Secţiuni » Arii de practică » Protective » Drept constituţional
Drept constituţional
DezbateriCărţiProfesionişti
UNBR Caut avocat
UNBR Caut avocat
UNBR Caut avocat
Masterclass US Litigators
Articole Drept constituțional Next Note de studiu RNSJ SELECTED

Președintele – garantul unei coeziuni internaționale în lumina Constituției

2 aprilie 2024 | Mihaela VASILIU
Mihaela Vasiliu

Mihaela Vasiliu

Până la abdicarea forțată a regelui Mihai I, atribuțiile șefului de stat erau exercitate de rege. Odată cu declararea țării drept Republică la 30 decembrie 1947, aceste sarcini au fost transferate unui organism colegial, și anume Prezidiului Republicii. Potrivit Constituției din 1948, funcția de șef al statului era învestită în Prezidiul Marii Adunări Naționale, care a existat până în 1961, când a fost înlocuit de Consiliul de Stat.
Funcția actuală de Președinte al Republicii a fost înființată în 1974.

Primul președinte al României a fost Nicolae Ceaușescu, care pe data de 9 decembrie 1967 a fost înaintat în funcție de către Marea Adunare Națională, exercitându-și îndatoririle până la revoluția anticomunistă din 1989.

El a fost urmat de Ion Iliescu, care a condus statul român în două mandate, între anii 1992-1996 și 2000-2004.

În 1996, Convenția Democratică din România a câștigat alegerile locale și parlamentare, iar Emil Constantinescu a fost ales Președinte al României prin alegeri directe (7 milioane de voturi) pentru un mandat de patru ani. În tot acest timp (1996-2000), România a desfășurat un amplu proces de reformare în domeniul economic, judiciar și administrativ.

Traian Băsescu a deținut funcția de Președinte între 21 decembrie 2004 și 21 decembrie 2014.

Actualul Președinte al României, Klaus Iohannis, a câștigat alegerile prezidențiale din noiembrie 2014, începându-și mandatul pe data de 21 decembrie al aceluiași an.
Conform Constituției, forma de guvernământ a statului este Republica semiprezidențială, în care Președintele are importante prerogative constituționale. Acestuia îi sunt încredințate activități concrete pe plan executiv în vederea exercitării puterii de stat.

Arbitraj comercial

Evenimente juridice

Servicii JURIDICE.ro

În România, puterea executivă este o structură dualistă formată din Președintele Republicii și Guvern, fiecare având anumite atribuții, care se exercită relativ independent.

„Executivul dualist presupune încredințarea funcției executive unei persoane și unui organ colegial care au atribuții pe care le exercită în mod relativ autonom: persoana îndeplinește funcția de șef de stat, iar organul colegial poartă denumirea de guvern, cabinet ministerial”.[1]

Președintele întruchipează autoritatea statului, asigură buna funcționare a instituțiilor publice, respectarea Constituției și continuitatea țării. Odată ales prin vot universal, direct și liber exprimat, el ghidează principalele orientări ale politicii care vor fi puse în aplicare, dacă va obține majoritatea parlamentară la alegerile legislative.

La nivel extern este garantul independenței statului, al integrării teritoriului și al respectului pentru tratatele internaționale semnate de țara noastră.

Respectiv, în calitate de mediator al Constituției, Președintele participă de exemplu la reuniunile Consiliului European în calitate de șef al statului și autoritate publică bine avizată privitor la subiectele abordate în cadrul întrunirilor.

Un detaliu important în această ecuație îl reprezintă Parlamentul care legitimează inițiativele Președintelui, aspect tratat în articolul 88 din Constituție care statuează faptul că: „Președintele României adresează Parlamentului mesaje cu privire la principele probleme politice ale națiunii”.

În ceea ce privește relațiile externe cu țările partenere, Romania se bucură de aliați de încredere și colaborări sigure în vederea soluționării tuturor problemelor cu care s-ar putea ciocni de-a lungul evoluției europene.

Un exemplu viabil îl reprezintă schimbul de idei și oportunități dintre țara noastră și statul francez încă din 2008, odată cu semnarea Parteneriatului Strategic, care a făcut posibilă întărirea legăturilor dintre cele două națiuni, o colaborare bazată pe conexiuni istorice excepțional de bogate, pe valori comune, pe afinități lingvistice și culturale, precum și pe dorința de a se angaja împreună într-un viitor comun în cadrul Uniunii Europene. Pe această bază, la câțiva ani de la lansarea Parteneriatului, s-a decis ferm să se continue eforturile de cooperare la nivel bilateral și european, modelându-se astfel o politică de interes comun pentru următorii ani.

Pe plan geopolitic, Romania fiind situată la vest de Marea Neagră și la gurile Dunării, reprezintă un reazem pentru comunitatea transatlantică, dar şi pentru UE, iar ca țară e un bun contact între spațiul euro-atlantic și cel euro-asiatic, aceasta beneficiind de intersecția a șase axe de importanță majoră.

Situată la frontiera NATO și având vocația de a juca un rol important și în sud-estul Europei, România are multe de oferit vecinilor săi, promovând libertatea, democrația, prosperitatea şi stabilitatea între state.

Bineînțeles că agentul direct de colaborare și prezentare a țării ca proiect geopolitic şi manifestarea interesului românesc în contextele diferitelor tulburări internaționale o reprezintă la fel Președintele, împreună cu administrația acestuia. Având un rol colosal în vederea formării unor asocieri fezabile cu statele vecine și o ameliorare a vieții interne a statului, scopul ei strategic e de a asigura şi consolida relațiile dintre șeful statului şi românii din țară, dar și de peste hotare, precum și cu țările vecine, prin crearea unor mecanisme eficiente de dialog.

Interacțiunea dintre această instituție şi cetăţeni este extrem de importantă, iar interdependența politicilor statului şi soluțiile reale decise în urma consultărilor cu aceștia trebuie să conducă la o politică naţională fermă și invincibilă pentru românii de pretutindeni.

Administrația Prezidențială propune Președintelui României strategii privind stabilirea şi îmbunătăţirea acestor obiective, autoritatea fiind un bun integrator ce conlucrează cu toți actorii interesați și investiți în acest sens.[2]

Încă din 1974, Romania și-a manifestat interesul acerb de a-și îmbunătăți relațiile cu UE, începând prin semnarea unor acorduri ce vizau facilitatea schimburilor comerciale. Ulterior, în iarna lui 1993, un pas premergător l-a reprezentat semnarea Acordului European. Conform tratatului, o condiţie prioritară a aderării o reprezintă stabilizarea legislativă. România, ca şi celelalte state candidate, a depus eforturi pentru asigurarea compatibilității legislației naționale, adoptând și modificând unele acquis-uri comunitare după care se administrează uniunea.

Într-un final, în data de 22 iunie 1995 a fost înaintată cererea oficială de afiliere a statului român la Uniunea Europeană.

Până la oficializare, Romania a parcurs un traseu complex și important, menținându-și în continuare poziția de viitor aliat UE.

La 1 ianuarie 2007, țara a devenit Stat Membru al Uniunii, calitate ce implică o serie de drepturi, cât şi de obligații – toate acestea derivând din tratatele şi legislațiile adoptate de uniune de-a lungul timpului.[3]

În ceea ce privește strategiile militare ale României, Președintele mai este denumit și principalul conducător al forțelor armate, prezidând consiliile superioare și comitetele de Apărare Națională.

„Consiliul Suprem de Apărare a Ţării organizează şi coordonează unitar activităţile care privesc apărarea ţării şi securitatea natională, participarea la menţinerea securităţii internaţionale şi la apărarea colectivă în sistemele de alianţă militară, precum şi la acţiuni de menţinere sau de restabilire a păcii. ” (articolul 119 – Constituția României)

„Președintele României este comandantul forțelor armate şi îndeplinește funcţia de preşedinte al Consiliului Suprem de Apărare a Ţării. El poate declara, cu aprobarea prealabilă a Parlamentului, mobilizarea parţială sau totală a forţelor armate. ..” (articolul 92 – Constituția României)

Șeful statului are și „competențe excepționale”, aplicabile în condiții specifice cum ar fi: „Președintele instituie potrivit legii, starea de asediu sau starea de urgenţă, în întreaga ţară ori în unele unităţi administrativ-teritoriale şi solicită Parlamentului încuviinţarea măsurii adoptate, în cel mult 5 zile de la luarea acesteia. Dacă Parlamentul nu se află în sesiune, el se convoacă de drept în cel mult 48 de ore de la înştiinţarea stării de asediu sau a stării de urgenţă şi funcţionează pe toată durata acestora.” (articolul 93 – Constituţia României)

În declarația de presă din data de 6 februarie 2020, citată și de opinia majoritară, Președintele României a precizat: „Alegerile anticipate sunt prima mea opțiune. Am prezentat partidelor această opțiune. Unii au fost de părere că e bine, alții au fost de părere că trebuie să se mai consulte în partid. Este normal și pot să înțeleg că majoritatea partidelor au nevoie de discuții interne în forurile lor pentru a lua o decizie în acest sens. Dar până atunci putem să facem următorul pas. Următorul pas foarte concret este desemnarea din partea mea a unei persoane însărcinate cu formarea unui nou guvern.“[4]

Respectiv, potrivit art. 85 alin. 1 din Constituție: „Guvernul este desemnat, de către Președintele României în urma consultării partidului care are majoritatea absolută în Parlament ori, dacă nu există o asemenea majoritate, a partidelor reprezentate în Parlament.”

În vederea demarării acestei intenții se optează pentru întocmirea unui decret – un act juridic de investire a Guvernului prin care se propune un candidat pentru postul de prim ministru. În cazul în care șeful statului nu alege reprezentantul Guvernului, s-ar încălca prevederile art. 103 alin. (1) din Constituție.

Deoarece exercitarea prerogativelor Parlamentului în acest sens nu pot fi efectuate sub presiunea pierderii mandatului, Constituția cere Președintelui să se consulte cu fracțiunile din Parlament pentru a numi persoana cu cele mai mari șanse de câștig și sprijin din partea majorității Parlamentare.

Putem invoca și jurisprudența Curții Constituționale referitoare la etapele premergătoare numirii Guvernului, respectiv Decizia nr. 875 din 19 decembrie 2018 și Decizia nr. 80 din 16 februarie 2014 (paragraful 325), care stipulează că în timp ce procedura de învestitură a Guvernului este inițiată de către Președintele României, uneori aceasta fiind consecința iminentă a retragerii încrederii Guvernului de către Parlament, întotdeauna decizia asupra componenței viitorului Guvern și a programului de guvernare revine exclusiv Parlamentului, având în vedere că acesta exercită în mod direct suveranitatea națională rezultată din alegerile parlamentare.”

Comunicările din partea Președintelui reprezintă un important instrument politic de colaborare între puterea legislativă și executivă, nicidecum o ingerință a șefului de stat în treburile Parlamentului. Solicitările acestuia nu presupun și obligația organului legislativ de a le înfăptui.

Singura-i îndatorire fiind de a se întruni în ședință comună și de a primi mesajul Președintelui în vederea soluționării principalelor probleme ale națiunii.

Convocarea Parlamentului are loc în cel mult 20 de zile de la data desfășurării alegerilor parlamentare prin solicitarea unei sesiuni extraordinare (art. 63 din Constituție)

Dizolvarea Parlamentului poate interveni „după consultarea președinților celor două Camere şi a liderilor grupurilor parlamentare, Preşedintele României poate să dizolve Parlamentul, dacă acesta nu a acordat votul de încredere pentru formarea Guvernului în termen de 60 de zile de la prima solicitare şi numai după respingerea a cel puţin două solicitări de învestitură. În cursul unui an, Parlamentul poate fi dizolvat o singură dată. Parlamentul nu poate fi dizolvat în ultimele 6 luni ale mandatului Preşedintelui României şi nici în timpul stării de mobilizare, de război, de asediu sau de urgenţă.” (art. 89 din Constituție)

Potrivit articolului 77, Președintele este împuternicit să investească legile adoptate de Parlament cu scop executiv.

„Promulgarea legii se face în termen de cel mult 20 de zile de la primire.

Înainte de promulgare, Președintele poate cere Parlamentului, o singură dată, reexaminarea legii.

Dacă Președintele a cerut reexaminarea legii, ori dacă s-a cerut verificarea constituționalității ei, promulgarea legii se face în cel mult 10 zile de la primirea legii adoptate după reexaminare sau de la primirea deciziei Curții Constituționale, prin care i s-a confirmat constituționalitatea.”

Președintele participă la ședințele Consiliului Superior al Magistraturii al cărui prim rol constituțional este de „garant al independenței justiției”, în cadrul cărora se alege viitoarea conducere a instituției și se dezbat subiecte aprinse cu scop de îmbunătățire a cadrului juridic.

În cazul în care funcția devine vacantă în urma demisiei, decesului sau suspendării actualului șef de stat, președintele Senatului îl înlocuiește în calitate de președinte interimar în așteptarea noilor alegeri. Dacă acesta nu este în măsură sau nu dorește să-și asume responsabilitatea, președintele Camerei Deputaților este cel care preia funcția.

Dacă în perioada exercitării funcției, Președintele încalcă Constituția acesta poate fi suspendat de Parlament în ședință comună. În momentul în care moțiunea este adoptată, se organizează referendum în termen de 30 de zile pentru o eventuală revocare. (art. 95 din Constituție)

Mai mult, potrivit aceleiași decizii menționate anterior:

„Opiniile, judecățile de valoare sau afirmațiile titularului unui mandat de demnitate publică – așa cum este Președintele României, autoritate publică unipersonală, ori cum este conducătorul unei autorități publice – nu constituie prin ele însele conflicte juridice între autorități publice”.

„Declarațiile politice ale Președintelui fac parte din libertatea lui de exprimare“ și „numai în măsura în care ar produce consecințe juridice ar putea fi luate în calcul de către Curte“.

Expunerile sau faptele politice ar putea conduce la un conflict de natură politică și nu juridică, în vreme ce Curtea Constituțională judecă doar conflicte juridice de natură constituțională, pe baza unor raționamente și argumente de natură juridică.

„Părerile sau propunerile privind modul cum acționează ori ar trebui să acționeze o anumită autoritate publică sau structurile acesteia, chiar critice fiind, nu declanșează blocaje instituționale, dacă nu sunt urmate de acțiuni sau inacțiuni de natură să împiedice îndeplinirea atribuțiilor constituționale ale acelor autorități publice. Asemenea păreri ori propuneri rămân în cadrul limitelor libertății de exprimare a opiniilor politice, cu îngrădirile prevăzute de art. 30 alin. (6) și (7) din Constituție.”

Dacă Senatul și Camera Deputaților, în ședință comună, îl acuză pe Președinte de înaltă trădare (articolul 96 din Constituție ), acesta este oprit din a-și mai exercita funcția. Aceste acuzații sunt apoi judecate de ÎCCJ, se face o anchetă penală de către procurori, care poate duce la judecarea Președintelui la Înalta Curte. „În toată această perioadă el este suspendat de drept și dacă este condamnat în final, este demis automat; dacă nu, își reia funcția. Înalta trădare înseamnă ca Președintele să fie dovedit că provoacă război, aservește țara unui alt stat, transmite secrete altui stat, folosește armata sau determină acțiuni violente pentru a schimba ordinea constituțională sau a afecta puterea în stat. În această procedură de suspendare poporul nu este implicat”[5].

Primul președinte suspendat a fost Traian Băsescu, pe 20 aprilie 2007, care după un referendum organizat la 19 mai și-a reluat funcția.

Îndepărtat din nou în 2012, acesta a revenit în activitate în urma unui referendum invalidat pe motiv că nu întrunise cvorumul necesar.

Concluzionând, unul dintre principiile de bază a majorității sistemelor juridice și politice este cel al bunei credințe (Bona fide).

Acesta îndeamnă părțile să acționeze cinstit și corect între ele, evitând obținerea unor foloase injuste. Mai mult, această normă se aplică și celor care susțin proiectele bazate pe diverse tratate internaționale, gestionând raporturile juridice ale părților sub toate aspectele, inclusiv negocierile care conduc la investiții sigure și durabile pentru statele UE.

În acest sens, Președintele României fiind unul dintre actorii centrali ai comuniunii europene, deține anumite prerogative pe care le exercită cu bună credință, în mod arbitrar și fără concurență din partea altor autorități naționale, exercitate sub formă de solicitări, consultări, rapoarte și notificări. Rolul său de „mediator” fiind determinat și de momentele istorice pe care le-a parcurs statul român.

Din această privință s-a tins spre eliminarea pe cât posibilă a arbitrariului în exercitarea atribuțiilor Președintelui, pentru a se evita o posibilă manevrare absolută și autoritară a puterii.

Cu toate acestea, șeful statului rămâne una dintre figurile emblematice ale democrației constituționale românești, bucurându-se de o puternică legitimitate electorală, exercitându-și astfel rolul în numele poporului pe care îl reprezintă.


[1] I. Vida, Puterea executivă și admirația publică, ed. a 2-a, Ed. Cordial Lex, Cluj-Napoca, 2012, p. 45
[2] https://www.presidency.ro/ro/administratia-prezidentiala
[3] https://europedirectmaramures.cdimm.org/?page_id=1663
[4] Decizia nr. 85 din 24 februarie 2020 asupra cererilor de soluționare a conflictelor juridice de natură constituțională dintre Președintele României și Parlamentul României, formulate de președintele Camerei Deputaților și președintele Senatului Publicată în Monitorul Oficial nr. 195 din 11.03.2020
[5] https://www.juridice.ro/587300/suspendarea-presedintelui-romaniei-doua-forme.html


Mihaela Vasiliu
Studentă – Facultatea de Drept a Universității Titu Maiorescu din București

Citeşte mai mult despre , , , , , , ! Pentru condiţiile de publicare pe JURIDICE.ro detalii aici.
Urmăriţi JURIDICE.ro şi pe LinkedIn LinkedIn JURIDICE.ro WhatsApp WhatsApp Channel JURIDICE Threads Threads JURIDICE Google News Google News JURIDICE

(P) JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă SmartBill.

Arii de practică
Achiziţii publice
Afaceri transfrontaliere
Arbitraj
Asigurări
Banking
Business
Concurenţă
Construcţii
Contencios administrativ
Contravenţii
Corporate
Cyberlaw
Cybersecurity
Data protection
Drept civil
Drept comercial
Drept constituţional
Drept penal
Dreptul familiei
Dreptul muncii
Dreptul Uniunii Europene
Dreptul penal al afacerilor
Dreptul sportului
Drepturile omului
Energie
Fiscalitate
Fuziuni & Achiziţii
Gambling
Health & Pharma
Infrastructură
Insolvenţă
Litigation
Malpraxis medical
Media & publicitate
Mediere
Piaţa de capital
Procedură civilă
Procedură penală
Proprietate intelectuală
Protective
Protecţia animalelor
Protecţia consumatorilor
Protecţia mediului
Recuperare creanţe
Sustenabilitate
Telecom
Transporturi

Parteneri arii de practică  Specialişti


JURIDICE.ro
Main page
Cariere
Evenimente ⁞ 
Dezbateri
Profesionişti
Lawyers Week
WinLaw.ro
VIDEO
Servicii
Flux noutăţi
Selected ⁞ 
Comunicate
Avocaţi
Executori
Notari
Sistemul judiciar
Studenţi / JURIDICE NEXT
RSS  Publicare comunicate profesionale
Articole
Essentials
Interviuri
Opinii
Revista de note, studii şi opinii juridice
ISSN 2066-0944
       Studii şi note de studiu
Revista revistelor
Autori  Condiţii de publicare articole
Jurisprudenţă
Curtea Europeană a Drepturilor Omului
Curtea de Justiţie a Uniunii Europene
Curtea Constituţională
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
       Jurisprudenţă curentă ÎCCJ
       Dezlegarea unor chestiuni de drept
       Recurs în interesul legii
Curţi de apel ⁞ 
Tribunale ⁞ 
Judecătorii

Legislaţie
Proiecte legislative
Monitorul Oficial al României
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

Proiecte speciale
Cărţi
Covid-19 Legal React
Creepy cases
Life
Mesaje de condoleanţe
Povestim cărţi
Războiul din Ucraina
Wisdom stories

Servicii J   Cont profesional [membership]   Catalog   Documentare   Comunicare   Revealing   Vizual   Website   Logo   Foto   Video   Talent Search   Recrutare   Evenimente   Directoare internaţionale