Constatarea existenței ori stingerii creanței fiscale
14.05.2021 | Timeea CIUDIN

Chiar și în situațiile în care creanțele fiscale izvorâte din săvârșirea unor fapte penale sunt stabilite în cadrul unui dosar penal în care contribuabilul are calitatea de inculpat, instanța penală trebuie să aplice într-o manieră corectă dispozițiile relevante în materie fiscală, inclusiv cele care reglementează prescripția fiscală, pentru soluționarea acțiunii civile exercitate în scopul recuperării prejudiciului produs pe latură fiscală. Mai mult, unicul organ îndrituit de lege să constate existența creanței fiscale ori stingerea acesteia, de exemplu ca efect al intervenirii prescripției fiscale, este organul fiscal. Organele de urmărire penală nu au nici competența legală, nici specializarea necesară determinării unei creanțe fiscale sub aspectul existenței ori cuantumului acesteia.
Avocat Timeea Ciudin, Partner VOINESCU LAWYERS
* Opinie susținută în legătură cu dezbaterea (Mai) greu de prescris: creanțele fiscale, ediția 460, organizată de Societatea de Științe Juridice (SSJ)