să fii victorios, să îi întreci pe ceilalți șoferi, să fii un fel de Usain Bolt în ale condusului. Splaiul Independenței este evident un îndemn să mergi cât de repede vrei tu, independent de reguli. Calea Moșilor trebuie evitată.

Delimitarea benzilor este încă o limită străină Panamera-ului prunc. El pur și simplu refuză să creadă că șoseaua are linii albe pe ea. Dacă sensul pe care merge are trei benzi și el intenționează să vireze la stânga, se va încadra pe banda din dreapta, convins oricând că poate face abil un viraj la stânga în unghi de 90, tăind calea tuturor. În sensul giratoriu intră direct, drept și fără să întoarcă volanul, pentru că cercurile aparțin orelor de geometrie (la care el nu a fost), nu traficului. În ceea ce privește parcarea, Panamera-ul Junior adoptă o strategie numită „unde nu-i loc, se face”: nepăsându-i de linii, unghiuri și alte concepte geometrice, el își bagă Mercedes-ul oriunde și oricum, eventual chiar și peste alte mașini care îi stau în drum. Dacă în aceste procedee non-liniare bușește Mercedesul, nu-i problemă, ia tati altul.

La categoria lexic rutier, Panamera-ul Junior stă foarte bine: înjură des, dar în engleză (pentru că română nu prea vorbește). Singurul cuvânt „urât” pe care îl mai zice din când în când în română este „coaie”, dar nu știe ce înseamnă.

Sumerianul

Sumerianul poate fi identificat în trafic după mașina Dacia albă, fabricată de însuși Ștefan cel Mare.

Principala caracteristică a Sumerianului în trafic este viteza aproape inexistentă cu care circulă: el nu a depășit, în viața lui, limita de 50 km/h. Dar adevărata problemă a Sumerianului nu este că merge încet, ci că o face cu aroganță. În comparație cu studentul care merge cu 10 km/h constrâns moral de instructorul din dreapta și jenat că îi incomodează pe cei cu permis, Sumerianul merge cu 10 km/h invocând virtutea precauției și siguranței rutiere. El este convins că toate regulile din codul rutier au sens perfect, sunt ușor de memorat și trebuie aplicate cu strictețea cu care comuniștii invocau politicile agrare. Unde am fi fără ordine?!.. Ce s-ar întâmpla cu țara asta dacă toți am încălca normele statului de drept?!… De la a trece pe galben și până la anarhie nu e decât un pas!…

Dintre toate locurile din trafic în care poate fi întâlnit Sumerianul, cel mai periculos este în intersecțiile cu „Cedează trecerea”. Pentru el, „Cedează trecerea” înseamnă repaus complet, pe o perioadă nedeterminată și, de cele mai multe ori, infinită. Când vede acest semn de circulație, el se liniștește: timpul are (prea) multă răbdare. Dacă ai ghinionul să te afli în spatele Sumerianului în timp ce așteaptă să dea prioritate la intersecție, poți să oprești liniștit motorul, să te duci pe trotuarul din dreapta, să îți deschizi un scaun de pescuit și să stai să citești „Război și pace”. Când termini cartea și te întorci în mașină, cel mai probabil Sumerianul va fi în continuare în fața semnului de „Cedează trecerea”, așteptând liniștit să dea prioritate mașinii care în următoarea jumătate de oră va ieși din Ploiești.

Turistul

Turistul este orice șofer care nu are numărul de înmatriculare cu „B”. El se comportă ca orice turist pe meleaguri străine: este veșnic nehotărât, stresat, șocat de împrejurimi și temător în fața noutății teritoriului misterios pe care este nevoit să-l parcurgă.

Ajuns în capitală, non-bucureșteanul comite multe păcate. Cel mai grav dintre ele este, fără nicio îndoială, nehotărârea. El este ca un elev care e persecutat de toți colegii de clasă și care se pierde când trebuie să zică lecția: când un non-bucureștean e scos la tabla traficului capitalei, el uită tot ce știe despre condus.

Dacă Turistul pleacă de pe Bulevardul Kiseleff și vrea să ajungă pe Bulevardul Regina Elisabeta, prima parte a drumului o va parcurge mergând între benzi, pe linia care le delimitează. Astfel, el refuză să facă promisiuni de stânga și de dreapta pe care nu le poate respecta și se mențiune cu precauție într-o zonă neutră, din care nimeni (și cu atât mai puțin, el) nu va ști ce mișcare urmează să facă. După ce va afla de la Waze încotro trebuie să se îndrepte exact, el va pune semnal de dreapta încă din fața Muzeului Țăranului, ca toți ceilalți șoferi să știe că, la un moment dat, cândva pe parcursul celor 3 km, va face dreapta. Apoi, de la Muzeul Antipa încolo, se va opri în dreptul fiecărei străzi perpendiculare cu Calea Victoriei ca să verifice dacă atunci e momentul să vireze la dreapta: uneori chiar va opri motorul, va ieși din mașină și va verifica la propriu dacă strada respectivă se numește „Regina Elisabeta”. Iar dacă, din greșeală, face dreapta prea târziu și ratează Bulevardul Regina Elisabeta, el nu va improviza un nou drum, un plan B – nu, nu, nu, anxietatea greșelii îl va imobiliza complet, iar prima lui reacție va fi să dea cu spatele, chiar dacă strada pe care a intrat în mod eronat nu permite marșarierul și chiar dacă are un șir de douăzeci de mașini în spate.

Turistul (dintre care cel mai malign este cel cu grupa de sânge DB) este de asemenea veșnic șocat: când se apropie de un semafor, frânează în ultimul moment, ca și când ar fi surprins că traficul se reglementează folosind indicatoare luminoase colorate. Când se regăsește într-o intersecție, uneori se oprește în mijloc ca să se minuneze puțin de faptul că șoselele se pot intersecta. Dar cel mai mare șoc pentru Turist este, fără îndoială, tunelul. Când se apropie de tunelul dintre Universitate și Unirii, stresul de a se încadra corect, confuzia legată de faptul că nu știe dacă pentru destinația lui e necesar drumul subteran, presiunea generată de prezența băștinașilor care cunosc drumul mai bine ca el și nu în ultimul rând, frica de întuneric, îl aduc pe Turist în pragul infarctului.

Uneori, ți se face milă de Turist și ai vrea să mergi să îl iei în brațe, să îl liniștești, să îi spui că Bucureștiul e nemilos cu toată lumea și că bucureștenii sunt, de fapt, problema. Dar apoi îți dai seama că dacă îl iei în brațe s-ar putea să îl sperii mai rău, așa că renunți.

Taximetristul

De fiecare dată când te urci într-un taxi în București, știi că pe parcursul călătoriei îți vei pierde ceva: pofta de a trăi, demnitatea, simțul mirosului, integritatea fizică, viața – sunt doar câteva dintre infinitele posibilități. Din acest punct de vedere, Taximetristul este un personaj incitant, pentru că niciodată nu poți ști în ce fel anume va fi nesimțit cu tine.

Când te urci în taxi, simțul olfactiv îți este îmbătat de un minunat amestec de aromă de tutun, note de Cola fiartă-n soare și mireasmă de sudoare. Simțul auditiv îți este și el antrenat instantaneu, fie de o minunată simfonie în manea major, fie de o conversație înfierbântată pe care Taximetristul o are în cască și în care se zbiară „BĂĂĂĂ, FRATELE MEU…” sau „târfulița mea, ascultă la tata…”. Vizual, ești întâmpinat de un domn care cântărește cât cinci și care se uită la tine în oglinda retrovizoare ca și când ar fi vrut să fii sub mașina lui în loc de în mașina lui.

Taximetristul trăiește mereu un melanj de scârbă și furie la adresa celorlalți șoferi din trafic. După cum mi-a spus mie însămi un taximetrist odată, „domnișoară, io pe toți tembelii ăștia i-aș putea mânca la micu’ dejun”. Lăsând la o parte apetitul pentru canibalism și bizarele preferințe gastronomice, nu pot să spun că introspecția domnului șofer m-a surprins: la fel ca ai săi confrați, arăta, conducea și vorbea ca un om care mănâncă carne-n sânge.

Dacă la stop Taximetristul are în față un alt șofer, în secunda în care se face verde el va începe să îl claxoneze pe cel din față, care a avut nesimțirea să își rezerve 0,01 secunde să pună piciorul pe accelerație. Pe străzi aglomerate, Taximetristul își va coborî geamul ca să apostrofeze alți participanți la trafic, reproșul lui preferat fiind „bă neterminatule, așa v-au învățat pe voi să conduceți la școala de șoferi?!”, iar pe locul doi, „tu ai pietriș în cap?!”. Iar dacă altcineva are tupeul să îi reproșeze lui nerespectarea unei norme rutiere (frecvența abaterilor fiind, de altfel, foarte ridicată), Taximetristul va înnebuni la propriu, pregătindu-se deja să își bată adversarul cu ușa de la mașină.

Taximetristul este ca un automat care nu poate produce rest: indiferent dacă trebuie să primești 50 de bani sau 50 de lei înapoi, pur și simplu nu se poate. Odată ce pui o hârtie în mâna taximetristului, tranzacția e încheiată – game over pentru tine. Dacă ai tupeul să întinzi mâna după rest, Taximetristul ți-o va smulge.

Maica Tereza

Maica Tereza este o mamă de patruzeci de ani care conduce un Volkswagen Golf. Pe bancheta din spate se află un scaun de mașină pentru copii, iar în portbagaj are mereu pungi de la Kaufland (pe care le reciclează mereu „de dragul plantei noastre”). Pe geamul din spate are lipite vreo 10 abțibilduri cu „baby on board”, în diferite limbi și cu diferite fonturi, ca toată lumea să poată afla că pentru ea condusul nu este un hobby, ci un atribut esențial al maternității. Mașina e veșnic murdară pentru că „a fi mamă e un full time job” și deci niciodată n-are timp s-o spele.

În ciuda atributelor menționate mai sus, pe timp de iarnă mașina condusă de Maica Tereza posedă o caracteristică distinctivă și mai evidentă, care nu are cum să fie trecută cu vederea: prezența accesoriilor sezoniere. La început de decembrie, Volkswagen-ul cu care purcede Maica Tereza prin trafic este decorat cu două steaguri ale României, fiecare ieșind din câte un geam din față al mașinii. La mijlocul lui decembrie, steagurile sunt înlocuite de coarne de reni, cuplate cu un nas roșu de pluș lipit între farurile din față. Fiind un spirit veșnic optimist, Maica Tereza alege să își personalizeze astfel mașina pe timp de iarnă (nu e clar de ce nu își leagă de roți și niște flori vara, sau de ce nu își pune un dovleac pe capotă în octombrie) ca să amintească concetățenilor ei de spiritul comunității, de importanța solidarității în perioada Sărbătorilor, de minunatul sentiment de apartenență. Când să zâmbești dacă nu atunci când vezi un nas roșu lipit cu superglue de mașină? Când să te simți iubit dacă nu atunci când îți oferă prioritate o mașină care e mândră să fie română? Fericirea se rezumă la detalii, „oameni frumoși”.

În trafic, Maica Tereza se caracterizează prin altruism și prudență. Stă mereu lipită de volan, așezată pe scaun înclinată în unghi de 45 de grade, crezând că așa are un control mai bun asupra mașinii. Dacă se îndreaptă spre o trecere de pietoni și vede cu coada ochiului că paralel cu ea, un om se plimbă pe bulevard, ea va opri mașina la trecerea de pietoni în scop preventiv  – așa, doar în caz că individul în cauză se va decide, în următoarele zece minute, să treacă strada. Depășiri nu face niciodată – mai degrabă ar aștepta trei ore în spatele unui tir decât să îl depășească, chiar și în condiții de pustietate și cu vizibilitate perfectă. În ceea ce privește parcatul, îi ia o oră, evită orice parcare subterană și ocupă mereu două locuri de parcare ca să nu îi zgârie nimeni cornițele de reni.

Kim Kardashiana

Kim Kardashiana este, de cele mai multe ori, la volanul lui Land Rover Evoque alb sau Porsche Cayenne. Când „al ei” i-a cumpărat mașina, alegerea nu a fost întâmplătoare: el s-a asigurat să îi cumpere lui iubi a lui un automobil suficient de scump cât să dea bine în trafic, dar nu chiar atât de scump încât să îi plesnească inima atunci când, inevitabil, iubi va buli mașina încercând să parcheze cu spatele la mall Băneasa, salonul de mani-pedi sau Nuba Cafe, singurele trei destinații unde Kim își conduce mașina.

În drum spre aceste destinații, Kim verifică constant oglinzile: nu ca să se asigure că are vizibilitate în trafic, sau să facă depășiri în siguranță, sau să estimeze corect încadrarea în funcție de bordură – ci ca să se asigure că nu i s-a întins rujul. Privirea în oglindă servind un scop în principal estetic, Kim face mereu un pic de botic înainte să schimbe banda.

Pe drum, la orice stop, Kim va sta pe telefon. Când coloana în care e va începe să se miște, sau când se va face verde la stop, ea va rămâne pe loc, cu ochii în ecran. Dacă o claxonezi discret, amintindu-i în mod diplomat de regulile de circulație, tot ea se va enerva și va gesticula în oglindă „nu vezi că tastez?!”. Într-un final se va supune, va înainta, iar la următorul stop va relua din nou activitatea pe Instagram, durând-o fix în cotul injectat cu botox de „ăia din spatele ei”.

Mașina lui Kim Kardashiana nu are sistem de airbag, pentru că, în caz de impact, buzele ei ar funcționa foarte bine pentru a amortiza impactul.

***

După o zi de călătorit în traficul bucureștean, martor la variile întruchipări ale nebuniei descrise mai sus, ajungi acasă nervos, sleit de puteri și plin de frustrări. Dar apoi îți aduci aminte că orice tragedie e de fapt și-o comedie, că orice necaz poate da naștere la haz, că fiecare ochi care plânge poate avea pereche unul care râde. Și îți dai seama că n-ai de ales: trebuie să zâmbești la hazul divin al purgatoriului rutier.

Irina Țuca

Cuvinte cheie: ,
Secţiuni: Life, Opinii, SELECTED TOP LEGAL | Toate secţiunile
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

Lex Discipulo Laus Încurajăm utilizarea RNPM - Registrul Naţional de Publicitate Mobiliară Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează SmartBill

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


.
PLATINUM Signature      

PLATINUM  ACADEMIC

GOLD                        

VIDEO   STANDARD