Secţiuni » Interviuri
Interviuri
Women in Law
UNBR Caut avocat
UNBR Caut avocat
UNBR Caut avocat
Masterclass US Litigators
Articole Interviuri SELECTED Women in Law

Alina Zechiu: Profesiile juridice în rândul femeilor sunt încă „tinere” [WOMEN IN LAW]

3 aprilie 2024 | Alina MATEI
Alina Matei

Alina Matei

Alina Zechiu

Alina Zechiu

Alina Matei: Mulțumesc, stimată doamnă Alina Zechiu, pentru timpul acordat cititorilor JURIDICE.ro. WOMEN IN LAW este despre femei, despre ceea ce fac ele în viața profesională și nu numai. O să vă rog să ne spuneți ce vă definește pe dumneavoastră ca profesionist?

Alina Zechiu: Vă mulțumesc și eu pentru invitație.

Este interesant cum la întrebarea aceasta am găsit de-a lungul timpului diverse răspunsuri, ceea ce înseamnă că primul lucru care mă definește ca profesionist, și nu numai, este o nevoie intrinsecă de schimbare, care a construit, în timp, la capacitatea mea de adaptare, de a cauta și de a găsi soluții chiar și în cele mai dificile și neașteptate situații profesionale. Totodată, aș menționa și învățarea continuă, mai mult ca o conștientizare coborâtă din planul real decât ca un principiu învățat la școală.

Alina Matei: În opinia dumneavoastră, implicarea femeilor, indiferent de profesia juridică aleasă, este limitată/nelimitată?

Alina Zechiu: Înainte de a răspunde la această întrebare, cred că ar fi utilă o scurtă incursiune în trecut. Și voi începe prin a spune că deși „Justiția” este „femeie”, ea nu a avut întotdeauna o atitudine echilibrată față de femei. În Europa, dovadă în acest sens este povestea Lidiei Poët, care a făcut istorie devenind prima femeie avocat din Italia, în anul 1883 – o perioadă în care, așa cum spunea Poët, majoritatea fetelor se ocupau „exclusiv de lucrul cu acul și de budincile cu orez”. Lidiei Poët i-au urmat Emilie Kempin-Spyri – prima femeie care a obținut diploma de absolvent în Drept la Universitatea din Zurich, în 1887, și apoi, Olga Petit – prima femeie care a depus jurământul de practica în Franța, în anul 1900.

Evenimente juridice

Arbitraj comercial

Servicii JURIDICE.ro

Interviuri JURIDICE.ro

Astăzi, la nivelul Uniunii Europene, se înregistrează peste 871.000 de avocați, iar aproape jumătate dintre aceștia (peste 46%) sunt femei.

Revenind la întrebarea dumneavoastră, spun cu încredere că, astăzi, gradul de implicare a femeilor, indiferent de profesia juridică aleasă, este unul important, existând în continuare perspectiva de mai bine, chiar și numai pentru faptul că, așa cum am arătat mai sus, profesiile juridice în rândul femeilor sunt încă „tinere”.

Alina Matei: Trecerea femeii juriste de la rolul de soție/iubită/mamă la cel de profesionist al dreptului ce filtre ar trebui să parcurgă, pentru ca niciunul dintre cele două ”roluri” să nu fie afectat de prejudicii majore?

Alina Zechiu: Cred că fiecare dintre noi, și nu mă refer doar la femeia-jurist, este o combinație de roluri, alese sau dobândite din inerție de-alungul timpului. Nu cred că trecem de la un rol la altul, așa cum nu cred că un om poate fi într-un fel în viața particulară și într-un cu totul altul în viața sa profesională. Așadar, prima condiție a evitării unor prejudicii majore în oricare dintre zonele vieții noastre, în general, cred că este aceea de a fi împăcat/ă cu alegerile făcute. Asta pentru că fiecare rol în parte își cere tributul, care mai mereu se traduce prin consum de energie. Ceea ce mă duce cu gândul la o a doua condiție, și anume justa masură în toate. Acel echilibru spre care tindem, deși știm din experiență că nu este o stare permanentă. Poate din acest motiv este și atât de prețuit.

Alina Matei: Mediul juridic oferă femeilor oportunitatea de a fi ceea ce vor ele să fie?

Alina Zechiu: Cu siguranță, atâta vreme cât femeile optează pentru a activa în acest mediu. Din nou, alegerea personală este cea care face diferența. Cred că oportunitatea se construiește în fiecare zi.

Alina Matei: Din toate punctele de vedere, nu cunosc să fi fost vreo perioadă mai favorabilă dezvoltării femeilor ca cea în care trăim. Orice drept, ca orice prejudecată este doar cu urmări. Ce rol pot avea femeile juriste în a înțelege că fiecare este responsabil de alegerile lui (profesionale, personale)?

Alina Zechiu: Așa cum spuneți, și eu cred că trăim vremuri care sunt bune cu noi, femeile, prin comparație cu toate cele de până acum. Este drept că mă refer, cu precădere, la partea noastră de lume, pentru că în continuare există zone în care nu avem voce și nici libertăți. Or, raportat la această realitate contextuală, cred că a ne exercita drepturile cu responsabilitate devine obligație. Iar asumarea acestei obligații de către fiecare dintre noi, cu toate implicațiile aferente, ajunge să fie parte din cine suntem dincolo de rolul profesional pe care ni l-am ales. Cred cu tărie că o astfel de alegere reverberează și servește drept model prin ea însăși, impactând realități și influențând comportamente.

Alina Matei: Ați avut un model feminin care v-a inspirat de-a lungul timpului?

Alina Zechiu: Nu am avut un model propriu-zis, însă am avut în jurul meu femei care m-au inspirat. Femei puternice, femei care au ales să își urmeze calea și care au făcut ca visele lor să devină realitate în pofida tuturor așteptărilor, femei care s-au transformat în procesul lor de devenire și care au avut curajul să își asume noua lor identitate. Tuturor le mulțumesc.

Alina Matei: Am trăit în epoca Pandemiei și a tulpinilor de COVID-19. Cum a fost această perioadă pentru dumneavoastră, din punct de vedere personal și profesional?

Alina Zechiu: Ca pentru noi toți, cred, a fost o perioadă plină de provocari, cele mai mari fiind generate de restricționarea accesului la o viată normală, respectiv la practicile profesionale cunoscute. Eu am trăit această perioadă departe de casă, ceea ce a facut ca ea să fie și o perioadă de introspecție, în care am fost forțată de împrejurări să mă întorc spre interior și să găsesc resurse pentru a face față imprevizibilului, care a ajuns să fie, începând de atunci, noua constanță a existenței mele – atât la nivel personal, cât și la nivel profesional. Am devenit, poate, mai creativă, mai flexibilă, mai rezilientă. Mi-am reorganizat prioritățile și am realizat, în proces, că lucrurile pot fi făcute și altfel. Nu mai bine, nu mai rău, ci pur si simplu diferit. Încă mă confrunt cu o nevoie viscerală de control, pe care însă, la nivel conștient, nu o mai hrănesc așa cum făceam în trecut.

Alina Matei: Un mesaj, vă rog, pentru toate doamnele din lumea juridică.

Alina Zechiu: O Primăvară minunată!

Alina Matei: Mulțumesc pentru că ați stat de vorbă cu mine!

Alina Zechiu: Vă mulțumesc și eu, încă o dată, pentru invitație!

Alina Matei: De asemenea, mulțumiri speciale celor care au făcut posibil acest minunat proiect, adică partenerilor JURIDICE.ro: BCRcertSIGNCSALB.

Citeşte mai mult despre , , , , , ! Pentru condiţiile de publicare pe JURIDICE.ro detalii aici.
Urmăriţi JURIDICE.ro şi pe LinkedIn LinkedIn JURIDICE.ro WhatsApp WhatsApp Channel JURIDICE Threads Threads JURIDICE Google News Google News JURIDICE

(P) JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă SmartBill.

Arii de practică
Achiziţii publice
Afaceri transfrontaliere
Arbitraj
Asigurări
Banking
Business
Concurenţă
Construcţii
Contencios administrativ
Contravenţii
Corporate
Cyberlaw
Cybersecurity
Data protection
Drept civil
Drept comercial
Drept constituţional
Drept penal
Dreptul familiei
Dreptul muncii
Dreptul Uniunii Europene
Dreptul penal al afacerilor
Dreptul sportului
Drepturile omului
Energie
Fiscalitate
Fuziuni & Achiziţii
Gambling
Health & Pharma
Infrastructură
Insolvenţă
Litigation
Malpraxis medical
Media & publicitate
Mediere
Piaţa de capital
Procedură civilă
Procedură penală
Proprietate intelectuală
Protective
Protecţia animalelor
Protecţia consumatorilor
Protecţia mediului
Recuperare creanţe
Sustenabilitate
Telecom
Transporturi

Parteneri arii de practică  Specialişti


JURIDICE.ro
Main page
Cariere
Evenimente ⁞ 
Dezbateri
Profesionişti
Lawyers Week
WinLaw.ro
VIDEO
Servicii
Flux noutăţi
Selected ⁞ 
Comunicate
Avocaţi
Executori
Notari
Sistemul judiciar
Studenţi / JURIDICE NEXT
RSS  Publicare comunicate profesionale
Articole
Essentials
Interviuri
Opinii
Revista de note, studii şi opinii juridice
ISSN 2066-0944
       Studii şi note de studiu
Revista revistelor
Autori  Condiţii de publicare articole
Jurisprudenţă
Curtea Europeană a Drepturilor Omului
Curtea de Justiţie a Uniunii Europene
Curtea Constituţională
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
       Jurisprudenţă curentă ÎCCJ
       Dezlegarea unor chestiuni de drept
       Recurs în interesul legii
Curţi de apel ⁞ 
Tribunale ⁞ 
Judecătorii

Legislaţie
Proiecte legislative
Monitorul Oficial al României
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

Proiecte speciale
Cărţi
Covid-19 Legal React
Creepy cases
Life
Mesaje de condoleanţe
Povestim cărţi
Războiul din Ucraina
Wisdom stories

Servicii J   Cont profesional [membership]   Catalog   Documentare   Comunicare   Revealing   Vizual   Website   Logo   Foto   Video   Talent Search   Recrutare   Evenimente   Directoare internaţionale