« Flux noutăţi
Selected Top LegalVideo
JurisprudenţăCEDOCJUECCRÎCCJJurisprudenţa curentă ÎCCJDezlegarea unor chestiuni de dreptRILCurţi de apelTribunaleJudecătorii
Noutăţi legislativeProiecte legislativeMOF - Monitorul Oficial al RomânieiJOUE - Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
Opinii

Federație după federație: lecțiile înființării Statelor Unite ale Americii pentru dezvoltarea construcției unionale. The Federalist Papers, de Alexander Hamilton, James Madison și John Jay
11.05.2021 | Adrian BANTAȘ

JURIDICE - In Law We Trust Video juridice
Adrian Bantaș

Adrian Bantaș

Titlu subsidiar: Despre discursul politic de la referirile la Solon, Licurg și Pericle, la medicina populară și influențele așa-numitei Oculte Mondiale asupra geneticii autohtone

Nu mai devreme de alaltăieri, în întreaga Uniune Europeană s-a sărbătorit ceea ce câteva generații de europeni cunosc, deja, sub denumirea de Ziua Europei. O sărbătoare ce rememorează, în esență, o Declarație programatică rostită de un așa-numit… Părinte Fondator, pe numele său, Jean Monnet. Concepte care nu doar că fac să vibreze anumite corzi sufletești sensibile, dar sună straniu de inovator și, totodată, cunoscut. Desigur, cunoscut nu neapărat din experiență directă, ci din experiența lecturii ori vizionării surselor documentare ce se referă la o altă Federație de referință: Statele Unite ale Americii.

Dar ce caută astfel de concepte și idei provenite de peste Ocean în structura simbolică a Uniunii Europene? Se integrează ele în experiența europeană? De fapt, întrebarea ar trebui concepută în mod radical diferit: ar fi de conceput ca suportul conceptual al construcției europene să nu includă astfel de elemente de inspirație transatlantică?

La această concluzie ajungem în urma lecturii lucrării pe care v-o propunem, astăzi, spre dezbatere: The Federalist Papers[1]. Care este, însă, pe scurt, povestea acestei cărți? Ei bine, inițiativa acestei scrieri, care inițial a reprezentat doar o succesiune de articole, a apărut în mințile autorilor ca urmare a înaintării, în luna septembrie a anului 1787, de către instituția reprezentată, sub imperiul primului izvor constituțional american[2], de Congresul Confederației, a proiectului noii Constituții a Statelor Unite[3] către cele (pe atunci) 13 state membre ale Uniunii[4], spre ratificare. Cum era și firesc într-o societate democratică, acest fapt a stat la originile unei ample și înverșunate dezbateri pro și contra ratificării, între adepții noului curent federalist și cei ai menținerii formei confederative existente. În acest context, Alexander Hamilton, James Madison și John Jay au decis să publice, sub pseudonimul colectiv Publius[5], o serie de 85 articole în care să argumenteze în favoarea ratificării Constituției de către statele membre, care îmbina, în cele 13 state, votul popular cu procedura parlamentară.

Așadar, destinatarii articolelor autorilor menționați nu erau doar membrii instituțiilor reprezentative care urmau să se pronunțe asupra ratificării Constituției, ci și membrii corpului electoral, care poate fi considerat, cu aproximație, similar publicului general. De aceea, primul aspect pe care dorim să îl evidențiem este nivelul elevat al limbajului utilizat și al referirilor istorice, politice, juridice și nu numai pe care autorii le utilizează din abundență. Desigur, toate acestea concură spre a face din The Federalist Papers o lectură uneori anevoioasă, dar numeroasele exerciții de argumentare și parcursul sinuos al raționamentelor compensează din plin acest mic neajuns și contribuie la crearea unei adevărate rutine de exerciții de contorsionare intelectuală a căror satisfacție aferentă răsplătește cu asupra de măsură investiția mentală efectuată.

Pentru un entuziast al istoriei, însă, lucrarea se constituie într-un adevărat regal. În buna tradiție a unei epoci influențate semnificativ de studiul Antichității, argumentele asupra prezentului sunt construite pornind de la situațiile considerate relevante din Grecia și Roma antice, fără a se neglija, totuși, nici perioadele medievale, renascentiste ori moderne. Desigur, asupra relevanței unora dintre referiri sau comparații în perioada și contextul analizate, un cititor contemporan poate exprima propriile dubii, dar acest fapt nu diminuează nici calitatea construcțiilor stilistice, nici importanța că, indiferent de existența sau nu a identității de context, pentru oamenii din acele timpuri exemplele inspirate din Antichitate căpătau forță prin relevanța pe care formarea lor intelectuală le-o atribuia. Cu alte cuvinte, fie că sunt sau nu considerate relevante de către un cititor modern, referirile în cauză sunt importante pentru că erau astfel în viziunea publicului țintă.

Ce relevanță poate avea, însă, o serie de articole scrise acum mai bine de două secole și reunite sub forma unui volum, pentru un cititor contemporan? Una foarte ridicată, dacă acel cititor este preocupat de fenomenul edificării Uniunii Europene, un fenomen pe care, dat fiind caracterul lui continuu, în trăim și astăzi, și dacă cititorul în cauză nu ezită să identifice în experiența americană suficiente paralele cu cea prin care trecem pe propriul continent.

Dar dacă cititorul în cauză este jurist? Ce relevanță poate avea, pentru el, o lucrare despre care nu putem fi siguri că are un astfel de caracter? Ei bine, în anumite condiții, răspunsul este similar. Pentru juristul interesat de premisele intelectuale ale soluțiilor legislative pe care încearcă să le interpreteze și să le plaseze în contextul apariției și dezvoltării lor, relevanța în cauză nu poate fi decât la fel de ridicată. Pentru că, la urma urmei, a interpreta dreptul înseamnă a pătrunde, cât de puțin, în mintea și în sufletul creatorilor săi[6], pentru a ne da, astfel, seama de intențiile lor originare. Or, cum altfel putem face asta, decât luând contact cu filosofia din spatele dreptului?

Ei bine, ca europeni, putem, în primul rând, să ne reamintim că „statele vecine sunt inamici naturali, în afara cazului în care slăbiciunile comune le obligă să se unească într-o republică confederată, și constituția acesteia previne diferendele pe care le ocazionează vecinătatea, stingând acea gelozie secretă care determină statele să caute propria mărire în dauna vecinilor lor”[7]. Sună a… peste 1000 ani de istorie europeană, nu?

Desigur, în decursul a două secole, semnificația termenilor se poate schimba. Spre exemplu, pentru autorii The Federalist Papers, confederația reprezenta o asociere de state care își păstrau individualitatea, în timp ce federația era acea entitate care includea statele respective într-o singură entitate suverană. Unde este Uniunea Europeană în acest spectru?

Dar de ce ar fi nevoie de astfel de construcții federale pentru menținerea păcii între statele componente? Nu oferă dreptul internațional clasic suficiente instrumente, cum ar fi obișnuitele tratate internaționale? Nu, ne spun autorii The Federalist Papers, înainte de a ne aduce aminte de secolele marcate de sute de tratate încheiate între statele europene și imediat încălcate, în lipsa unor mecanisme politico-juridice de asigurare a respectării lor, altele decât simpla iluzie a bunei credințe a părților.

Însă ce diferențiază, în viziunea autorilor The Federalist Papers, o „ligă” (o organizație internațională, cum am spune astăzi), de o autentică federație? Nici mai mult, nici mai puțin decât capacitatea actelor juridice ale acesteia de a avea efect direct asupra particularilor din statele membre. O caracteristică pe care, de altfel, o întâlnim și în cazul multora dintre izvoarele dreptului unional.

Totuși, chiar dacă actele juridice ale federației astfel constituite ar beneficia de efectul direct menționat, cum s-ar putea asigura respectarea, în practică, a prevederilor acestora în contextul în care interesele statelor membre ar dicta, poate, o conduită contrară? Cu ajutorul instituțiilor statelor membre, ne spune The Federalist Papers. Diferă aceasta, în mod esențial, de interpretarea și aplicarea dreptului Uniunii de către administrația și instanțele statelor membre?

Presupunând o astfel de federație edificată, procesul său decizional ar avea vreo influență asupra funcționării sale ca o adevărată federație? Ar putea să ne fie indiferent dacă adoptarea actelor juridice la care am făcut referire mai sus reprezintă apanajul exclusiv al reprezentanților statelor membre, ca într-o organizație internațională (în care fiecare stat membru poate să blocheze, prin exercitarea propriului drept de veto, adoptarea oricărui act juridic care îl dezavantajează), sau dacă reprezintă, din contră, rezultatul unui proces asemănător celor specifice statelor membre? Nu, dacă dorim ca federația să funcționeze cu adevărat eficient, în beneficiul destinatarilor normelor sale, ne spun autorii The Federalist Papers. Or, această concluzie diferă, în mod esențial, de evoluția procesului decizional unional spre un model specific statelor federale?

Dar cum s-ar putea afla întinderea competențelor de legiferare a noii Federații? Prin identificarea competențelor atribuite ei de către… statele membre sau, cum ar putea afirma un cercetător contemporan al fenomenului unional, prin aplicarea principiului atribuirii. Cât despre clasificarea acestor competențe, ele sunt, cum am spune astăzi, exclusiv unionale (și ne referim aici la aspecte precum acțiunea externă în anumite domenii, taxele vamale[8] ori cele legate de apărare), partajate între Uniune și statele membre sau aparținând acestora din urmă, dacă nu au fost conferite explicit sau implicit Uniunii.

Desigur, similaritățile dintre cele două construcții nu se opresc la aspectele, absolut succinte, pe care le-am selectat și prezentat aici. O trecere adecvată în revistă a acestora ar trebui să constituie apanajul unui studiu cu mult mai dezvoltat, or scopul demersului nostru nu este, în acest caz, decât a trezi interesul pentru lectura cărții. Un interes care, la rândul său, nu ar trebui să se nască doar în mintea iscoditoare a cercetătorilor fenomenului unional, ci și în cea a cititorului preocupat de înțelegerea acestuia doar la nivelul specific cetățeanului unional care nu doar că are drepturi, dar încearcă să și înțeleagă fenomenul din a cărui dezvoltare face parte.

Dincolo de aceste aspecte de un interes mai degrabă sectorial, persistă, însă, o serie de întrebări ridicate în mod inerent de lectura acestei lucrări destinate, după cum am afirmat, electoratului celor 13 state. Mai exact, ne întrebăm când, cum, de ce și din vina cui am ajuns de la situația în care, în secolul XVIII, în susținerea aprobării referendare a unei Constituții se utilizau argumente preluate din cultura și civilizația greco-romană, din istoria medievală, renascentistă și modernă a Europei, din gândirea politică și din dreptul anglo-saxon și continental precum și din logică și filosofie, la cea în care, după mai bine de 200 ani de educație de mase, în susținerea unor obiective (nu atât sanitare cât politice) se folosesc susțineri de tipul ingerințelor componentelor unui vaccin în codul genetic al persoanelor inoculate (urmată fie de transformarea acestora în primate, fie de survenirea unor afecțiuni care variază de la declanșarea tocmai a bolii de care ar trebui să ne ferească vaccinul, până la… impotență[9]), mașinațiunile așa-zisei Oculte Mondiale sau alte asemenea elucubrații la care îndrăznim să credem că cititorii The Federalist Papers ar fi fost mult mai puțini sensibili.

Top 3 citate:

„One important fact seems to be witnessed by all historians who take notice of the Achaean affairs. It is that as well after the renovation of the league by Aratus as before its dissolution by the arts of Macedon, there was infinetly more of moderation and justice in the administration of its government, and less of violence and sedition in the people, than were to be found in any of the cities exercising singly all the prerogatives of sovereignty. The Abbé Mably, in his observations on Greece, says that the popular government, which was so tempestous elsewhere, caused no disorders in the members of the Achaean republic, because it was there tempered by yhe general authority and laws of the confederacy.[10]

„From such a parade of constitutional powers in the representatives and head of this Confederacy[11], the natural supposition would be that it must form an exception to the general character which belongs to its kindred systems. Nothing would be farther from the reality. The fundamental principle on which it rests, that the empire is a community of sovereigns, that the diet is a representation of sovereigns, and that the laws are adressed to sovereigns, renders the empire a nerveless body, incapable of regulating its own members, insecure against external dangers, and agitated with unceasing fermentations in its own bowels.”[12]

„The proposed Constitution, therefore, even when tested by the rules laid down by its antagonists, is, in strictness, neither a national nor a federal Constitution, but a composition of both. In its foundation it is federal, not national; in the sources from which the ordinary powers of the government are drawn, it is partly federal and partly national; in the operation of these powers, it is national, not federal; in the extent of them, again, it is federal, not national; and finally in the autorithative mode of introducing amendments, it is neither wholly federal nor wholly national.”[13]

CE MI-A PLĂCUT

Lucrarea reprezintă un adevărat festival de interdisciplinaritate. Pentru cititorul (jurist sau nu) interesat de conexiunile dintre drept și celelalte ramuri ale cunoașterii și de izvoarele materiale ale actelor juridice cu care se întâlnește în activitatea sau lecturile cotidiene (în acest caz, unionale), The Federalist Papers reprezintă un reper de neratat.

CE NU MI-A PLĂCUT

Atunci când analizăm o operă care, prin puterea sa de pătrundere, a influențat nu numai o generație de membri ai corpurilor electoral și reprezentativ, cât și numeroase generații de observatori și cercetători ai fenomenelor federalist și unional, puține lucruri pot să ne impresioneze negativ. Privind lucrurile în perspectivă și neputându-ne disocia de ceea ce trăim în aceste zile, putem să regretăm doar că nivelul discursului politic s-a diminuat până la nivelul la care astăzi rezultate similare (din punct de vedere al influențării atitudinii publicului) se pot obține cu metode care pun sub semnul întrebării discernământul celor influențați de ele.


[1] Lucrarea poate fi achiziționată de aici.
[2] Documentul cunoscut, pe scurt, drept Articolele Confederației.
[3] Care avea să înlocuiască Articolele Confederației.
[4] O formulare straniu de familiară, nu?
[5] Inspirat de la numele lui Publius Valerius, unul dintre fondatorii Republicii Romane. Deducem, din aceasta, cu admirație, faptul că publicului-țintă al articolelor în cauză acest nume îi era cel puțin parțial cunoscut, altfel nu s-ar fi justificat alegerea sa. În același timp, privim cu o urmă greu disimulată de regret la pseudonimele folosite de către anumiți actori (naționali și, mai ales, internaționali) în comunicarea politică de astăzi: Cocon.ro, Efemeride.ro, Bârfitorii, Prietenia România-Rusia etc…
[6] Din câte cunoaștem până în prezent, nici un act juridic nu a fost produsul dicteului automat, scrierii mediumnice ori revelației divine, asemenea, spre exemplu, Coranului, transmis Profetului Mohammed de către Arhanghelul Gabriel, în limba arabă. De aceea, a ne mărgini cunoașterea la textul propriu-zis al unui act juridic și a refuza să o extindem la contextul ideatic al genezei sale, sub motivul caracterului nejuridic al acestuia, reprezintă o auto-limitare nu doar neproductivă, ci de-a dreptul dăunătoare.
[7] Alexander Hamilton, James Madison, John Jay, The Federalist Papers, Dover Publications, New York, 2016, p. 26.
[8] Exemple care nu fac decât să indice noi similarități cu Uniunea Europeană de astăzi.
[9] Fiecare vaccinabil fiind liber să aleagă din ce sursă își obține informațiile, ne așteptăm ca paginile care fac referire la impotență să înregistreze un trafic semnificativ mai redus.
[10] Alexander Hamilton, James Madison, John Jay, op.cit, p. 84: „Un fapt important pare a fi remarcat de toți istoricii care discută despre actele aheilor. Este acesla că, atât după refacerea Ligii de către Aratus, cât și înainte de dizolvarea acesteia prin manoperele lui Macedon, a existat cu infinit mai multă moderație și dreptate în administrarea guvernării sale, și mai puțină violență și răzvrătire în popor, decât puteau fi identificate în oricare dintre orașele care exercitau, individual, toate prerogativele suveranității. Abatele Matably, în observațiile sale privind Grecia, spune că guvernământul popular, care a fost atât de vulcanic în altă parte, nu a provocat tulburări în cadrul membrilor republicii achaene, deoarece acolo a fost temperat de autoritatea generală și legile confederației”.
[11] Cu referire la Imperiul Romano-German.
[12] Alexander Hamilton, James Madison, John Jay, op.cit, p. 89: „De la o asemenea parada a prerogativelor constitutionale cu care sunt învestiți reprezentanții și șeful (de stat al) acestei confederații, supoziția firească ar fi că ea trebuie sa constituie o excepție de la caracterul general al sistemelor înrudite. Nimic nu ar fi mai departe de realitate. Principiul fundamental pe care se bazează, că imperiul este o comunitate de suverani, că dieta este o instituție reprezentativă a suveranilor, și că legile sunt adresate entităților suverane, face din Imperiul un organism paralizat, incapabil de a asigura conformarea propriilor membri, nesigur împotriva pericolelor externe, și agitat de o fermentare neîncetată în propriile măruntaiele”.
[13] Alexander Hamilton, James Madison, John Jay, op.cit., p. 187: „Prin urmare, Constituția propusă, chiar și atunci când este verificată utilizându-se regulile stabilite de oponenții săi, nu este, în strictă măsură, nici o Constituție națională, nici una federală, ci îmbinare a ambelor acestor caractere. În principiile sale de bază este federală, nu națională; în sursele din care sunt extrase prerogativele obișnuite ale instituțiilor (Uniunii), este parțial federală și parțial națională; în exercitarea acestor prerogative, este națională, nu federală; în privința extinderii acestora, din nou, este federală, nu națională; și, în cele din urmă, în privința modalităților de revizuire, nu este nici în întregime federală, nici în întregime națională.”


Dr. Adrian Bantaș

Cuvinte cheie: , , , ,
Secţiuni: Opinii, Povestim cărți, SELECTED TOP LEGAL | Toate secţiunile
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

Lex Discipulo Laus Încurajăm utilizarea RNPM - Registrul Naţional de Publicitate Mobiliară Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează SmartBill

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


.
PLATINUM Signature      

PLATINUM  ACADEMIC

GOLD                        

VIDEO   STANDARD