« Flux noutăţi
BusinessAchiziţii publiceAfaceri transfrontaliereAsigurăriBankingConcurenţăConstrucţiiCorporateCyberlawDrept comercialEnergieFiscalitateFuziuni & AchiziţiiGamblingHealth & PharmaInfrastructurăInsolvenţăMedia & publicitatePiaţa de capitalProprietate intelectualăTelecomTransporturi
ProtectiveDrepturile omuluiDreptul Uniunii EuropeneDrept constituţionalDrept civilData protectionDreptul familieiDreptul munciiDreptul sportuluiMalpraxis medicalProtecţia animalelorProtecţia consumatorilorProtecţia mediului
LitigationArbitrajContencios administrativContravenţiiDrept penalMediereProcedură civilăRecuperare creanţe
Proprietate intelectuală
DezbateriCărţiProfesionişti
 

Inteligența artificială vs. Creativitatea umană: Perspectivă asupra drepturilor de autor
10.05.2021 | Marian-Constantin IONESCU, Alexandra-Maria SILION

JURIDICE - In Law We Trust Video juridice
Marian-Constantin Ionescu

Marian-Constantin Ionescu

Alexandra-Maria Silion

Alexandra-Maria Silion

„this realm of rain
grey sky and cloud
it’s quite and peaceful
safe allowed
And, arguably, worse:
I am a coal-truck
by a broken heart
I have no sound
the sound of my heart
I am not”[1]

Inteligența artificială (I.A.) se dezvoltă odată cu restul tehnologiei, dar mult mai repede decât o făcea anterior, lucru care ar putea avea urmări în viața fiecăruia dintre noi. Putem anticipa că roboții vor fi în curând la fel de omniprezenți precum sunt calculatoarele astăzi, forțând societatea să fie mai preocupată de impactul pe care îl vor avea asupra umanității și să se adapteze cu pași mici la viitoarele posibilități cu privire la domeniile lor de activitate. Unul dintre subiectele care merită puse în discuție se referă la creațiile pe care I.A. le realizează cu ajutorul sistemului care îi permite să acționeze autonom. Nu trebuie exclusă posibilitatea ca în viitor inteligența artificială să fie atât de avansată încât să depășească până și capacitatea intelectuală umană. Ea poate lua decizii în mod autonom, bazate pe experiențe anterioare și date colectate din mediul înconjurător deoarece poate înțelege și învăța singură noi strategii sau pot scrie alți algoritmi[2]; este confecționată dintr-un set de metode, algoritmi și tehnologii care fac software-ul să fie “inteligent” într-un mod care poate părea uman pentru un observator extern[3].

Pentru a desluși această controversă, Alan Turing a conceput, încă din anul 1950, un experiment care avea să ofere răspunsuri la întrebările care îi presau pe specialiști. Testul Turing este destinat inteligenței artificiale pentru a se determina dacă aceasta poate „gândi”. El este reprezentat de o comparație între răspunsurile date la un set de întrebări de un om și de un robot care folosește inteligența artificială. Dacă persoana care analizează răspunsurile nu își poate da seama care dintre ele sunt ale ființei umane și care sunt ale robotului, atunci I.A. a trecut testul, lucru ușor de recunoscut prin probabilitatea sa de a fi identificat greșit ca subiect uman.

Acest test poate fi aplicat și în domeniul creației intelectuale, comparând două picturi sau două poezii, una dintre ele fiind realizată de inteligența artificială. El a mai fost practicat până acum în special în rândul scrierilor și al operelor de tip poezie, iar de cele mai multe ori, până și specialiștii au dat greș în indicarea operei creată de inteligența artificială, aceasta păcălindu-i cu ușurință. I.A. este pregătită asemănător unui copil pentru a ajunge la rezultatul procesului de scriere. Acesteia îi sunt oferite date (o serie largă de scrieri, poezii, postări, comentarii), precum și imagini de pe urma cărora ea poate dezvolta singură abilitatea de a compune poezii, iar uneori din această activitate se obțin rezultate foarte plăcute și inedite. De cele mai multe ori sunt selectați oameni pricepuți în domeniu, dar și persoane care nu lucrează în aceeași branșă. Juriului îi este prezentată o serie numeroasă de lucrări specifice, iar tocmai pentru că sunt foarte asemănătoare, le este greu de ales care dintre ele sunt create de creierul uman și care sunt create de inteligența artificială, iar erorile în răspunsuri sunt considerabile.

Marcus Du Sautoy, matematician și autor al multor cărți de știință, care a scris și o carte intitulată The Creativity Code: how AI is learning to write, paint and think, a făcut un experiment pe care l-a dezvăluit într-un interviu pentru revista Financial Times[4]. El a folosit un cod prin care I.A. a scris 350 de cuvinte dintr-o carte de-a lui. În ciuda acestui fapt, nimeni nu a recunoscut încă pasajul din carte care a fost generat de algoritm. Nu s-a arătat foarte mulțumit deoarece a exprimat că își dorește să fie greu de înlocuit ca scriitor, dar cu ajutorul lui putem vedea concret punctul avansat în care se află creativitatea inteligenței artificiale și asemănarea aproape neobservabilă dintre paragrafele scrise de om și cele scrise de I.A. De asemenea, el consideră că definiția pentru creativitate conține noutate, iar computerele sunt potrivite pentru a descoperi lucruri noi, dar și valoare și elemente de surpriză, lucruri care sunt subiective.

Un alt test a fost făcut de cercetători[5] cu ajutorul a 18 participanți, la o galerie de artă care conținea, în mare parte, picturi ale inteligenței artificiale. Când subiecților studiului le-a fost pusă întrebarea, majoritatea au răspuns că lucrările create de I.A. sunt cele ale unui artist, iar lucrările făcute de artiști populari sunt cele confecționate de inteligența artificială (în majoritatea cazurilor, nu a fost sesizată diferența dintre picturile umane și cele ale inteligenței artificiale, testul turing având succes). Mulți oameni au preferat operele pictate de roboți. În urma galeriei de artă, diferite persoane și-au exprimat dorința de a achiziționa respectivele opere realizate de I.A., iar cercetătorii au primit oferte de la colecționari și diferite expoziții care vânau operele roboților.

Toate aceste evenimente pe care nu a fost nevoie să le confruntăm până acum ne fac să ne întrebăm dacă nu cumva creațiile realizate de ultimele versiuni ale inteligenței artificiale ar trebui să fie protejate din punct de vedere legal. În momentul în care un brand își alcătuiește imaginea prin intermediul inteligenței artificiale, care compune autonom marca, logo-uri, reclame, imagini reprezentative pentru firmă și alte elemente cu ajutorul cărora firma respectivă se diferențiază în societate, acestea ar putea beneficia de protecție prin drepturile de autor, dacă le-ar fi recunoscute[6]. Recunoașterea proprietății intelectuale pentru creațiile inteligenței artificiale ar aduce multe avantaje părților care folosesc astfel de tehnologii, în special de ordin economic. În acest fel, companiile ar putea pe de-o parte să economisească timp și resurse materiale (folosind I.A., deoarece presupune un proces mai rapid și inovație tehnologică), iar pe de altă parte, să își securizeze semnele distincte făcute de I.A. pentru a nu fi preluate de alte companii.

În ceea ce privește subiectul dedus examinării, considerăm ca fiind elementar a cerceta sumar bazele legale și filosofice ale instituției dreptului de autor, precum și condițiile pretinse nu atât de lege, cât de doctrină și jurisprudență, oricât de scindate ar fi ele în nuanțele prin care apreciază care sunt caracterele ce îi sunt impuse operei pentru a beneficia de protecția juridică prin drepturile de autor. Apelul la acești interpreți se justifică prin aceea că în această chestiune legea păstrează o reticentă tăcere, în sensul că nu formulează în mod expres acele condiții, rămânând de datoria doctrinei și jurisprudenței să se pronunțe, deducând din textul legal și îmbogățindu-l prin explicitare. Starea aceasta este prezentă în majoritatea statelor cu tradiție în protecția drepturilor de autor, explicabilă prin dinamismul creației, care include o gamă largă de opere ce pot fi protejate, iar standardele impuse acestora spre a beneficia de forța protectoare a dreptului sunt cufundate în ambiguitate și interpretabilitate, cu atât mai mult cu cât aici se tratează ceva cu totul inedit. Problema în această secțiune se poate formula în următorii termeni simpli: Creațiile produse de inteligența artificială au vocația de a fi protejate prin drepturile de autor? Dacă răspunsul este da, firesc urmează o altă întrebare: Cine este titularul drepturilor de autor? Apele sunt de departe de a se fi liniștit, iar discuția de față le mișcă din nou. Ne putem imagina nenumărate cazuri ipotetice în care interesele economice ale unor investitori în inteligența artificială destinată creației de orice natură vor fi ignorate și astfel lezate de refuzul categoric al legii de a proteja, cu consecințe grave în planul dezvoltării industriilor de creație care utilizează inteligența artificială. Problema va fi abordată în linii generale, uzitând atât de viziunea continentală, cât și de cea anglo-saxonă în lămurirea unor elemente de bază ce țin de subiectul nostru. Nu ne-am propus să tratăm exhaustiv tema, ci doar să conturăm un punct de plecare.

De început, claritatea discursului ne obligă să menționăm distincția folositoare dintre inteligența artificială privită ca un instrument al creatorului uman și inteligența artificială ca entitate creatoare de sine stătătoare. Prima se caracterizează printr-o intervenție umană sesizabilă și crucială, pe când în cazul celei de-a doua intervenția umană absentează în procesul de creație sau cel puțin e minoră, de așa manieră încât aportul omului se rezumă la apăsarea unui click sau buton. Așadar, analogia inteligenței artificiale cu pensula pictorului sau stiloul scriitorului este desuetă și improprie, de vreme ce aceasta nu mai este doar un instrument, ci a devenit creatorul însuși. Această realitate prezintă o anormalitate pe care sistemele juridice ale multor țări nu o pot explica prin optica tradițională, îndeosebi în sistemul continental. Pentru onestitate, vom menționa soluția dată de legislația britanică[7] vizând creațiile de natură artistică, literară, muzicală sau dramatică generate de calculatoare, în sensul că sistemul englez creează o ficțiune potrivit căreia autorul este considerat persoana care întreprinde acțiunile preparatorii necesare pentru crearea lucrării. Dar chiar și această soluție este ambiguă, de vreme ce autorul poate fi considerat deopotrivă programatorul și utilizatorul tehnologiei creatoare.

Optica de soluționare a problematicii creațiilor generate de inteligența artificială diferă în cele două sisteme de drept, anglo-saxon și continental, primul dintre ele urmând central teoria utilitaristă, iar cel de-a doilea împărtășind rigid o așa-numită teorie a drepturile naturale aparținând autorului, strâns legate de personalitatea acestuia. Așadar, derivă din cele anterior enunțate că instituția drepturilor de autor în sistemul anglo-saxon este privită mai degrabă ca un instrument economic menit a răsplăti pe creator în schimbul publicării operei sale spre beneficiul publicului, pe când sistemul continental privește dreptul de autor ca pe un drept natural al creatorului, protejând opera acestuia ca o expresie a personalității sale.

Dar chiar și în common law, unde rațiunea protecției este una utilitaristă, cu excepția ficțiunii prezente în sistemul juridic britanic, intervenția umană este crucială în actul creației și, prin urmare, în acordarea drepturilor de autor. Demn de citat este renumitul caz al unei maimuțe care și-a făcut un selfie, fapt de la care s-a pornit o dispută legală cu privire la eligibilitatea protecției fotografiei prin copyright și, în cele din urmă, referitor la titularul dreptului de autor. The United State Copyright Office a clarificat tranșant faptul că doar lucrările create de oameni pot beneficia de protecție juridică sub legislația americană, care exclude de la aceasta pe cele create de animale sau tehnologii fără o intervenție umană[8]. Argumentul pentru această soluție este acela că opera exprimă concepțiile intelectuale originale ale autorului, iar autoritatea americană în domeniul copyright poate refuza înregistrarea unei lucrări dacă se determină că nu a fost creată de o ființă umană. Similar, jurisprudența australiană[9] a refuzat să protejeze o bază de date în baza faptului că a lipsit intervenția umană în crearea sa. Evident că aceste cazuri nu răspund clar problemei. Ipotetic imaginată situația în care creatorul non-uman ar avea personalitate juridică, acesta ar putea deține drepturile de autor? Și dacă s-ar răspunde afirmativ, rațiunile protecției juridice prin drepturile de autor ar fi inaplicabile, de vreme ce această instituție urmărește proteguirea autorului atât în planul moral, al recunoașterii calității de autor din motive de demnitate și reputație, cât și pecuniar, prin faptul că autorul, în sensul de creator al operei, poate culege exclusiv beneficiile economice ale propriei creații. Soluția este bizară, ne aflăm pe teritoriul discuției dacă pietrele simt durerea.

În sistemul continental, perspectiva asupra drepturilor de autor este mult mai rigidă și dificil de aplicat în cazul creațiilor produse de inteligența artificială. Trecând peste problematica dacă inteligența artificială desfășoară o activitate creatoare, în sensul că algoritmul pe care se fundamentează satisface rigorile creativității umane, la nivel Uniunii Europene, multe dintre jurisdicții statuează faptul că doar creațiile produse de om pot fi protejate, excluzând pe cele create autonom de diferite tehnologii. Aceasta concepție este explicată prin faptul că, deși output-ul generat de inteligența artificială poate fi considerat o creație intelectuală, pentru a fi protejate, în majoritatea statelor continentale, lucrarea respectivă trebuie să întrunească condiția originalității, în sensul că își are originea în personalitatea autorului, iar definițiile date acesteia nu sunt aplicabile unui algoritm. Concepția juridică continentală asupra dreptului de autor este atât de bine rezumată de către concepția filosofică a lui Martin Heidegger asupra relației dintre artist și operă: “Originea operei este artistul. Originea artistului este opera”[10]. Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat faptul că pentru a fi eligibilă pentru protecție o lucrare trebuie să fie o creație intelectuală proprie autorului[11], iar autorul este înțeles ca cel care a creat opera, Convenția de la Berna postulând că drepturile de autor operează în beneficiul autorului, în sensul de creator al lucrării.  Testul originalității implică, conform CJUE, alegeri libere și creative, lucrarea fiind o extensie a personalității autorului.

Sub Codul civil francez și legislația germană, cel căruia i se pot atribui drepturile de autor este cel care a creat respectiva lucrare[12], iar aceasta exclude explicit creațiile produse de inteligența artificială în mod autonom, fără intervenția creatoare a omului, a cărui personalitate trebuie să se reflecte în creație.

Totuși, admițând ipoteza din urmă a personalității juridice pentru inteligența artificială sau separând creația și creatorul de cel care deține dreptul de proprietate asupra acesteia prin premisa că atât moral, cât și patrimonial titularul dreptului de autor e distinct de creator, rămân alte întrebări cărora trebuie să le fie găsite răspunsuri, cu precădere asupra noțiunii de creativitate, originalitate și dacă inteligența artificială este capabilă să poarte aceste atribute esențiale. După cum subliniază o autoare[13], se poate considera că inteligența artificială generează un produs creativ în sine, chiar dacă procesul de generare nu este echivalentul procesului intelectual de creație specific omului, iar condiția originalității poate fi satisfăcută prin reconsiderarea acesteia ca sinonimă noutății, iar nu neapărat amprentei personalității autorului, în sensul că original nu înseamnă că își are originea în personalitatea autorului, ci că se distinge prin elementul de noutate de alte lucrări (sistemele AL nu au personalitate, după cum se afirmă în doctrină, aceasta înseamnă alegeri creative și personale, ezitare, iar algoritmul nu dispune de întreaga plenitudine a creativității umane, fiind o simulație a inteligenței umane limitată și fără o conștiință).

Creațiile produse de IA sunt prezente astăzi, fie că vorbim de un nou Rembrandt[14] construit de un software, fie de o galerie de artă unde audiența a preferat mai mult picturile create în mod autonom de tehnologia inteligentă în detrimentul celor ale artiștilor umani, iar rațiunile comerciale dictate de industriile producătoare de conținut artistic, care folosesc asemenea tehnologii, forțează juridicul să se adapteze, să renunțe la prejudecăți.

Tehnologia avansată ne împinge să ne gândim la multe probleme, majoritatea dintre ele fiind de natură legală, care se revarsă asupra societății odată cu dezvoltarea ei, unde putem încadra și dificultatea identificării autorului unei opere creată de sistemul inteligenței artificiale, fără a avea însă intervenție umană. Dacă un robot dezvoltă propriul mod de acțiune, iar rodul acestuia este o operă de creație efectuată fără ca un om să fi participat la proces, atunci cui îi revin drepturile de autor? Problema drepturilor de autor rămâne deschisă. Poate nu doar omul este capabil de creație.


[1] Poezie scrisă de inteligența artificială, disponibil aici
[2] Paulius Cerka, Jurgita Grigiene, Gintare Sirbikyte, Is it possible to grant legal personality to artificial intelligence software systems?, disponibil aici
[3] Editorii Enciclopediei Britanice, Turing Test, disponibil aici
[4] Marcus Du Sautory, Financial Times, disponibil aici
[5] Disponibil aici
[6] Richard A. Spinello, Herman T. Tavani, Intellectual Property Rights in a Networked World: Theory and Practice (2005), pp. 114.
[7] Copyright, Designs and Patents Act 1988, adoptat de Parlamentul britanic
[8] Compendium of U.S. Copyright Office Practices. Disponibil aici
[9] Acohs Pty Ltd v Ucorp Pty Ltd [2012] FCAFC 16 (2 March 2012), Curtea federală a Australiei
[10] Martin Heidegger, Originea operei de artă
[11] Cazul C-145/10, Eva-Maria Painer v Standard Verlags GmbH 1 December 2011, Curtea de Justitie a Uniunii Europene (CJEU).
[12] Graham Dutfield, Global Intellectual Property Law, pp. 86.
[13] Andreea Verteș-Olteanu, Ascensiunea roboților, o cutie a pandorei?
[14] Disponibil aici


Marian-Constantin Ionescu
Student – Facultatea de Drept din cadrul Academiei de Studii Economice din București

Alexandra-Maria Silion
Student – Facultatea de Drept din cadrul Academiei de Studii Economice din București

Cuvinte cheie: , , , ,
Secţiuni: Articole, Cyberlaw, Dreptul proprietatii intelectuale, RNSJ, SELECTED TOP LEGAL, Studii | Toate secţiunile
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

Lex Discipulo Laus Încurajăm utilizarea RNPM - Registrul Naţional de Publicitate Mobiliară Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează SmartBill

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


.
PLATINUM Signature      

PLATINUM  ACADEMIC

GOLD                        

VIDEO   STANDARD