« Flux noutăţi
BusinessAchiziţii publiceAfaceri transfrontaliereAsigurăriBankingConcurenţăConstrucţiiCorporateCyberlawDrept comercialEnergieFiscalitateFuziuni & AchiziţiiGamblingHealth & PharmaInfrastructurăInsolvenţăMedia & publicitatePiaţa de capitalProprietate intelectualăTelecomTransporturi
ProtectiveDrepturile omuluiDreptul Uniunii EuropeneDrept constituţionalDrept civilData protectionDreptul familieiDreptul munciiDreptul sportuluiMalpraxis medicalProtecţia animalelorProtecţia consumatorilorProtecţia mediului
LitigationArbitrajContencios administrativContravenţiiDrept penalMediereProcedură civilăRecuperare creanţe
Drept penal
DezbateriCărţiProfesionişti
 

Analiza cadrului normativ al procedurii în cauzele cu infractori minori, în contextul modificării intervenite prin Legea nr. 284/2020, pentru modificarea și completarea Codului de procedură penală
13.05.2021 | Cătălin-Constantin TURCU

JURIDICE - In Law We Trust Video juridice
Cătălin-Constantin Turcu

Cătălin-Constantin Turcu

Rezumat

Dezvoltarea insuficientă a particularităților psiho-fizice, poziția de vădită vulnerabilitate a minorilor în cadrul procedurilor penale desfășurate împotriva acestora, precum și impactul emoțional pe care o procedură judiciară o are asupra oricărei persoane, cu precădere asupra delicvenților juvenili, au constituit premisele instituirii unei proceduri speciale, care să asigure standarde ridicate de protecție acestei categorii de infractori, prin instituirea unor mecanisme speciale de angajare a răspunderii penale, care să urmărească reeducarea și integrarea minorilor în societate, cu garantarea respectării drepturilor acestora. Prezentul articol abordează problematica modificărilor legislative apărute în cadrul procedurii speciale în cauzele cu infractori minori, modificări survenite ca urmare a transpunerii legislației comunitare la nivel național.

1. Considerații generale privind procedura în cauzele cu infractori minori

Cercetările criminologice în materia delicvenței juvenile au statuat necesitatea reglementării unui regim juridic specific acestei categorii de subiecți ai infracțiunii, având în vedere insuficienta formare și dezvoltare bio-psiho-fizică, a predispoziției minorilor la săvârșirea de acțiuni ilicite lato-sensu, precum și a impactului psihologic pe care îl poate avea aplicarea unei sancțiuni penale asupra unei persoane. Lipsa maturității depline a acestor subiecți ai infracțiunii a determinat înfăptuirea unui sistem sancționator, care să îmbine latura represivă cu latura educativă a procesului penal.[1]

Codul de procedură penală (în continuare ”C.proc.pen.”) reglementează o procedură specială aplicabilă minorilor chemați să răspundă penal pentru acțiunile sau inacțiunile lor ce constituie infracțiuni, norme cu caracter special (lex specialia), care derogă sau care se aplică în completarea procedurilor de drept comun (lex generalia)[2]. În acest sens, art. 504 alin. (1) C.proc.pen. prevede, cu caracter de regulă generală, că fazele procesului penal privind minorii se desfășoară potrivit procedurii obișnuite, aplicându-se în completare sau prin derogare procedura specială. Sedes materiae este reprezentat de Titlul IV –”Proceduri speciale”, Capitolul III – ”Procedura în cauzele cu infractori minori”, art. 504-520 C.proc.pen.

Totuși, nu se poate concepe un regim derogatoriu al desfășurării procesului penal, în cauzele în care sunt implicați minori, fără a exista și un regim special al răspunderii penale. Dreptul substanțial reglementează în Partea generală a Codului penal, Titlul V – „Minoritatea„ regimul răspunderii penale a minorului, a sancțiunilor ce pot fi aplicate, precum și anumite norme cu caracter special, derogatorii de la principalele instituții de drept penal, precum pluralitatea de infracțiuni sau prescripția răspunderii penale.

Amintim că sistemul represiv adoptat de legislația română, în materia răspunderii penale a minorilor, are un caracter relativ, iar nu absolut, nu orice minor putând fi subiect pasiv al raportului juridic penal de conflict. Din acest punct de vedere, răspunderea penală a minorilor trebuie să respecte drepturile[3] și libertățile acestora, astfel încât să fie trași la răspundere penală potrivit vinovăției lor și ținându-se seama de capacitatea și dezvoltarea intelectuală a acestora. Politica penală românească urmărește reabilitarea minorilor mai mult decât angajarea răspunderii lor penale. Fazele procesului penal trebuie să respecte rigorile impuse de calitatea specială a infractorilor, completul de judecată fiind specializat în cauze cu infractori minori, potrivit Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară.[4]

Nu în ultimul rând, realizarea competențelor organelor judiciare în raport de alte organe extrajudiciare reprezintă un deziderat în această materie. Bunăoară, art. 505 alin. (1) C.proc.pen. reglementează obligația organelor de urmărire penală de a cita direcția generală de asistență socială și protecție a copilului, din localitatea unde se desfășoară audierea minorului.

Considerăm oportună o prezentare preliminară a răspunderii penale a minorilor. Art. 113 din Codul penal stabilește limitele răspunderii, fiind reglementate trei prezumții referitoare la existența discernământului minorilor. În primul rând, este prezumat absolut ca fiind lipsit de discernământ, minorul care, la data săvârșirii faptei prevăzute de legea penală, nu împlinise vârsta de 14 ani, minoritatea constituind o cauză de neimputabilitate. În al doilea rând, în privința minorilor cu vârsta cuprinsă între 14 și 16 ani operează o prezumție relativă a lipsei discernământului, relativă deoarece poate fi răsturnată prin proba contrară (bunăoară, prin expertiza medico-legală psihiatrică, ce are caracter obligatoriu potrivit dispozițiilor art. 184 C.proc.pen[5]). În ultimul rând, minorii care au împlinit vârsta de 16 ani vor fi prezumați ca având discernământ la data săvârșirii infracțiunii, prezumție care, asemenea celei precedente, poate fi răsturnată prin proba contrară.

Și regimul sancționator este unul special, față de minorii care, la data săvârșirii infracțiunii, aveau vârsta între 14 și 18 ani, indiferent de momentul pronunțării hotărârii judecătorești definitive, se pot lua exclusiv măsuri educative, privative sau neprivative de libertate.[6]

În prezenta lucrare ne propunem să analizăm modificările survenite în materia procedurii speciale în discuție, modificări aduse prin Legea nr. 284/2020 pentru modificarea și completarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală[7], și să expunem justificarea ce a stat la baza acestor modificări.

2. Justificarea modificării intervenite prin Legea nr. 284/2020, pentru modificarea și completarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală

Modificările legislative apărute în materia procedurii speciale în cauzele cu infractori minori își găsesc motivația în Directiva (UE) 2016/800 a Parlamentului European și a Consiliului din 11 mai 2016 privind garanțiile procedurale pentru copiii care sunt persoane suspectate sau acuzate în cadrul procedurilor penale (în continuare ”directiva”). În sens european, după cum este specificat și în preambulul directivei, prin ”copil” se înțelege persoana cu vârsta mai mică de 18 ani. Scopul său este de a stabili garanțiile procedurale necesare apărării acestei categorii de infractori, prin garantarea dreptului la un proces echitabil. Totodată, finalitatea reglementării constă în prevenirea recidivei în rândul copiilor și promovarea reintegrării lor sociale.[8]

Reglementarea europeană a urmărit consolidarea încrederii statelor membre în sistemele de justiție penală ale celorlalte state membre, contribuind astfel la îmbunătățirea recunoașterii reciproce a hotărârilor în materie penală.

După cum reiese și din Expunerea de motive[9] la Legea nr. 284/2020, majoritatea dispozițiilor prevăzute de directivă sunt deja transpuse prin prevederile Codului de procedură penală și Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal. Totuși, o serie de prevederi ale directivei nu au fost transpuse în legislația internă, astfel încât s-a impus adaptarea acesteia în mod corespunzător. Principalele modificări aduse se regăsesc în materia dispozițiilor referitoare la dreptul minorului la informare, dreptul la evaluare individuală și la evaluare medicală, dreptul părinților sau tutorelui minorului la informare. Legea nr. 284/2020 asigură transpunerea art. 2 alin. (3), art. 3 paragraful final, art. 4 alin. (1) lit a) pct. (i), (iii), (iv), lit b), lit c), art. 4 alin. (2), art. 5, art. 7 alin. (5) și (8), art. 8 alin. (2), art. 15 alin. (2)-(4), art. 22 din directivă, aceste articole urmând a fi analizate în secțiunea dedicată modificărilor survenite.

Tot ca expresie a necesității transpunerii anumitor prevederi ale directivei la nivel național, Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 102/2018[10], a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile art. 505 alin. (2) C.proc.pen., precum și sintagma ”care nu a împlinit vârsta de 16 ani”, din cuprinsul art. 505 alin. (1) C.proc.pen., sunt neconstituționale.[11]

Astfel, Curtea Constituțională reține că, dintr-o eroare nejustificată a legiuitorului, care a apelat la criteriile de distincție prevăzute în art. 113 din Codul penal, criterii de distincție referitoare la limitele răspunderii penale în funcție de vârsta minorului, s-a creat o discriminare între minorii care au împlinit vârsta de 16 ani, față de suspecții/inculpații minori care nu au împlinit încă această vârstă. Acest criteriu nu își găsește nicio justificare, deoarece procedura specială trebuie să aibă un caracter unitar pe tot parcursul procesului penal, or în faza de judecată este obligatorie citarea serviciului de probațiune, a părinților minorului, sau, după caz, a tutorelui, curatorului ori persoanei în ingrijirea sau supravegherea căreia se află temporar minorul[12]. Prevederile criticate nu erau conforme dispozițiilor art. 49 din Constituție. În acest sens, statul are obligația de a asigura minorilor ocrotirea și protecția necesară, în raporturile lor cu autoritățile publice.

În vederea susținerii celor expuse, instanța de contencios constituțional face trimitere la anumite norme cu caracter internațional, precum art. 3[13] și 40[14] din Convenția cu privire la drepturile copilului, adoptată de Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite la 20 noiembrie 1989 și ratificată de România prin Legea nr. 18/1990[15].

Dreptul copiilor (noțiune cu înțeles autonom la nivel comunitar) de a fi asistați pe tot parcursul fazelor procesului penal de către reprezentantul autorității părintești este statuat în mod expres de directivă, care, în considerentul nr. (59) din preambulul acesteia, prevede că ”În conformitate cu prezenta directivă, copiii ar trebui să aibă dreptul de a fi însoțiți de titularul răspunderii părintești și în alte etape ale procedurii în care sunt prezenți, de exemplu, în cursul interogărilor efectuate de poliție.” (s.n.). De asemenea, art. 4 din directivă reglementează dreptul minorului de a fi informat cu privire la ”dreptul de a fi însoțit de titularul răspunderii părintești în timpul diferitelor etape ale procedurii, altele decât ședințele de judecată, astfel cum se prevede la articolul 15 alineatul (4)” (s.n.)

3. Analiza modificărilor survenite în materia procedurii speciale în cauzele cu infractori minori

Principalele modificări legislative privesc dispozițiile generale referitoare la aplicarea procedurii în cauzele cu infractori minori, dispunerea efectuării referatului de evaluare de către serviciul de probațiune, obligativitatea citării anumitor persoane la ascultarea sau confruntarea minorilor pe parcursul urmăririi penale, precum și persoanele chemate la judecarea minorilor. În plus, Legea nr. 284/2020 introduce noi articole ce privesc dreptul suspectului sau inculpatului minor de a fi informat cu privire la drepturile sale, dreptul la informare în situația în care față de minor s-au dispus măsuri preventive, precum și suportarea cheltuielilor de judecată.

3.1. Dispoziții generale

După cum am menționat, primele modificări privesc art. 504 din Codul de procedură penală. Potrivit noilor modificări, dispozițiile speciale în materia cauzelor cu minori își extind sfera de aplicare și asupra persoanelor majore, până la împlinirea vârstei de 21 de ani[16]. Prin aceasta s-a avut în vedere transpunerea dispozițiilor art. 2 alin. (3) din directivă.[17]

Pentru a beneficia de aceste dispoziții speciale și persoanele devenite majore pe parcursul urmăririi penale, se cer a fi întrunite două condiții cumulative. O primă condiție vizează momentul existenței unei acuzații în materie penală. Făptuitorul trebuie să fie minor la momentul dobândirii calității de suspect, prin dispunerea de către organul de urmărire penală a continuării urmăririi penale ”in personam”. A doua condiție vizează aprecierea subiectivă a organului judiciar, care, ținând seama de persoana vizată, apreciază că procedura specială trebuie aplicată chiar și în condițiile în care persoana acuzată a împlinit vârsta majoratului, ulterior dobândirii calității de suspect. O limitare de ordin obiectiv este totuși prevăzută în alineatul menționat, în sensul că, ori de câte ori organul judiciar constată că urmărirea penală vizează o persoană care a împlinit vârsta de 21 de ani, independent de vârsta minorului de la momentul dispunerii continuării urmăririi penale ”in persoanam”, va da eficiență procedurii de drept comun.

Prima facie, extinderea destinatarilor procedurii speciale ar răspunde nevoilor de protecție socială a persoanelor care, chiar dacă au împlinit vârsta majoratului, nu și-au desăvârșit capacitățile psiho-emoționale. În sens asemănător și având la bază aceeași rațiune, și art. 507 alin. (3) recunoaște instanței posibilitatea judecării cauzelor potrivit procedurii speciale, chiar dacă inculpatul devine major la data sesizării instanței. Totuși, nu putem nega faptul că noua soluție legislativă creează o aparentă inechitate, o discriminare în rândul minorilor și a tinerilor împotriva cărora se desfășoară o procedură judiciară, care ar putea fi privați de această reglementare mai favorabilă, ce depinde de aprecierea subiectivă a organelor judiciare.

În continuare, se instituie prezumția de minoritate prevăzută în teza finală a art. 3 din directivă[18]. Legiuitorul înțelege să dea eficiență unui mecanism de oportunitate față de unul de represivitate, responsabilizarea tinerilor delicvenți constituind dezideratul ce a stat la baza acestei prezumții[19]. Prezumția are ca scop asigurarea respectării drepturilor copiilor împotriva oricăror acte sau măsuri de natură să aducă atingere intereselor acestora sau care ar afecta integritatea și dezvoltarea lor fizică și psihică. Aceasta operează doar în mod subsidiar, atunci când pe bază de probe, organul judiciar nu poate stabili vârsta exactă a minorului.[20]

Tot în materia dispozițiilor generale, expunem noul alineat (4) al art. 504 C.proc.pen., având următorul conținut ”(4) Rezultatele examinării medicale a minorului suspect sau inculpat asupra căruia s-a dispus o măsură preventivă privativă de libertate, efectuate în locul de deținere, potrivit legii privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului, sunt avute în vedere pentru a aprecia capacitatea acestuia de a fi supus actelor sau măsurilor dispuse în cursul procesului penal[21]. Alineatul în discuție transpune prevederile art. 8 alin. (2) din directivă, care, cu titlu neexhaustiv, indică faptul că rezultatele examinării medicale vor fi luate în considerare în situația în care minorul este ”supus interogării, altor acte de anchetă ori de strângere de probe sau oricăror măsuri luate sau preconizate a fi luate împotriva copilului”[22]. Considerăm că introducerea acestei dispoziții legale ar fi impus o adaptare corespunzătoare a Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, astfel încât să fie garantat dreptul la examinare medicală și minorului care are calitatea de suspect, asupra căruia s-a luat măsura preventivă a reținerii, deoarece, potrivit actualei reglementări din legea specială ”Pe timpul executării arestării preventive, minorului i se acordă asistenţă psihologică, în condiţiile stabilite prin regulamentul prevăzut la art. 107 alin. (2), în vederea diminuării efectelor negative ale privării de libertate asupra dezvoltării sale fizice, psihice sau morale.[23]

3.2. Persoanele chemate la organul de urmărire penală

Modificări importante au intervenit și în materia persoanelor chemate la organul de urmărire penală, art 505 introducând patru noi alineate. Temeiul modificării este reprezentat de art. 4 alin. (1), lit. (a), pct. (iv) raportat la art. 15 alin. (4) din directivă[24]. Ca urmare a admiterii excepției de neconstituționalitate, prin Decizia nr. 102/2018, alin. (2) al art. 505 a fost abrogat, iar în considerarea acestei decizii, citarea părinților minorului, tutorelui, curatorului sau persoanei în îngrijirea ori supravegherea căreia se află temporar minorul, precum și direcția generală de asistență socială și protecția copilului din localitatea unde se desfășoară audierea minorului, sunt obligatorii, indiferent de vârsta minorului. Prin aceasta, Curtea a considerat că primează calitatea de minor a persoanei acuzate, vârsta sa fiind doar un criteriu secundar.[25]

În continuare, alin. (11) reglementează dreptul minorilor de a fi însoțiți la efectuarea oricăror alte acte de urmărire penală (iar nu doar la ascultare sau confruntare) de către titularul autorității părintești. Acest drept nu este unul absolut, ci mai mult unul relativ, în sensul că dreptul minorului poate fi limitat. Pe de-o parte, aprecierea subiectivă a organului judiciar, care ”consideră că prezența acestora (titularilor autorității părintești – n.n.) este în interesul superior al minorului și nu este de natură să aducă atingere bunei desfășurări a procesului penal[26] poate constitui o primă limitare, iar pe de altă parte, legea instituie doar o posibilitate de principiu a prezentării titularului autorității părintești, posibilitate oferită prin citarea acestor persoane.

Noile alineate (12) – (14) ale art. 505 reglementează situațiile în care persoana titulară a autorității părintești nu poate fi găsită, ori prezența acesteia ar afecta interesul superior al minorului sau desfășurarea procesului penal. În aceste situații, legea prevede obligativitatea aducerii la cunoștința minorului a posibilității de a indica un adult, care va fi citat în locul părinților, sau, după caz, a tutorelui, curatorului ori a persoanei în îngrijirea sau supravegherea căreia se află temporar minorul. Interesul superior al copilului este garantat prin introducerea acestei dispoziții, care dă posibilitatea minorului de a fi asistat de un adult la efectuarea oricărui alt act de urmărire penală, independent de faptul că acesta este sau nu titularul autorității părintești, ori o altă persoană căreia legea îi îngăduie a-l îngriji sau supraveghea temporar pe minor[27]. Totuși, organul judiciar trebuie să accepte citarea persoanei indicate de minor în această calitate.

Considerăm oportună această modificare, ce extinde sfera persoanelor care pot asista minorul la efectuarea actelor de urmărire penală, fiind asigurat un cadru procesual corespunzător, iar șansele de cooperare între organele judiciare și minor fiind sporite datorită confortului psihic oferit acestuia. În consecință, actele de urmărire penală se vor desfășura cu celeritatea ce se impune într-o astfel de cauză, dată fiind încrederea pe care minorul o acordă adultului desemnat a fi prezent alături de el. Contrar formei inițiale, modificarea impune întotdeauna citarea unui adult la efectuarea oricărui act de urmărire penală asupra unui minor.

A fortiori, alin. (3) al articolului vizat se poate aplica și în situația în care persoanele sus-menționate nu se prezintă la efectuarea altor acte de urmărire penală, altele decât cele referitoare la ascultarea sau confruntarea minorului[28]. Considerăm că s-ar fi impus modificarea alin. (3) în mod corespunzător, pentru a preîntâmpina anumite discuții doctrinare, care s-ar putea ivi în situația în care organul judiciar consideră necesară prezența unui adult la efectuarea altor acte de urmărire penală, iar acesta, citat fiind, nu se prezintă.

3.3. Informarea suspectului sau inculpatului minor

Nou-introdus, art. 5051 aduce completări art. 108 C.proc.pen., care prevede obligativitatea comunicării drepturilor prevăzute la art. 83, precum și a obligațiilor procesuale, către persoanele care au calitatea de suspecți sau inculpați. Pentru minorii împotriva cărora se desfășoară o procedură judiciară, legea instituie noi drepturi ce trebuie aduse la cunoștința acestora, înainte de prima lor audiere[29]. Se transpun astfel dispozițiile art. 4 alin. (1) lit. (b) din directivă, articol care stabilește drepturi suplimentare pentru minori[30]. Alin. (2) impune organelor judiciare adaptarea limbajului corespunzător vârstei minorului. Comunicarea cu minorul[31] se va efectua într-un limbaj simplu, astfel încât finalitatea urmărită prin instituirea acestui nou articol să fie atinsă.

Alin. (3)-(6) impun organelor judiciare aducerea la cunoștință a datelor prevăzute de art. 108 C.proc.pen. și părinților sau, după caz, tutorelui, curatorului ori persoanei în îngrijirea sau supravegherea căreia se află temporar minorul, sau către un adult desemnat de minor și acceptat de organul judiciar. În mod subsidiar, comunicarea se va efectua către un adult desemnat de organul judiciar, în cazurile prevăzute, ținându-se seama de interesul superior al minorului. Comunicarea informațiilor amintite mai sus va fi efectuată către titularul autorității părintești sau către persoana în îngrijirea sau supravegherea căreia se află temporar minorul, ori de câte ori impedimentele prevăzute în alin. (4)[32] au încetat.

Informarea persoanelor indicate în art. 5051 alin. (3) C.proc.pen. reprezintă transpunerea celor prevăzute de art. 4 alin. (1) lit. (a) pc. (i) din directivă, care instituie dreptul minorului ca titularul răspunderii părintești să fie informat, astfel cum se prevede si în art. 5 alin. (1) și următoarele din aceeași directivă[33]. Prin noile prevederi se urmărește consolidarea dreptului la informare, prin instituirea de garanții suplimentare, atât pentru minor, cât și pentru cei chemați de lege să participe la desfășurarea procesului alături de aceștia.

3.4. Cheltuielile de judecată

Codul de procedură penală exceptă suspectul sau inculpatul minor doar de la acoperirea cheltuielilor cu asistența juridică obligatorie, astfel încât, potrivit art. 5052 atunci ”Când suspectul sau inculpatul este minor, cheltuielile generate de înregistrările audiovideo, care ar fi căzut în sarcina acestuia potrivit art. 274 sau 275, rămân în sarcina statului.[34]

3.5. Referatul de evaluare a minorului

Poate printre cele mai importante modificări aduse prin Legea nr. 284/2020 sunt cele prevăzute în materia referatului de evaluare a minorului, art. 506 C.proc.pen. reglementând această materie.

Referatul de evaluare a minorului reprezintă actul procedural în temeiul căruia serviciul de probațiune de pe lângă tribunalul în a cărui circumscripție teritorială își are locuința minorul, furnizează organului judiciar datele prevăzute în art. 34 din Legea nr. 252/2013, privind organizarea și funcționarea sistemului de probațiune[35], date care privesc îndeosebi mediul familial și social al minorului, situația educațională și profesională, conduita generală a minorului, starea de sănătate, evoluția minorului din punct de vedere fizic, afectiv, moral și intelectual, analiza comportamentului infracțional, riscul de săvârșire a unor infracțiuni, precum și orice alte date relevante pentru situația minorului. Într-o altă opinie[36], se consideră că referatul de evaluare este un act administrativ efectuat în scop procesual. Considerăm că natura juridică a referatului de evaluare este cea de act procedural. În primul rând, nu există diferențe, din punct de vedere al naturii juridice, între referatul de evaluare și ancheta socială, prevăzută în vechea legislație procesual penală. În al doilea rând, efectuarea referatului de evaluare se dispune la solicitarea organelor judiciare de către organele abilitate, prevăzute expres de Codul de procedură penală. Nu în ultimul rând, pornind de la interpretarea istorică a dispozițiilor art. 482 din Codul de procedură penală din 1968, observăm că, ancheta socială (denumită ulterior ”referat de evaluare”) avea un conținut reglementat de norme procedurale[37]. Având în vedere acest argument, nu putem admite opinia potrivit căreia referatul de evaluare reprezintă un act administrativ, datorită ”conținutului său, care nu este reglementat, nici măcar adiacent […] de norme procedurale.”[38]

Potrivit reglementării anterioare, Codul de procedură penală din 1968 prevedea, sub sancțiunea nulității absolute, obligativitatea obținerii referatului de evaluare (anchetă socială) de către organele de urmărire penală. Modificările legislative aduse prin O.U.G. nr. 31/2008[39] au lăsat la aprecierea procurorului care efectua sau supraveghea urmărirea penală oportunitatea solicitării acestui act. Abordarea s-a menținut odată cu intrarea în vigoare a noului Cod de procedură penală, astfel încât, lipsa referatului de evaluare este sancționată cu nulitatea relativă.

Modificările aduse prin Legea nr. 284/2020 creează o situație de graniță între vechea reglementare procesual penală și actuala reglementare, în sensul că, solicitarea referatului de evaluare de către organele de urmărire penală este facultativă în anumite cazuri[40], iar doar în situația în care procurorul emite rechizitoriul, prin care dispune trimiterea în judecată a minorului, solicitarea referatului de evaluare devine obligatorie (cu excepția cazului în care acest lucru ar fi contrar interesului superior al minorului).

Ne întrebăm dacă legiuitorul, prin utilizarea noțiunii de ”solicitare”, a înțeles și obținerea efectivă a referatului de evaluare de către organele de urmărire penală. Suntem de părere că această noțiune trebuie interpretată în sensul obținerii efective a referatului de evaluare de către organele de urmărire penală, altfel modificările survenite în această materie nu și-ar găsi justificarea. În primul rând, Legea nr. 284/2020 are ca finalitate adaptarea dispozițiilor Codului de procedură penală la legislația comunitară. Motivația acestor modificări se regăsește în dispozițiile art. 7 alin. (5) și (8) din directivă, articolul stabilind ”dreptul minorului la o evaluare individuală”. Astfel, potrivit alin. (5) din directivă ”Evaluarea individuală are loc în cel mai timpuriu stadiu adecvat al procedurilor și, sub rezerva alineatului (6), înainte de trimiterea în judecată.”(s.n.)

Dacă am considera că organele de urmărire penală au doar obligația solicitării referatului de evaluare, fără a-l și obține efectiv, ne întrebăm atunci cum ar putea să își motiveze procurorul soluția prin care a stabilit că nu se impune trimiterea în judecată a minorului, ci renunțarea la urmărirea penală, în absența referatului de evaluare la dosarul cauzei. Plecând de la această idee, considerăm că organul de urmărire penală va putea solicita efectuarea referatului de evaluare chiar dacă, în cauza respectivă, minorul are doar calitatea de suspect. Astfel, sintagma ”În cauzele cu inculpați minori”, prevăzută în alin. (1) al art. 506, ar trebui interpretată într-un sens extensiv. Apreciem oportună soluția legislativă reținută în fostul art. 482 al formei inițiale a Codului de procedură penală din 1968, în sensul obligativității solicitării și obținerii referatului de evaluare a minorului în faza de urmărire penală.

Deși (11) pare să reglementeze obligația solicitării referatului de evaluare doar în situația emiterii rechizitoriului prin care se dispune trimiterea în judecată, în realitate, norma privește și materia acordului de recunoaștere a vinovăției. În acest caz, organul judiciar are obligația de a dispune efectuarea referatului de evaluare a minorului, având în vedere că, în această procedură specială și necontradictorie, instanța nu ar putea dispune efectuarea unui astfel de act procedural. De asemenea, ar fi lipsite de efecte juridice dispozițiile art. 506 alin. (4), care prevăd posibilitatea serviciului de probațiune de a face propuneri motivate cu privire la măsurile educative ce pot fi luate față de minor. Or, dacă s-ar considera că solicitarea, fără obținerea efectivă, ar fi suficientă, ne întrebăm cum ar putea organele judiciare să țină cont de aceste propuneri în faza de judecată, având în vedere că măsurile educative au fost deja negociate în faza de urmărire penală? Considerăm că dispozițiile referitoare la condițiile încheierii acordului de recunoaștere a vinovăției trebuie corelate, în mod corespunzător, cu prevederile art. 506, având în vedere că lipsa referatului de evaluare a minorului la dosarul cauzei va conduce la respingerea acordului de recunoaștere a vinovăției. Coroborând aceste dispoziții cu cele de la art 116 din Codul penal, rezultă fără echivoc că organul de urmărire penală are obligația obținerii referatului de evaluare a minorului, având în vedere că procurorul este cel care dispune asupra măsurilor educative.

În faza de judecată, instanța are obligația de a solicita efectuarea referatului de evaluare în situația în care, în faza de urmărire penală, organele judiciare nu au solicitat, potrivit dispozițiilor alin. (1) și (11), efectuarea acestuia. În alte cuvinte, instanța este obligată să solicite efectuarea referatului de evaluare atunci când s-a dispus trimiterea în judecată a minorului, dar organul de urmărire penală a apreciat că solicitarea referatului, în această fază procesuală, ar afecta interesul superior al minorului, ori în situația prevăzută la alin. (1), când solicitarea referatului de evaluare este facultativă[41]. Se menține posibilitatea instanței de a solicita efectuarea unui nou referat de evaluare, chiar dacă o astfel de măsura a fost luată în faza de urmărire penală. Mergând pe același fir logic, instanța ar putea aprecia că nu se impune efectuarea unui nou referat de evaluare a minorului. Interpretând art. 506 alin. (2) atât înainte de modificare, cât și ulterior acestui moment, observăm o inconsecvență a legiuitorului în terminologia utilizată. Înainte de modificare, art. 506 alin. (2) prevedea că ”dispunerea referatului este facultativă (s.n.)”, însă, potrivit modificărilor survenite, ”instanța poate solicita efectuarea referatului de evaluare (s.n.)” Nu găsim nicio justificare în privința acestei inconsecvențe, cu atât mai mult cu cât, în alin. (41) instanța este obligată să ”solicite” întocmirea unui nou referat de evaluare, în situația în care baza referatului se schimbă considerabil. Ori care este rațiunea solicitării întocmirii referatului de evaluare, în faza de judecată, dacă aceasta n-ar fi condiționată și de obținerea sa efectivă? Care ar fi finalitatea practică a unei asemenea măsuri? Din aceeași rațiune trebuie considerat că, în faza de urmărire penală, solicitarea presupune și obținerea actului procedural în discuție. Considerăm că această reminiscență a terminologiei utilizate în legislația anterioară trebuia remediată de la momentul intrării în vigoare a noului Cod de procedură penală.

Solicitarea reînnoirii se poate face din oficiu sau în urma sesizării făcute de serviciul de probațiune, de minor sau de celelalte persoane desemnate de lege. Lipsa solicitării și a obținerii unui nou referat de evaluare determină pronunțarea unei hotărâri nelegale, având în vedere că acest act procedural este indispensabil pentru soluționarea cauzei, constituind un element necesar în stabilirea vinovăției și măsurilor educative ce trebuie aplicate minorilor.[42]

Considerăm că legiuitorul ar fi trebuit să indice expressis verbis elementele ”de bază” a căror modificare impun o astfel de soluție legislativă, nu doar să transpună cele amintite în directivă.[43]

3.6. Compunerea instanței

Prin modificarea alin. (3) al art. 507 C.proc.pen., se aduce o nouă soluție legislativă în privința aplicării dispozițiilor speciale referitoare la cauzele în care sunt implicați infractori minori.[44] Regula în materie este condiționată de îndeplinirea, în mod cumulativ, a două condiții: pe de-o parte, inculpatul să fie minor la data săvârșirii infracțiunii, iar pe de altă parte, la data înregistrării dosarului la instanță, în vederea repartizării aleatorii la judecătorul de cameră preliminară[45], inculpatul să nu fi împlinit vârsta de 18 ani.

Caracterul de noutate este dat de teza a II-a a textului menționat, care lasă la aprecierea instanței de judecată oportunitatea aplicării dispozițiilor speciale, după cum poate da eficiență judecării potrivit regulilor procedurale de drept comun, în situația în care, la data sesizări instanței, inculpatul împlinise vârsta de 18 ani, dar era minor la data dispunerii continuării urmăririi penale ”in personam”. Aprecierea subiectivă a instanței se va baza pe criterii precum gradul de maturitate și gradul de vulnerabilitate ale persoanei vizate, ținându-se cont de toate celelalte circumstanțe ale cauzei. O astfel de soluție este criticabilă. Considerăm că aceste prevederi, ce implică aleatoriul în redactarea textului de lege, contravin principiului constituțional al previzibilității normei legale. Aplicarea textului de lege este mai mult iluzorie, depinzând de aprecieri subiective și de rapiditatea efectuării actelor de urmărire penală. După cum am arătat deja, soluția legislativă creează o inechitate în rândul minorilor și tinerilor împotriva cărora se desfășoară o cauză penală. Deși nu reiese în mod expres din dispozițiile art. 506, considerăm că obligația instanței de a solicita referatul de evaluare subzistă, ori de câte ori cel trimis în judecată era minor la data săvârșirii infracțiunii, având în vedere dispozițiile art. 116 Cod penal[46]. Cu atât mai mult, când cel trimis în judecată era minor la data dobândirii calității de suspect, având în vedere noile dispoziții care permit instanței să aprecieze dacă se impune aplicarea dispozițiilor speciale, solicitarea referatului de evaluare este obligatorie. Ne întrebăm care ar fi remediul în ipoteza în care instanța de control judiciar apreciază că, în mod greșit, prima instanță nu a aplicat dispozițiile procedurii speciale, având în vedere factorul de subiectivitate reglementat de noile prevederi. Considerăm că instanța de apel va putea solicita efectuarea referatului de evaluare, și, dacă va considera necesar, va putea da eficiență procedurii speciale. Având în vedere că art. 421 pct. 2 lit. b) reglementează în mod expres cazurile de desființare a sentinței atacate, cu trimiterea cauzei spre rejudecare, o astfel de soluție nu se poate dispune în apel. Dispozițiile din materia apelului nu sunt corelate cu cele din materia procedurii speciale în această privință, răpind un grad de jurisdicție minorului.

 3.7. Persoanele chemate la judecarea minorilor

Asemănător dispozițiilor incidente în materia citării persoanelor prevăzute de lege la efectuarea actelor de urmărire penală, în faza de judecată, potrivit completărilor aduse art. 508 C.proc.pen., dacă niciuna dintre persoanele indicate (părinții minorului, sau, după caz tutorele, curatorul ori persoana în îngrijirea sau supravegherea căreia se află temporar minorul) nu au putut fi găsite ori prezența acestora ar afecta interesul superior al minorului sau desfășurarea procesului penal, citarea se va face către un alt adult corespunzător, desemnat de minor și acceptat în această calitate de organul judiciar. Dacă minorul nu desemnează un adult sau adultul desemnat nu este acceptat de organul judiciar, citarea se va face către o altă persoană aleasă de organul judiciar, ținând seama de interesul superior al minorului. În eventualitatea dispariției circumstanțelor care au determinat imposibilitatea prezentării persoanelor îndreptățite de lege, procedura de citare va fi refăcută, avându-se în vedere regula generală prevăzută în alin. (1) al art. 508.

3.8. Informarea privind condițiile speciale de executare a reținerii și arestării preventive dispuse față de minor

Avându-se în vedere dispozițiile art. 4 alin. (1) lit. a) pc. (i) din directivă, noul art. 2441 reglementează obligativitatea înștiințării minorului cu privire la condițiile speciale de executare a acestor măsuri, și, totodată, și a părinților, sau a tutorelui, curatorului ori persoanei în îngrijirea sau supravegherea căreia se află temporar minorul, după caz. În mod subsidiar, dacă aceste persoane nu pot fi găsite sau informarea lor ar afecta interesul superior al minorului sau desfășurarea procesului penal, informarea se va face către un adult desemnat de minor și acceptat de organul judiciar, sau, după caz, către un adult desemnat direct de organul judiciar, în condițiile prevăzute de lege.

4. Concluzii

Desfășurarea procesului penal, în condițiile procedurii speciale analizate, trebuie să respecte exigențele ce se impun de calitatea specială a persoanelor acuzate. Impactul afectiv asupra minorilor trebuie să fie minim, iar tragerea la răspundere penală să aibă ca deziderat apărarea intereselor superioare ale acestora, urmărindu-se responsabilizarea și reintegrarea lor socială.

La prima vedere, modificările survenite răspund cerințelor impuse de atenția specială pe care organele judiciare trebuie să o acorde minorilor, însă considerăm mai mult iluzorii noile soluții adoptate, disimulând adevăratele probleme întâlnite în practica judiciară, precum cele tratate în materia referatului de evaluare. Observăm că legiuitorul a adaptat legislația națională în sensul Directivei (UE) 2016/800, fără a corela noile prevederi cu cele din Codul de procedură penală sau din alte legi speciale, modificarea legislației fiind mai mult consecința obligației de transpunere a prevederilor comunitare, având în vedere că termenul de transpunere a directivei s-a împlinit la data de 11 iunie 2019, or existau toate șansele ca împotriva României să fie inițiată o procedură de infringement pe acest temei.


[1] A se vedea Vintilă Dongoroz (coord.), Explicații teoretice ale Codului de procedură penală român. Partea specială, vol. II, Editura Academiei, 1976, București, p. 375.
[2] A se vedea Andrei Zarafiu, Procedură penală. Partea generală. Partea specială, Ediția a 2-a, Editura C.H. Beck, 2015, București, p. 515.
[3] A se vedea Anastasiu Crișu, Drept procesual penal. Partea specială, Ediția a 2-a, Editura Hamangiu, 2020, București, p. 448.
[4] M.Of. nr. 827 din 13 septembrie 2005.
[5] Art. 184 C.proc.pen. ”(1) În cazul infracțiunilor comise de minorii cu vârsta între 14 și 16 ani […] se dispune efectuarea unei expertize medico-legale psihiatrice
[6] În doctrină [Anastasiu Crișu, op.cit., p. 449] s-a arătat că ”În ceea ce privește angajarea răspunderii penale, de asemenea, în funcție de politicile penale, se disting mai multe modele: modelul tradițional, conform căruia, după împlinirea vârstei prevăzute în lege, minorului i se pot aplica și pedepse, însă mai blânde decât majorului, modelul nepunitiv, promovat în ultima perioadă, în care măsurile educative sunt pe primul plan, și modelul mixt conform căruia este posibilă tragerea la răspundere penală, însă sancțiunile aplicate, considerate măsuri educative, au o natură penală.
[7] M.Of. nr. 1201 din 9 decembrie 2020.
[8] Directiva (UE) 2016/800 a Parlamentului European și a Consiliului din 11 mai 2016 privind garanțiile procedurale pentru copiii care sunt persoane suspectate sau acuzate în cadrul procedurilor penale, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene seria L nr. 132 din 21.05.2016.
[9] A se vedea Expunerea de motive la proiectul de lege pentru modificare și completarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, disponibil aici – accesat la 17.02.2021.
[10] M.Of. nr. 400 din 10 mai 2018.
[11] Amintim dispozițiile art. 505 alin. (1) și (2), înainte de a opera modificările legislative în discuție, care statuau că atunci ”(1) Când suspectul sau inculpatul este un minor care nu a împlinit vârsta de 16 ani, la orice ascultare sau confruntare a minorului, organul de urmărire penală citează părinții acestuia ori,[…]. (2) Când suspectul sau inculpatul este un minor care a împlinit vârsta de 16 ani, citarea persoanelor prevăzute la alin. (1) se dispune numai dacă organul de urmărire penală consideră necesar.
[12] În motivare, Curtea reține că ”în cazul în care minorul care a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală are vârsta peste 16 ani, acesta răspunde penal. Dar, chiar dacă această persoană este prezumată relativ că are discernământ și a putut să își dea seama de gravitatea faptei pe care a comis-o și de urmările socialmente periculoase ale acesteia, totuși legiuitorul consideră că această capacitate nu este pe deplin formată, fapt care justifică regimul sancționator diferit al faptelor penale comise de minori.” Totodată, Curtea a statuat în sensul că ”o astfel de reglementare diferențiată a regimului juridic al minorului care a împlinit vârsta de 16 ani nu își găsește justificare în nicio rațiune obiectivă și rezonabilă, cu atât mai mult cu cât, potrivit art. 114 din Codul penal, toți minorii cu vârsta cuprinsă între 14 și 18 ani, ca o consecință a răspunderii penale, sunt supuși unor măsuri educative.
[13] Potrivit căruia ”În toate acțiunile care privesc copiii, întreprinse de instituțiile de asistență socială publice sau private, de instanțele judecătorești, autoritățile administrative sau de organele legislative, interesele copilului vor prevala.”
[14] Potrivit căruia ”Statele părți recunosc oricărui copil bănuit, acuzat sau cu privire la care s-a dovedit că a comis o încălcare a legii penale dreptul la un tratament conform cu simțul demnității și al valorii personale, care să întărească respectul său pentru drepturile omului și libertățile fundamentale ale altora și care să țină seama de vârsta sa, precum și de necesitatea de a facilita reintegrarea sa în societate și asumarea de către acesta a unui rol constructiv în societate.
[15] M. Of. 314 din 13 iunie 2001.
[16] Potrivit art. 504 alin. (2) C.proc.pen ”În cursul urmăririi penale, procedura în cauzele cu infractori minori se aplică și persoanelor care au împlinit 18 ani, până la împlinirea vârstei de 21 de ani, dacă la data dobândirii calității de suspect erau minore, atunci când organul judiciar consideră necesar, ținând seama de toate circumstanțele cauzei, inclusiv de gradul de maturitate și gradul de vulnerabilitate ale persoanei vizate.”
[17] Potrivit căruia ”(3) Cu excepția articolului 5, a articolului 8 alineatul (3) litera (b) și a articolului 15, în măsura în care dispozițiile respective se referă la un titular al răspunderii părintești, prezenta directivă sau anumite dispoziții ale acesteia se aplică persoanelor menționate la alineatele (1) și (2) din prezentul articol în situația în care acestea erau copii în momentul când au început să facă obiectul procedurilor, dar care ulterior au împlinit vârsta de 18 ani, și aplicarea prezentei directive sau a anumitor dispoziții ale acesteia este adecvată ținând seama de toate circumstanțele cauzei, inclusiv gradul de maturitate și gradul de vulnerabilitate ale persoanei vizate. Statele membre pot decide să nu mai aplice prezenta directivă persoanei vizate când aceasta a împlinit vârsta de 21 de ani.”
[18] Potrivit căruia ”[…] în cazul în care nu este clar dacă o persoană a împlinit vârsta de 18 ani, se prezumă că persoana respectivă este copil.”
[19] Art. 504 alin (3) C.proc.pen. prevede că ”Ori de câte ori organul judiciar nu poate stabili vârsta suspectului sau a inculpatului și există motive pentru a se considera că acesta este minor, persoana respectivă va fi prezumată a fi minor.
[20] Spre exemplu, prin verificarea evidențelor de stare civilă, a declarațiilor acestora sau a oricăror alte probe.
[21] Art. 504 alin. (4) din Codul de procedură penală.
[22] Art. 8 alin. (2) Directiva (UE) 2016/800 a Parlamentului European și a Consiliului din 11 mai 2016 privind garanțiile procedurale pentru copiii care sunt persoane suspectate sau acuzate în cadrul procedurilor penale.
[23] Art 117 alin. (2) din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal.
[24] Potrivit art. 15 din directivă, ”Statele membre se asigură că copiii (minorii – n.n.) au dreptul de a fi însoțiți de titularul răspunderii părintești sau de un alt adult corespunzător, astfel cum este menționat la alineatul (2), în timpul diferitelor etape ale procedurii, altele decât ședințele de judecată, la care copilul este prezent, în cazul în care autoritatea competentă consideră că: (a) este în interesul superior al copilului de a fi însoțit de persoana respectivă; și (b) prezența persoanei respective nu va aduce atingere procedurilor penale.
[25] A se vedea Anastasiu Crișu, op. cit., p. 450.
[26] Art. 505 alin. (11) C.proc.pen.
[27] Spre exemplu, bunici sau alte rude apropiate minorului.
[28] Potrivit art. 505 alin. (5) ”Neprezentarea persoanelor legal citate la ascultarea sau confruntarea minorului nu împiedică efectuarea acestor acte.
[29] Cu titlu enunțiativ, art. 5051 alin. (1) prevede următoarele (1) În cauzele cu suspecţi sau inculpaţi minori, înainte de prima audiere, acestora li se aduc la cunoştinţă, pe lângă cele prevăzute la art. 108, şi următoarele: a) informaţii cu privire la principalele etape ale procesului penal; b) dreptul ca părinţii sau, după caz, tutorele, curatorul ori persoana în îngrijirea sau supravegherea căreia se află temporar minorul sau un alt adult care este desemnat de minor şi acceptat în această calitate de organul judiciar să primească aceleaşi informaţii comunicate minorului; c) dreptul la protecţia vieţii private, în condiţiile legii; d) dreptul de a fi însoţiţi de părinţi sau, după caz, tutore, curator ori persoana în îngrijirea sau supravegherea căreia se află temporar minorul sau de un alt adult care este desemnat de minor şi acceptat în această calitate de organul judiciar, în timpul diferitelor etape ale procedurii conform prezentei legi; e) dreptul de a fi evaluaţi prin intermediul referatului de evaluare; f) dreptul la evaluare medicală şi asistenţă medicală în cazul în care vor fi supuşi unei măsuri preventive privative de libertate; g) măsurile preventive ce li se pot aplica, precum şi dreptul ca măsura preventivă privativă de libertate să fie aplicată cu caracter excepţional, potrivit art. 243, perioada pentru care poate fi dispusă şi durata maximă a măsurii preventive privative de libertate, condiţiile pentru prelungirea şi menţinerea acesteia, precum şi dreptul la verificarea periodică a măsurii, în condiţiile legii; h) dreptul de a fi prezenţi la judecarea cauzei; i) dreptul la exercitarea căilor de atac, în condiţiile legii.”
[30] Corespunzător art. 4 alin (1) lit. (b) din Directiva (UE) 2016/800 a Parlamentului European și a Consiliului, ”De asemenea, statele membre se asigură că copiii (minorii – n.n.) sunt informați cu privire la drepturile stabilite în prezenta directivă.”, precum ”(i) dreptul la o evaluare individuală, astfel cum se prevede la articolul 7; (ii) dreptul la o examinare medicală, inclusiv dreptul la asistență medicală, astfel cum se prevede la articolul 8; (iii) dreptul la limitarea privării de libertate și la utilizarea unor măsuri alternative, inclusiv dreptul la reexaminarea periodică a detenției, astfel cum se prevede la articolele 10 și 11; (iv) dreptul de a fi însoțit de titularul răspunderii părintești pe parcursul ședințelor de judecată, astfel cum se prevede la articolul 15 alineatul (1); (v) dreptul de a se prezenta în persoană la proces, astfel cum se prevede la articolul 16; (vi) dreptul la căi de atac eficiente, astfel cum se prevede la articolul 19;”
[31] Spre exemplu, comunicarea drepturilor și a altor informații.
[32] Persoanele indicate de lege nu au putut fi găsite sau comunicarea către acestea ar fi contrară interesului superior al minorului sau ar afecta desfășurarea procesului penal.
[33] Potrivit căruia ”(1) Statele membre se asigură că titularului răspunderii părintești i se furnizează cât mai curând posibil informațiile pe care copilul are dreptul să le primească în conformitate cu articolul 4.”
[34] Dispozițiile art. 22 din Directiva (UE) 2016/800 a Parlamentului European și a Consiliului, portivit cărora ”Statele membre suportă costurile care rezultă din aplicarea articolelor 7, 8 și 9, indiferent de rezultatul procedurilor, cu excepția cazului în care, în ceea ce privește costurile care rezultă din aplicarea articolului 8, acestea sunt acoperite printr-o asigurare medicală.
[35] M.Of. nr. 512 din 14 august 2013.
[36] A se vedea Andrei Zarafiu, op.cit., p. 516-517.
[37] Potrivit art. 482, forma inițială a Codului de procedură penală din 1968 ”Ancheta socială constă în strângerea de date cu privire la purtarea pe care minorul o are în mod obişnuit, la starea fizică şi mintală a acestuia, la antecedentele sale, la condiţiile în care a fost crescut şi în care a trăit, la modul în care părinţii, tutorele sau persoana în îngrijirea căreia se află minorul îşi îndeplinesc îndatoririle faţă de acesta şi în general cu privire la orice elemente care pot servi la luarea unei măsuri sau la aplicarea unei sancţiuni faţă de minor.”
[38] Același autor susține că referatul de evaluare este distinct de ancheta socială prevăzută de vechea legislație, plecând de la ideea că acestea sunt efectuate de organe diferite (autoritatea tutelară, în ceea ce privește ancheta socială). Totuși, vechea reglementare precizează doar că autoritatea tutelară va desemna persoanele împuternicite în acest sens să efectueze ancheta socială.
[39] M.Of. nr. 224 din 24 martie 2008.
[40] Bunăoară, în situația în care instanța este sesizată printr-un acord de recunoaștere a vinovăției, ori prin încheierea judecătorului de cameră preliminară prin care s-a admis plângerea împotriva soluției de netrimitere în judecată și s-a dispus începerea judecății; deci nu s-a dispus trimiterea în judecată a minorului prin rechizitoriu. Totuși, și în materia acordului de recunoaștere a vinovăției, după cum vom arăta, considerăm că organul de urmărire penală are obligația solicitării referatului de evaluare.
[41] Directiva (UE) 2016/800 prevede în art. 7 că ”(5)Evaluarea individuală are loc în cel mai timpuriu stadiu adecvat al procedurilor și, sub rezerva alineatului (6), înainte de trimiterea în judecată. (6)În absența unei evaluări individuale, trimiterea în judecată se poate totuși realiza, cu condiția ca acest lucru să fie în interesul superior al copilului și ca evaluarea individuală să fie, în orice caz, disponibilă la începutul ședințelor de judecată în fața instanței.”
[42] A se vedea Anastasiu Crișu, Drept procesual penal. Proceduri speciale, Editura All Beck, 2004, București, p. 68.
[43] Potrivit art. 7 alin. (8) din directivă ”(8) În cazul în care elementele care constituie baza evaluării individuale se schimbă considerabil, statele membre se asigură că evaluarea individuală este actualizată pe parcursul procedurilor penale.
[44] Art. 507 alin. (3) C.proc.pen ”Inculpatul care a săvârşit infracţiunea în timpul când era minor este judecat potrivit procedurii aplicabile în cauzele cu infractori minori, dacă la data sesizării instanţei nu a împlinit 18 ani. Dacă la data sesizării instanţei inculpatul împlinise vârsta de 18 ani, dar la data dobândirii calităţii de suspect era minor, instanţa învestită, reţinând cauza, poate decide aplicarea procedurii pentru cauzele cu infractori minori, atunci când consideră necesar, ţinând cont de toate circumstanţele cauzei, inclusiv gradul de maturitate şi gradul de vulnerabilitate ale persoanei vizate.”
[45] Raluca Moroșanu, în Nicolae Volonciu, Andreea Simona Uzlău (coord.), op. cit., p. 1438, apud Anastasiu Crișu, op. cit., p. 457.
[46] Potrivit art. 116 alin. (2) Cod penal ”Referatul de evaluare […]se întocmește de către serviciul de probațiune în toate cazurile în care instanța dispune asupra măsurii educative […]


Masterand Cătălin-Constantin Turcu
Facultatea de Drept a Universității din București, Master Carieră Judiciară

Cuvinte cheie: , , , , ,
Secţiuni: Articole, Drept penal, RNSJ, SELECTED TOP LEGAL, Studii | Toate secţiunile
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

Lex Discipulo Laus Încurajăm utilizarea RNPM - Registrul Naţional de Publicitate Mobiliară Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează SmartBill

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


.
PLATINUM Signature      

PLATINUM  ACADEMIC

GOLD                        

VIDEO   STANDARD