Secţiuni » Mesaje de condoleanţe
Mesaje de condoleanţe
UNBR Caut avocat
UNBR Caut avocat
UNBR Caut avocat
AUDI Q3
AUDI Q3
Life Mesaje de condoleanțe

S-a stins Acad. prof. dr. Nicolae Manolescu, Președintele Uniunii Scriitorilor. Mesaje de condoleanțe și program funeralii

25 martie 2024 | JURIDICE.ro

Sâmbătă, 23 martie 2024, în cursul serii, Acad. prof. dr. Nicolae Manolescu, critic, istoric și cronicar literar, scriitor, publicist, om politic și diplomat, Președinte al Uniunii Scriitorilor din România și membru titular al Academiei Române, a trecut la cele veșnice, la vârsta de 84 de ani.

Potrivit presei centrale, regretatul om de cultură (foto ziarul „Puterea”) se afla internat în stare gravă la Spitalul Universitar de Urgență Elias, după ce vineri suferise un stop cardiac, iar anterior o fractură de șold, urmare a faptului că a căzut la o lansare de carte.

Uniunea Scriitorilor din România a postat pe site-ul oficial un mesaj de condoleanțe „In memoriam Nicolae Manolescu„:

Uniunea Scriitorilor din România anunță cu profundă durere încetarea din viață a academicianului Nicolae Manolescu (1939-2024), Președintele Uniunii Scriitorilor, director al săptămânalului „România literară”, critic și istoric literar de mare reputație, una dintre cele mai mari personalități ale literaturii române din toate timpurile. 

Nicolae Manolescu s-a identificat cu literatura română, a fost în permanență în centrul literaturii vii, a fost îndrumător a sute de studenți și doctoranzi, ca profesor, precum și al tinerilor scriitori din mai multe generații. 

Ca om politic și ziarist de atitudine, a militat pentru democrație și libertate.

Prin dispariția lui Nicolae Manolescu, cultura română suferă o grea, ireparabilă pierdere.

Evenimente juridice

Servicii JURIDICE.ro

Arbitraj comercial

***

Uniunea Scriitorilor din Republica Moldova a postat pe site-ul său un mesajIn memoriam Nicolae MANOLESCU„:

Uniunea Scriitorilor din Republica Moldova și Filiala Chișinău a Uniunii Scriitorilor din România exprimă sincere condoleanțe în legătură cu plecarea în lumea celor drepți a distinsului critic și istoric literar, membru titular al Academiei Române, președintele Uniunii Scriitorilor din România, Nicolae MANOLESCU (27.11.1939 – 23.03.2024).

De-a lungul mai multor decenii, Nicolae MANOLESCU a fost profesor la Universitatea din București, redactor la revista „Contemporanul” și director al revistei „România literară”. Activitatea sa critică și istorică s-a reflectat în numeroase lucrări importante, precum „Istoria critică a literaturii române. 5 secole de literatură ”, considerată fundamentală.

Nicolae MANOLESCU a fost o figură de referință în peisajul cultural românesc. Cu o voce inconfundabilă, el a influențat generații de scriitori și de cititori prin analizele sale pătrunzătoare și viziunea sa asupra literaturii. De la poezie la proză, de la teorie literară la istoria culturii, operele sale au luminat și au provocat mințile și inimile celor pasionați de literatură.

Nicolae MANOLESCU nu a fost doar un observator al literaturii, ci și un creator de opinii, dezbateri și critici constructive. Prin munca sa tenace și pasiunea pentru literatură, el a fost un far de lumină pentru cei ce caută să înțeleagă complexitatea și frumusețea artei cuvântului scris. A fost un susținător al democrației și libertății, fiind apreciat și pentru atitudinea sa civică.

Prin dispariția lui Nicolae MANOLESCU, am pierdut un remarcabil exeget al literelor românești și unul din pilonii culturii române. Moștenirea sa va rămâne însă o sursă de inspirație și cunoaștere, continuând să trăiască în inimile și mințile tuturor celor cărora le-a atins viața.

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

***

Academia Română a postat pe site-ul instituției următorul mesaj:

Secţia de filologie şi literatură a Academiei Române anunță cu nemărginită durere stingerea din viață, sâmbătă, 23 martie 2024, a academicianului Nicolae Manolescu.

In memoriam
Academician Nicolae Manolescu
27 noiembrie 1939 – 22 martie 2024

Cultura română este îndoliată de trecerea la cele veșnice, pe 23 martie, a profesorului universitar Nicolae Manolescu, membru al Secției de filologie și literatură a Academiei Române, președinte al Uniunii Scriitorilor din România, director al săptămânalului „România literară”, unul dintre cei mai importanți și mai influenți critici literari. De-a lungul celor peste șase decenii de activitate, existența lui Nicolae Manolescu s-a identificat cu literatura pe care a comentat-o, a apărat-o și a ilustrat-o. Însăși instituția literaturii noastre postbelice este de neimaginat în afara magistraturii sale și a regretatului congener, Eugen Simion.

A redefinit, chiar a consacrat cronica literară printr-o constantă autoritate și prin seducția fără precedent. S-a ilustrat la cel mai înalt nivel în aproape toate domeniile disciplinei critice, acoperind întregul ei „spațiu de joc”: de la monografiile despre Titu Maiorescu (marele său model, alături de G. Călinescu), Alexandru Odobescu și, mai ales, Mihail Sadoveanu, la trilogia „Arca lui Noe” (cel mai bun studiu despre romanul românesc și una dintre capodoperele criticii autohtone), „Despre poezie”, până la masiva și ambițioasa „Istorie critică a literaturii române”. „Cinci secole de literatură” – replică a marii „Istorii” călinesciene și summa a carierei sale. „Antologia poeziei române moderne din 1968” (însoțită de un eseu-reper, „Metamorfozele poeziei”) a reprezentat un moment important și un test major al liberalizării poststaliniste. Seria eseurilor din „Teme” (șapte volume, publicate de-a lungul câtorva decenii) este un model al genului, iar memorialistica din volume precum „Viață și cărți” – un document uman edificator.

Ca universitar a format, decenii la rând, generații întregi de profesori, care l-au iubit ca pe foarte puțini alții. Încă din anii ’80 ai secolului trecut a girat (alături de Eugen Simion) manuale de literatură română pentru liceu; o va face, în alt context istoric, și la finele anilor ’90. A participat, cu talent polemic, la toate marile bătălii ale generației sale și ale literaturii române autentice împotriva dogmatismului ideologic, a închiderii culturale și nonvalorii estetice. Ca lider al „Cenaclului de Luni” (1978-1983), a fost mentorul admirat al generației de scriitori din deceniul nouă.

După 1990 s-a implicat o vreme în viața politică a României ca lider al unui nou partid civic-liberal (Partidul Alianței Civice) și ca senator, impulsionând profesionalizarea politicii autohtone și a discursului public. În anii 2000 a deținut funcții de reprezentare culturală externă (ca ambasador la UNESCO), a devenit membru al Academiei Române și, din 2005, președinte al Uniunii Scriitorilor din România, funcție pe care a deținut-o până la sfârșitul vieții.

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

***

Universitatea din București a postat pe site-ul acesteia următorul ferparIn memoriam acad. Nicolae Manolescu (1939-2024)„:

Comunitatea Universității din București anunță cu profundă tristețe trecerea în eternitate a academicianului, criticului și istoricului literar Nicolae Manolescu.
Pentru generațiile de cititori formate după 1960, cărțile, articolele și intervențiile publice ale lui Nicolae Manolescu l-au consacrat nu doar ca pe un critic important alături de alții, ci ca pe Criticul unei epoci a literaturii române. Pentru multe promoții de studenți la Litere, Nicolae Manolescu a fost (chiar dacă în timpul comunismului nu i s-a permis, zeci de ani, să treacă dincolo de gradul universitar de lector) Profesorul care le-a luminat, ca nimeni altul, universul cititului și scrisului.

De la debutul de cronicar literar în „Contemporanul” condus de George Ivaşcu (1962), Nicolae Manolescu a exercitat acest oficiu fără întrerupere și fără rest până la începutul anilor 1990, pronunţându-se asupra tuturor (probabil) cărţilor şi autorilor semnificativi ai vremii. Conştient de autoritatea şi importanţa acestui rol, scria în 1971: „Un critic specializat în istoria literaturii este privit ca o persoană particulară; un cronicar, ca o instituţie”.

A acoperit întregul teritoriu al literelor româneşti. Prin cronicile săptămânale din „România literară’, al căror ecou a depășit cu mult limitele interpretării de text și ale judecății de valoare, a  impus o viziune asupra Literaturii și a funcției ei sociale. Prin volumele cu mize istorice sau teoretice despre marile genuri (poezia în „Metamorfozele poeziei”, 1968 şi „Despre poezie”, 1987; romanul în „Arca lui Noe”, 1980-1983) a fixat reperele unui mod de a interpreta marile creații literare românești. Prin activitatea sa de îndrumător al Cenaclului de Luni, a lansat o generație literară devenită, astăzi, canonică. Eseurilor şi monografiilor critice (despre Titu Maiorescu, Alexandru Odobescu, Mihail Sadoveanu) li s-a adăugat apoi monumentala „Istorie critică a literaturii române”. 5 secole de literatură (vol. I, 1990; 2008, 2020).

Chiar mai mult decât suprafaţa tematică şi cronologică a carierei sale, impresionează capacitatea criticului de a se reinventa. Aproape fiecare carte propune un unghi de vedere nou asupra problemei de care se ocupă, în raport cu tradiţia critică, dar şi cu „masca” anterioară a autorului. La început, influenţa lui G. Călinescu e covârşitoare, iar impresionismul – evident, în ciuda dezicerilor formale. „Lecturi infidele” (1966), prima sa carte, reia în „Pseudopostfaţă” ideile călinesciene despre raportul dintre critică şi istorie, despre rolul subiectivităţii şi al interpretării. „Sadoveanu sau Utopia cărţii” (1976) ilustrează o altă modalitate în critica manolesciană. Strategia aleasă de Manolescu este delimitarea de maniera altor critici, pentru a o impune pe a sa, uneori în aceeaşi linie, dar mereu cu accente de o puternică originalitate, cu formulări și asocieri de neuitat. Analiza romanului sadovenian „Creanga de aur” îi prilejuieşte consideraţii despre rostul criticului: „Cărţile ne sunt date în literalitatea lor: sunt pentru noi un text ce nu poate fi schimbat: lectura însăşi e capacitatea de a introduce în acest cadru fix un spirit”. Premisele vieţii din literatură se află tocmai aici, în capacitatea criticului de a „locui” proprietatea părăsită a altuia.

În „Arca lui Noe. Eseu despre romanul românesc” (1980-83), originea actului critic nu mai este plăcerea lecturii, ci dorinţa de cunoaştere, „o anumită necesitate a spiritului” în faţa unei probleme. Interesul este aici dublu: teoretic şi analitic. Criticul construiește un sistem de interpretare, depăşind impresionismul. Comentariile romanelor sunt inspirate de stilistica şcolii germane, de Leo Spitzer şi Erich Auerbach. Relația dintre diversitatea operelor și numitorul comun al tipului social devine posibilă și justificată prin performanţa analitică a criticului. Întregul câmp al romanului este sistematizat și unificat printr-un set de concepte împrumutate din zone diferite. Utopia criticului este tocmai simultaneitatea textului literar cu metatextul său. „Câţi scriitori nu au scris doar pentru că au citit? Câţi critici nu au citit doar pentru a scrie?” – se întreba Roland Barthes. Nicolae Manolescu a revenit, în cursul carierei sale, la această idee: „Mi-a plăcut, de fapt, nu să citesc cărţi, ci să scriu despre ele” („Scrisul şi cititul”, în „Teme 6”, 1986).

Lansat odată cu o strălucită generație de scriitori și critici literari, a cărei șansă istorică a recunoscut-o, Nicolae Manolescu și-a asumat apărarea „literaturii adevărate”, atunci când aceasta era supusă presiunilor politice și amenințată de „zgomotul timpului”. Tot în această direcție se conturează și rolul său major în impunerea generației ‘80 pe scena literaturii române.

Formele de recunoaștere publică de care s-a bucurat, în moduri simbolice atât de diferite, și înainte, și după 1989, statutul său de constructor al canonului, de „nomotet”, cum îi spunea Sorin Alexandrescu, ne impun să continuăm moștenirea lui Nicolae Manolescu – credința sa în rostul spiritului critic, în frumusețea și adevărul cuvântului scris.

Persoanele care doresc sa-i aducă un ultim omagiu academicianului și profesorului Nicolae Manolescu o pot face luni, 25 martie 2024, între orele 11:00 și 14:00, la Ateneul Român (Str. Benjamin Franklin, nr. 1-3, București).

Slujba de înmormântare va avea loc marți, 26 martie 2024, de la ora 12.30, la Cimitirul „Sf. Ioan” din Râmnicu Vâlcea (Str. Calea Lui Traian – Sud, Râmnicu Vâlcea). 
Uniunea Scriitorilor din România pune la dispoziția celor interesați de participarea la slujba de înmormântare două autobuze, care vor pleca de la sediul Uniunii (Calea Victoriei, nr. 133, București [Casa Vernescu]) marți, 26 martie 2024, la ora 9:00.

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

***

Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA) din București a transmis pe site-ul instituției următorul mesaj:

Comunitatea academică din SNSPA își exprimă regretul pentru dispariția acad. Nicolae Manolescu, Doctor Honoris Causa al SNSPA. Unul dintre cei mai mari critici literari ai României, Nicolae Manolescu a fost o figură marcantă în peisajul cultural românesc, lucrările sale devenind o referință pentru cititori și scriitori.

În calitate de critic literar și profesor, a avut un impact major asupra modului în care literatura română este percepută și apreciată, atât în țară, cât și pe plan internațional. Prin lucrările sale, Nicolae Manolescu a deschis noi orizonturi în interpretarea literaturii române, demonstrând o înțelegere profundă a valorilor culturale și istorice.

În calitate de preşedinte al Partidului Alianţei Civice (1991-1997), senator (1992-1996), preşedinte al Consiliului Naţional al Partidului Naţional Liberal (1997-2000), Nicolae Manolescu a fost un lider politic marcant, care a contribuit decisiv la parcursul democratic al României, după anul 1989.

În perioada 2006-2015, Nicolae Manolescu a fost ambasador al României la UNESCO.

În anul 2012, Senatul Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative (SNSPA) i-a acordat prof. Nicolae Manolescu înalta distincţie de Doctor Honoris Causa al SNSPA.

Pierderea sa lasă un gol imens în inimile noastre, dar moștenirea sa va continua să inspire. Gândurile noastre se îndreaptă către familie, prieteni și toți cei care l-au cunoscut și i-au apreciat opera.

***

Universitatea Ovidius din Constanţa a transmis un mesaj intitulat „In memoriam acad. prof. univ. dr. Nicolae Manolescu, Doctor Honoris Causa al Universităţii Ovidius din Constanța„:

Universitatea Ovidius din Constanţa aduce un omagiu la trecerea în eternitate a acad. prof. univ. dr. Nicolae Manolescu, excepţional critic, teoretician şi istoric literar.

Născut la Râmnicu Vâlcea, în 27 noiembrie 1939, Nicolae Manolescu a absolvit liceul la Sibiu în 1956 şi a urmat cursurile Facultăţii de Filologie a Universităţii din Bucureşti (1956-1962). În 1974 a devenit doctor în litere cu teza „Contradicţia lui Maiorescu”.

În 1964 şi-a început cariera universitară la Facultatea de Litere, Universitatea Bucureşti, unde a fost asistent, între anii 1964-1968; lector, în intervalul 1968-1989 şi, din 1989, profesor.

După debutul publicistic în „Viaţa românească” (iulie 1961) şi cel editorial, cu volumul „Literatura română de azi” (1965, în colaborare cu Dumitru Micu), Nicolae Manolescu a susţinut cronica literară a revistei „Contemporanul” (1962-1972) şi a „României literare” (1972-1992). Între anii 1971-1974, a fost redactor-şef adjunct al „României literare”, iar din 1990 directorul publicaţiei. Din 1990, Nicolae Manolescu a devenit directorul revistei „România literară”. A renunţat la cronică, dar în perioada aprilie 1990 – septembrie 1991 a semnat rubrica de analiză politică „Ochiul magic”. Activitatea lui de critic s-a făcut prezentă în aproape toate publicaţiile culturale ale vremii.

În decursul carierei sale, Nicolae Manolescu a publicat volumele: „Lecturi infidele” (1966), „Metamorfozele poeziei” (1968), „Contradicţia lui Maiorescu” (1970), „Teme” (vol. I-VII, apărute între 1971-1988), „Introducere în opera lui Alexandru Odobescu” (1976), „Sadoveanu sau Utopia cărţii” (1976, Premiul Uniunii Scriitorilor şi Premiul Academiei Române), „Arca lui Noe” (I-III, 1980-1983), „Despre poezie” (1987), „Istoria critică a literaturii române” (1990), „Dreptul la normalitate. Discursul politic şi realitatea” (1991), „Cărţile au suflet” (1995), „Metamorfozele poeziei. Metamorfozele romanului” (1999), „Poeţi romantici” (1999), „Teme” (2000), „Literatura română postbelică. Lista lui Manolescu” (vol. I-III, 2001), „Cititul şi scrisul” (2002), „Poeţi moderni” (2003), „Lectura pe înţelesul tuturor” (2003), „Viaţă şi cărţi. Amintirile unui cititor de cursă lungă” (2009).

În noiembrie 2008 Nicolae Manolescu a lansat lucrarea „Istoria critică a literaturii române. 5 secole de literatură”, care însumează peste 1.500 de pagini şi la care a lucrat timp de 25 de ani.

Nicolae Manolescu a fost ales membru corespondent al Academiei Române la 24 octombrie 1997, iar la 28 martie 2013 a devenit membru titular al acesteia.

A fost membru al Uniunii Scriitorilor din România (USR) din 1963 şi a fost ales preşedinte al acesteia în anul 2005. La 23 noiembrie 2009 a fost ales pentru un al doilea mandat la conducerea USR, apoi reales în fruntea USR la 7 octombrie 2013. La 5 mai 2018 a fost reales preşedinte al USR, pentru mandatul 2018-2023.

La 1 decembrie 2000 i-a fost conferit de către Preşedinţia României Ordinul Naţional „Serviciul Credincios” în grad de Mare Cruce, iar la 1 decembrie 2008 – Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Mare Cruce.

Nicolae Manolescu a fost distins cu premii ale Academiei Române, Uniunii Scriitorilor, Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti, iar din partea statului francez – cu titlul de „Officier de l’Ordre des Arts et des Lettres”.

Dumnezeu să îl odihnească în pace!

Comunitatea academică a Universităţii Ovidius din Constanţa

***

Nicolae Ciucă, Președintele Senatului României, a postat pe contul său de Facebook următorul mesaj:

Cu durere în suflet am aflat vestea decesului marelui om de cultură Nicolae Manolescu. L-am pierdut pe cel mai important critic literar și istoric contemporan al literaturii noastre, care a îmbogățit patrimoniul cultural românesc prin cele peste 50 de volume publicate și numeroase articole în reviste consacrate precum „România Literară” și „Contemporanul”.

Academicianul a avut și o carieră politică în zona de centru-dreapta, în primul deceniu după 1989 – ca președinte al Partidului Alianței Civice și apoi, pentru doi ani, în cadrul PNL, după ce partidul nostru a absorbit PAC, în 1998. Cultura română a rămas mai săracă acum. Ne rămân lucrările lui, analizele sale profunde asupra marilor autori români și comentariile care au dat noi direcții de gândire societății în ansamblu.

Îmi va rămâne întotdeauna în minte replica sa celebră, din urmă cu 11 ani: „Cum să respecți valorile naționale dacă nu le cunoști?”. Este un îndemn care va rămâne mereu actual. Odihnească-se în pace!

***

Ministerul Culturii a transmis pe pagina de Facebook a instituției următorul mesaj:

Am primit cu întristare vestea plecării dintre noi a domnului Nicolae Manolescu, ilustră personalitate a vieții culturale românești. 

Nicolae Manolescu s-a născut la 27 noiembrie 1939, la Rîmnicu Vâlcea. A absolvit Liceul ,,Gheorghe Lazăr” la Sibiu, în 1956, și Facultatea de Filologie la București, în 1962. În 1974 obține titlul de Doctor în Litere cu studiul monografic „Contradicția lui Maiorescu”.

A fost critic, istoric literar si eseist, editorialist, jurnalist, profesor de literatura română la Universitatea din București, membru corespondent al Academiei Române (din 1997), președinte al Uniunii Scriitorilor din România și ambasador UNESCO la Paris. Din 1990 conduce revista „România literară”. 
Din activitatea sa impresionantă merită amintite câteva volume, care pentru mulți au fost adevărate repere formatoare: „Lecturi infidele” (1966), „Metamorfozele poeziei” (1968), „Contradicția lui Maiorescu” (1970), „Introducere în opera lui Alexandru Odobescu” (1976), „Sadoveanu sau utopia cărții” (1976), „Arca lui Noe. Eseu despre romanul românesc”, I-III (1980-1983), „Despre poezie” (1987), „Dreptul la normalitate. Discursul politic și realitatea” (1991), „Cărțile au suflet” (1995), „Literatura română postbelică. Lista lui Manolescu”, I-III (2001), „Cititul și scrisul” (2002), „Inutile silogisme de morală practică” (2003), „Poeți moderni” (2003), „Istoria critică a literaturii române” (2008), „Viață și cărți. Amintirile unui cititor de cursă lungă” (2009).

Prin zestrea inestimabilă pe care o lasă în cufărul culturii române, memoria lui Nicolae Manolescu va rămâne vie nu doar pentru generațiile de studenți care l-au citit sau îl vor citi, ci și pentru fiecare dintre noi, atunci când simțim nevoia unei lecturi de specialitate, de calitate. 

Condoleanțe familiei și tuturor celor care l-au cunoscut și l-au apreciat!

***

Muzeul Național al Literaturii Române a publicat pe site-ul acestuia următorul ferpar intitulat „A murit președintele Uniunii Scriitorilor din România, Nicolae Manolescu”:

Criticul, istoricul literar și eseistul Nicolae Manolescu,  președintele Uniunii Scriitorilor din România, a intrat de astăzi în eternitate.

S-a născut la 27 noiembrie 1939, la Râmnicu Vâlcea. Mama sa, Sabina Apolzan (n. Manolescu), a fost profesoară de franceză, iar tatăl său, Petru Apolzan, profesor de filosofie, se arată în „Dicţionarul general al literaturii române” apărut sub egida Academiei Române (Editura Univers Enciclopedic, Bucureşti, 2005). A urmat gimnaziul la Sibiu, iar cursurile liceale le-a început la Râmnicu Vâlcea, absolvind liceul la Sibiu. După aceea a urmat cursurile Facultăţii de Filologie a Universităţii din Bucureşti (1956-1962), cu o întrerupere în 1958 şi 1959, când este exmatriculat din cauza dosarului, potrivit sursei citate. Şi-a luat licenţa în 1962, şi în acelaşi an a început o colaborare la „Contemporanul”. În 1963 şi-a început cariera universitară, ca preparator la Catedra de Istoria Literaturii Române a Facultăţii de Filologie a Universităţii din Bucureşti, devenind ulterior asistent (1964-1968), lector (1968-1989), apoi, după 1990, profesor la aceeaşi catedră. „Contradicţia lui Maiorescu”, lucrarea sa de doctorat, a fost susţinută în 1974. „Dicţionarul general al literaturii române”, Editura Univers Enciclopedic, Bucureşti, 2005, spune că „vocaţia de cronicar literar a lui Nicolae Manolescu, manifestată precoce, se exercită constant vreme de trei decenii (1962-1992). Debutul survine în „Contemporanul”, unde G. Ivaşcu îi oferă cronica literară în primăvara lui 1962. Va continua s-o susţină până în 1972, când este titularizat cronicar la «România literară» de acelaşi G. Ivaşcu (…)”. Din 1990 a devenit directorul revistei „România literară”. A renunţat la cronică, dar în perioada aprilie 1990-septembrie 1991 a semnat rubrica de analiză politică „Ochiul magic”. Activitatea sa de critic s-a făcut prezentă în aproape toate publicaţiile culturale ale vremii.

A debutat cu volumul „Literatura română de azi. 1944-1964”, scris în colaborare cu Dumitru Micu (1965). Au urmat: „Lecturi infidele” (1966), „Metamorfozele poeziei” (1968), „Contradicţia lui Maiorescu” (1970), „Teme” (vol. I-VII, apărute între 1971-1988), „Introducere în opera lui Alexandru Odobescu” (1976), „Sadoveanu sau Utopia cărţii” (1976, Premiul Uniunii Scriitorilor şi Premiul Academiei Române), „Arca lui Noe” (I-III, 1980-1983), „Despre poezie” (1987), „Istoria critică a literaturii române” (1990), „Dreptul la normalitate. Discursul politic şi realitatea” (1991); „Cărţile au suflet” (1995); „Metamorfozele poeziei. Metamorfozele romanului” (1999); „Poeţi romantici” (1999); „Teme” (2000); „Literatura română postbelică. Lista lui Manolescu” (vol. I-III, 2001); „Cititul şi scrisul” (2002); „Poeţi moderni” (2003); „Lectura pe înţelesul tuturor” (2003), „Viaţă şi cărţi. Amintirile unui cititor de cursă lungă” (2009).

În 2008, Nicolae Manolescu a lansat în cadrul Târgului Gaudeamus lucrarea „Istoria critică a literaturii române. 5 secole de literatură”, care are peste 1.500 de pagini şi la care a lucrat timp de 25 de ani. Nicolae Manolescu a fost ales membru corespondent al Academiei Române la 24 octombrie 1997, iar la 28 martie 2013 a devenit membru titular al acestui înalt for ştiinţific şi cultural. Este membru al Uniunii Scriitorilor din România din 1963, potrivit dicţionarului „Membrii Academiei Române (1866-2003)” (Editura Enciclopedică / Editura Academiei Române, Bucureşti, 2003). A fost ales preşedinte al Uniunii Scriitorilor din România (USR) în anul 2005. La 23 noiembrie 2009 a fost ales pentru un al doilea mandat la conducerea USR, apoi reales în fruntea USR la 7 octombrie 2013. La 5 mai 2018 a fost reales preşedinte al USR, pentru mandatul 2018-2023. A fost membru fondator al Alianţei Civice şi membru în Comitetul Director al acesteia (1990), apoi, din iulie 1991, preşedinte al Partidului Alianţa Civică (PAC), se arată în lucrarea „Personalităţile României contemporane. Protagonişti ai vieţii publice”, editat de Agenţia Naţională de Presă ROMPRES (Bucureşti, 1995). A deţinut funcţia de preşedinte al Partidului Alianţa Civică până în 1998, când PAC şi PNL au fuzionat. A fost senator de Sibiu în legislatura 1992-1996, fiind ales, în septembrie 1992, pe listele Convenţiei Democrate Române. În noiembrie 1996 a candidat la Preşedinţia României, din partea Alianţei Naţional Liberale (ANL). În perioada 2006-2015 a fost ambasador al României la UNESCO. La 1 decembrie 2000 i-a fost conferit de către Preşedinţia României Ordinul Naţional „Serviciul Credincios” în grad de Mare Cruce, iar la 1 decembrie 2008 – Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Mare Cruce. A fost distins cu premii ale Academiei Române, Uniunii Scriitorilor, Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti, iar din partea statului francez – cu titlul de „Officier de l’Ordre des Arts et des Lettres”.

În octombrie 2004 a obţinut Premiul Prometheus pentru întreaga carieră – Opera Omnia, acordat de fundaţia „Anonimul”, iar în cadrul Galei Premiilor „Manuscriptum” din 11 decembrie 2008 i-a fost decernat marele premiu „Manuscriptum”, pentru cartea „Istoria critică a literaturii române”. A primit titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii din Oradea (2010), al Universităţii „1 Decembrie 1918” Alba Iulia (2011), al Şcolii Naţionale de Ştiinţe Politice şi Administrative (2012), al Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca (2012), al Universităţii „Vasile Alecsandri” din Bacău (2016). La 14 ianuarie 2017, Nicolae Manolescu a primit titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii „Alecu Russo” din Bălţi – Republica Moldova, în cadrul unei ceremonii cu prilejul „Zilelor Eminescu”. În 2011 Senatul Universităţii din Bucureşti i-a conferit titlul de Profesor emerit. La Gala Comisiei Naţionale a României pentru UNESCO în An Centenar, care a avut loc la 27 noiembrie 2018, criticul literar Nicolae Manolescu s-a numărat printre personalităţile cărora le-au fost înmânate diplome de excelenţă în semn de înaltă recunoaştere a contribuţiei remarcabile la împlinirea şi afirmarea idealurilor şi obiectivelor UNESCO. Potrivit unui proiect de hotărâre adoptat de Consiliul General al Municipiului Bucureşti în octombrie 2019 i-a fost conferit titlul de cetăţean de onoare al Capitalei.

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

***

Fostul Președinte al României, Ion Iliescu, a publicat pe blogul său următorul mesaj intitulat „NICOLAE MANOLESCU (1939-2024)”:

Am aflat cu enormă tristețe că s-a stins din viață profesorul Nicolae Manolescu, președintele Uniunii Scriitorilor din România.

În peste 60 de ani de când ne cunoaștem, ne-au apropiat multe, ne-au despărțit puține lucruri. Timpul lung a fost acela al solidarității și al prieteniei. I-am urmărit ascensiunea încă de la debutul său în revista “Contemporanul” și mai apoi în “România Literară”, ambele conduse de cel care i-a dat cronica literară, la 22 de ani și l-a protejat în vremuri grele, George Ivașcu. 
În volumul său memorialistic “Viață și cărți. Amintirile unui cititor de cursă lungă”, Nicolae Manolescu rememorează episodul în care, împreună cu Ivașcu și academicianul Andrei Oțetea, am “complotat” astfel încât studentul eminent Nicolae Apolzan să fie reînmatriculat după ce fusese exmatriculat din motive politice, de “dosar”, cum se spunea atunci, și să își continue studiile strălucite. Astăzi, 65 de ani mai târziu, sunt convins că zeci de promoții de studenți ai Facultății de Litere îi vor păstra o vie amintire. 
Reprezentant strălucit al celei mai bune generații literare de după război, generația ‘60, Nicolae Manolescu lasă în urma sa zeci de cărți de istorie și critică literară și mii de articole. “Istoria critică a literaturii române” e dintre acele tomuri de care orice literatură a lumii ar fi mândră. Și-a dat doctoratul cu o teză despre Maiorescu, “Contradicția lui Maiorescu” și l-a continuat la catedră și în stil pe G. Călinescu. 
După Revoluție, a făcut și politică și a fost senator din partea Partidului Alianței Civice. Ca președinte al PAC, a semnat Declarația de la Snagov, demers pe care l-am inițiat și care a consfințit parcursul european al țării noastre.
A fost o vreme ambasadorul României la UNESCO și îmi amintesc că de fiecare dată când mergeam la Paris ne întâlneam și depănam amintiri despre plimbările noastre de la Neptun, la malul mării și la marginea Istoriei.

România pierde pe unul din ultimii săi mari intelectuali publici. Spirit polemic și analitic, plin de umor, lucid, un apărător sclipitor al limbii și literaturii române, și-a pus întreaga viață sub genericul “Profesiunea mea, Cultura”. 
Transmit familiei îndoliate, prietenilor săi, Uniunii Scriitorilor din Romania, redacției revistei “România Literară”, pe care a condus-o după Revoluție, condoleanțele mele. Numele profesorului academician Nicolae Manolescu va trăi cât va trăi și literatura română. 

Drum bun, Nicky! Dumnezeu să te ierte și să te odihnească în pace!

***

* Ultimul editorial publicat de Nicolae Manolescu în Revista „România literară” și unul dintre ultimele interviuri ale acestuia, acordat lui Ionuț Vulpescu pentru podcastul „Avangarda” (VIDEO), pot fi accesate In Memoriam aici și, respectiv, aici.

Urmăriţi JURIDICE.ro şi pe LinkedIn LinkedIn JURIDICE.ro WhatsApp WhatsApp Channel JURIDICE Threads Threads JURIDICE Google News Google News JURIDICE

(P) JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă SmartBill.

 
Homepage J JURIDICE   Cariere   Evenimente   Dezbateri   Profesionişti   Lawyers Week   Video
 
Drepturile omului
Energie
Fiscalitate
Fuziuni & Achiziţii
Gambling
Health & Pharma
Infrastructură
Insolvenţă
Malpraxis medical
Media & publicitate
Mediere
Piaţa de capital
Procedură civilă
Procedură penală
Proprietate intelectuală
Protecţia animalelor
Protecţia consumatorilor
Protecţia mediului
Sustenabilitate
Recuperare creanţe
Sustenabilitate
Telecom
Transporturi
Drept maritim
Parteneri ⁞ 
Specialişti
Arii de practică
Business ⁞ 
Litigation ⁞ 
Protective
Achiziţii publice
Afaceri transfrontaliere
Arbitraj
Asigurări
Banking
Concurenţă
Construcţii
Contencios administrativ
Contravenţii
Corporate
Cyberlaw
Cybersecurity
Data protection
Drept civil
Drept comercial
Drept constituţional
Drept penal
Dreptul penal al afacerilor
Dreptul familiei
Dreptul muncii
Dreptul Uniunii Europene
Dreptul sportului
Articole
Essentials
Interviuri
Opinii
Revista de note şi studii juridice ISSN
Note de studiu ⁞ 
Studii
Revista revistelor
Autori ⁞ 
Publicare articole
Jurisprudenţă
Curtea Europeană a Drepturilor Omului
Curtea de Justiţie a Uniunii Europene
Curtea Constituţională a României
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
Dezlegarea unor chestiuni de drept
Recurs în interesul legii
Jurisprudenţă curentă ÎCCJ
Curţi de apel
Tribunale
Judecătorii
Legislaţie
Proiecte legislative
Monitorul Oficial al României
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
Flux noutăţi
Selected
Comunicate
Avocaţi
Executori
Notari
Sistemul judiciar
Studenţi
RSS ⁞ 
Publicare comunicate
Proiecte speciale
Cărţi
Condoleanţe
Covid-19 Legal React
Creepy cases
Life
Povestim cărţi
Poveşti juridice
Războiul din Ucraina
Wisdom stories
Women in Law

Servicii J JURIDICE   Membership   Catalog   Recrutare   Talent Search   Comunicare   Documentare   Evenimente   Website   Logo   Foto   Video   Partnership